Evolutia istorica a SDC american

Chiar pe parcursul Războiului de Independenţă (1775-1783), fondatorii

SUA au încercat să recupereze distanţa enormă care exista între diplo-
maţia europeană, (inclusiv britanică) şi cea americană, fiind creat Comi-
tetul pentru Corespendenţă Secretă. Intenţia aceasta a fost realizată to-
tuşi, încercînd a ignora experienţa europeană şi prin caracteristicul non-
conformism american, care de altfel a dat iniţial rezultate surprinzător
de bune. Astfel B. Franklin, personalitate remarcantă a revoluţiei ameri-
cane, dar care nu avea pregătire diplomatică a condus prima misiune di-
plomatica americană peste hotare, la Paris (format din Franklin, Deen şi
Lee), reuşind să obţină importante loturi de arme şi ajutoare băneşti de
la partea franceză. Deşi la 15 septembrie 1789 Congresul ratifică un act
prin care era creat Departamentul de Stat – Ministerul Afacerilor Exter-
ne american, în ceea ce priveşte serviciul diplomatic şi consular oficialii
americani nu s-au grăbit să pună ordine în lucruri, motivele principale
fiind: lipsa cadrelor diplomatice calificate; o asociere diformată a diplo-
maţiei cu intrigile, problemele şi războaiele europene; depărtarea şi izo-
larea SUA faţă de bătrînul continent; şi nu în ultimul rînd reuşitele iniţi-
ale ale revoluţiei americane,inclusiv pe plan diplomatic. Se formează
astfel tradiţia ca în înaltele posture diplomatice şi consulare să fie numi-
te personalităţi remarcante, oameni foarte bogaţi sau politicieni influ-
ienţi care doreau să-şi mărească prestigiul, sau aveau interese comercia-
le directe în statele în care îşi desfăşurau activitatea. Ambasadorii (sau
după cum au fost numiţi pînă în 1890 – miniştrii) şi consulii erau numiţi
de preşedinte, iar pînă în 1856 nu primeau salariu.În consecinţă,SUA
s-au manifestat pe arena regională şi internaţională o îndelungată perioa-
dă fără a dispune de un Serviciu Diplomatic clasic, adică fără a avea în
funcţii diplomaţi profesionişti, ranguri diplomatice bine stabilite, chiar
reguli precise de conduită pentru diplomaţi, cu excepţia celor din
Constituţie. De exemplu art.I secţia 9 a acestui act stabileşte că “ nici o
persoană deţinînd o însărcinare remunerată sau de încredere nu va putea
fără consimţămîntul Congresului să accepte orice cadou, venit, oficiu
sau titlu de orice fel ar fi, de la orice rege, prinţ sau stat străin”, iar pen-
tru cazul în care aceştia ar încălca legile prevăzînd că : “în cazurile pri-
vind ambasadori, miniştri sau consuli […], Curtea Supremă judecă în
primă şi ultimă instanţă”.Constituţia americană stabilea doar cadrul ge-
neral pentru desfăşurarea politicii externe stabilind principalele atribuţii
în domeniu ale preşedintelui şi Congresului. Referitor la subiectul anali-
zat întîlnim aici că preşedintele: “ va propune , cu avizul şi acordul Se-
natului, va numi ambasadori, miniştri şi consuli, judecători, etc.”(art.II,
secţia 2), şi “primeşte ambasadori sau alţi miniştri” (art.II, secţia 3).
În sec. XIX s-a dezvoltat activ reţeaua consulatelor americane peste ho-
tare, în 1830 fiind înregistrate 141, iar la sf. sec.XIX – deja 323. În anii
1865-1877 (perioada reconstrucţiei), în Congres sînt înainatate tot mai
des propuneri de a crea în SUA un Serviciu Diplomatic stabil avînd în
componenţa sa profesionişti, după modelul european, de a stabili anumi-
te examene care ar determina calificarea diplomatului, de a stabili ran-
gurile diplomatice şi regulile de înaintare pe scara ierarhică. Dar abia în
1905 preşedintele Roosevelt a semnat un act special despre alegerea
personalului SD în bază de examen (totuşi aceasta nu se referea la înal-
tele posturi diplomatice). Primul Război Mondial a scos în evidenţă ne-
ajunsurile SD american care era orientat spre relaţiile bilaterale ce nu
corespundea caracterului multilateral al RI din acea perioadă. Toate a-
cestea necesitau finalizarea reformei SD.
Ca rezultat în 1924, preşedintele american Coolidge ratifică legea Ro-
gers care înfiinţează Serviciul unificat american de peste hotare – The
United States Foreign Service. Principalele prevederi ale legii stabileau
unificarea serviciului consular şi diplomatic într-un serviciu unic, cu un
sistem unic de probe pentru recrutare, de promovare bazat pe meritele
obţinute şi de pensionare. După acest act, aproximativ două treimi din
ambasadori au fost numiţi din cadrul rangurilor Foreign Service, iar re-
stul direct de preşedinte.
Actul major care a desăvîrşit reforma Serviciului american din străinăta-
te a fost Legea din 1980 cu privire la Serviciul american din străinătate
– The Foreign Service Act of 1980.
În consecinţă,la ora actuală US Foreign Service constituie principalul
arsenal diplomatic al SUA în subordonarea Departamentului de Stat. Pe
lîngă preşedinte şi Senat, Secretarul de Stat are,de asemenea,autoritatea
de a numi diplomaţi de diferite ranguri în străinătate. Membrii FS sînt
recrutaţi în urma unor minuţioase examene orale, scrise şi fizice, şi îşi
fac serviciul în una din cele 256 ambasade, consulate şi misiuni diplo-
matice americane, cît şi la sediul Departamentului de Stat aflat în clădi-
rea Harry Truman din cartierul Foggy Bottom, din Washington DC.
Organele de stat
1)Președintele Statelor Unite este șeful statului și șeful guvernului Sta-
telor Unite ale Americii. Președintele conduce filiala executivă a guver-
nului federal și este comandantul șef al Forțelor Armate ale Statelor U-
nite.În timpurile contemporane, președintele este privit ca una dintre ce-
le mai puternice figuri politice din lume ca lider al singurei superputeri
globale rămase.Președintele conduce, de asemenea, națiunea cu cea mai
mare economie cu PIB nominal. Președintele deține o putere puternică
internă și internațională semnificativă.
Articolul II din Constituție instituie ramura executivă a guvernului fede-
ral. Învestește puterea executivă a Statelor Unite în președinte. Puterea
include executarea și punerea în aplicare a legii federale, alături de res-
ponsabilitatea numirii de ofițeri executivi federali, diplomatici, de regle-
mentare și judiciare și încheierea tratatelor cu puteri străine cu avizul și
consimțământul Senatului. Președintele este împuternicit să acorde gra-
țieri și mustrări federale. Președintele direcționează politicile externe și
interne ale Statelor Unite și ia un rol activ în promovarea priorităților sa-
le politice către membrii Congresului.În plus, ca parte a sistemului de
cecuri și solduri, articolul I, secțiunea 7 din Constituție conferă preșe-
dintelui puterea de a semna sau de a impune legislația federală. Puterea
președenției a crescut substanțial de la formarea sa, la fel ca și puterea
guvernului federal în ansamblu.
Președintele îndeplinește multe atribuții ceremoniale.
În timpul unei vizite de stat a unui șef de stat străin, președintele găzdu-
iește, de obicei, o ceremonie de sosire, ținută pe gazonul de sud, obice-
iul început de John F. Kennedy în 1961.Urmează o cină de stat dată de
președinte, care are loc în Sala de mese de stat mai târziu seara.
Conform Constituției, președintele este oficialul federal care este res-
ponsabil în primul rând pentru relațiile Statelor Unite cu națiunile străi-
ne. Președintele numește ambasadori, miniștri și consuli (sub rezerva
confirmării de către Senat) și primește ambasadori străini și alți oficiali
publici.Cu secretarul de stat, președintele gestionează toate contactele o-
ficiale cu guvernele străine.Ocazional, președintele poate participa per-
sonal la conferințele la nivel înalt la care șefii statului se întâlnesc pen-
tru consultare directă. De exemplu, președintele Wilson a condus dele-
gația americană la Conferința de Pace de la Paris, în 1919, după Primul
Război Mondial; Președintele Franklin D. Roosevelt s-a întâlnit cu lideri
aliați în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial; și fiecare președinte
se așează cu liderii mondiali pentru a discuta problemele economice și
politice și pentru a ajunge la acorduri.Prin Departamentul de Stat și De-
partamentul Apărării, președintele este responsabil pentru protecția a-
mericanilor în străinătate și a cetățenilor străini din Statele Unite. Preșe-
dintele decide dacă să recunoască noile națiuni și noile guverne,și să ne-
gocieze tratate cu alte națiuni, care devin obligatorii pentru Statele Unite
atunci când sunt aprobate de două treimi din Senat. Președintele poate
negocia, de asemenea, acorduri executive cu puteri străine care nu sunt
supuse confirmării Senatului.
2) Congresul Statelor Unite este legislatura bicamerală a guvernului
federal al Statelor Unite și este alcătuit din 2 camere: Camera Reprezen-
tanților și Senatul.Atât senatorii,cât și reprezentanții sunt aleși prin ale-
geri directe, deși posturile vacante în Senat pot fi ocupate printr-o numi-
re guvernamentală. Congresul are 535 de membri votanți: 435 de repre-
zentanți și 100 de senatori. Camera Reprezentanților are 6 membri fără
vot, reprezentând Puerto Rico, Samoa Americană, Guam, Insulele
Mariane de Nord, Insulele Virgine ale SUA și Districtul Columbia, pe
lângă cei 435 de membri care votează. Deși nu pot vota în plină cameră,
acești membri se pot adresa casei,pot vota în comisiile congresului și
pot introduce schimbari in legislație.
Congresul are autoritatea de a reglementa comerțul cu națiuni străine și
între state și de a moneda bani.În general, atât Senatul, cât și Camera au
o autoritate legislativă egală, deși numai Casa poate genera facturi de
venituri și, după tradiție, proiecte de lege.De asemenea, Constituția con-
feră Congresului un rol important în apărarea națională, inclusiv puterea
exclusivă de a declara război, de a ridica și de a menține forțele armate
și de a face reguli pentru militari.Unii critici susțin că filiala executivă a
uzurpat sarcina Congresului definită de Constituție de a declara războ-
iul.În timp ce președinții istorici au inițiat procesul pentru a merge la
război, au solicitat și au primit declarații de război formale de la Con-
gres pentru războiul din 1812, războiul mexican-american, războiul spa-
niol-american,Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial,deși
mișcarea militară a președintelui Theodore Roosevelt în Panama în
1903 nu a obținut acordul Congresului.Președinții au inițiat războiul fără
declarații de război ale Congresului; Truman a numit războiul din Co-
reea „acțiune a poliției”, iar războiul din Vietnam a durat peste un
deceniu fără o declarație de război.În 1970, revista Time a menționat:
„Toate s-au spus, s-a calculat, președinții americani au ordonat trupe în
poziție sau acțiune fără o declarație congresală oficială de 149 de ori” î-
nainte de 1970. Dezacordul cu privire la amploarea puterii congresului
și a președinției în ceea ce privește războiul a fost prezent periodic de-a
lungul istoriei națiunii.
MAE al SUA (Departamentul de Stat)
În numele poporului american, promoveaza valori democratice și pro-
moveaza o lume liberă, pașnică și prosperă.
Departamentul de Stat al SUA conduce politica externă a Americii prin
diplomație, advocacy și asistență prin promovarea intereselor poporului
american, a siguranței și prosperității economice a acestora.
Este la sediul guvernului un departament executiv, cunoscut sub numele
de „Departamentul de stat” și un secretar de stat, care este șeful acestu-
ia.
Departamentul de Stat este, în Statele Unite ale Americii, echivalentul
unui minister de externe și îl sfătuiește pe președinte și conduce țara în
problemele de politică externă.Departamentul de Stat este responsabil
pentru relațiile internaționale ale Statelor Unite, negociază tratate și a-
corduri cu entități străine și reprezintă Statele Unite ale Americii în ca-
drul Organizației Națiunilor Unite. Departamentul a fost creat în 1789 și
a fost primul departament executiv înființat.Departamentul are sediul în
clădirea Harry S. Truman Building. Departamentul operează misiunile
diplomatice ale Statelor Unite ale Americii în străinătate și este respon-
sabil pentru punerea în aplicare a politicii externe a Statele Unite ale A-
mericii și eforturilor diplomatice americane. Departamentul este, de a-
semenea, depozitarul pentru mai mult de 200 de tratate multilaterale.
Departamentul este condus de secretarul de stat, actualmente Mike
Pompeo, care este numit de președinte și confirmat de Senat și este un
membru al Cabinetului.
Departamentul de Stat promovează și protejează interesele cetățenilor a-
mericani prin (1)„promovarea păcii și a stabilității în regiunile de interes
vital“; (2) „crearea de locuri de muncă în SUA prin deschiderea piețelor
în străinătate“; (3) „sprijinirea națiunilor în curs de dezvoltare să realize-
ze investiții și oportunități de export“; și (4) „aducerea împreună a nați-
unilor și formarea unor parteneriate pentru a aborda problemele globale,
cum ar fi terorismul, răspândirea bolilor transmisibile, poluarea
transfrontalieră, crizele umanitare, contrabanda nucleară, și traficul de
narcotice.”
Departamentul de Stat a arătat că cel mai bun mod de a contracara ata-
curile teroriste internaționale este de a lucra cu partenerii internaționali
pentru a reduce finanțarea, să consolideze instituțiile care aplică legea și
eliminarea locurilor unde se refugiază teroriștii.
SDC extern al SUA ( Serviciul de Externe al Statelor Unite)
Serviciul de Externe al Statelor Unite este sistemul de personal primar utilizat de serviciul
di-plomatic al guvernului federal al Statelor Unite, sub egida Departamentului de Stat al
State-lor Unite. Este format din peste 13.000 de profesioniști care desfășoară politica externă
a Sta-telor Unite și ajută cetățenii americani în străinătate.Actualul director general este
Carol Z. Perez.
Creat în 1924 de Rogers Act, Serviciul de Externe a combinat toate serviciile consulare și di-
plomatice ale guvernului Statelor Unite într-o singură unitate administrativă. Pe lângă funcția
unității, legea Rogers a definit un sistem de personal în baza căruia secretarul de stat al State-
lor Unite este autorizat să desemneze diplomați în străinătate.Membrii Serviciului Externe
sunt selectați printr-o serie de examene scrise și orale. Ei servesc la oricare dintre cele 265 de
misiuni diplomatice ale Statelor Unite din întreaga lume, inclusiv ambasade, consulate și alte
facilități.
Serviciul de Externe al Statelor Unite este gestionat de un director general, un funcționar ca-
re este numit de președintele Statelor Unite, cu avizul și consimțământul Senatului. Directo-
rul general este în mod tradițional un actual sau fost ofițer de servicii externe.Congresul a
creat funcția de director general al Serviciului Externe prin Actul privind serviciile externe
din 1946.
Între 1946 și 1980, directorul general a fost desemnat de secretarul de stat. Primul director
general, Selden Chapin, a ocupat funcția mai puțin de șase luni înainte de a fi înlocuit de
Christian M. Ravndal, care a ocupat funcția de director general până în iunie 1949.
Începând cu 23 noiembrie 1975 și până pe 2 octombrie 2016 în cadrul unei acțiuni adminis-
trative departamentale, directorul general a deținut concomitent titlul de director al Biroului
Resurse Umane. Cele două poziții sunt acum separate.În calitate de șef al biroului, directorul
general a deținut un grad echivalent cu un secretar de stat adjunct.Trei din ultimii patru
direc-tori generali au fost femei.
În timp ce angajații Departamentului de Stat alcătuiesc cea mai mare parte din Serviciul de
Externe, Actul privind serviciile externe din 1980 autorizează alte agenții guvernamentale
din SUA să folosească sistemul de personal pentru posturile care necesită servicii în străină-
tate. Acestea includ Departamentul Comerțului (Serviciul Comerț Exterior), Departamentul
Agriculturii (în special Serviciul Agricol Exterior, deși Secretarul Agriculturii a autorizat, de
asemenea, Serviciul de inspecție a sănătății animalelor și a plantelor să-l folosească) și Agen-
ția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
Numărul total de membri ai serviciilor externe, cu excepția resortisanților serviciilor externe,
de la toate agențiile de servicii externe (de stat, USAID etc.) este de aproximativ 15150:
a)8.000 de ofițeri de servicii externe, numiți „generalisti” diplomați;
b)5.800 de specialiști în servicii externe;
c)1.700 la USAID;
d)250 Serviciul comercial extern;
e)175 Serviciul agricol extern;
f)25 Biroul internațional de radiodifuziune.
Departamentul de Stat atribuie din ce în ce mai mulți diplomați în străinătate în cadrul unor
sisteme alternative de personal care oferă mai multă flexibilitate guvernului Statelor Unite,
cum ar fi prestații reduse, termene mai lungi etc.
Membrii Serviciului Externe sunt așteptați să servească o mare parte din cariera lor în străi-
nătate, lucrând la ambasade și consulate din întreaga lume.Dificultățile și beneficiile asociate
cu munca în străinătate sunt multe, în special în ceea ce privește viața de familie.
Membrii familiei respective însoțesc, în general, angajații serviciului extern de peste
mări.Din păcate, acest lucru a devenit mai dificil în regiunile marcate de conflict și tulburări
(în prezent multe posturi din Orientul Mijlociu), unde misiunile nu sunt însoțite. Copiii mem-
brilor serviciilor externe, numiți uneori Brats de servicii externe, cresc într-o lume unică, ca-
re îi separă, de bună voie sau fără voie, de omologii lor care trăiesc continuu în Statele Unite
ale Americii.În timp ce mulți copii ai serviciilor de externe devin foarte bine dezvoltați, sunt
capabili să-și formeze prietenii cu ușurință, sunt pricepuți să se deplaseze frecvent și să se
bucure de călătorii internaționale, alți copii au dificultăți extreme în adaptarea la stilul de via-
ță al serviciilor externe.Au oportunitatea de a vedea lumea, experimentează culturi străine de
prima dată pentru o perioadă îndelungată.
Unele dintre dezavantajele activității serviciilor externe includ expunerea la boli tropicale și
expunerea potențială la violență, tulburări civile și război. Atacurile asupra ambasadelor și
consulatelor americane din întreaga lume - Beirut, Islamabad, Belgrad, Nairobi, Dar es Sa-
laam, Bagdad, Kabul și Benghazi, printre altele - evidențiază pericolele cu care se confruntă.
Personalul Serviciilor Externe staționat în țările cu infrastructură publică inadecvată se con-
fruntă, de asemenea, cu un risc mai mare de vătămare sau deces din cauza incendiilor, a acci-
dentelor de circulație și a dezastrelor naturale.
Pentru membrii Serviciului de Externe, o viață personală în afara serviciului extern al SUA
poate fi excepțional de dificilă. Pe lângă spionaj, există și pericolul personalului care își folo-
sește poziția ilegal pentru un câștig financiar. Cel mai frecvent tip de abuz ilegal asupra unei
poziții oficiale îi privește pe ofițerii consulari.
Membrii Serviciului Externe trebuie să fie de acord cu disponibilitatea la nivel mondial. În
practică, ei au, în general, o contribuție semnificativă în ceea ce privește locul unde vor lu-
cra, deși probleme precum rangul, abilitatea limbii și misiunile anterioare vor afecta posibile
sarcini ulterioare. Toate misiunile se bazează pe nevoile Serviciului și, din punct de vedere
istoric, a fost necesar ocazional ca Departamentul să efectueze misiuni direcționate către un
anumit post pentru a îndeplini cerințele diplomatice ale Guvernului. Aceasta nu este norma,
cu toate că mulți angajați ai Serviciilor Externe s-au oferit voluntari pentru a servi chiar și la
posturi cu dificultăți extreme, inclusiv, cel mai recent, Irak și Afganistan.
Sistemul de pregatire a cadrelor diplomatice
Procesul de angajare în Serviciul Exterior este diferit pentru fiecare din cele cinci categorii
definite în Legea privind serviciul extern.Procesul de evaluare pentru toți specialiștii și speci-
aliștii serviciilor externe poate fi rezumat, în linii mari, ca: Aplicație inițială, Panoul de eva-
luare a calificărilor (QEP), Evaluare orală, autorizări și revizuire finală de adecvare și regis-
tru.Toate etapele de evaluare pentru candidații generaliști și specialiști sunt ancorate folosind
anumite caracteristici ale personalității.Familiarizarea cu aceste caracteristici extinde proba-
bilitatea de succes a unui candidat.
Aplicație inițială:
Pasul 1 pentru un generalist este Testul ofițerului de servicii externe (FSOT). Pentru un spe-
cialist, este o aplicație pe USAJobs sau o aplicație ca răspuns la o poziție de închiriere locală
publicizată la un post de servicii externe.
FSOT:
Candidații generaliști iau testul ofițerului de serviciu extern (FSOT), un examen scris con-
stând din 3 secțiuni de cunoștințe despre job, scenarii ipotetice (schimbate din informații bio-
grafice), gramatică și utilizare în limba engleză și un eseu. Cei care trec prin FSOT sunt invi-
tați să prezinte eseuri scurte numite întrebări narative personale (PNQ) pentru revizuire de
către Panoul de evaluare a calificărilor (QEP). Aproximativ 25-30 de procente dintre candi-
dați trec atât faza procesului FSOT, cât și faza de întrebare narativă personală / calificările
din cadrul Panoului de evaluare.După procesul de screening, mai puțin de 10% dintre cei ca-
re trec prin FSOT sunt invitați la o evaluare orală în Washington, D.C. și în alte orașe impor-
tante din Statele Unite. Aproximativ 10% dintre candidații originali la examenul scris vor
trece în cele din urmă la evaluarea orală.
USAJobs:
Specialiștii completează aplicațiile adaptate domeniilor lor de cunoaștere. Având în vedere
cât de variate sunt specialitățile, aplicațiile variază. Candidații sunt rugați să își evalueze pro-
priile niveluri de experiență, citând exemple și referințe care pot verifica aceste afirmații.
QEP:
În cazul în care scorul unui candidat generalist pe FSOT este sau nu depășește scadența, ei
sunt invitați să trimită răspunsuri la întrebări narative personale, care vor fi revizuite de un
grup de evaluare a calificărilor.Panoul de evaluare a calificărilor (QEP) (care este alcătuit din
3 agenți de servicii externe actuale), a fost una dintre cele mai semnificative schimbări ale
procesului de angajare a serviciilor externe din decenii.Nu numai că trece CSP, ci și revizui-
rea Comitetului de evaluare a calificărilor. Consiliul de examinare al Departamentului de
Stat poate găsi unele candidaturi inacceptabile, în ciuda faptului că au trecut FSOT.
Specialiștii sunt supuși și unui QEP, dar eseurile lor au fost colectate ca parte a aplicației ini-
țiale pe USAJobs. Candidații specialiștilor în serviciile externe (FSS) sunt evaluați de experți
în materie pentru abilități dovedite și recomandați consiliului de examinare pentru o evaluare
orală bazată pe aceste abilități.
Evaluări orale:
Evaluarea orală variază și pentru generaliști și specialiști. Pentru specialiști există un interviu
oral structurat, o evaluare scrisă și de obicei un examen obiectiv online. Pentru generaliști, e-
xistă o evaluare scrisă, un interviu oral structurat și un exercițiu structurat de grup.
Diferitele părți ale evaluării orale sunt agregate și notate pe o scară de 7 puncte. La sfârșitul
zilei, un candidat va fi informat dacă scorul său a îndeplinit scorul de prag de 5,25 necesar
pentru a-și continua candidatura. Acest scor devine din nou relevant după revizuirea finală.
Trecerea cu succes a evaluării orale acordă unui candidat o ofertă condiționată de angajare.
Tranzacții și revizuire finală a sustenabilitatii:
Candidații trebuie apoi să obțină o autorizație medicală de clasă 1 (disponibilă la nivel mon-
dial), autorizație de securitate de top secret și autorizare de sustenabilitate. În funcție de tra-
seul specific al carierei candidatului, aceștia pot solicita, de asemenea, eligibilitatea pentru o
autorizație de informații sensibile în compartimentare (TS / SCI). Odată obținute informațiile
privind eliberarea unui candidat, o analiză finală de eligibilitate decide dacă acest candidat
este potrivit pentru angajarea în serviciul extern. Dacă da, numele candidatului este notat în
Registru.Nerespectarea oricăreia dintre aceste cerinte poate duce la încetarea eligibilității u-
nui candidat. Poate fi dificil pentru un candidat să primească o autorizație de TOP SECRET
dacă are deplasări în străinătate extinse, cetățenie dublă, membri ai familiei cetățeni non-a-
mericani, soți străini, consum de droguri, probleme financiare sau un record slab de practici
financiare, jocuri de noroc frecvente, și loialitate sau de facto în fața unui stat străin.În plus,
poate fi dificil ca oricine care a avut o problemă semnificativă de sănătate să primească un
Clearance Medical de clasă 1.Serviciul de Externe a respins toți candidații cu HIV până în
2008, când a decis să ia în considerare candidații de la caz la caz. Departamentul de Stat a
declarat că răspunde la schimbările în tratamentul HIV, dar schimbarea politicii a venit după
o decizie a Curții de Apel a SUA pentru Districtul Columbia din Taylor c. Rice care sugera
că interdicția solicitanților HIV-pozitivi nu va supraviețui procesului care o contesta.
Înregistrare:
Odată ce un solicitant trece autorizațiile medicale și de securitate, precum și Panoul de revi-
zuire finală, acestea sunt plasate în registrul angajărilor eligibile, clasificate în funcție de
punctajul pe care l-a primit în evaluarea orală. Există factori care pot crește punctajul unui
candidat, cum ar fi competența în limbi străine sau Preferința veteranilor. Odată ce un candi-
dat este înscris în registru, acesta poate rămâne timp de 18 luni. Dacă nu sunt angajați din re-
gistru în termen de 18 luni, candidatura este respinsa. Se mențin registre separate pentru fie-
care dintre cele cinci conuri de carieră generaliste, precum și pentru cele 23 de piese de cari-
eră de specialitate.Tehnic, există multe registre. Unul pentru fiecare specialitate în domeniul
serviciilor externe și unul pentru fiecare con generalist. Competitivitatea registrului de rang
este relevantă numai în domeniul carierei fiecărui candidat. Candidații de succes din registru
vor primi oferte de angajare pentru a se alătura unei clase de servicii externe. Generalistii si
specialistii participa la cursuri de orientare separate.Candidații generaliști care primesc oferte
oficiale de angajare trebuie să participe la un curs de formare / orientare de 6 săptămâni cu-
noscut sub numele de A-100 la Foreign Service Institute (FSI) din Arlington, Virginia. Ori-
entarea de specialitate la FSI este de 3 săptămâni. În funcție de specialitate, angajații vor ur-
ma mai multe luni de pregătire înainte de a pleca in prima lor misiune.Tot personalul Servi-
ciului Externe trebuie să fie disponibil la nivel mondial: adică poate fi implementat oriunde
în lume, pe baza nevoilor serviciului. De asemenea, sunt de acord să sprijine public politicile
guvernului Statelor Unite.