Norme generale pentru reprezentările grafice industriale

1 Norme generale pentru reprezentările grafice industriale

1.1 Linii utilizate în reprezentările grafice industriale

Pentru reprezentare şi cotare, în desenul tehnic industrial, se utilizează diferite tipuri

de linii, diversificate funcţie de aspect şi grosime.
În conformitate cu standardele în vigoare, se folosesc patru categorii de linii: linia
continuă, linia întreruptă, linia punct şi linia două puncte, în două clase de grosime.
Grosimea de bază pentru trasarea liniei groase, pe un desen, notată cu litera b poate avea una
din următoarele valori exprimate în mm:
2,0 1,4 1,0 0,7 0,5 0,35 0,25 0,18 0,13
Linia subţire trebuie să fie trasată cu o grosime cuprinsă între b/3 şi b/2.
Categoriile de linii, simbolizarea acestora, aspectul şi cazurile de utilizare sunt
prezentate în tabelul nr. 1.
Tabelul nr.1 Linii folosite în desenul tehnic industrial
A Linie continuă groasă Contururi şi muchii
reale văzute
B Linie continuă subţire B1- muchii fictive;
B2- linii de cotă;
B3 – linii ajutătoare;
B4- linii de indicaţie;
B5 – haşuri;
B6 – conturul secţiunilor
suprapuse
B7 – linii de axă scurte;
B8 – liniile de fund la
filetele văzute;
C Linie continuă subţire Linii de ruptură în orice
fel de material;
ondulată

D Linie continuă subţire în zig -Linii de ruptură pentru

desenele pe calculator;
- zag
E Linie întreruptă groasă Contururi şi muchii
acoperite *
F Linie întreruptă subţire Contururi şi muchii
acoperite *
G Linia punct subţire G1- linii de axă;
G2 – urmele planelor de
simetrie;
H Linie punct mixtă Trasee de secţionare
I Linie punct groasă Indicarea suprafeţelor
cu prescripţii speciale
K Linie două puncte subţire - Părţi situate în faţa
planului de secţiune
-Poziţii intermediare şi
extreme ale pieselor
mobile;

1
 Norme generale pentru reprezentările grafice industriale

* Pe acelaşi desen se utilizează aceeaşi grosime de linie întreruptă.

Pentru o trasare corectă şi estetică, în cazul liniei întrerupte, liniei punct şi liniei două
puncte, lungimea segmentelor şi intervalelor dintre acestea trebuie să fie uniformă.
Linia punct şi linia două puncte începe şi se termină cu segmente dreaptă, iar
intersecţia acestora se face, de asemenea, pe segmente de dreaptă.

1.2 Formate standardizate pentru planşele de desen tehnic

Formatul reprezintă spaţiul delimitat, pe coala de desen, pe care se realizează un

desen la scară, în condiţii de precizie şi acurateţe maximă.
Conform SR EN ISO 5457 din 2002, care reglementează forma, dimensiunile şi elementele
grafice ale planşelor de desen, se pot utiliza următoarele categorii de dimensiuni după cum
urmează:
1. Dimensiuni preferenţiale (seria ISO-A);
2. Dimensiuni alungite.

Formate cu dimensiuni preferenţiale (seria ISO-A)

Dimensiunile formatelor din această categorie sunt prezentate în tabelul nr. 1

Tabelul nr. 1. Dimensiuni ale formatelor preferenţiale

Denumire Format decupat (T) Spaţiu de desenare Format nedecupat
(U)
a1 b1 a2 b2 a3 b3
A0 841 1189 821 1159 880 1230
A1 594 841 574 811 625 880
A2 420 594 400 564 450 625
A3 297 420 277 390 330 450
A4 210 297 180 277 240 330

Observaţii:
• Simbolul T provine de la adjectivul englezec trimmed care înseamnă decupat;
• Simbolul U provine de la adjectivul englezec untrimmed care înseamnă nedecupat;
• Limitele între care pot varia dimensiunile (toleranţele) formatelor decupate sunt
indicate în standardul ISO 216;
• Limitele între care pot varia dimensiunile (toleranţele) spaţiului de desenare sunt de ±
0,5 mm;
• Limitele între care pot varia dimensiunile (toleranţele) formatului nedecupat sunt de ±
2 mm;
• Aratăm că formatele A0, A1, A2 şi A3 se pot utiliza doar cu latura mare drept bază
(în poziţie orizontală, vezi fig. 2). Însă, formatul A4 se poate utiliza doar cu latura mică drept
bază (în picioare, vezi fig. 3).

2
 Norme generale pentru reprezentările grafice industriale

Fig. 1. Aspectul general al formatelor

din seria ISO-A.

Fig. 2. Amplasarea formatelor Fig. 3. Amplasarea

A0; A1; A2; A3. formatului A4.

3
 Norme generale pentru reprezentările grafice industriale

Formate cu dimensiuni alungite

Utilizarea acestor formate se justifică la reprezentarea obiectelor cu una din

dimensiuni mult mai mare în raport cu celălalte în scopul economisirii hârtiei.
Formatele cu dimensiuni alungite se obţin prin combinarea dimensiunii laturii mai scurte a
unui format din seria A (dimensiunii verticale) cu dimensiunea laturii lungi (dimensiunea
orizontală) a altui format din seria A care are suprafaţa mai mare. Formatele posibile din
această categorie sunt prezentate în tabelul nr. 2.

Tabelul nr. 2. Formate cu dimensiuni alungite

Dimensiunile formatului alungit
Denumirea formatului
a1 b1
A1.0 1189 594
A2.1 841 420
A2.0 1189 420
A3.2 594 297
A3.1 841 297
A3.0 1189 297

Menţionăm faptul că este de dorit ca utilizarea formatelor cu dimensiuni alungite să fie

evitată.

Elementele formatului

• Conturul formatului decupat (poziţia 1 din fig.1.) are dimensiunile standardizate

prezentate în tabelele nr.1 şi nr. 2. După acesta se decupează fiecare format în parte. Conturul
formatului decupat se trasează în interiorul colii de hârtie (formatul nedecupat) cu linie
continuă.
• Chenarul (poziţia 2 din fig.1.) este un dreptunghi care delimitează, la exterior, spaţiul
de desenare.
El se trasează cu linie continuă de grosime 0,7 mm.
• Zona dintre laturile formatului decupat şi laturile chenarului se numeşte frontiera
formatului. Aceasta are o laţime de 20 mm pe partea din stânga a formatului decupat şi o
lăţime de 10 mm pe toate celelalte părţi ale formatului decupat.
• Reperele de centrare (poziţia 4 din fig.1.) sunt în număr de patru şi sunt amplasate pe
mijlocul fiecărei laturi a formatului decupat. Se trasează cu linie continuă de grosime 0,7mm,
pornesc de la conturul exterior al reţelei de referinţă şi depăşesc spre interior, cu 5 mm,
chenarul (fig. 4). Acestea folosesc la poziţionarea planşei în scopul
reproducerii sau modificării.
• Reţeaua de referinţă (poziţia 5 din fig.1.) se trasează pe toate
laturile frontierei formatului şi are o lăţime de 5 mm fiind lipită de
laturile chenarului. Altfel spus, reţeau de referinţă se obţine prin
trasarea unui dreptunghi cu laturile amplasate în exteriorul chenarului
la o distanţă de 5mm faţă de laturile acestuia (fig. 5). Ea se împarte în
dreptunghiuri care au o lungime de 50mm. Trasarea acestor
dreptunghiuri începe de la reperele de centrare şi continuă într-o parte
Fig. 4. Reper de
şi în cealaltă a acestora. Câmpurile rezultate vor fi referite de sus în
centrare.
jos cu litere majuscule (I şi O nu se utilizează) şi cu numere de la
4
 Norme generale pentru reprezentările grafice industriale

stânga la dreapta. Atât pentru litere cât şi pentru numere se vor completa ambele laturi ale
frontierei. Face excepţie formatul A4 unde se completează doar latura de sus şi cea din
dreapta. Câmpurile din colţurile frontierei vor prelua diferenţele rezultate din împărţire.

Fig. 5. Reţeaua de referinţă.

Tabelul nr. 3. Numărul de câmpuri corespunzătoare formatelor din seria ISO-A

Tip format A0 A1 A2 A3 A4
Latura lungă 24 16 12 8 8
Latura scurtă 16 12 8 6 4

• Reperele de decupare servesc la uşurarea

operaţiei de decupare a formatelor. Ele se amplasează în
cele patru colţuri ale formatului decupat fiind
reprezentate ca două dreptunghiuri suprapuse, complet
înnegrite, cu dimensiunile de 10mm lungime şi 5 mm
grosime.
• Indicatorul se aplaseză, pentru formatele A0, A1,
A2 şi A3, în colţul din dreapta jos a spaţiului de
desenare, cu laturile lipite de chenar. Pentru formatul A4
indicatorul este situat în partea de jos, pe latura mică a
Fig. 6. Reper de
chenarului, lipit de acesta. decupare.

5
 Norme generale pentru reprezentările grafice industriale

1.3 INDICATORUL

Indicatorul serveşte la identificarea desenelor tehnice, a persoanelor care şi-au adus

contribuţia la realizarea acestora, a proprietarului precum şi a modificărilor operate. El se
aplică pe fiecare desen, respectiv pe fiecare din planşele ce îl compun.
Indicatorul se amplasează în colţul din dreapta jos al formatului, lipit de chenar.
Standardul care stabileşte regulile de executare şi folosire a indicatorului este SR EN
ISO 7200:2004. Acest standard prevede că indicatorul este alcătuit din mai multe
dreptunghiuri alăturate care conduc la formarea a cel puţin două zone: una de identificare şi
una de informaţii (pot exista mai multe zone de informaţii, numite zone de informaţii
suplimentare).
Este important de reţinut faptul că fiecare instituţie are libertatea de a construi propriul
indicator, cu condiţia să respecte regulile de întocmire stabilite de standardul sus amintit. În
figura 1 este prezentat indicatorul pe care-l vom folosi în cadrul aplicaţiilor de la disciplinele
grafice.

Figura 1 Indicatorul şi dimensiunile sale

În ceea ce priveşte completarea rubricilor acestora precizăm că, în fiecare dreptunghi

se înscrie şi denumirea casetei, aşa cum rezultă şi din exemplul prezentat în figura 3.
Fiecare dreptunghi conţine informaţii precise referitoare la, figura 2:

1. Se inscripţionează starea suprafeţelor piesei, în cazul în care avem un desen de

execuţie;
2. Se înscrie numele departamentului în care a fost realizată planşa sau numele şefului
de departament;
3. Se trece numele organizaţiei (societate comercială, instituţie de învăţământ etc.) în
cadrul cărei a fost realizat desenul;
4. Se precizează numele persoanei care a aprobat documentul sau pot fi trecute numele
persoanelor care au verificat lucrarea din punctul de vedere al regulilor care există
pentru acel tip de document;
5. Se înscrie numele persoanei care a realizat sau revizuit desenul;

6
 Norme generale pentru reprezentările grafice industriale

6. Se precizează numele persoanei care poate fi contactată pentru a obţine precizări

tehnice legate de conţinutul desenului.
7. Se face referire la standardul care reglementează toleranţele generale care se aplică
piesei reprezentate în desen;
8. Se trece materialul folosit pentru realizarea piesei care a fost reprezentată în câmpul
desenului;
9. Se înscrie tipul documentului, în cazul nostru ar putea fi desen de execuţie, desen de
ansamblu ş.a.;
10. Se precizează denumirea piesei (ansamblului) situate în câmpul desenului;
11. Se indică data la care a fost realizată planşa;
12. Se înscrie revizia la care a fost supus documentul. Astfel, documentul la prima
realizare se notează cu “A”. Dacă a fost revizuit odată atunci va primi “B”, dacă se
află la a doua revizie va primi “C”, ş.a.m.d.;
13. Se înscrie un text sau un număr care permite găsirea planşei dacă se lucrează într-un
sistem computerizat;
14. Se precizează starea documentului şi există patru astfel de stări: “În pregătire” (“In
preparation”), “Supus aprobării” (“Under approval”), “Pus în circulaţie”
(“Released”) şi “Retras din circulaţie” (“Withdrawn”);
15. Uneori pentru a trasa desenul unui anumit reper este nevoie de mai multe planşe.
Aşadar se precizează a câta planşă este din numărul total de planşe şi numărul total
de planşe;

Figura 2 Semnificaţia dreptunghiurilor care compun indicatorul

16. Se indică scara la care a fost realizată planşa;

7
 Norme generale pentru reprezentările grafice industriale

17. Se precizează metoda de proiecţie (Metoda primului triedru – First Angle Projection
sau Metoda celui de al treilea triedru – Third Angle Projection). Amintim că noi
folosim metoda primului triedru.

Figura 3 Exemplu de completare a indicatorului

1.4 Scrierea tehnică

Pentru înscrierea cotelor, simbolurilor sau textelor pe desenele tehnice se utilizează

literele latine, greceşti sau chirilice precum şi cifrele arabe sau romane. Standardul care
reglementează această problemă este SR EN ISO 30980:2002.
Se utilizează două moduri de scriere: scriere cu caractere înclinate la 75° spre dreapta
şi scriere cu caractere perpendiculare faţă de linia de bază a rândului. Pe un acelaşi desen sau
pe o aceeaşi documentaţie tehnică se foloseşte numai unul din cele două moduri de scriere.
Înălţimea literelor majuscule este cunoscută sub denumirea de înălţimea nominală a
scrierii şi se notează cu h. Acesta se exprimă în milimetri şi se alege din următorul şir de
valori standardizate:
2,5 3,5 5 7 10 14 20
sau multipli de 10 ai acestor valori.
În ce priveşte grosimea liniei de trasare a caracterelor trebuie arătat că există două
tipuri de scriere:
9 Scriere tip A (scriere îngustă), când grosimea liniei de trasare este egală cu (1/14)h.
Este folosită de regulă pe desenele ce urmează a fi microfilmate.
9 Scriere tip B (scriere normală), când grosimea linei de trasare este egală cu (1/10)h.
Aceasta se recomandă a fi aleasă în mod curent.

8
 Norme generale pentru reprezentările grafice industriale

1.5 Scări de reprezentare

Desenele tehnice se execută întotdeauna la scară. Prin scara unui desen se înţelege
raportul dintre dimensiunile liniare măsurate pe desen şi dimensiunile reale ale obiectului
reprezentat. Ele sunt reglementate prin standardul SR EN ISO 5455:1997.
Scările de reprezentate se aleg conform tabelului numărul 1.

Tabelul nr. 1 Scări de reprezentare

Mărire 2: 1 20: 1
5: 1 50: 1
Scări 10: 1 100: 1
de: Mărime naturală 1: 1
Micşorare 1: 2 1: 20 1: 200 1: 2 000 1: 20 000
1: 5 1: 50 1: 500 1: 5 000 1: 50 000
1: 10 1: 100 1: 1 000 1: 10 000 1: 100 000

În afara acestor scări se mai admite folosirea următoarelor scări cu destinaţie

specială:
9 1: 2,5 –când este necesară folosirea completă a câmpului desenului.
9 1: 15 – pentru desen de construcţii metalice sau navale.
9 1: 250, 1: 2 500 şi 1: 25 000 pentru planurile de hărţi.

Scara de reprezentare se va alege astfel încât să se obţină o reprezentare cât mai clară
obiectului reprezentat.