.

Endometrita purulentă cronică (latentă)

Endometrita purulentă cronică se caracterizează prin inflamaţia mucuoasei uterine şi
acumularea de secreţie purulentă în cavitatea uterină.
Simptomatologia. Datorită acumulării de muco-puroi în cavitatea uterină, secreţia este
intermitentă dar se observă mai frecvent când femela stă culcată.
La examenul intern vaginal, se constată gâtul uterin întredeschis, din care se scurge un
conţinut purulent. Uneori se observă şi prezenţa unei cervicite purulente cronice.
La examenul transrectal se constată îngroşarea cervixului, flascitatea coarnelor uterine şi
lipsa de reactivitate la palparea acestora. În cornul uterin se percepe o fluctuaţie mai mult sau
mai puţin accentuată în funcţie de cantitatea de puroi sau muco-puroi acumulată (fig. 3.12.).
La examenul intern vaginal, se constată gâtul uterin inflamat ceea ce demonstrează
posibilitatea apariţiei unei cervicite instalată pe cale descendentă.
În marea majoritatea cazurilor pe ovar se constată existenţa corpului luteal persistent.
Ciclicitatea sexuală este absentă, femela manifestă anafrodizie sau pot apare cicluri
sexuale cu manifestarea estrului de slabă intensitate, inaparente şi la intervale de timp foarte
mari.

Fig. 3.12. Endometrită purulentă cronică la vacă

Starea generală a femelei nu este modificată, dar se constată o slăbire progresivă şi

scăderea producţiei de lapte.
Examenul histopatologic arată o infiltrare limfocitară sau polinucleară la nivelul stromei,
până la microabcese în epiteliul de suprafaţă. Se constată de asemenea, degenerescenţe, necroze,
descuamări epiteliale şi tendinţă de sclerozare (Boitor, I., 1985).
Diagnosticul se pune pe baza datelor clinice ginecologice şi a mani-
festărilor vieţii sexuale (anafrodizie).
Prognosticul este rezervat. Cu cât boala evoluează mai mult timp, cu atât modificările
histopatologice sunt mai intense. În acest mod se instalează o stare de infecunditate, fie datorită
mediului impropriu ce se crează pentru supraviețuirea spermatozoizilor (dacă apar căldurile şi
pot fi depistate), fie prin imposibilitatea desfăşurării nidaţiei şi gestaţiei.
Tratamentul. În aplicarea tratamentului trebuie să se respecte în mod obligatoriu mai
multe etape şi anume :
  vidarea conţinutului inflamator. Acest deziderat se poate realiza prin masaj transrectal
uterin (1-3 minute), inocularea de ocitocice în doze de 50 UI la vacă, 30-50 UI la iapă,
10-15 UI la oaie, 20-30 UI la scroafă sau prin sifonaj uterin în cazul în care conţinutul
purulent are o consistenţă crescută. Sifonajul se practică prin introducerea unui tub de
cauciuc transcervical în uter, inocularea unei cantităţi de 150-200 ml ser fiziologic sau
hipertonic la temperatura corpului, soluţii antiseptice cu efect moderat iritant şi
hiperemiant, soluţii apoase coloidale, soluţii de Lotagen 4% sau Metroguard şi Rivanol
1% şi apoi refularea soluţiei introduse care antrenează şi conţinutul inflamator.
 aseptizarea cavităţii uterine, prin introducerea de chimioterapice sau antibiotice. Este
recomandabil ca aplicarea antibioterapiei să se facă în conformitate cu rezultatele
antibiogramei, efectuate pe flora totală. Se folosesc antibiotice cu spectru larg de
activitate: Tetraciclină, Cloramfenicol, Oxitetraciclină, în doze de 3-5 gr. pentru o
administrare. Dacă deschiderea lumenului cervical este suficientă, antibioticele pot fi
introduse sub formă de bujiuri (Metrogentamicin, Metroxitetraciclin, Metrofoxarom,
etc).
Pentru o mai intensă activitate doza se poate introduce sub formă de soluţii 100-200 ml
(Jodouter, Lotagen 4%, etc. ) sau sub formă de hemopansament cu antibiotice sau
hemopansament sulfamidat. Bune rezultate se obţin prin utilizarea penicilinoterapiei locale, în
cazul infecţiilor cu Corynebacterium pyogenes sau a cocilor Gram pozitivi. Asocierile de
antibiotice (2-3 antibiotice cel mult) vor fi administrate în funcție de rezultatul antibiogramei,
folosind doza totală, fără fracţionare.
Medicaţia antiinfecţioasă se asociază cu stimularea involuţiei corpului luteal prin
administrarea de prostaglandine F2 alfa (Proliz, Estrumate, Planate, Enzaprost, Oestrophan).
Enucleerea corpului luteal nu se recomandă deoarece se pot produce traumatisme grave
la nivelul ovarului cu afectarea acestuia, care pot duce la instalarea sterilităţii.
Tratamentul se aplică zilnic, timp de 5-6 zile până la reducerea şi normalizarea
caracterului secreţiilor.
 stimularea dinamicii uterine şi refacerea morfofiziologică a endometrului. Involuţia
corpului luteal persistent reprezintă indicaţia majoră a reluării dinamicii uterine.
În cadrul tratamentului este bine să se efectueze masaje uterine, zilnic timp de 1-3 minute
în scopul eliminării conţinutului inflamator.
Refacerea morfofiziologică a endometrului se poate realiza și prin înglobarea
chimioterapicelor sau antibioticelor în vitamina A (oleum jecoris).
Întrucât endometrita purulentă cronică este însoţită şi de modificarea moderată a
epiteliului uterin, scăderea producţiei lactate şi slăbirea animalului, se recomandă şi o terapie
generală nespecifică stimulatoare (calciterapie, vitaminoterapie), îmbunătăţirea rației alimentare,
un regim de exploatare raţional şi plimbarea zilnică a femelelor bolnave.

3.3.3.6. Piometrul
Etiologie. Piometrul reprezintă un tip de endometrită cronică purulentă. În această
endometrită cronică se constată acumularea puroiului în cavitatea uterină datorită închiderii
complete a cervixului. Piometrul apare deseori ca o complicaţie a unei endometrite, netratate,
soldată cu închiderea cervixului şi instalarea anafrodiziei prin persistenţa corpului luteal. La
căţea şi pisică în etiologia piometrului cei mai frecvenţi agenţi patogeni sunt: Escherichia coli,
Staphylococcus aureus, streptococi şi miceţi.
 Simptomatologia trece de multe ori neobservată. La nivelul uterului se instalează o
oarecare toleranţă faţă de bacterii, fapt ce nu influenţează starea generală a animalului. Semnele
generale care se constată la vacă sunt: slăbire, lipsa apetitului şi scăderea producţiei de lapte care
survin ceva mai tîrziu.

Fig. 3.13. Aspectul clinic al abdomenului (în formă de pară)

la pisică cu piometru.
 Fig. 3.14. Piometru la pisică

Principala manifestare clinică este anafrodizia. La examenul ginecologic se constată

următoarele modificări:
- cervixul este închis cu floarea involtă puţin hipertrofiată, fără modificări congestive;
- transrectal se constată mărirea în volum a coarnelor uterine, acestea fiind plasate în
cavitatea abdominală. Pereţii uterului sunt subţiri, atoni şi se percepe o fluctuaţie în ambele
coarne uterine. La nivelul ovarului se remarcă în majoritatea cazurilor, existenţa corpului luteal
persistent.
La căţea şi pisică această afecţiune este destul de frecventă, în special la femelele care nu
au fost niciodată gestante, sau au fost tratate cu preparate ce conţin progesteron în scopul
amânării sau blocării ciclurilor sexuale. La aceste specii tabloul clinic este variat în funcţie de
forma evolutivă (cu cervix închis sau cervix deschis). Simptomatologia generală la
carnasiere este reprezentată de stări depresive, deshidratare, anorexie, polidipsie şi poliurie
(fig.3.13, 3.14.) În ceea ce priveşte temperatura, în prima fază de evoluţie se constată hipertermie
(în primele ore), pentru ca apoi să se constate hipotermie. În cazul piometrului cu cervixul
deschis colecţiile uterine sunt mai reduse în volum, iar la comisura inferioară a vulvei se observă
secreţii de culoare maronie sau verzuie cu miros respingător.

Fig. 3.15. Uter cu piometru la căţea.

Diagnosticul se bazează pe starea de anafrodizie, modificările de topografie şi mărimea

coarnelor uterine, prezenţa unui conţinut uterin lichid şi existenţa corpului luteal persistent.
Diagnosticul diferenţial la vacă se face cu gestaţia în luna a-III-a de care se deosebeşte
prin faptul că în caz de piometru nu se poate pune în evidenţă prezenţa fetusului şi nu pot fi
percepute placentoamele sau carunculii. Un alt element al diagnosticului este lipsa pulsaţiei
caracteristice a arterei uterine medii.
La carnasiere diagnosticul se stabileşte prin examen clinic, palpaţie (uterul apare ca o masă
păstoasă ce ocupă o mare parte din abdomen) şi prin examen ecografic, la care se adaugă şi
datele anamnetice (3.15.).
 Prognosticul din punct de vedere al reproducţiei este rezervat spre grav, sterilitatea
instalându-se ca urmare a leziunilor produse la nivelul mucoasei uterine, ce nu permit nidaţia şi
dezvoltarea produsului de concepţie.
Tratamentul la vacă urmăreşte următoarele deziderate:
 deschiderea cervixului. Aceasta se realizează prin luteoliza corpului luteal, restabilirea
activităţii ovariene şi declanşarea căldurilor. Pentru aceasta se va administra PGF 2  care va
produce regresia corpului luteal şi contracţii uterine în decurs de 48 de ore;
 eliminarea conţinutului purulent prin masaje uterine sau sifonaje;
 aseptizarea cavităţii uterine prin introducerea antibioticelor sau sulfamidelor sub formă de
soluţii, după posologia descrisă la tratamentul endometritelor;
 reluarea contractibilităţii uterine, prin masaje transrectale, regim de mişcare şi ocitocice;
 refacerea morfofuncţională a endometrului prin înglobarea medicamentelor în vitamina A şi
vitaminoterapie generală.
La căţea şi pisică cel mai indicat tratament este cel chirurgical (ovario - histerectomia).

3.3.3.7. Metrita necrotică

Formele clinice pe care această afecţiune le îmbracă sunt legate de specie. Astfel, metrita
necrotică poate fi carunculară la vacă, oaie, capră şi difuză, la iapă, scroafă şi căţea. Metritele
necrotice au drept agenţi etiologici germeni patogeni ce se grefează pe leziunile carunculilor, ale
mucoasei uterine sau ale miometrului.
Simptomatologia este atât locală cât şi generală. La examenul ginecologic se constată
apariţia unei secreţii roşii brune sau cenuşii, cu miros fetid. Examenul transrectal pune în
evidenţă o mărire în volum a cervixului, o consistenţă crescută a acestuia şi o sensibilitate
moderată. Coarnele uterine sunt de asemenea mărite în volum (din cauza subinvoluţiei) şi
edemaţiate.
Starea generală este gravă în forma puerperală şi se ameliorează în formele cronice. În
acelaşi timp se menţine o hipotonie de lungă durată, diminuarea apetitului, scăderea producţiei
de lapte, slăbirea animalului şi o stare de anestru.
Boala se poate complica în multe cazuri cu perimetrite şi parametrite la vacă sau cu
metroperitonite la celelalte specii.
Prognosticul din punctul de vedere al reproducţiei este grav, întrucât se instalează
sterilitatea datorată modificărilor de la nivelul mucoasei uterine, a leziunilor carunculare şi a
miometrului. Aceste leziuni sunt incompatibile cu fecundaţia (spermatozoizii mor în mediul
uterin nefavorabil) , nidaţia sau gestaţia.
Tratamentul urmăreşte trei deziderate majore: evacuarea conţinutului uterin inflamator,
aseptizarea uterului, refacerea endometrului şi reluarea contracţiilor uterine. Toate acestea se
realizează ca în cazul tratamentului endometritelor.

3.3.3.8. Metrita gangrenoasă

Metrita gangrenoasă reprezintă o complicaţie a plăgilor uterine profunde pe care s-a
grefat o floră patogenă specifică gangrenei. Această entitate patologică nu are un corespondent
clinic în evoluţia cronică, deoarece de obicei în această formă moartea animalelor survine rapid,
în 2-3 zile, prin toxiemie.
Etiologie. Cauzele majore sunt reprezentate de plăgile, deşirările şi traumatismele
profunde ale ţesuturilor de la nivel uterin produse în momentul parturiţiilor distocice sau a
încercărilor de remediere a distociilor. Pe aceste ţesuturi devitalizate se dezvoltă în principal o
floră anaerobă (Clostridium septicum, Clostridium perfringens, Clostridium oedematiens) la care
se pot asocia frecvent streptococi, colibacili sau bacilul piocianic.
Simptomatologie. Datorită toxinelor produse de germenii anaerobi boala debutează cu
grave tulburări generale. Femela preferă decubitul, este abătută, apetitul şi rumegarea sunt
suprimate, iar pulsul şi respiraţia sunt accelerate. La examenul ginecologic se observă un edem
invadant la nivelul vulvei, iar la comisura inferioară sunt prezente secreţii roşii-cafenii, cu miros
fetid. La examenul transrectal uterul apare mărit în volum, edemaţiat şi crepitant.
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice, corelate cu alterarea profundă a stării
generale.
Prognosticul este grav, deoarece moartea femelei se produce în câteva zile.
Tratamentul dă rezultate numai în cazurile când animalele sunt diagnosticate şi tratate în
faza de debut a bolii. Prima măsură care trebuie luată în cadrul tratamentului este aceea de a se
administra ser antigangrenos polivalent în doză de 300-350 ml pe cale generală şi 150-200 ml
perivulvar, timp de 3-5 zile. În cavitatea uterină se recomandă să se introducă soluţii de Rivanol
1%, apă oxigenată 3% sau Jodouter. Marile funcţii vor fi susţinute prin administrarea de
analeptice cardio-respiratorii, vitamine (A, C, D, E) şi rehidratarea femelei. Antibioterapia dă
bune rezultate în cazul utilizării penicilinei în doze de 3 000 000 U.I./zi, timp de 5-6 zile,
Enrofloxacină sau Enteroxin 40% (Bârţoiu, A., 2003).

3.3.3.9. Perimetrita
În cazul perimetritei, inflamaţia cuprinde toate straturile peretelui uterin, inclusiv seroasa
acestuia.
Etiologie. Perimetritele sunt complicaţii ale metritelor cu extinderea inflamaţiei la seroasa
uterină sau complicaţii ale pelviperitonitelor. Afecţiunea se întâlneşte mai frecvent la vacă,
bivoliţă şi iapă.
Simptomatologia este atât locală cât şi generală.
Examenul ginecologic relevă o sensibilitate exagerată a tractusului
genital (cervix şi coarne uterine), scurgeri purulente în cantitate variabilă, dar uneori acestea pot
lipsi. Starea generală a femelei este modificată, animalul adoptă o poziţie cifozată, refuză
anumite mişcări bruşte sau aluri rapide, iar micţiunea şi defecarea sunt dureroase.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor generale şi locale coroborat cu datele anamnetice,
privind existenţa unei endometrite care poate constitui sursa primară a perimetritei.
Prognosticul este grav, întrucât procesul inflamator difuzează de obicei în zonele
învecinate şi se poate complica cu peritonite.
Sterilitatea se instalează în urma complicaţiilor ce afectează şi salpinxul (metroanexită),
inflamaţiile la acest nivel împiedicând migraţia spermatozoizilor sau a ovulei fecundate.
Tratamentul este local - pentru combaterea metritelor purulente ce stau la baza apariţiei
afecţiunii - şi general pentru prevenirea apariţiei peritonitei. Pentru ameliorarea stării generale se
administrează antibiotice, sulfamide şi tonice generale.

3.3.3.10. Parametrita
Prin parametrită se înţelege inflamaţia uterului, a ligamentelor largi şi a salpinxului. De
multe ori inflamaţia difuzează şi la organele învecinate, la rectum sau vezica urinară. Boala mai
este cunoscută sub denumirea de metroperitonită.
 Etiologie. În majoritatea cazurilor parametrita apare ca o complicaţie a vaginitei şi
metritei necrotice sau a altor leziuni de la nivel uterin sau cervical.
Simptomatologia parametritelor cronice este reprezentată de aspectul de bloc ce cuprinde
ovarul, salpinxul, uterul şi ligamentele largi cu formarea de abcese sau flegmoane. La examenul
ginecologic se palpează un bloc aderenţial care este insensibil, imobil şi neregulat. Acest bloc
poate produce modificări în topografia rectumului şi vezicii urinare îngreunând defecarea şi
micţiunea.
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice.
Prognosticul este grav din punct de vedere al funcţiei de reproducţie, deoarece afecţiunea
produce sterilitate.
Tratamentul este asemănător ca în cazul metritei şi a perimetritei. Se aplică atât un
tratament local cu antibiotice, pentru combaterea metritelor purulente cât şi general pentru
limitarea difuzării procesului inflamator.

Fig. 3.16. Tumoră cu localizare utero- ovariană la căţea.

Metropatiile la scroafă.
Puţin studiate pînă în ultimii ani, diversele metropatii la suine capătă o importanţă
deosebită în special în condiţiile creşterii industriale.
Cercetările lui Cosgrove, J.R., (1996), Vesseur, P.C., (1997),Bertschiner H.U.(1999),
Kauffold, J., (2000), scot în evidenţă faptul că o cauză majoră a subinvoluţiilor uterine, a
dinamicii miometriale insuficiente, este disfuncţia endocrină. Ca urmare a acesteia, se produce
acumularea loşiilor în uter, infecţia mucoasei uterine şi a lumenului cervical.
În etiologia metropatiilor la suine sunt citaţi o serie de germeni ca : Clebsiella, Pseudomonas,
Enterobacter, Staphilococcus hycus, Escherichia, Streptococcus, Micoplasme, precum şi
enteroxinele bacteriene. Aceşti germeni pot trăi ca saprofiţi în tractusul genital şi devin patogeni când
scade rezistenţa organismului, sau pot fi introduşi prin sperma infectată, sau instrumentarul
nesterilizat utilizat în efectuarea însămânţărilor artificiale. Flora bacteriană izolată din endometrite s-
a dovedit deosebit de rezistentă la antibiotice şi chimioterapice. Bnerner şi col. (1980) au testat
rezistenţa a 1000 de tulpini de E. coli, 578 tulpini de streptococi şi 348 tulpini de stafilococi de la
scroafele cu endometrită constatând că 40% din E.coli au fost rezistente la Tetraciclină, 54,4% la
Sulfamidă, 30,6% la Streptomicină, iar 2,4% din streptococi şi stafilococi au fost rezistenţi la
Ampicilină.
 Endometrita stafilococică se caracterizează prin procese proliferative ale corionului, alături de
necroza epiteliului uterin.
Simptomatologie. Simptomele apar de obicei după 15-21 zile de la montă sau I.A. Din
punct de vedere clinic se constată scurgeri purulente la nivelul comisurii vulvare, aspect ce poate
constitui singurul simptom, sau se pot înregistra şi semne generale: abatere, febră, inapetenţă.
Aceste semne sunt dependente de virulenţa agentului patogen şi de rezistenţa organismului. În
multe cazuri endometritele la scroafă evoluează discret. Din acest motiv în complexele cu
creştere industrială, se practică tratamentul profilactic cu antibiotice intrauterin la toate scroafele
în primele zile după parturiţie (Cernescu, H., 2004 ).
Sterilitatea se datoreşte modificărilor de pH uterin şi secreţiilor inflamatorii uterine, ce
afectează viabilitatea şi capacitatea fecundantă a spermatozoizilor. Ca urmare a endometritelor
puerperale se poate instala o endometrită cronică, ce împiedică efectul luteolitic asupra corpului
luteal, instalându-se astfel un anestrus de lungă durată.
Apreciate în contextul sindromului de Metrită-mamită-agalaxie, metropatiile la scroafă,
mai ales cele puerperale, nu afectează capacitatea fecundantă şi nu dau imunitate.
Tratamentul curativ se efectuează pe bază de antibiotice cu spectru larg ( Oxitetraciclină 10%,
Gentamicină 10%, Romcid), glucocorticosteroizi (pentru acţiunea antiinflamatorie), ocitocice
(pentru eliminarea conţinutului inflamator), vitamina B (pentru stimularea apetitului).
Tratamentul profilactic constă în administrarea intrauterină în prima zi sau a doua zi după
parturiţie, a unor preparate ce conţin antibiotice sub formă de bujiuri sau suspensii. Astfel se pot
utiliza: Jodouter, Metrofloxarom, Metrogentamicin, Metrijet, Metroxitetraciclin, Neomicină-
Oxitetraciclină.
Sterilitatea se instalează de obicei datorită complicaţiilor metrosalpingiene, uneori
afectând în unele cazuri şi ovarul.