1.2.

Morfofiziologia hipofizei
Hipofiza este un organ neuroglandular plasat la faţa ventrală a creierului intermediar,
rezultând din unirea anatomică a celor două părţi: hipofiza anterioară (adenohipofiza) şi hipofiza
posterioară (neurohipofiza).
Morfostructura adenohipofizei (hipofiza anterioară) cuprinde lobulul anterior, la nivelul
căruia se elaborează majoritatea hormonilor hipofizari, lobulul intermediar şi lobulul tuberal.
Adenohipofiza prezintă o mare importanţă pentru reproducţie, deoarece aici este locul de
producere a gonadotropinelor. Structura adenohipofizei este formată din celulele epiteliale de
diferite tipuri, care pot fi diferenţiate pe baza criteriilor morfologice şi funcţionale.
În hipofiza anterioară se disting trei tipuri de celule, după afinitatea lor tinctorială: celule
bazofile (secretoare de L.H., F.S.H. şi T.S.H.), celulele acidofile (L.T.H. şi G.H.- secretoare) şi
cromofobe (secretoare de A.C.T.H.).
Funcţional la nivelul adenohipofizei se formează 8 tipuri de hormoni tropi, care se varsă
în sistemul port hipotalamo-hipofizar. O importanţă majoră pentru funcţia de reproducţie o au
gonadotropinele: F.S.H., L.H. (la masculi I.C.S.H.) şi L.T.H.-ul sau prolactina.
Hormonii sintetizaţi se eliberează la nivelul celulelor hipofizare sub controlul ,,releasing
hormonilor” hipotalamici, trec în reţeaua vasculară proprie, apoi în circuitul sangvin, după care
sunt recepţionaţi de gonade (organele ţintă). Reglarea funcţiei endocrine a adenohipofizei, se află
sub controlul neuronal hipotalamic, prin intermediul sistemului port hipofizar. Prin intermediul
acestuia sunt vehiculaţi spre adenohipofiză releasing-hormoni, neurosecretaţi în hipotalamus.
În concluzie, se poate afirma că hipotalamusul controlează prin intermediul axului
hipotalamo-hipofizar întregul sistem hormonal, control care se realizează pe calea secreţiei
parvocelulare hipotalamo-antehipofizare prin diferiţi ,,releasing hormoni” sau ,,releasing-
inhibiting hormoni”.
Principalii ,,releasing hormoni” sunt: S.R.H.-Somatotropin Releasing Hormone; T.R.H. –
Tireotropin Releasing Hormone; C.R.H.- Adrenocorticotropin Releasing Hormone; L.H.-R.H.
sau G.N.-R.H.-Gonadotropin (L.H./F.S.H.) Releasing Hormons; P.R.H. -Prolactin Releasing
Hormone; M.R.H. -Melanotropin Releasing Hormone.
Cei mai importanţi ,,inhibiting hormons” sunt: P.I.H. (P.I.F.)-Prolactin Inhibiting
Hormon; S.I.H-Somatotropin Inhibiting Hormon; M.I.H.-Melanotropin Inhibiting Hormon
(Groza I. Şt.,2002).

1.2.1. Hormonii gonadotropi hipofizari cu rol în funcţia

de reproducţie
Sub influenţa G.N.-R.H.-ului hipotalamic, celulele bazofile ale adenohipofizei produc
cele două gonadotropine esenţiale pentru funcţia de reproducţie: F.S.H.-ul (hormonul de
stimulare foliculară) şi L.H.-ul (hormonul luteinizant) sau I.C.S.H.-ul pentru mascul (hormonul
de stimulare a celulelor interstiţiale). Atât F.S.H.-ul cât şi L.H.-ul sunt glicoproteine.

1.2.1.1. Hormonul de stimulare foliculară (F.S.H.-Follicle

stimulating hormone)
Este secretat de către celulele bazofile beta din adenohipofiză sub impulsul G.N.-R.H.
F.S.H.-ul are următoarele roluri:
- evită atrezia foliculilor antrali;
 - reglează activitatea endocrină a foliculilor în creştere, în special prin secreţia
androgenilor şi estrogenilor;
- măreşte capacitatea de legătură (numărul de receptori) a celulelor foliculare faţă de
L.H.
La masculi, FSH-ul stimulează spermatogeneza. Celulele Sertoli din epiteliul seminifer
sunt celule ţintă pentru FSH unde acesta stimulează secretia de proteină de transport pentru
hormonii androgeni. Această proteină menţine ridicată concentraţia testosteronului în testicule şi
epididim.
La vacă, Garverick H. A. şi col. (2011) precizează că există creşteri ale concentraţiei
plasmatice de F.S.H. în diferite zile ale ciclului sexual şi în deosebi simultan cu creşterea L.H.-
ului înaintea ovulaţiei.
Pentru L.H. şi H.C.G. receptorii se găsesc la nivelul tecii interne. Numărul receptorilor
pentru F.S.H. este mai mare în proestru, scade la jumătate în estru şi metestru. Numărul
receptorilor pentru L.H. este mare în proestru (Brook, G., 1998).

1.2.1.2. Hormonul luteinizant (Luteinizing hormone-L.H. sau

hormonul de stimulare a celulelor interstiţiale -I.C.S.H. la mascul)
Acest hormon este produs de celulele bazofile de tip gama din hipofiză. Secreţia de L.H.
are un anumit ciclu, iar excitaţiile externe sau interne modifică amplitudinea secreţiei. Secreţia
de L.H. se caracterizează la nivelul sângelui periferic, pe de o parte printr-un nivel tonic (de
bază), aproape în tot timpul ciclului, iar pe de altă parte printr-un vârf de mare amplitudine, care
începe la aproximativ 6 ore de la declanşarea estrului şi durează în medie 7,4 ore, precedând
aproximativ 24 ore ovulaţia.
După ovulaţie, până în ziua a 5-a a ciclului, valorile L.H-ului scad şi sunt aproape
constante.
Între zilele 6-10 a ciclului sexual se pot remarca câteva vârfuri semnificative.
Concentraţiile de L.H. scad sub nivelul de bază în zilele 11-13, dar apoi cresc din nou. Creşterea
este mai accentuată din ziua 17, după care urmează vârful preovulator în ziua a 20-a.
LH-ul stimulează celulele tecii interne foliculare în secreţia de hormoni estrogeni, care
condiţionează dezvoltarea segmentelor aparatului genital femel şi apariţia caracterelor sexuale
secundare .
La masculi, LH-ul stimulează creşterea celulelor interstiţiale Leyding care secretă
hormoni androgeni. La masculi aceasta secretă gonadotropină, care se numeşte ICSH (hormon de
stimulare a celulelor interstiţiale) (Cernescu, H., 2004).
În asociaţie cu F.S.H.-ul, hormonul de luteinizare determină ovulaţia, geneza şi
organizarea corpului luteal după dehiscenţa foliculară. Tot L.H.-ul, stimulează secreţia
progesteronului de către corpul luteal şi produce luteinizarea celulelor din granuloasă înainte de
ovulaţie.
În general, se consideră L.H.-ul ca hormon ovulator cu toate că este nevoie de o cantitate
mică şi de F.S.H. Pentru acest motiv este mai bine să se ia în considerare un efect conjugat al
celor două gonadotropine în realizarea ovulaţiei. La vacă raportul normal dintre hormonul de
stimulare foliculară (F.S.H.) şi hormonul de luteinizare (L.H.) pentru producerea ovulaţiei, este
de 1:3 (Groza I. Şt.,2002).
 1.2.1.3. Hormonul luteotrop (Luteotrophormonul, prolactina, LTH)
Prolactina este un proteohormon care se secretă împreună cu S.T.H.-ul, fiind preluată de
glanda mamară, interstiţul ovarian şi de corpul luteal.
Principalele efecte ale prolactinei sunt asupra metabolismului lactaţiei şi a funcţiei
sexuale.
Efectul prolactinei în secreţia laptelui nu este asemănător la toate speciile, fiind realizat în
asociaţie cu ceilalţi hormoni al complexului lactotrop. La unele specii prolactina are rol lactogen
(induce secreţia lactată), pe când la alte specii are şi rol lactopoetic (menţine lactaţia). Cantitatea de
prolactină secretată este în raport de numărul de pui. Efectul mamotrop al prolactinei este foarte
important la vacă. Administrată imediat, înainte şi după parturiţie, se poate obţine o creştere a
glandei mamare. Oprirea secreţiei de prolactină înainte de parturiţie, întârzie pornirea secreţiei
lactate şi scade conţinutul în lactoză din lapte (Craig, R., 1996).
Sub efectul prolactinei creşte numărul receptorilor L.H. al celulelor luteinice şi astfel este
stimulată acceptarea L.H.-ului şi producerea de progesteron.
Pintea, citat de Ardelean (2002), arată că din cele trei gonadotropine hipofizare,
prolactina are cele mai complexe intervenţii fiziologice, care după circumstanţe pot fi opuse:
luteotrofice-luteolitice, progonadotrope-antigonadotrope.
Date recente indică dopamina ca principal inhibitor în controlul hipotalamusului asupra
secreţiei de prolactină (Dellman, D.J., 1993).

1.2.1.4. Hormonul gonadotrop menopauzal (H.M.G.)

Acest hormon este de origine hipofizară şi se extrage din urina femeilor în menopauză,
care este foarte bogată în gonadotropină.
H.M.G.-ul are o puternică acţiune F.S.H., dar se pare că ar conţine şi cantităţi mici de
L.H.

1.3. Hormonii gonadotropi placentari (gonadotropinele

extrahipofizare)
Pe lângă multiplele funcţii pe care le îndeplineşte placenta, se află şi aceea de organ
endocrin. Hormonii placentari completează sau substituie hormonii hipofizari şi ovarieni.
Hormonii hipofizari cu funcţie gonadotropă sunt: hormonul corionic gonadotrop (H.C.G.),
gonadotropina serică (P.M.S.G., S.I.G.) sau serul de iapă gestantă şi lactogenul placentar (P.L.).

1.3.1. Hormonul corionic gonadotrop (Human Chorionic

Gonadotropin, H.C.G.)
Este o moleculă proteică unitară, dar se poate descompune într-un component cu efect de
L.H. şi un component cu efect de F.S.H.. Gonadotropina corionică se formează în celulele
citotrofoblastului embrionar. Raportul celor două fracţiuni a hormonului, diferă în funcţie de faza
sarcinii. În prima treime, efectul dominant este de F.S.H. şi mai târziu de L.H., fără să dispară şi
efectul de F.S.H. Producţia de H.C.G. începe înainte de a se produce implantaţia zigotului. Spre
sfârşitul sarcinii concentraţia de hormon scade în mai mică măsură dacă sexul fetusului este
femel.
Tratamentul cu gonadotropină corionică la vacă, influenţează eliberarea de L.H. endogen,
ajutând la retroficizarea ovarelor hipotrofice, iar la nivelul placentei activează formarea de
progesteron şi estrogeni. În acest mod H.C.G.-ul are un rol de apărare a embrionului implantat
pentru a nu fi respins.
Administrarea se face pe cale i.v. sau s.c. pentru a nu se forma anticorpi. Tratamentul cu
H.C.G. se recomandă pentru inducerea ovulaţiei, în tratamentul chiştilor ovarieni, prevenirea
mortalităţii embrionare, al avorturilor precoce, în hipo- şi agalaxie, în criptorhidie la mascul
(Drugociu, D., 2009).
Preparatele farmaceutice ce contin H.C.G. sunt: Chorulon, Choriopin, Ovogest.

1.3.2. Gonadotropina serică (Pregnant Mare Serum,

P.M.S.G., serul de iapă gestantă, S.I.G.)
Este o glicoproteidă, care este produsă de cupele endometriale de iapă începând cu a 30-
40-a zi de gestaţie, în timpul implantaţiei. Zilele 60-95 de sarcină corespund secreţiei maxime de
P.M.S.G.
P.M.S.G.-ul a fost descompus eletroforetic într-o fracţiune F.S.H. şi în două părţi calitativ
diferite de I.C.S.H.
Acţiunea fiziologică a gonadotropinei serice se manifestă în reglarea activităţii foliculare
a ovarului din timpul gestaţiei, precum şi în formarea corpului luteal. P.M.S.G.-ul are efect
puternic de F.S.H. şi efecte slabe de L.H. Stimulează diviziunea celulelor interstiţiale ale
ovarului şi dezvoltarea mai multor foliculi ovarieni. P.M.S.G.-ul singur nu poate produce
ovulaţia, fiind necesară o cantitate de L.H. exogen sau endogen.
Folosirea terapeutică a gonadotropinei serice este indicată în: inactivitate ovariană, hipotrofie
ovariană, călduri silenţioase, sincronizarea căldurilor după un tratament prealabil cu gestagene,
producerea poliovulaţiei în transferul de zigoţi şi stimularea spermatogenezei (Drugociu, D., 2005).
Preparate care conţin P.M.S.G. sunt: Intergonan, Folligon, Serogonadin, Stimukron 6000,
Sergon şi PMSG 500 Bovis SSA.

1.3.3. Lactogenul placentar (Placental lactogen, P.L.)

Are rol în dezvoltarea glandei mamare, creşterea fetusului şi în patogenia acetonemiei
puerperale.
Locul de sinteză a lactogenului placentar bovin (b.PL.) se găseşte la nivelul
cotiledoanelor, în celulele gigante mono sau binucleate la limita placentei materne şi a celei
fetale.Acest fapt favorizează secreţia hormonului atât din partea maternă cât şi din partea fetală.
Prezenţa b.PL. în sângele matern posedă o importantă actvitate în stimularea creşterii
fetusului, ezistând în acest sens o corelaţie între greutatea fetală şi cantitatea totală a activităţii
hormonilor de creştere pe toată durata gestaţiei.
Lactogenul placentar la vacă favorizează metabolismul glucidic al fetusului stimulând
secreţia insulinei, dar riscă să favorizeze în mod indirect instalarea cetozelor la rumegătoare. El
provoacă creşterea acizilor graşi liberi formaţi din celulele adipoase, precum şi o sinteză
secundară mărită a corpilor cetonici din ficat. Corpii cetonici insuficient utilizaţi de către
ţesuturile periferice, se acumulează în sânge, provocând simptomele clasice ale acetonemiei
(Solcan Ghe. şi col. 2005).