Familia Psoroptidae

• Genul Psoroptes
• Râia psoroptică la ovine, bovine, cabaline și rozătoare
• Genul Chorioptes
• Râia chorioptică la ovine, bovine și cabaline
• Genul Otodectes
• Râia auriculară la câine și pisică

Familia Cheylletielidae
• Genul Cheyletiella
• Cheyletielloza câinilor și rozătoarelor

Familia Psoroptidae
Cuprinde acarieni care nu sapă galerii.
• Au rostrum lung, ascuțit, adaptat hrănirii cu limfă, sânge și detritusuri celulare
• Parazitează zonele cu păr lung (Psoroptes sp.) , autopodiile (Chorioptes sp.) și conductul
auricular (Otodectes cynotis).
• Ciclul biologic cuprinde stadiul de larvă, 1-3 stadii nimfale și stadiul de adult.
• Tritonimfele sunt dimorfice
• Durata dezvoltării ou-adult este de 14-21 de zile, în funcție de condițiile de mediu.
Cuprindea speciile:
• Psoroptes ovis, parazit al ovinelor, bovinelor și cabalinelor, preferențial în zonele cu păr lung;
• Psoroptes natalensis – parazit al corpului la bubaline, taurine și cabaline;
• Psoroptes cunniculi, parazit al urechilor la iepure și cal;
• Psoroptes cervinus parazit al urechilor la oaia canadiană (Ovis canadensis).
Actualmente, analizele efectuate asupra structurii genetice a celor 5 specii identificate anterior
doar pe criterii morfologice, etologice și de specificitate de gazdă au relevat existența unei singure
specii de Psoroptes, rămânând să se stabilească definitiv denumirea.
• Având în vedere că în taxonomie funcționează legea priorității iar descrierea speciilor de
Psoroptes s-a desfășurat astfel:
• P. cervinus -1915 (Ward)
• P. natalensis în 1919 (Hirst)
• P. cuniculi - 1859 (Delafond)
• P. ovis -1838 (Hering)
• P. equi -1838 (Hering)
toți psoropții vor fi denumiți în continuare Psoroptes equi (Zahler & colab., 2000).
......dar având în vedere că primul psoropt descris de Hering în 1838 la cal este identic cu
Psoroptes ovis, descris câteva luni mai tarziu la oi și neasemănător cu psoropții actuali de la cal,
aceasta înseamnă că Hering s-a înșelat inițial, deci..toți psoropții aparțin speciei Psoroptes ovis
(Wall & colab., 2006).

Râia psoroptică la ovine

Etiologie
Psoroptes ovis
• Dimensiuni
• 500-600/340µm masculul
• 670-740/450µm femela
• 200/90µm oul
• Morfologie
• Femela – ambulacre 1,2,3, Tuberculi genitali tritonimfa
• Masculul - ambulacre 1,2,4, Ventuze genitale
Psoroptes ovis
• Larvele – hexapode
• Nimfele – octopode
• Adulții – octopzi

Ciclul biologic
• Femelele depun între 15 și 300 de ouă în 4-6 săptămâni de viață;
• Femelele tinere depun cca. 7 ouă/zi, femelele de 40 de zile depun 1ou/zi. Media zilnică este de
2-3 ouă.
• Din ouă ies larve hexapode care vor năpârli peste 2-3 zile și se vor transforma în protonimfe.
• Larvele nu au dimorfism sexual, nimfele și adulții da.
• Fiecare năpârlire este precedată de o stare de letargie cu o durată de 12 ore la larve și până la
36 de ore la nimfe.
• Femelele depun între 15 și 300 de ouă în 4-6 săptămâni de viață;nFemelele tinere depun cca. 7
ouă/zi, femelele de 40 de zile depun 1ou/zi. Media zilnică este de 2-3 ouă.
• Din ouă ies larve hexapode care vor năpârli peste 2-3 zile și se vor transforma în protonimfe.
• Larvele nu au dimorfism sexual, nimfele și adulții da.
• Fiecare năpârlire este precedată de o stare de letargie cu o durată de 12 ore la larve și până la
36 de ore la nimfe.
• Protonimfa năpârlește după 2-3 zile în cca. 36 de ore, astfel că tritonimfele apar la 5-6 zile după
stadiul de protonimfă.
• Adulții apar după încă 2-3 zile.
• Masculii adulți se atașează cu ventuzele anale de tritonimfe, uneori chiar de protonimfe și
așteaptă
maturarea aparatului genital, adică atingerea stadiului de femelă puberă, aptă de împerechere.
• Durata ciclului complet
• În condiții bune 10-22 de zile
• Vara – până la 3 luni
• Sex-ratio este de 1mascul:2-3 femele.

Epidemiologie
• Calea de infestație
• Direct – prin contactul cu animalele infestate, berbecii au un rol major în diseminarea
bolii;
• Indirect – cu acarienii din habitat, de pe ustensile sau prin intermedierea unor specii
nereceptive (câini, măgari, etc)
• Receptivitate
• Mai receptive rasele cu lână fină;
• Nu fac boala clinic mieii sub 2 luni.
Rezistență în mediu
• 60 de zile la 6-8°C și U.R. De 80%
• 21 de zile la 0-3°C
• Câteva zile la temperaturi sub 0°C .
• Chiar dacă supraviețuiesc condițiilor de axenizare, capacitatea infestantă se diminuă treptat,
astfel că la 10-12 zile tinde către zero.
Factorii favorizanți
• Umezeala din adăposturi;
• Temperaturile scăzute;
 • Aglomerația;
• Carențele alimentare;
• Parazitismul cronic cu helminți;
• Nerespectarea carantinei profilactice pentru ovinele nou- introduse în efectiv.
• Este boală cu caracter sezonier;
• Poate evolua simultan cu râia sarcoptică

Patogeneză
• Principalul mecanism al patogenezei psoropților la ovine se bazează pe o reacție de
hipersensibilizare de tip I față de antigenele produse de paraziți în special prin materiile fecale.
• Această hipersensibilizare produce inflamație, exsudație, formarea de solzi și cruste, excoriații
datorate gratajului și amplificarea efectelor parazitismului.
• Hrănirea parazitului se realizează prin sucțiune, aspirând amestecul de limfă, sebum și
detritusuri celulare, după o prealabilă digestie externă.

Tablou clinic
• Sub cojocul de lână acarienii se înmulțesc rapid, exsudatul exprimat se solidifică și formează
cruste iar psoropții migrează spre periferie, cucerind noi teritorii.
• Generalizarea se produce prin confluarea focarelor primare din zona gâtului, grebănului și
spetelor cu cele de la baza cozii, în 1-2 luni.
• Căderea lânii se datorează inflamațiilor perifoliculare și nu este ireversibilă
Mieii sub 2 luni nu fac boala, chiar dacă populează adăposturi cu oi cu semne clinice

Prognosticul este în general favorabil, când nu este afectată starea generală.

Tratament
• Deparazitări cu acaricide sub formă de :
• Soluții pentru îmbăiere (două băi la 14 zile)
• Formamidine
• Amitraz (Taktic, Scabatox) 1/500 și 1,5/500 la reumplere
• Organofosforice
• Diazinon (Neocidol, Diazinol) 420ml/1000 l apă și 250ml/200 l la reumplere
• Piretrine/piretrinoizi
• Deltametrin (Butox 50 CE - Bayer) – 1ml/l și 1,5ml/l la reumplere
• Permethrin (Permectrin II)
• Cypermethrin
• Deparazitări cu acaricide sub formă de :
• Preparate injectabile
• Lactone macrociclice
 • Ivermectină 0,2mg/kc
• Doramectin 0,2mg/kc
• Deparazitări cu acaricide sub formă de :
• Suspensii /soluții cu aplicare pour-on
• Piretrine
• Deltamethrin - Butox pour-on
• Lactone macrociclice
• Eprinomectină - Ivomec eprinex

Genul Psoroptes
Râia psoroptică la bovine
Etiologie
• Psoroptes ovis, (sin. P. bovis, P. communis var. bovis)

•410-470µm/310-470µm – masculul

•560-700µm/390-400µm - femela

Ciclul biologic
• Ou

• Larvă

• Protonimfă – stadiu dimorfic

• Tritonimfă – stadiu dimorfic

• Adult

Masculii adulți se acuplează cu tritonimfe dar fecundarea se realizează după transformarea în femelă
adultă.

Ciclul biologic durează 2-3 săptămâni în condiții optime și până la 3 luni vara, la pășune.

• Femelele de psoropți depun până la 300 de ouă.

Epidemiologie
• Râia psoroptică a bovinelor este considerată o boală de grajd.

• Sistemul de întreținere în stabulație permanentă cu animale legate la iesle favorizează apariția bolii.

• Boala apare mai frecvent la tineret decât la adulte.

• Rasa Blue Belgian Blanc este mai receptivă, Friza și Holstein-ul sunt rezistente.

Patogeneză
• Mecanism iritativ-inflamator – psoropții irită prin deplasarea pe suprafața pielii, înțepături dar mai ales
prin saliva bogată în enzime.

• Stress antigenic – antigenele salivare dar mai ales cele conținute în fecalele psoropților.

• Pierderi de lichide tisulare

• Dezechilibrul termoreglării – pierderi de energie – epuizarea rezervelor corporale

Tablou clinic
• Incubația – 1-3 săptămâni

• Debutul

• Baza cozii
• Crupă
• Baza coarnelor
• Gât
• Grebăn

• Generalizarea infestației apare la animalele carențate, întreținute în condiții neigienice, în adăposturi

umede și suprapopulate.

Semne clinice
• Prurit
• Depilații
• Cruste
• Reflex psoric
• Lingerea insistentă poate produce plăgi ale zonelor afectate.

• Ieșirea la pășunat și expunerea la soare reduc substanțial activitatea psoropților. Semnele clinice se
ameliorează vara și se reacutizează după intrarea în stabulație.

Diagnostic
• Clinic

• Leziuni pruriginoase cu aspect umed plasate de-a lungul coloanei vertebrale, dinapoia
capului până la baza cozii;
• Contagiozitate
• Apariția în sezonul rece, în stabulație.

• Paraclinic

• Raclate dermice din marginea leziunilor, examinate pe lame microscopice sau în plăci Petri
sau eprubete încălzite;
• Tehnica celofanului adeziv,
• Inspectarea zonelor afectate cu lupa
• Metode de îmbogățire – tehnica Willis din raclat dermic.
Prognostic
• Favorabil în general, rezervat la animalele tinere, malnutrite, cu leziuni suprainfectate.

Profilaxie și combatere
• Piretrine
• Deltamethrin (Butox 7,5% Pour-on - Bayer). 15 ml/100kc, maximum 75ml/animal. Asigură
protecție împotriva acarienilor și insectelor timp de 60 de zile. Timp de așteptare pentru
lapte: 11 ore, pentru carne: 18 zile.
• Ivermectina, doramectina sunt eficiente dar au timpi de asteptare mari. Injectabil – susp. 1%,
0,2mg/kc, pour on 0,5mg/kc.

Tratament
• Deparazitări cu acaricide sub formă de :

• Soluții pentru îmbăiere (două băi la 14 zile)

• Formamidine
• Amitraz (Taktic, Scabatox) 1/500 și 1,5/500 la reumplere
• Organofosforice
• Diazinon (Neocidol, Diazinol) 420ml/1000 l apă și 250ml/200 l la reumplere
• Piretrine/piretrinoizi
• Deltametrin (Butox 50 CE - Bayer) – 1ml/l și 1,5ml/l la reumplere
• Permethrin (Permectrin II)
• Cypermethrin

Râia psoroptică la cabaline

Etiologie
• Psoroptes ovis (sin. P. equi, P. communis var. equi)

• Parazitează la cal, catâr, măgar, zebră și girafă

Tablou clinic
• Localizare – zonele cu păr lung

• Moț
• Coamă și zona gâtului acoperită de coamă.
• Coadă
• Mai rar în spațiul submandibular, zona abdominală ventrală, crupă, coapsă, chișiță.

• Semne clinice

• Prurit

• Pseudotunderea coamei și cozii, aspectul tapat

• Noduli și vezicule care se sparg prin grataj. Lichidul scurs aglutinează perii și crustele.

• Miros neplăcut al zonelor afectate.

Diagnostic
• Este suficientă examinarea minuțioasă cu ochiul liber sau cu o lupă.

• Diferențial față de :

• Dermatita estivală (apare vara, recidivează la aceleași animale)

• Dermatofiloza (nepruriginoasă)
• Hematopinidoză (păduchii sunt mari, vizibili)
• Oxiuroza (nu afectează decât coada)

Profilaxie
• Respectarea normelor de bunăstare a animalelor (habitat, furajare, îngrijire);

• Supravegherea circulației animalelor;

• Respectarea condițiilor de carantină profilactică;

• Izolarea și tratarea animalelor depistate bolnave și supravegherea efectivului rămas;

• Dezinfectarea/dezacarizarea ustensilelor de pansaj înaintea utilizării.

Tratament
• Ivermectina pastă (Equalan – Merck, Sharp & Dohme, Ecvamec P – Pasteur, Ecvirom – Romvac,
Noromectin – Anka-Vet - 0,2mg/kc, 2 administrări la interval de două săptămâni.

• Moxidectin – (Equest – Fort Dodge – gel 4%) 0,4mg/kc, două administrări la 14 zile.

• Orgoanofosforice

• Diazinon (Neocidol 600EC - Zagro, Diazinol – Pasteur), 1ml/l , se administrează topic, prin
aspersare cu un pulverizator. Se poate folosi si pentru habitat. 2- 3 tratamente la 14 zile.

Râia psoroptică la iepure

• Psoropții sunt acarieni cu corpul oval și membre lungi, care nu sapă galerii epidermice

• Trăiesc pe suprafața tegumentului auricular, hrănindu- se cu limfă pe care o obțin prin înțeparea cu
ajutorul chelicerelor.

• Pretarsele se termină cu tije lungi segmentate cu ventuze în formă de trompetă, prezente la femelă pe
membrele din perechile 1,2,4 iar la mascul 1,2,3

• Tritonimfele femele au tuberculi genitali de care se prind masculii cu ventuzele genitale

Ciclul biologic
• Ou – incubație 4 zile

• Larvă – năpârlire după 2-3 zile

• Protonimfă – năpârlire după 3 zile

• Tritonimfă – năpîrlire după 3 zile (femele), 3,5 zile (masculi)

• Adult
 • Prolificitate – cca. 100 ouă.
• Longevitate – 4-6 săptămâni.

Epidemiologie
• Transmitere

• Prin contact direct;

• Prin intermediul insectelor (forezie)
• Prin intermediul cuștilor nedezacarizate în care persistă cruste.

• Rezistență în mediul extern:

• Sunt mai rezistente nimfele și femelele fecundate (27 de zile la 6-8°C) față de masculi (23 de
zile)

• Factori favorizanți

• Igiena deficitară
• Alimentația carențată
• Stress-ul
• Aglomerația

• Receptivitate

• Maximă în perioada imediat după înțărcare;

• Cele mai multe cazuri apar primăvara și toamna
• Există starea de purtător ocult.

Patogeneză
• Mecanism iritativ-inflamator – hrănirea se face cu limfă, lichide tisulare și plasmă sangvină,
pentru colectarea aceestora acarienii înțeapă profund și inoculează salivă. Enzimele salivare
produc inflamații puternice și extravazarea lichidelor cu exprimarea lor la suprafața
tegumentelor.
Lichidele neconsumate coagulează, se formează cruste care încarcă urechea.
• Mecanism spoliator - exsudația puternică duce la pierderi proteice mari care se reflectă în
scăderea masei corporale.
• Mecanism alergizant bazat pe antigenele salivare și din produșii de dezasimilație ai acarienilor
ce induc gazdei o reacție de hipersensibilizare de tip I.

Tablou clinic
• Incubația

• în primoinfecție – 11 zile
• În infestațiile ulterioare – 5 zile.

• Semne clinice

• Prurit auricular intens

 • Torticolis
• Poziții anormale ale urechilor
• Cruste auriculare
• Tulburări de echilibru
• Inapetență
• Slăbire
• Moarte

• Localizări extra-auriculare

• Peri-auricular, pe spate , periocular;

• Prin însămânțare în timpul toaletarii și scărpinatului, pe acropodii.
• Prin înțeparea tegumentului auricular se exprimă limfă care se solidifică la suprafața acestuia,
strat după strat
• Urechile se încarcă cu cruste areolate casante și își pierd portul normal
• Acarienii migrează din urechile încărcate de cruste și se localizează înapoia urechilor

Tratament
• La iepurii „pet” se pot folosi produse speciale pentru profilaxia și combaterea infestațiilor cu ectoparaziți
la iepure și pisică (Advantage)

• La iepurii crescuți pentru carne

• Ivermectină 1% inj. S.c. 0,4mg/kg, cu rapel la o săptămână

• Doramectină 1% inj.s.c. 0,4mg/kg

• Ivermectine, inj. S.c., 0,4mg/kc sau în furaj(0,4- 0,8mg/kc), două administrări la 7-10 zile interval. Pentru
profilaxie – cate un tratament la 6 luni.

• Acaricide topice uleioase administrate intra-auricular după toaletare, de două ori la interval de 1
săptămâ (IverMite Otic, Taxaphene, Crotoxyphos)

Genul Otodectes

Râia auriculară – otacarioza

Etiologie
• Otodecții au ventuzele în formă de cupă, la capătul unor pediculi scurți. Rostrum-ul este scurt, gros,
adaptat pentru rupt și mestecat în scopul hrănirii cu debriuri celulare, limfă și celule sangvine.

Patogeneză
• Mecanism iritativ – înțepături la nivelul tegumentului auricular.

• Mecanism alergizant – saliva, antigene diverse

• Mecanism inoculator – frecvent infecții secundare.

Epidemiologie
• Otacarioza afectează până la 20% dintre câinii prezentați la consultație și până la 5% dintre pisici –
diferență dată de portul urechilor și pilozitatea conductului.

• Predispoziția de rasă este prezentă – sensibile rasele Cocker și Caniche și rezistente rasele Boxer, Collie și
Greyhound

Transmiterea
• Direct, prin contact cu indivizii infestati la care acarienii se găsesc pe tot corpul, dar mai ales în zona
lombo-sacrală și caudală.

• Indirect, prin intermediul puricilor de care aderă ouăle lipicioase de otodecți.

Tablou clinic
• Prurit auricular intens

• Reflex oto-podal

• Transmiterea la urechea congeneră

• Aspect eritematos inițial, apoi furfuraceu și în final ceruminos. Cerumenul este brun-ciocolatiu presărat
cu otodecți de culoare albicioasă.

• Leziuni de grataj înapoia urechilor

• Depilații pe fața tegumentară a urechilor

• Conductul auditiv se îngustează din cauza îngroșării tegumentului;

• Zgomote de clapotare

• Ischemia persistentă duce la osificarea cartilajului conductului auricular în evoluțiile cronice.

• Hematoame retroauriculare prin forfecarea vaselor situate între piele și cartilaj;

• Apariția de ulcere ale extremității distale a pavilioanelor la câinii cu urechile căzute (Cocker)

• Prezența de corpi străini intra-auriculari;

Otita cronică poate evolua spre otită supurativă prin asocierea florei microbiene sau se poate complica cu
perforarea timpanului și transferarea infecției în urechea medie;

Otita medie se caracterizează clinic prin sindrom vestibular (poziții anormale ale capului, tulburări de
echilibru), surditate, accese epileptiforme frecvente.

• La câinii hiper-reactivi (hiperergici), în special la rasele de vânătoare, tabloul clinic este mult mai
expresiv.

• La pisică otacarioza poate evolua cronic, cu manifestări clinice discrete.

Diagnostic
• Clinic –

• Prurit
• Cerumen ”zaț de cafea”
• Contagiozitate
 • Acarienii și ouăle în cerumen – vizibil

Paraclinic

• Examenul microscopic al cerumenului prelevat din conductul auditiv

Prognostic
• Favorabil în otitele parazitare externe simple, rezervat în cele complicate septic, grav în otitele
medii.

Profilaxie
• Deparazitarea profilactică periodică a carnivorelor de companie;
• Supravegherea pisicilor în perioada de rut;
• Eradicarea vagabondajului canin și felin.

Tratament
• Topic

• Iver-mite otic 4-5 picături în fiecare ureche după toaletare, 4 tratamente la interval de 3 zile fiecare.

• Acaricide :

• Spot-on
• Selamect
• Moxidectin + Imidacloprid (Advocate)

Comprimate și zgărzi

• Prazimec
• Milbemax
• Izoxazoline (Bravecto,Nexgard, Simparica)
• Scalibor (Deltamethrin) și Foresto (Flumethrin)

Injectabil

• Ivermectină (Duphamec) 0,2mg/kc

Genul Chorioptes
Râia chorioptică la bovine
Etiologie
Chorioptes bovis

Dimensiuni

• Femela 300-600 µm / 230-290 µm

• Masculul 270-450 µm /210-240 µm

Localizare

• Baza cozii
 • Perineu
• Uger/ scrot
• Autopodii

Ciclu biologic

• Ou – incubație 4 zile
• Larvă – năpârlire după 4 zile
• Protonimfă – năpârlire după 4 zile
• Tritonimfă – năpîrlire după 7-8 zile
• Adult

Prolificitate – cca. 16-32 ouă.

Longevitate – 40-50 de zile

Longevitate reproductivă – 16 zile.

Patogeneză
• Principala acțiune este iritativ-inflamatorie , bazată pe hrănirea cu cruste, scvame,
detritusuri celulare desprinse de pe piele cu ajutorul chelicerelor adaptate pentru rupt și
mestecat. Un rol iritativ similar este atribuit salivei și excrementelor acarienilor.
• Din acest motiv râia chorioptică este obișnuit asimptomatică, doar un număr mare de
acarieni reușind să declanșeze exprimarea clinică a parazitismului.
• Leziunile cutanate grave apar pe suport alergic.

Epidemiologie
Transmiterea – prin contact direct și indirect, prin ustensile de toaletare.

• Mai frecventă la rasele de lapte decât la cele de carne.

• Poate evolua împreună cu râia sarcoptică sau cu râia psoroptică pe același animal.

• Boala poate fi agravată de existența concomitentă a infestațiilor cu Damalinia (Bovicola)

bovis.

• Afectează atât adultele cât și tineretul – nu generează răspuns imun.

• Episoadele de râie chorioptică apar toamna, se înmulțesc iarna și scad după ieșirea la
pășunat.

Factorii favorizanți : igiena deficitară, umezeala, carențele alimentare

• Vara, la pășune choriopții se adăpostesc în fosele infraorbitare, pavilioanele auriculare,

spațiul interdigital, pliurile cutanate dintre membre.

Tablou clinic
• Noduli miliari hemoragici, pruriginoși, situați la baza cozii sau/și pe perineu.
• Nodulii pot conflua și apar arii depilate de până la 5 cm diametru, acoperite cu cruste
cenușii.
• Apar crevase sângerânde complicate septic.
• La animalele malnutrite, stresate, leziunile se extind pe fețele interne și posterioare ale
membrelor pelvine, pe crupă, autopodiu, uger sau scrot.
Diagnostic
Clinic

Prurit, contagiozitate, apariție hivernală.

Paraclinic

Observarea parazitului prin raclat dermic din marginea leziunilor.

Diferențial:

Hematopinidoză

Râia psoroptică.

Profilaxie și combatere
• Respectarea normelor de bunăstare animală.

• Carantina profilactică pentru animalele nou-introduse în efectiv.

• Chiar dacă aparent râia chorioptică afectează doar trenul posterior, tratamentul trebuie să
cuprindă întreg corpul datorită prezenței paraziților și în afara ariilor corporale modificate
macroscopic.

Profilaxie și combatere

• Piretrine

• Deltamethrin (Butox 7,5% Pour-on - Bayer). 15 ml/100kc, maximum 75ml/animal. Asigură

protecție împotriva acarienilor și insectelor timp de 60 de zile. Timp de așteptare pentru
lapte: 0, pentru carne: 1 zi.

Ivermectina, doramectina sunt eficiente dar au timpi de asteptare mari. Injectabil – susp.
uleioasă 1%, 0,2mg/kc,

• pour on 0,5mg/kc.

Tratament
Aspersiuni acaricide cu:

• Organofosforice

• Diazinon (Neocidol, Diazinol) 420ml/1000 l apă și 250ml/200 l la reumplere

• Formamidine

• Amitraz (Taktic, Scabatox) 1/500 și 1,5/500 lareumplere

• Piretrine/piretrinoizi

• Deltametrin (Butox 50 CE - Bayer) – 1ml/l și 1,5ml/l la reumplere

• Permethrin (Permectrin II)

• Cypermethrin
 ! Se asperseaza de două ori la 8 zile.

Râia chorioptică la cabaline

Etiologie
Chorioptes equi

• Dimensiuni

Femela 390µm/ 250µm

Masculul 300µm/ 230µm

Ciclu biologic
• Oul
• Protonimfa
• Tritonimfa

Localizare

• Chișiță, bulet, coroană

• Foarte rar la baza cozii

Ciclu biologic
• Ou – incubație 4 zile
• Larvă – năpârlire după 4 zile
• Protonimfă – năpârlire după 4 zile
• Tritonimfă – năpîrlire după 7-8 zile
• Adult

Prolificitate – cca. 16-32 ouă.

Longevitate – 40-50 de zile

Longevitate reproductivă – 16 zile.

Patogeneză
• Principala acțiune este iritativ-inflamatorie , bazată pe hrănirea cu cruste, scvame,
detritusuri celulare desprinse de pe piele cu ajutorul chelicerelor adaptate pentru rupt și
mestecat. Un rol iritativ similar este atribuit salivei și excrementelor acarienilor.

Din acest motiv râia chorioptică este obișnuit asimptomatică, doar un număr mare de acarieni
reușind să declanșeze exprimarea clinică a parazitismului.

• Leziunile cutanate grave apar pe suport alergic.

Epidemiologie
 • Râia chorioptică se întâlnește în hergheliile sau fermele unde nu se respectă condițiile de
bunăstare animală.

• Cel mai important factor favorizant este igiena precară.

• Leziunile produse în zona chișiței sau buletului prin deplasarea pe terenuri accidentate
favorizează infestațiile cu choriopți.

• Caii din rasele grele sunt mai susceptibili.

• N-a fost semnalat contagiul uman.

• Cele mai multe cazuri se înregistrează în sezonul rece, favorizate de umezeală.

Tablou clinic
• Leziuni extrem de pruriginoase localizate în zona chișiței, buletului, mai rar mai
sus.
• Prin scărpinare se produc leziuni pe care se grefează floră piogenă șchiopătură,
scăderea capacității de muncă.
• În absența tratamentului leziunile se extind la trunchi sub forma unei dermatite
umede.
• Apar burjeonări excesive care pot determina cheloidizarea zonei.

Diagnostic
• Clinic

• Prurit, localizare, contagiozitate, apariție hivernală, mai ales la caii din rasele grele.

• Paraclinic

• Observarea parazitului prin raclat dermic din marginea leziunilor.

Diferențial:

• Hematopinidoză
• Râia psoroptică.
• Trombiculoză
• Ariceală
• Dermatita recidivantă estivală

Profilaxie
• Carantinarea profilactică a tuturor cabalinelor care fac obiectul mișcărilor de efective.

• Boala este declarabilă și carantinabilă, cu măsuri de carantină de gradul III.

Tratament
Soluții cu aplicare externă, de 2-3 ori la 8 zile:

• Phoxim (Sebacil - Bayer) – aspersiuni cu soluții 1/1000 în formele ușoare sau 1/500 în
formele grave.

• Diazinon (Neocidol 600 EC - Zagro) sub formă de aspersiuni/fricționări cu soluție 1/1000.

 • Amitraz

Endectocide

• Ivermectina pastă (Equalan – Merck, Sharp & Dohme, Ecvamec P – Pasteur, Ecvirom –
Romvac, Noromectin – Anka-Vet - 0,2mg/kc, 2 administrări la interval de două săptămâni.

Moxidectin – (Equest – Fort Dodge – gel 4%) 0,4mg/kc, două administrări la 14 zile.

Dezacarizarea habitatului

• Deltamethrin (K-othrine SC 25 – Bayer) 1/100

• Fipronil (Regesc) 1/200

• Cypermetrin (Super Killer - Farmavet) 1/200

Râia chorioptică la ovine

Etiologie
• Chorioptes ovis (sin. Ch. bovis var. ovis)

Dimensiuni

• Femela 300-400 µm / 210-240 µm 1,2,3

• Masculul 300-500 µm /230 µm 1,2,4 Ciclul evolutiv – aproximativ 21 de zile Se pretează foarte
bine la axenizare

Epidemiologie
Transmitere – prin contact direct

Contagiozitate - scăzută

Factori favorizanți – umezeala, noroiul, obscuritatea adăposturilor, lâna abundentă, stabulația

permanentă.

Rezistența în mediu – până la 70 de zile

Tablou clinic
forme morfoclinice

• Eczema crustoasă – noduli, vezicule si cruste scvamoase, depilații. Histologic – îngroșarea

stratului cornos al epidermei și o reacție inflamatorie ușoară.
• Eczema umedă – leziuni mai profunde, până la stratul generator, infecții cu floră de asociație,
inflamații, depilații, secreții ce aglutinează perii, praful și crustele, conferind un aspect
caracteristic. Animalele afectate prezintă șchiopături, berbecii refuză saltul. Histologic –
hipercheratoză, inflamarea dermului, degenerarea stratului spinos.

forme morfoclinice
 • Eczema verucoasă – forma cea mai gravă, în care predominăinflamația proliferativă ce
cuprinde atât epidermul cât și dermul, transformând pielea autopodiului într-un manșon cu
aspect papilomatos verucos .

• La berbeci râia chorioptică poate aparea la 1-2 ani, scade ca intensitate la 3 ani și apare cu un
nou vârf peste 4 ani.

• La berbeci boala apare mai frecvent decât la oi și se poate extinde și la cap, în zona
pericornuală.

Diagnostic
Clinic : prurit intens, contagiozitate redusă, localizare, apariția mai frecvent la berbeci, formele de eczemă
crustoasă/umedă/verucoasă.

Paraclinic

• Raclat dermic
• Testul celofanului adeziv

Diferențial față de :

• Infestația cu Linognatus pedalis

• Febra aftoasă
• Ectima contagioasă

Profilaxie
• Măsuri de igienă, de asigurare a bunăstării animale
• Carantinarea animalelor nou-achiziționate
• Tratamente profilactice periodice pentru prevenirea râilor la ovine (psoroptică, sarcoptică,
chorioptică).

Tratament
Deparazitări cu acaricide sub formă de :

• Soluții pentru îmbăiere (două băi la 8 zile)

• Formamidine

• Amitraz (Taktic, Scabatox) 1/500 și 1,5/500 la reumplere

• Organofosforice

• Diazinon (Neocidol, Diazinol) 420ml/1000 l apă și 250ml/200 l lareumplere

• Piretrine/piretrinoizi

• Deltametrin (Butox 50 CE - Bayer) – 1ml/l și 1,5ml/l la reumplere

• Permethrin (Permectrin II)

• Cypermethrin (Cypervet - Farmavet)

Deparazitări cu acaricide sub formă de :

• Preparate injectabile
 • Lactone macrociclice

• Ivermectină 0,2mg/kc

• Doramectin 0,2mg/kc

Deparazitări cu acaricide sub formă de :

• Suspensii /soluții cu aplicare pour-on

• Piretrine

• Deltamethrin - Butox pour-on

• Lactone macrociclice

• Eprinomectină - Ivomec eprinex

Dezacarizarea habitatului

• Deltamethrin (K-othrine SC 25 – Bayer) 1/100

• Fipronil (Regesc) 1/200

• Cypermetrin (Super Killer - Farmavet) 1/200

Râile păsărilor
Râile păsărilor sunt produse de acarieni din familiile Cytoditidae, Cnemidocoptidae și
Laminosioptidae, ce cuprind acarieni localizați în aparatul respirator, în epiderm, respectiv în
hipoderm.

• Familia Cytoditidae este compusă din două genuri, Cytodites și Cytonyssus, ambele
cuprinzând 12 specii de paraziți ai aparatului respirator la Galiforme, Columbiforme,
Passeriforme, Cuculiforme, Gruiforme, Psittaciforme, Ralliiforme și Coraciiforme. Genul
Cytodites, cel mai important din fam. Cytoditidae cuprinde două specii:

• Cytodites nudus

• Cytodites amondavae – Ralliiforme & Passeriforme

Râia citoditică
Etiologie
• Cytodites nudus – acarian rotund sau oval cu chelicere atrofiate, fuzionate cu palpii cu care
formează un tub.
• La masculi membrele au pretarse scurte ce poartă ventuze.
• La femele membrele sunt prevăzute cu pretarse lungi și pulvili.
• Vulva este plasată între epimerele 3-4, anusul este terminal sau ventral.
• Femelele sunt ovovivipare sau vivipare.
 • Există 1 stadiu larvar și două nimfale.
• Ciclul biologic durează trei săptămâni

Epidemiologie
Transmitere

• Prin contact oral în timpul dansului nupțial

• Prin apa de băut

Receptivitate

• Adultele și tineretul peste 5 luni.

• Boala apare mai frecvent vara și toamna în volierelesuprapopulate.

Patogeneză
• Paraziții se localizează în căile respiratorii, pulmoni și saci aerieni iar în infestațiile masive pot
migra in cavitatea abdominală, pe suprafața rinichilor, ficatului sau pot fi găsiți în țesutul
conjunctiv subcutanat.
• Prezența paraziților determină formarea de granuloame parazitare compacte care au în
centru acarienii, înconjurați de detritusuri celulare, celule gigante, fibre elastice și o
membrană de colagen infiltrată cu plasmocite, granulocite și limfocite.
• Infestațiile cu Cytodites nudus predispun gazdele la infecții cu micoplasme, mycobacterii, la
apariția peritonitelor, pneumoniilor și aerosaculitelor.

Tablou clinic
• Boala evoluează obișnuit asimptomatic.

În infestațiile mari apar semne nespecifice :

• Dispnee
• Disfagie
• Anemie
• Anorexie
• Horiplumație
• Mortalitate ridicată

Diagnostic
Clinic – dificil

Necropsic – se observă acarienii cu lupa binoculară sau microscopul în frotiuri din aparatul respirator,
cavitatea abdominală sau secțiuni din țesutul conjunctiv subcutanat

Prognostic Grav

Măsuri de profilaxie și combatere

• Sacrificarea păsărilor afectate sau chiar a întregului efectiv

• Igienizarea adăposturilor
 • Repopularea după minimum 3 săptămâni. Sau: Ivermectină, 0,5mg/kc, s.c.

Râia cnemidocoptică – râia văroasă

Etiologie
• Cnemidocoptes mutans (sin. Knemidocoptes mutans) -
• Cnemidocoptes pilae (sin. Knemidocoptes pilae)
• Cnemidocoptes prolificus
• Cnemidocoptes laevis (sin. Neocnemidocoptes laevis ) cu subspeciile:

Neocnemidocoptes laevis

Neocnemidocoptes laevis gallinae

Dimensiuni

• Cnemidocoptes mutans

• Masculul : 170-250µm/100-170µm
• Femela : 370-480µm/280-400µm

Epidemiologie
• Este o boală caracteristică sistemului gospodăresc

• Apare mai frecvent la păsările adulte

• Cocoșii sunt mai receptivi

Transmiterea se realizează direct, prin contactul între păsările parazitate sau indirect, prin solul poluat cu
acarieni

• Rezistența în mediu – redusă, între 7 și 15 zile în funcție de temperatură și umiditate.

• Rezistența pe cadavre – 15 zile

• Păsările colorate fac boala mai frecvent decât cele albe.

• Boala evoluează primăvara și vara, mai puțin iarna

Patogeneză
• Acțiune mecanică-iritativă produsă prin localizarea sub solzii epidermei, în special în zona
distală a metatarsului, pe fața dorsală și interdigital.

• Acțiune toxică, datorată salivei și metaboliților paraziților

Tablou clinic
• Paraziții determină prurit intens

• Din cauza iritației, cheratogeneza depășește exfolierea obișnuită astfel încât se formează
cruste cheratinoase areolate în care se adăpostesc numeroși paraziți.

• Gratajul violent poate duce la deschiderea și suprainfectarea articulațiilor.

 • Lezionarea articulațiilor produce șchiopătură sau evitarea deplasării.

• Artritele traumatice infectate duc la pierderea falangelor.

• Evoluția bolii este îndelungată, extinsă pe mai multe luni sau chiar ani.

• Producția de ouă scade, pasărea nu se mai hrănește și slăbește.

Diagnostic
• Clinic – aspectul picioarelor (râie văroasă) este caracteristic.

• Paraclinic – prin raclat obținut de sub solzii zonelor afectate se pun în evidență acarienii.

Prognostic
• Favorabil în toate cazurile în care nu se înregistrază artrite

Profilaxie
• ”Totul plin, totul gol”
• Construirea de adăposturi din materiale lavabile, neporoase, ușor de dezinfectat și
dezacarizat.
• Carantinarea păsărilor achiziționate
• Tratamente antiparazitare profilactice

Combatere
• Metode chimice

Băi acaricide de nisip cu triclorphon Îmbăierea picioarelor, de 2 ori la o săptămână cu:

• Amitraz 0,25%

• Neguvon (Bayer) sol. apoasă 1,15%

Injectabil cu:

• Ivermectină, doramectină, 0,4mg/kc, două administrări la 14 zile – timp de așteptare ne-

evaluat

• Metode ecologice

• Ulei de chimen 20% în vaselină neutră

• Castor oil (ulei extras din semințe de ricin)

• Extracte de coji de lămâi sau portocale (Citral) în uleiuri minerale

• Deparazitarea adăposturilor

• Deltametrin (K-Othrine) 1/100

• Foxim (ByeMite) 4ml/l apă

 Râia cnemidocoptică – râia deplumantă
Etiologie
• Neocnemidocoptes laevis gallinae (sin. Cnemidocoptes laevis f. gallinae)

• Parazitează la Galiforme

• Masculul măsoară 170-180 µm/120-130µm

• Femela – 310-580 µm/270-400µm

• Masculul are ventuze copulatorii.

• Neocnemidocoptes laevis (Cnemidocoptes laevis f. columbae)

• Parazitează la porumbei

• Dimensiuni mai mici

• Masculul 177/120µm

• Femela 380/305µm

• Neocnemidocoptes laevis gallinae

• Masculul 170-180µm/110-128µm

• Femela 310-580µm/270-400µm

Epidemiologie
• Contagiozitate ridicată – penele conțin acarieni în calamus

• Boala este mai frecventă primăvara și vara. Iarna boala se ameliorează și evoluează ocult.

• Cocoșii au un rol important în transmitere

Patogeneză
• Acarienii trăiesc în epidermă, în stratul descuamant, în jurul calamusului tectricelor,
pătrunzând adesea în interiorul lor

în perioada de creștere. Creșterea și dezvoltarea acarienilor acționează mecanic asupra

foliculului plumos, saliva și dejecțiile acționează iritativ și toxic.

Tablou clinic
• Păsările prezintă prurit și neliniște

• Apar deplumații începând de la crupion și extinzându-se treptat pe coapse, lombe și

abdomen.

• În evoluțiile cronice păsările pierd toate tectricele, rămânând cu remigele și rectricele.

• Se reduce ouatul, păsările scad în greutate.

• Cocoșii sunt cei mai afectați, evoluțiile fiind uneori mortale.

Diagnostic
• Clinic – prurit, depilații, contagiozitate.

• Paraclinic

• Prin smulgerea pufului din periferia ariilor deplumate se pot observa acarienii sub forma unui
manșon la baza tijei, printre lamele epidermice.

• Raclarea și examinarea microscopică a crustelor epidermice și acalamusului penelor cu lupa.

• Diferențial

• Față de sindromul de pică

• Prurit redus
• Lipsa contagiozității
• Pica presupune deplumarea reciprocă, nu autodeplumare

Prognostic
• Vital - favorabil în general, rezervat în cazurile generalizate.

• Economic – rezervat

Profilaxie
• Asigurarea igienei adăposturilor

• Carantinarea și deparazitarea păsărilor nou introduse

• Deparazitări profilactice anuale

Tratament
• Triclorphon – pudrări sau îmbăieri cu repetare la 14 zile:

• Galifos – Farmavet – pulbere 0,15%

• Neguvon, sol. 1,5%

• Amitraz 0,25%

• Ivermectină, doramectin, inj. S.c., 0,4mg/kc

• Cel mai eficient – depopularea.

Râia cnemidocoptică – râia perușilor

Etiologie
• Cnemidocoptes pilae (sin. Cnemidocoptes mutans f. mutans)

• Masculul 170-220µm/98-150µm

• Femela : 370-480µm/280-356µm

Epidemiologie
 • Frecvent întâlnită la psittacide

• Se transmite direct și indirect

• Cele mai afectate sunt păsările tinere.

• Peste vârsta de 3 ani cazurile de râie sunt rare

• Carențele alimentare cresc receptivitate

Patogeneză
• Acarienii se localizează la baza ciocului, sapă galerii, irită chimic și mecanic, producând
dereglarea proceselor de generare și exfoliere epidermică (scally face).

• Deformarea ciocului poate împiedica prehensiunea și respirația

Tablou clinic
• La baza ciocului și pericloacal apar depozite caracteristice de cheratină, cu aspect crustos-
buretos.
• Leziunile crustoase se pot extinde și pe pleoape
• Pot apărea deformarea ciocului și/sau erodarea marginilor valvei superioare. Aceste modificări
sunt ireversibile.
• Poate apărea deplumarea regiunii capului și chiar a unor porțiuni de gât.

Diagnostic
Pe baza semnelor clinice și prin raclarea zonelor afectate și examinarea crustelor la microscop.

Prognostic
• Favorabil în general, rezervat în formele grave.

Tratament
• Ivermectină, 0,4 mg/kc, pour-on, i.m. sau p.o, 2x/14 zile

• Vitamina A

• Deparazitarea coliviilor, volierelor, etc cu Phoxim (Baymite), deltamethrin –(K-othrine),

amitraz (Taktic) sau cypermethrin (Cypervet).

Râia laminosioptică

Etiologie
• Laminosioptes cysticola – Fam. Laminosioptidae

• Masculul – 220-250µm/90 -100µm

• Femela : 250-260µm/100-110µm

• Parazitează în țesutul conjunctiv subcutanat la galiforme

Ciclul biologic – necunoscut
• Contaminarea – necunoscută

• Depune ouă

• Trăiește subcutanat la:

• Galiforme
• Anseriforme
• Columbiforme

Paraziții se localizează în țesutul conjunctiv subcutanat sau în cel inter-muscular din regiunile: pectorală,
cervicală, abdominală, pe coapse sau uneori poate fi găsit în țesutul conjunctiv dintre viscerele
abdominale sau toracale.

• Infestațiile ating mii de exemplare, la curcani chiar milioane, ceea ce duce la atrofierea fibrelor
musculare și apariția de noduli care conțin acarieni morți și calcificați.

• Acarieni au fost găsiți și în capsula Glisson și în vasele de sânge din ficat și rinichi, producând inflamații.

Diagnostic
• Numai necropsic, pe baza nodulilor examinați la microscop, între lamă și lamelă

Tratament
• nu există tratament specific, se recomandă depopularea și repopularea după dezacarizare.

• Se poate încerca administrarea de ivermectine injectabil sau per os, o,4 mg/kg două
administrări la interval de 10- 14 zile

Râia sarcoptică
• Sarcoptes scabiei var. bovis

• Sarcoptes scabiei var. canis

• Sarcoptes scabiei var. caprae

• Sarcoptes scabiei var. equi

• Sarcoptes scabiei var. hominis

• Sarcoptes scabiei var. ovis

• Sarcoptes scabiei var. suis

• Sarcoptes equi

Bioecologia sarcoptidelor
 Femelele : 320-515µm/225-295µm
 Masculii : 205-208µm/145-205µm.
 Larvele: 140-210µm/100-160µm, hexapode.
 Protonimfele: 180-330µm/130-250µm
 Telonimfele: 240-370µm/160-270µm
Epidemiologie
– Surse de infestație

Animalele bolnave clinic/subclinic sau purtătoare

– Calea de infestare

• Prin contact direct

• Prin ustensile de pansaj

– Factori favorizanți

• Adăposturile umede, prost ventilate, cu temperaturi ridicate

• Aglomerația
• Lipsa de igienă
• Carențele nutriționale

– Rezistența în mediu

• Relativ mică, influențată de temperatură, umiditate și rugozitatea materialului pe care se află.

• Pe alte gazde rezistă maximum 24 de zile, fără a se reproduce.

Patogeneză
– Acțiune iritativ inflamatorie - hipersensibilizare

Tablou clinic – La bovine

– Boala debutează de regulă în zona capului, mai rar la baza cozii și în zona ugerului.

– Apar zone depilate perioculare, peribucale, eriteme, papule și excoriații.

– Pruritul este intens, contagiozitatea evidentă.

– Are tendință de generalizare

– La vacile malnutrite simptomele sunt mai grave, se observă paracheratoza, îngroșarea pielii, apariția de
crevase sângerânde suprainfectate.

Diagnostic
– Clinic – triada simptomatică : prurit-depilații- contagiozitate la care se adaugă evoluția hivernală și
contagiozitatea umană.

– Paraclinic - raclat dermic profund

– Diferențial față de :

• Râia psoroptică și râia chorioptică

• Parazitismul cu păduchi malofagi

• Trichofiție

Profilaxie și combatere
– Respectarea normelor de igienă și bunăstare animală;
– Instituirea carantinei de gradul III în fermele în care a apărut boala;

– Tratarea tuturor animalelor din ferma afectată, pentru a nu exista purtători asimptomatici

– Deltamethrin (Butox 7,5% Pour-on - MSD). 15 ml/100kc, maximum 75ml/animal. Asigură protecție
împotriva acarienilor și insectelor timp de 60 de zile. Timp de așteptare pentru lapte: 0, pentru carne: 1
zi.

-Ivermectina, doramectina sunt eficiente dar au timpi de asteptare mari. Injectabil – susp. 1%,
0,2mg/kc, pour on 0,5mg/kc.

Tablou clinic la suine

– Boala apare inițial sub forma unor erupții pruriginoase pe zona ventrală a abdomenului și/sau fața
internă a membrelor, pe urechi și gât.

– Boala are tendință de generalizare, este cea mai gravă ectoparazitoză a suinelor.

– În forma generalizată pielea este îngroșată, cu aspect solzos și numeroși noduli. Părul se roade prin
scărpinat și dă aspect de pseudotundere.

Diagnostic
– Clinic : prurit, contagiozitate, depilații, cruste

– Paraclinic: raclat dermic profund

Profilaxie și combatere
– Este boală carantinabilă – carantină de gradul III

– Tratamente cu ivermectină/doramectin, 0,3mg/kc, cu repetare la 7 zile. Timp de asteptare pentru carne:

28 de zile.

– IVERMIX - 100 mcg s.a./kg g.c/zi, timp de 7 zile consecutiv (330 g IVER - MIX/tonă furaj).

– Foxim 7,5% (Sebacil – Bayer) pour-on, 0,4ml/kc. Timp de așteptare pentru carne : 14 zile.

– Amitraz (Taktic, Scabatox) 1/500, aspersiuni. Timp de așteptare: 7 zile.

Infestațiile cu acarieni din familia Sarcoptidae

Râia sarcoptică a calului

Tablou clinic

– Dermatită pruriginoasă generalizată a regiunilor cu păr scurt, cu excepția autopodiilor.

• Incubația – 8-15 zile

• Debutul – în zona capului

• Generalizarea – 4-6 săptămâni

– Faza de debut – regiunea capului

• Noduli (butoni) scabioși

• Depilații
• Prurit

• Reflexe psorice (”râsul” calului, ”semnul iepurelui, ”semnul tapirului”)

– Faza de stare sau eczemică

• Extinderea leziunilor pe gât și trunchi, fără a cuprinde coama sau a coborî pe membre;

• Noduli, papule, cruste, scvame,

• Firele de păr desprinse sunt aglutinate și rămân atașate de corp;

• Apar vezicule care se sparg datorită pruritului iar lichidul exprimat la suprafață se amestecă cu praful și
scvamele si formează ”nisipul scabios”

– Faza terminală sau hipercheratozică

• Este rară, urmare a fazei de stare fără tratament

• Piele îngroșată, hipercheratozică, cu crevase sângerânde.

• Cu cât zonele afectate sunt mai întinse, cu atât se se va reflecta mai grav asupra stării generale

• Înreg corpul pare acoperit cu o crustă foșnitoare, grăsimile oxidate imprimă un miros de rânced.

• Cahexia apare prin pierdere de proteine prin exsudație și deficit energetic prin tulburarea
termoreglării.

• Această etapă se încheie la 5-6 luni de la debut cu moartea animalului. Uneori boala poate evolua
până la un an.

Diagnostic
– Clinic

• Prurit

• Cruste

• Depilații

• Nisip scabios

– Epidemiologic

• Contagiozitate, inclusiv umană

• Apariția în efective rău întreținute.

– Paraclinic

• Raclate dermice profunde din marginea leziunilor, clarificate cu lactofenol sau hidroxid de potasiu,
examinate la microscop.

– Diferențial față de :

• Infestațiile cu păduchi:

– Hematofagi – Hematopinus asini

– Malofagi – Damalinia equi

• Urticarie

• Gasterofiloză;

• Infestațiile cu Dermanyssus gallinae.

• Onchocercoză;

• Tricofiție.

Profilaxie
– Respectarea normelor de bunăstare a animalelor (habitat, furajare, îngrijire);

– Supravegherea circulației animalelor;

– Respectarea condițiilor de carantină profilactică;

– Izolarea și tratarea animalelor depistate bolnave și supravegherea efectivului rămas;

– Dezinfectarea/dezacarizarea ustensilelor de pansaj înaintea utilizării.

Tratament
– Ivermectina pastă (Equalan – Merck, Sharp & Dohme, Ecvamec P – Pasteur, Ecvirom – Romvac,
Noromectin – Anka-Vet - 0,2mg/kc, 2 administrări la interval de două săptămâni.

– Moxidectin – (Equest – Fort Dodge – gel 4%) 0,4mg/kc.

– Orgoanofosforice

• Diazinon (Neocidol 600EC - Zagro, Diazinol – Pasteur), 1ml/l , se administrează topic, prin aspersare cu
un pulverizator. Se poate folosi si pentru habitat. 2-3 tratamente la 14 zile.

Infestațiile cu acarieni din familia Sarcoptidae

Râia sarcoptică a ovinelor
Epidemiologie

•Sursa de paraziți

– Ovinele purtătoare

•Calea de infestare

– Prin contact direct

•Receptivitatea

– Ovinele de toate vârstele, dar în special mieii.

•Longevitatea acarienilor pe gazdă

– Cca. 6 săptămâni

•Rezistența în mediu
– 3-14 zile, în funcție de temperatură și umiditate

Tablou clinic
– Râia sarcoptică a ovinelor afectează zonele cu ja

– Leziuni crustoase, pruriginoase, localizate inițial peribucal și perinazal

– Leziunile inițiale au tendință de extindere,

cuprinzând zona perioculară, a foselor supraorbi uneori întraga față.

– La masculi râia sarcoptică poate afecta scrotul și zonele cu păr scurt învecinate acestuia. Pielea s

îngroașă, apar arii depilate, dure, uneori cu creva sângerânde. Scade producția de spermatozoizi/ ejaculat
cu până la 50%.

Diagnostic paraclinic
– Raclate dermice profunde de la periferia leziunilor pentru observarea acarienilor și a ouălor acestora.

Diagnostic histopatologic
– Acantoză

– Hipercheratoză

– Paracheratoză

– Tunelizarea straturilor cornos și granulos ale pielii, prezența paraziților în tunele.

Profilaxie
– Deparazitări profilactice;

– Respectarea normelor de bunăstare animală.

Tratament
– Deparazitări cu acaricide sub formă de :

• Soluții pentru îmbăiere (două băi la 14 zile)

» Formamidine

– Amitraz (Taktic, Scabatox) 1/500 și 1,5/500 la reumplere

» Organofosforice

– Diazinon (Neocidol, Diazinol) 420ml/1000 l apă și 250ml/200 l la reumplere

» Piretrine/piretrinoizi

– Deltametrin (Butox 50 CE - Bayer) – 1ml/l și 1,5ml/l la reumplere

– Permethrin (Permectrin II)

– Cypermethrin

– Deparazitări cu acaricide sub formă de :

• Preparate injectabile

» Lactone macrociclice

– Ivermectină

» 0,2mg/kc

– Doramectin

» 0,2mg/kc

– Deparazitări cu acaricide sub formă de :

• Suspensii /soluții cu aplicare pour-on și timpi de așteptare scurți sau 0

» Piretrine

– Deltamethrin - Butox pour-on Timp de așteptare 11 ore pt. lapte, 18 zile pentru carne (bovine) sau 1 zi
pentru ovine

» Lactone macrociclice

– Eprinomectină 0,5 mg/kg – Eprizero, Eprinex multi, Ivomec eprinex – timp de așteptare pentru lapte 0
zile, pentru carne 15 zile

Râia sarcoptică la câine

Epidemiologie
– Râia sarcoptică afectează câinii și alte canide (vulpile, lupii, coyoții , șacalii, etc. ), mai rar pisicile
și celelalte feline.
– Afectează toate vârstele, apare la ambele sexe, atât la rasele cu păr scurt cat și la cele cu păr
lung, în egală măsură la rasele pitice , de talie medie și mare.
– Este mai frecventă în colectivitățile canine sau feline de tipul caniselor sau chateriilor ce
grupează animale erante.
– Apare mai frecvent în lunile de iarnă, în condiții de habitat cald și umed și igienă precară.
– Rezistența în mediu este mică, influențată de umiditate.

Tablou clinic
•Râia sarcoptică afectează inițial zonele fără păr sau cu păr scurt (cap, coadă, zona abdominală)
– Sindromul sarcoptic juvenil
• Prurit diminuat
• Noduli scabiosi miliari
• Zone discrete de alopecie si pseudotundere.
– Sindromul sarcoptic al câinelui adult
• Prurit intens
• Noduli scabioși, cruste, crevase, depilații
• Nisip scabios
• piodermită
– Sindromul sarcoptic al câinelui bătrân
• Sclerodermie cronică
• Prurit redus
• Piele îngroșată cu aspect rugos
• Uremie

Diagnostic
– Semne clinice (prurit, cruste, depilații)
– Contagiozitate
•Paraclinic
– Raclat dermic profund
– Metoda de flotație
•Diagnostic diferențial
– Demodicoză
– Dermatite alergice alimentare sau la alergenii salivari ai insectelor
– Dermatomicoze
– Infestații cu Pelodera strongyloides sau cu larve de ancylostomide
– Cheiletieloză

Profilaxie
– Deparazitări externe profilactice
– Evitarea contactului cu câinii comunitari
– Carantinarea câinilor nou-introduși în canise
– Construirea de canise spațioase, cu zone de țarc neacoperit.

Tratament
– Acaricide sub formă de:
• Soluții pentru îmbăiere
– Neostomosan 1/200
– Amitraz (Taktic) 1-2/1000
• Spot-on
– Selamectin (Stronghold)
– Moxidectin + Imidacloprid (Advocate)
• Comprimate
– Ivermectină cpx3mg
– Prazimec, Pyramectin
• Injectabil*
– Ivermectină 0,2mg/kc

Râia notoedrică la pisică

– Epidemiologie

– Râia notoedrică apare mai frecvent în perioada de rut prin contagiu de la pisicile erante.
Masculii au un rol important în epidemiologia bolii.
– La temperatura de 22°C acarienii înregistrează un maxim de activitate; în acest moment se
transmit cel mai ușor prin contact.
– Rezistența acarienilor în mediu este mică, la umiditatea relativă de 75% supraviețuiesc câteva
zile.
– Nu există predispoziție de vârstă, rasă sau sex față de infestația cu Notoedres sp.

Tablou clinic
– Debut periocular, peribucal, perinazal
– Cruste, depilații, prurit
– Nisip scabios
– Depresie
– Hiperkeratoză
– Crevase sângerânde
– Infecții secundare
– Limfadenopatie regională
– Uremie
– Moarte
Diagnostic
– Clinic – prurit, noduli scabioși, depilații,
– Epidemiologic – contagiozitate, apariția în colectivități cu igienă precară și umiditate
crescută, în anotimpul rece, mai ales în perioada de rut.
– Paraclinic – raclat dermic profund
Diagnostic diferențial
– Alergii alimentare
– Otacarioză
– Dermatita atopică
– Dermatomicoze

Profilaxie
– Deparazitări periodice
– Combaterea vagabondajului pisicilor
– Carantinarea pisicilor erante la introducerea în chaterii

Tratament
– Acaricide sub formă de:
• Soluții pentru îmbăiere
– Neostomosan 1/200
– Amitraz (Taktic) 1-2/1000
• Spot-on
– Selamectin (Stronghold)
– Moxidectin + Imidacloprid (Advocate)
• Comprimate
– Ivermectină 3mg/cp, Prazimec/Pyramectin
– Izoxazoline (Afoxolaner, Sarolaner, Fluralaner, Lotilaner)
• Injectabil**
– Ivermectină 0,2mg/kc

Râile rozătoarelor
Râia notoedrică la iepure
Etiologie
• Notoedres cunniculi

Ciclul biologic
• Numai femela fecundată de Notoedres cunniculi sapă galerii epidermice în care depune 5-60 de
ouă.
• Larvele trăiesc în galerii câteva zile, năpârlesc, devin nimfe și ies la suprafața pielii.
• Nimfele și masculii se găsesc numai la suprafața pielii. Contagiul, deci, se realizează cu nimfe și
masculi.

Ciclul biologic ou-adult durează cca. 16 zile.

Epidemiologie
• Transmitere – prin contact direct
• Rezistență – 1-2 săptămâni în afara gazdei, în funcție de umiditate.
• Longevitate – 3-6 săptămâni
• Prolificitate – aprox. 60 de ouă
• Factori favorizanți – umezeala, subnutriția, aglomerația, lipsa de igienă.
• Receptivitatea – mai mare la adulți, mai mare la rasele cu păr scurt și piele fină.

Tablou clinic
• Râia notoedrică la iepuri afectează dermul peribucal, perinazal, periocular, periauricular,
perianal, scrotal.
• Inițial apar cruste și îngroșări ale dermului din jurul orificiilor, mai ales bucal și nazal.
Ulterior se extind și la baza urechii, periorbital, pe bot, frunte și acropodiile membrelor
anterioare.
• Crustele au culoare cenușie-gălbuie, sunt aderente, proemină și au aspect rugos.
• Prurit
• Suprainfecții
• Disfagie
• Cronicizare – hipercheratoză, sclerodermie

Diagnostic clinic
– Leziunile pot fi confundate de un neavizat cu cele din râia sarcoptică a iepurelui.
• Diferă prin :
– Culoarea mai albicioasă a crustelor
– Pruritul diminuat
– Caracterul mai uscat al leziunilor
– Localizare
– Caracterul deformant al bolii
Diagnostic paraclinic
– Raclate dermice superficiale
– Testul celofanului adeziv
– Tehnica aspirației prin hârtia de filtru

Tratament
– Trei administrări de ivermectină (0,4mg/kc) la intrval de 14 zile.
– Dezacarizarea habitatului
• Deltamethrin (K-othrine SC 25 – Bayer)
• Fipronil (Regesc)
• Cypermetrin

Trixacaroza rozătoarelor
Etiologie
– Trixacarus caviae – parazitează la porcușorul de Guineea, cobai
– nu sapă galerii
– Trixacarus diversus - șobolan, hamster – sapă galerii
– Pe suprafața dorsală a idiosomei prezintă țepi piliformi și solzi triunghiulari numai în zona
centrală la mascul sau care se extind până la marginea corpului la femelă.
– La femelă anusul este situat dorsal iar la mascul, terminal.

Epidemiologie
– Transmitere Prin contact direct
– Receptivitate
• Afectează coloniile aglomerate din habitate umede și calde, cu igienă precară.
• Este favorizată de carențele alimentare și experimentele stresante. Gestația accentuează
simptomele
• Pasajul de la un individ la altul exacerbează agresivitatea
• Afectează toate vârstele
• Există starea de purtător asimptomatic

Tablou clinic
– Prurit intens
– Tendință de generalizare
– Contagiozitate mare, inclusiv umană
– Alopecie difuză apărută precoce
– Eritem
– Cheratoză
– Seboree
– Apar cruste pe tot corpul și zone de lichenificare
– Infecții secundare (cap, articulații, acropodii) flegmoane cu evoluție mortală.

Diagnostic clinic
– Semnele clinice sunt sugestive

Diagnostic paraclinic
– Raclat dermic superficial (T. caviae) sau profund (T. diversus)
– Testul celofanului adeziv (T. caviae)

Tratament
– Fenclorphos 25g/kc
– Triclorfon (Galifos)
– Amitraz 0,25% săptămânal, 2 luni.
– Ivermectină 1%, 0,2-0,4 mg/kc 2 administrări la 15 zile

Infestațiile cu acarieni din ordinele:

-Ixodida (Metastigmata)
 - Subord. Ixodina
- Subord. Argasina

-Gamasida (Mesostigmata)
- Subord. Dermanyssina
- ...și patologia asociată parazitismului la animale

Parazitismul cu căpușe ixodide

Clasificarea morfo-ecologică a căpușelor:
• Din punct de vedere al habitatului

– Endofile – Rhipicephalus sp.

– Exofile – Ixodes sp.

• Din punct de vedere al numărului de gazde:

– Monoxene sau monotropice (Boophilus) 3-12 săpt.

– Dixene sau ditropice (Hyalomma, Amblyomma)

– Trixene sau politropice (Ixodes)

• Din punct de vedere al specificității față de gazdă:

– Ubicviste - Ixodes

– Selective - Dermacentor

– Specifice - Boophilus

• Din punct de vedere al morfologiei pieselor bucale:

– Longirostre

– Brevirostre

1. Ixodidele acționează spoliator asupra gazdelor, prin hematofagie. O femelă adultă de Amblyomma
poate suge cca. 8ml de sânge în perioada de hrănire. Acțiunea spoliatoare este cu atât mai dăunătoare cu
cât numărul căpușelor este mai mare iar talia animalului parazitat mai mică.

2. Căpusele ixodide au o puternică acțiune inoculatoare, in calitate de vector sau gazdă

definitivă/intermediară transmit protozoare de tipul babesiilor, theileriilor, nuttaliilor, a unor bacterii de
graniță (anaplasme, rickettsii, ehrlichii), spirochete (Borrelia) , virusuri (flavivirusuri, reovirusuri,
bunyiavirusuri), larve de nematode (Dirofilaria).

3. Acțiunea toxică a salivei se manifestă local, la locul înțepăturii, prin liza țesuturilor din jurul
hipostomului și formarea unui ”lac subteran” constituit din sânge, limfă și detritusuri celulare, dar și la
distanță, asupra sistemului nervos (paralizia de căpușe). Unele specii de căpușe (Dermacentor andersoni,
Ixodes holocyclus, Rhipicephalus bursa) produc toxine neurotrope foarte puternice. 30 de căpușe D.
andersoni a 1g pot produce paralizia unei vaci de 500kg. Este suficientă o singură căpușă pentru a
paraliza un om
4. Acțiunea mecanică-iritativă este produsă prin perforarea pielii gazdelor cu piesele bucale, la care se
adaugă efectele citolitice ale enzimelor salivare, vasodilatația și leucodiapedeza care apar în reacția de
corp străin.

5.Saliva căpușelor este puternic antigenică. Inocularea salivei pe durata hrănirii la o gazdă duce la
instalarea imunitatii care are efect limitativ pentru infestatiile ulterioare. Fractiile proteice salivare pot
initia reactii de hipersensibilizare de tip I și IV

Epidemiologia infestațiilor cu căpușe ixodide

 Infestațiile cu căpușe apar sezonier, după primele 3 zile de primăvară cu temperaturi de peste
12°C care scot căpușele din hipobioză.
 Boala apare mai frecvent în sistemele de creștere extensivă, în special în cele destinate
taurinelor de carne și ovinelor.
 La câine infestațiile cele mai severe apar în mediul urban, la câinii comunitari.
 Temperatura mediului este un factor regulator al succesiunii generațiilor de căpușe. În Brazilia
climatul permite apariția a 4 generații de căpușe anual iar în Finlanda numai una.
 Rezistența în mediu este mare, între câteva luni și câțiva ani. La deshidratre rezistă mai bine
căpușele flămânde, la care pierderile de apă sunt minime din cauza plierii cuticulei.

6. Receptivitatea este influențată de:

–rasă (bovinele Brahman sunt rezistente),

– infestațiile anterioare generatoare de imunitate,

– rezistența individuală ca fenomen de variabilitate genetică.

Tabloul clinic
Căpușele pot fi observate macroscopic pe gazde în regiuni în care de regulă animalele nu pot îndepărta
mecanic paraziții. Sunt preferate în general zonele declive ale abdomenului și toracelui, glanda mamară,
scrotul, fața internă a membrelor, zona capului și a gâtului. În funcție de specie există localizări
particulare:

– La cabaline – coama și coada

– La ovine și caprine – zona sternului și cea ingvinală, coada

– La suine – zona abdominală ventrală și fața internă a coapselor

– La câine și pisică – capul, gâtul, axilele

•Semnele clinice întâlnite pot fi :

– Locale – eritem, edem, nodul, abces, exsudat deshidratat

– Generale – febră, pareze, paralizii, anemie, semnele infecțiilor secundare parazitismului cu căpușe.

Diagnostic
Descoperirea căpușelor pe animal prin inspecție minuțioasă la animalele cu păr lung.

• Frecvent acțiunea spoliatoare este de mai mică importanță decât cea inoculatoare, astfel încât
diagnosticarea babesiozei este cea care ridică suspiciunea de parazitism cu căpușe ixodide.
• La cabaline simptomele de icter/subicter, hemoglobinurie și febră, la fel ca la toate celelalte animale,
sugerează evoluția clinică a babesiozei. Inspectarea coamei și cozii oferă confirmarea parazitismului cu
căpușe chiar după detașarea căpușelor, din cauza exsudatului deshidratat care persistă mult timp.

• Prognosticul este favorabil în infestațiile ușoare și moderate, rezervat în infestațiile masive și grav în
oricare dintre formele suprainfectate cu hemosporidii sau alți patogeni virulenți.

Profilaxie
–Măsuri medicale veterinare

• Deparazitări profilactice periodice cu acaricide remanente

• Vaccinarea cu extracte din glandele salivare ale căpușelor

–Măsuri zootehnice

• Selectarea de rase și hibrizi rezistente la infestațiile cu căpușe

–Măsuri agrotehnice

• Rotația pășunilor

• Defrișarea arbuștilor

• Arderea ierburilor uscate toamna/iarna/primăvara

• Combaterea biologică

Cultivarea deplante dăunătoare căpușelor (graminee africane și leguminoase americane – (Andropogon /

Stylosanthes).

•Combaterea biologică

– Utilizarea microorganismelor patogene pentru căpușe

– utilizarea prădătorilor lor naturali.

Combaterea pe animal, în timpul parazitării

•Acaricide administrate prin :

–Îmbăiere :

• Diazinol 1/250

• Neostomosan 1/200

• Amitraz 1-2/1000

–Pour-on

• Butox 7,5% (deltamethrin)

• Paramectin (Abamectin)

–Spot-on

• Frontline, Fipropess, Fiprex (fipronil)

• Stronghold (selamectin)
• ProMeris (metaflumizone semicarbazonă)

• Advantix (Imidacloprid permethrin)

• Practik (piriprol)

• Parakill (Fenthion/fipronil)

• Spotinor (deltamethrin)

–Spray-ere

• Frontline (fipronil)

–Pulberi

• Permethrin

–Coliere (zgărzi) impregnate cu acaricide sau repelente

–Injectabil

• Ivomec, (Ivermectina,

• Dectomax (doramectin)

–Comprimate

• Prazimec D (abamectin + praziquantel)

• Milbemax (Milbemycin oxyme)

• Ivermectina cp x 3mg

Combaterea în adăposturi
– Acaricide administrate prin :

• Aerosoli, aspersări, 1l/25 mp

– Cyfluthrin (Solfac EW50) 1:100

– Flumethrin (ByeMite)

– Deltamethrin (Butox 25CE )

– Cypermethrin (SuperKiller) 1/200

– Permethrin (Parasect)

– Repelente

– NOVACLAC®-R1 din extracte de plante

– MOUSTI’CLAC® - din extracte de plante

Combaterea în mediu
– Măsuri agrotehnice

•Rotația pășunilor
•Defrișarea arbuștilor

•Arderea ierburilor uscate toamna/iarna/primăvara

•Cultivarea de plante dăunătoare căpușelor (graminee africane și leguminoase americane –

(Andropogon / Stylosanthes).

– Combaterea biologică

•Utilizarea microorganismelor patogene pentru căpușe

•Folosirea prădătorilor naturali.

– Măsuri agrotehnice

•Rotația pășunilor

•Defrișarea arbuștilor

•Arderea ierburilor uscate toamna/iarna/primăvara

•Cultivarea de plante dăunătoare căpușelor (graminee africane și leguminoase americane –

(Andropogon / Stylosanthes).

– Combaterea biologică

•Utilizarea microorganismelor patogene pentru căpușe

•Folosirea prădătorilor naturali.

Combaterea în curți, parcuri, locuințe*

– Foxim (ByeMite) 1/250

– Bendiocarb (Ficam WP80) 1:100

Parazitismul cu căpușe argaside

Etiologie
– Cele mai frecvent întâlnite căpușe argaside fac parte din genurile Argas, Ornithodoros și Otobius.

– Aceste căpușe parazitează în principal păsările, rozătoarele și chiropterele. Mai rar se întâlnesc la
rumegătoarele sălbatice, animalele de fermă și om.

– Sunt paraziți nidicoli nocturni, nimfele și adulții au hrănirea foarte rapidă (12-15 minute până la 3 ore) și
rareori pot fi depistați pe gazde.
Argasidele se găsesc de regulă în cuiburi, vizuini, adăposturi fie și temporare ale gazdelor. Între două
hrăniri unele argaside pot supraviețui peste 2 ani.

• Argasidele pot popula zone aride sau semi-aride cu temperaturi ridicate, rezistența acestora la
uscăciune și căldură fiind mai mare decât a ixodidelor.

• Femelele argasidelor pot depune ouă de 7-11 ori într-un ciclu de viață. Ouăle sunt depuse câte 150-400
sub formă de grămezi în crăpăturile adăposturilor.

• Din ouă ies larve hexapode care necesită până la 4 stadii nimfale pentru a atinge stadiul de adult.

• Atingerea stadiului de adult se poate realiza între 1,5-14 luni, în funcție de specie. Perioadele de
înfometare prelungesc ciclul biologic.

Adulții argasidelor se acuplează numai pe sol, niciodată pe gazdă.

• Femelele depun ouă după 1-2 săptămâni de la fecundare în mai multe reprize, fiecare a câte
aproximativ 100-150 de ouă.

• Din ouă ies larve hexapode care se hrănesc timp de câteva zile, după care se adăpostesc în
crăpăturile din pardoseli, pereți, etc. și năpârlesc, transformându-se în nimfe.

• Sunt cunoscute 2-5 stadii nimfale, atinse prin năpârliri precedate sau nu de hrăniri, în funcție de
specie

Argasidele se orientează pentru găsirea gazdelor în vederea hrănirii sau a partenerilor pentru
împerechere folosind organe olfactive plasate pe palpi. Organul Haller deși prezent, este nefuncțional.

• La 37°C atingerea stadiului de adult poate fi realizată în 6 săptămâni.

• La temperaturi sub 20°C apariția adulților poate dura până la 3 ani.

• Argasidele au o rezistență extremă la înfometare. Adulții supraviețuiesc 1-5 ani fără să se

hrănească, larvele nehrănite doar 20-30 de zile, cele hrănite până la 230 de zile iar nimfele hrănite până la
doi ani.

În timpul hrănirii, glandele coxale ale argasidelor fac filtrarea sângelui și eliminarea excesului de apă. Unii
patogeni ca Borrelia sunt transmiși prin intermediul lichidelor eliminate prin glandele coxale.

• Uscăciunea este dăunătoare argasidelor. Pentru a limita pierderile de apă aceste căpușe stau

agregate pe timpul zilei sub formă de colonii. În halele de păsări se găsesc în jurul adăpătorilor, a
jgeaburilor de apă, etc.

Patogeneza infestațiilor cu căpușe argaside

Acțiunea spoliatoare – se manifestă mai ales la păsări și mamiferele de talie mică la care pierderea unei
cantități relativ mici de sânge poate avea consecințe medicale grave;

• Acțiunea inoculatoare – argasidele transmit:

– La om

– Rickettsiia rickettsii – agentul cauzal al febrei din Munții Stâncoși

– Virusul febrei de Colorado (Coltivirus)

– Febra Q (Coxiella burnetii)

– Febra recurentă (Borrelia sp.,)

– La animale:

• Febra recurentă africană a porcilor (Asfivirus)DNA

• Tularemia la rozatoare si om (Francisella tularensis)

• Bluetongue (BTV)

• Avortul epizootic bovin (Borrelia coriaceae)

• Leptospiroza (Leptospira pomona, L. ballum)

• Pseudopesta aviară

• Aegyptianella pullorum

• Salmonella sp.

• Holera aviară (Pasteurella multocida)

Acțiunea traumatică – înțepăturile argasidelor sunt foarte dureroase, durerea fiind amplificată de
enzimele anticoagulante inoculate gazdei.

• Acțiunea toxică – toxinele secretate de argaside afectează sistemul nervos producând pareze și
paralizii gazdelor prin alterarea tecilor de

mielină și blocarea transmiterii influxului nervos.

Paralizia se instalează progresiv, de la locul înțepăturii către SNC.

Semne clinice
 Prurit
 Durere la locul înțepăturii
 Apariția de noduli subcutanați
 Anemie
 Pareze și paralizii. Paraliziile apar inițial la membrul înțepat, se transmit la congener și ulterior la
cealaltă pereche. Moartea se produce prin asfixie datorită paraliziei mușchilor implicați în
respirație.
 Scăderea dramatică a ouatului
 Semne asociate bolilor transmise

În parazitismul cu Otobius megninii :

– Prurit auricular (violent la câine)

– Prezența paraziților

– Cerumen în exces

– Corpi straini intra-auriculari

– Plăgi produse prin scărpinat

– Port anormal al urechilor

– Sensibilitate auriculară
– Intoleranță la portul căpestrelor (cabaline)

– Leziunile produse de paraziți și prin grataj atrag dipterele miazigene.

Diagnostic
• Clinic

– Se observă semnele clinice, leziunile produse prin înțepare de acarieni, sângele uscat la suprafața pielii,
perifocal.

• Ecologic/etologic

– Se depistează acarienii aglomerați în apropierea adăpătorilor din adăpost, în zone ferite. În vizuini,
cuiburi se vor găsi cât mai adânc afundate în materialele care constituie așternutul, în crăpături, sub
scoarța copacilor, etc.

Profilaxie
Construirea adăposturilor în special pentru păsări cu suprafețe interioare din materiale ușor de curățat și
dezacarizat.

• Carantinarea păsărilor timp de 10 zile înainte de introducerea în efectiv.

Tratament
Deparazitarea păsărilor

– Pulberi acaricide administrate individual sau în băi de nisip - triclorfon 1-2% - (Galifos), piretrine,
carbamați.

– Soluții acaricide administrate prin pulverizare sau aerosolizare – triclorfon sol.4%,

Deparazitarea adăposturilor

– Foxim (ByeMite) 1/250, 1l/20-25mp

Deparazitarea mamiferelor

• În infestația cu Otobius megninii la cal și taurine –fipronil (Frontline spray) administrat intra-
auricular a dus la

înlăturarea acarienilor în cca. 12 ore.

• La câine și pisică se pretează administrarea de acaricide cu acțiune îndelungată pe bază de fipronil

(Frontline,

Fiprex, Fipropess), piriprol (Practik), combinații de imidacloprid și permethrin (Advantix), izoxazoline

(Bravecto, Credelio, Nexgard). Aceste produse se aplică topic, spot on sau per os și asigură protecție timp
de 1-2 luni (3 luni pt. Bravecto). Sub formă de zgărzi impregnate cu piretroide (Scalibor) sau combinații de
piretroide și neonicotinoide (Foresto), acțiunea ectoparaziticidă excede 6 luni.

• Unele produse pe bază de piretroide (zgărzi, pipete) au eficiență bună și prețuri modice, chiar dacă
nu aparțin unor brand-uri celebre iar altele se adresează unui segment ocolit de majoritatea
producătorilor: cățeii și pisoii foarte tineri. Pentru aceștia din urmă există extractele din plante cu efect
repelent pe care le găsim în produsele care conțin denumirea „Bio”
La animalele de rentă deparazitare se poate face:

• Injectabil, cu lactone macrociclice administrate în doză unică (Doramectina) sau cu rapel

(Ivermectina). Aceste antiparazitare au acțiune sistemică, sunt foarte eficiente, însă activitatea lor

este limitată ca timp.

• Prin îmbăiere, folosind substațe active din grupele formamidinelor (Amitraz), organofosforicelor
(Diazinon), piretroidelor (Cypermetrin, Deltametrin). Au acțiune bună, cost redus însă această metodă de
aplicare este limitată la anotimpul cald.

• Prin aplicare pour-on sau spot on pot fi administrate piretroide (deltametrin – Butox, flumetrin – Bay-o-
fly) cu remanență mare (4-6 săptămâni)

Ordinul Mesostigmata
Caractere generale

1. Gamasidele au o pereche de stigme latero- ventrale sau latero-dorsale deschise la nivelul coxelor II-IV,
plasate de regulă în peritreme alungite la stadiile post-larvare. La unele familii peritremele pot lipsi sau
pot fi reduse ca dimensiuni.

2.Ultimul segment al palpilor prezintă o gheară care poate fi extrem de variată ca aspect la unele
gamaside, iar la unele specii parazite poate lipsi

3. Hipostomul prezintă terminal o pereche de corniculi cheratinizați la majoritatea gamasidelor, dar

aceștia pot lipsi la unele specii parazite.

4. Tritosternum-ul apare nedivizat, prevăzut cu una, două sau trei lacinii, eventual anastomozate. Laciniile
sau întreg tritosternum-ul pot lipsi la unele familii.

5. Apertura genitală este transversă, plasată în regiunea intercoxală, este acoperită la femelă de unul, trei
sau patru scuturi. La masculi apertura genitală este acoperită de două valve. Valvele anale nu au sete de
obicei sau posedă o singură pereche de sete.

Infestații cu gamaside Dermanisioza/ acarioza

dermanisică
Definiție
– Dermanyssioza sau acarioza dermanyssică este o ectoparazitoză a păsărilor produsă de Dermanyssus
gallinae, acarian nidicol nocturn hematofag. Acest parazit realizează populații uriașe datorită prolificității
sale și a ciclului de dezvoltare scurt, de numai 7-8 zile de la ou până la atingerea stadiului de adult, la
20°C.

Dacă am calcula evoluția unei colonii de Dermanyssus pe parcursul unei perioade de doar 30 de zile,
pornind de la un mascul și o femelă în condiții ideale de temperatură, umiditate, cu hrană din belșug și un
sex ratio de 1:1, am ajunge la 576 de indivizi, însă în ziua a 31a s-ar mai adăuga încă 138 de indivizi, iar a
doua zi încă 174....pe măsură ce ne îndepărtăm de momentul inițial, de T0, populația crește exponențial

Dermanyssus gallinae este un acarian parasitiform de talie mică ce afectează găinile, mai rar rațele,
porumbeii și canarii și cu totul excepțional unele mamifere.

Acarioza dermanisică, prin cheltuielile de combatere și pierderile de producție, costă avicultura din
Comunitatea Europeană cca. 130 de milioane de euro anual.

•Cele mai mari pierderi se înregistrează la fermele de găini ouătoare.

Patogeneză
– Acțiune spoliatoare - hematofagie

– Acțiune inoculatoare – West-Nile Virus, Paramyxovirus, Erysipelothrix rhusiopathie, Salmonella enterica

serovar. Enteritidis, Borrelia anserina, Treponema, Yersinia, Pasteurella multocida.

Epidemiologie
– Căi de transmitere

• Prin intermediul păsărilor sălbatice și domestice

• Prin cofraje, ustensile, echipamente de protecție contaminate, materiale diverse.

– Receptivitate

• Cele mai mari infestații apar în sistemul gospodăresc datorită adăposturilor improvizate, greu lavabile și
greu de dezacarizat. În sistem industrial întreținerea la sol sau halele cu temperaturi peste 20 de grade
Celsius favorizează dezvoltarea acarienilor.

– Rezistență –

• Acarienii pot rezista fără a se hrăni cca. 34 de săptămâni.

• Frigul iernii reduce semnificativ populațiile de acarieni.

Tablou clinic
– Prurit

– Anemie

– Scăderea dramatică a ouatului (de la 90-95% la 60- 70%).

– Deplumație parțială

– Tulburări de echilibru, conjunctivite, rinite

– Mortalitate.

– Păsările sălbatice sau crescute în sistem gospodăresc părăsesc cuiburile sau adăposturile.

Prognostic
– Prognosticul vital este favorabil, cel economic este grav.

Profilaxie
– Construirea de adăposturi cu suprafețe ușor de dezacarizat.

– Limitarea circulației păsărilor între ferme/gospodării

– Limitarea accesului păsărilor sălbatice în adăposturi sau la hrănitori.

– Dezacarizarea periodică a adăposturilor

Dezacarizarea adăposturilor

• Organofosforice

– Foxim (ByeMite) CE 500mg/ml. Se diluează 1/250. Este folosit pentru dezacarizarea adăposturilor de
găini ouătoare prin aspersiuni, atomizare, nebulizare.Se administrează de 2 ori la interval de o săptămână.
Nu se folosește în fermele de broileri. Nu se folosește pe păsări. Timp de așteptare pentru ouă: 12 ore;
pentru carne: 25 de zile de la ultimul tratament.

– Azamethiphos 10‰ (Alfacron - Novartis). Se prepară o soluție folosind 250g produs (pulbere
hidrosolubilă) la 2l apă pentru nebulizare, soluția fiind suficientă pentru dezacarizarea a 50m² de paviment
sau 100m² de pereți, în prezența păsărilor.Poate fi administrat și pentru tratarea păsărilor, 25-
50ml/pasăre. Timp de așteptare pentru carne: 1 zi.

– Triclorfon (Galifos – Pasteur, România). Pulbere acaricidă. Se administrează prin prăfuirea

axilelor, spatelui și a zonei cloacale sau sub formă de băi de nisip. Se folosește în sistemul gospodăresc.

Timp de așteptare : 0.

Infestații cu gamaside
Infestația cu gamaside la reptile

Etiologie:
– Ophyonissus natricis, Haemogamasus viperae (Macronyssidae: Mesostigmata)

Familia RhinonyssidaeRhinonyssus kadrae – rață

Bolile albinelor
Infestații cu gamaside

Infestația cu Varroa jacobsoni la albine

Definiție
– Varooza este o acarioză specifică albinelor produsă de Varroa jacobsoni și Varroa destructor.

– Boala a fost descoperită în 1904 de Jacobson care a recoltat primul exemplar de Varroa de pe albina
asiatică Apis cerana în insula Jawa. Oudemans a descris pentru prima dată parazitul și i-a dat numele după
cel care l-a descoperit.

Etiologie
– Varroa jacobsoni este un parazit cu corpul oval (femela ) sau aproape rotund (masculul).

Dimensiunile se înscriu între 1,7/1,1 mm (la mascul) și 8,0/8,5 la femelă.

Patogeneză
– Acțiunea spoliatoare – hemolimfa. Albinele nou- eclozate cântăresc cu 15% mai puțin dacă sunt
parazitate cu 3 exemplare de Varroa sp., sau cu 22% dacă sunt parazitate cu patru exemplare.

– Acțiunea inoculatoare – virusul deformării aripilor, virusul albinelor din Kașmir, virusul paraliziei
acute a albinelor, virusul israelian al paraliziei acute a albinelor, virusul Sacbrood . Aceste virusuri pot fi
transmise de albinele-doici la puiet prin hrană, dar nu produc boala decât dacă se suprapune o infestație
cu Varroa sp.

Acțiunea traumatică – perforarea pleurelor intersegmentale.

– Acțiunea teratogenă . Albinele parazitate în etapa larvară pot suferi diverse malformații. Albinele

lucrătoare pot ecloza cu aripi sau membre lipsă, atrofiate sau deformate. Trântorii pot avea

testiculele mai mici și cantitatea de spermatozoizi diminuată cu peste 50%. Mușchii aripilor sunt

atrofiați din cauza enzimelor salivare ale acarienilor și nu pot concura la împerechere.

Diagnostic
– Paraziții pot fi văzuți cu ochiul liber, în special pe ramele cu puiet. Pot fi depistați și pe albinele adulte
sau mai ușor, punând o tavă tapetată cu hârtie albă pe fundul stupului. Se lasă o zi și se examinează cu
ochiul liber.

– Recoltarea acarienilor prin lavaj – 100-500 de albine culese de pe rame de puiet se tratează cu alcool,
petrol sau soluții fierbinți de detergent și se strecoară prin site cu ochiuri de 4mm pătrați care rețin
albinele și lasă acarienii să treacă. Se examinează sedimentul filtratului.

Profilaxie – prin mijloace eco

– Selectarea de linii de albine rezistente la varooză (Apis melifera capensis – albina africană)

– Plasarea de faguri suplimentari cu celule de trântori (preferați de Varroa), recoltarea și distrugerea lor
după căpăcire.

– Folosirea fagurilor capcană

– Creșterea temperaturii în stup (42°C)

– Folosirea de pulberi inerte – 50g/stup, 4-6 zile

Profilaxie și combatere – prin mijloace non-eco
– Tratamente profilactice cu piretrine:

• Bayvarol (Bayer) – ben hârtie impregnate cu Flumethrin folosite pe diagnostic, profilaxie și combatere.
Timp de așteptare 0.

– Tratamente profilactice sau curative cu organofosforice:

• Cumafos (Perizin - Bayer), concentrat emulsionabil. Se diluează 1/50. Doza este de 50ml/familia
puternică, 25ml/familia slabă, 10- 25ml/familiile tinere, două tratamente la interval de o săptămână

• Cumafos (CheckMite + 100mg/g - Bayer), benzi de hârtie impregnate cu acaricid. Se pun 2 benzi
suspendate între ramele cu puiet timp de două săptămâni. Timp de asteptare 0.

– Tratamente profilactice sau curative cu amidine:

• Amitraz + Taufluvalinat (Varachet- Inst. Apicol), benzi de carton inflamabile pentru fumigații.
Produsul lichid se adaugă cu pipeta sub formă de picături separate pe benzile de carton. Dozare: două
picături/corp de stup vertical, 5 picături/stup orizontal, două tratamente la 7-10 zile.

Infestații cu acarieni prostigmați Acarapioza

Etiologie:
– Acarapis woodi (Tarsonemidae: Prostigmata) este un mic acarian, parazit al sistemului respirator la
albine.

Epidemiologie:
– Boala se transmite prin contact, de la o albină adultă infestată la o albină tânără.

– Există linii de albine rezistente la infestația cu

Acarapis sp. (Anglia-Buckfast, Rusia - Primorsky)

– Rezistența este dată de morfologia peritremelor, toaletare și de proteinele cuticulare.

– Cea mai afectată țară – SUA

– Dacă într-o colonie sunt afectate 30% dintre albine, colonia este compromisă.

Patogeneza:
– Acțiune

• Spoliatoare - hemolimfa

• Inoculatoare - virusuri

• Iritativă – iritarea traheilor, creșterea consumului de miere si părăsirea ghemului de iernare.

Tablou clinic
• Vara

– Albine moarte la urdiniș

– Scăderea producției de miere

– La albinele parazitate scade capacitatea de zbor prin atrofia mușchilor ,implicit scade eficiența culesului.

• Iarna

– Albine moarte în stup si în afara lui;

– Albine în afara ghemului de iernare;

– Crește consumul de miere;

Profilaxie
– Utilizarea de linii de albine rezistente la acarapioză (Guelph-Ontario Canada : liniile Bookfast,
Primorsky);

– Creșterea temperaturii în stup prin vopsirea în culori închise – Louisiana, USA;

•Tratamentul se face cu aceleași substanțe ca în varrooză

Ord. Prostigmata, Familia Cheyletidae

Cheyletielloza
Etiologie
– Cheyletiella yasguri – câine

– C. blakei – pisică

– C. parasitovorax – iepure

• Infestațiile cu cheyletiele evoluează cronic, ocult, ca dermatite depilante generalizate

• Ciclul biologic – complet pe gazdă, dar femelele fecundate pot supraviețui în mediu.

Epidemiologie
– Endemică în chaterii, mai ales acolo unde nu se practică prevenția pulicozelor.

– Orice rasă poate fi afectată, dar mai predispusă este Cocker-ul Spaniel.

– Cei mai sensibili sunt câinii și pisoii sub 6 luni.

– Nu există predilecție de sex

– Adulții sunt frecvent purtători asimptomatici.

Patogeneză
– Deși nu sapă galerii ca sarcopții și nu își expun antigenele, cheyletielele declanșează reacții de
hipersensibilizare foarte puternice. Variațiile capacității individuale de răspuns explică marea diversitate a
semnelor clinice și mai ales a intensității pruritului observabile în cheyletieloză.
– Cele mai grave forme au fost observate la căței sub 3 luni la care s-au cumulat populații uriașe de
acarieni, în lipsa unui sistem imunitar competent.

Tablou clinic
– Forma exfoliativă – cea mai frecventă la câine

• Prurit redus sau absent

• Aspect solzos, cu crustizare moderată

• Limfadenopatie moderată

• Cronicizarea este însoțită de generalizare.

– La pisică

• Prurit redus sau absent

• Aspect moderat solzos, crustizare cel mai adesea în zona dorsală a trunchiului, alopecie.

• Dermatită cu noduli miliari în cazurile mai grave, cu prurit intens.

– Forma pruriginoasă

• Prurit intens

• Inflamații

• Această formă apare mai rar, cu debut brusc la animale hipersensibile sau cu instalare progresivă, pe
măsura cronicizării parazitozei.

Diagnostic
– Clinic – localizarea dorsală, crustizațiile, acarienii sunt vizibili cu ochiul liber (walking dandruff)

– Paraclinic – raclat dermic, scotch-test, pieptănarea blănii sau din materiile fecale prin metode de
flotație.

– Histopatologic

• Acantoză

• Hiperkeratoză ortokeratozică moderată

• Acarieni blocați în keratină (350-500µm)

• Ouă (rare) de 200µm lungime

Diagnostic diferențial La câine,

în forma exfoliativă, față de:

• Ichtioză

• Seboreea sicca

În forma pruriginoasă față de:

• Râia sarcoptică
• DAIP

• Alergii alimentare

• Dermatite atopice.

La pisică,

– în forma exfoliativă, față de:

• Calitatea slabă a blănii datorită alimentației carențate , bolilor ficatului sau pancreasului (hepatite,
diabet);

– În forma pruriginoasă față de:

• Râia sarcoptică

• Râie notoedrică

• DAIP

• Alergii alimentare

Profilaxie
– Igiena adăposturilor de câini sau pisici errante, carantinarea animalelor nou-introduse

– Profilaxia anti-purici

– Deparazitarea adăposturilor concomitent cu tratarea animalelor

Tratament
– Acaricide sub formă de:

• Soluții pentru îmbăiere

– Neostomosan 1/200

– Amitraz (Taktic) 0,25-0,5/1000

• Spot-on

– Selamectin (Stronghold)

– Moxidectin + Imidacloprid (Advocate)

• Comprimate

– Prazimec, Pyramectin, Mylbemax, Bravecto

• Injectabil

– Ivermectină

» Duphamec 0,2mg/kc, 2 administrări la 7 zile

Ord. Prostigmata, Familia Demodecidae

 Demodicoza
– Demodicoza este o parazitoză cutanată frecventă la câini și rozătoare și mai puțin frecventă la alte
specii, cauzată de acarieni din genul Demodex.

– Demodex sp. este un comensal cutanat adaptat habitatului oferit de foliculii piloși și glandele sebacee,
starea de boală fiind definită ca o sensibilitate față de infestare și o suprapopulare a pielii cu acarieni la
unii indivizi din anumite rase sau specii de animale.

Specia de acarian Specia gazdă

Demodex brevis Om

Demodex foliculorum Om

Demodex canis, D. injai, Câine

D. cornei

Demodex cati , D. gotoi Pisică

Demodex equi, D. cabali Cal

Demodex bovis Bou

Demodex ovis, D. aries Oaie

Demodex caprae Capră

Demodex phylloides Porc

Demodex criceti, D. aurati Hamster

Demodex musculi Șoarecele de laborator

Demodex gapperi Șoarece de câmp

Demodex rati Șobolan 19

Ciclul biologic Ou-larva- nimfa-adult

Demodicoza canina
Epidemiologie
– Sursa de infestare – adulții, în special femelele purtătoare

– Transmiterea – prin contact direct cu câini infestați

– Receptivitatea
• Mai receptive animalele tinere (la cățel la 16 ore)

• D. canis este considerat un comensal al pielii, fiind găsit la 50-60% dintre câinii sănătoși clinic.

• Sunt predispuse rasele cu păr scurt, în special câinii roșcați.

Factori favorizanți

• Umezeala

• Starea pielii și a învelișului pilos

– Seboreea

– Băile frecvente

– Suprainfecțiile

• Starea generală

– Carențe

– Boli

– Endoparaziți

Patogeneză
– La animalele predispuse genetic infestațiile se produc precoce, cu o creștere rapidă a populației de
acarieni.

– Răspunsul imun incompetent

– Mecanismul de producere a bolii este diferit, în funcție de agentul patogen:

• D. canis, D. injai prin explozie demografică

• D. cornei prin contagiu

– Acțiune inculatoare

– Leziunile produse de Demodex sp. se pot suprainfecta. Cel mai frecvent – Str. intermedius

– Hipersensibilizarea

Bacillus oleronius
Tablou clinic
Perioada de incubație – 6-8 săptămâni

– După extindere, demodicoza poate fi:

• Localizată

– Criteriu : o singură zonă corporală, maximum 5 leziuni sub 100 de cm patrati suprafață

• Generalizată

– Criteriu : minim 2 regiuni, peste 5 leziuni sau o singură leziune peste 100 cm pătrați sau afectarea unui
acropodiu (pododemodicoză)
– După forma morfo-clinică

• Demodicoza uscată

• Demodicoza umedă (piodemodicoza)

– Demodicoza uscată

• De regulă localizată

• Se vindecă spontan în cca. 85% din cazuri

• Apare periocular (ochelari demodecici), pe marginea buzelor, obraji sau pe urechi, pe gât, mai rar
pe trunchi.

• Inițial apare un eritem urmat de depilații și tulburări ale keratogenezei. Apar scvame fine,
pitiriaziforme, albicioase sau ușor gălbui. Leziunile furfuracee capătă cu timpul un aspect gras datorat
seboreei și un miros dezagreabil (acroleină).

• Apare hiperpigmntare, hipercheratoză, pielea capătă un aspect rugos.

• Această formă este nepruriginoasă, starea generală este neafectată.

– Demodicoza uscată

• Forma numulară sau circinată este bine delimitată, de regulă cu depilații de formă rotundă sau ovală
acoperite cu cruste și scvame fine, ușor în relief. După 14-15 zile fie se vindecă, fie trec în forma difuză.

• Forma alopecică difuză este slab delimitată. Calvescența poate fi generalizată. Pielea este melanotică,
eritematoasă apoi paracheratozică. Se poate vindeca spontan sau se poate complica septic și trece în
forma umedă.

Tablou clinic
Demodicoza umedă (piodemodicoza)

• Este pruriginoasă

• Starea generală este afectată uneori grav

• Apar două categorii de pustule

– Pustule superficiale de culoare albă

– Pustule profunde, violacee, patognomonice

» Ruptura peretilor glandelor sebacee

» Difuzarea florei de asociatie

• Limfadenopatie

• Nefrită

• Aspect de animal bătrân

Localizări particulare

– Otodemodicoza
» Otită ceruminoasă eritematoasă și pruriginoasă

» Se poate complica septic

– Pododemodicoza (demodicoza interdigitală)

» Eritem, piodermită, fistulizări

» Recidive frecvente

Diagnostic
– Clinic – localizare, aspect, leziuni uscate, numulare sau difuze nepruriginoase în forma uscată, leziuni
pruriginoase cu pustule pline cu puroi în forma umedă.

– Absența contagiozității

– Vârsta tânără a animalelor afectate

– Existența unor rude demodecice

– Afectarea preferențială a animalelor cu păr scurt

– Paraclinic

• Examenul microscopic al frotiurilor efectuate prin:

– Raclat dermic profund

– Smulgerea unor fire de păr din marginea leziunilor, din zone eritematoase

– Colectarea sebumului prin vitropresiune asupra zonelor afectate

– Biopsie cutanată

Uneori se pot găsi peste 80 000 de demodecși/cm cub de piele!

Profilaxie
– Introducerea tuturor reproducătorilor în Registrul Național Canin pentru a putea supraveghea
genealogia diverselor linii de reproducători.

– Identificarea reproducătorilor care transmit demodicoza la pui și sterilizarea lor.

– Dezacarizarea periodică a câinilor cu antecedente de demodicoză umedă, în special la schimbările

de sezon

• Moxidectin + Imidacloprid (Advocate) spot-on

• Îmbăieri cu amitraz 0,25/1000

• Bravecto, Nexgard, Credelio

– Stimularea imunității nespecifice

– Sterilizarea femelelor demodecice care în perioada căldurilor manifestă recidive ale episoadelor
de demodecie.

Tratament
– Acaricide sub formă de:

• Soluții pentru îmbăiere

– Amitraz (Taktic, Mitaban, Bovitraz)

• Spot-on

– Moxidectin + Imidacloprid (Advocate)

• Comprimate cu lactone (avermectine) și izoxazoline

– Prazimec, Pyramectin, Bravecto, Nexgard, Credelio

• ! Injectabil

– Ivermectină,Duphamec 0,2mg/kc

– Scheme de tratament

• Ivermectina oral – această schemă e folosită cel mai mult în demodicoza produsă de D. Cornei –
100mcg/kc/zi 3 zile – 200mcg/kc/zi 3 zile – 300mcg/kc/zi urmatoarele saptamani pana se obțin 2 raclate
negative la interval de 2-4 saptamani

• Ivermectina injectabil

– 200 mcg/kc/3zile, trei administrări

– 200 mcg/kc/saptamana pana la 2 frotiuri negative

• Advocate

– 1 pipeta/saptamana 3-6 saptamani

– 1 pipeta/luna după ameliorarea semnelor clinice, toata viata

– Scheme de tratament

• Nexgard comprimate masticabile de 9/2, 19/4, 38/8, 75/15, 150/30 mg corespunzătoare taliei XS, S, M,
L, XL(tabel)

• (la câinii non-sensibili la lactonele macrociclice chiar Nexgard Spectra) – 1 comprimat/lună până la
obținerea a 2 raclate negative la interval de o lună.

– Scheme de tratament

• Amitraz

– Îmbăieri saptamanale cu soluție 0,25/1000 pana la negativarea a doua frotiuri lunare

– Complicațiile septice se tratează conform antibiogramei și fungigramei. Cele mai folosite antibiotice
aparțin claselor farmaceutice de cefalosporine și quinolone
 Demodicoza La pisică
– Demodicoza pisicilor este o boală mai puțin întâlnită prin comparație cu companionul canin

– D. cati, D. gatoi

Epidemiologie
Sursa de infestare – pisicile infestate

• Calea de infestare – prin contact direct

• Receptivitatea – mai mare la rasele Siameză și Birmaneză

• Factori favorizanți

– Boli imunosupresoare (FIV, FeLV)

– Boli autoimune (lupus)

– Boli endocrine (hiperadrenocorticism, diabet)

– Boli carențiale

Tablou clinic
• Localizare

– Periocular, pleoape, cap, gât (D. cati)

– Periocular, pleoape, cap, gât, flancuri, membre posterioare (D. gatoi)

• Aspect lezional

»parazitism cu D. cati

• Zone eritematoase, cu cruste, alopecice

• Otită externă ceruminoasă, fără manifestări cutanate

• Evoluție autolimitantă

» Parazitism cu D. gatoi

• Evolutie asemănătoare cu a râiei notoedrice

Diagnostic
Clinic – dificil, multe dintre semnele clinice sunt asemanatoare altor dermatopatii

Paraclinic

– Raclat dermic

– Biopsie cutanată

• Histopatologic

– Acantoză
– Hipercheratoză

– Prezența paraziților în foliculi sau stratul cornos

• Diferențial față de

– DAIP, intoleranță alimentară

– Alopecia simetrică felină

– Dermatite psihogene

– Profilaxie și tratament

• Singurul produs autorizat în UE entru tratamentul demodicozei feline este Advocate (Moxidectin +
Imidacloprid)

Demodicoza animalelor de ferma

Specia de acarian Specia gazdă

Demodex equi, D. cabali Cal

Demodex bovis Bou

Demodex ovis, D. aries Oaie

Demodex caprae Capră

Demodex phylloides Porc

Demodicoza cailor
– Demodex equi – foliculi pilosi de pe corp

– Demodex caballi – foliculi de pe pleoape sibuze

– Infestatiile sunt adesea asimptomatice

– Boala apare foarte rar, în relatie cu corticoterapia prelungita

– Cand se manifesta clinc apar noduli si depilatii localizate pe pleoape, bot, periocular, periauricular, în
regiunea spetei

Demodicoza la taurine Demodex bovis

– Dermatita nodulară cu caracter sporadic, rar enzootic.

– Pot fi observati sute de noduli localizati axilar, pe gât, bot, articulatiile scapulo-humerale si jarete.

– Nodulii au continut cazeo-purulent, uneori hemoragic

– Pierderi economice prin deteriorarea pieilor si intarzieri in crestere la tineret.

– Transmiterea se poate realiza prin intermediul insectelor ectoparazite și al păsărilor insectivore.

– Receptivitate crescuta la rasa Holstein si hibrizii acesteia

Demodicoza la ovine Demodex aries, D. ovis
– Evoluează obișnuit asimptomatic.

– Când există, simptomele caracterizează două forme:

• Crustoasă – descuamări, depilații

• Papuloasă – noduli, pustule (suprainfectie).

– In formele grave lâna cade în smocuri aglutinate de secretii.

– Oxidarea sebumului în exces – acroleina + alterarea secretiilor = miros respingator

Demodicoza la capre - Demodex caprae

– D. caprae parazitează glandele sebacee, mai rar foliculii piloși

– La fel ca si la celelalte rumegătoare demodicoza caprelor este exprimata clinic prin apariția unor noduli
cutanați duri la palpare care prin secționare exprimă un continut cazeo-purulent bogat în paraziți

– Boala se transmite vertical, transplacentar sau prin contact

– La tineret si animalele adulte malnutrite boala se poate generaliza, starea generală este afectată, scade
producția de lapte, se înregistrează mortalitate.

Demodicoza la suine- Demodex phylloides

– Dermatită nodulară miliară

– Noduli mici, duri, cu conținut cazeos

– Nodulii apar mai frecvent pe mamele, flancuri și cap

– Boala apare foarte rar, are caracter cronic și evoluție benignă

– Diagnostic
• Clinic – noduli miliari duri, cu conținut cazeos sau cazeo- purulent, uneori hemoragic

• Paraclinic – examinarea si identificarea acarienilor în conținutul nodulilor, după lizare prealabilă cu KOH
complexat cu tween 8

– Prognostic
• Vital favorabil la majoritatea speciilor, rezervat la caprele cu demodicoză generalizată complicată septic

– Profilaxie
• Deparazitarea profilactică a animalelor de fermă în campanii bi-anuale

• Respectarea normelor de bunăstare animală

– Habitat

– Densitate
– Furajare

• Carantinarea animalelor nou-achiziționate

– Tratament
• La rumegătoare tratamentul se poate realiza prin administrarea injectabilă a ivermectinelor în doză de
0.2mg/kc

• La suine se administrează ivermectină pulbere sub forma de premix , 450g/t furaj, 7 zile consecutiv

• La cabaline se pot administra produse sub forma de pastă (Equimax, Ecvirom). Se evita folosirea
îmbăierilor cuAmitraz pentru că sunt toxice, generează colici grave si moarte.

Demodicoza la hamster – Demdex criceti – epiderm, D. aurati – foliculi

și glande sebacee
– Infestațiile sunt foarte frecvente, cu un număr mare de indivizi, însă cel mai adesea asimptomatice.

– Există două tipuri de infestație

• Fară simptome clinice (D. criceti)

• Simptomatică - demodicoză generalizată, gravă, letală uneori (D. aurati)

Demodicoza la hamster – D. aurati – foliculi și glande sebacee, Demdex criceti – epiderm,

Demodicoza la rozatoare–
– Diagnostic
• Clinic, dificil de precizat, demodicoza poate fi confundată cu alte dermatite parazitare.

• Paraclinic : raclat dermic profund

– Profilaxie
• Deparazitari profilactice

• Carantina

• Respectarea tehnologiilor de creștere a animalelor de laborator.

– Tratament

• Îmbăieri cu Amitraz 0,130%, saptămânal, până la negativarea raclatelor dermice efectuate la 2-4
ăptămâni.

Parazitismul cu păduchi malofagi la mamifere și păsări.

 Există peste 2800 de specii de păduchi malofagi.
 85% dintre malofagi sunt paraziți ai păsărilor.
  Păduchii malofagi sunt stenoxeni
 Din 18 ordine de mamifere, 9 sunt parazitate de malofagi.
 NU sunt parazitate de malofagi: suinele, cârtițele, liliecii, unele rozătoare și omul.

Toți malofagii au capul mai lat decât toracele, datorită complexității mai mari a aparatului bucal,
adaptat pentru rupt și mestecat.

Taxonomie
Ord. Pthiraptera

– Subord. Amblycera

– Suprafam. Menopoidea

» Fam. Menoponidae

– Subord. Ischnocera

• Infraord. Philopterocera

– Suprafam. Gonioidea

» Fam. Goniodidae

– Suprafam. Philopteridaea

» Familia Philopteridae

• Infraord. Trichodectocera

– Superfam. Trichodectoidea

» Fam. Bovicoliidae

» Fam. Trichodectidae

– Superfam. Trichophilopteroidea

Parazitismul cu păduchi malofagi la păsări

• Subord. Amblycera

• Suprafam. Menopoidea

–Fam. Menoponidae

Subord. Amblycera cuprinde 729 de specii parazite pe păsări și cca. 107 specii parazite pe
marsupiale și mamifere în Australia și America de Sud

• Amblycerele au antenele într-o fosă antenală, mandibulele sunt paralele cu linia ventrală a
capului. Meso și meta-toracele sunt separate.

• Antenele au 4 segmente

• Palpii maxilari au 2-4 segmente

• Multe dintre amblycere au regim mixt, hrănindu-se atât cu cruste, scvame, pene cat și hematofag.
Familia Menoponidae

G. Eomenacanthus Uchida, 1926

• G. Eomenopon Harrison, 1915

• G. Menacanthus Neumann, 1912

• G. Menopon Nitzsch, 1818

• G. Trinoton Nitzsch,

• G. Eomenacanthus Uchida, 1926

– Eomenacantus (Menacanthus) stramineus

G. Eomenacanthus Uchida, 1926

– Eomenacantus (Menacanthus) stramineus realizează colonii atât de dense pe corpul păsărilor încât
ouăle depuse pe pene și puf de femelele de păduchi realizează niște manșoane care înfășoară tija de jur-
împrejur.

G. Eomenacanthus Uchida, 1926

• G. Eomenopon Harrison, 1915 - Psittacine

• Eomenopon concinnae Price & Emerson, 1982

• Eomenopon denticulatum Harrison, 1915

• Eomenopon greeni Price & Palma, 1992

• Eomenopon patoni Price, 1969

• Genul Menopon

• Menopon deryloi Zlotorzycka, 1972

• Menopon gallinae (Linnaeus, 1758)

• Menopon hexapilosus Vrazic, 1956

• Menopon pallens Clay, 1949

Genul Trinoton

– Trinoton anserinum (J.C. Fabricius, 1805) G. I. rațe, gâște, lebede

Trinoton cygni Eichler, 1943 , G. I. lebedele

Trinoton fluviatile Clay, 1963 Trinoton laveryi Clay, 1963 Trinoton lituratum

Trinoton luridum Burmeister, 1838

Trinoton nigrum Le Souëf, 1902

Trinoton nyrocae Eichler, 1943

Trinoton querquedulae (Linnaeus, 1758)

Trinoton spinosum Piaget, 1880

– Subord. Ischnocera

• Infraord. Philopterocera

– Suprafam. Gonioidea

» Fam. Goniodidae

– Suprafam. Philopteridae

» Familia Philopteridae

• Infraord. Trichodectocera

– Superfam. Trichodectoidea

» Fam. Bovicoliidae

» Fam. Trichodectidae

– Superfam. Trichophilopteroidea

Subordinul Ischnocera cuprinde malofagi cu antene formate din 3 sau 5 segmente, foarte
evidente, deoarece fosele antenale lipsesc.

– Philopteridele (peste 1600 de specii parazite la păsări) au 5 segmente antenale și două gheare pe tars

– Trichodectidele (300 de specii parazite la mamifere) au 3 segmente antenale și o singură gheară pe tars.

• Mandibulele sunt poziționate în unghi drept față de linia capului și se miscă în sens vertical.

Familia Goniodidae

G. Archigoniodes Eichler in Conci, 1946

• G. Astrocotes Kéler, 1939

• G. Campanulotes Kéler, 1939

• G. Chelopistes Kéler, 1939

• G. Coloceras Taschenberg, 1882

• G. Goniocotes Burmeister, 1838

• G. Goniodes Nitzsch, 1818

• G. Nitzschiella Kéler, 1939

• G. Oulocrepis Kéler, 1939

• G. Solenodes Kéler, 1939

• G. Stenocrotaphus Kéler, 1939

• G. Zlotorzyckella Eichler, 1981

• G. Goniocotes Burmeister, 1838

– Goniocotes chrysocephalus Giebel, 1874 - fazan

– Goniocotes diplogonus Nitzsch, 1866

– Goniocotes gallinae (De Geer, 1778) - găină

– Goniocotes maculatus Taschenberg, 1882 – găină, bibilică

– Goniocotes megalocephalus Uchida, 1916

– Goniocotes microthorax (Stephens, 1829)

– Goniocotes nigromaculatus Mjöberg, 1910

– Goniocotes obscurus Giebel, 1874 - potârniche

– Goniocotes rectangulatus Nitzsch in Giebel, 1866 – găini, curci

– Goniocotes simillimus Kéler, 1937 - potârniche

• G. Goniodes Nitzsch, 1818

G. Goniocotes

– Goniocotes gallinae – găină

–1,3-1,6 mm femela

– 0,85-1 mm masculul

– Cea mai des întâlnită în România G. Goniocotes

– Goniocotes maculatus Taschenberg, 1882 – găină, bibilică

– 1,5mm femela
- 0,93 mm masculul

Fam. Philopteridae, G. Lipeurus

Lipeurus caponis (Linnaeus, 1758)

• Lipeurus crassus Rudow, 1869

• Lipeurus crinitus (Rudow, 1869)

• Lipeurus maculosus Clay, 1938

• Lipeurus numidae (Denny, 1842)

• Lipeurus parkeri Emerson & Price, 1986

• Lipeurus sejugatus (Mey, 1986)

• Lipeurus sinuatus Taschenberg, 1882

Lipeurus caponis (Linnaeus, 1758)

– Femela măsoară 2,2-2,5mm/ 0,4-0,5mm

– Masculul 2-2,3mm/0,3-0,4mm

– Dimorfismul sexual – antenele masculului au primul segment mai lung decat celelalte la un loc

poultry wing louse

 Parazitismul cu păduchi malofagi la mamifere
• Infraord. Trichodectocera

• Superfam. Trichodectoidea

• Fam. Bovicoliidae

• Fam. Trichodectidae

• Superfam. Trichophilopteroidea

Fam. Bovicolidae

G. Bisonicola Lyal, 1985

• Bisonicola sedecimdecembrii

• G. Bovicola Ewing, 1929

• Bovicola alpinus Kéler, 1942

• Bovicola bovis (Linnaeus, 1758)

• Bovicola caprae (Gurlt, 1843)

• Bovicola crassipes (Rudow, 1866)

• Bovicola limbatus (Gervais, 1844)

• Bovicola longicornis (Nitzsch, 1818)

• Bovicola ovis (Schrank, 1781)

• Bovicola tarandi (Mjöberg, 1910)

• Bovicola tibialis (Piaget, 1880)

• G. Damalinia Mjöberg, 1910

• Damalinia meyeri

• Ssp. Damalinia meyeri chwalu Springol'c-Smidt, 1937

• Ssp. Damalinia meyeri meyeri (Taschenberg, 1882)

• G. Werneckiella Eichler, 1940

• Werneckiella equi (Denny, 1842)

• Werneckiella ocellata (Piaget, 1880)

• G. Bovicola Ewing, 1929

• Bovicola bovis (Linnaeus, 1758)

• Bovicola caprae (Gurlt, 1843)

• Bovicola ovis (Schrank, 1781)

G. Felicola Ewing, 1929

• Felicola subrostrata

• G. Lorisicola Bedford, 1936

G. Lutridia Kéler, 1938

G. Trichodectes Nitzsch, 1818

• Trichodectes canis (De Geer, 1778)

• Trichodectes ermineae (Hopkins, 1941)

• Trichodectes jacobi (Eichler, 1941)

• Trichodectes melis (J.C. Fabricius, 1805)

• Trichodectes mustelae (Schrank, 1803)

• Trichodectes octomaculatus Paine, 1912

• Trichodectes pinguis Burmeister, 1838

• Trichodectes retusus Burmeister, 1838

Epidemiologie
Transmitere

• Direct – prin contactul cu păsări infestate

• Indirect – phoresis – Pseudolynchia canariensis

Receptivitate

• Cea mai mare receptivitate se înregistrează la tineretul malnutrit.

• Comportamentul de autocurățire scade numărul de malofagi

• Infestația cu malofagi este mai frecvent semnalată la animalele legate, la cele cu producții mari de
lapte și la cele gestante.

• Parazitismul cu malofagi poate evolua simultan cu infestațiile cu sarcopți, psoropți sau păduchi
hematofagi, potențându-se reciproc.

• La animalele de fermă păduchii malofagi sunt foarte răspândiți, afectând 20-30% din animalele din
cadrul fiecărei turme.

• Scoția – 80% din fermele de taurine sunt infestate cu păduchi

• Anglia - 75% (29% din efectiv)

• Norvegia - 94% (27% din efectiv)

• Suedia - 92%

• Turcia – 27,6% dintre bovinele sacrificate în abator au fost infestate cu păduchi.

Patogeneză
• Principala acțiune a păduchilor malofagi este cea iritativ- inflamatorie, produsă atât prin deplasarea pe
corpul gazdelor și iritarea tegumentului cu ghearele tarsale cât mai ales prin lezionarea pielii cu ajutorul
mandibulelor în încercarea desprinderii scvamelor.

• Animalele și păsările parazitate reacționează mai puternic la agresiunea malofagilor decât la acțiunea
hematofagilor light spots and flecks – 75,8% din pieile de bovine sunt depreciate.

• Unele specii au aparatul bucal adaptat pentru hrănire mixtă, adăugându-se și acțiunea spoliatoare.

• Păduchii malofagi pot transmite unele viroze, bacterioze sau chiar parazitoze. Trinoton anserinus, parazit
malofag și hematofag la lebede transmite filaria Sarconema eurycerca ce se localizează cardiac la gazda
definitivă – acțiune inoculatoare.

Semne clinice
• La animalele bine hrănite evoluția poate fi asimptomatică.

• Prurit

• Depilații, pielea devine rugoasă, groasă, cu falduri

• Paracheratoză, furfură, scvame abundente

• Animalele parazitate se hrănesc mai puțin, cu întreruperi dese pentru scărpinat, scad în greutate.

• La păsări diminuă ouatul, cloștile părăsesc cuibarele sau mor în timpul clocitului.

• Puii afectați nu se îmbracă în pene și au dificultăți de termoreglare – consum ridicat de energie –

slăbire/moarte.

• La porumbei scade capacitatea de zbor.

Diagnostic
• Prin consultarea atentă a mai multor animale din același efectiv, alegând cu predilecție pe cele mai rău
întreținute. Păduchii malofagi sunt mari și pot fi văzuți cu ușurință în toate stadiile.

Tratament

• Spinosad (spinosyn A și spinosyn D) – o nouă clasă de

insecticide extrasă din actinomicetul Saccharopolyspora spinosa ce trăiește în sol, are efect neurotrop,
tulburând transmiterea influxului nervos atât de la receptorii GABA cât și la cei nicotinici mediați de
acetilcolină.

• Produse :

• Comfortis – comprimate pentru câini, protejează timp de o lună de acțiunea insectelor

hematofage.

• Natroba – suspensie 0,9% de uz uman

Parazitismul cu păduchi malofagi la câine și pisică

• Insecticide sub formă de:

• Soluții pentru îmbăiere

• Neostomosan 1/200
 • Spot-on
• Fipronil (Frontline, Fiprex)
• Fipronil + Amitraz (Frontline C
• Selamectin (Stronghold)
• Moxidectin + Imidacloprid (Advocate)
• Șampoane antiparazitare cu :
• Insecticide (propoxur, cypermetrin, permetrin)
• Repelente

• Comprimate pe bază de:

• Lactone
• Ivermectina cp x 3mg
• Milbemax –moxidectina
• Prazimec – abamectina + praziquantel
• Izoxazoline
• Nexgard
• Bravecto
• Simparica
• Credelio

Parazitismul cu păduchi malofagi la rumegătoare

Profilaxie și combatere
• Piretrine

• Deltamethrin (Butox 7,5% Pour-on - Bayer). 15 ml/100kc, maximum

75ml/animal. Asigură protecție împotriva

acarienilor și insectelor timp de 60 de zile. Timp de așteptare pentru lapte: 11 ore, pentru carne: 1 zi la oi,
18 zile la vaci.

Parazitismul cu păduchi malofagi Malofagoza la taurine

• Lactonele Ivermectina, doramectina sunt eficiente dar au timpi de asteptare mari. Nu se administrează
la animale în lactație

• Injectabil – susp. 1%, 0,2mg/kc, timp de așteptare carne 49 zile

• pour on 0,5mg/kc.

• Eprinex, Eprizero

Parazitismul cu păduchi malofagi la rumegătoare

• Deparazitări cu acaricide sub formă de :

• Soluții pentru îmbăiere (două băi la 14 zile)

• Formamidine

• Amitraz (Taktic, Scabatox) 1/500 și 1,5/500 la reumplere

• Organofosforice
• Diazinon (Neocidol, Diazinol) 420ml/1000 l apă și 250ml/200 l la reumplere

• Piretrine/piretrinoizi

• Deltametrin (Butox 50 CE - Bayer) – 1ml/l și 1,5ml/l la reumplere

• Permethrin (Permectrin II)

• Cypermethrin

Parazitismul cu păduchi malofagi la cabaline

• Ivermectina pastă (Equalan – Merck, Sharp & Dohme, Ecvamec P – Pasteur, Ecvirom – Romvac,
Noromectin – Anka-Vet - 0,2mg/kc, 2 administrări la interval de două săptămâni.

• Șampoane antiparazitare pentru caii de agrement, pe bază de piretrine sau substanțe repelente
extrase din plante (Neem Shampoo).

Biocontrol
• Infectarea păduchilor cu NE - nematode entomopatogene (Sterneinema carpocapsae, S. riobravae, S.
feltidae, Heterorhabditis bacteriophora).

• NE pătrund în gazde în stadiul larvar, prin orificiile naturale (anus, gură, spiracule) sau în anumite
cazuri transcuticular.

• Odată pătrunse în hemocelul insectelor, NE eliberează toxine și bacteriile endosimbionte care

inhibă dezvoltarea altor microorganisme.

• Moartea insectelor survine în 24-48 de ore după infestare.

• Infectarea păduchilor cu NE - nematode entomopatogene (Sterneinema carpocapsae, S. riobravae, S.

feltidae, Heterorhabditis bacteriophora).

•Avantaje

• Diminuarea riscurilor privind sănătatea animalelor, sănătatea publică și siguranța mediului;

• Administrare facilă, cu ajutorul unor instalații simple de spreyere, folosite deja pentru combaterea
clasică.

• Eficiență ridicată asupra parazitismului criptic.

• Infectarea păduchilor cu fungi entomopatogeni (FE) din specia Metarhizium anisoplie

• Pentru tratament se folosesc suspensii de conidii (1x10 8 pe ml-1) în Tween 80 0,03% sau ulei de
silicon.

• Tratamentele se aplică la începutul iernii

• Peste 50 de specii de păsări sălbatice culeg plante din flora spontană (Daucus carota, de exemplu) și
garnisesc cuiburile pentru a îndepărta păduchii malofagi din genul Menacanthus.

• Pe platformă este încărcat un articol despre eficiența unor

 Ordinul Coleoptera
Taxonomie
– Subord. Protocoleoptera
– Subord. Archostemata Kolbe, 1908
– Subord. Myxophaga Crowson, 1955
– Subord. Adephaga Schellenberg, 1806
– Subord. Polyphaga Emery, 1886

– Subord. Adephaga Schellenberg, 1806

• Familia Carabidae - gazde pentru Choanotaenia și Raillietina
• Familia Dytiscidae – 12 subfamilii- gazdă intermediară pentru Choanotaenia infundibulum
• Familia Geotrupidae – 3 subfamilii, gazde pentru cestode la păsări

– Subord. Polyphaga Emery, 1886

• Suprafamilia Scarabeoidaea – gazde pentru numeroase specii de cestode, nematode și
acantocefali. Sunt cunoscute cca. 20000 de specii în lume. Măsoară între 0,2-17 cm.
– Subfamilia Aphodiinae
– Subfamilia Melolontinae

– Subord. Polyphaga Emery, 1886

• Subfamilia Aphodiinae

Ciclul vital
• Ou
• Larva I
• Larva II
• Larva III
• Pupa
• Adulții
– Familia Meloidae - Meloe proscarabeus
– Subord. Polyphaga Emery, 1886
• Suprafamilia Tenebrionoidea
– Familia Tenebrionidae – flour beetle
» Tenebrio
» Tribolium
» Alphitobius

Ciclul biologic
– Alphitobius diaperinus depune câte 12-20 de ouă, de trei ori în decurs de 9 luni.
– Eclozarea are loc în 3-9 zile, în funcție de temperatura.
– Există 5-9 stadii larvare, temperatura scăzută marind durata de dezvoltare și numărul stadiilor.
– La temperatura optima (25°C) stadiul adult este atins în 28 de zile. La 15°C adultul apare la 338
zile
– Larvele sunt cunoscute sub numele de viermi de făină; au 1,5cm lungime și culoare
– Stadiul de pupă durează 7-11 zile.
– Pupele măsoară 6-7 mm si se pot vedea în crăpăturile adăposturilor, în asternut sau în izolațiile
conductelor și pereților

Patogeneza infestațiilor cu coleoptere

– Coleopterele sunt vectori ai virusurilor Bolii lui Marek, ai bolii de Gumboro, pentru salmonele,
colibacili, sunt gazde intermediare pentru cestode, nematode și acantocefali.

Coleopterele sunt gazde intermediare pentru:

Cestode Raillietina Carabidae

cesticillus Scarabeidae
Tenebrionidae
Cantharidae
Anthicidae
Dermestidae
Ptinidae
Silphidae

Choanotaenia Carabidae
infundibulum Scarabeidae
Tenebrionidae
Staphylinidae
 Ostomidae
Dermestidae
Ptinidae
Dytiscidae
Curculionidae

Cestode Hymenolepis spp. Scarabeidae Tenebrionidae

Ptinidae Hiseriodae

Choanotaenia pusilla Tenebrionidae

Dipylidium caninum Scarabeidae

Nematode Gongylonema Tenebrionidae

Scarabeidae

Spirocerca lupi Scarabeidae

Ascarops strongylina Scarabeidae

Physocephalus sexalatus Scarabeidae

Acanthocephala Macracanthorhyn- chus hirudinaceus Curculionidae Scarabeidae

Combatere
– Coleopterele au o mare rezistență la pesticide, de aceea nu există mijloace sau metode de
control cu eficiență de 100%.
– Se recomandă igienizarea riguroasă a adăposturilor și folosirea insecticidelor combinate cu
regulatori de creștere (triflumuron), în scopul împiedicării exploziilor populaționale.
• deltamethrin (Suspend SC, D-Force HPX, K-Othrine),
• cypermethrin (Demon WP, Cypervet, SuperKiller),
• bifenthrin (Talstar P),
• lambda-cyhalothrin (Demand CS, Cyonara),
• cyfluthrin (Cy-Kick).
• Combaterea ecologică
– Folosirea de capcane cu feromoni
– Diatomaceous earth – pământul diatomaceu
– Insecte prădătoare – Coccinella și neuropterele
 Ordinul Diptera
Generalități
– Ord. Diptera este al patrulea taxon al insectelor ca mărime, cuprinzând cca. 85.000-
90.000 de specii.
– Este cel mai important taxon din punct de vedere sanitar si veterinar.
– Majoritatea dipterelor trăiesc în zonele tropicale.

Morfologie
– Dipterele au o singură pereche de aripi, plasată pe mezotorace, cea de a doua pereche, de pe
metatorace fiind atrofiată, prezentă sub forma unor haltere sau balasiere, cu rol de echilibru în
zbor.
–Aripile sunt membranoase, albicioase, uneori pigmentate, pătate și de cele mai multe ori,
hirsute.
–Aripile sunt susținute de nervuri, care contribuie la identificarea taxonomică
– Unele specii ectoparazite sunt aptere (Melophagus ovinus) sau își pierd aripile imediat după
localizarea pe gazdă (Lipoptena cervi)
– Corpul dipterelor este net împărțit în trei segmente : cap, torace și abdomen. Tergitele sunt
mai mari decât sternitele
– Ochii dipterelor sunt compuși, uneori păroși, uniți sau nu între ei în vertex (specii holoptice sau
dioptice).
– Sunt prezenți și 3 ochi simpli (oceli)
– Antenele sunt alcătuite din două segmente bazale (scapus și pedicellus). La nematocere al
treilea segment este sub forma unui flagel multisegmentat cu aspect filamentos (flagellum)
– Antenele sunt alcătuite din două segmente bazale (scapus și pedicellus). La brachicere flagelul
este mult mai redus, segmentele sale fiind contopite într-o formațiune reziduală. Dipterele
evoluate au un ghimpe pe al doilea segment compact al antenei (arista), în poziție dorsală sau
terminală.
– Aparatul bucal la diptere este conformat pentru înțepat și supt (Muscidae, Caliphoridae, etc.)
sau poate fi involuat (Gasterophilidae, Oestridae etc.).
– Femelele unor diptere sunt hematofage (Tabanidae, Culicidae, Ceratopogonidae, Simuliidae).
Masculii acestora și numeroase specii de Muscidae se hrănesc cu secreții, excreții, nectar, polen.
Prada dipterelor răpitoare o constituie aproape exclusiv alte insecte.
– Tubul digestiv are, la diptere, un diverticul, o ”gușă” în care se poate stoca hrană.

Morfologie
– Dipterele sunt holometabole.
– Majoritatea sunt ovipare.
– Unele sunt larvipare (Glossinidae, Oestridae).
– Unele sunt pupipare (Hippoboscidae)
– Larvele sunt apode.
– La unele familii pot exista niste butoni (pseudopode), cu rol locomotor.
– Larvele dipterelor sunt fito-, detrito-, sapro-, micro-, coprofage sau omnivore. Unele
(Gasterophilus, Oestrus, Hipoderma), sunt zoofage.
– Respirația se face prin tegument la larvele de chironomide apneuste acvatice; larvele
terestre își iau oxigenul din aer prin stigme deschise.

– După poziționarea stigmelor deschise, larvele dipterelor pot fi:

• Nectopneuste – numai perechea posterioară de stigme este deschisă (Culicidae)
• Amfipneuste – la care există perechi de
stigme pe protorace și pe ultimul segment abdominal (Cyclorapha)
• Holopneuste – la care toate stigmele – două perechi toracice și opt abdominale sunt deschise
(Bibionidae).

Subord. Nematocera Berthold, 1827

– Infraord. Axymyiomorpha McAlpine, 1981
– Infraord. Bibionomorpha Hennig, 1954
– Infraord. Blephariceromorpha Rohdendorf, 1961
– Infraord. Culicomorpha Hennig, 1948
– Infraord. Psychodomorpha Hennig, 1960
– Infraord. Ptychopteromorpha Wood & Borkent, 1986
– Infraord. Tipulomorpha Rohdendorf, 1946

– Infraord. Psychodomorpha Hennig, 1960

• Suprafam. Anisopodoidea Alexander, 1927
• Suprafam. Psychodoidea Crampton, 1924
• Suprafam. Scatopsoidea Rohdendorf, 1951
• Subord. Nematocera - Berthold, 1827
• Subord. Brachycera - Schiner, 1862
– Brachycera ortorapha – hemicefale
• Tabanidae:
– Genul Tabanus
– Genul Hybomitra
– Genul Haematopota

– Brachycera cyclorapha – aristate

• Gasterophillidae
• Oestridae
• Muscidae
• Calliphoridae

Ord. Hemiptera.
– Fam Cimicidae.
– Fam. Reduviidae
Etimologie
– Hemi (gr. jumătate) și pteron (gr. aripă) din cauză că prima pereche de aripi la majoritatea
hemipterelor este chitinizată în jumătatea anterioară și membranoasă în jumătatea posterioară.
Aceste hemielitre nu participă la zbor ci au doar rol de protecție. A doua pereche de aripi, total
membranoase, servesc pentru zbor.
•Subord. Pentatomorpha
– Familia Pentatomidae
• Halyomorpha halys – ploșnița marmorată asiatică – cunoscută și ca „Brown marmorated
stink bug” este originară din Asia (China, Japonia, Coreea şi Taiwan) s-a răspândit în ultimii ani în
SUA și Europa, dezvoltarea sa fiind favorizată de caniculă și secetă. Depune ponta în pachete de
23-28 de ouă (în total între 100 și 400 de ouă) pe partea inferioară a frunzelor. Ouăle, inițial verzi,
apoi albe, eclozeză în 4-5 zile. Larvele (nimfele, în literatura anglo-saxonă) parcurg 5 stadii până a
se transforma în adulți. Începând cu al treilea stadiu, Halyomorpha halys se hrănește cu lichide pe
care le preia prin înțeparea lăstarilor sau fructelor de la o mare varietate de plante (pomi și
arbuști fructiferi dar și fasole, soia, legume diverse).
• La locul înțepăturii, pe lăstar sau fruct apare o pată ruginie sau negricioasă iar contactul
pielii oamenilor cu lichidele corporale toxice ale ploșnițelor poate cauza iritații. Un caz de keratită
a fost de asemenea semnalat. Ca orice ploșniță, când se simte amenințată, Halyomorpha halys
eliberează o substanță malodorantă cu rol defensiv prin orificiile glandelor plasate pe partea
ventrală a toracelui, între prima și a doua pereche de membre. Mirosul acesteia a fost asemănat
cu cel de coriandru. Fructele și legumele marcate de Halyomorpha halys își pierd palatabilitatea.
• Comunicarea între indivizi se face prin mesaje chimice (feromoni de alertă și de agregare)
și acustice (prin stridulație).
• Această insectă poate fi văzută „live” în parcul din fața și laterala Facultății de Medicină
Veterinară din Iași, spre DSV. Uneori și în încăperile din pavilionul Chirurgie-Reproducție-
Histologie-Control.

Biocontrol
Prădători naturali
• Coccinella septenpunctata
• Podisus maculiventris
• Reduvius sp.

– Ord. Hemiptera
• Subord. Heteroptera
– Infraord. Cimicomorpha – ploșnițe hematofage
– Infraord. Dipsocoromorpha
– Infraord. Enicocephalomorpha
– Infraord. Gerromorpha
– Infraord. Leptopodomorpha
– Infraord. Nepomorpha
– Infraord. Peloridiomorpha
– Infraord. Pentatomomorpha
 Parazitismul cu cimicide
•Definiție
– Parazitismul cu ploșnițe din familia Cimicidae apare sub forma unor atacuri nocturne ale unor
insecte hematofage, în adăposturile animalelor, păsărilor și în habitatele umane.
– Cimicidele se găsesc în emisfera nordică și nu se întâlnesc în Australia, Africa tropicală și în
America Centrală
• Familia Cimicidae cuprinde 23 de genuri ce grupează peste 90 de specii din care doar 4 au
importanță medicală.
• Majoritatea cimicidelor nu depășesc 4-5mm. Speciile hematofage au culoare brună.
Corpul este turtit dorso-ventral, lipsit de aripi.

Etiologie
– Cele mai frecvent întâlnite specii de cimicide la om și animalele domestice sunt :
• Cimex lectularius
• Cimex columbarius
• Cimex hemipterus
• Oeciacus hirudinis
• Leptocimex boueti
• Primele două specii au fost semnalate și în România
• Cimex lectularius
• 4-6 mm lungime
• Corp oval, turtit dorso- ventral
• Cap hipognat
• Mezotorace cu hemielitre reduse sub formă de solzi
• Tars bisegmentat terminat cu 2 gheare
• Cimex columbarius - Jenyns, 1839
– 4,7mm lungime
– Corp rotunjit
– Parazitează la porumbei, găini, ocazional la om

Ciclul biologic
După fecundare, femelele depun câte 1-5 ouă/zi până epuizează cele aproximativ 200 de ouă pe
care le pot produce într-o viață.
Ouăle sunt depuse în locuri ascunse, protejate, pentru a oferi progeniturilor șanse de a
supraviețui și a se dezvolta.
În imagine este orificiul de îmbinare a unei piese de mobilier prin holtz-surub și în marginea
dreaptă a imaginii acestuia se distinge o femelă de Cimex depunând mai multe ouă în orificiu și
pe marginea acesteia.

Ecologie și epidemiologie
• 1-5 ouă/zi, cca. 200 ouă în total
• Longevitate – 9-18 luni
• 1 generație – 61 de zile în condiții optime
• Rezistența la starvație – 4-8 luni
• Larvele nu eclozează la temperaturi sub 14 °C
• La 27-30 °C durata ciclului de dezvoltare se scurtează cu minimum 1 săptămână.
• La 37 °C dezvoltarea încetează
• La 44 °C cimicidele mor în cca 1 oră.
• Stadiile preimaginale, în special al 5 lea stadiu nimfal au o rezistență la starvație mai mare
decât adultele.
• În perioadele de starvație nimfele nu trec dintr-un stadiu în altul iar adultele își încetează
depunerea pontei.
• Specificitatea de gazdă nu este foarte strictă.
• Pe timpul zilei ploșnițele se ascund în crăpăturile adăposturilor/locuințelor, în cuibarele
păsărilor, stau aglomerate în colonii.
• Ploșnițele își localizează prada prin căldura degajată de corp și bioxidul de carbon emanat,
de la distanțe de până la 150cm.
• Receptorii termici sunt plasați la baza antenelor.
• Comunicarea între indivizi se realizează prin feromoni de alarmă și feromoni de agregare.
• Față de feromonii de agregare sunt sensibile în special adultele.
• Receptorii olfactivi destinați perceperii feromonilor se află pe segmentele terminale ale
antenelor.
• Transmiterea ploșnițelor – prin migrație (activ) sau pasiv, prin intermediul unor vectori
animați (animale, păsări) sau neanimați (ustensile, cofraje de ouă, mobilier, aparatură
electrocasnică, articole de îmbrăcăminte second-hand)

Patogeneză
• Acțiune spoliatoare – o ploșniță poate absorbi o cantitate de sânge mai mare de 2-6 ori
decât greutatea sa inițială.
• Durata hrănirii este de cca. 3 minute la nimfe și de aprox. 15 minute la adulte.
• Ploșnițele se hrănesc hematofag în toate stadiile nimfale și în stadiul de adult, de una
sau mai multe ori/stadiu.
• Adultele se hrănesc săptămânal vara și bilunar primăvara și toamna.
• Acțiune traumatică și iritativ- inflamatoare: – Înțepăturile ploșnițelor sunt extrem de
pruriginoase, dar pruritul apare la 2-3 minute după încetarea hrănirii deoarece saliva
lor conține o substanță anestezică.
• Acțiune inoculatoare : – Ploșnițele sunt incriminat de transmiterea a 41 de boli, printre
care hepatitele virale, tifosul, lepra, febra recurentă, SIDA, leishmanioza, etc.
• Acțiunea alergizantă – la unii indivizi pot apare reacții alergice la proteinele salivare ale
cimicidelor, severitatea reacțiilor fiind dată de nivelul individual de reactivitate.

Tablou clinic
• Animalele și păsările atacate de ploșnițe sunt neliniștite, anemice, prezintă prurit.
• Scad producțiile principale, în special producția de ouă, până la niveluri neeconomice
• Mortalitatea apare la un număr redus de exemplare, în special vara, când au loc exploziile
populaționale ale cimicidelor.
• La om s-au constatat reacții alergice, dureri abdominale și oboseală la efort

Examenul anatomo-patologic
• Mortalitate apare la păsări și la animalele de talie mică.
• Cadavrele sunt slabe, anemice
• Pe corp, în special în zona pectorală și pe aripi se observă eriteme, deplumații,
hemoragii punctiforme, papule.

Diagnostic
• Clinic – pe baza semnelor clinice, a leziunilor caracteristice și a depistării agenților cauzali.
– În SUA sunt folosiți câini dresați pentru depistarea ploșnițelor în adăposturi sau locuințe.
Pentru un specialist sunt necesare, în medie, 50-60 de minute pentru a realiza o anchetă
entomologică într-o locuință. Un câine dresat are nevoie de cel mult 2 minute pentru a depista
ploșnițele..
– Se pot folosi diverse tipuri de capcane pentru monitorizarea locuințelor și adăposturilor.
Acestea au o sursă de căldură și/sau dioxid de carbon în mijloc și suprafețe adezive ce rețin
insectele pe margini.
 Parazitismul cu Reduviidae
Etiologie
Din familia Reduviidae doar subfamilia Triatominae cuprinde specii hematofage. Sunt ploșnițe de
talie mare (2-3 cm/0,8-1 cm) cu antene filiforme alcătuite din 4 segmente
Culoarea este brună sau neagră, cu ornamentații roșii, galbene sau portocalii pe abdomen. Au
ochi compuși, plasați ateral iar ocelii sunt plasați dorsal, înapoia ochilor compuși.
Tarsele sunt trisegmentate
Au două perechi de aripi , prima hemichitinizată.
• Triatoma infestans
• Rhodnius prolixus

Ciclul biologic
• Se cunosc 5 stadii larvare (nimfe) asemănătoare cu adulții.
• Ouăle eclozează la temperaturi peste 15 grade.
• Durata ciclului de viață variază între câteva luni și 2 ani.

Parazitismul cu Triatominae
Epidemiologie
– Marea majoritate a triatominelor sunt parazite ale animalelor sălbatice, în special ale
rozătoarelor, liliecilor și edentatelor. Câteva specii s-au adaptat parazitismului la animalele
domestice și la om.
– Sunt nocturne, lucifuge
– Se întâlnesc frecvent în zonele tropicale

Patogeneză
– Acțiune inoculatoare
• Triatominele transmit tripanosomoze la animale și om.
– Trypanosoma cruzi
– Acțiune spoliatoare
• Triatominele se hrănesc între 5 minute și 1 oră, preluând sânge în cantități ce depășesc de 2-3
ori greutatea inițială a ploșniței.
Tablou clinic
– Kissing bugs – ploșnițele înțeapă cu predilecție buzele
– Înțepăturile sunt nepruriginoase, nedureroase
– Ploșnițele triatomine produc sunete cu rol defensiv (stridulație)

Diagnostic
– Pentru a depista infestarea locuințelor/adăposturilor cu triatomine se pot folosi coli de hârtie
albă așezate pe lângă pereți, introduse sub plinte sau crăpături, observând fecalele depuse de
ploșnițe.

Tratament
• Dezinsecția adăposturilor goale cu organofosforice
– Carbetox 0,5%
– Divipan – aerosoli, 2-4g/m3
– Clorofos 3%
– Alfacron 2%
– Azinfos 0,4-0,6% aspersat sub presiune (40 de atmosfere!), timp de contact
: 72 de ore.
Cu piretrine/piretrinoide
– Deltametrin (K-Othrine) 1/100
– Permethrin 1/200
– Beta-Cyfluthrin
– Lambda-Cyhalothrin Diatomaceous Earth
Repetarea dezinsecției se va face pentru produsele cu remanență mică la 8-15 zile.
• Dezinsecția adăposturilor goale cu organofosforice
– Măsuri auxiliare
• Arderea așternutului
• Dezinsecția tuturor încăperilor din fermă (vestiare, filtrul sanitar, birouri, magazii, etc) și a
mobilierului aferent
• Transportarea gunoiului pe terenuri agricole
• Dezinsectizarea ustensilelor, cofrajelor
• Dezinsecția adăposturilor în prezența animalelor:
Cu organofosforice
– Carbetox 1%
– Clorofos 2%
– Alfacron 1% Cu carbamați
• Propoxur – numai pentru mamifere, Ficam
Cu piretroide
- K-othrine (Deltamethrin), Solfac (cyfluthrin) Diatomaceous Earth
• Dezinsecția locuințelor
– Prin mijloace chimice – pentru hoteluri, trenuri, aeroporturi, spații publice (dichlorvos,
malathion)
– Prin mijloace ecologice – în locuințe
• Creșterea temperaturii la 45°C – dispozitive cu termostat
• Aspirare, aparate de curățat cu aburi
• Folosirea de capcane
• Bariere
• Substanțe repelente
– Construcțiile improvizate a căror dezinsecție costă mai mult decât construcția în sine, se vor
distruge

Combaterea biologică
– Au fost explorate mai multe soluții, printre care:
• Folosirea unor prădători naturali : Reduvius peronnatus – ”masked assassin bug”
• Monomorium pharaonis – furnica faraon
• Au fost explorate mai multe soluții, printre care:
– Folosirea de micoinsecticide
BIAGRO BbVinchuca -
Beauveria bassiana 12 x 10 10 conidii
– Folosirea unor microorganisme patogene pentru artropode:
• Bacillus thuringiensis Cristale proteinacee – delta- endotoxin
– Dithal
– Thuricide
Combaterea biologică
Nici macar o singura metodă biologică nu poate fi folosită pentru combaterea ploșnițelor cu o
eficiență rezonabilă.
Pentru a dezinsectiza cu succes o locuință este necesară etanșarea geamurilor și ușilor, aspersarea
sau aerosolizarea tuturor obiectelor mici cu insecticid și ambalarea lor în saci de polietilenă,
distanțarea mobilierului de pereții încăperilor, aspersarea cu Solfac, Ficam în concentrațiile
recomandate de producător pentru ploșnițe și părăsirea locuinței pentru câteva zile

• Subordinul Nematocera
– Fam. Culicidae.
– Fam Simuliidae.
– Fam Phlebotomidae
– Fam. Ceratopogonidae

Caractere generale
– Insectele din subordinul Nematocera au talie mică, antene filamentoase compuse din
numeroase articule.
– Aripile sunt de obicei lungi și înguste, cu numeroase nervuri ramificate.
– Palpii sunt pendulari (mai puțin la țânțari), compuși din 4 sau 5 segmente.
– După pupare, insecta adultă părăsește pupariul printr-o deschidere longitudinală dorsală.
– Piesele bucale (trompa sau proboscisul) nematocerelor sunt puternic modificate.
– Labium-ul este foarte subțire, sub forma unei teci protectoare pentru celelalte piese bucale
(cunoscute sub denumirea colectivă de stileți).
– Labium-ul se termină prin mici labele senzitive
– Labium-ul pipăie cu labelele pielea pentru a detecta un vas superficial.
– Maxilele și mandibulele pătrund prin piele până în capilar, labium-ul având un rol de ghidare
– Structura acestor piese bucale este similară pentru toate nematocerele (Ceratopogonidae,
Simuliidae, Culicidae și Phlebotomidae)

Fam. Culicidae
Ecologie
– Majoritatea țânțarilor se hrănesc cu sevă extrasă din plante.
– Femelele unor specii de țânțari s-au adaptat la hrănirea hematofagă, sângele fiind necesar ca
sursă de proteine și fier pentru producerea ouălor.
– Localizarea gazdelor se realizează prin detectarea dioxidului de carbon,a căldurii, umidității
emanate dar și pe baza recunoașterii optice.
– Majoritatea țânțarilor sunt specii crepusculare.
– În climatele calde și umede tropicale unele specii (Aedes albopictus – asian tiger mosquito) s-au
adaptat parazitismului hematofag diurn.
– Numai femelele produc substanțe anticoagulante în salivă.
– Saliva țânțarilor conține cca. 20 de proteine, rolurile jucate de acestea fiind descifrate doar
pentru jumătate dintre ele.
– Proteinele salivare au rolul de a bloca coagularea sângelui și vasoconstricția și de a facilita
hrănirea prin creșterea afluxului local de sânge prin inflamație.
– Proteinele salivare împiedică angiogeneza, scad imunitatea și produc hipersensibilizare.
– Cercetările pe șoarece îndreptate asupra acțiunii imunosupresoare a salivei țânțarilor au arătat
că proteinele salivare inhibă selectiv producția de interleukine, TNF și IFN-γ.
– Sunt afectate de inhibiție interleukinele produse de limfocitele T, în rândul cărora se
înregistrează atât o mortalitate ridicată cât și o scădere a ratei de multiplicare.
– După hrănire și acuplare, intestinul femelelor de țânțari secretă hidrolaze care au rolul de a
scinda hemoproteinele în aminoacizi ce vor folosi pentru sinteza proteinelor de rezervă din
viitoarele ouă.

Taxonomia culicidelor
• Subfamilia Anophelinae • Importanța sanitară – vector al malariei
• Subfamilia Culicinae
• Subfamilia Toxorhynchitinae
• Genul Amphipromeca Bode, 1953 †
• Genul Archaeoculicus Hong, 1980 †
• Genul Armigeres Theobald, 1901
• Genul Bakerina Bory de St Vincent, 1827
• Genul Burmaculex Borkent & Grimaldi, 2004 †
• Genul Heizmannia Ludlow, 1905

• Subfamilia Toxorhynchitinae
– Genul Toxorhynchites Theobald, 1901
Importanță sanitară și veterinară redusă, larvele lor sunt prădători ai larvelor altor specii de
țânțari, de aceea sunt folosite de Statele Golfului (Florida, Mississippi, Alabama, Louisiana, Texas)
ca agenți de combatere biologică a acestor insecte.
• Subfamilia Culicinae
• Tribul Aedini
• Tribul Culicini
• Tribul Culisetini
• Tribul Ficalbiini
• Tribul Mansoniini
• Tribul Orthopodomyiini
• Tribul Sabethini
• Tribul Uranotaeniini
• Genul Anisocheleomyia Theobald, 1905

Patogeneză
– Mecanismul inoculator
• Malaria este o boală parazitară majoră, de interes internațional
• Cca 228 de milioane de oameni erau infectați în 2018
• 93% din cazuri sunt înregistrate în Africa
• 94% din cazurile de mortalitate au fost raportate în Africa
• Cel mai vulnerabil grup este cel al copiilor sub 5 ani, în rândul cărora au fost raportate
67% din cazurile de mortalitate

Patogeneză
– Mecanismul spoliator este de mai mică importanță, efectele sale fiind vizibile asupra animalelor
de talie mică.
– Mecanismul alergizant este foarte cunoscut, pisicile având o predispoziție față de alergiile la
înțepături de țânțari.

Fam. Culicidae Dermatita alergică a pisicilor

• Dermatita alergică a pisicilor la înțepăturile de țânțari este o boală sezonieră, ce se vindecă

odată cu încheierea sezonului de țânțari sau dacă pisicile sunt ferite de înțepături.
• Localizarea este predominant facială, leziunile dezvoltându-se în jurul înțepăturilor sub formă
de eritem papulos care adesea capătă un aspect eroziv, ulcerat.
• Histologic, dermatita evoluează inițial cu leziuni perivasculare ce difuzează ulterior, completate
de infiltrații de eozinofile ale căror enzime duc la necroze ale fibrelor de colagen, deci nu
evoluează ca o reacție simplă de hipersensibilizare.

Diagnostic
– Aspectul clinic
– Evoluția sezonieră
•Paraclinic
– IDR

Tratament
– Insecticide, repelente
– Glucocorticoizi

Măsuri de combatere a țânțarilor

– Distrugerea habitatelor de pontă prin drenarea mlaștinilor
– Aplicarea de insecticide (piretrine, piretrinoizi) în locurile de pontă și în locurile de odihnă.
– Măsuri de combatere ecologică
• Romanomermis culicivorax
• Bacillus thuringiensis
• Stimularea prădătorilor naturali ai larvelor -Toxorhynchitessp., libelulele , etc.
 Fam. Simuliidae
• Membrii familiei Simuliidae sunt cunoscuți sub diverse denumiri, cum ar fi ”muște veninoase”,
”muște cocoșate”, ”muște negre” sau ”țânțarii bivolilor”
•Se hrănesc cu sânge de la mamifere și păsări domestice și sălbatice.
• Adulții sunt mici (1- 5mm), cu corpul ghemuit (cocoșat) și aripi late.
• Antenele sunt mai scurte decât la majoritatea nematocerelor, alcătuite din 11 segmente
rotunjite.
– Din familia Simuliidae fac parte genurile:
• Titanopteryx
• Eusimulium
• Wilhelmia
• Boophthora
• Odagmia
• Simulium
– Cele mai importante specii sunt:
• Simulium columbaczense (musca columbacă)
• Boophthora erytrocephala
• Titanopteryx maculata
• Wilhelmia equina La șes
• Odagmia ornata La șes

Ciclul biologic
– Femela depune ouăle (fig. 2) sub forma unor grămezi lipicioase sau în șiruri neregulate, de
regulă pe pietre sau vegetație parțial imersată.
– Din ouă ies larve (fig.3) în 6-12 zile.
– Larvele preferă curenții rapizi de apă, care le asigură oxigenul.
– Dacă scade oxigenul solvit în apă, larvele se detașează și migrează cu ajutorul curenților de
apă.
– Larvele parcurg 8 stadii pe o durată ce variază de la câteva săptămâni până la 1 an.
– Înainte de pupare, larvele se detașează, migrează în locuri liniștite, ferite și se atașează
puternic de vegetație sau stânci , secretă un material cu o structură asemănătoare mătăsii și se
transformă în pupe (foto 4).
-Din pupe se dezvolta adultii care parasesc pupariul folosindu-se de o bulă de aer ce apare către
finalul stadiului de pupă între adultul în dezvoltare și pupariu.

– Adultul proaspăt-emerjat este apt de zbor imediat.

Ecologie
– Durata ciclului biologic Peste 4 săptămâni
– Longevitate De la 2-3 săptămâni până la maximum 85 de zile.
– Adulții sunt diurni, cu vârfuri de activitate dimineața și seara.
– Locarea prăzii se ralizează prin dioxidul de carbon degajat de gazde și de unele substanțe
odorante.
– Simulidele pot parcurge distența mari, între 6 și 12 km în căutarea hranei.

Epidemiologie
– Simulidele sunt întâlnite frecvent în America și Europa de Est, ciclul lor biologic fiind legat de
curenții repezi și apele oxigenate.
– Se hrănesc pe păsări, vaci și cai, pe ultimele două, de obicei se localizează pe picioare abdomen,
cap și urechi.

Patogeneză
– Mecanism toxic și alergizant – uneori se înregistrează moartea subită a animalelor (în
special cabaline) ca urmare a toxinelor salivare (citokinaza) care inhibă centrul respirator,
cordul și scade motilitatea vaselor sangvine.
– Mecanismul inoculator – unele boli parazitare (oncocercoza produsă de O. gutterosa la
vaci, O. cervicalis la cai și O. volvulus la om, leucocitozoonoza la curci), unele boli virale
(encefalita virală ecvină și stomatita veziculoasă la vaci și cai) pot fi transmise de
simuliide.
– Mecanismul spoliator

Tablou clinic
– În timpul atacului simulidele urmăresc animalul fără să se așeze pe obiectele din jur.
– Preferă animalele cu păr de culori închise și pe cele în mișcare.
– Zonele predilecte sunt cele cu păr scurt, rar și cu pielea fină.
– Wilhelmia equina și W. lineata preferă fața internăa pavilioanelor auriculare.
– Pool-feeding (telmofagie)
– Hrănirea – 5-8 minute – corpul devine aproape sferic, greutatea crește de cca. 3 ori față de cea
inițială.
– Plaga mai sângerează 2-3 minute după încetarea hrănirii

– Atacul de simulide este anticipat de gazde, devin neliniștite și fug în tufișuri sau ape.
– Atacurile puternice (approx. 10 000 de înțepături) duc la insuficiență cardiacă și respiratorie,
edeme declive, tulburări nervoase și moarte.
– În invaziile puternice roiul de simulide înconjoară animalul, care, panicat, inhalează insectele.
Acestea mor în căile respiratorii și sunt descoperite la necropsie.

Tablou clinic
– Atacurile de simulide produc 5 forme morfoclinice de boală:
1. Simplul discomfort – scăderea producției de lapte.
2. Sindromul cutanat ușor – peteșii și edeme subcutanate.
3. Sindromul cutanat și al mucoaselor – edeme ale zonei genitale, asociate sau nu cu suprainfecții
piogene locale sau generalizate.
4. Sindromul respirator – edeme laringiene, faringiene cu dispnee gravă și pericol de asfixiere.
5. Simulidiotoxicoza caracterizată prin tulburări respiratorii grave, cu pareze, paralizii, șoc.

Diagnostic clinic
– La animalele atacate se observă mici hemoragii punctiforme. Sângele se usucă și formează
cruste.
– Locul înțepăturii se edemațiază, proemină la fel ca în înțepăturile de purici sau albine; edemele
pot fi izolate sau pot conflua.
– Formele ușoare sunt febrile sau afebrile, caracterizate prin scăderea producțiilor și a
capacității de muncă, abatere, inapetență, disfagie. Acaestă formă se vindecă de regulă după 6-7
zile de evoluție.

Diagnostic epidemiologic
– Boala apare în sezonul cald
– Ancheta epidemiologică tre- buie să includă și biotopii favorabili dezvoltării simuli- delor
pentru identificarea stadiilor preimaginale, atunci când agentul cauzal nu a fost
identificat.
– Se vor lua în calcul evoluțiile meteorologice capabile să producă eclozarea în masă și deci
apariția invaziilor masive

Diagnostic diferențial
– Primăvara, tulburările nervoase datorate atacurilor de simulide trebuie diferențiate față de cele
din tetania de iarbă, în care nu apar edeme și peteșii.
– Favorabil în discomfortul simplu și sindromul cutanat ușor, rezervat în sindromul cutanat și al
mucoaselor și grav în cel respirator și în simulidiotoxicoză.

Profilaxie și combatere
– Repelenți din 2 în 2 săptămâni
– Piretrine/piretrinoizi cu acțiune retard (deltametrin – Butox 7,5% pour-on, cyfluthrin - Bayofly)
– Distrugerea stadiilor preimaginale și imaginale prin:
• pulverizări de insecticide din avion deasupra albiilor râurilor și a locurilor de odihnă ale
animalelor – în Europa nu se mai pot aplica datorită legislației mediului;
• măsuri de hidroameliorare care au ca scop modificarea vitezei de curgere sau a direcției ,
desecarea terenurilor mlăștinoase, distrugerea plantelor acvatice, etc.
• stimularea dezvoltării dușmanilor naturali – nematode mermitide, sporozoare entomotrope,
insecte prădătoare (viespi, chironomide, libelule).
– Animalele atacate se introduc în adăpost, se tratează cu antihistaminice, soluții hidro-
electrolitice, tonice cardiace. Dușurile reci, fricționările cu apă și oțet scad intensitatea edemelor
și contibuie la vindecare.

Fam. Psychodidae
• Fam. Psychodidae
– Subfam. Bruchomyiinae
– Subfam. Phlebotominae
– Subfam. Psychodinae
– Subfam. Sycoracinae
– Subfam. Trichomyiinae
– Genul Balbagathis Quate, 1996
– Genul Lutzomyia

Fam. Psychodidae parazitismul cu flebotomi

Morfologie
– Se cunosc peste 700 de specii de flebotomi.
– Sunt diptere nematocere brune-gălbui, cu picioare lungi și păroase și corpul hirsut; aripile sunt
înguste, lanceolate.
– Antenele sunt velutoase, moniliforme, alcătuite din 16 articule; sunt mai lungi decât trompa.
– Capul este mic, ovoid, ochii compuși sunt mari, negri.

Ecologie
– Flebotomii depun ouăle pe sol umed, cadavre, excremente sau deșeuri vegetale în
descompunere.
– Ovipoziția are loc după o săptămână de la prânzul sangvin. Se depun aproximativ 50 de
ouă.
– Eclozarea are loc între 4-17 zile de la ovipoziție, în funcție de temperatura mediului.
– Larvele sunt tericole, saprofage-fitofage, sedentare.
– Cuiburile larvare sunt diferite în funcție de specie – crăpături în sol, vizuini, cuiburi, scorburi,
găuri din pereții adpăpsturilor animalelor. Esențial se aseamănă – sunt locuri liniștite, umede,
umbrite, fără curenți de aer.
– După 4 stadii larvare apar pupele, care nu se hrănesc.
– Durata ou-adult este cuprinsă între 20-75 de zile.
– Ph. papatasi ajunge la adult în condiții de laborator în 5-6 săptămâni iar când intervine
diapauza larvară în 7-9 luni.
– Speciile de flebotomi se împart în antropofile și zoofile . Majoritatea sunt zoofile.
– Flebotomii zboară în serile și diminețile liniștite, în adăposturi și în afara
lor, căutând hrană pe distanțe mici.
– Longevitate : femelele – aproximativ 40 de zile, masculii doar 3-4 zile.
– Flebotomii sunt abundenți în zonele tropicale și mai rari în cele temperate.

Patogeneză
– În zonele temperate rar se ajunge la o populație de flebotomi atât de numeroasă încât să
devină dăunători prin mecanismul spolierii hematofage.
– Principalul mecanism al patogenezei este cel inoculator, flebotomii fiind vectori ai leishmaniozei
la om și animale (ungulate și carnivore), ai bartonelozei, ai unor arbovirusuri care produc febra
papataci, febra de flebotomi și febra de trei zile. Arbovirusurile se transmit vertical, transovarian,
de la o generație de flebotomi la alta.

Patogeneză
– La taurine și cabaline s- a demonstrat transmiterea virusului stomatitei veziculoase.

Diagnostic
– Capturarea adulților cu hârtie adezivă

Profilaxie și combatere
– Flebotomii sunt sensibili la insecticide, astfel măsurile de combatere a culicidelor au dus la
scăderea drastică a populațiilor de flebotomi.
– Măsurile de combatere se înscriu în cadrul general al politicilor de protecție a sănătății publice,
îndreptate asupra insectelor hematofage și a habitatelor de reproducere ale acestora.

familia Oestridae

Dipterele din familia Oestridae sunt împărțite în mai multe subfamilii:

– Gasterophyllinae
– Hypoderminae
– Oestrinae
Familia Oestridae face parte din ord. Diptera subordinul Brachicera, divizia Cyclorapha, împreună
cu familiile Muscidae, Hippoboscidae, etc.
Sunt insecte de talie relativ mare, adulții măsurând 1-2 cm
• Numai stadiile larvare (L1-L3) sunt parazite
• Dipterele Oestridae au ca particularitate lipsa pieselor bucale la adulți

Cuprinde genurile :
– Oestrus
• Oestrus caucasicus
• Oestrus ovis
– Rhinoestrus
• Rhinoestrus purpureus
– Cephalopina
– Cephenemya
– Pharingomya

Estroza
Epidemiologie
– Surse de infestare
• Animalele infectate anul anterior
– Calea de infestare
• Nazală, conjunctivală*
– Receptivitate
• Descrescător: ovinele, caprinele, cerbul, căpriorul, câinele, omul. Mai receptiv tineretul
– Răspândire
• Cosmopolită
– Prevalență
• În zonele endemice, pe pășuni, au fost raportate prevalențe de până la 80% *
• În climatul temperat boala are caracter sezonier

Patogeneză
– Mecanism iritativ-inflamator
– Mecanism inoculator

Tablou clinic
– Rinita estivală
• Faza de atac al insectelor
• Faza de coriză
– Sinuzita hivernală
– Migrații eratice - pulmon

Diagnostic
– Clinic
– Epidemiologic
– Entomologic
– Terapeutic
– Serologic
Diagnostic diferențial
– Rinite și sinuzite cu altă etiologie
– Dictiocauloză
– Cenuroză
Diagnostic anatomo-patologic

Prognostic vital
– Favorabil în formele ușoare, necomplicate septic
– Rezervat în sinuzitele purulente
– Grav în formele complicate (meningite, pneumonii)

Prognostic economic
- oile infestate pierd între 1 și 4,5 kg din greutatea corporală, produc cu 200-500g mai puțină lână
și cu cca. 10% mai puțin lapte

Profilaxie și tratament
– Tratamente antiparazitare profilactice folosind medicație sistemică:
• Lactone macrociclice – ivermectină, doramectină – 0,2mg/kc-0,4mg/kc
• Nitroxinil (Dovenix) 20mg/kc
• Neguvon 70-80mg/kc sol. 10% per os + 0,05% atropină sulfurică (istoric!)
– Combaterea oestridelor în mediu și habitat
• Aspersarea de insecticide în mediu și saivane
• Combaterea pupelor în sol prin măsuri agrotehnice

Rinestroza cabalinelor
•Rhinoestrus purpureus parazitează în cavitățile nazale, sinusuri, faringe, laringe la cabaline.
•Produce rinită, sinuzită, tuse, cornaj, dispnee, uneori moartea prin asfixie Subfamilia
Hypodermatinae
Genul Hypoderma Latreille, 1818 Genul Oestromyia Brauer, 1860 Genul Portschinskia Semenov,
1902 Genul Przhevalskiana Grunin, 1948

• Genul Hypoderma
– Hypoderma bovis
– Hypoderma lineatum
– Hypoderma diana
– Hypoderma acteon
– Hypoderma tarandi
– Hypoderma sinense

Hipodermoza bovinelor
Epidemiologie
– Sursa de infestare
• Animalele infestate anul anterior
– Calea de infestare
• Transcutanat/Per os – H. lineatum
• Transcutanat – H. bovis
– Receptivitate
• Specia – bovinele sunt sensibile, yacii – mai putin sensibili
• Rasa – Sahival – rezistente, Jersey, Holstein sensibile
• Vârsta – receptive la vârsta de 1-3 ani
– Răspândire
• Emisfera boreală, mai ales în regiuni de deal și podiș din regiunile temperate (25-60 grade
latitudine nordică)

Patogeneză
– Mecanism mecanic și iritativ
– Mecanism toxic
– Mecanism alergizant - șoc anafilactic*
– Mecanism inoculator

Modificări anatomo-patologice
– Esofag
• Inflamații
• Trasee de migrații
• Abcese
– Canal rahidian
• Duramater îngroșată, cu aspect lăptos
• L1 în țesutul adipos din exteriorul dureimater
– Musculatura ileospinală
• Trasee de migrație cu magma verzuie
• Calcificări
– Piele
• Noduli hipodermici caracteristici
• Cepuri fibroase cicatriciale

Diagnostic
– Clinic – aspectul nodulilor și poziția lor
– Paraclinic
• Serologic – hipodermine A,B,C
• Din laptele din tancul de răcire se pot identifica hipoderminele eliminate de 1 vacă
infestată din 100 de vaci sănătoase
• Morfologic* - se pot identifica larvele extrase de la animalele vii sau de la cadavre pe baza
numărului și dispoziției spinilor cuticulari, a morfologiei stigmelor respiratorii
• Prin PCR se poate identifica specia de Hipoderma pe baza secvențelor de gene înregistrate în
GeneBank
– În unele țări au fost implementate strategii naționale de eradicare a hipodermozei. În Franța,
programele de eradicare au fost implementate în paralel cu depistarea fermelor pozitive prin
identificarea hipoderminelor din laptele din tancul de răcire șitratamentul cu microdoze de
ivermectină asupra tuturor animalelor de pe cuprinsul țării, până la negativarea tuturor
animalelor. După ce acestă etapă a fost soluționată, controlul a fost menținut pe linia
frontierelor cu Spania și Belgia, pe un culoar lat de 5 km (cam cât pot migra hipodermele în
căutarea unei gazde) de la linia de frontieră.

Diagnostic diferențial
– Nodulii hipodermici – față de abcese
– Ouăle de Hypoderma – față de cele de păduchi
Tratament și profilaxie
– Lactone macrociclice
• Injectabil – 0,2mg/kc
• Pour on – 0,5mg/kc
• Folosirea de microdoze: 1mg de ivermectină/animal
– Organofosforice
• Diazinon, clorofos, coumaphos, fenthion sub formă de soluții pentru aspersări pe linia dorsală a
corpului
– Piretrine, piretrinoizi
• Deltamethrin – Butox 50 ca soluție pentru aspersări sau Butox 7,5% pour on
– Distrugerea pupelor în sol
• Măsuri agrotehnice – irigarea solurilor în care se afundă pupele duce la putrefacția lor
• Creșterea păsărilor de curte pe lângă fermele de vaci (inaplicabilă în ferme mari)
– Alte măsuri profilactice
• Hibridizarea interspecifică H. bovis- x H. Lineatum – hibrizii sunt sterili
• Sterilizarea prin iradiere a masculilor și eliberarea lor duce la apariția de ponta sterilă –
reducerea numărului de insecte
• Imunoprofilaxia cu extracte de larve – a fost abandonată după descoperirea efectului
micro-dozelor de ivermectină

Hipodermoza ecvină
• Se întîlnește rar
• Este produsă de H. bovis, H. lineatum, H. diana
• Pe lângă forma nodulară, cutanată , pot apărea simptome nervoase datorită migrației în
vecinătatea meningelor cerebrale sau spinale
• Uneori, mortalitate
• Sunt posibile reacții anafilactice
Se tratează cu ivermectină administrată oral, 0,2-0,3 mg/kc

Hipodermoza la căprioară
• Hipoderma acteon
– Pielea căprioarelor fiind subțire, nu permite dezvoltarea larvelor în hipoderm, de aceea
larvele rămân atașate de carcasă după jupuire, în țesutul conjunctiv subcutanat Infestații
eratice cu insecte din Oestroidea
• Oftalmomiazele interne și externe la om și animale
• Miaza gingivală
• Hipodermoza umană
• Hipodermoza la mistreț

Subfamilia Gasterophyllinae
– Genul Cobboldia Brauer, 1887
– Genul Gasterophilus Leach, 1817
– Genul Gyrostigma Hope, 1840
– Genul Neocuterebra Grunberg, 1906
– Genul Ruttenia Rodhain, 1924

– Genul Gasterophilus Leach, 1817

• Gasterophilus haemorrhoidalis depune ouăle pe firele de păr din jurul botului
• Gasterophilus inermis depune ouă pe firele de păr de pe obraji
• Gasterophilus intestinalis depune cca 1000 de ouă pe firele de păr de pe laturile
toracelui, membre, gât
• Gasterophilus nasalis depune ouăle pe firele de păr din jurul botului
• Gasterophilus nigricornis întâlnită mai rar la cai
• Gasterophilus pecorum depune ouăle pe furajele din iesle, pe iarbă

Ciclul biologic
– Ou
– Larva I
– Larva II
– Larva III
– Pupa
– Adulti
 Gasterofiloza ecvinelor
Epidemiologie
– Sursa de infestare
• Animalele infestate anul anterior
– Calea de infestare
• Orală
• Transcutanată – *gasterofiloza obrajilor
Receptivitatea
– La orice vârstă, sex, rasă
Răspândire
– Cosmopolită
Incidență
– Mai frecventă în nordul Africii, Asia, unde realizează două generații pe an, dar prezentă în toată
lumea

Patogeneză
– Mecanism iritativ inflamator
• Migrație – prin submucoasa tubului digestiv prediafragmatic spre stomac, duoden și rect
• Localizare – ruptura de stomac
– Perforarea intestinului – peritonite fatale
– Iritația permanentă stimulează dezvoltarea neoplazică
– Mecanism inoculator
• Larvele în migrație sau cele atașate de mucoasa gastrică sau intestinală pot produce
perforarea organelor digestive și
transferul florei bacteriene în cavitatea peritoneală (Streptococcus zooepidemicus în
https://doi.org/10.1111/j.1751-0813.1987.tb09669.x)
– Mecanism spoliator
• Larvele se hrănesc cu fluide interstițiale, sânge
• Infestații severe – peste 600 de exemplare în stomac!

Tablou clinic
– Gasterofiloza obrajilor - dermatită tranzitorie
– Gasterofiloza buco-faringiană – glosită, esofagită și faringită tranzitorii – tulburări de deglutiție
– Gasterofiloza gastro-duodenală – gastrită cronică
– Gasterofiloza rectală – rectită cronică

Diagnostic
– Clinic
Ouă de gastrofili atașate de firele de păr din zonele inferioare ale membrelor, laturile toracelui,
în jurul botului
Primăvara, larvele de stadiul III sunt eliminate prin materiile fecale și se afundă la 2 cm în
pământ pentru a se transforma în pupe. Acest stadiu durează
3-5-6 săptămâni. Adulții nu au piese bucale funcționale și nu se hrănesc ci doar se
rehidratează. De aceea masculii rămân cantonați în apropierea grămezilor de materii fecale și a
cailor, uneori luptându-se cu alți masculi pentru a-și proteja și fecunda femelele și a le asigura
accesul la gazde.
– Serologic – se practică, dar în scop științific, de cercetare, nu ca metodă obișnuită de diagnostic.
Toate testele efectuate asupra unor populații de cai din SUA au demonstrat o prevalență ridicată
a gasterofilozei, de aceea majoritatea antiparazitarelor orale destinate cailor conțin lactone
macrociclice
(ivermectină/ abamectină/ moxidectin) și fie un benzimidazol (fenbendazol, cel mai adesea), fie
praziquantel. Deparazitarea la cal se face cu medicamente cu spectrul larg, pentru a acoperi și
paraziții greu de depistat prin examene de rutină: cestodele anoplocephalide, gastrofilii și pe cele
foarte frecvente, la care reinfestările sunt posibile și foarte probabile, strongilii
Diagnostic Anatomo-patologic
– Mucoasă buco-faringiană: trasee de migrație modificate inflamator
– Stomac – rozete de gastrofili în zona non- glandulară
– Duoden
– Rect – Gasterophilus haemorrhoidalis

Prognostic
– Favorabil in majoritatea cazurilor, grav în infestațiile masive care produc obstrucții sau ruperea
stomacului.
– În general, gastrofiloza cailor este o boală cu simptome ușoare sau chiar asimptomatică în
condițiile infestărilor obișnuite. Când numărul larvelor atașate de mucoasa gastrică și intestinală
sau a celor care migrează prin submucoasa oro- faringiană și esofagiană este mare, apar
manifestări clinice uneori grave
Tratament și profilaxie
– Lactone
• Ivermectină, avermectina, per os, 0,2-0,3 mg/kc
– Organofosforice
• Triclorfon în amestec cu benzimidazoli (mebendazol, oxfendazol) per os, 30mg/kc sub formă de
pastă
• Neguvon, sol. orală sau pulbere, 30-40 mg/kc cu atropinizare prealabilă – aceste produse au
fost
înlocuite în practică de lactonele macrociclice care sunt eficiente și asupra altor paraziți și au mai
puține efecte secundare nedorite
– Îndepărtarea mecanică a ouălor de gastrofili
– Aspersarea animalelor cu organofosforice la fiecare 14 zile în perioada de zbor a adulților
– Tratamente profilactice antiparazitare primăvara și toamna*

Parazitismul cu insecte din familia Hippoboscidae

Familia Hippoboscidae cuprinde 3 subfamilii și 6 genuri:

– Subfam. Hippoboscinae

– Subfam. Lipopteninae

– Subfam. Ornithoicinae

– Genul Allophagus

– Genul Allobosca - lemurieni

– Genul Anapera

– Genul Archinycteribia

– Genul Australfersia - marsupiale

– Genul Brachypteromya
• Genul Hippobosca
– H. equina - cabaline

– H. longipennis - câine

– H. variegata – bovine

Ciclul biologic
– Adulții se hrănesc la 24 de ore după emerjare

• Hrănirea durează 10-15 minute

• Priza de sânge este de 2,56-3,35mg

– Femelele sunt vivipare, depun larve (pre-pupe) albicioase în crăpăturile pereților, scorburi de copac,
crăpături de pe sol.

Ouăle eclozează în uter iar larvele (de la I la III) sunt hrănite cu o secreție lăptoasă produsă de glandele
uterine până la stadiul de pre-pupă (asta e valabil pentru toată suprafamilia)

– Se depune o singură pre-pupă o dată

– Ponta însumează 10-15 pre-pupe

– Aceste pre-pupe se transformă imediat în pupe.

– După 20-25 de zile din pupe ies adulții (în condiții optime) sau în peste 150 de zile dacă pre-pupele
sunt depuse toamna

Epidemiologie
– Distribuție
• Toate speciile de Hippobosca își au originea în nordul Africii
• H. equina s-a răspândit și în Europa și o parte din Asia
• În UK se întâlnește doar în sud
• H. longipennis a fost transferată în America pe animale captive destinate parcurilor safari sau
grădinilor zoo dar nu s-a răspândit. În Europa este semnalat în regiunile din sud

– Surse de infestare
• Animalele parazitate pe care adulții iernează
• Pupele de pe sol

– Rezistența
• La starvație, ca adulți – 3-5 zile
• În mediu ca pupe – peste 150 de zile

Patogeneză
– Spoliere hematofagă

– Iritație, inflamație
– Alergie

– Inoculare de germeni : H. equina transmite hemosporidioze, H. longipennis transmite Dipetalonema

dracunculoides

Subfamilia Lipopteninae
• Genul Lipoptena
– Lipoptena cervi

– Lipoptena capreoli

– Lipoptena ariane

– Lipoptena couturieri

– Lipoptena fortisetosa

• Genul Melophagus
– Melophagus ovinus

– Melophagus rupicaprinus

– Lipoptena cervi
După ieșirea din pupariu, Lipoptena sp. este aripată și își caută activ gazda. Acolo unde densitatea
insectelor este mare iar cervideele sunt rare, aceste insecte hematofage vor ataca turmele de animale
domestice (am văzut parazitism la capre), uneori chiar oameni. Odată stabilite pe un cervid, nu îl vor mai
părăsi. Aripile, nefolosite, se vor atrofia

Ciclul biologic
– Adulții caută gazda, se hrănesc timp de șapte zile după emerjare

– Femelele sunt vivipare, depun pre-pupe albicioase pe animal fără să le lipească de firele de păr.

– Pre-pupele se transformă imediat în pupe.

– Pupele cad pe sol, chiar în zăpadă

– Transformarea în adult se produce în toamna următoare după câteva luni de latență

• Lipoptena cervi se întâlnește foarte frecvent în regiunile nordice. În Finlanda parazitează la

elan, este prezent în populații uriașe și uneori atacă și oamenii.

• La om L. cervi produce o dermatită alergică și o rino-conjunctivită considerate boli profesionale la

muncitorii forestieri, culegătorii de fructe de pădure și ciuperci, la vânători și personal silvic.

• Lipoptena cervi transmite Bartonella sp., Borrelia burgdorferi – În concluzie, patogeneza

parazitismului cu L. cervi constă în:
– Spoliere hematofagă

– Iritație mecanică

– Inflamații, alergii

– Inocularea de microorganisme patogene

Genul Melophagus
– Melophagus ovinus

– Melophagus ovinus himalayae Maa, 1969

Ciclul biologic
– Femelele adulte se împerechează la 24 de ore după emerjare.

– Prima larvă (prepupă) este depusă la două săptămâni după împerechere

– Se depune cate o larvă pe săptămână în cojocul de lână, lipite de firele de păr

– Ponta este formată din cca. 15 larve

– Larvele se transformă imediat în pupe (6 ore).

– Transformarea în adult se produce în medie în cca. 20-36 de zile, cu extreme de la 19 la 45 de zile, în

funcție de anotimp și distanța pupariului față de piele pe firul de păr

– Pupariile se găsesc de regulă pe partea ventrală a gâtului și subțiori, iar la oile fără coarne și pe laturile
toracelui

Epidemiologie
– M. ovinus pare să fie cel mai frecvent hippoboscid

– Afectează toate vârstele dar populații mai numeroase se întâlnesc la tineret

– La adulte rezistența se datorează vasoconstricției arteriolare prelungite

– Rezistența la starvație – până la 5 zile

– Transmiterea

• prin contact între gazde

• Patogeneză

– Melophagus ovinus spoliază hematofag în 6-10 reprize cotidiene de 10-15 minute, timp în care
absoarbe 8-14mg de sânge

– Înțepăturile sunt dureroase, generează prurit

– Inoculează Trypanosoma melophaginum, Rickettsia melophagi, BTV (bluetongue virus), Anaplasma

ovis

Tablou clinic
– Animalele infestate masiv sunt neliniștite, se scarpină.

– La tineret populațiile mari de Melophagus produc anemie, modificarea stării generale, moarte

– La adulte reacția de apărare constă în vasoconstricția arteriolară prelungită, ceea ce duce la slaba irigare
a foliculilor piloși și la dezvoltarea defectuoasă a firului de păr

Diagnostic
– Facil, paraziții se văd cu ușurință cu ochiul liber

Prognostic
– Favorabil în majoritatea situațiilor

Profilaxie și tratament
– Tunderea oilor scade intensivitatea parazitismului cu 70-95% prin îndepărtarea adulților dar mai ales a
pupelor

– Tratamentele cu ivermectină ucid adulții în 48 de ore dar trebuie repetate la 3-4 săptămâni pentru a
distruge și adulții care vor emerja din pupe

– Îmbăierile antiscabioase sunt eficiente și pentru Melophagus ovinus.

– Se mai poate folosi Butox 7,5% pour-on, cyfluthrin 1mg/kg, pour on

Importanța sanitară
– Hipoboscidele transmit la om prin înțepătură microorganisme patogene ca Bartonella henselae și
Borrelia burgdorferi

– Sunt un factor de discomfort

– Unele persoane dezvoltă dermatite alergice și rhino-conjunctivite alergice

Importanța veterinară
– Hipoboscidele transmit la animale bacterii (Rickettsia melophagi, Anaplasma ovis, Bartonella sp.,
Borrelia sp.), virusuri (BTV), protozoare (Trypanosoma sp., Babesia equi) nematode (Dipetalonema
dracunculoides)

Importanța economică
– Animalele parazitate la vârstă tânără nu mai realizează sporul corespunzător de creștere. La mieii
infestați se pot produce pierderi de 1,3-3,6 kg față de cei neinfestați, într-un sezon de pășunat.

Parazitismul cu insecte hematofage

• Parazitismul cu pureci

• Parazitismul cu păduchi hematofagi

 Parazitismul cu purici
Etiologie
Ord. Siphonaptera

• Tungidae
• Pulicidae
• Rhopalopsyllidae
• Malacopsyllidae
• Vermipsyllidae
• Hystrichopsyllidae
• Coptopsyllidae
• Pygiopsyllidae
• Stephanocircidae
• Macropsyllidae
 Xyphiopsyllidae
• Ancistropsyllidae
• Chimaeropsyllidae
• Ischnopsyllidae
• Leptopsyllidae
• Ceratopsyllidae

• Ord. Siphonaptera

• Pulicidae
• Subfam. Archaeopsyllinae
• G. Ctenocephalides
• Subfam. Moeopsyllinae
• Subfam. Pulicinae
• G. Echidnophaga
• G. Pulex
• Subfam. Spilopsyllinae
• G. Spilopsillus
• Subfam. Xenopsyllinae
• G. Xenopsylla

• 94% dintre speciile de purici se hrănesc pe mamifere iar 6% pe păsări.

• Puricii se întâlnesc accidental pe reptile; deși au capacitatea de a digera sângele acestor animale, nu se
pot dezvolta la temperaturi mici

• Purecii pot, la nevoie, să se hrănească cu hemolimfă din idiosoma căpușelor.

• Analizând 1951 de specii de pureci, un cercetător rus a descoperit că acestea au fost recoltate de la 16
ordine de mamifere și 21 de ordine de păsări, dar că 1835 de specii au fost găzduite de1606 de specii de
mamifere și doar 214 specii au fost găzduite de 543 de specii de păsări.

• Din cele 214 specii de pureci izolate de pe păsări, despre doar 60 se poate spune că sunt paraziți specifici
ai păsărilor (aprox. 3% din totalul speciilor de pureci cunoscute)

Epidemiologie
Sursa de infestare

• Animalele infestate

• Mediul poluat cu pureci

Calea de infestare

• Prin contact direct sau indirect

Receptivitate

• Mai sensibile rasele Setter, Foxterrier, Cocker, Chow-Chow

• Rezistența în mediu – extremă – peste 500 de zile!

Patogeneză
• Acțiune alergizantă – hipersensibilizare - DAIP

• Acțiune spoliatoare – deloc neglijabilă, un purece suge în fiecare zi cantități de sânge care îi depășesc
greutatea corporală. Un purece poate absorbi 14 microlitri de sânge pe zi, 70 de purici sug 1 ml de sânge

• Acțiune inoculatoare

• Yersinia pestis - Ciuma bubonică - Xenopsylla cheopis

• Rickettsia typhi -Tifosul murin - Xenopsylla cheopis
• Francisella tularensis - tularemia
• Dipylidium caninum – dipilidoza câinelui, pisicii și omului
• Acantocheilonema reconditum – filarie parazită la câine are GI purecele
• În India a fost găsit nematodul Trichinella spiralis închistat în corpul puricelui Xenopsilla
cheopis

• Pot transmite tripanosome (Trypanosoma lewis), hemosporozoare (Hepatozoon erhardovae, H.

sciuri)

• Alte bacterii: Salmonella enteritidis, Staphilococcus aureus, Bartonella henselae, Borrelia

burgdorferi, Listeria monocytogenes, Yersinia pseudotuberculosis, Brucella abortus, Erysipelothrix
rusiopatie

Tablou clinic
• La animalele normo-reactive și hiporeactive, înțepătura de purece cauzează un mic discomfort sau nici o
reacție

• La animalele cu reactivitate mare, hiperergice, înțepătura de purece cauzează apariția de papule, prurit,
depilații, începând de la baza cozii și avansânt treptat până cuprind, la câinii netratați, întreg corpul.

• Pruritul intens poate duce la automutilare și la apariția de dermatite umede

Caz clinic „Urechilă”

• Mascul, rasă comună, adult, vârstă aproximativă 5-6 ani cu antecedente de DAIP surprins de iarna 2006-
2007 (o iarnă caldă, aproape ca cea din 2019-2020, cu excepția faptului că luna februarie a fost foarte rece
în decada I și partial II) fără înveliș pilos
• Câinele (foarte gresiv) a fost internat în spațiul de spitalizare al Clinicii de Boli parazitare timp de 2 luni,
timp în care s-au aplicat tratamente antiparazitare, antiinflamatorii antihistaminice cu medicamentele de
atunci.

Tratament:
- împotriva puricilor: îmbăieri cu Neocidol 1ml/l apă (2 băi la interval de 10 zile), împotriva alergiei:
dexafort 1,5ml 1 injecție pe săptămână, două săptămâni, în boxă s-au făcut pulverizări cu Ficam
(Bendiocarb) 3g/l apă la fiecare 4 săptămâni

• Primele îmbunătățiri au fost observate imediat la Urechilă (scăderea pruritului, scăderea aspectului
inflamat al pielii), însă câinele a rămas internat

deoarece stăpânii au preferat să plătească spitalizarea (erau prețuri de nimic) decât să îl scoată pe
Urechila în frigul de afară fără blană

• Ca urmare a administrării de dexametazonă retard, s-a declanșat un episod diareic acut cauzat de
Isospora canis, un sporozoar disporic tetrazoic din familia Eimeriidae care s-a dezvoltat ca urmare a
imunosupresiei.

• Dacă aș avea din nou acest caz, aș administra Bravecto sau o altă izoxazolină împotriva purecilor și un
antihistaminic modern (Cetirizine, de exemplu)

Diagnostic
• Clinic – sugestiv. Se vor avea în vedere leziunile apărute inițial la baza cozii, asocierea cu sezonul cald,
prezența puricilor sau a fecalelor de purece pe corpul gazdei – testul colii de hârtie.

• Paraclinic – teste de diagnostic a hipersensibilizării pe bază de extracte de purici sau analogi ai

proteinelor din salivă.

• Anatomo-patologic – anemie, zone cutanate depilate, cu cruste, infecții secundare și leziuni de grataj

Diagnostic diferențial

• Față de alergiile alimentare, dermatita atopică, dermatitele de contact, râi, alergii la polen, iarbă, diverși
alți alergeni. Se vor diferenția și față de acariozele cutanate produse de Trombicula, Cheyletiella, etc.

Prognostic
• Favorabil în pulicoza simplă

• Rezervat în DAIP complicată septic sau micotic

Profilaxie
• Aplicarea de zgărzi repelente sau insecticide în sezonul cald

• Prevenția cu insecticide pour-on, spot-on sau cu șampoane antiparazitare cu remanență mare.

Tratament
• Insecticide sub formă de:

• Soluții pentru îmbăiere

• Neostomosan 1/200
• Spot-on

• Fipronil (Frontline, Fiprex)

• Selamectin (Stronghold)

• Moxidectin + Imidacloprid (Advocate)

• Regulatori de creștere

• Lufenuron

• Metopren

• Comprimate : pe bază de neonicotinoizi (Capstar), izoxazoline (Bravecto, Nexgard, Credelio) sau

Spinosad (extract de Saccharopolyspora spinosa cu rol insecticid - Capstar)

• Dezinsecția habitatului și a mediului extern

• K-othrine 1/100

• Ficam 3g/l

• Regulatori de creștere a insectelor (Lufenuron, Metopren)

• Cosirea vegetației

Etiologie
• Tunga penetrans

Epidemiologie
Receptivitate

• Om, vaci, oi, câini, rozătoare, etc.

Răspândire

• Zone tropicale și subtropicale

Patogeneză
• Spoliator, inoculator,traumatic

Ciclul biologic
• Femelele fecundate penetrează pielea gazdelor,

rămânând cu ultima pereche de membre și ultimele segmente abdominale afară.

• Timp de 3-4 săptămâni se hrănesc din capilare și produc ouă, pe care le depun când sunt gata să
eclozeze.

• Ouăle cad pe sol, eclozează, larvele năpârlesc, devin pupe și adulți

• Toate stadiile se hrănesc temporar pe mamifere

Clinic
• Vezicule cu centrul excavat ; în mijloc se află un punct negru

• Veziculele se situează preponderent pe membre (la om în special cele inferioare)

Tratament
• Nu există un tratament standardizat contra Tunga penetrans.

• Se folosesc ivermectine, organofosforice, carbamați

• Electrodesicația, crioterapia

• Infecțiile secundare se tratează cu antibiotice

Ord. Anoplura
• Haematopinidae

• Hybopthiridae

• Ratemiidae

• Linognathidae

• Microthoraciidae

• Echinophthiriidae Seal

• Neolinognathidae

• Hamophthiriidae

• Pedicinidae

• Pecaroecidae

• Pediculidae

• Pthiridae

• Polyplacidae

• Hoplopleuridae

• Enderleinellidae

• Fam. Haematopinidae – ierbivore, omnivore

• Fam. Linognathidae – rumegătoare, carnivore
• Fam. Pediculidae - om
• Fam. Pthiridae - om
• Fam. Polyplacidae - rozătoare
• Fam. Hoplopleuridae - rozătoare
 Parazitismul cu păduchi hematofagi Hematopinidoza
(hematopinoza)
Etiologie
• Haematopinus asini (Linnaeus, 1758)

• Haematopinus bufali (De Geer, 1778)

• Haematopinus eurysternus (Nitzsch, 1818)

• Haematopinus suis (Linnaeus, 1758)

Parazitismul cu păduchi hematofagi Hematopinoza suinelor

Etiologie
• Hematopinus suis

• Dimensiuni

• Masculul - 4-4,5 mm/1,7-2,3 mm

• Femela – 4,5-6 mm/1,7-2,7mm
• Ouăle – 0,5-1,6mm/0,5-0,75mm

Ciclul biologic
• Femelele depun 300-400 de ouă în cca. 2 luni

• Ouăle (lindeni) eclozează în 12-18 zile.

• Larvele sunt asemănătoare cu adulții (ametabole)

• Larvele sunt hematofage, năpârlesc de 3 ori la 3-5 zile interval și ajung adulți.

• Adulții se acuplează timp de 10-70 de minute, masculii mor la scurt timp iar femelele după 2-7 zile încep
să depună ouă (ovipoziția).

Epidemiologie
• Sursa de infestație – animalele parazitate

• Transmiterea – prin contact direct, cel mai frecvent de la scroafă la purcei (10 ore pp)

• Rezistența în mediu 3-5 zile la 10°C, 12-15 ore la 35°C.

• Nu există predispoziție de sex, rasă sau vârstă dar cele mai severe infestații se întâlnesc la tineret.

• Malnutriția, dismineralozele, umiditatea excesivă a adăposturilor predispun la atingerea unor infestații

uriașe.

Patogeneză
• Acțiune spoliatoare – hrănirea hematofagă – 16mg/24h

- pierderi de Fe la nou-născuți.
• Acțiune inoculatoare – transmit variola suină, rujetul, pesta porcină și eperytrozoonoza.

• Acțiune alergizantă

Tablou clinic
• Înțeparea tegumentului suinelor este urmată de

injectarea salivei ce conține substanțe anticoagulante dar și enzime litice și toxine.

• Apar: vasodilatație, inflamații, mici necroze ale

epidermei, prurit, paralizia mușchilor piloerectori, zone de pseudotundere.

• Parazitismul hematofag accentuează anemia feriprivă la purcei.

• Animalele parazitate prezintă întârzieri de creștere, cu atât mai grave cu cât sunt mai tinere.

Diagnostic
• Clinic - ușor de precizat, paraziții au talie mare și pot fi văzuți cu ochiul liber.

• Paraclinic – nu este necesar

• Anatomo-patologic – doar la purcei, moartea apărând foarte rar, prin insuficiență respiratorie.

Prognostic
• Vital – favorabil

• Economic – crește consumul de furaje pentru realizarea sporului.

Profilaxie
• Deparazitarea scroafelor

• Folosirea însămânțărilor artificiale

Tratament
• Ivermectine, doramectin*, susp. 1%, inj., 0,3mg/kc, două administrări la 7 zile, sau în doză unică*.

• Timp de așteptare : 28-36 de zile

• Ivermectină premix (Ivotan –

ivermectină 4%) pentru administrare orală, încorporat în furaj, 0,5mg/kc – tratament unic sau 0,1mg/kc,
7 zile.

• Timp de așteptare : 5 zile

• Phoxim (Sebacil pour-on) – 0,4ml/kg, doză unică sau cu repetare la 14 zile.

• Timp de așteptare – 19 zile.

• La taurine – Haematopinus eurysternus

Profilaxie și combatere
• Piretrine

• Deltamethrin (Butox 7,5% Pour-on - Bayer). 15 ml/100kc, maximum

75ml/animal. Asigură protecție împotriva

acarienilor și insectelor timp de 60 de zile. Timp de așteptare pentru lapte: 0, pentru carne: 1 zi.

• Ivermectina, doramectina sunt eficiente dar au timpi de asteptare mari. Injectabil – susp. 1%,
0,2mg/kc, pour on 0,5mg/kc.

Tratament
• Deparazitări cu acaricide sub formă de :

• Soluții pentru aspersiuni (două la 14 zile)

• Formamidine

• Amitraz (Taktic, Scabatox) 1/500

• Organofosforice

• Diazinon (Neocidol, Diazinol) 420ml/1000 lapă

• Piretrine/piretrinoizi

• Deltametrin (Butox 50 CE - Bayer) – 1ml/l

• Permethrin (Permectrin II)

• Cypermethrin

• La cabaline – H. asini
Tratament - La cabaline

• Ivermectina pastă (Equalan – Merck, Sharp & Dohme, Ecvamec P – Pasteur, Ecvirom – Romvac,
Noromectin – Anka-Vet - 0,2mg/kc, 2 administrări la interval de două săptămâni.

Parazitismul cu păduchi hematofagi Fam. Linognathidae – G. Linognathus

• Linognathus ovillus (Neumann, 1907) – ovine

• Linognathus pedalis (Osborn, 1896) - ovine

• Linognathus stenopsis (Burmeister, 1838) - caprine

• Linognathus setosus (von Olfers, 1816) – câine

• Linognathus vituli (Linnaeus, 1758) - bovine

Parazitismul cu păduchi hematofagi Fam. Linognathidae

– G. Solenopotes
Etiologie
• Solenopotes burmeisteri (Fahrenholz, 1919) - cervidee

• Solenopotes binipilosus (Fahrenholz, 1916) -

• Solenopotes capillatus Enderlein, 1904 - bovine

• Solenopotes capreoli Freund, 1935 - cervidee

• Solenopotes ferrisi (Fahrenholz, 1919)

• Solenopotes hologastrus (Werneck, 1937)

• Solenopotes muntiacus Thompson, 1938

• Solenopotes natalensis Ledger, 1970

• Solenopotes tarandi (Mjöberg, 1915)

• Solenopotes capillatus Enderlein, 1904 - bovine

Dimensiuni
• Masculul: 1,25-1,45mm/0,61-0,71mm
• Femela: 1,45-1,90/0,72-0,92mm
• Oul: 0,71-0,87/0,34-0,39mm

Morfologie
• Capul ușor mai lățit în partea posterioară

• Stigme cilindrice

• Numai zona genitală este sclerificată, la femelă

Ciclul biologic
• Asemănător cu cel de la Haematopinus sp

Patogeneză
• Acțiune spoliatoare

• Acțiune inoculatoare

• Acțiune alergizantă

• Acțiune toxică
 Examenul parazitologic al pielii
După aparatul respirator, a cărui suprafață desfășurată de mucoase și alveole asigură cea mai
mare interfață de contact cu mediul, pielea este cea de a doua și la fel de importantă. Pielea este
provenită din ectoderm, este alcătuită din mai multe straturi (epiderm, derm,hipoderm) se conectează la
fasciile și aponevrozele care acoperă mușchii, oasele, articulațiile, vasele și tendoanele prin țesutul
conjunctiv subcutanat. Partea de deasupra este acoperită de stratum corneum iar dedesubt se află
mușchii pieloși care reacționeză la unele stimulări ale terminațiilor nervoase libere aflate în dermul
superficial.

Această structură complexă, fiind nevoită să facă față temperaturilor extreme, radiațiilor
ultraviolete, traumatismelor, microorganismelor diverse, etc. și-a dezvoltat mecanisme și sisteme de
apărare care să protejeze, să înlăture sau să compenseze pierderile suferite prin interacțiunea cu factorii
din mediu. Părul, penele au fost dezvoltate la mamifere și păsări ca accesorii ale termoreglării și pentru
mărirea portanței în zbor, glandele sebacee furnizează mielii emoliere și impermeabilitate, menținând
flexibilitatea și integritatea acesteia. Imunitatea pielii este mediată celular, funcție asigurată de
macrofage speciale (celulele Langerhans) și de leucocite și umorală prin imunoglobuline. Nutriția tuturor
celulelor și țesuturilor, reîmprospătarea cu resurse imunitare, termoreglarea, excreția se realizează prin
circulația sangvină în cea mai mare parte. Pielea se află deci într-un echilibru dinamic; orice acțiune a
unui factor extern (frig, căldură, radiații, microorganisme, traumatisme) sau intern (boli autoimune,
producerea în exces de imunoglobuline, hormoni, etc) poate duce la un răspuns adecvat și la restabilirea
echilibrului sau la unul inadecvat. Reacțiile de răspuns foarte puternice generate de indivizii hiperergici
(cu reacții imunitare puternice la contactul cu o substanță) sunt dăunătoare, mai dăunătoare decât
răspunsul slab. Răspunsul prea puternic poate fi dăunător pentru că printre „victime” sunt și celule și
structuri proprii iar cel prea slab poate permite microorganismelor și paraziților să invadeze organismul
gazdă.

Paraziții care trăiesc în și pe piele aparțin tuturor claselor și încrengăturilor de paraziți, de la

protozoare (Ichtyopthirius, Trichodina, Besnoitia, Hammondia), plathelminți (Dactylogirus,
Gyrodactylus), nematode (Pelodera), acarieni și insecte (acarienii râilor, căpușele, țânțari, muște,
culicoizi, etc.).

Dacă în primele exemple sunt doar câteva specii care vizează mai ales vertebratele inferioare,
majoritatea vertebratelor superioare sunt parazitate de insecte și acarieni, care prin traumatismele
produse în procesul hrănirii, prin iritația și alergia induse de enzimele salivare și dejecții, prin spoliere
hematofagă, prin transmiterea microorganismelor pe care le pot găzdui produc diferite tipuri de boli a
căror evoluție poate fi simptomatică, oligosimptomatică sau asimptomatică, de la simplul discomfort la
forme grave ce sfârșesc prin moartea gazdei.

Pentru depistarea infestațiilor cu paraziți cantonați la nivelul pielii și fanerelor (orice formațiune
epidermică vizibilă care prezintă o cheratinizare intensă, de obicei normală: unghii, păr, pene etc., care
protejează organismul - DEX) se efectuează o inspecție minuțioasă, în urma căreia se pot observa cele
mai multe specii de insecte și o parte din acarieni (acarienii metastigmați - căpușele argaside și ixodide,
acarienii mesostigmați – Dermanyssus, Ornithonyssus, Ophyonyssus, unii prostigmați Cheyletiella,
Trombicola etc) precum și ouăle depuse de unele specii parazite pe firele de păr (păduchi, gastrofili,
hipoderme, unii acarieni (fig. 1 )). Putem observa și leziunile produse de unele insecte și unii acarieni,
chiar dacă insectele respective nu mai sunt prezente (în cazul paraziților obligatorii temporari) sau
acarienii nu sunt vizibili cu ochiul liber (majoritatea acarienilor râilor au talii mai mici de 0,5 mm). Pentru
evidențierea acestor organisme microscopice avem ca metode paraclinice raclatul dermic și testul
celofanului adeziv.
 Fig. 1. Cal cu ouă de Gasterophilus sp. lipite pe firele de păr (stânga) și aspectul microscopic (dreapta)

Examinarea raclatului dermic este unul din examenele complementare majore în dermatologie,
care adesea fac diagnosticul diferențial între dermatite parazitare, fungice, alergice etc. Acest examen
constă în observarea la microscop a materialului obținut prin raclarea pielii cu o lamă de bisturiu, mai
superficial (raclat dermic superficial – interesează stratul cornos al epidermei în scopul observării
micromiceților sau a acarienilor care nu sapă galerii – Fam. Psoroptidae, de exemplu) sau mai profund
(raclat dermic profund, până la dermul superficial, evidențiat prin rozea sangvină) pentru a observa
acarienii care sapă galerii – Familia Sarcoptidae sau cei care trăiesc în foliculii pilo-sebacei, Demodex
canis de exemplu.

Metoda raclatului dermic

Materiale necesare:

- lamă de bisturiu curbă și mare (nr. 23)

- lame și lamele de sticlă pentru microscopie
- lactofenol
- microscop
- foarfecă sau mașină de tuns

Tehnica de lucru

1. Se identifică o leziune cât mai proaspătă, examinând cu atenție animalul și chestionând

proprietarul asupra vechimii procesului și asupra tratamentelor aplicate până atunci. Se
alege leziunea cea mai recentă și care nu a fost tratată cu nimic, pe baza aspectului clinic
(leziune inflamată, cu cruste, mai difuză sau mai bine delimitată, ușor în relief) și pe baza
înscrisurilor medicale sau a declarației proprietarului.

*Dacă s-a făcut un tratament recent și se obține un rezultat negativ, programați un nou raclat
peste o săptămână sau 10 zile.

**Animalele aduse la consultație proaspăt îmbăiate vor trebui reprogramate în cazul unui
raclat dermic negativ.

2. Se tund perii regiunii interesate cu foarfeca sau cu mașina de tuns.

 3. Se depune o picătură de lactofenol (sau hidroxid de potasiu, ulei mineral) pe lama bisturiului
pentru a facilita aderarea materialului raclat de aceasta.
4. Efectuăm raclatul ținând lama aproape perpendicular pe suprafața pielii până la apariția
rozeei sanguine (atingerea rețelei capilare din dermul superficial). Repetăm procedura până
obținem suficient material. În caz de suspiciune de demodicoză, prin compresarea unui pliu
cutanat format pe suprafața leziunii între police și index se colectează și sebumul exprimat
la suprafața pielii, împreună cu raclatul dermic.
5. Materialul colectat se depune pe o lamă și se amestecă cu 2-3 picături de lactofenol sau ulei
mineral, hidroxid de potasiu, având grijă să obținem un preparat subțire, ușor de examinat.
6. Se examinează la microscop începând cu obiectivul cel mai mic, însă pentru diagnostic
morfologic este necesară examinarea cu ob. 10 sau 40 pentru acarienii râilor și 40-100
pentru dermatomiceți.

Diagnosticul este pozitiv dacă se identifică acarieni, insecte (ouă, larve, nimfe și/sau adulți),
fungi filamentoși (Tricophyton, Microspurum) sau levuriformi (Candida, Malassezia) larve de nematode
(L1 de Onchocerca). Diagnosticul negativ al raclatului dermic nu exclude existența clinică a unei
parazitoze/micoze. Pentru a ne mări șansele, este necesară efectuarea de raclate din mai multe zone,
din mai multe leziuni. Sindromul sarcoptic al câinelui adult este foarte pruriginos, în ciuda prezenței unui
număr mic de sarcopți. De aceea se recomandă raclarea unei suprafețe mai mari de piele cu leziuni (cca.
100 cm pătrați) iar materialul recoltat să fie prelucrat prin tehnica flotației (met. Willis) pentru
concentrarea acarienilor pe lamă. Când sunt leziuni depilate, pruriginoase pe marginile urechilor,
raclatul acestora are șanse mari să fie pozitiv pentru Sarcoptes scabiei var. canis (fig. 2).

Fig. nr.2. Leziune clasică pentru râia sarcoptică a câinelui pe marginea urechii : cruste,
nisip scabios, depilație, prurit, inflamație (foto stânga) și agentul etiologic Sarcoptes
scabiei var. canis (foto dreapta).

Tehnica celofanului adeziv (scotch test)

Acest examen este folosit pentru diagnosticarea acariozelor cutanate produse de acei acarieni
care nu sapă galerii epidermice (familia Psoroptidae, Cheyletidae, etc), a unor dermatomicoze (produse
de miceți filamentoși ca Trichophyton, Microsporon, etc) dar și a unor nematodoze intestinale
(infestațiile cu oxyuri la om și cal).

Materiale necesare
- o banda scotch
- lame pentru microscopie
- lactofenol
- pipetă
- foarfecă sau bisturiu
- microscop

Tehnica de lucru

1. Se identifică leziunea ce va fi folosită pentru recoltare. Succesul în diagnosticarea prin

această tehnică stă în alegerea leziunii/leziunilor ce vor fi supuse recoltării. Trebuie să fie:
a. leziuni recente (aspect clinic sugestiv: inflamație, prurit, alopecie, cruste)
b. leziuni netratate (anamneză, înscrisuri medicale)
2. Se pregătește zona pentru recoltare. Părul din jurul leziunii și de pe teritoriul acesteia se
tunde. Perii cu aspect nesănătos (casanți, modificați ca formă și culoare) se smulg și se
examinează separat
3. Recoltarea materialului biologic se face prin amprentarea leziunilor cu partea aderentă a
benzii de scotch, pe cât posibil în zonele cu inflamație din periferia leziunilor.
4. Materialul recoltat cu banda adezivă se aplică pe lame pentru microscopie pe care, în
prealabil s-a trasat un șnur de lactofenol suficient de gros ca să se asigure difuzarea lui sub
toată lățimea benzii de scotch.
5. Examinarea se face la microscop folosind obiectivul cu grosismentul cel mai mic inițial însă
pentru detalii morfologice se va folosi obiectivul 10x sau 40x în cadrul acarienilor și 40x-100x
în cazul miceților. Acest examen are un diagnostic pozitiv cand se observă cu certitudine
prezența acarienilor sau ouălor lor, fire de păr cu spori de miceți, cruste cu spori și hife.
Diagnosticul negativ nu înseamnă neapărat că excludem micoza sau boala parazitară.
Repetăm testul sau schimbăm metoda.

Examenul perilor recoltați se face la microscop, între lamă și lamelă. Perii se smulg cu o
pensă și se depun pe lamă într-o picătură de lactofenol. Se acoperă cu o lamelă și se examinează
la microscop.

Examenul unghiilor se face în scopul identificării leziunilor sugestive pentru onixite micotice.
Înfuncție de aspectul clinic cât și de disponibilitatea mijloacelor de investigație, se poate opta
pentru unul sau mai multe examene,

Microscopia directă a materialului recoltat de pe unghii are 50% rata de diagnostic fals-
negativ.

Cel mai bun mijloc de diagnosticare rămâne cultivarea pe medii selective a materialului
raclat din zonele afectate sau PCR (atât la om cât și animale).

Biopsia cutanată este, în mod obișnuit, metoda de discernamânt în cazul neoplasmelor

cutanate și orice altă neregularitate cutanată. Pentru parazitologie, deși biopsia oferă informație
valoroasă, aceasta se poate obține și prin mijloace mai puțin invazive.

Pentru biopsie cutanată se pregătește suprafața de piele de unde urmează a fi recoltată

proba la fel ca în cazul oricărui act chirurgical (asepsie și antisepsie) , se folosește anestezia
locală, loco-
regională sau generală, în funcție de zona interesată . Pentru recoltare se practică incizia cu un bisturiu
circular (fig. ) cu diametrul potrivit nevoilor noastre. De exemplu, Servoprax GmbH livrează seturi de 7
ștanțe cu diametre de 2.0mm, 3.0mm, 3.5mm, 4.0mm , 5.0mm, 6.0mm, 8.0mm. În lipsa unui bisturiu
circular, putem folosi un bisturiu obișnuit. În ambele cazuri se recoltează o piesă din marginea leziunii,
care trebuie să conțină atât țesut sănătos cât și modificat. Plaga rezultată se pudrează cu o pulbere
antiseptică și se închide cu un fir de mătase chirurgicală.

Fig. nr. Bisturie circulare pentru biopsie cutanată (sau ștanțe de biopsie -biopsy punch)
produse de unică întrebuințare fabricate, de exemplu, de firmele Kruuse (stânga) și
Servoprax (dreapta).
 Cestodozele carnivorelor şi omului

Genul Specia Metacest Metacest G.I. G.D.

od odoză
Taenia T. saginata Cisticerc Cisticercoză vaca omul
T. solium musculară porc omul
T. ovis oaia câinele
T. hydatigena Cisticercoz Porc, câinele
a hepato- rumegătoare,
peritoneal om
T. pisiformis ă iepure câinele
T. şoarece pisica
taeniaeformae
Multiceps M. multiceps Coenu Cenuroza Rumegătoarel câine
rus cerebrospin e mici
cerebr ală
alis
M. serialis Coenurus Cenuroza iepurele câine
serialis subcutanată
Echinoccocus E. granulosus Hidatidă Hidatidoză Ierbivore şi câinele
uniloculară omnivore
E. (Alveococcus) Hidatidă Alveococoză Omul Câinele
multilocularis multiloculară
E. vogeli Hidatidă Hidatidoză Bush dog Paca (rozător)
polichistică (canid)
E. oligarthrus Hidatidă Hidatidoză Rozătoare Feline sălbatice
unichistică
E. shiquicus Mini-hidatidă Hidatidoză Pikas (rozător Vulpea tibetană
uniloculară din
Ochotonidae)
Famili Dipylidium D. caninum Cryptocystis - Purece , Câine, pisică, om
a păduche
Dipyid
iidae
Famili Mesocestoides M. lineatus Tetrathirrydi Tetrathirryd Coleoptere câine
a M. litteratus um oză , amfibieni, câine
Mesoc M. corti reptile, om
estoidi Rumegăto
dae are
Famil Diphyllobothriu D. latum Coracidi Plerocercoid Crustacee Om, porc, urs,
ia m um oză copepode câine
Diph Procerc Peşti
yllob oid
othrii Plerocercoid
dae
 Examenul parazitologic al țesuturilor și organelor

Pentru depistarea infestațiilor parazitare în țesuturi și organe pot fi efectuate mai multe tipuri de
examene.

A. Examenul macroscopic se efectuează de regulă la sacrificarea animalului, după jupuire și eviscerare.

Tehnica examenului se bazează pe evaluarea vizuală, prin palpație și cu ajutorul secțiunilor pentru
identificarea paraziților de talie mare, vizibili cu ochiul liber (larvele chistice ale cestodelor din
familia Taeniidae, trematodele cu localizare hepatică sau digestivă, viermi rotunzi, etc).

Larvele chistice de cestode (sau metacestodele) sunt cisticercul, cenurul și hidatida. Etiologia
metacestodozelor se va consulta în Anexa 1 a acestui document

1. Cisticercul este larva speciilor de cestode cuprinse în genul Taenia al familiei Taeniidae. Este o
larvă monochistică monocefalică, adică are o singură veziculă cu un singur scolex. Cisticercul
poate fi localizat în musculatură (mușchi striați sau mușchi striați de tip cardiac) sau pe seroase
(cisticercoza hepato-peritoneală). Unii cisticerci manifestă tropism pentru substanța nervoasă,
producând neurocisticercoza (vezi articolul 2). Cisticercii se văd cu ușurință în țesutul muscular al
animalelor sacrificate sau pe seroase însă, spre deosebire de oameni (Fig.1.3.), prezența lor la
animalul viu poate cu greu fi suspicionată.

Cysticercus bovis în cord la vacă. În imaginea din stânga se văd doi cisticerci sub epicard iar în dreapta
se observă unul în grosimea peretelui. Sursa: https://ro.pinterest.com/veterinarysci/cysticercus-bovis/
Fig. 1.2. Cysticercus cellulosae în mușchi de porc (săgeata). Sursa: Korean J Parasitol Vol. 52, No. 2: 125-
129, April 2014

Fig. 1.3. Cisticercoză la om. Cisticercii se văd ca Fig. 1.4. Cisticerci izolați din musculatură prin
niste denivelări în zonele de proiecție a maselor digestie artificială. Punctul alb în relief este
musculare parazitate. Sursa: Korean J Parasitol protoscolexul care la contactul cu sucul gastric
Vol. 52, No. 2: 125-129, April 2014 artificial devaginează
 Cisticercoza musculară poate fi observată de medicul veterinar la examenul cărnii în abator prin
efectuarea secțiunilor în scop de diagnostic (limbă,maseteri, diafragm, esofag, limbă) însă sensibilitatea
acestui examen este redusă și carcase cu infestații slabe pot ajunge la procesare. De aceea, în toată
lumea se caută metode complementare de diagnostic (vezi articolul 8).

Cisticercozele hepato-peritoneale sunt produse de Cysticercus tenuicollis, C. pisiformis și C.

fasciolaris, larvele T. hydatigena, T. pisiformis și T. taenieformae. Cisticercii sunt mari, aproximativ 5 cm
în diametru și sunt localizați pe ficat și în foițele peritoneale. Forma cisticercilor (vezi fig. 1.6. ) permite
atașarea prin intermediul gâtului lung în profunzimea ficatului iar restul cisticercului va produce atrofie
de compresiune asupra țesutului hepatic. Infestarea G.D. se realizează prin carnivorism.

Fig. 1.5. Cysticercoză hepato-peritoneală. Ficat de antilopă.

Sursa: http://www.afrivip.org/sites/default/files/Helminths-wildlife/ant-liver.html

Fig. 1.6. Cysticercus tenuicollis. Sursa: https://www.semanticscholar.org/paper/STUDIES-ON-

CYSTICERCUS-TENUICOLLIS-COLLECTED-FROM-Essa-Al-
Azizz/b9a2e69c9972d1d07a644064f45d482eca0bebfd
 2. Cenurul este larva speciilor de cestode cuprinse în genul Multiceps al familiei Taeniidae.
Coenurus este o larvă monochistică policefalică. Există cenuri cu tropism pentru creier și măduva
spinării (Coenurus cerebralis) și cenuri localizați în țesutul conjunctiv subcutanat (Coenurus
serialis). Diferă ca talie (C. cerebralis este mai mare) și ca dispoziție a scolecșilor în interiorul
chistului (neregulat, sub formă de pâlcuri dispuse ecuatorial la C. cerebralis față de dispunerea în
șiruri la C. serialis).

Cenuroza este o boală dominată de simtome neurologice. În funcție de poziția cenurului și de

importanța centrilor nervoși pe care îi compresează, aceste simptome pot fi mai vizibile sau mai puțin
vizibile. Simptome ca dromomanie, incoordonare în mers, mers în manej, pareze sau paralizii pot fi
observate (vezi https://www.youtube.com/watch?v=ufo4qXN5iTA sau
https://www.youtube.com/watch?v=7lr9T-DVSQk).

Fig. 1.7. Aspecte diferite în cenuroza cerebro-spinală la rumegătoarele mici

Boala nu comporta dificultăți de diagnostic, simptomatologia nervoasă, prezența câinilor sau
canidelor sălbatice în apropiere, uneori „înmuierea” oaselor craniului în zona ariei de proiectie a
cenurului ne orientează diagnosticul. Poate fi confundată cu falsa căpială (estroza) care se manifestă
similar însă are evoluție sezonieră și se manifestă inițial prin sindrom de coriză. Animalele suspecte de
cenuroză se sacrifică, datorită costurilor operatorii și ratei reduse de recuperare post-operatorie. Atunci
când un astfel
de animal este sacrificat (în abator sau înafara lui) se interzice consumul capului de către câini fără
tratament termic prealabil riguros.

Coenurus gaigeri este metacestodul subspeciei Multiceps multiceps gaigeri și a fost semnalat în
țesutul conjunctiv subcutanat și intermuscular din zona coapsei, mușchiul gâtului, diafragm, inimă,
rinichi, uter, rect și vezica urinară, ochi la capre domestice (vezi articolul 1).

1.8. Chiști hidatici în ficat de vacă. Sursa: http://www.fao.org/3/t0756e/T0756E04.htm

Hidatida este cel mai agresiv metacestod, o larvă polichistică, policefalică, cu creștere lentă,
progresivă. În primele 9 luni abia atinge 1 cm iar la animalele cu viață economică lungă (vaci, de
exemplu, care pot trăi mai mult de 10 ani) sau la om, ajung să invadeze ficatul sau pulmonii și să atingă
greutate de mai multe kilograme. Hidatida uniloculară (larva cestodului Echinococcus granulosus) se
dezvoltă în organele parenchimatoase (ficat,pulmoni, splină, rinichi), uneori în cord (vezi articolul 3), în
diafiza oaselor lungi (sau în membrana sinovială a unor articulații) sau în țesut conjunctiv subcutanat sau
creier. Localizările în cap și gât sunt extrem de rare la om și la animale. Se apreciază că 65% din chiștii
hidatici la om se dezvoltă în ficat, 25% în pulmon iar restul de 10 procente apar în mușchi, splină, oase,
rinichi, creier, ochi, cord și pancreas. În 20-30% din cazuri chiștii hidatici apar în mai multe organe, dar
întotdeauna la aceste cazuri unul din organe este ficatul (vezi articolul 5).

Localizarea intrapericardică a hidatidei este extrem de rară. La un bărbat de 25 de ani din India a
fost diagnosticată imagistic și operată hidatidoza intrapericardică, în chistul primar fiind prezente peste
200 de vezicule secundare (Fig. 1.9. și articolul 7)
 Hidatida multiloculară este larva cestodului Echinococcus (Alveococus) multilocularis și se dezvoltă
preponderent în pulmoni, cauzând „cancerul alb”.

Speciile E. vogeli și E. oligarthrus se întâlnesc în Lumea Nouă, de aceea și metacestodele lor vor
apărea la animalele adaptate să trăiască acolo. E. vogeli are ca gazdă definitivă principală câinele de tufiș
Speothos venaticus originar din America de Sud, dar s-a adaptat să paraziteze și câinele domestic. Gazda
intermediară este reprezentată de Cuniculus paca , un rozător care trăiește în galerii săpate în pământ în
aceeași regiune. Câinele de tufiș se întâlnește foarte rar, o perioadă de timp s-a crezut că a dispărut
complet, însă adaptarea cestodului la parazitarea câinelui domestic l-a scăpat de la extincție. Câinele
domestic este cel vinovat de transmiterea hidatidozei polichistice la om, iar această boală cred că este
cea mai agresivă formă de hidatidoză observată până acum. Această hidatidoză se prezintă sub cinci
tipuri:

- tipul I apare sub formă de mase polichistice ce afectează ficatul și cavitatea abdominală.

- tipul II apare tot ca mase polichistice localizate hepatic și în cavitatea abdominală, dar sunt
asociate cu insuficiență hepatică.

- tipul III prezintă mase polichistice localizate în ficat și în cavitatea pleurală. În

- tipul IV masele polichistice apar numai în mezenter.

- tipul V prezintă chiști calcificați în ficat și pulmon.

Tipul II pare să fie cel mai sever, cu cea mai mare rată a mortalității, datorită insuficienței hepatice.
Din punct de vedere morfoclinic există similitudini cu neoplasmele hepatice iar diagnosticul imagistic nu
distinge net cele două patologii. Există studii care evidențiază avantajele PCR în diagnosticarea
hidatidozei polichistice la om. Cazurile pozitive se operează, se tratează însă, momentan 95% mor în
aproximativ 20 de ani de la diagnosticare. Există perspective de eficientizare a tratamentului la om însă
asta necesită timp.

Echinococcus oligarthrus este singura specie de echinococ care are gazdă definitivă felidele sălbatice
americane (Puma concolor, Puma yagouaroundi, Leopardus pardalis, Leopardus colocolo, Leopardus
geoffroi, Lynx rufus, etc). Gazdele intermediare sunt rozătoare locale (Microcavia australis, Dasyprocta
spp., Proechimys spp., Sylvilagus floridanus și oposumul marsupial Didelphys marsupialis ). La fel ca E.
vogeli, și E. oligarthrus poate infecta omul, cauzând apariția hidatidozei unichistice. Se cunosc doar trei
cazuri de hidatidoză la om produsă de E. oligarthrus, două cu localizarea hidatidei orbital și al treilea cu
localizare cardiacă. Hidatida se prezintă ca o veziculă cu lichid de formă sferică, cu creștere concentrică,
fără tendință de proliferare exogenă (vezi Articolul 6).

Conform legislației sanitar-veterinare (Normele metodologice de aplicare a Programului strategic

pentru Siguranța alimentelor aprobate prin Ord. 35 din 30 martie 2016 al Președintelui ANSVSA),
medicul oficial trebuie să constate dacă metacestodoza afectează local un țesut/organ sau este
diseminată în toată carcasa. În prezentarea localizată se înlătură porțiunea afectată, se recoltează probe
care se trimit la IISPV (Institutul de Igiena si Sanatate Publica Veterinara) sau LNR (Laboratorul Național
de Referință) pentru parazitologie al IDSA (Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală) pentru
identificarea speciei iar carnea neafectată se dă în consum. Organele prezentând chiști se confiscă. În
prezentarea diseminată carnea se declară improprie consumului uman. Produsele confiscate se
denaturează (se interzice administrarea în hrana câinilor!) – vezi textul Ord.35/2016.
 Fig. 1.9. Chist hidatic intrapericardic la om. Sursa: http://www.onlinejacc.org/content/62/16/e145

Alți paraziți vizibili macroscopic la examenul carcaselor sunt filariile adulte din genul Onchocerca
localizate în ligamentul cervical la cal și vacă sau în ligamentele membrelor sau ale flexorilor digitali la
vacă (fig. 1.10). Aceste filarii nu sunt zoonotice iar conduita medicului trebuie să fie de confiscare a
porțiunilor de carcasă pe care sunt prezente modificări iar restul carcasei se poate da în consum.

Fig. 1.10. Noduli fibroși de Onchocerca

gibsoni în zona pieptului la vacă. Sursa:
Manualul de inspecție a cărnii pentru
țările dezvoltate
http://www.fao.org/3/t0756e/T0756E04.
htm
 În organele interne, pe lângă metacestode pot fi observate macroscopic trematode (Fasciola sp.,
Dicrocoelium sp. în vezica biliară și ductele biliare, Paramphistomum sp. în rumen și rețea), nematode
traheo-pulmonare (Dictyocaulus, Metastrongylus) etc. Față de organele infestate cu acești paraziți se ia
măsura confiscării și denaturării (ficatul și pulmonul ovinelor adulte nu se dă oricum în consum).

B. Examenul microscopic sau cu ajutorul unor dispozitive de mărire este efectuat pentru identificarea
paraziților a căror talie nu ne permite examinarea cu ochiul liber. Numeroși paraziți pot astfel fi
vizualizați în scop de diagnostic la animalele în viață. Pentru animalele sacrificate și diagnosticul
paraziților prezenți în carne se folosesc examenul trichineloscopic folosind strivirea țesutului
muscular între 2 lame compresoare speciale și metoda digestiei artificiale.
1. Examenul trichineloscopic se folosește astăzi prin derogare de la regulamentul CE 1375 /2015 doar
pentru porcii sacrificați în gospodării sau pentru animalele receptive vânate ale căror cărnuri sunt
destinate consumului propriu și nu comercializării. *Carnea destinată comercializării se obține prin
sacrificarea în abator și este supusă obligatoriu celeilalte metode de diagnostic, prin digestie
artificială.
a. Materiale necesare
i. Trichineloscop sau microscop (Fig. 2.0.)
ii. Compresor
iii. Foarfecă curbă
iv. Pensă
v. Recipiente numerotate pentru recoltarea probelor
vi. Recipient cu soluție clarificatoare (acid acetic/hidroxid de potasiu)
vii. O placă Petri
viii. Cuțit pentru recoltarea probelor

Fig. 2.0. Microscop și compresor pentru trichineloscopie

 b. Tehnica de lucru
i. Recoltarea probelor se face astfel:
1. din carcasa întreagă se recoltează o probă cât o nucă din fiecare pilier
diafragmatic din apropierea partii tendinoase.
2. dacă nu există decât un pilier diafragmatic, se recoltează două porțiuni, fiecare de
dimensiunea unei nuci;
3. In absenta pilierilor diafragmatici, se recolteaza 2 probe, de marimea unei nuci, din
partea musculara a diafragmei situata in apropierea coastelor sau a sternului, din
musculatura limbii, din muschii maseteri si din muschii abdominali.
4. Pentru piesele din carne: din fiecare piesa se recolteaza, din locuri diferite, din
apropierea oaselor sau a tendoanelor, 3 probe de muschi scheletici fara grasime si, pe
cit posibil, de dimensiunea unei nuci.
5. Din preparatele crude se recolteaza, din 3 puncte diferite, cite o proba de
dimensiunea unei nuci.
6. Pentru carnea de vânat (mistreț, urs) dupa identificarea prin numerotare a carcasei,
se recolteaza, de la fiecare dintre muschii diafragmei, muschii intercostali sau
abdominali, cite 2 probe, in total 4 probe a cite 20 grame pentru fiecare carcasa;
ii. Pregătirea probelor
1. Pentru animalele domestice se taie cu foarfeca curbă din fiecare probă recoltată câte 7
fragmente de țesut muscular din apropierea părții tendinoase de mărimea unui bob de
ovăz și se expun pe placa inferioară a compresorului, în mijlocul câmpurilor
numerotate și delimitate de striații. Dacă probele s-au recoltat dintr- un singur pilier,
din fiecare probă se vor efectua câte 14 secțiuni.
2. Pentru vânat – din fiecare probă se efectuează câte un compresor, 4
compresoare/carcasă.
3. Se strivesc fragmentele între cele două lame compresoare prin strângerea
piulițelor. Secțiunile din carne veche, uscată se țin 20 de minute în soluții
clarificatoare înainte de a fi expuse pe lama compresorului.
iii. Examinarea compresorului se face la trichineloscop cu atenție, minim 3 minute pentru fiecare
probă. Dacă apar suspiciuni, neclarități, trebuie să se poată examina și cu un microscop cu putere
de mărire superioară. În cazul în care există în continuare dubii se repetă examenul si din alte
țesuturi.
2. Metoda digestiei artificiale se folosește în abator, pentru carne destinată provenită de la porci crescuți intensiv,
destinată comercializării.

*Fac aceste precizări deoarece animalele de fermă sunt mai puțin susceptibile de a fi infestate deoarece
fermele au contracte cu medici veterinari și sunt mai frecvent controlate de autoritățile sanitar-veterinare, au
programe de autocontrol și efectuează periodic acțiuni DDD în baza unor contracte obligatorii. Aceste lucruri
se întâmplă poate mai rar sau niciodată în gospodării și în mediul silvatic, de aceea infestațiile care survin sunt
mai puternice și se pot identifica la examenul trichineloscopic.

a. Materiale necesare
i. - cutite pentru recoltarea probelor;
ii. - recipiente mici numerotate, care sa poata fi inchise pentru conservarea probelor,
eventual pina la o noua examinare;
iii. - etuva;
iv. - pilnie din sticla de 2 pina la 3 litri, cu suport si tub din cauciuc de racordare, pense sau cleme
pentru inchiderea sau deschiderea tubului din cauciuc ;
v. - sita metalica sau din plastic (diametrul sitei 18 cm, cu ochiuri de 1 mm);
vi. - etamina (pinza fina sau tifon);
vii. - eprubeta subtiata la partea inferioara (conica);
viii. - chiuveta;
 ix. - masina de tocat carne;
x. - stereomicroscop cu o putere de marire de 15-40 ori, dispunind de o luminozitate
adecvata;
xi. - lichidul de digestie produs proaspăt după rețeta din anexa Regulamentului 1375/2015 din :
1. 16g ml HCL 25%
2. 10 g Pepsină, concentrație: 1:10 000 NF (US National Formulary) corespunzând la 1:12 500
BP (British Pharmacopoeia), corespunzând la 2000 FIP (Fédération internationale de
pharmacie), sau 30ml pepsină lichidă stabilizată cu minimum 660 de unități din Farmacopeea
europeană pe ml.
3. 2 l apă caldă la 44-48
b. Tehnica de lucru
i. Prelevarea probelor
1. Din carcasa intreaga se recolteaza cite o proba de cel putin 20 g din fiecare pilier
diafragmatic din apropierea partii tendinoase.
2. Daca pilierii diafragmatici nu sint prezenti, se recolteaza aceeasi cantitate din partea
musculara a diafragmei sau din musculatura limbii, din muschii maseteri sau din
musculatura abdominala.
3. Din piesele de carne se preleveaza o proba de 20 g cel putin, din muschii scheletici, fara
grasime si, pe cit posibil, din apropierea oaselor sau tendoanelor.
ii. Mod de lucru
1. Pentru examenul unei probe colective, provenind de la 10 carcase, se recolteaza cite 10
g din fiecare proba individuala de 20 g. Celelalte 10 g ramase se pastreaza pentru
examen individual, daca acesta va fi necesar.
2. Cele 10 probe a cite 10 g fiecare sint reunite intr-o proba colectiva, care se
marunteste cu ajutorul unei masini de tocat cu diametrul sitei de 2 mm si se
aseaza fara a fi presate in sita acoperita la exterior cu etamina (tifon).
3. Pilnia este umpluta cu lichidul de digestie pina la nivelul care acopera proba de
analizat. Raportul dintre carne si lichidul de digestie trebuie sa fie de aproximativ 1/20 -
1/30.
4. Dupa incubare de 18-20 de ore la 37-39 grade Celsius, eprubeta conica se
debranseaza de la pilnie. Lichidul se elimina cu atentie intr-o placa Petri sau capsula
de sticla. Se clateste atent eprubeta, iar lichidul rezultat se toarna, de asemenea, in
aceeasi placa Petri sau capsula.
5. Se cerceteaza prezenta trichinelor cu ajutorul stereomicroscopului cu o putere de
marire de 20-40 ori.
6. In cazul rezultatului pozitiv sau dubios al analizei probei colective, se procedeaza la
analizarea individuala a probelor de cite 10 g ramase din cele 20 g recoltate de la fiecare
carcasa sau piesa de carne, conform celor prevazute la lit. b).

Pentru depistarea trichinelozei în carnea proaspătă și preparatele din carne provenind de la speciile
susceptibile, la Laboratorul paraclinic de parazitologie din cadrul FMV Iași folosim, în scop didactic dar și de
diagnostic ambele metode.

Pentru metoda digestiei artificiale folosim aparatul semi-automat de digestie artificială „Gastros” (fig.

2.1) cu următoarele caracteristici:

 - productivitate = 100 probe/oră
- volum minim de suc gastric artificial = 1000ml
- volum maxim de suc gastric artificial = 2000ml

Probele se recoltează prin metoda descrisă mai

sus (sau în variantele de lucru descrise în Ord. nr.45 din 29
iunie 1995), se mărunțesc cu mașina de tocat și se introduc
în aparat în cuva cu termostat (fig. 2.2.)prevăzută cu un
cilindru cu sită de sârmă la partea inferioară.

Cuva cu termostat Agitatorul mecanic

Fig. 2.1. Aparat de digestie artificială „Gastros” din pentru digestie artificială
dotarea disciplinei „Parazitologie și prelegeri Fig. 2.2. Organele aparatului de digestie artificială
clinice pe specii” FMV Iași Gastros

Aparatul parcurge un program prestabilit, avertizând sonor si vizual debutul și epuizarea etapelor
necesare până la obținerea sedimentului în urma digestiei artificiale.

i. Etapa 1 – Încălzirea sucului gastric artificial,(preparat conform 1035/2015 din 10 g pepsina

(80 U/g FIP), 16 ml HCI 25%, aduse la 1 litru cu apa curenta) la temperatura de 44-46⁰C. La
sfârșitul etapei, când tempertura ajunge la 44-46⁰C aparatul emite o avertizare sonoră
îndelungată
ii. Adăugarea probelor de carne recoltate și mărunțite la mașina de tocat.
iii. Digestia artificială propriu-zisă. Această etapă se desfășoară standard pe durata a 50 de
minute, timp în care agitatorul mecanic omogenizează conținutul cuvei. Timpul scurs este
cronometrat și afișat de timerul propriu. Cu zece minute înainte de sfarșitul digestiei
artificiale, motorul agitatorului mecanic se oprește permițând ultima etapă, sedimentarea.
iv. Sedimentarea este încheiată când ledul roșu „Ready” este aprins. Prin acționarea
robinetului de la partea inferioară a cuvei se colectează cca. 2ml de sediment într-o placă
Petri.
v. Examinarea sedimentului se face la stereolupă
Măsuri:

1. Probele pozitive provenite din gospodării atrag confiscarea carcasei de către medicul
veterinar și distrugerea ei într-o unitate de profil. Proprietarul urmează a fi despăgubit
conform legislației (HG 1214/2009) în baza unui dosar de despăgubire depus la DSV. Condiție:
animalele trebuie să fie identificate în SNIIA.
2. Probele pozitive provenite de la suine din ferme și sacrificate în abator, pot fi supuse congelării
în vederea distrugerii larvelor prin frig în condițiile stipulate în anexa II a Regulamentului CE
1375/2015. Aceasta înseamnă că, de fapt, această metodă nu se aplică întrucât nu există
mijloace de a controla dacă sunt respectate temperaturile de congelare pe toată perioada de
timp necesară conform anexei.

Evoluția cazurilor de trichineloză în Comunitatea Europeană

Trichineloza este definită ca „ boală rară dar severă” în raportul epidemiologic anual pe 2017.
Dintre cele 15 state care au raportat cazuri de trichineloză, Bulgaria, Croația și România au totalizat
73,8% din cazurile confirmate. Raportat la populație, România a avut totuși cea mai mică incidență,
0,24 cazuri/100000 de locuitori (Vezi raport). Situația evoluției trichinelozei în Europa este redată în
graficul următor, preluat din același raport, în care se vede o scădere a numărului de cazuri în valori
absolute în perioada 2013-2017.