Ordinul Coleoptera

Taxonomie
– Subord. Protocoleoptera
– Subord. Archostemata Kolbe, 1908
– Subord. Myxophaga Crowson, 1955
– Subord. Adephaga Schellenberg, 1806
– Subord. Polyphaga Emery, 1886

– Subord. Adephaga Schellenberg, 1806

• Familia Carabidae - gazde pentru Choanotaenia și Raillietina
• Familia Dytiscidae – 12 subfamilii- gazdă intermediară pentru Choanotaenia infundibulum
• Familia Geotrupidae – 3 subfamilii, gazde pentru cestode la păsări

– Subord. Polyphaga Emery, 1886

• Suprafamilia Scarabeoidaea – gazde pentru numeroase specii de cestode, nematode și
acantocefali. Sunt cunoscute cca. 20000 de specii în lume. Măsoară între 0,2-17 cm.
– Subfamilia Aphodiinae
– Subfamilia Melolontinae

– Subord. Polyphaga Emery, 1886

• Subfamilia Aphodiinae

Ciclul vital
• Ou
• Larva I
• Larva II
• Larva III
• Pupa
• Adulții
– Familia Meloidae - Meloe proscarabeus
– Subord. Polyphaga Emery, 1886
• Suprafamilia Tenebrionoidea
– Familia Tenebrionidae – flour beetle
» Tenebrio
» Tribolium
» Alphitobius

Ciclul biologic
– Alphitobius diaperinus depune câte 12-20 de ouă, de trei ori în decurs de 9 luni.
– Eclozarea are loc în 3-9 zile, în funcție de temperatura.
– Există 5-9 stadii larvare, temperatura scăzută marind durata de dezvoltare și numărul
stadiilor.
– La temperatura optima (25°C) stadiul adult este atins în 28 de zile. La 15°C adultul apare la
338 zile
– Larvele sunt cunoscute sub numele de viermi de făină; au 1,5cm lungime și culoare
– Stadiul de pupă durează 7-11 zile.
– Pupele măsoară 6-7 mm si se pot vedea în crăpăturile adăposturilor, în asternut sau în
izolațiile conductelor și pereților

Patogeneza infestațiilor cu coleoptere

– Coleopterele sunt vectori ai virusurilor Bolii lui Marek, ai bolii de Gumboro, pentru
salmonele, colibacili, sunt gazde intermediare pentru cestode, nematode și acantocefali.

Coleopterele sunt gazde intermediare pentru:

Cestode Raillietina Carabidae
cesticillus Scarabeidae
Tenebrionidae
Cantharidae
Anthicidae
Dermestidae
Ptinidae
Silphidae

Choanotaenia Carabidae
infundibulum Scarabeidae
 Tenebrionidae
Staphylinidae
Ostomidae
Dermestidae
Ptinidae
Dytiscidae
Curculionidae

Cestode Hymenolepis spp. Scarabeidae Tenebrionidae

Ptinidae Hiseriodae

Choanotaenia pusilla Tenebrionidae

Dipylidium caninum Scarabeidae

Nematode Gongylonema Tenebrionidae

Scarabeidae

Spirocerca lupi Scarabeidae

Ascarops strongylina Scarabeidae

Physocephalus sexalatus Scarabeidae

Acanthocephala Macracanthorhyn- chus hirudinaceus Curculionidae Scarabeidae

Combatere
– Coleopterele au o mare rezistență la pesticide, de aceea nu există mijloace sau
metode de control cu eficiență de 100%.
– Se recomandă igienizarea riguroasă a adăposturilor și folosirea insecticidelor
combinate cu regulatori de creștere (triflumuron), în scopul împiedicării exploziilor
populaționale.
• deltamethrin (Suspend SC, D-Force HPX, K-Othrine),
• cypermethrin (Demon WP, Cypervet, SuperKiller),
• bifenthrin (Talstar P),
• lambda-cyhalothrin (Demand CS, Cyonara),
• cyfluthrin (Cy-Kick).
• Combaterea ecologică
– Folosirea de capcane cu feromoni
– Diatomaceous earth – pământul diatomaceu
– Insecte prădătoare – Coccinella și neuropterele

Ordinul Diptera
Generalități
– Ord. Diptera este al patrulea taxon al insectelor ca mărime, cuprinzând cca. 85.000-
90.000 de specii.
– Este cel mai important taxon din punct de vedere sanitar si veterinar.
– Majoritatea dipterelor trăiesc în zonele tropicale.

Morfologie
– Dipterele au o singură pereche de aripi, plasată pe mezotorace, cea de a doua pereche,
de pe metatorace fiind atrofiată, prezentă sub forma unor haltere sau balasiere, cu rol de
echilibru în zbor.
–Aripile sunt membranoase, albicioase, uneori pigmentate, pătate și de cele mai multe
ori, hirsute.
–Aripile sunt susținute de nervuri, care contribuie la identificarea taxonomică
– Unele specii ectoparazite sunt aptere (Melophagus ovinus) sau își pierd aripile imediat
după localizarea pe gazdă (Lipoptena cervi)
– Corpul dipterelor este net împărțit în trei segmente : cap, torace și abdomen. Tergitele
sunt mai mari decât sternitele
– Ochii dipterelor sunt compuși, uneori păroși, uniți sau nu între ei în vertex (specii
holoptice sau dioptice).
– Sunt prezenți și 3 ochi simpli (oceli)
– Antenele sunt alcătuite din două segmente bazale (scapus și pedicellus). La nematocere
al treilea segment este sub forma unui flagel multisegmentat cu aspect filamentos
(flagellum)
– Antenele sunt alcătuite din două segmente bazale (scapus și pedicellus). La brachicere
flagelul este mult mai redus, segmentele sale fiind contopite într-o formațiune reziduală.
Dipterele evoluate au un ghimpe pe al doilea segment compact al antenei (arista), în poziție
dorsală sau terminală.
– Aparatul bucal la diptere este conformat pentru înțepat și supt (Muscidae, Caliphoridae,
etc.) sau poate fi involuat (Gasterophilidae, Oestridae etc.).
– Femelele unor diptere sunt hematofage (Tabanidae, Culicidae, Ceratopogonidae,
Simuliidae). Masculii acestora și numeroase specii de Muscidae se hrănesc cu secreții,
excreții, nectar, polen.
Prada dipterelor răpitoare o constituie aproape exclusiv alte insecte.
– Tubul digestiv are, la diptere, un diverticul, o ”gușă” în care se poate stoca hrană.

Morfologie
– Dipterele sunt holometabole.
– Majoritatea sunt ovipare.
– Unele sunt larvipare (Glossinidae, Oestridae).
– Unele sunt pupipare (Hippoboscidae)
– Larvele sunt apode.
– La unele familii pot exista niste butoni (pseudopode), cu rol locomotor.
– Larvele dipterelor sunt fito-, detrito-, sapro-, micro-, coprofage sau omnivore. Unele
(Gasterophilus, Oestrus, Hipoderma), sunt zoofage.
– Respirația se face prin tegument la larvele de chironomide apneuste acvatice; larvele
terestre își iau oxigenul din aer prin stigme deschise.

– După poziționarea stigmelor deschise, larvele dipterelor pot fi:

• Nectopneuste – numai perechea posterioară de stigme este deschisă (Culicidae)
• Amfipneuste – la care există perechi de
stigme pe protorace și pe ultimul segment abdominal (Cyclorapha)
• Holopneuste – la care toate stigmele – două perechi toracice și opt abdominale sunt
deschise (Bibionidae).

Subord. Nematocera Berthold, 1827

– Infraord. Axymyiomorpha McAlpine, 1981
– Infraord. Bibionomorpha Hennig, 1954
– Infraord. Blephariceromorpha Rohdendorf, 1961
– Infraord. Culicomorpha Hennig, 1948
– Infraord. Psychodomorpha Hennig, 1960
– Infraord. Ptychopteromorpha Wood & Borkent, 1986
– Infraord. Tipulomorpha Rohdendorf, 1946

– Infraord. Psychodomorpha Hennig, 1960

• Suprafam. Anisopodoidea Alexander, 1927
• Suprafam. Psychodoidea Crampton, 1924
• Suprafam. Scatopsoidea Rohdendorf, 1951

• Subord. Nematocera - Berthold, 1827

• Subord. Brachycera - Schiner, 1862
– Brachycera ortorapha – hemicefale
• Tabanidae:
– Genul Tabanus
– Genul Hybomitra
– Genul Haematopota

– Brachycera cyclorapha – aristate

• Gasterophillidae
• Oestridae
• Muscidae
• Calliphoridae

Ord. Hemiptera.
– Fam Cimicidae.
– Fam. Reduviidae
Etimologie
– Hemi (gr. jumătate) și pteron (gr. aripă) din cauză că prima pereche de aripi la majoritatea
hemipterelor este chitinizată în jumătatea anterioară și membranoasă în jumătatea
posterioară. Aceste hemielitre nu participă la zbor ci au doar rol de protecție. A doua
pereche de aripi, total membranoase, servesc pentru zbor.
•Subord. Pentatomorpha
– Familia Pentatomidae
• Halyomorpha halys – ploșnița marmorată asiatică – cunoscută și ca „Brown
marmorated stink bug” este originară din Asia (China, Japonia, Coreea şi Taiwan) s-a
răspândit în ultimii ani în SUA și Europa, dezvoltarea sa fiind favorizată de caniculă și secetă.
Depune ponta în pachete de 23-28 de ouă (în total între 100 și 400 de ouă) pe partea
inferioară a frunzelor. Ouăle, inițial verzi, apoi albe, eclozeză în 4-5 zile. Larvele (nimfele, în
literatura anglo-saxonă) parcurg 5 stadii până a se transforma în adulți. Începând cu al
treilea stadiu, Halyomorpha halys se hrănește cu lichide pe care le preia prin înțeparea
lăstarilor sau fructelor de la o mare varietate de plante (pomi și arbuști fructiferi dar și
fasole, soia, legume diverse).
• La locul înțepăturii, pe lăstar sau fruct apare o pată ruginie sau negricioasă iar
contactul pielii oamenilor cu lichidele corporale toxice ale ploșnițelor poate cauza iritații. Un
caz de keratită a fost de asemenea semnalat. Ca orice ploșniță, când se simte amenințată,
Halyomorpha halys eliberează o substanță malodorantă cu rol defensiv prin orificiile
glandelor plasate pe partea ventrală a toracelui, între prima și a doua pereche de membre.
Mirosul acesteia a fost asemănat cu cel de coriandru. Fructele și legumele marcate de
Halyomorpha halys își pierd palatabilitatea.
• Comunicarea între indivizi se face prin mesaje chimice (feromoni de alertă și de
agregare) și acustice (prin stridulație).
• Această insectă poate fi văzută „live” în parcul din fața și laterala Facultății de Medicină
Veterinară din Iași, spre DSV. Uneori și în încăperile din pavilionul Chirurgie-Reproducție-
Histologie-Control.

Biocontrol
Prădători naturali
• Coccinella septenpunctata
• Podisus maculiventris
• Reduvius sp.

– Ord. Hemiptera
• Subord. Heteroptera
– Infraord. Cimicomorpha – ploșnițe hematofage
– Infraord. Dipsocoromorpha
– Infraord. Enicocephalomorpha
– Infraord. Gerromorpha
– Infraord. Leptopodomorpha
– Infraord. Nepomorpha
– Infraord. Peloridiomorpha
– Infraord. Pentatomomorpha

Parazitismul cu cimicide
•Definiție
– Parazitismul cu ploșnițe din familia Cimicidae apare sub forma unor atacuri nocturne ale
unor insecte hematofage, în adăposturile animalelor, păsărilor și în habitatele umane.
– Cimicidele se găsesc în emisfera nordică și nu se întâlnesc în Australia, Africa tropicală și în
America Centrală
• Familia Cimicidae cuprinde 23 de genuri ce grupează peste 90 de specii din care doar
4 au importanță medicală.
• Majoritatea cimicidelor nu depășesc 4-5mm. Speciile hematofage au culoare brună.
Corpul este turtit dorso-ventral, lipsit de aripi.

Etiologie
– Cele mai frecvent întâlnite specii de cimicide la om și animalele domestice sunt :
• Cimex lectularius
• Cimex columbarius
• Cimex hemipterus
• Oeciacus hirudinis
• Leptocimex boueti
• Primele două specii au fost semnalate și în România
• Cimex lectularius
• 4-6 mm lungime
• Corp oval, turtit dorso- ventral
• Cap hipognat
 • Mezotorace cu hemielitre reduse sub formă de solzi
• Tars bisegmentat terminat cu 2 gheare
• Cimex columbarius - Jenyns, 1839
– 4,7mm lungime
– Corp rotunjit
– Parazitează la porumbei, găini, ocazional la om

Ciclul biologic
După fecundare, femelele depun câte 1-5 ouă/zi până epuizează cele aproximativ 200 de
ouă pe care le pot produce într-o viață.
Ouăle sunt depuse în locuri ascunse, protejate, pentru a oferi progeniturilor șanse de a
supraviețui și a se dezvolta.
În imagine este orificiul de îmbinare a unei piese de mobilier prin holtz-surub și în marginea
dreaptă a imaginii acestuia se distinge o femelă de Cimex depunând mai multe ouă în
orificiu și pe marginea acesteia.

Ecologie și epidemiologie
• 1-5 ouă/zi, cca. 200 ouă în total
• Longevitate – 9-18 luni
• 1 generație – 61 de zile în condiții optime
• Rezistența la starvație – 4-8 luni
• Larvele nu eclozează la temperaturi sub 14 °C
• La 27-30 °C durata ciclului de dezvoltare se scurtează cu minimum 1 săptămână.
• La 37 °C dezvoltarea încetează
• La 44 °C cimicidele mor în cca 1 oră.
• Stadiile preimaginale, în special al 5 lea stadiu nimfal au o rezistență la starvație mai
mare decât adultele.
• În perioadele de starvație nimfele nu trec dintr-un stadiu în altul iar adultele își încetează
depunerea pontei.
• Specificitatea de gazdă nu este foarte strictă.
• Pe timpul zilei ploșnițele se ascund în crăpăturile adăposturilor/locuințelor, în
cuibarele păsărilor, stau aglomerate în colonii.
• Ploșnițele își localizează prada prin căldura degajată de corp și bioxidul de carbon
emanat, de la distanțe de până la 150cm.
• Receptorii termici sunt plasați la baza antenelor.
• Comunicarea între indivizi se realizează prin feromoni de alarmă și feromoni de
agregare.
• Față de feromonii de agregare sunt sensibile în special adultele.
• Receptorii olfactivi destinați perceperii feromonilor se află pe segmentele terminale
ale antenelor.
• Transmiterea ploșnițelor – prin migrație (activ) sau pasiv, prin intermediul unor
vectori animați (animale, păsări) sau neanimați (ustensile, cofraje de ouă, mobilier,
aparatură electrocasnică, articole de îmbrăcăminte second-hand)

Patogeneză
• Acțiune spoliatoare – o ploșniță poate absorbi o cantitate de sânge mai mare de 2-6
ori decât greutatea sa inițială.
• Durata hrănirii este de cca. 3 minute la nimfe și de aprox. 15 minute la adulte.
• Ploșnițele se hrănesc hematofag în toate stadiile nimfale și în stadiul de adult, de
una sau mai multe ori/stadiu.
• Adultele se hrănesc săptămânal vara și bilunar primăvara și toamna.
• Acțiune traumatică și iritativ- inflamatoare: – Înțepăturile ploșnițelor sunt extrem
de pruriginoase, dar pruritul apare la 2-3 minute după încetarea hrănirii deoarece saliva
lor conține o substanță anestezică.
• Acțiune inoculatoare : – Ploșnițele sunt incriminat de transmiterea a 41 de boli,
printre care hepatitele virale, tifosul, lepra, febra recurentă, SIDA, leishmanioza, etc.
• Acțiunea alergizantă – la unii indivizi pot apare reacții alergice la proteinele salivare
ale cimicidelor, severitatea reacțiilor fiind dată de nivelul individual de reactivitate.

Tablou clinic
• Animalele și păsările atacate de ploșnițe sunt neliniștite, anemice, prezintă prurit.
• Scad producțiile principale, în special producția de ouă, până la niveluri neeconomice
• Mortalitatea apare la un număr redus de exemplare, în special vara, când au loc
exploziile populaționale ale cimicidelor.
• La om s-au constatat reacții alergice, dureri abdominale și oboseală la efort

Examenul anatomo-patologic
• Mortalitate apare la păsări și la animalele de talie mică.
• Cadavrele sunt slabe, anemice
• Pe corp, în special în zona pectorală și pe aripi se observă eriteme, deplumații,
hemoragii punctiforme, papule.
Diagnostic
• Clinic – pe baza semnelor clinice, a leziunilor caracteristice și a depistării agenților
cauzali.
– În SUA sunt folosiți câini dresați pentru depistarea ploșnițelor în adăposturi sau locuințe.
Pentru un specialist sunt necesare, în medie, 50-60 de minute pentru a realiza o anchetă
entomologică într-o locuință. Un câine dresat are nevoie de cel mult 2 minute pentru a
depista ploșnițele..
– Se pot folosi diverse tipuri de capcane pentru monitorizarea locuințelor și adăposturilor.
Acestea au o sursă de căldură și/sau dioxid de carbon în mijloc și suprafețe adezive ce rețin
insectele pe margini.

Parazitismul cu Reduviidae
Etiologie
Din familia Reduviidae doar subfamilia Triatominae cuprinde specii hematofage. Sunt
ploșnițe de talie mare (2-3 cm/0,8-1 cm) cu antene filiforme alcătuite din 4 segmente
Culoarea este brună sau neagră, cu ornamentații roșii, galbene sau portocalii pe abdomen.
Au ochi compuși, plasați ateral iar ocelii sunt plasați dorsal, înapoia ochilor compuși.
Tarsele sunt trisegmentate
Au două perechi de aripi , prima hemichitinizată.
• Triatoma infestans
• Rhodnius prolixus

Ciclul biologic
• Se cunosc 5 stadii larvare (nimfe) asemănătoare cu adulții.
• Ouăle eclozează la temperaturi peste 15 grade.
• Durata ciclului de viață variază între câteva luni și 2 ani.

Parazitismul cu Triatominae
Epidemiologie
– Marea majoritate a triatominelor sunt parazite ale animalelor sălbatice, în special ale
rozătoarelor, liliecilor și edentatelor. Câteva specii s-au adaptat parazitismului la animalele
domestice și la om.
– Sunt nocturne, lucifuge
– Se întâlnesc frecvent în zonele tropicale

Patogeneză
– Acțiune inoculatoare
• Triatominele transmit tripanosomoze la animale și om.
– Trypanosoma cruzi
– Acțiune spoliatoare
• Triatominele se hrănesc între 5 minute și 1 oră, preluând sânge în cantități ce depășesc de
2-3 ori greutatea inițială a ploșniței.

Tablou clinic
– Kissing bugs – ploșnițele înțeapă cu predilecție buzele
– Înțepăturile sunt nepruriginoase, nedureroase
– Ploșnițele triatomine produc sunete cu rol defensiv (stridulație)

Diagnostic
– Pentru a depista infestarea locuințelor/adăposturilor cu triatomine se pot folosi coli de
hârtie albă așezate pe lângă pereți, introduse sub plinte sau crăpături, observând fecalele
depuse de ploșnițe.

Tratament
• Dezinsecția adăposturilor goale cu organofosforice
– Carbetox 0,5%
– Divipan – aerosoli, 2-4g/m3
– Clorofos 3%
– Alfacron 2%
– Azinfos 0,4-0,6% aspersat sub presiune (40 de atmosfere!), timp de contact
: 72 de ore.
Cu piretrine/piretrinoide
– Deltametrin (K-Othrine) 1/100
– Permethrin 1/200
– Beta-Cyfluthrin
– Lambda-Cyhalothrin Diatomaceous Earth
Repetarea dezinsecției se va face pentru produsele cu remanență mică la 8-15 zile.
• Dezinsecția adăposturilor goale cu organofosforice
– Măsuri auxiliare
• Arderea așternutului
• Dezinsecția tuturor încăperilor din fermă (vestiare, filtrul sanitar, birouri, magazii, etc) și a
mobilierului aferent
• Transportarea gunoiului pe terenuri agricole
• Dezinsectizarea ustensilelor, cofrajelor
• Dezinsecția adăposturilor în prezența animalelor:
Cu organofosforice
– Carbetox 1%
– Clorofos 2%
– Alfacron 1% Cu carbamați
• Propoxur – numai pentru mamifere, Ficam
Cu piretroide
- K-othrine (Deltamethrin), Solfac (cyfluthrin) Diatomaceous Earth
• Dezinsecția locuințelor
– Prin mijloace chimice – pentru hoteluri, trenuri, aeroporturi, spații publice (dichlorvos,
malathion)
– Prin mijloace ecologice – în locuințe
• Creșterea temperaturii la 45°C – dispozitive cu termostat
• Aspirare, aparate de curățat cu aburi
• Folosirea de capcane
• Bariere
• Substanțe repelente
– Construcțiile improvizate a căror dezinsecție costă mai mult decât construcția în sine, se
vor distruge

Combaterea biologică
– Au fost explorate mai multe soluții, printre care:
• Folosirea unor prădători naturali : Reduvius peronnatus – ”masked assassin bug”
• Monomorium pharaonis – furnica faraon
• Au fost explorate mai multe soluții, printre care:
– Folosirea de micoinsecticide
BIAGRO BbVinchuca -
Beauveria bassiana 12 x 10 10 conidii
– Folosirea unor microorganisme patogene pentru artropode:
• Bacillus thuringiensis Cristale proteinacee – delta- endotoxin
– Dithal
– Thuricide

Combaterea biologică
Nici macar o singura metodă biologică nu poate fi folosită pentru combaterea ploșnițelor cu
o eficiență rezonabilă.
Pentru a dezinsectiza cu succes o locuință este necesară etanșarea geamurilor și ușilor,
aspersarea sau aerosolizarea tuturor obiectelor mici cu insecticid și ambalarea lor în saci de
polietilenă, distanțarea mobilierului de pereții încăperilor, aspersarea cu Solfac, Ficam în
concentrațiile recomandate de producător pentru ploșnițe și părăsirea locuinței pentru
câteva zile

• Subordinul Nematocera
– Fam. Culicidae.
– Fam Simuliidae.
– Fam Phlebotomidae
– Fam. Ceratopogonidae

Caractere generale
– Insectele din subordinul Nematocera au talie mică, antene filamentoase compuse din
numeroase articule.
– Aripile sunt de obicei lungi și înguste, cu numeroase nervuri ramificate.
– Palpii sunt pendulari (mai puțin la țânțari), compuși din 4 sau 5 segmente.
– După pupare, insecta adultă părăsește pupariul printr-o deschidere longitudinală dorsală.
– Piesele bucale (trompa sau proboscisul) nematocerelor sunt puternic modificate.
– Labium-ul este foarte subțire, sub forma unei teci protectoare pentru celelalte piese
bucale (cunoscute sub denumirea colectivă de stileți).
– Labium-ul se termină prin mici labele senzitive
– Labium-ul pipăie cu labelele pielea pentru a detecta un vas superficial.
– Maxilele și mandibulele pătrund prin piele până în capilar, labium-ul având un rol de
ghidare
– Structura acestor piese bucale este similară pentru toate nematocerele
(Ceratopogonidae, Simuliidae, Culicidae și Phlebotomidae)

Fam. Culicidae
Ecologie
– Majoritatea țânțarilor se hrănesc cu sevă extrasă din plante.
– Femelele unor specii de țânțari s-au adaptat la hrănirea hematofagă, sângele fiind necesar
ca sursă de proteine și fier pentru producerea ouălor.
– Localizarea gazdelor se realizează prin detectarea dioxidului de carbon,a căldurii,
umidității emanate dar și pe baza recunoașterii optice.
– Majoritatea țânțarilor sunt specii crepusculare.
– În climatele calde și umede tropicale unele specii (Aedes albopictus – asian tiger mosquito)
s-au adaptat parazitismului hematofag diurn.
– Numai femelele produc substanțe anticoagulante în salivă.
– Saliva țânțarilor conține cca. 20 de proteine, rolurile jucate de acestea fiind descifrate doar
pentru jumătate dintre ele.
– Proteinele salivare au rolul de a bloca coagularea sângelui și vasoconstricția și de a facilita
hrănirea prin creșterea afluxului local de sânge prin inflamație.
– Proteinele salivare împiedică angiogeneza, scad imunitatea și produc hipersensibilizare.
– Cercetările pe șoarece îndreptate asupra acțiunii imunosupresoare a salivei țânțarilor au
arătat că proteinele salivare inhibă selectiv producția de interleukine, TNF și IFN-γ.
– Sunt afectate de inhibiție interleukinele produse de limfocitele T, în rândul cărora se
înregistrează atât o mortalitate ridicată cât și o scădere a ratei de multiplicare.
– După hrănire și acuplare, intestinul femelelor de țânțari secretă hidrolaze care au rolul de
a scinda hemoproteinele în aminoacizi ce vor folosi pentru sinteza proteinelor de rezervă din
viitoarele ouă.

Taxonomia culicidelor
• Subfamilia Anophelinae • Importanța sanitară – vector al malariei
• Subfamilia Culicinae
• Subfamilia Toxorhynchitinae
• Genul Amphipromeca Bode, 1953 †
• Genul Archaeoculicus Hong, 1980 †
• Genul Armigeres Theobald, 1901
• Genul Bakerina Bory de St Vincent, 1827
• Genul Burmaculex Borkent & Grimaldi, 2004 †
• Genul Heizmannia Ludlow, 1905

• Subfamilia Toxorhynchitinae
– Genul Toxorhynchites Theobald, 1901
Importanță sanitară și veterinară redusă, larvele lor sunt prădători ai larvelor altor specii de
țânțari, de aceea sunt folosite de Statele Golfului (Florida, Mississippi, Alabama, Louisiana,
Texas) ca agenți de combatere biologică a acestor insecte.
• Subfamilia Culicinae
• Tribul Aedini
• Tribul Culicini
• Tribul Culisetini
• Tribul Ficalbiini
• Tribul Mansoniini
• Tribul Orthopodomyiini
• Tribul Sabethini
• Tribul Uranotaeniini
• Genul Anisocheleomyia Theobald, 1905

Patogeneză
– Mecanismul inoculator
• Malaria este o boală parazitară majoră, de interes internațional
• Cca 228 de milioane de oameni erau infectați în 2018
• 93% din cazuri sunt înregistrate în Africa
• 94% din cazurile de mortalitate au fost raportate în Africa
• Cel mai vulnerabil grup este cel al copiilor sub 5 ani, în rândul cărora au fost
raportate 67% din cazurile de mortalitate

Patogeneză
– Mecanismul spoliator este de mai mică importanță, efectele sale fiind vizibile asupra
animalelor de talie mică.
– Mecanismul alergizant este foarte cunoscut, pisicile având o predispoziție față de alergiile
la înțepături de țânțari.

Fam. Culicidae Dermatita alergică a pisicilor

• Dermatita alergică a pisicilor la înțepăturile de țânțari este o boală sezonieră, ce se

vindecă odată cu încheierea sezonului de țânțari sau dacă pisicile sunt ferite de înțepături.
• Localizarea este predominant facială, leziunile dezvoltându-se în jurul înțepăturilor sub
formă de eritem papulos care adesea capătă un aspect eroziv, ulcerat.
• Histologic, dermatita evoluează inițial cu leziuni perivasculare ce difuzează ulterior,
completate de infiltrații de eozinofile ale căror enzime duc la necroze ale fibrelor de
colagen, deci nu evoluează ca o reacție simplă de hipersensibilizare.

Diagnostic
– Aspectul clinic
– Evoluția sezonieră
•Paraclinic
– IDR

Tratament
– Insecticide, repelente
– Glucocorticoizi

Măsuri de combatere a țânțarilor

– Distrugerea habitatelor de pontă prin drenarea mlaștinilor
– Aplicarea de insecticide (piretrine, piretrinoizi) în locurile de pontă și în locurile de odihnă.
– Măsuri de combatere ecologică
• Romanomermis culicivorax
• Bacillus thuringiensis
• Stimularea prădătorilor naturali ai larvelor -Toxorhynchitessp., libelulele , etc.

Fam. Simuliidae
• Membrii familiei Simuliidae sunt cunoscuți sub diverse denumiri, cum ar fi ”muște
veninoase”, ”muște cocoșate”, ”muște negre” sau ”țânțarii bivolilor”
•Se hrănesc cu sânge de la mamifere și păsări domestice și sălbatice.
• Adulții sunt mici (1- 5mm), cu corpul ghemuit (cocoșat) și aripi late.
• Antenele sunt mai scurte decât la majoritatea nematocerelor, alcătuite din 11
segmente rotunjite.
– Din familia Simuliidae fac parte genurile:
• Titanopteryx
• Eusimulium
• Wilhelmia
• Boophthora
• Odagmia
• Simulium
– Cele mai importante specii sunt:
• Simulium columbaczense (musca columbacă)
• Boophthora erytrocephala
• Titanopteryx maculata
• Wilhelmia equina La șes
• Odagmia ornata La șes

Ciclul biologic
– Femela depune ouăle (fig. 2) sub forma unor grămezi lipicioase sau în șiruri neregulate,
de regulă pe pietre sau vegetație parțial imersată.
– Din ouă ies larve (fig.3) în 6-12 zile.
– Larvele preferă curenții rapizi de apă, care le asigură oxigenul.
– Dacă scade oxigenul solvit în apă, larvele se detașează și migrează cu ajutorul curenților
de apă.
– Larvele parcurg 8 stadii pe o durată ce variază de la câteva săptămâni până la 1 an.
– Înainte de pupare, larvele se detașează, migrează în locuri liniștite, ferite și se atașează
puternic de vegetație sau stânci , secretă un material cu o structură asemănătoare mătăsii
și se transformă în pupe (foto 4).
-Din pupe se dezvolta adultii care parasesc pupariul folosindu-se de o bulă de aer ce apare către
finalul stadiului de pupă între adultul în dezvoltare și pupariu.

– Adultul proaspăt-emerjat este apt de zbor imediat.

Ecologie
– Durata ciclului biologic Peste 4 săptămâni
– Longevitate De la 2-3 săptămâni până la maximum 85 de zile.
– Adulții sunt diurni, cu vârfuri de activitate dimineața și seara.
– Locarea prăzii se ralizează prin dioxidul de carbon degajat de gazde și de unele substanțe
odorante.
– Simulidele pot parcurge distența mari, între 6 și 12 km în căutarea hranei.

Epidemiologie
– Simulidele sunt întâlnite frecvent în America și Europa de Est, ciclul lor biologic fiind legat
de curenții repezi și apele oxigenate.
– Se hrănesc pe păsări, vaci și cai, pe ultimele două, de obicei se localizează pe picioare
abdomen, cap și urechi.

Patogeneză
– Mecanism toxic și alergizant – uneori se înregistrează moartea subită a animalelor
(în special cabaline) ca urmare a toxinelor salivare (citokinaza) care inhibă centrul
respirator, cordul și scade motilitatea vaselor sangvine.
– Mecanismul inoculator – unele boli parazitare (oncocercoza produsă de O.
gutterosa la vaci, O. cervicalis la cai și O. volvulus la om, leucocitozoonoza la curci),
unele boli virale (encefalita virală ecvină și stomatita veziculoasă la vaci și cai) pot fi
transmise de simuliide.
– Mecanismul spoliator

Tablou clinic
– În timpul atacului simulidele urmăresc animalul fără să se așeze pe obiectele din jur.
– Preferă animalele cu păr de culori închise și pe cele în mișcare.
– Zonele predilecte sunt cele cu păr scurt, rar și cu pielea fină.
– Wilhelmia equina și W. lineata preferă fața internăa pavilioanelor auriculare.
– Pool-feeding (telmofagie)
– Hrănirea – 5-8 minute – corpul devine aproape sferic, greutatea crește de cca. 3 ori față
de cea inițială.
– Plaga mai sângerează 2-3 minute după încetarea hrănirii

– Atacul de simulide este anticipat de gazde, devin neliniștite și fug în tufișuri sau ape.
– Atacurile puternice (approx. 10 000 de înțepături) duc la insuficiență cardiacă și
respiratorie, edeme declive, tulburări nervoase și moarte.
– În invaziile puternice roiul de simulide înconjoară animalul, care, panicat, inhalează
insectele. Acestea mor în căile respiratorii și sunt descoperite la necropsie.

Tablou clinic
– Atacurile de simulide produc 5 forme morfoclinice de boală:
1. Simplul discomfort – scăderea producției de lapte.
2. Sindromul cutanat ușor – peteșii și edeme subcutanate.
3. Sindromul cutanat și al mucoaselor – edeme ale zonei genitale, asociate sau nu cu
suprainfecții piogene locale sau generalizate.
4. Sindromul respirator – edeme laringiene, faringiene cu dispnee gravă și pericol de
asfixiere.
5. Simulidiotoxicoza caracterizată prin tulburări respiratorii grave, cu pareze, paralizii, șoc.

Diagnostic clinic
– La animalele atacate se observă mici hemoragii punctiforme. Sângele se usucă și formează
cruste.
– Locul înțepăturii se edemațiază, proemină la fel ca în înțepăturile de purici sau albine;
edemele pot fi izolate sau pot conflua.
– Formele ușoare sunt febrile sau afebrile, caracterizate prin scăderea producțiilor și a
capacității de muncă, abatere, inapetență, disfagie. Acaestă formă se vindecă de regulă
după 6-7 zile de evoluție.

Diagnostic epidemiologic
– Boala apare în sezonul cald
– Ancheta epidemiologică tre- buie să includă și biotopii favorabili dezvoltării simuli- delor
pentru identificarea stadiilor preimaginale, atunci când agentul cauzal nu a fost
identificat.
– Se vor lua în calcul evoluțiile meteorologice capabile să producă eclozarea în masă și deci
apariția invaziilor masive

Diagnostic diferențial
– Primăvara, tulburările nervoase datorate atacurilor de simulide trebuie diferențiate față
de cele din tetania de iarbă, în care nu apar edeme și peteșii.
– Favorabil în discomfortul simplu și sindromul cutanat ușor, rezervat în sindromul cutanat
și al mucoaselor și grav în cel respirator și în simulidiotoxicoză.

Profilaxie și combatere
– Repelenți din 2 în 2 săptămâni
– Piretrine/piretrinoizi cu acțiune retard (deltametrin – Butox 7,5% pour-on, cyfluthrin -
Bayofly)
– Distrugerea stadiilor preimaginale și imaginale prin:
• pulverizări de insecticide din avion deasupra albiilor râurilor și a locurilor de odihnă ale
animalelor – în Europa nu se mai pot aplica datorită legislației mediului;
• măsuri de hidroameliorare care au ca scop modificarea vitezei de curgere sau a direcției ,
desecarea terenurilor mlăștinoase, distrugerea plantelor acvatice, etc.
• stimularea dezvoltării dușmanilor naturali – nematode mermitide, sporozoare
entomotrope, insecte prădătoare (viespi, chironomide, libelule).
– Animalele atacate se introduc în adăpost, se tratează cu antihistaminice, soluții hidro-
electrolitice, tonice cardiace. Dușurile reci, fricționările cu apă și oțet scad intensitatea
edemelor și contibuie la vindecare.

Fam. Psychodidae
• Fam. Psychodidae
– Subfam. Bruchomyiinae
– Subfam. Phlebotominae
– Subfam. Psychodinae
– Subfam. Sycoracinae
– Subfam. Trichomyiinae
– Genul Balbagathis Quate, 1996
– Genul Lutzomyia

Fam. Psychodidae parazitismul cu flebotomi

Morfologie
– Se cunosc peste 700 de specii de flebotomi.
– Sunt diptere nematocere brune-gălbui, cu picioare lungi și păroase și corpul hirsut; aripile
sunt înguste, lanceolate.
– Antenele sunt velutoase, moniliforme, alcătuite din 16 articule; sunt mai lungi decât
trompa.
– Capul este mic, ovoid, ochii compuși sunt mari, negri.

Ecologie
– Flebotomii depun ouăle pe sol umed, cadavre, excremente sau deșeuri vegetale în
descompunere.
– Ovipoziția are loc după o săptămână de la prânzul sangvin. Se depun aproximativ 50
de ouă.
– Eclozarea are loc între 4-17 zile de la ovipoziție, în funcție de temperatura mediului.
– Larvele sunt tericole, saprofage-fitofage, sedentare.
– Cuiburile larvare sunt diferite în funcție de specie – crăpături în sol, vizuini, cuiburi,
scorburi, găuri din pereții adpăpsturilor animalelor. Esențial se aseamănă – sunt locuri
liniștite, umede, umbrite, fără curenți de aer.
– După 4 stadii larvare apar pupele, care nu se hrănesc.
– Durata ou-adult este cuprinsă între 20-75 de zile.
– Ph. papatasi ajunge la adult în condiții de laborator în 5-6 săptămâni iar când intervine
diapauza larvară în 7-9 luni.
– Speciile de flebotomi se împart în antropofile și zoofile . Majoritatea sunt zoofile.
– Flebotomii zboară în serile și diminețile liniștite, în adăposturi și în
afara lor, căutând hrană pe distanțe mici.
– Longevitate : femelele – aproximativ 40 de zile, masculii doar 3-4 zile.
– Flebotomii sunt abundenți în zonele tropicale și mai rari în cele temperate.

Patogeneză
– În zonele temperate rar se ajunge la o populație de flebotomi atât de numeroasă încât să
devină dăunători prin mecanismul spolierii hematofage.
– Principalul mecanism al patogenezei este cel inoculator, flebotomii fiind vectori ai
leishmaniozei la om și animale (ungulate și carnivore), ai bartonelozei, ai unor arbovirusuri
care produc febra papataci, febra de flebotomi și febra de trei zile. Arbovirusurile se
transmit vertical, transovarian, de la o generație de flebotomi la alta.

Patogeneză
– La taurine și cabaline s- a demonstrat transmiterea virusului stomatitei veziculoase.

Diagnostic
– Capturarea adulților cu hârtie adezivă

Profilaxie și combatere
– Flebotomii sunt sensibili la insecticide, astfel măsurile de combatere a culicidelor au dus la
scăderea drastică a populațiilor de flebotomi.
– Măsurile de combatere se înscriu în cadrul general al politicilor de protecție a sănătății
publice, îndreptate asupra insectelor hematofage și a habitatelor de reproducere ale
acestora.
 familia Oestridae

Dipterele din familia Oestridae sunt împărțite în mai multe subfamilii:

– Gasterophyllinae
– Hypoderminae
– Oestrinae
Familia Oestridae face parte din ord. Diptera subordinul Brachicera, divizia Cyclorapha,
împreună cu familiile Muscidae, Hippoboscidae, etc.
Sunt insecte de talie relativ mare, adulții măsurând 1-2 cm
• Numai stadiile larvare (L1-L3) sunt parazite
• Dipterele Oestridae au ca particularitate lipsa pieselor bucale la adulți

Cuprinde genurile :
– Oestrus
• Oestrus caucasicus
• Oestrus ovis
– Rhinoestrus
• Rhinoestrus purpureus
– Cephalopina
– Cephenemya
– Pharingomya

Estroza
Epidemiologie
– Surse de infestare
• Animalele infectate anul anterior
– Calea de infestare
• Nazală, conjunctivală*
– Receptivitate
• Descrescător: ovinele, caprinele, cerbul, căpriorul, câinele, omul. Mai receptiv tineretul
– Răspândire
• Cosmopolită
– Prevalență
• În zonele endemice, pe pășuni, au fost raportate prevalențe de până la 80% *
• În climatul temperat boala are caracter sezonier

Patogeneză
– Mecanism iritativ-inflamator
– Mecanism inoculator

Tablou clinic
– Rinita estivală
• Faza de atac al insectelor
• Faza de coriză
– Sinuzita hivernală
– Migrații eratice - pulmon

Diagnostic
– Clinic
– Epidemiologic
– Entomologic
– Terapeutic
– Serologic
Diagnostic diferențial
– Rinite și sinuzite cu altă etiologie
– Dictiocauloză
– Cenuroză
Diagnostic anatomo-patologic

Prognostic vital
– Favorabil în formele ușoare, necomplicate septic
– Rezervat în sinuzitele purulente
– Grav în formele complicate (meningite, pneumonii)
Prognostic economic
- oile infestate pierd între 1 și 4,5 kg din greutatea corporală, produc cu 200-500g mai puțină
lână și cu cca. 10% mai puțin lapte

Profilaxie și tratament
– Tratamente antiparazitare profilactice folosind medicație sistemică:
• Lactone macrociclice – ivermectină, doramectină – 0,2mg/kc-0,4mg/kc
• Nitroxinil (Dovenix) 20mg/kc
• Neguvon 70-80mg/kc sol. 10% per os + 0,05% atropină sulfurică (istoric!)
– Combaterea oestridelor în mediu și habitat
• Aspersarea de insecticide în mediu și saivane
• Combaterea pupelor în sol prin măsuri agrotehnice

Rinestroza cabalinelor
•Rhinoestrus purpureus parazitează în cavitățile nazale, sinusuri, faringe, laringe la cabaline.
•Produce rinită, sinuzită, tuse, cornaj, dispnee, uneori moartea prin asfixie Subfamilia
Hypodermatinae
Genul Hypoderma Latreille, 1818 Genul Oestromyia Brauer, 1860 Genul Portschinskia
Semenov, 1902 Genul Przhevalskiana Grunin, 1948

• Genul Hypoderma
– Hypoderma bovis
– Hypoderma lineatum
– Hypoderma diana
– Hypoderma acteon
– Hypoderma tarandi
– Hypoderma sinense

Hipodermoza bovinelor
Epidemiologie
– Sursa de infestare
• Animalele infestate anul anterior
– Calea de infestare
• Transcutanat/Per os – H. lineatum
• Transcutanat – H. bovis
– Receptivitate
• Specia – bovinele sunt sensibile, yacii – mai putin sensibili
• Rasa – Sahival – rezistente, Jersey, Holstein sensibile
• Vârsta – receptive la vârsta de 1-3 ani
– Răspândire
• Emisfera boreală, mai ales în regiuni de deal și podiș din regiunile temperate (25-60 grade
latitudine nordică)

Patogeneză
– Mecanism mecanic și iritativ
– Mecanism toxic
– Mecanism alergizant - șoc anafilactic*
– Mecanism inoculator

Modificări anatomo-patologice
– Esofag
• Inflamații
• Trasee de migrații
• Abcese
– Canal rahidian
• Duramater îngroșată, cu aspect lăptos
• L1 în țesutul adipos din exteriorul dureimater
– Musculatura ileospinală
• Trasee de migrație cu magma verzuie
• Calcificări
– Piele
• Noduli hipodermici caracteristici
• Cepuri fibroase cicatriciale
Diagnostic
– Clinic – aspectul nodulilor și poziția lor
– Paraclinic
• Serologic – hipodermine A,B,C
• Din laptele din tancul de răcire se pot identifica hipoderminele eliminate de 1
vacă infestată din 100 de vaci sănătoase
• Morfologic* - se pot identifica larvele extrase de la animalele vii sau de la cadavre pe baza
numărului și dispoziției spinilor cuticulari, a morfologiei stigmelor respiratorii
• Prin PCR se poate identifica specia de Hipoderma pe baza secvențelor de gene înregistrate
în GeneBank
– În unele țări au fost implementate strategii naționale de eradicare a hipodermozei. În
Franța, programele de eradicare au fost implementate în paralel cu depistarea fermelor
pozitive prin identificarea hipoderminelor din laptele din tancul de răcire șitratamentul cu
microdoze de ivermectină asupra tuturor animalelor de pe cuprinsul țării, până la
negativarea tuturor animalelor. După ce acestă etapă a fost soluționată, controlul a fost
menținut pe linia frontierelor cu Spania și Belgia, pe un culoar lat de 5 km (cam cât pot
migra hipodermele în căutarea unei gazde) de la linia de frontieră.

Diagnostic diferențial
– Nodulii hipodermici – față de abcese
– Ouăle de Hypoderma – față de cele de păduchi

Tratament și profilaxie
– Lactone macrociclice
• Injectabil – 0,2mg/kc
• Pour on – 0,5mg/kc
• Folosirea de microdoze: 1mg de ivermectină/animal
– Organofosforice
• Diazinon, clorofos, coumaphos, fenthion sub formă de soluții pentru aspersări pe linia
dorsală a corpului
– Piretrine, piretrinoizi
• Deltamethrin – Butox 50 ca soluție pentru aspersări sau Butox 7,5% pour on
– Distrugerea pupelor în sol
• Măsuri agrotehnice – irigarea solurilor în care se afundă pupele duce la putrefacția
lor
• Creșterea păsărilor de curte pe lângă fermele de vaci (inaplicabilă în ferme mari)
– Alte măsuri profilactice
• Hibridizarea interspecifică H. bovis- x H. Lineatum – hibrizii sunt sterili
• Sterilizarea prin iradiere a masculilor și eliberarea lor duce la apariția de ponta sterilă
– reducerea numărului de insecte
• Imunoprofilaxia cu extracte de larve – a fost abandonată după descoperirea efectului
micro-dozelor de ivermectină

Hipodermoza ecvină
• Se întîlnește rar
• Este produsă de H. bovis, H. lineatum, H. diana
• Pe lângă forma nodulară, cutanată , pot apărea simptome nervoase datorită
migrației în vecinătatea meningelor cerebrale sau spinale
• Uneori, mortalitate
• Sunt posibile reacții anafilactice
Se tratează cu ivermectină administrată oral, 0,2-0,3 mg/kc

Hipodermoza la căprioară
• Hipoderma acteon
– Pielea căprioarelor fiind subțire, nu permite dezvoltarea larvelor în hipoderm, de aceea
larvele rămân atașate de carcasă după jupuire, în țesutul conjunctiv subcutanat Infestații
eratice cu insecte din Oestroidea
• Oftalmomiazele interne și externe la om și animale
• Miaza gingivală
• Hipodermoza umană
• Hipodermoza la mistreț

Subfamilia Gasterophyllinae
– Genul Cobboldia Brauer, 1887
– Genul Gasterophilus Leach, 1817
– Genul Gyrostigma Hope, 1840
– Genul Neocuterebra Grunberg, 1906
– Genul Ruttenia Rodhain, 1924

– Genul Gasterophilus Leach, 1817

• Gasterophilus haemorrhoidalis depune ouăle pe firele de păr din jurul botului
• Gasterophilus inermis depune ouă pe firele de păr de pe obraji
• Gasterophilus intestinalis depune cca 1000 de ouă pe firele de păr de pe laturile
toracelui, membre, gât
• Gasterophilus nasalis depune ouăle pe firele de păr din jurul botului
• Gasterophilus nigricornis întâlnită mai rar la cai
• Gasterophilus pecorum depune ouăle pe furajele din iesle, pe iarbă

Ciclul biologic
– Ou
– Larva I
– Larva II
– Larva III
– Pupa
– Adulti

Gasterofiloza ecvinelor
Epidemiologie
– Sursa de infestare
• Animalele infestate anul anterior
– Calea de infestare
• Orală
• Transcutanată – *gasterofiloza obrajilor
Receptivitatea
– La orice vârstă, sex, rasă
Răspândire
– Cosmopolită
Incidență
– Mai frecventă în nordul Africii, Asia, unde realizează două generații pe an, dar prezentă în
toată lumea

Patogeneză
– Mecanism iritativ inflamator
• Migrație – prin submucoasa tubului digestiv prediafragmatic spre stomac, duoden și
rect
• Localizare – ruptura de stomac
– Perforarea intestinului – peritonite fatale
– Iritația permanentă stimulează dezvoltarea neoplazică
– Mecanism inoculator
• Larvele în migrație sau cele atașate de mucoasa gastrică sau intestinală pot produce
perforarea organelor digestive și
transferul florei bacteriene în cavitatea peritoneală (Streptococcus zooepidemicus în
https://doi.org/10.1111/j.1751-0813.1987.tb09669.x)
– Mecanism spoliator
• Larvele se hrănesc cu fluide interstițiale, sânge
• Infestații severe – peste 600 de exemplare în stomac!

Tablou clinic
– Gasterofiloza obrajilor - dermatită tranzitorie
– Gasterofiloza buco-faringiană – glosită, esofagită și faringită tranzitorii – tulburări de
deglutiție
– Gasterofiloza gastro-duodenală – gastrită cronică
– Gasterofiloza rectală – rectită cronică

Diagnostic
– Clinic
Ouă de gastrofili atașate de firele de păr din zonele inferioare ale membrelor, laturile
toracelui, în jurul botului
Primăvara, larvele de stadiul III sunt eliminate prin materiile fecale și se afundă la 2 cm în
pământ pentru a se transforma în pupe. Acest stadiu durează
3-5-6 săptămâni. Adulții nu au piese bucale funcționale și nu se hrănesc ci doar se
rehidratează. De aceea masculii rămân cantonați în apropierea grămezilor de materii fecale
și a cailor, uneori luptându-se cu alți masculi pentru a-și proteja și fecunda femelele și a le
asigura accesul la gazde.
– Serologic – se practică, dar în scop științific, de cercetare, nu ca metodă obișnuită de
diagnostic.
Toate testele efectuate asupra unor populații de cai din SUA au demonstrat o prevalență
ridicată a gasterofilozei, de aceea majoritatea antiparazitarelor orale destinate cailor conțin
lactone macrociclice
(ivermectină/ abamectină/ moxidectin) și fie un benzimidazol (fenbendazol, cel mai adesea),
fie praziquantel. Deparazitarea la cal se face cu medicamente cu spectrul larg, pentru a
acoperi și paraziții greu de depistat prin examene de rutină: cestodele anoplocephalide,
gastrofilii și pe cele foarte frecvente, la care reinfestările sunt posibile și foarte probabile,
strongilii
Diagnostic Anatomo-patologic
– Mucoasă buco-faringiană: trasee de migrație modificate inflamator
– Stomac – rozete de gastrofili în zona non- glandulară
– Duoden
– Rect – Gasterophilus haemorrhoidalis

Prognostic
– Favorabil in majoritatea cazurilor, grav în infestațiile masive care produc obstrucții sau
ruperea stomacului.
– În general, gastrofiloza cailor este o boală cu simptome ușoare sau chiar asimptomatică în
condițiile infestărilor obișnuite. Când numărul larvelor atașate de mucoasa gastrică și
intestinală sau a celor care migrează prin submucoasa oro- faringiană și esofagiană este
mare, apar manifestări clinice uneori grave

Tratament și profilaxie
– Lactone
• Ivermectină, avermectina, per os, 0,2-0,3 mg/kc
– Organofosforice
• Triclorfon în amestec cu benzimidazoli (mebendazol, oxfendazol) per os, 30mg/kc sub
formă de pastă
• Neguvon, sol. orală sau pulbere, 30-40 mg/kc cu atropinizare prealabilă – aceste produse
au fost
înlocuite în practică de lactonele macrociclice care sunt eficiente și asupra altor paraziți și au
mai puține efecte secundare nedorite
– Îndepărtarea mecanică a ouălor de gastrofili
– Aspersarea animalelor cu organofosforice la fiecare 14 zile în perioada de zbor a adulților
– Tratamente profilactice antiparazitare primăvara și toamna*

Parazitismul cu insecte din familia Hippoboscidae

Familia Hippoboscidae cuprinde 3 subfamilii și 6 genuri:

– Subfam. Hippoboscinae

– Subfam. Lipopteninae

– Subfam. Ornithoicinae

– Genul Allophagus

– Genul Allobosca - lemurieni

– Genul Anapera

– Genul Archinycteribia

– Genul Australfersia - marsupiale

– Genul Brachypteromya

• Genul Hippobosca
– H. equina - cabaline

– H. longipennis - câine

– H. variegata – bovine

Ciclul biologic
– Adulții se hrănesc la 24 de ore după emerjare
• Hrănirea durează 10-15 minute

• Priza de sânge este de 2,56-3,35mg

– Femelele sunt vivipare, depun larve (pre-pupe) albicioase în crăpăturile pereților, scorburi de
copac, crăpături de pe sol.

Ouăle eclozează în uter iar larvele (de la I la III) sunt hrănite cu o secreție lăptoasă produsă de
glandele uterine până la stadiul de pre-pupă (asta e valabil pentru toată suprafamilia)

– Se depune o singură pre-pupă o dată

– Ponta însumează 10-15 pre-pupe

– Aceste pre-pupe se transformă imediat în pupe.

– După 20-25 de zile din pupe ies adulții (în condiții optime) sau în peste 150 de zile dacă pre-
pupele sunt depuse toamna

Epidemiologie
– Distribuție
• Toate speciile de Hippobosca își au originea în nordul Africii
• H. equina s-a răspândit și în Europa și o parte din Asia
• În UK se întâlnește doar în sud
• H. longipennis a fost transferată în America pe animale captive destinate parcurilor safari
sau grădinilor zoo dar nu s-a răspândit. În Europa este semnalat în regiunile din sud

– Surse de infestare
• Animalele parazitate pe care adulții iernează
• Pupele de pe sol

– Rezistența
• La starvație, ca adulți – 3-5 zile
• În mediu ca pupe – peste 150 de zile

Patogeneză
– Spoliere hematofagă

– Iritație, inflamație

– Alergie

– Inoculare de germeni : H. equina transmite hemosporidioze, H. longipennis transmite

Dipetalonema dracunculoides

Subfamilia Lipopteninae
• Genul Lipoptena
– Lipoptena cervi
– Lipoptena capreoli

– Lipoptena ariane

– Lipoptena couturieri

– Lipoptena fortisetosa

• Genul Melophagus
– Melophagus ovinus

– Melophagus rupicaprinus

– Lipoptena cervi
După ieșirea din pupariu, Lipoptena sp. este aripată și își caută activ gazda. Acolo unde densitatea
insectelor este mare iar cervideele sunt rare, aceste insecte hematofage vor ataca turmele de
animale domestice (am văzut parazitism la capre), uneori chiar oameni. Odată stabilite pe un cervid,
nu îl vor mai părăsi. Aripile, nefolosite, se vor atrofia

Ciclul biologic
– Adulții caută gazda, se hrănesc timp de șapte zile după emerjare

– Femelele sunt vivipare, depun pre-pupe albicioase pe animal fără să le lipească de firele de păr.

– Pre-pupele se transformă imediat în pupe.

– Pupele cad pe sol, chiar în zăpadă

– Transformarea în adult se produce în toamna următoare după câteva luni de latență

• Lipoptena cervi se întâlnește foarte frecvent în regiunile nordice. În Finlanda parazitează la

elan, este prezent în populații uriașe și uneori atacă și oamenii.

• La om L. cervi produce o dermatită alergică și o rino-conjunctivită considerate boli

profesionale la muncitorii forestieri, culegătorii de fructe de pădure și ciuperci, la vânători și
personal silvic.

• Lipoptena cervi transmite Bartonella sp., Borrelia burgdorferi – În concluzie, patogeneza

parazitismului cu L. cervi constă în:

– Spoliere hematofagă

– Iritație mecanică

– Inflamații, alergii

– Inocularea de microorganisme patogene

Genul Melophagus
– Melophagus ovinus

– Melophagus ovinus himalayae Maa, 1969

Ciclul biologic
– Femelele adulte se împerechează la 24 de ore după emerjare.

– Prima larvă (prepupă) este depusă la două săptămâni după împerechere

– Se depune cate o larvă pe săptămână în cojocul de lână, lipite de firele de păr

– Ponta este formată din cca. 15 larve

– Larvele se transformă imediat în pupe (6 ore).

– Transformarea în adult se produce în medie în cca. 20-36 de zile, cu extreme de la 19 la 45 de zile,

în funcție de anotimp și distanța pupariului față de piele pe firul de păr

– Pupariile se găsesc de regulă pe partea ventrală a gâtului și subțiori, iar la oile fără coarne și pe
laturile toracelui

Epidemiologie
– M. ovinus pare să fie cel mai frecvent hippoboscid

– Afectează toate vârstele dar populații mai numeroase se întâlnesc la tineret

– La adulte rezistența se datorează vasoconstricției arteriolare prelungite

– Rezistența la starvație – până la 5 zile

– Transmiterea

• prin contact între gazde

• Patogeneză

– Melophagus ovinus spoliază hematofag în 6-10 reprize cotidiene de 10-15 minute, timp în care
absoarbe 8-14mg de sânge

– Înțepăturile sunt dureroase, generează prurit

– Inoculează Trypanosoma melophaginum, Rickettsia melophagi, BTV (bluetongue virus),

Anaplasma ovis

Tablou clinic
– Animalele infestate masiv sunt neliniștite, se scarpină.

– La tineret populațiile mari de Melophagus produc anemie, modificarea stării generale, moarte

– La adulte reacția de apărare constă în vasoconstricția arteriolară prelungită, ceea ce duce la slaba
irigare a foliculilor piloși și la dezvoltarea defectuoasă a firului de păr

Diagnostic
– Facil, paraziții se văd cu ușurință cu ochiul liber

Prognostic
– Favorabil în majoritatea situațiilor

Profilaxie și tratament
– Tunderea oilor scade intensivitatea parazitismului cu 70-95% prin îndepărtarea adulților dar mai
ales a pupelor

– Tratamentele cu ivermectină ucid adulții în 48 de ore dar trebuie repetate la 3-4 săptămâni pentru
a distruge și adulții care vor emerja din pupe

– Îmbăierile antiscabioase sunt eficiente și pentru Melophagus ovinus.

– Se mai poate folosi Butox 7,5% pour-on, cyfluthrin 1mg/kg, pour on

Importanța sanitară
– Hipoboscidele transmit la om prin înțepătură microorganisme patogene ca Bartonella henselae și
Borrelia burgdorferi

– Sunt un factor de discomfort

– Unele persoane dezvoltă dermatite alergice și rhino-conjunctivite alergice

Importanța veterinară
– Hipoboscidele transmit la animale bacterii (Rickettsia melophagi, Anaplasma ovis, Bartonella sp.,
Borrelia sp.), virusuri (BTV), protozoare (Trypanosoma sp., Babesia equi) nematode (Dipetalonema
dracunculoides)

Importanța economică
– Animalele parazitate la vârstă tânără nu mai realizează sporul corespunzător de creștere. La mieii
infestați se pot produce pierderi de 1,3-3,6 kg față de cei neinfestați, într-un sezon de pășunat.