Clasificarea insectelor,criteriile de clasificarea

insectele
reprezintă o clasă de animale nevertebrate hexapode aparținând încrengăturii Arthropoda,
subîncrengătura Hexapoda. În natură există circa un milion de specii de insecte, care viețuiesc atât în
mediile terestre cât și în cele acvatice. Insectele pot fi apterigote (fără aripi) sau pterigote (cu aripi).
Cea mai largă și uniform răspândită categorie taxonomică din cadrul artropodelor, insectele alcătuiesc
grupul cel mai divers de animale de pe Pământ, arealul fiind cu precădere uscatul, existând cu mult
peste 1.000.000 de specii, dintre care aproximativ 925.000 au fost cercetate și descrise.
Insectele reprezintă, de departe, cel mai numeros grup de animale de pe Pământ, reprezentând 95%
dintre artropode și 65% dintre numărul membrilor regnului animal.
Corpul lor este împărțit în 3 părți: cap, torace și abdomen.
Referitor la insecte Plinius cel Bătrân spunea: „În nici una dintre lucrările sale Natura nu și-a arătat
originalitatea mai mult decât în cazul insectelor”.
Insectele pot fi găsite în aproape toate mediile, deși numărul de specii care s-au adaptat la viața în 
ocean, unde predomină crustaceele, este destul de mic.
Insectele pot fi găsite în aproape toate mediile, deși numărul de specii care s-au adaptat
la viața în ocean, unde predomină crustaceele, este destul de mic.
Partea Exoptherigota a Neopterei este uneori divizată în Orthopteroida (cerci prezent) și
Hemipteroida (cerci absent), denumite de altfel și Exopterygota inferioară și
Exopterygota superioară.
Știința care se ocupă cu studiul insectelor poartă denumirea de entomologie.
Există aproximativ:
•40.000 specii de cărăbuși,
•187.000 specii de fluturi,
•150.000 specii de muște,
•120.000 specii de albine și furnici,
•82.000 specii de ploșniță,
•20.000 specii de lăcuste,
•5.000 specii de libelule,
•2.000 specii de calugărițe,
•2.000 specii de dermaptera.
 Anatomia insectei

A- Cap; B- Torace; C- Abdomen.

1. Antene;  19. Ganglionul

2, 3. Ocelli ochi simpli; abdominal; 
4. Ochi compuși;  20. Sistemul excretor
5. Creier;  (tuburile lui Malpighi);
6, 9, 10. Cele trei 21. pillow; 
segmente toracice.; 22. Gheare; 
7. Artera dorsală;  23. Tarsus; 
8. Trahee (sistemul 24. Tibia; 
respirator); 25. Femur; 
11, 12. Aripi;  26. Trochanter; 
13. Stomac;  27. fore-gut (crop,
14. Inimă;  gizzard);
15. Ovare (sistemul 28. ganglionul toracic;
reproducător); 29. Coxa; 
16. intestine;  30. Glanda salivară; 
17. anus;  31. Ganglion
18. vagin; subesofagial; 
32. Aparatul bucal
Deși insectele dăunătoare ne atrag cel mai mult atenția, multe insecte sunt benefice pentru
mediu și pentru oameni. Unele insecte, cum ar fi viespile, albinele, fluturii, și furnicile
polenizează plantele cu flori. Polenizarea este o relație reciprocă între plante și insecte.
Insectele adunând nectarul din diferite plante din aceeași specie, au răspândit, de asemenea,
polenul de la plantele cu care s-au hrănit anterior. Acest lucru crește foarte mult capacitatea
plantelor de a trece polenizarea, care menține și îmbunătățește, eventual, chiar și evoluția lor.
Datorită polenizării efectuate de insecte, oamenilor le sunt asigurate culturi sănătoase, ceea ce
este esențial pentru agricultură.
Insectele insectivore, sau insectele care se hrănesc cu alte insecte, sunt benefice pentru oameni
deoarece ele mănâncă insecte care ar putea provoca daune în agricultură sau în structuri construite de
om. De exemplu, afidele se hrănesc pe culturi și pot cauza probleme pentru agricultori, dar
buburuzele se hrănesc cu afide și pot fi utilizate ca un mijloc de a reduce semnificativ populația de
afide dăunătoare. Chiar dacă păsările sunt animale de pradă și multe dintre ele se hrănesc cu insecte,
insectele înseși reprezintă marea majoritate a consumului de insecte. Fără animale de pradă pentru a
le menține sub control, insectele pot suferi explozii de populație aproape de neoprit. Insectele de
asemenea, produc substanțe utile cum ar fi mierea, ceara, lacul și mătasea. O mare problemă pentru
mediu este scăderea numărului de insecte polenizatoare, și pentru a menține un număr constant de
specii de insecte ele sunt acum crescute în crescătorii, cu scopul de a poleniza suficient plantele din
câmpuri, livezi sau sere la stadiul de floare. Insectele produc de asemenea și substanțe utile, cum ar fi
miere, ceară, lac și mătase. Albinele melifere au fost crescute de oameni mii de ani pentru miere, deși
polenizarea culturilor de aceste albine este tot mai importantă pentru apicultori. Viermii de mătase au
influențat foarte mult istoria omenirii, drumul mătăsii a stabilit relații comerciale între China și restul
lumii.
Cu cele circa 250 000 de specii cunoscute in prezent, acest ordin este unul din grupele majore de insecte
actuale. Datorita bogatiei extraordinare a formelor tropicale, ca si a intinselor zone slab explorate, numarul
total de specii de lepidoptere s-ar putea sa fie mult mai mare. Resturile fosile de lepidoptere nu sunt atat de
vechi comparativ cu alte grupe de insecte, datand abia din perioada tertiara. Insa, datorita faptului ca la
acea data familiile actuale erau deja complet diferentiate (cu toate ca speciile fosile nu se mai regasesc in
prezent), iar aceasta diferentiere necesita un timp indelungat, se poate presupune ca lepidopterele au aparut
si s-au diversificat in decurscul jurasicului, in paralel cu flora de angiosperme, de care adultii si larvele sunt
strans legati atat prin modul de viata cat si prin hranire. Lepidopterele se remarca fata de celelalte grupe de
insecte prin aripile mari, acoperite cu solzi colorati (de unde vine si denumirea ordinului). Capul si corpul,
inclusiv picioarele, snt de asemenea acoperite cu solzi – care au originea in peri tegumentari. Capul
lepidopterelor este ortognat si se remarca prin cei doi ochi compusi foarte mari, plasati lateral, prin
antenele divers conformate si prin aparatul bucal adaptat la suptul sucurilor dulci din corola florilor. Ca
structura, acest aparat bucal este de tip maxilar – galeele fiind cele care se alungesc foarte mult si dau
nastere trompei; celelalte piese ale aparatului bucal se atrofiaza, cu exceptia palpilor labiali, care protejeaza
trompa in repaus (aceasta este mentinuta in spirala, sub cap).
Ocelii sunt prezenti doar la unele forme – deasupra fiecaruia din cei doi ochi compusi aflandu-se cate un mic
ocel. Exista insa si specii de lepidoptere care au aparat bucal adaptat la rupt si mestecat, cu madibule si maxile
functionale – la micropterigide, care se hranesc cu polen si nu cu nectar. Eriocranioidele, alt grup primitv, au
mandibulele atrofiate iar maxilele se alungesc, servind deja pentru supt. Toracele este caracterizat prin protoracele
redus si mezo si metatorace sudate intre ele. Picioarele sunt de dimensiuni medii si au de cele mai multe ori
articolele subtiri; ele servesc mai mult la agatat de diferite suporturi si mai rar la mers. Unele grupe de lepidoptere
diurne au picioarele protoracice reduse, in stransa legatura cu reducerea primului segment toracic. Aripile
lepidopterelor se remarca prin suprafata lor mare fata de marimea corpului, lepidopterele fiind insecte prin
excelenta zburatoare. Aripa anterioara este mai mare comparativ cu cea posterioara si are de regula forma
triunghiulara. Nervatiunea este redusa, caracteristica pentru diferitele grupe. In timpul zborului, aripile bat aerul
in acelasi timp, aripa anterioara cuplandu-se de cea posterioara prin diferite mecanisme. In repaus, aripile
anterioare le acopera pe cele posterioare la marea majoritate a speciilor; la formele diurne insa, aripile sunt tinute
in repaus ridicate deasupra corpului, in acest fel fiind expusa fata inferioara a aripilor posterioare.
Coloritul aripilor este divers, asigurand de obicei mascarea adultilor in timpul repausului. Solzii sunt dispusi pe aripi in siruri
regulate, de soli alungiti fiind dublati de solzi scurti. La formele primitive din subordinul Homoneura, solzii sunt insa de
regula imprastiati neuniform pe suprafata aripii, spre deosebire de speciile evoluate din subordinul Heteroneura. Solzii au o
structura destul de complicata, fiind goi in interior si prezentand pe suprafata denivelari dispuse regulat, care permit reflectarea
luminii sub diferite unghiuri si conferind aripii pe langa culorile chimice si culori fizice, de reflexie. La multe specii de
lepidoptere se observa un dimorfism sexual, masculul fiind diferit de femela in privinta coloritului sau a taliei. Uneori, la
unele specii femelele au aripile reduse sau sunt aptere. Abdomenul este alungit, format din zece segmente; la masculi,
segmentele genitale sunt profund modificate, partile lor componente impreuna cu resturi ale unor foste apendice abdominale
formand armatura genitala.
Larvele lepidopterelor sunt caracterizate prin prezente picioarelor abdominale false – larve eruciforme. Regimul alimentar al
larvelor este fitofag, aparatul bucal fiind de tip primitiv, adaptat pentru rupt si mestecat. Multe larve de lepidoptere au larve
sericigene, fiind capabile sa teasa fire de matase folosite fie la construirea de adaposturi fie pentru protejarea nimfei. Nimfa
este de tip crisalida, sau obtecta, apendicele fiind lipide de corp datorita unei secretii eliminate de larva inainte de impupare.
La grupele primitive – micropterigide si eriocranioide – pupele sunt libere sau partial libere – la hepialide. Impuparea are loc
fie in sol, in mici cavitati, fie pe sol, fie in vegetatie. Ecologie. Cele mai multe specii de lepidoptere sunt nocturne, in acest fel
reusind sa ocupe o nisa trofica fara concurenta (de exemplu, din cele circa 4000 de specii mentionate in Romania, doar circa
100 sunt diurne). Adultii sunt buni zburatori, practicand atat zborul ramat cat si pe cel planat – acesta din urma fiind intalnit la
speciile diurne, care pot beneficia astfel de curentii ascendenti de aer cald. Larvele sunt si ele in mare majoritate nocturne,
solitare sau gregare. La multe specii de lepidoptere nocturne – mai ales la saturnide, noctuide, limantriide, mesculii sunt atrasi
de femelele nefecundate cu ajutorul feromonilor sexuali emisi de aceasta.
Antenele masculilor sunt din acest motiv la multe specii pectinate, complicate, permitand decelarea feromonilor de la distante
foarte mari (o femela de Saturnia pyri poate atrage masculii de pe o raza de cativa km). La lepidopterele diurne din familiile
Nymphalidae, Satyridae, Pieridae, Lycaenidae, Morphidae, s.a., solzii de pe aripi – sau de pe anumite portiuni ale aripilor –
sunt capabili sa reflecte lumina ultravioleta, masculii semnalandu-si astfel prezenta intr-un mod pe care ochiul vertebratelor
nu-l poate percepe. Sistematica grupului se bazeaza in mare masura pe nervatiune, chiar daca sunt si specialisti care opteaza
pentru o clasificatie dupa tipul aparatului de cuplare al aripilor in timpul zborului, structura aparatului genital (la unele specii
de lepidoptere exista doua orificii genitale femele, plasate pe segmente diferite – ditrysia in timp ce la altele exista un singur
astfel de orificiu – monotrysia) sau a picioarelor abdominale ale larvelor, sau chiar elemente ale exoscheletului toracic (cazul
clasificatiei propuse de lepidopterologul roman E.V. Niculescu, care imparte lepidopterele in Parasternia si Aparasternia). In
ceea ce priveste grupele primitive, ca micropterigidele si eriocranioidele, au existat opinii pentru desprinderea lor de
lepidoptere si crearea pentru ele a unui ordin separat, insa aceasta opinie nu a fost insusita de marea majoritate a specialistilor.
In continuare optam pentru impartirea lepidopterelor in doua subordine – Homoneura si Heteroneura – in functie de tipul de
nervatiune. Corpul fluturelui matur este format dintr-o serie de inele intarite dintr-o substanta tare numita chitina. De un
interes mai mare sunt probabil numerosii detectori pe care ii au lepidopterele pentru a le da informatii despre mediul lor.

In mare parte, structurile aflate pe capul lepidopterelor sunt asemanatoare, si sunt folosite pentru a detecta miscarile din jurul
lor. Lepidopterele au un creier si ochi compusi bine dezvoltati, care sunt deosebit de sensibili la miscare: daca incercam sa ne
apropiem de un fluture, acesta observa extrem de rapid miscarea. Pe cand toate lepidopterele au o vedere agera, multe specii
de molii pot detecta si ultrasunetele emise de lilieci, care se hranesc cu molii de noapte. Unele chiar si-au dezvoltat un sunet
special care bruiaza “radarul” si il face sa judece gresit pozitia moliei.
Antenele lungi de pe capul fluturilor sunt folosite pentru detectarea mirosului si a miscarilor aerului. Ele pot detecta urme
minuscule ale mirosului sau al unei surse de hrana de la distanta foarte mare. Prin detectarea cresterii intensitatii mirosului pe
masura ce inainteaza, fluturii il pot urmari si pot gasi sursa mirosului. Ei isi folosesc si picioarele pentru a “gusta” planta pe
care se afla; aceasta proprietate poate fi folosita de femela odata cu alte simturi, pentru a identifica locul in care sa-si depuna
ouale.

Limba incolacita, sau proboscida, de sub cap, pe care o pot intinde si incolaci in voie, este folosita la hranire. Lepidopterele se
hranesc cu lichide pe care le sorb. Hrana lor principala, nectarul, se afla adesea in adancul florilor, iar proboscida poate sa se
intinda si sa patrunda in ele. Totusi, nu toate lepidopterele au o proboscida dezvoltata, si multi fluturi maturi nu se hranesc
deloc, traind din energia stocata in faza de larva.
Structurile folosite pentru imperechere se afla la capatul posterior. Cand masculul si femela se imperecheaza, ei sunt
orientati in directii opuse ceea ce a dat nastere la povesti despre fluturi cu doua capete.

Lepidopterele sunt hrana multor animale printre care se numara si specii consumate de oameni, precum puii si ratele. Astfel,
ele formeaza o parte din circuitul hranei de care depindem noi. Fluturii sunt sensibili la schimbari si faptul ca sunt atit de
remarcabili si face indicatori ideali pentru sanatatea mediului. Cu cit exista mai multe specii si un numar mai mare de
exemplare in cadrul fiecareia, cu atit mediul este mai sanatos.
Este important sa nu uitam o alta utilitate insemnata a lepidopterelor: toata matasea naturala pe care o folosim provine din
pinza tesuta de omizile fluturilor de matase. Deci in aceasta epoca a ale fibrelor artificiale suntem mai putin dependenti de
matase, ea este inca mult folosita pentru confectiile scumpe de lux.
A efectuat:Ivanov Natalia
A controlat :Tiganas A