3.3.3.2.

Endometrita catarală puerperală este cea mai frecventă la vacă şi apare în

cazurile de tulburări de dinamică uterină, prin instalarea hipotoniei sau atoniei consecutive
parturiţiilor laborioase sau a distociilor. La acestea se adaugă posibilitatea infecţiilor ascendente
realizate în intervenţiile la parturiţie sau în cazul remedierii retenţiei placentare.
Simptomatologia este locală şi constă în prelungirea perioadei de eliminare a loşiilor în care
se găsesc şi detritusuri celulare. La 10-12 zile de la parturiţie se constată prezenţa unor secreţii
sero-mucoase, de culoare gri-roşiatică sau brună cu miros acru şi un pH de 5-6,5. La examenul
ginecologic transrectal se observă o involuţie lentă a uterului, hipotonie şi mărirea în volum a
acestuia. Uneori se poate constata şi modificarea stării generale prin hipertermie moderată,
scăderea apetitului şi a secreţiei lactate.
În cazuri rare, simptomele se pot remite după 18-20 zile, dar majoritatea formelor
puerperale se cronicizează.
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice şi a examenului ginecologic vaginal
efectuat cu speculumul.
Prognosticul este rezervat, datorită posibilităţii de cronicizare a infecţiei și de instalare a
infecundității.
Tratamentul urmăreşte eliminarea conţinutului uterin, aseptizarea uterului şi stimularea
involuţiei uterine. Eliminarea conţinutului inflamator se realizează prin inocularea de ocitocice
(Oxytocin, Intertocine S, Ocitex) 40-50 UI repetate la 24-48 ore.
Concomitent se utilizează masajul uterin transrectal pentru stimularea circulaţiei sangvine
şi contracţiilor.
Se poate efectua, de asemenea, un sifonaj cu soluţii antiseptice (Apă oxigenată 3%,
Metroguard, Jodouter, Rivanol 1%, (Seiciu Fl. şi col., 1989). Aseptizarea cavităţii uterine pota fi
efectuată prin administrarea de sulfamide şi antibiotice sub formă de suspensii, soluţii (Cobactan
2,5%, Lotagen 4%, Metricure, Metroguard), comprimate sau bujii (Neomicină-Oxitetraciclină,
Metroxitetraciclin, Metrofloxarom, ) administrate după fiecare evacuare a conţinutului
inflamator.
Favorizarea proceselor de vindecare a endometrului se realizează prin terapie tisulară,
estrogeno-terapie şi vitamino-terapie. Tratamentul se recomandă să se repete la 48 ore la vacă.

3.3.3.3. Endometrita catarală cronică

Endometrita catarală cronică se caracterizează prin semne în general discrete.
Simptomatologia se bazează mai ales pe aspectele locale decelabile prin examenul
ginecologic. Nu sunt înregistrate (în majoritatea cazurilor) simptome de ordin general.
Simptomatologia locală este de multe ori mascată de secreţiile fiziologice estrale. Această
formă ocultă este deosebit de importantă întrucât boala nu poate fi descoperită decât în momentul
estrului, când de altfel se recomandă şi efectuarea tratamentului.
Simptomul cel mai obiectiv ce orientează diagnosticul îl constituie scurgerile estrale.
Secreţiile vaginale au o culoare alburie cu striuri formate din detritusuri catarale. Aceste secreţii
apar în perioada estrală şi dispar după terminarea căldurilor. În ciclul următor, simptomatologia
este asemănătoare, aspect care se întâlneşte mai multe cicluri sexuale la rând. Precizarea sediului
scurgerilor se face prin examen intern vaginal cu speculumul, observându-se gâtul uterin
întredeschis din care se elimină secreţiile catarale.
Examenul transrectal relevă unele modificări privind consistenţa crescută a uterului,
uşoară fluctuaţie şi o contractilitate redusă.
 Ciclicitatea sexuală este păstrată, cu ritmicitatea normală la primele cicluri, când se
observă numai modificări în secreţiile estrale şi devine neregulată la următoarele cicluri, dacă nu
se intervine cu tratament adecvat.
Menţinerea ciclicităţii sexuale este posibilă (în această formă clinică) întrucât leziunile
morfofiziologice uterine nu sunt atât de profunde încât să blocheze sinteza de PGF 2 alfa, unul
dintre cei mai importanţi factori de luteoliză. La femelele ce manifestă endometrită catarală
cronică se constată monte repetate cu creşterea peste normal a indicelui de însămânţare (numărul
mediu de însămânţări pentru obţinerea unei fecundaţii).
Prognosticul este în general rezervat şi dependent de durata inflamaţiei, de reactivitatea
organismului. Infertilitatea şi sterilitatea se datoresc modificărilor mediului în care sunt depuşi
spermatozoizii, aceştia neputând să supravieţuiască pe parcursul migraţiei lor către salpinx.
Tratamentul. Indicaţia majoră este ca tratamentul să fie aplicat în faza estrală.
Recomandăm această indicaţie din două motive: în primul rând, este singura fază a ciclului când
cervixul este întredeschis şi se pot introduce diverse produse medicamentoase, iar în al doilea
rând, în faza estrală uterul este deosebit de activ şi dispune de importante forţe de apărare. În
cazul în care deschiderea cervicală este insuficientă pentru introducerea medicamentelor, se
recomandă inocularea de uterotonice (Romergometrin 1%, Metilergometrin maleat 1 0/0 ).
Această medicaţie stimulează totodată şi contractilitatea uterină.
Tratamentul medicamentos constă în introducerea, intrauterin cu ajutorul unei pipete de
însămânţări artificiale adaptate la o seringă, a unor soluţii de antibiotice sau sulfamide. Se
utilizează în general o cantitate de 50-100 ml soluţie la o administrare, în funcţie de mărimea
uterului. Dintre cele mai utilizate formule terapeutice amintim :
 1 gr. Streptomicină şi 400.000 UI Penicilină, dizolvate în 50-100 ml ser
fiziologic;
 Sulfatiazol 5 gr., Penicilină 400.000 UI, Streptomicină 1 gr., glicerină 100 ml
(Runceanu L., Cotea, C. 2001);
 Lotagen 4% în cantitate de 100-120 ml, Jodouter ;
 preparate pe bază de antibiotice (Metricure, Cobactan 2,5%, Metrosept L);
 bijiuri cu antibiotice în cazul în care cervixul este suficient deschis (Metrogentamicin,
Metrofloxarom, Neomicină-Oxitetraciclină);
Tratamentul se repetă la 24 de ore, efectuând înaintea fiecărui tratament masajul uterin
pentru vidarea conţinutului inflamator.

3.3.3.4. Endometrita purulentă puerperală (acută), prezintă alături de semne locale

mai grave şi modificări ale stării generale. Este întâlnită mai fregvent la vacă, bivoliţă şi mai rar
la celelalte specii.
Etiologie. De cele mai multe ori, la rumegătoare, este consecinţa retenţiei placentare.
Retenţia placentară creşte semnificativ gravitatea endometritei. Gerben de Jong (1998) arată că
procentul femelelor care au prezentat endometrite purulente este de 3 ori mai mare în cazul în
care acestea au fost precedate de retenţie placentară.
Alături de R.P. (retenţia placentară), apariţia bolii este favorizată şi de traumatismele din
cursul intervenţiilor laborioase de remediere a distociilor sau de cele produse în cazul prolapsului
uterin.
Flora microbiană dominantă este formată de stafilococi hemolitici, coliformi,
Arcanobacterium pyogenes, Pseudomonas aeruginosa, Proteus, Actinomyces pyogenes,
Fusobacterium necrophorum, etc. (Huszenica, G., 1999). Enterobacteriile reprezintă 80% din
totalul suşelor bacteriene izolate de la femele diagnosticate cu endometrită purulentă puerperală.
Leziunile endometriale se caracterizează la început prin infiltraţii celulare, apoi prin
fibroză periglandulară (Chaffaux şi col., 1991, Barnuin J.,1992).
Evolutiv, infecţia poate interesa diferite componente uterine, putându-se complica cu
metroperitonită sau chiar cu septicemie.
Simptomatologie. Boala apare la 5-6 zile de la naştere cu alterarea stării generale. Alături
de scurgeri purulente, urât mirositoare cu resturi de placentă, la examenul ginecologic transrectal
se constată sensibilitate locală, subinvoluţie uterină şi uneori aderenţe ale coarnelor uterine cu
organele învecinate (fig. 3.11).
Femelele prezintă eforturi frecvente de eliminare (cifoză), micţiunea şi defecarea sunt
dureroase şi în unele cazuri este prezentă retracţia abdominală.
Semnele locale sunt însoţite de modificări ale marilor funcţii: tahicardie, tahipnee şi
sindrom de febră.
Diagnosticul se apreciază pe baza simptomatologiei locale şi a momentului apariţiei
inflamaţiei – faza puerperală – a semnelor generale.

Fig.3.11. Endometrită purulentă puerperală la vacă

Prognosticul este rezervat, întrucât modificările histofiziologice uterine pot influenţa
viitoarea funcţie endometrială, mai ales în cazul cronicizării afecţiunii.
Tratamentul, este asemător endometritei catarale puerperale şi urmăreşte următoarele
etape: eliminarea conţinutului inflamator, aseptizarea cavităţii uterine şi troficizarea
endometrului.
Se vor efectua sifonaje uterine de evacuare a conţinutului inflamator, cu suspensii de
antibiotice şi sulfamide sau soluţii ce stimulează activitatea tisulară.
Tratamentul general, constă în antibiotice sau chimioterapie, alături de susţinerea marilor
fincţii prin tonice cardiovasculare, soluţii glucozate, soluţii calcice şi vitamino-terapie.
Deoarece în majoritatea cazurilor acest tip de endometrită evoluează concomitent cu
prezenţa unui corp luteal pe unul din ovare, se recomandă administrarea de preparate ce conţin
prostaglandină F2 alfa ( Proliz, Estrumate, Planate, Enzaprost, etc.).