JUNIMIŞTI

Titu Maiorescu (1840-1917) - critic literar şi estetician.

Se naşte la Craiova, unde tatăl său, originar din Blaj, era profesor. Face studii în ţară şi le
continuă la Viena (1851-1858), ca elev la vestita Academie Theresiană, şcoală cu tradiţie culturală eu-
ropeană.
După absolvirea Academiei Theresiene ca şef de promoţie, pleacă la Berlin, unde frecventează
Facultatea de Filozofie şi îşi ia licenţa. La numai 19 ani obţine doctoratul în filozofie (Magna cum
laudae) la Universitatea din Giessen (Germania). Beneficiind de o bursă, merge la Paris, unde îşi ia o
licenţă în litere şi una în drept.
Reîntors în ţară, în 1861, este scurt timp magistrat în Bucureşti, apoi este numit profesor de
filozofie la Universitatea din Iaşi. Aici, împreună cu alţi tineri veniţi ca şi el de la studii din străinătate,
întemeiază societatea Junimea (1863), care din 1867 va dispune şi de un organ de presă, revista
Convorbiri literare.
În aceşti ani Maiorescu declanşează şi o violentă campanie împotriva „direcţiei vechi" în
cultură şi literatură. Primul studiu va fi O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867. El va fi
urmat de Asupra poeziei noastre populare (1868), Limba română în jurnalele din Austria (1868), În
contra direcţiei de azi în cultura română (1868), Direcţia nouă în poezia şi proza română (1872).
Studiile vor fi reunite, în anul 1874, într-o primă ediţie de Critice. Ulterior volumul va fi retipărit,
amplificat cu noi articole.
Din 1874 părăseşte definitiv Iaşul şi se mută la Bucureşti. Ca ministru al Cultelor şi
Instrucţiunii Publice (1874-1876), alcătuieşte un proiect pentru reorganizarea învăţământului rural, se
îngrijeşte de mai buna funcţionare a învăţământului politehnic, sprijină publicarea documentelor
istorice, hotărăşte restaurarea mănăstirii de la Curtea de Argeş etc.
Reprezentând Partidul Conservator, Maiorescu este deputat în parlament, unde se remarcă prin
excepţionalele calităţi oratorice. Numit profesor de logică şi istorie a filozofiei contemporane la
Universitatea din Bucureşti (1884), ţine cursuri strălucite şi se bucură de notorietate. Va continua să
scrie articole de doctrină literară, între care Literatura română şi străinătatea (1882), Comediile d-lui
I.L. Caragiale (1884), Poeţi şi critici (1886). În anul 1889, la moartea lui Eminescu, publică studiul
Eminescu şi poeziile lui, în care face cunoscuta predicţie despre posteritatea literară a marelui
dispărut.
În anii următori este mereu în prim-planul vieţii publice: ministru, pentru a doua oară, al
Cultelor şi Instrucţiunii Publice, ministru de justiţie, rector al Universităţii din Bucureşti (1892),
ministru de externe, prim-ministru (1912), calitate în care prezidează Conferinţa de pace de la
Bucureşti (1913).
Se stinge din viaţă în 1917, după ce vreme de mai multe decenii a fost o călăuză, un „spiritus
rector" al culturii române.

Theodor Rosetti (1837-1923)

A făcut studii secundare în Germania şi Franţa, studii de economie politică şi finanţe la Viena.
A fost cumnat al lui Al. I. Cuza, care i-a încredinţat misiunea de agent diplomatic al ţării la Berlin.
Intrat în politică, ajunge prim ministru şi influent om politic. A scris trei eseuri care susţin programul
junimist: Despre direcţiunea progresului nostru, Mişcarea socială la noi, Scepticismul la noi.

Vasile Pogor (1833-1906)

S-a născut într-o familie de boiernaşi, a făcut studii juridice la Paris. A luat parte la conspiraţia
împotriva lui Cuza; a fost prefect al judeţului Iaşi, deputat, primar al Iaşului (1880-1881; 1888-1897).
Era proprietarul tipografiei ce tipărea revista Convorbiri literare şi scrierile junimiştilor, era totodată
„pişicherul" grupului, datorită umorului său. A fost o figură originală prin preocupările şi curiozităţile
sale (schopenhauerian la început, a evoluat treptat spre budism). A făcut prima traducere din Faust
(partea întâi), a tradus din Baudelaire şi Poe, precum şi din poezia chineză.
Petre Carp (1837-1919)

S-a născut într-o familie de vechi boieri moldoveni, a absolvit gimnaziul la Berlin cu note
maxime, urmând Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice din Bonn. A intrat de tânăr în viaţa politică,
reprezentând mare boierime română. A participat la complotul împotriva lui Cuza, a fost ministru de
externe şi prim-ministru, şeful partidului conservator timp de 5 ani. A realizat traduceri: Macbeth şi
Othello de William Shakespeare

Iacob Negruzzi (1842-1932)

Al doilea fiu al lui C. Negruzzi, a urmat studii liceale în Germania şi facultatea de Drept din
Berlin, încheiată cu doctorat. A făcut carieră universitară (la Iaşi şi la Bucureşti) şi o lungă carieră
parlamentară. A condus revista Convorbiri literare până în 1895, a fost secretarul societăţii Junimea
din 1868. Partea valoroasă a creaţiei lui o reprezintă memorialistica, Amintiri de la „Junimea", scrisă
în 1889 şi publicată abia peste trei decenii.