Sunteți pe pagina 1din 4

3.

AGENȚI, PROCESE ȘI FORME DE RELIEF


Relieful (totalitatea neregularităţilor/denivelărilor suprafeţei scoarţei terestre) reprezintă rezultatul acţiunii
agenţilor interni (energia eliberată din interiorul planetei) şi a celor externi (de la suprafaţa scoarţei terestre).

A. AGENŢII INTERNI (MIŞCĂRILE TECTONICE)

Mişcările tectonice reprezintă deplasarea plăcilor tectonice (159 de fragmente de dimensiuni variate
care alcătuiesc scoarţa terestră şi plutesc pe astenosferă).
În funcţie de dimensiuni se deosebesc:

a. 7 plăci majore:
- Pacifică;
- Nord-Americană (cuprinde America de Nord, partea nord-vestică a Oceanului Atlantic),
partea nord-vestică a Asiei, o parte din Oceanul Arctic);
- Sud-Americană (cuprinde America de Sud și partea sud-vestică a Oceanului Atlantic);
- Antarctică;
- Africană (cuprinde Africa, partea sud-estică a Oceanului Atlantic și partea vestică a
Oceanului Indian);
- Indoaustraliană (cuprinde Australia, India, părți din Oceanul Indian și din Oceanul Pacific);
- Eurasiatică (cuprinde Europa, cea mai mare parte din Asia, o parte din Oceanul Arctic și
partea nord-estică a Oceanului Atlantic);

b. 7 plăci medii (intermediare):


- Arabă;
- Scotia (în sudul Oceanului Atlantic);
- Nazca (la vest de America de Sud);
- Cocos (la vest de America Centrală);
- Caraibilor (la est de America Centrală);
- Juan de Fuca (în vestul Americii de Nord);
- Filipinelor.

c. 145 de plăci minore și microplăci (subplăci): fragmente mai mici şi mai mobile rupte din
plăcile mari.
De exemplu, România este localizată pe un sistem de 3 microplăci: placa est-europeană (est),
placa intraalpină sau panonică (vest) şi placa moesică (sud).

În funcţie de alcătuirea geochimică:


d. plăci bazaltice (oceanice, mai grele, de exemplu, placa Pacifică);
e. plăci granitice (continentale, mai uşoare, de exemplu, placa Eurasiatică).

În funcţie de viteza deplasării pe orizontală:


f. plăci cu viteze reduse (mai mari, de exemplu, Placa Pacifică se deplasează către nord-vest cu o
viteză de cca 2 cm/an, iar cea eurasiatică, tot cu acceaşi viteză, către est);
g. plăci cu viteze mari (mai mici, de exemplu, microplaca turcă sau anatoliană se deplasează către
vest cu o viteză de cca 11 cm/an).
De regulă, la marginea unei plăci tectonice sunt localizate dorsale oceanice, în timp ce la marginea opusă, se
disting zone de subducţie:

a. Dorsalele oceanice: lanţuri montane suboceanice în cuprinsul cărora se remarcă nişte despicături axiale
numite rifturi, prin care magma urcă din astenosferă. Prin răcire, această magmă devine scoarţă
bazaltică ataşată plăcilor vecine care, la rândul lor, prin presiunea exercitată de curenţii de convecţie din
astenosferă, sunt împinse în direcţii opuse.

Cea mai activă şi cea mai lungă dorsală de pe Glob (peste 16 000 km) este cea atlantică, din centrul
oceanului cu acelaşi nume.

Parcul Național Thingvellir, Islanda

b. Zonele de subducţie: sunt zonele unde intră în coliziune două plăci tectonice. Placa continentală (mai
uşoară) urcă peste placa oceanică care este împinsă (subdusă) în astenosferă unde, ulterior, este topită.
Marginea plăcii continentale se cutează, se înalţă şi se poate transforma, cu timpul, într-un lanţ montan.
Zonele de subducţie corespund, de regulă, unor gropi sau fose abisale (Mariane, Japoniei, Filipine etc.).

Fose abisale din Pacific


Groapa Marianelor (11034 m)

CONCLUZIE: scoarţa terestră are o viaţă limitată şi forma


unui covor rulant care parcurge distanţa dinspre dorsale (unde este
generată) şi fosele marginale (unde este reintegrată în astenosferă).