Țările de Jos

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Pagina „Olanda” trimite aici. Pentru regiunea istorică vedeți Olanda (regiune).
Notă:  Țările de Jos și Regatul Țărilor de Jos sunt două entități geografice și
administrative diferite.
Țările de Jos
Nederland (neerlandeză)

Drapel Stemă[*]

Deviză: Je maintiendrai (franceză)
Ik zal handhaven (neerlandeză)

Imn: Wilhelmus

Localizarea  Țărilor de Jos  (verde închis)

 

– pe continentul european  (verde și gri închis)

– in Uniunea Europeană  (verde)
 Localizarea  municipalităților speciale olandeze  (verde închis)
 

Geografie

Suprafață  

 - totală 41.543 km² (locul 134)

Apă (%) 18,41

Cel mai înalt punct muntele Scenery[*][5][6] 

Cel mai jos punct Zuidplaspolder[*] (−6,76 m) 

Cel mai mare oraș Amsterdam

Vecini Germania
Belgia 

Fus orar CET (UTC+1)

Ora de vară CEST (UTC+2)

Populație

Densitate 409,6 loc/km²

 - Estimare 2016[1] 17.016.967 (locul 67)

 - Estimare 2019 17.282.163

Limbi oficiale Neerlandeză

Etnonim Olandez

Guvernare

Sistem politic Monarhie constituțională

Monarh  Willem-Alexander
Prim-ministru  Mark Rutte

Legislativ Statele Generale

Camera superioară Senat

Camera inferioară Camera Reprezentanților

Capitala Amsterdam

Istorie

Independența față de Imperiul Spaniol

Proclamată 26 iulie 1581

Recunoscută 30 ianuarie 1648

Proclamate regat 16 martie 1815

Aderare la UE 9 mai 1950

Economie

PIB (PPC) 2016

 - Total 856,265 miliarde $[2]

 - Pe cap de locuitor 50.339 $ (locul 15)

PIB (nominal) 2016

 - Total 762,521 miliarde $[2] (locul 17)

 - Pe cap de locuitor (locul 15)44.828 $

Gini (2015) 26,2[4] (scăzut)

IDU (2014) 0,922[3] (foarte ridicat) (locul 5)

Monedă Euro ( EUR )

Coduri și identificatori

Cod CIO NED 

Cod mobil 204 

Prefix telefonic +31

ISO 3166-2 NL

Domeniu Internet .nl

Prezență online

site web oficial

 Modifică date / text 

Țările de Jos (în neerlandeză Nederland, în frizonă Nederlân; denumite

neoficial Olanda) sunt o monarhie constituțională, stat membru fondator
al Beneluxului și al Uniunii Europene, situat în nord-vestul Europei, în vecinătatea Mării
Nordului, Belgiei și Germaniei. Țările de Jos împreună cu câteva colonii de peste mări
formează Regatul Țărilor de Jos.
Numele folosit în mod tradițional în limba română, Olanda, sub care sunt cunoscute
Țările de Jos, corespunde etnonimului „olandez” folosit în numeroase limbi, între care și
româna. El acoperă însă doar o parte din teritoriul țării, anume provinciile Olanda de
Nord și Olanda de Sud. Locuitorii Țărilor de Jos sunt numiți în engleză Dutch, nume
derivat de la aceeași rădăcină ca Deutsch, adică „german”. Limba neerlandeză este forma
literară a germanei plate, limba vorbită ca dialect în nordul Germaniei.
Un sfert din teritoriul Țărilor de Jos se află sub nivelul mării, statul având cea mai joasă
altitudine din lume. De asemenea, este una dintre țările cele mai dens populate din lume.
Olanda are o lungă istorie de toleranță socială și este în general considerată ca fiind o
țară liberală, legalizând avortul,[8] prostituția[9] și eutanasia[10] și menținând în același timp
o politică de relativă toleranță în ceea ce privește regimul drogurilor numite „ușoare”
precum marijuana[11] În anul 2001, a devenit prima țară din lume care a
legalizat căsătoriile între persoane de același sex.[12] Este membră NATO și UE. Pe
teritoriul său se află sediul Curții Penale Internaționale.
Capitala Olandei este orașul Amsterdam. În timp ce Amsterdam este capitala oficială a
țării conform Constituției, la Haga (în neerlandeză Den Haag, sau oficial 's-Gravenhage)
se află sediul guvernului, reședința regală (Palatul Noordeinde), precum și cea mai mare
parte a ambasadelor străine.

Cuprins

 1Istorie
o 1.1Olanda se impune drept cea mai prosperă provincie
o 1.2Revolta în Olanda
o 1.3Provinciile Unite
o 1.4O succesiune de războaie
o 1.5Anii de după război
 2Geografie
o 2.1Hidrografie
o 2.2Climă
o 2.3Floră și faună
 3Politică
o 3.1Relații externe
 4Guvernul
o 4.1Unități administrative
 5Demografie
o 5.1Orașe
 o 5.2Comunități etnice
o 5.3Limbi
o 5.4Religie
o 5.5Educație
o 5.6Sănătate
 6Economie
o 6.1Structura economiei olandeze
o 6.2Resurse naturale
 7Transporturi
 8Cultură
o 8.1Patrimoniul mondial
 9Note

Istorie[modificare | modificare sursă]
Sub Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman și rege al Spaniei, regiunea făcea
parte din cele 17 Provincii ale Țărilor de Jos, care includeau și Belgia actuală. După ce
și-a obținut independența în 1648, Olanda a devenit o mare putere maritimă și economică
în secolul XVII. Această perioadă, în timpul căreia Olanda și-a creat colonii și
semicolonii în lume, este cunoscută drept secolul de aur.
După ce a fost integrată în Imperiul Francez de Napoleon, în 1815 prin Congresul de la
Viena a fost creat un Regat împreună cu Belgia și Luxemburg. Belgienii au devenit
independenți începând cu 1830, ca și luxemburghezii.
Olanda se impune drept cea mai prosperă
provincie[modificare | modificare sursă]
Una dintre Țările de Jos, Olanda nu are o istorie unificată până în secolul al XV-lea.
Regiunea vestică a Rinului, formată ca parte a provinciei romane a Germaniei de Jos, a
fost locuită de către Batavi. Aproape întreaga arie a fost cucerită în secolele XIV-XV de
către franci, care, odată cu destrămarea Imperiului Carolingian, au trecut, în majoritate,
în regatul francez și, în acest fel, la Marele Imperiu Roman. Conții Olandei au fost unii
dintre cei mai[formulare  evazivă] puternici lorzi medievali ai regiunii, lângă vecinii lor sudici din
Brabant și conții Flandrei. În secolele XIV și XV, Flandra, Olanda, Zeelandă, Gelderland
și Brabant au trecut sub puternicii stăpâni ai Burgundiei, care controlau virtual toate
Țările de Jos. Cu toate acestea, orașele și porturile olandeze erau slabe din punct de
vedere economic față de prosperitatea comercială și centrele industriale ale Flandrei și
Brabantului. Cu toate acestea, toți erau parte a Ligii Hanseatice și se bucurau de anumite
privilegii. În 1477, Mary a Burgundiei a restaurat toate libertățile interzise de către
predecesorii ei. Mariajul său cu arhiducele Maximilian (împăratul Maximilian de mai
târziu) a adus Țările de Jos în casa Imperiului Habsburgic. Charles al V-lea le-a dat, în
1555, fiului său, Philip al II-lea al Spaniei. În acel timp, provinciile de nord au ajuns la
prosperitate economică.
Revolta în Olanda[modificare | modificare sursă]
 Wilhelm de Orania, fondatorul Țǎrilor de Jos independente

Ascensiunea calvinismului a ajutat la separarea Țărilor de Jos

de Spania catolică; aristocrații, suportați de către mulți oameni din motive religioase și
economice, au cerut autonomie pentru provincii, ca recompensă pentru înlăturarea
oficialilor spanioli. Încercarea lui Filip, prima oară prin cardinalul Granvelle și după
aceea prin ducele de Alba, de a introduce Inchiziția spaniolă și de a readuce Țările de Jos
la statut de provincie a avut parte de opoziția mai multor clase sociale, mai ales a
catolicilor și a protestanților. Lupta de independență pentru Țările de Jos (1562-1566) a
început în Flandra și Brabant, provinciile nordice, sub conducerea lui William
Taciturnul, prinț de Orania. Țările de Jos au fost unite sub conducerea lui William în
lupta împotriva Spaniei. Alessandro Farnesse i-a luat locul lui John de Austria ca
guvernator al Spaniei, a recucerit provinciile de sud și le-a readus la catolicism. Barierele
râurilor erau cruciale pentru protecția împotriva rebeliunii și a religiei protestante din
nord. Cele șapte provincii nordice,
Olanda, Utrecht, Zeeland, Gelderland, Overijssel, Friesland și Groningen au format
Uniunea de la Utrecht (1579) și au declarat independența în 1581. William Taciturnul a
fost asasinat în 1584 și a fost înlocuit ca șef al statului de către fiul său, Maurice de
Nassau, care a fost susținut încă de la început de către Johan van Oldenbarneveldt. O
expediție engleză condusă de către Robert Dudley, conte de Leicester, numit căpitan-
general al armatei olandeze, pentru ajutarea Olandei împotriva ducelui de Parma, a eșuat,
ducând la numirea lui Maurice de Orania în locul acestuia (1587). Dovedindu-se unul
dintre cei mai[formulare  evazivă] buni strategi ai timpurilor sale, Maurice a organizat rebeliunea
împotriva Spaniei într-o revoltă coerentă încheiată cu succes, care a dus la semnarea
în 1609 a unui armistițiu de 12 ani cu Spinole, comandantul Spaniei.
Provinciile Unite[modificare | modificare sursă]
Provinciile Unite

Lupta cu Spania a fost încheiată în războiul de 30 de ani (1618-1648), după care a fost
recunoscută independența Provinciilor Unite în tratatul de pace de la Westfalia. În 1648,
Spania a cedat, de asemenea, nordul Brabantului cu Breda și o parte din Limburg
cu Maastricht. Luptându-se încă pentru independență și implicați în lupta
dintre Calvinism și Protestantism, olandezii și-au pus temelia imperiului lor comercial și
colonial. Compania Indiei de Est olandeze a fost înființată în 1602 și Compania Indiei de
Vest olandeze, în 1621. Căderea Antwerpului sub regulile și drepturile spaniole de a
controla estuarul Scheldt le-a oferit supremație porturilor olandeze, în special
Amsterdamului. Comercianții olandezi au negociat pe fiecare continent și au acaparat
piața schimbului. Provinciile unite și-au deschis porțile pentru refugiații religioși, în
special evrei portughezi și spanioli, dar și hughenoților francezi, care au contribuit la
prosperitatea Olandei în secolul al XVII-lea.
Cu bogăția materială a venit și o epocă culturală de aur. Rembrandt, Vermeer, Jacob van
Ruisdael, Frans Hals și mulți alții au dus arta olandeză pe culmi. Universitatea Leiden a
câștigat renume european, filozofii Descartes și Spinoza, precum și juristul Hugo
Grotius, au fost activi în Provinciile Unite. Prințul Frederick Henry, care l-a înlocuit
după moartea fratelui său, Maurice, în 1625, ca șef de stat (Stadhouder), a fost, la rândul
său, urmat de către fiul său, prințul William al II-lea, în 1647. Moartea acestuia de
variolă în 1650, a deschis calea pentru oponenții Casei de Orania pentru a-și relua
drepturile asupra provinciilor și a statului, în general. Jan de Witt, liderul politic al
statelor olandeze, care a fost ales în 1652, a condus Republica Olandeză pentru următorii
20 de ani. Pentru a preveni recâștigarea autorității de către prințul William al III-lea de
Orania, de Witt, prin edictul din 1667, a încercat să abroge postul de șef al statului în
Olanda și să îndepărteze casa de Orania de putere. Însă, în ciuda prevederilor edictului,
în urma dezastruosului război din 1672 cu Franța și Anglia Wilhem al III-lea a fost ales
șef al republicii olandeze, ceea ce a dus la căderea lui de Witt.
O succesiune de războaie[modificare | modificare sursă]
Administrarea lui de Witt a fost în mare măsurǎ îngreunată de către războaiele Olandei
cu Anglia (1652-54, 1664-67), apariția primelor acte de navigație engleze (1651) și
rivalitatea comercială olando-engleză. Tratatul de la Breda (1667) a fost avantajos pentru
Olanda, care a câștigat privilegii de negoț și i-a fost recunoscută posesia Surinamului.
Olanda a ajuns la apogeul puterii politice, formând în 1668 Tripla Alianță cu Suedia și
Anglia, fapt care l-a forțat pe Ludovic al XIV-lea al Franței să oprească războiul
împotriva Spaniei.

Bǎtǎlia de patru zile, o stralucitǎ victorie a Provinciilor Unite asupra flotei engleze

Ludovic al XIV-lea s-a răzbunat, începând în 1672 al treilea război olandez în care
Franța a luat Țările de Jos. În apărare, olandezii și-au deschis digurile și au inundat țara,
creând un baraj pentru apă care virtual era impenetrabil. De Witt a căutat să negocieze
pacea, dar a fost ucis de către o mulțime a partizanilor Casei de Orania. Șefia de stat a
fost reinstaurată lui Willem al III-lea (de asemenea rege al Angliei după 1689). Războiul
a devastat provinciile, dar prin tratatul de la Nijmegen (1678–79), olandezii au obținut o
importantă concesiune din partea Franței
Olanda a luptat din nou cu Ludovic al XIV-lea în Războiul Marii Alianțe (1688–97) și în
Războiul Succesiunii Spaniole. La moartea lui William III șefia de stat a fost încă o dată
suspendată și statul general a recuperat controlul asupra guvernului, dar, în 1747, partidul
republican a pierdut puterea și William IV de Orania a devenit șef de stat ereditar.
În secolul al XVIII-lea legătura comercială, militară și culturală a Provinciilor Unite în
Europa au scăzut în timp ce cele ale Franței și ale Angliei au crescut. Olanda s-a aliat cu
Anglia în Revoluția Americană și ca rezultat a pierdut mai multe colonii prin Tratatul de
Pace de la Paris din 1783. În 1806 Napoleon I a înființat Regatul Olandei și l-a făcut pe
fratele sǎu, Louis Bonaparte, rege. Bonaparte a fost detronat în 1810 și regatul a fost
anexat de către Franța.
Anii de după război[modificare | modificare sursă]
Capitularea Germaniei din mai 1945 a fost urmată de imediata reîntoarcere a reginei și a
cabinetului. Olanda a devenit membră a Națiunilor Unite în 1945 și în 1957 a intrat într-o
alianță cu Belgia și Luxemburg, care a devenit în 1958 Uniunea Economică Benelux.
Țara a participat de asemenea la crearea organizației ce a devenit mai târziu Uniunea
Europeană.

Geografie[modificare | modificare sursă]
Hidrografie[modificare | modificare sursă]
Un aspect dominant al hidrografiei în Olanda este delta Rin-Maas. Este o deltă comună
situată în Olanda, Germania și Belgia care s-a format prin sedimentele aduse de fluviile
Rin și Maas (Meuse). Apele curgătoare mai importante care alimentează delta
sunt: Rinul, Waal, Merwede, Noord, Nieuwe Maas, Nederrijn, Lek, Gelderse
IJssel, Maas, Schelde, Oude Rijn, Vecht, Hollandse IJssel și Linge. Delta are un bazin de
colectare de circa 5.700 km².
Climă[modificare | modificare sursă]
Clima este temperat-oceanică, blândă, umedă, cu vânturi permanente, ceea ce a dus la
folosirea intensivă a morilor de vânt, care au devenit, în timp, un simbol al Olandei. În
Olanda vara este caldă, temperatura medie a lunii iunie este de 16–17°C. Iarna este este
un anotimp răcoros, temperatura medie a lunii ianuarie pe coastă fiind în jur de 2°C, în
interiorul țării mai scăzută. Masele de aer polar fac ca în multe ierni temperatura aerului
să scadă sub temperatura de îngheț. Atunci când ninge canalele și lacurile se acoperă cu
gheață. Cantitatea anuală de precipitații este în jur de 800 mm, în ținuturile aflate mai
departe de mare este ceva mai mică. Cele mai uscate luni sunt februarie, martie, aprilie și
mai.
[ascunde]Date climatice pentru De Bilt (19
Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iu

5.6 6.4 10.0 14.0 18.0 20

Maxima medie °C (°F)
(42,1) (43,5) (50) (57,2) (64,4) (68

3.1 3.3 6.2 9.2 13.1 15

Media zilnică °C (°F)
(37,6) (37,9) (43,2) (48,6) (55,6) (60

0.3 0.2 2.3 4.1 7.8 10

Minima medie °C (°F)
(32,5) (32,4) (36,1) (39,4) (46) (50

−27.4 −26.8 −20.7 −9.4 −5.4 −1

Minima istorică °C (°F)
(−17.3) (−16.2) (−5.3) (15,1) (22,3) (29

69.6 55.8 66.8 42.3 61.9 65

Precipitații mm (inches)
(2.74) (2.197) (2.63) (1.665) (2.437) (2.5

Umiditate [%] 87 84 81 75 75 7

Nr. de zile cu precipitații (≥ 0.1 mm) 17 14 17 13 14 1

Nr. mediu de zile cu ninsoare (≥ 0 cm) 6 6 4 2 0 –

Ore însorite 62.3 85.7 121.6 173.6 207.2 19

Sursă: Koninklijk Nederlands Meteorologisch In

Floră și faună[modificare | modificare sursă]

Vegetația naturală a făcut loc în mare parte culturilor agricole și pășunilor; doar în est și
nord există încă suprafețe însemnate de turbării și landă (formație vegetală tipică zonelor
nisipoase). În sud-est, pădurile de foioase (fag și stejar) au o extindere importantă.
Vegetația este halofilă și arenicolă, iar fauna cuprinde păsări de apă (bâtlanul pur-
puriu, cormoranul, lopătarul etc.), păsări migratoare, mamifere mari concentrate în
rezervații. Unele specii ca porcul mistreț, castorul și altele au fost introduse local sau
reintroduse, iar reptilele sunt în pericol de dispariție. Unele specii de animale și plante
sunt protejate de lege, iar dintre rezervații cele mai cunoscute sunt Naardermeer din
Amsterdam, Parcul Național Hoge Veluwe și Oostvaardersplassen din South Flevoland.

Politică[modificare | modificare sursă]

Șeful de stat, Willem-Alexander al Țărilor de Jos; și șeful guvernului, Mark Rutte

Țările de Jos sunt o monarhie constituțională din anul 1815, după ce între 1581 și 1806 a

fost o republică (țara a fost ocupată de Franța între 1806 și 1815).
Din 2013, Țările de Jos sunt reprezentate de regele Willem-Alexander, succesorul
reginei Beatrix. Teoretic, regele numește membrii guvernului. Practic, odată cunoscute
rezultatele alegerilor parlamentare, se formează guvernul de coaliție (această etapă poate
dura câteva luni), urmând ca acesta să fie recunoscut de rege.
Parlamentul este compus din două camere. Membrii celei de-a doua camere (Tweede
Kamer) sunt aleși prin vot direct o dată la patru ani. Senatul, prima cameră (Eerste
Kamer), are o importanță mai mică. Reprezentanții acesteia sunt aleși indirect de către
parlamentele provinciale (care la rândul lor sunt alese direct de asemenea o dată la patru
ani). Cele două camere formează adunarea Stărilor Generale (Staten Generaal). Puterea
executivă este exercitată de Consiliul de Miniștri condus de un prim-ministru, numit de
suveran. Consiliul de Miniștri este răspunzător față de Statele Generale. Consiliul de Stat
este organul consultativ cel mai vechi și cel mai important al guvernului. Regele este
președintele Consiliului, dar activitatea curentă este condusă de vicepreședinte. Membri
Consiliului sunt aleși pe viață dintre foști politicieni, oameni de știință, judecători,
oameni de afaceri. Cele 12 provincii sunt administrate de câte un Consiliu Provincial
(ales prin vot direct, are rol de Parlament), un Consiliu Executiv (ales dintre membrii
Consiliului Provincial și un Comisar Regal – numit prin decret al suveranului).
Relații externe[modificare | modificare sursă]
Face parte din: Uniunea Europeană, inclusiv din Uniunea Economică și
Monetară (UEM); este unul din cele șase state europene semnatare ale Tratatului de
înființare a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (Paris, 18 aprilie 1951), ale
Tratatului de înființare a Comunității Europene pentru Energie Atomică (Bruxelles, 17
aprilie 1957) și ale Tratatului de înființare a Comunității Economice Europene (Roma, 25
mai 1957). Este membră a ONU,
UNCTAD, FMI, BIRD, BERD, OCDE, OMC, NATO etc.

Guvernul[modificare | modificare sursă]
Unități administrative[modificare | modificare sursă]
Astăzi există 12 provincii, diferite ca mărime și ca număr de populație.
Provincia Utrecht este cea mai mică, în timp ce cel mai puțin populată este
provincia Zeelanda. Granițele majorității provinciilor au fost hotărâte istoric, astfel că ele
nu mai coincid cu forma teritorială a activităților socio-economice sau infrastructurale
actuale.[13] Cu excepția împărțirii în secolul trecut a provinciei Olanda într-o provincie de
nord și una de sud, și a formării provinciei Flevoland (literal din mare, ca urmare a
pământului extras din mare pentru umplerea lacului Zuidersee), nicio altă schimbare
majoră nu a mai avut loc.[13] Totuși, planurile de reorganizare a provinciilor olandeze au
devenit în ultimii 30 de ani un subiect constant al agendei administrației publice.
Cele 12 provincii își au propriile parlamente provinciale și guverne provinciale alese
direct. Statutul legal și instituțional al provinciilor și cel al municipalităților sunt în mare
parte similare.[13] Aceasta se datorează faptului că ambele nivele au fost create în urma
unuia și aceluiași amendament la Constituția olandeză.[13] Și tot aceasta a constituit o idee
de bază în implementarea modelului olandez de stat unitar descentralizat.[13]

Densitate
Stea Cel mai Suprafață Populație[14]
Provincie Capitală (per
g mare oraș (km²) 1 ianuarie 2016
km²)

Brabantul de 's-
Eindhoven 4.914 2.498.749 508
Nord Hertogenbosch
 Densitate
Stea Cel mai Suprafață Populație[14]
Provincie Capitală (per
g mare oraș (km²) 1 ianuarie 2016
km²)

Drenthe Assen Assen 2.639 488.629 185

Flevoland Lelystad Almere 1.415 404.068 285

Frizia Leeuwarden Leeuwarden 3.340 646.040 193

Gelderland Arnhem Nijmegen 4.970 2.035.351 409

Groningen Groningen Groningen 2.325 583.721 251

Limburg Maastricht Maastricht 2.150 1.116.260 519

Olanda de
Haarlem Amsterdam 2.665 2.784.854 1.044
Nord

Olanda de
Haga Rotterdam 2.808 3.622.303 1.289
Sud

Overijssel Zwolle Enschede 3.324 1.144.280 344

Utrecht Utrecht Utrecht 1.383 1.273.613 920

Zeelanda Middelburg Middelburg 1.784 381.252 213

Total 33.718 16.979.120 503

 Densitate
Teritoriu Cel mai Suprafață Populație[15]
Steag Capitală (per
dependent mare oraș (km²) 1 ianuarie 2016
km²)

Bonaire Kralendijk Kralendijk 288 19.408 67

Curaçao Willemstad Willemstad 444 154.843 348

Saba The Bottom The Bottom 13 1.947 149

Sint Eustatius Oranjestad Oranjestad 21 3.193 152

Lower Prince's
Sint Maarten Philipsburg 34 37.224 1.094
Quarter

Total 800 216.615 270

Demografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Demografia Olandei.
Orașe[modificare | modificare sursă]
Amsterdamul este cel mai mare centru industrial și administrativ din Olanda.
Dezvoltarea lui a început în secolul al XIII-lea în locul unde se vărsa râul Amstel în
Zuiderzee. Orașul a început să se extindă pe insulele mlăștinoase învecinate, are peste
800 de poduri, iar multe construcții sunt ridicate pe piloni pentru a fi ferite de inundații.
Este și azi oraș portuar. Legătura cu marea este realizată prin Noordzeekanaal (Canalul
Mării Nordului), executat între orașele Amsterdam și Ijmuiden. Aceasta este capitala
oficială a țării, dar sediul guvernului, al reprezentanțelor diplomatice și al câtorva
ministere se află în Haga. Al doilea oraș ca mărime este Rotterdamul. Timp de 40 de ani
(până în 2004), Rotterdam a stat în fruntea listei celor mai aglomerate și mai mari porturi
ale lumii (luând în considerație cantitatea de mărfuri tranzitată). A fost însă surclasat
de Shanghai, Singapore și Hong Kong, iar acum deține întâietatea doar în Europa, fiind
urmat îndeaproape de Anvers și Hamburg. Portul Rotterdamului a fost completat de un
Europort de mare capacitate aflat pe malul lui Nieuwe Waterweg, după ce fluviul Rin a
primit un rol important în derularea activității comerciale a Comunității Europene și în
transporturi.
  v • d • m  Cele mai mari orașe
Centraal Bureau voor de S

Loc Numele orașului Provincie Pop. Loc

1 Amsterdam Olanda de Nord 844.667 11
2 Rotterdam Olanda de Sud 635.606 12
3 Haga Olanda de Sud 524.035 13
4 Utrecht Utrecht 342.021 14
5 Eindhoven Brabantul de Nord 226.451 15
6 Tilburg Brabantul de Nord 214.112 16
Amsterdam 7 Groningen Groningen 201.462 17
8 Almere Flevoland 200.276 18
9 Breda Brabantul de Nord 182.788 19

Rotterdam 10 Nijmegen Gelderland 173.349 20

Comunități etnice[modificare | modificare sursă]

Cei mai mulți musulmani de aici locuiesc în Amsterdam, Rotterdam și Haga, majoritatea
provenind din Turcia și Maroc. Mare parte din populația musulmană a venit în anii
'60–'70, când guvernul olandez a recrutat forță de muncă, pentru a impulsiona revenirea
economică a țării.
Limbi[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Limbile Olandei și Limba neerlandeză.
Olanda are două limbi oficiale: olandeza (neerlandeza) pe întreg teritoriul și frizona de
vest în Frizia. Adițional, limbile limburgheză și neersaxonă au statutul de limbă
regională. Aproximativ 99% din populația Olandei cunoaște limba neerlandeză.[16]
Există o tendință de învățare a limbilor străine în Olanda:[17] între 90%[18] și 93%[19] din
populație este capabilă să poarte o conversație în engleză, 71% în germană,[18] 29%
în franceză[18] și 5% în spaniolă.[18]
Programele de televiziune și filmele străine sunt difuzate aproape întotdeauna în limba
lor originală cu subtitrare. Doar programele pentru copii sunt dublate în olandeză.
Religie[modificare | modificare sursă]
Din 1970 până în 2008, 205 biserici catolice din Olanda au fost demolate, iar 148 au fost
transformate în centre de sănătate, restaurante, librării sau apartamente.[20]
Educație[modificare | modificare sursă]
Învățământul obligatoriu în Olanda începe la vârsta de 5 ani, însă, în cele mai multe
cazuri, școlile acceptă și copiii în vârstă de 4 ani. Începând cu această vârstă și până la 12
ani copiii sunt înscriși în școala elementară (opt clase). După absolvirea școlii
elementare, elevii sunt înscriși la liceu. În funcție de școliile generale urmate și de
rezultatul testului Cito (susținut la sfârșitul clasei a VIII-a), aceștia sunt îndrumați către
unul din următoarele trei tipuri de programe liceale: VMBO (Preparatory Middle Level
Applied Education), HAVO (Higher General Continued Education) și VWO
(Preparatory Scientific Education). Programul liceal VMBO (patru ani) este obligatoriu
și oferă educație vocațională și teoretică, elevii având ocazia să studieze limbi străine,
matematică, istorie, arte sau științe reale. Elevii care termină un astfel de ciclu liceal se
pot înscrie numai la programe postliceale care în Olanda poarta numele MBO (Middle
Level Applied Education). Programele liceale HAVO (cinci ani) și VWO (șase ani) sunt
obligatorii și oferă elevilor posibilitatea de a urma, după absolvire, studii superioare. În
funcție de acestea, elevii care termină un ciclu liceal HAVO se pot înscrie doar la
universități de științe aplicate care oferă doar Diplome de Licență (Bachelor Degree) și
Diplome de Master (Master Degree), iar cei care termină un ciclu liceal VWO se pot
înscrie la instituțiile de învățământ superior și cercetare WO care oferă Bachelor Degrees
in Arts, Science sau Law, Master Degrees și PhD Degrees (Diplome de Doctorat).
Sănătate[modificare | modificare sursă]
Potrivit unui studiu realizat de Health Consumer Powerhouse (HCP), Olanda este țara cu
cel mai performant sistem sanitar din Europa.[21]
Sistemul de sănătate aflat în funcțiune în Olanda a fost introdus în 2006 și, la momentul
respectiv, a fost considerat un posibil model pentru reforma sistemului medical
din Statele Unite, datorită modului în care îmbină asigurarea medicală obligatorie cu
asigurările private de sănătate. Acest sistem este organizat pe două nivele. Îngrijirea
medicală primară, precum și accesul la spitale, clinici și medici de familie sunt finanțate
prin intermediul asigurărilor private obligatorii. Îngrijirile pe termen lung pentru
pacienții în vârstă sau cu dizabilități, îngrijirile paliative și cele pentru pacienții cu boli
mintale sunt acoperite de asigurările sociale finanțate prin taxe. Sistemul de sănătate
olandez este, în proporție de 50%, finanțat prin taxele salariale plătite de angajatori către
un fond controlat de Autoritatea de Reglementare în Sănătate, la care Guvernul
contribuie cu un procent de 5%. Restul, de 45% din cheltuielile de sănătate, sunt
acoperite de sumele achitate de către asigurați direct companiilor asigurătoare. Spitalele
din Olanda sunt reglementate și controlate, dar în mare parte au acționariat privat și sunt
orientate spre profit, la fel ca și majoritatea companiilor de asigurări.

Economie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Economia Olandei.
Conform Economist Intelligence Unit, Olanda este una dintre cele mai sigure destinații
de afaceri, bucurându-se de un climat politic stabil, o bază macroeconomică puternică,
un cadru legal clar și relații comerciale bine dezvoltate. Plasată pe coordonatele
economiei vest-europene, de care este legată printr-un sistem de relații speciale (fiind
membră a uniunii vamale Benelux, a Comunității Economice Europene, a Comunității
Europene a Cărbunelui și Oțelului, a Comunității Europene pentru Energie Atomică,
a Organizației Economice pentru Cooperare și Dezvoltare), economia olandeză se
detașează prin dimensiunile sale, care au prea puțin cu întinderea sa teritorială.
Economia olandeză se bazează în mare măsură pe comerțul exterior și se remarcă prin
relațiile industriale stabile, șomaj și inflație moderate, balanță comercială excedentară și
rolul de important hub european de transport. Poziția geografică avantajoasă, dublată de
un sistem fiscal stimulativ, plasează Olanda între primele 10 destinații preferate pentru
investitori. În același timp, firmele olandeze sunt prezente în majoritatea țărilor lumii,
asigurând constant Olandei poziții de top în clasamentul investitorilor străini atât în
economiile dezvoltate, cât și în cele emergente.
Economia olandeză a fost afectată în anul 2009 de criza economică internațională,
înregistrând o scădere de 3,5%. În anul 2010, economia a revenit pe un trend pozitiv,
creșterea economică fiind de 1,7%, ca apoi în anul 2011 să fie de doar 1,2%, iar în anul
2012 să aibă o scădere de 1%. Apoi, în anul 2013 s-a înregistrat o scădere de 0.7%, iar în
anul 2014 economia olandeză a crescut cu 0,8%.[22]
În anul 2014, exporturile au totalizat 432,5 miliarde de euro, cu 0,8% mai puțin decât în
anul 2013. Olanda a fost pe locul II în anul 2011, având cele mai mari exporturi
din Europa, după Germania, și este al cincilea mare exportator la nivel global. Aceasta se
datorează în principal exporturilor de tranzit către alte țări europene. În acest sens,
Olanda este cu adevărat poarta spre Europa pentru mai multe produse din alte regiuni.
Jumătate din exporturile olandeze sunt exporturi de tranzit. Prin Rotterdam, cel mai
important port european, este tranzitat un volum de marfă de două ori mai mare decât în
portul concurent Anvers, activitățile portuare contribuind anual cu aproximativ 10% la
formarea PIB. Principalele mărfuri tranzitate sunt mașinile și echipamentele, produsele
chimice, carburanții și produsele alimentare. În anul 2014, pentru Olanda cei mai
importanți parteneri de export au fost: Germania
(24,6%), Belgia (12,3%), Franța (8%), Marea Britanie (7,9%), Italia (3,8%)
și SUA (3,3%). Iar la import: Germania (16,7%), Belgia (10%), China (8,4%), Marea
Britanie (6,7%), SUA (6,6%) și Franța (4,6%).

Volumul schimburilor comerciale ale Olandei în perioada 2006–2014 (mld. euro)

Schimburi
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
comerciale

276,0
Import 285,37 307,27 332,07 331,9 364,79 389,61 386,3 382,7
1

309,7
Export 318,95 347,5 367,83 371,54 405,1 431,33 433,1 432,5
6

Balanță 33,58 40,23 35,76 33,75 39,64 40,31 41,71 46,8 49,8

Structura economiei olandeze[modificare | modificare sursă]

Cel mai dezvoltat sector al economiei olandeze este cel al serviciilor. Sectorul serviciilor
furnizează aproximativ trei sferturi din Produsul Intern Brut, din care serviciile
comerciale reprezintă cu puțin sub jumătate din PIB. În domeniul comercial, cel mai
important segment de afaceri este cel al vânzărilor cu ridicata și cu amănuntul (peste
13% din valoare adăugată brută), urmat de cel al serviciilor din domeniul tranzacțiilor
imobiliare (circa 8%), sectorul serviciilor din transporturi și comunicații (7%) și cel al
serviciilor financiar-bancare (6,5%).

ING Groep, unul dintre cele mai puternice grupuri financiare din lume

Odată cu creșterea gradului de integrare a piețelor financiare, sectorul olandez de profil a

reacționat prompt și dinamic și și-a diversificat oferta de servicii, băncile olandeze fiind
o prezență activă pe piața internațională. Patru dintre băncile olandeze sunt cotate între
primele 60 de instituții bancare din lume: ABN AMRO, ING Groep, Rabobank și Fortis.
Împreună, acestea au dezvoltat o rețea de aproximativ 6.500 de filiale pe teritoriul
Olandei și peste 500 în alte 50 de țări. În același timp, în Olanda funcționează 60 de
filiale și sucursale ale unor bănci din Europa, Asia și America. Bursa de Valori Mobiliare
de la Amsterdam este cea mai veche instituție de acest gen din Europa și una dintre cele
mai importante din lume. În prezent, face parte din Euronext N. V., primul operator
bursier paneuropean, creat în 2000 prin fuziunea burselor de valori din
Amsterdam, Bruxelles și Paris. Servicii de finanțare a afacerilor sunt asigurate și prin alte
instituții specializate, cum ar fi: Banca Națională de Investiții – NIB Capital specializată
în împrumuturi pe termen mediu și lung, companii de investiții de capital (inițial create
de guvern, în prezent semi-independente) și agenții regionale de dezvoltare (servicii
financiare pentru înființarea de noi companii sau preluarea riscului).
Cea mai mare concentrare economică se înregistrează în partea de vest a Olandei,
cunoscută sub numele de Randstat, unde își au sediul și își desfășoară activitatea peste
45% din numărul total de companii. Partea de sud a țării, de asemenea bine dezvoltată,
este în prezent o zonă industrială în creștere, orientată în principal spre export și cu o
pondere de circa 25% în economia națională. Provinciile din estul țării, la granița cu
Germania, au din punct de vedere economic o structură diversă, activitățile principale
desfășurându-se în sectorul industriilor manufacturiere, în cel al transporturilor și în
sectorul comerțului cu ridicata. Doar 10% din totalul firmelor olandeze s-au stabilit în
provinciile din nordul țării, activitățile acestora fiind concentrate în special
în agricultură și mai puțin în industrie. Activitățile industriale sunt concentrate în
domenii de înaltă tehnologie: biotehnologie, chimie fină, industrie farmaceutică,
electronică, telematică, IT&C, tehnologie medicală, realizarea de materiale noi, industria
alimentară, imprimerie. Industria metalurgică și electrotehnică utilizează 25% din
personalul angajat în industrie și prezintă un profil foarte variat. Sectorul metalelor
neferoase este reprezentat printr-o serie de întreprinderi importante
producând aluminiu (123 de mii de tone anual), plumb (45 de mii de tone), zinc (60 de
mii de tone), cositor (7 mii de tone), precum și unele metale speciale ca indiu.
De reputație internațională bine stabilită se bucură construcțiile navale, aeronautice,
ramura electronicii și electrotehnicii. Șantierele navale sunt concentrate îndeosebi
la Rotterdam și la Amsterdam, iar construcțiile de vase plasează Olanda pe locul III
printre țările pieței comune, cu o producție de 3% din producția mondială. Se construiesc
vase pentru cabotaj sau navigația internă, drăgi, platforme de foraj, petroliere cu
capacitate depășind 200.000 de tone. Construcția aeronautică s-a afirmat prin avioanele
de transport turbo-propulsoare ale uzinelor Fokker N. V., după cum bine primite pe piața
internațională sunt automobilele DAF. Industria electrotehnică și electronică este
reprezentată îndeosebi prin concernul Philips, care asigură circa 11% din întregul export
al țării. Industria alimentară se situează pe locul al doilea în cadrul industriilor
manufacturiere, iar Unilever, grupul anglo-olandez cu acest profil, este în prezent cel mai
important din lume. Producția acestei ramuri industriale este dirijată către piețele externe
în proporție de circa 25%. Profilul industriei mai este completat de industria textilă,
industria hârtiei (Olanda fiind primul exportator mondial de pastă de hârtie pentru
fabricarea cutiilor și cartonului ondulat), industria ceramicii și a sticlei, industria
poligrafică, cu tradiții multiseculare, ca și industria diamantului.

Datorită comerțului cu lalele, Olanda și-a câștigat supranumele de „țară a lalelelor”.

Agricultura Olandei este una dintre cele mai performante din lume. Densitatea populației
influențează însă puternic dimensiunea fermelor individuale, circa 90% dintre acestea
având între 2–2,5 ha și mai mult de jumătate circa 5 ha. O altă cale de dezvoltare a
agriculturii este extinderea suprafețelor cultivabile, dar și aici s-a ajuns la limita la care
extinderea urbană a depășit ritmul recuperării de noi terenuri. În condițiile arătate,
rezultatele agriculturii olandeze s-au obținut datorită cultivării intensive a terenurilor
arabile și a unei specializări foarte accentuate în sectorul creșterii vitelor și a
horticulturii. Din suprafața totală de 2.215.000 ha utilizate în agricultură, pășunile ocupă
62%, pământul arabil 33% și grădinăritul 5% (dintre care 7.100 ha culturile de seră).
Primul loc în sectorul agricol este ocupat de creșterea vitelor cu un aport de 67,5% din
valoarea producției globale a agriculturii olandeze față de 18% partea horticulturii.
Creșterea vitelor este concentrată îndeosebi în provinciile din nord și din vest. Reputația
Olandei ca mare producătoare de produse lactate este foarte veche, untul de Delft sau cel
de Leida bucurându-se de o largă preferință pe piața internațională. În prezent, circa 40%
din producția de lapte este industrializată în vederea exportului, Olanda situându-se pe
primul loc în exportul mondial de brânzeturi și de lapte condensat. Aceeași atenție este
acordată creșterii păsărilor, Olanda fiind cea mai mare exportatoare de ouă de pe piața
mondială. Culturile cerealiere (grâu, orz, secară, ovăz) ocupă o suprafață redusă (circa
3/5 din suprafața terenurilor agricole) și nu acoperă consumul intern. În schimb, culturile
de sfeclă de zahăr satisfac în întregime consumul intern (care atinge cifra de 50 kg de
zahăr pe locuitor, respectiv cu circa 30% mai ridicat decât Franța), creând și un
disponibil pentru export. Apropierea de marile centre și admirabilul sistem de
comunicații au fost condiții de bază care au dat un impuls deosebit culturilor horticole și
florale ale țării. Culturile de seră, care și-au văzut în ultimii ani suprafața sporită cu mai
bine de 70%, dau regiunii Westland din sudul orașului Haga un aspect mai mult
industrial decât agricol, datorită nenumăratelor coșuri ale instalaților destinate să mențină
temperatura optimă pentru dezvoltarea plantelor. Faima Olandei este legată de culturile
sale de flori, îndeosebi de culturile de lalele. Agroturismul este o formă de completare a
veniturilor pentru peste 2.500 de ferme olandeze, dintre care marea majoritate sunt
situate în provincia Zeeland. Circa 9% din fermele din această provincie oferă facilități
de vacanță. Agroturismul este mai puțin răspândit în provinciile Groningen, Olanda de
Sud și Brabantul de Nord. Mai mult de jumătate dintre fermele incluse în circuitul
agroturistic sunt ferme de creștere a vacilor.
Resurse naturale[modificare | modificare sursă]

Producția, consumul și exportul de gaze naturale în Olanda (1970–2016)

Olanda (inclusiv sectorul olandez al Mării Nordului) este cel mai mare producător și
exportator de gaze naturale din UE. Între 15% si 20% din consumul total anual de gaze
naturale al Uniunii Europene este produs în Olanda. Astfel, în ultimii 40 de ani, industria
națională de gaze naturale a avut, și continuă să aibă, o contribuție importantă la
prosperitatea Olandei. Producția de gaze naturale generează peste 2% din PIB-ul olandez
și asigură aproximativ 11.000 de locuri de muncă, predominant în partea de nord a țării.
Anual, în Olanda se extrag circa 70 miliarde m³, din care jumătate pentru consumul
propriu, iar jumătate pentru export (9 miliarde de euro). Rezervele sunt estimate la
aproximativ 1.600 miliarde m³, dar având în vedere faptul că până în anul 2025 acestea
se vor sfârși, guvernul olandez plănuiește să creeze un „hub” de gaz în Europa,
asigurându-și astfel poziția importantă în producția, tranzitul, depozitarea,
comercializarea și cercetarea în acest sector. Două treimi din volumul total al resurselor
sunt offshore.
Pana în 1975 în Limburg se extrăgea cărbune. În localitățile Hengolo și Delfzijl sunt
mine de sare, producția anuală fiind de 4 milioane de tone. De asemenea, se extrage și o
cantitate destul de mică de țiței.

Transporturi[modificare | modificare sursă]
Mai bine de jumătate din întreaga rețea de transport feroviar, circa 2.890 km,
funcționează prin intermediul energiei eoliene.[23]

Cultură[modificare | modificare sursă]
Sărbători
 Dată Nume românesc Nume local Note

1 ianuarie Anul Nou Nieuwjaarsdag

Această zi liberă este

Martie/Aprilie Vinerea Mare Goede Vrijdag lăsată la discreția
angajatorului.

Martie/Aprilie Paștele Pasen

Aniversarea zilei de
27 aprilie Ziua Regelui Koningsdag naștere a regelui Willem-
Alexander

Ziua comemorării morților din al

Nationale
4 mai Doilea Război Mondial și a tuturor
Dodenherdenking
celor căzuți pentru patrie

Ziua Eliberării (din cinci în cinci

5 mai Bevrijdingsdag
ani)

40 de zile după
Înălțarea Domnului Hemelvaartsdag
Paști

50 de zile după
Rusaliile Pinksteren
Paști

5 decembrie Sfântul Nicolae Sinterklaas

25 și 26
Crăciunul Kerstmis
decembrie

Patrimoniul mondial[modificare | modificare sursă]

În prezent, 10 proprietăți din Olanda și Curaçao sunt înscrise în Lista Patrimoniului
Mondial.[24] Nouă dintre acestea sunt proprietăți culturale și una este proprietate naturală.
Prima a fost adăugată în 1995, iar ultima în 2014.

 Schokland (1995)
 Linia de apărare fortificată din Amsterdam (1996)
 Morile de vânt din Kinderdijk (1997)
 Zona istorică a Willemstadului (1997)
 Stația de pompare ir. D. F. Woudagemaal (1998)
 Polderul Beemster (1999)
 Casa Rietveld Schröder din Utrecht (2000)
 Marea Wadden (2009)
 Sistemul de canale din secolul al XVII-lea din Amsterdam (2010)
 Fabrica Van Nelle din Rotterdam (2014)

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^  en  „Netherlands”. CIA World Factbook.
2. ^ a b  en  „Report for Selected Countries and Subjects”. International Monetary Fund.
3. ^  en  „Human Development Index and its components”  (PDF).  Human Development
Report 2015. p.  208.
4. ^  en  „Gini coefficient of equivalised disposable income - EU-SILC survey”. Eurostat.
5. ^ http://www.rijksoverheid.nl/onderwerpen/water-en-veiligheid/vraag-en-
antwoord/wat-is-het-normaal-amsterdams-peil-nap.html Lipsește sau este vid: |
title= (ajutor)
6. ^ https://zoek.officielebekendmakingen.nl/stb-2010-387.html Lipsește sau este vid: |
title= (ajutor)
7. ^ https://opendata.cbs.nl/statline/#/CBS/nl/dataset/37296ned/table?
ts=1560596956049 Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
8. ^  en  „Netherlands”. Abortion Legislation in Europe. Library of Congress.
9. ^  en  Michelle Garcia (14 august 2015). „The Netherlands Made Sex Work Legal 15
Years ago — Here Are the Shocking Results”.  Mic.
10. ^  en  J. Wise (2001). „Netherlands, first country to legalize euthanasia”  (PDF). Bulletin
of the World Health Organization.  79  (6): 580.
11. ^  en  „Toleration policy regarding soft drugs and coffee shops”. Government of the
Netherlands.
12. ^  en  Pamela Duncan (24 ianuarie 2016). „A history of same-sex unions in
Europe”. The Guardian.
13. ^ a b c d e Ralf Kleinfield, Theo A. J. Toonen. „Aspecte politice, instituționale și juridice
ale regiunilor Olandei”(PDF).
14. ^  en  „Netherlands: Administrative Division”.  City Population.
15. ^  en  „America”.  City Population.
16. ^  en  „The Netherlands”. Languages across Europe. BBC. 14 octombrie 2014.
17. ^  en  Kees de Bot. „The effectiveness of early foreign language learning in the
Netherlands”  (PDF). Studies in Second Language Learning and Teaching. pp.  409–418.
18. ^ a b c d  en  „Europeans and their Languages”  (PDF). Special Eurobarometer 386.
European Commission. iunie 2012. p. 21.
19. ^  en  Alison Edwards (aprilie 2014). „English in the Netherlands: Functions, forms
and attitudes”  (PDF). Department of Theoretical and Applied Linguistics. University of
Cambridge. p.  316.
20. ^ Andreea Mîndrilă (29 mai 2012). „Olanda transformă bisericile în biblioteci sau
teatre și camioane întregi de obiecte religioase ajung în țări din toată lumea”.  ZF.
21. ^ Mădălina Chițu (3 decembrie 2013). „STUDIU. Olanda, țara cu cel mai performant
sistem sanitar din UE. Pe ce loc se află România”. Gândul.
22. ^  nl  „Economische groei zet goed door”.  Rijksoverheid.  13 februarie 2015.
23. ^  en  Joe Quirke (10 septembrie 2015).  „Dutch railway system "to run entirely on
wind power by 2018"”.  Global Construction Review.