Drept financiar – curs 8 – 26.11.

2013

Reguli speciale privind executia bugetara

1. Cheltuielile de personal – se ragasesc in zona cheltuielilor curente/ sectiunea de
functionare a bugetelor locale. In Legea responsabilității fiscal-bugetare exista prevederi care spun ca
atunci cand face strategia fiscal-bugetară, Guvernul trebuie sa stabileasca limite de cheltuieli pentru
cheltuielile de personal, atât pentru bugetul central, cat si in cadrul bugetelor locale. Aceste limite sunt
trecute in strategia fiscal-bugetară și se aprobă prin legea de aprobare a plafoanelor de cheltuieli. Ele
sunt apoi trimise ordonatorilor principali, si acestia au ulterior obligatia sa nu depășească aceste limite.
Asadar, cheltuielile de personal sunt limitate.

Niciun ordonator nu are voie sa ia bani din alte categorii de cheltuieli pentru a le majora pe cele de personal.

Aceste reguli stricte există deoarece exista foarte multi angajati in sectorul publi, iar in consecință cheltuielile
de personal sunt foarte mari.

Consecinta :
Atunci cand salariati ai statului dau statul in judecata si cer mai multi bani, hotărârea judecatoreasca
obtinuta de acestia in favoarea lor reprezintă un angajament legal ce obligă la efectuarea acelei plăți, iar
ordonatorul trebuie sa isi rezerve o suma din buget pentru a respecta acel angajament. In contractele de
munca exista alt tip de angajament legal, independent de cel din aceste hotarari judecatoresti.
Daca se stabilesc prin lege speciala limitele de cheltuieli pt personal si e necesara efectuarea unor cheltuieli
mai mari decat cele stabilite in prima lege, se procedeaza la elaborarea unei legi noi care sa esaloneze acest
angajament legal din Hotarârile judecătorești pe mai multi ani. Curtea Constitutionala a stabilit
constitutionalitatea acestei legi.

2. Plăți restante și arierate

Plata restantă – orice oblgatie de plata neexecutata la scadență (chiar si in cazul in care exista doar o zi
intarziere)- din perspectiva debitorului plății.

Arieratele – palti restante pe o durata mai mare de 90 de zile.

Si la nivelul bugetului central, dar si la nivelul celor locale, exista reguli ptr inlaturarea platilor restante si
arieratelor. Masuri:

i. Numai ptr bugetul central – un ordonator de credite nu are voie sa faca angajamente (sa isi
asume alte obligații de plata), daca are plati restante la 31 decembrie anul anterior si arierate din
anul in curs. El nu poate semna niciun nou contract. Trebuie sa folosească creditele bugetare ptr
a plati platile restante si arieratele.
ii. La nivel local – daca exista arierate trebuie luate toate masurile ptr reducerea lor cu 5% pe luna.
Daca nu sunt luate masuri de reducere a arieratelor , nu se mai primesc bani de la bugetul
central . Daca nici dupa aceasta sanctiune nu sunt luate masuri si daca există restante,
Trezoreria opreste plățile pentru orice altceva , mai putin pentru salarii, arierate si pt datoria
publica. (împrumuturi de la banci)

3. In 30 de zile de la aprobarea oricarui buget, fie de stat , fie local, ordonatorii de credite
trebuie sa isi adapteze contractele in derulare la creditele bugetare din bugetul respectiv si sa îi cheme
pe cocontractantii lor si sa incheie acte aditionale, astfel încât tot ce se livreaza si se executa din acele
contracte sa nu depășească creditul bugetar din anul respectiv.
Interdicție expresă - Ordonatorii nu au voie sa faca receptie ptr bunuri, lucrari sau servicii avand o valoare
mai mare decat creditul bugetar.

Ex: un contract in derulare: executarea lucarii- un drum. Se aproba bugetul: 30 de zile sa fie luat la
cunostinta. La propunerea de buget: contractele deja semnate, am vazut ce se executa in anul urmator si am
estimat cati bani trebuie platiti cocontractantului pt ce are sa livreze in anul urmator. Dupa aprobare am un
buget cu credite bugetare mai mici pe anumite destinatii decat am cerut. Daca si in exemplul dat(constructia
drumurilor) este un buget mai mic, se impune adoptarea unor acte aditionale. Cocontractantul poate sa vina
sa predea marfa, sa execute lucrarea, sa trimita factura si sa nu fie platit,urmand adoptarea actelor
aditionale! Expunere a situatiei de fapt + impunere a solutiei: nu pot sa iti platesc mai mult de atat.

Finantarea institutiilor publice

Legiuitorul a stabilit reguli speciale atat pentru bugetul central, cat si pentru bugetele locale.

În funcție de modul de finanțare există: instituții finantate integral din venituri de stat, instituții finanțate
parțial din bugetul de stat și instituții finantate integral din venituri proprii.

Veniturile proprii ale acestor instituții publice se clasifică în două categorii:

 Venituri enumerate expres de lege: chirii, manifestări artistice, studii stiintifice (acestea nu sunt
in legatura cu activitatea specifică a institutiei respective).
 Venituri secundare – stabilite prin lege speciala – legea de infiintare a institutiei respective.

Legea prevede ca orice institutie publica poate sa aiba aceste categorii de venituri proprii.
Orice venituri pe care le incaseaza din activitatea ei principala ar trebui sa mearga la bugetul de stat, insa
daca prin lege se prevede altfel, poate pastra aceste venituri.

Reguli:

 Daca se primesc bani de la bugetul de stat instituțiile trebuie sa se limiteze la acestia,

 Daca se primesc si bani de la bugetul de stat, dar exista si venituri proprii, iar la sfârțitul anului
avem excedent bugetar, banii sunt dati inapoi statului,
 Daca avem finantare integrala din venituri proprii si la sfărțitul anului avem excedent bugetar,
banii raman ai institutiei ptr a ii cheltui in anul urmator.

Transferurile de la bugetul de stat la cele locale.

Există 3 mari categorii de transferuri:

1. Cotele defalcate din impozitul pe venit – impozitul pe toate veniturile persoanelor

fizice se colecteaza la bugetul de stat, dupa care sumele astfel colectate, mai putin impozitul din
pensii care ramâne integral la bugetul de stat, toate celelalte se redistribuie la nivel local – in prezent
71,5% din suma de redistribuie la nivel local, restul se pastrează la bugetul de stat.

Principiile de redistribuire – (art.32 alin(1) L 273) Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul
fiecărei unităţi administrativ – teritoriale se alocă lunar, până cel târziu la data de 8 a lunii în curs, o cotă de:

a) 41,75% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară
activitatea plătitorii de impozit pe venit (in cazul impozitului pe salariu, plătitorul este angajatorul)-
aceste sume se incadreaza in categoria veniturilor proprii;
b) 11,25% la bugetul local al judeţului;
c) 18,5% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiei generale a finanţelor publice judeţene la
trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale
 oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului (din fondul de echilibrare se alocă
bani numai cand este nevoie de ei.)

Puterea de decizie in privinta acestor bani (art.33 alin.3 lit a),b)

Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, aprobate
anual prin legea bugetului de stat, şi din cota de 18,5% prevăzută la art. 32 alin. (1), o cotă de 27% se alocă
bugetului propriu al judeţului, iar diferenţa se repartizează pentru bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi
municipiilor, astfel:

a) 80% din sumă se repartizează în două etape, prin decizie a directorului direcţiei generale a finanţelor
publice judeţene, în funcţie de următoarele criterii: populaţie, suprafaţa din intravilanul unităţii
administrativ-teritoriale şi capacitatea financiară a unităţii administrativ-teritoriale;

b) 20% din sumă se repartizează, prin hotărâre a consiliului judeţean, pentru achitarea arieratelor provenite
din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru
susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită
cofinanţare locală. Hotărârea consiliului judeţean se comunică directorului direcţiei generale a finanţelor
publice judeţene, instituţiei prefectului şi consiliilor locale din judeţ

2. Cote defalcate din alte venituri – legea va stabili care sunt veniturile si cotele care se vor
repartiza bugetelor locale. Ei sunt alocati tot ptr destinații precise- plata de arierate si realizarea
programelor de investitii la nivel local. ( de regula din TVA)

Pentru aceste cote defalcate din alte venituri, altele decat impozitul pe venit, Legea finantelor publice locale
stabileste un algoritm de repartizare . Aici repartizarea nu se mai face pe criterii vagi cum este in primul caz,
aici sunt formule clare. Acesti bani se transfera in funcție de populatia UAT, de terenul din intravilan si de
capacitatea financiara. Acesti bani s-ar duce teoretic la cei care stau prost in urma aplicarii acestei formule.
Orice transferar care este facut atlfel decat cu respectarea regulilor din lege este lovit de nulutate absoluta.
Chair si asa exista discutii in urma repartizarii acestor venituri. Sumele se transfera directiilor judetene ale
finantelor publice si ele fac repartizarea.

3. Sumele realizate in baza unor contracte de finantare in vederea realizarii investițiilor care
sunt finantate din imprumuturi externe. Acestea sunt denumite de legiuitor transferuri consolidabile. O
UAT se poate imprumuta de la un creditor din afara tarii si in completare poate primii bani ( nu
imprumut) de la bugetul central, dar dedicat acelei investitii.

Singurul tip de trasfer care poate fi estimat este cel din cotele defalcate din impozitul pe venit.

Precizari cu privire la transferul cotelor defalcate din impozitul pe venit in cazul Municipiului Bucuresti.-
art32 alin(3) Legea 273 : Pentru municipiul Bucureşti cota de 71,5% din impozitul pe venit, cu excepţia
impozitului pe veniturile din pensii, se repartizează, în termenul prevăzut la alin. (1), astfel:

a) 20% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti;

b) 44,5% la bugetul local al municipiului Bucureşti;
c) 7% într-un cont distinct, deschis pe seama Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti
la Trezoreria Municipiului Bucureşti, pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor, precum şi a
bugetului local al municipiului Bucureşti
Finantarea investitiilor publice
Investitiile publice sunt un set de activitati care presupun fie realizarea unui bun nou, fie extinderea,
reabilitarea sau modernizarea unui bun existent ,in ambele cazuri, insa, bunul urmand sa apartina sau
apartine deja statului , unit admin-terit sau altor persoane juridice incluse in sectorul public.

In cazul investitiilor publice ne raportam la bunul rezultat si la proprietar, nu la cine finanteaza. Asadar,
investițiile publice pot avea 2 surse de finanțare:

a. Integral cu bani publici

b. Integral cu bani privati, dar raman investitie publica
c. O investiție publica poate fi finanțată si din fonduri publice si din fonduri private (finanțare mixta)

Legile finanțelor publice vorbesc de investiții publice in conditiile in care sunt facute integral cu bani publici.

 Fiecare ordonator de credite care doreste sa faca o investitie pregateste o documentație tehnico-
economica in care descrie ce vrea sa faca(partea tehnică) si cat costa (partea economica) . In functie de
valoarea rezultată din documentația economica, poate sa fie de competenta ordonatorului respectiv
(pragul de 5 mil de lei,) – in acest caz ordonatorul isi aproba singur documentatia economica, dar are
nevoie de acordul ordonatorului ierarhic superior. Intre 5 si 30 de milioane se aproba de catre ordonatorul
principal si daca este peste 30 de mil se aproba de catre Guvern
 Odata documentatia aprobata, se asteaptă pregatirea bugetului (fiecare ordonator principal are
anexat un program de investitii, in care enumera investiile pt care s-a aprobat finantarea) Cheltuiala aferenta
fiecărei investitii se regaseste in buget in categoria cheltuielilor de investitii.
 Organizarea procedurii de atribuire a contractului catre constructori.
 Dupa incheierea contractului,ordonatorul poate face plati in limitele creditelor bugetare si de
angajament.

In cazul finanțării din fonduri private, procedura este urmatoarea:

 Exista 2 proceduri contractuale:

a. Contractele de concesiune
b. Contractele de parteneriat public-privat

Comun ambelor proceduri este ca fondurile necesare construirii, realizării lucrărilor, sunt asigurate in
principal de catre concesionar, respectiv partenerul privat.

Diferentierea apare dupa terminarea constructiei. Cauza pentru care concesionarul/partenerul privat
accepta un asemenea contract, accepta finantarea unui bun ptr care el nu va fi propritar, este că in schimbul
platilor facute ptr realizarea lucrarilor, concesionarul sau partenerul privat va primi dreptul de a exploata
bunul pe care l-au construit sau reabilitat, pe o perioadă de timp in care se presupune ca se recupereaza
investitia si costurile de operare si se va obtine si un profit.(dreptul de exploatare implică dreptul de a
incasa fructele bunului respectiv – tarife ptr utilizarea bunului). Asadar, in cazul finanțării private a
institituțiilor publice, in final plateste publicul.
Exista situații in care fie platile facute de public nu acopera investitia, fie bunul nu se adreseaza publicului;
atunci plățile vor proveni de la bugetele publice.
In aceste situatii, riscul se transfera privatului – riscul de a nu-si putea recupera banii, riscul il face sa se
straduiasca, sa fie inovativ.
Daca statul ii garanteaza privatului ca isi va recupera banii oricum, atunci nu mai avem o finanțare privata, ci
un contract facut din bani publici, dar in care platile se fac intr-o alta ordine.
Diferentierea pentru cele doua cazuri se face din perspectiva contabilă:
 Concesiunea – contractul in care marea majoritate a veniturilor din operarea bunului provin de la
public-din tarife
 Parteneriatul public-privat –este contractul in care marea majoritate a veniturilor provin din
operarea bunului , privatul isi primeste banii de la stat.
Parteneriatul public-privat- folosit cand nu se pot recupera investitiile de la public (scoli,spitale, penitenciare)

Din perspectivă juridică :

- In structura parteneriatului public-privat la baza se afla tot o concesiune – 34/2006, legea 78/2010
ptr parteneriat public-privat.
- Concesiunea de servicii are impact in ceea ce priveste finantarea serviciilor publice – O varinată a
acesteia, cu o reglementare diferita este delegarea serviciilor de utilitati publice – legea 51/2006 si
legi speciale ptr fiecare serviciu de utilitati publice in parte. Delegarea presupune un set de bunuri
fara de care serviciile publice nu pot fi prestate; pentru ca serviciul este de natură publică, această
infrastructura , mai precis bunurile vor apartine statului, iar lucrarile vor fi investiții publice( orice
lucrare va apartine UAT)

Regimul bunurilor este reglementat mai specific :

– In cazul bunurilor care au fost finanțate din bani privați, dar care tin de sistemul serviciului public respectiv,
la incetarea contractlui, investiile respective/ bunurile vor intra in proprietatea publica , in domeniul public al
UAT respective. Din momentul costruirii bunurilor si pana in momentul incetarii contractului , ele apartin
privatului, ptr ca el le-a construit, din fondurile sale.
– Daca statul plateste integral din fonduri publice construirea bunului, la incheierea lucrarilor statul devine
proprietar.
– Daca statul incheie un contract de concesiune sau de parteneriat privat sau de gestiune si face lucrul acesta
pt a dobandi un bun, privatul va plati pt bun si este proprietarul bunului pana la incheierea lucrarilor.Cand
investitorul isi recupereaza integral banii investiti, dupa incetarea contractului, bunul trece in proprietatea
statului cu titlu gratuit.

Exista doua limitari:

- la incetarea contractului, bunul trece in proprietatea concedentului, chiar si pe parcursul
contractului el nu poate sa instrineze bunul sau sa il greveze cu sarcini deoarece concesionarul nu
poate sa faca asta bunurilor pe care trebuie sa le transfere concedentului. Art. 872 din Cciv
- Concedentul trebuie sa obtina bunul la sfarsit.

Contractul de concesiune este modalitatea prin care statul îsi procura un bun ptr care nu poate plati, esential
in acel contract este bunul, nu modalitatea de finantare.