Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
8-Etiopat, Vulnerab, FR
8-Etiopat, Vulnerab, FR
2
Teoria vulnerabilitate - stres a apărut şi s-a dezvoltat iniţial din perspectiva psihiatriei biologice. Ulterior s-a
îmbogăţit cu alte rezultate din cadrul psihopatologiei: evenimente de viaţă stresante, reţeaua de suport social,
capacitatea de a face faţă stresului social (copping), studierea ciclurilor vieţii.
! Vulnerabilitatea este o trăsătură elastică, care se poate modifica în timp.
In concluzie o pers vulnerabilã ajunge la o stare de tulb patologicã somaticã si/ sau psihicã, în urma
interventiei unor factori circumstantiali - situationali; acestia pot fi determinanti, favorizanti, sau doar
declansatori.
Factorii situationali conjuncturali:
- joacă un rol important în: întretinerea stãrii maladive, a defectului si handicapului, precum si în reaparitia
unor noi episoade.
- existã un raport invers proportional între vulnerabilitate si factorii situationali: adicã stresorii → cu cât
vulnerabilitatea este mai mare cu atât acestia pot fi mai putin intensi, si invers.
- dar existã si o dinamicã temporalã, intentionalã si de interrelatie între cele douã clase de factori → de
exemplu, situatiile nefavorabile pot fi induse de însusi subiect, prin proiectele si initiativele sale.
- în urma fiecãrui ep. psihopatolog.-maladiv individ. rãmâne mai sensibil-vulnerabil la fact. tot mai minori
Doctrina vulnerabilitate/ stres:
- s-a dezvoltat în paralel cu conceptia americanã a diagnosticului pe axe.
- starea psihopatologicã este codificatã pe axa I, iar personalitatea (trãsãturi constante rigide ale caracterului =
„traits“) pe axa II.
- multiple studii sistematice au arãtat frecventa mare a corelatiilor dintre axa I si II, astfel încât în multe cazuri
se poate considera cã tulburarea personalitãtii exprimã fixarea - sau oprirea temporarã - la nivelul structurii
psihice a procesului de vulnerabilitate.
! Pe lângã trãsãturile specifice fiecãrui tip de personalitate particular- patologicã, care o caracterizeazã prin
stilul specific de relationare interpersonal- socialã prin comportament si expresivitate în general, în cele mai
multe cazuri se pot identifica si un ansamblu de caracteristici ce indicã tocmai vulnerabilitatea subiectului
înteleasã ca nedezvoltare armonioasã (Lãzãrescu, 1994). Dintre acestea am putea enumera:
1. nerealizarea unei autonomii psihice suficiente (în sens de independentã, în corelatie cu o bunã
intercomunicare, identificare reciprocã, colaborare interpersonalã);
2. insuficientã si echilibratã identitate cu sine (si de asemenea stimã fatã de sine în conjunctie cu
deschiderea si dialogul fatã de altii);
3. tolerantã redusã la frustrare atât în perspectiva trãirii subiective cât si a reactivitãtii;
4. insuficientã spontaneitate si intentionalitate în raportarea fatã de ambianta proximã, fatã de altii si lumea
umanã, cu dificultãti în relationarea cu ceilalti;
5. capacitate redusã în rezolvarea problemelor practice si în faptul de a face fatã coping-ului la situatiile
de viatã stresante inevitabile;
6. insuficientã capacitate de autocontrol al impulsurilor si proiectelor de acţ., ca perseverentã si finalizare
7. o insuficientã capacitate de relaxare, de obtinere a unor satisfactii de viatã, a capacitãtii de a se bucura;
8. o constiintã moralã neechilibratã în contextul cultural si ideologic dat.
În psihiatria contemporană se acordă o importanţă deosebită doctrinei vulnerabilitate /stres a lui ZUBIN. In
conformitate cu aceasta se consideră că o stare psihopatologică apare la o persoană "predispusă" care a devenit
"vulnerabilă" la tulburări psihopatologice în general şi în special la anumite tipuri de suferinţă prin cumularea unor
factori ce au acţionat în cursul personogenezei (vulnerabilitate de fond). In anumite perioade de viaţă
vulnerabilitatea creşte, datorită unor factori intrinseci şi extrinseci (vulnerabilitate circumstanţială). In acest
context, anumiţi stresori actuali (fizico-biologici sau psiho-sociali) pot declanşa sau determina tulburarea psihică,
ce se manifestă sub forma unui "episod psihopatologic" (e.p.). In cazul repetării unor e.p. de acelaşi tip (sau din
aceeaşi clasă), la persoane care prezintă încărcătură genetică şi trăsături de fond ale persoanei premorbide cu
simptomatologie din aceeaşi serie psihopatologică, putem vorbi de o "boală psihică"; mai ales dacă se poate
identifica şi un tratament specific, în cursul episoadelor sau preventiv pentru recăderi.
3
I. Factori de vulnerabilitate
1. Vulnerabilitatea de fond: cuprinde totalitatea factorilor ce perturbă personogeneza normală
A. Factori genetici:
- imp fact genetici a fost dovedită pt o serie de tulb psihiatrice ( psihoze endogene, alcoolism, TPAS, atac de panică
etc)
- aceasta devine şi mai evidentă dacă se iau în considerare nu numai cazurile de b. definită ci şi cele din spectrul
bolii respective (ex: spectrul tulburărilor afective cuprinde: sociopatia masculină, suicidul şi parasuicidul,
modificările caracteriale subdepresive, hipomaniacale, ciclotime; spectrul Sx: schizotipal, schizoid).
- acţ. fact. genetici se manif. prin intervenţia dr. sau imprimând anumite particularităţi temperamentale (abilitatea
de contact interuman, receptanţa informaţiei din jur), modificând procesele atenţionale mai ales filtrul perceptiv.
- factorii genetici determină şi constelaţia neurotransmisiei cerebrale.
B. Factori intranatali, perinatali şi postnatali, cu importanţă deosebită pot fi amintiţi următorii:
1. Complicaţiile sarcinii şi ale naşterii (vezi Sx)
2. Fenomenul de "impregnare": în I-ul an de viaţă, unele influenţe informative exterioare determină ca anumite
predispoziţii înnăscute să se valideze, să se structureze şi să devină funcţionale → după 6-8 luni (schema
obiectului permanent), un ataşament nesigur poate avea influenţe nefaste asupra dezv psihice ulterioare a
copilului → în general în primul an relaţiile insuficiente sau deformate între mamă şi copil au un rol
important în constituirea unei vulnerabilităţi psihopatologice.
3. Comunicarea extraverbală deformată în familie (fără logică, mesaj dublu, digital şi analogic)
4. Tulburări de identificare (identificări insuficiente sau deformate cu părinţii)
5. Lipsa de logică în aplicarea sancţiunilor şi recompenselor
6. Comportamentul hiperprotector al unui părinte (de obicei mama)
7. Influenţele biologice nocive care afectează creierul:
- suferinţele cerebrale minime dar difuze ale creierului, ce se produc astfel pot induce instabilitate
psihomotorie şi pot favoriza apariţia ticurilor, a dislexiei, disgrafiei,
- b. somatice repetate în cursul biografiei precum şi b cr., mai ales cele algice, pot ↑ vulnerabilitatea pers.
pentru stări reactive şi nevrotice, pot favoriza anumite tulburări comportamentale şi caracteriale.
8. Influenţele psiho-sociale (vezi factori declanşanţi)
! În prezent se fac eforturi în direcţia identificării unor “markeri” biologici şi bio-psihologici de fond (corelaţi
trăsăturilor de personalitate) care să permită identificarea grupelor populaţionale cu risc .
Prin conjuncţia şi cumularea factorilor bio-psihologici şi socio-culturali ce contribuie la personogeneza oricărui
individ, la vârsta adultului tânăr acesta poate fi caracterizat prin plasarea sa în una din următoarele clase:
1. Normal în sens larg a termenului, non-vulnerabil pentru tulburări psihice;
2. Persoană deosebit de dotată in anumite direcţii (anormal pozitiv) cu sau fără vulnerabilităţi (şi particularităţi)
în alte direcţii ce caracterizează existenţa sa;
3. Persoană particulară, care prezintă unele deficienţe minore ale structurii psihismului şi unele caracteristici mai
deosebite temperamental caracteriale. Aceasta poate să nu apară ca o persoană anormală, fiind compensată prin
caracteristicile statutului şi rolului său social, ale nişei ecologice şi mediului socio-cultural în care există. Totuşi,
ea poate prezenta o vulnerabilitate ↑ pt tulburări psihice, care să devină mai evidentă în anumite împrejurări;
4. Persoană patologică (dizarmonic-psihopată) care prezintă importante tulburări ale structurii psihice, trăsături
tipologic-caracteriale excentrice şi modificări comportamentale. Acestea reprezintă deja prin ele însăşi o
anormalitate psihică (inclusă în sistemul nosologico-nosografic al psihiatriei) şi pot fi la rândul lor mai mult sau
mai puţin vulnerabile pentru apariţia unei stări (episod) psihopatologice şi a unor boli psihice;
5. Pers anormale prin faptul că, în cursul devz ontogenetice nu s-au putut dezv abilităţile de comunicare şi
relaţionare interpersonal-sociale (clasa defectelor de comunicare pt care prototipul îl constituie autismul infantil)
6. Persoane anormale prin faptul că inteligenţa nu s-a dezvoltat, rămânând la diverse nivele inferioare, cu un
repertoriu redus de gândire, oricât s-ar progresa în vârstă (deficienţii mentali - oligofrenii).
Ultimele două grupe pot fi, de asemenea mai mult sau mai puţin vulnerabile pentru e.p. secvenţiale.
4
Sub influenţa factorilor enumeraţi se produce o dezvoltare anormală ontogenetică, ce poate conduce la
vulnerabilitate crescută pentru tulburări psihopatologice şi defect al ontogenezei (disontogeneză).
2.Vulnerabilitatea circumstanţială crescută
A. Factori extrinseci:
- evenimente de viaţă stressante
- schimbări de viaţă solicitante
- conflicte interpersonale etc.
B. Factori intrinseci:
- perioadele de tranziţie caracteristice ciclurilor vieţii (cronologic, al familiei de origine şi proprii,
instructiv-profesional, locativ-gospodăresc)
- oscilaţiile periodice ale bio-psiho-ritmurilor
- proiecte de viaţă
- bilanţurile existenţiale negative
- conflictele intrapsihice majore
- alte influenţe psiho-sociale: frustrarea, eşecul, epuizarea etc.
5
! Reţeaua de suport social este considerată ca făcând parte din resursele externe ale persoanei, care
condiţionează vulnerabilitatea sau non-vulnerabilitatea acesteia → de aceea cand ea scade sau este redusa,
vulnerabilitatea pentru aparitia sau recaderea unor boli somatice sau psihice, creste.
Funcţiile reţelei de suport social:
- suportul "instrumental" : în sensul rezolvării unor probleme practice
- suportul "afectiv": constă în apropierea sufletească, ascultarea problemelor şi necazurilor care-l frământă pe
subiect, sfaturi şi încurajări, sentimentul unei solidarităţi sufleteşti, consolări şi îndemnuri etc.
! rss social funcţionează ca o grilă protectoare, ca un "tampon" în faţa stresurilor existenţiale filtrându-le şi atenuându-le
Scădere a reţelei de suport social se poate produce prin:
- moartea unor persoane apropiate,
- prin schimbări de viaţă (de exemplu plecarea într-o altă localitate sau ţară),
- prin aspecte fireşti ale ciclurilor vieţii cum ar fi divorţul, pensionarea, etc.
- persoane cu fire mai introvertită cu o r.s.s. (retea de suport social) redusă, dar cu care se simt satisfăcuţi.
- apariţia unor boli somatice prelungite care scot subiectul din circuitul social firesc,
- tulb şi bolile psihice, ca de exemplu unele psihoze, alcoolismul maladiv, duc de asemenea la reducerea r.s.s.
Se creează astfel un cerc vicios: prin evol b. psihice r.s.s. se ↓ iar ac. reducere îl face pe pac. tot mai vulnerabil
la stresori, favorizând recăderile. De aceea, în multe proiecte terapeutice psihiatrice (de ex în "managementul"
sch) unul din obiectivele explicite ale echipei terapeutice constă din menţinerea sau amplificarea r.s.s.
In stransa interrelatie cu reteaua sociala, apare afirmarea subiectului prin roluri sociale; rolurile sociale, si
mai ales cele profesionale, ofera o sansa de afirmare si satisfactie, de identitate si sens; iar esuarea
performantei la acest nivel, favorizeaza trairea frustrarii, neimplinirii, esecului, lipsa de sens.
Rolurile sociale ale unei persoane adulte pot fi :
contacte circumstanţiale şi superficiale;
relaţii sociale care sunt expresia statutului şi rolului social al persoanei;
legături interpersonal sociale care presupun un anumit ataşament, rezonantă la problema celuilalt, o
întrepătrundere a preocupărilor, intereselor → aceste legături îi permit să “poată conta pe altul”, în sensul
că se poate aştepta la ajutor din partea celuilalt.
Fiecare persoană are o reţea proprie socială, constituită pe 3 nivele:
1. reteaua sociala de ordin I:- 8-20 persoane, cu care subiectul este în contact direct, nemijlocit şi
constant, şi care joacă un rol real în evoluţia de moment a persoanei respective.
2. reteaua sociala de ordin II: persoanele care sunt str\ns legate de precedentele, şi pe care persoana în
cauză ajunge inevitabil să le cunoască.
3. reteaua sociala ordin III: persoane pe care subiectul nu le cunoaşte direct, dar la care are acces indirect
prin retelele de suport social I şi II.
Cu cât reteaua sociala a unei persoane este mai amplă, cu atât ea are mai multe şanse de afirmare socială, şi
de rezolvare pozitivă a problemelor de viaţă.
În raport cu această reţea sociala care este obiectivă, s-a descris conceptul de reţea de suport socială
subiectivă, care este o realitate subiectivă, exprimând părerea , convingerea, şi asteptatea subiectului.
- Ea se referă la imaginea, părerile şi asteptările subiectului, privind sprijinul pe care-l primeşte, sau il
poate primi din partea altora, zilnic sau în situaţii de criză în perspectivă instrumentală sau afectivă.
- Membrii retelei de suport sociale subiective provin din persoanele implicare în principalele cicluri ale
vieţii : familia de origine şi cea proprie, unii vecinii si colegi de muncă; relaţiile sociale bazate pe
prietenii sau instituţii speciale (sport, politică, religie).
Functiile retelei de suport social:
- suportul intrumental - sprijinul acordat în rezolvarea pr. practice (persoane, instituţii, strategii de acţiune).
- suportul afectiv - sentimentul de apropiere, intimitate, afecţiune care poate fi oferit de către altcineva pers.
În plus în psihozele endogene sunt importante nu numai aspectele interpersonal sociale, ci şi cele socio-
juridice şi fizice, privitoare la faptul de a avea/ nu avea locuinţă, un venit personal, etc.
6
În sch o retea sociala de suport subiectiva redusă este un factor de prognostic negativ. În plus, evolutia bolii
determina prin ea însăşi, prin deficienţele care le induce, scăderea retelei de suport sociale subiective.
Astfel se creează un cerc vicios care duce la agravarea desocializării şi agravării bolii psihice.
2.Fondul structural, poate juca un rol pozitiv atunci când e capabil să controleze stressorii. La aceasta
contribuie o bună educaţie, asimilarea unui stil de viaţă sanogenetic, o bună capacitate de relaţionare, de rezolvare
a problemelor, bune strategii de depăşire a situaţiilor stressante, de relaxare şi de a realiza bucurii de viaţă.
3.Alţi factori protectivi:
- dinamica internă a bio-psiho-ritmurilor
- parcurgerea firească a ciclurilor vieţii
- iniţierea unor programe existenţiale ce dau speranţă
- o perioadă constantă de existenţă în care se realizează o bună "individuaţie" etc.
Conform teoriei vulnerabilitate/stress a lui Zubin, la o persoană predispusă (vulnerabilitate de fond crescută),
cu anumite trăsături şi caracteristici de fond, acţiunea unui stressor, biologic sau psiho-social (factor declanşant),
într-o anumită perioadă a existenţei, caracterizată printr-o vulnerabilitate circumstanţială crescută, poate duce la
depăşirea resurselor protective (factori de nonvulnerabilitate), declanşând un episod psihopatologic (stare). În
anumite condiţii (vulnerabilitate de fond şi circumstanţială crescută şi r.s.s.), un stressor, chiar minor (subliminar,
inaparent), poate declanşa un e.p.
E.p. reprezintă o "stare episodică" psihopatologică, care are o dinamică în timp: un început, o modalitate evolutivă
cu punct culminant şi un final. Episodul psihopatologic (e.p.) este aspectul bazal cel mai evident al acestor "stări"
de patologie psihică, iar boala, aspectul cel mai complex.
Defectul post-episod psihopatologic (post-maladiv), se distinge de defectul ce apare ca o consecinţă a
disontogenezei. Acest defect este în prezent analizat în perspectivă clinică şi socială.
Defectul clinic post e.p. poate fi:
a) cu simptome specifice, în sensul remanenţei unor elemente semiologice caracteristice e.p. şi după remisiunea
parţială a acestuia (de ex. unele halucinaţii, tulburări de gândire, fobii, obsesii etc.);
b) structural, în sensul modificării de ansamblu a trăsăturilor caracteriale în sensul clasei semiologice din care fac
parte simptomele e.p. (de ex. după un e.p. schizofren persoana rămâne cu trăsături caracteriale schizoide; după un
e.p. de agorafobie rămâne cu trăsături "evitant-anxioase" etc.);
c) defect necaracteristic: constă de obicei într-o pronunţată st. de anergie (astenie) cu abulie, apragmatism, etc.
Aceste 3 tipuri de defect clinic, au fost în mare analizate iniţial de şcoala din Bonn (Huber şi colab.) în legătură cu
schizofrenia, dar problema poate fi pusă în mod similar pentru diverse boli psihiatrice.
9
Defectul social post e.p.:
a) deficienţă, (disfuncţie bio-psihologică prsistentă) în efectuarea unor activităţi fireşti cum ar fi : contracţia
sinergică a unor zone muschiulare, perceperea diferenţiată a datelor informative astfel încât acestea să fie clar şi
adecvat înţelese, etc.
b) disabilităţi, condiţionate de deficienţe, reprezintă perturbarea în efectuarea unor acte specific umane importante
afirmării persoanei în comunitate, cum ar fi : vorbirea coerentă şi explicită, deplasarea eficientă spre un obiectiv,
calculul valorilor monetare necesare schimbului, răspunsul emotivo-expresiv adecvat la o situaţie sau solicitare
anume.
c) handicap: neperformanţa în roluri sociale; datorită diverselor disabilităţi individul nu mai reuşeşte să se afirme
performant în diverse roluri sociale naturale, să se integreze bine în societate; prin aceasta el ajunge la un
dezavantaj în manifestarea sa socială, la un handicap social.
! Sistemul de diagnostic OMS - ICD-10 pe axe propune, ca pe cea de-a doua axă să se evalueze performanţa în
roluri sociale a bolnavului psihic, având în vedere următoarele domenii:
1.profesional (şi instructiv);
2.marital;
3.social;
4.de autoîngrijire
Se propune pentru fiecare domeniu o scală de 6 nivele de gravitate dar care poate fi aplicată doar printr-o
cunoaştere aprofundată a cazului, pe baza unor informaţii obţinute din cât mai multe surse şi ţinând cont strict şi
de caracteristicile (obiceiurile, habitudinile, expectanţele) socio-culturii nişei ecologice în care subiectul există.
Evaluarea nivelului de performanţă în rolurile sociale ale persoanei ce trăieşte un e.p. (sau dezvoltă o boală
psihiatrică), poate viza nivelul de dinaintea debutului acesteia (de preferinţă în corelaţie cu evaluarea r.s.s. şi a
particularităţilor tipologico-caracteriale); dar şi în timpul e.p. sau la o perioadă de timp după remisiunea
acestuia, cu sau fără defect clinic. Proiectele terapeutice psihiatrice urmează să aibe în vedere modelarea reţelei
de suport social şi stimularea (la nivel optim-eficient) a performanţelor în roluri sociale.
In cazul repetării unor e.p. de acelaşi tip (sau din aceeaşi clasă), la persoane care prezintă încărcătură genetică şi
trăsături de fond ale persoanei premorbide cu simptomatologie din aceeaşi serie psihopatologică, putem vorbi de o
"boală psihică"; mai ales dacă se poate identifica şi un tratament specific, în cursul episoadelor sau preventiv
pentru recăderi.
Modelul evolutiv al unei boli psihice poate să se exprime prin una din următoarele modalităţi:
Episod unic, fără defect clinic şi social
Episoade recurente, fiecare încheindu-se cu restituţio ad integrum
Episoade recurente, care de la început, sau pe parcurs, pot conduce la defecte clinice; recăderile apar pe
fondul defectului existent şi de obicei îl agravează
De la primul e.p. boala evoluează progredient, fără remisiune, cu agravare continuă.
În medicină în general şi în psihiatrie în special nu se mai poate gândi în perspectiva unui determinism linear, în
sensul că o unică cauză determină un efect specific, în speţă o boală. În prezent se cere gândit în perspectiva
cumulării în timp a diverşilor factori dintre care unii subliminari, aparent neevidenţi, factori ce interacţionează între
ei, de-a lungul timpului, potenţându-se sau completându-se, inducând efecte “la distanţă” în timp. Se invocă astfel
un “determinism non-linear” (Prirogine) care, în unele momente de conjuncţie a mai multor factori poate conduce
la o modificare bruscă (conform “teoriei catastrofelor”). La fel, unele manifestări aparent lipsite de condiţionare
explicită pot fi expresia unui determinism şi a unei “ordini secunde”, “profunde”, evidenţiabile dacă se iau în
considerare segmentele mai ample de existenţă (în conformitate cu “teoria haosului”). Mai amintim că şi teorii şi
concepte ca cele ale “ordinii înfăşurate” (Thom), ale “fractalilor” şi altele pot fi invocate în înţelegerea
determinismului, apariţia şi modul de manifestare a “tulburărilor” din aria psihismului. Dar nu trebuie uitat că fiinţa
10
umană se caracterizează printr-o libertate interioară, printr-o capacitate imaginativ-sintetică specifică, fapt ce ridică
problema “determinismului prin libertate”.
I. Factori de vulnerabilitate:
1. Vulnerabilitatea de fond:
A. Factori genetici
B. Factori pre∕ peri∕ postnatali:
- complicatiile sarcinii si ale nasterii
- fenomenul de „impregnare” (influentele informative exterioare)
- comunicarea extraverbala deformata in familie (fara logica, mesaj dublu digital si analogic)
- lipsa de logica in aplicarea sanctiunilor si recompenselor
- comportament hiperprotector al unui parinte (mama)
- influente biologice nocive
- influente psiho- sociale (factorii declansatori)
2. Vulnerabilitatea circumstantiala:
A. Factori extrinseci:
evenimente de viata stresante
schimbari de viata solicitante
conflicte interpersonale
B. Factori intrinseci:
perioade de tranzitie specifice ciclurilor vietii
oscilatii periodice ale bio- psiho- ritmurilor
proiecte de viata
bilanturi existentiale negative
conflicte intrapsihice majore
alte influente psiho- sociale (frustrarea, esecul, epuizarea).
II. Factori de nonvulnerabilitate:
A. Reţeaua de suport social:
B. Fondul structural:
o buna educatie si asimilarea unui stil de viata sanogenetic
o buna capacitate de relationare, de rezolvare a problemelor
bune strategii de depasire a situatiilor stresante, de relaxare si de a realiza bucurii de viata
C. Alti factori protectivi:
dinamica interna a bio- psiho-ritmurilor
parcurgerea fireasca a ciclurilor vietii
initierea unor programe existentiale ce dau speranta
o perioada constanta de existenta in care se realizeaza o buna „individuatie”.
III. Factori declansatori:
A. Influente biologice
B. Influente psihosociale:
psihotrauma
evenimentul de viata ce consta intr-o importanta schimbare a cursului existentei personale
esecul
conflictul interpersonal
conflictul intrapsihic
epuizarea
frustrarea
11
12