(continuare curs nr.

9)
b. Cultură și societate
A doua precondiție ce trebuie remarcată în legătură cu definiția culturii este disocierea
conceptului de cultură, de conceptul de societate. Termenii de cultură şi societate nu de puține
ori, în vorbirea curentă şi chiar în lucrările unor reprezentanți ai disciplinelor sociale şi ai
științelor umane, sunt folosiţi interșanjabil (ca însemnând unul şi același lucru). Astfel
sociologii, deseori, consideră că societatea include cultura, iar antropologii culturali, destul de
frecvent, privesc societatea ca pe o parte a culturii.
Din perspectiva unei abordări exigente, cei doi termeni pot fi delimitaţi unul de celălalt.
Societatea constă din oameni care interacţionează într-o structură socială constituită din
statusuri, roluri, grupuri, instituţii şi organizaţii, însă în societățile umane structura socială este
de neînţeles în absenţa culturii. Cultura este modul de viaţă ce dă naştere şi susţine structura
socială. Acest mod este caracteristic membrilor unui grup sau unei societăți şi ei îl trăiesc în
relaţie şi sub influenţa unor produse materiale şi nonmateriale create de oameni. Societatea
poate fi comparată cu modul în care se dispune pilitura de fier pe un magnet. Cultura seamănă,
în schimb, cu câmpul magnetului care face posibilă strângerea împreună a piliturii de fier. După
cum rezultă din toate cele spuse, societatea şi cultura, deşi pot fi disociate teoretic, ele se află
în mod practic strâns interrelate. O societate nu poate exista fără cultură, tot astfel cum o cultură
nu poate exista fără o societate.
c. Sensul tehnic şi sensul curent al termenului de cultură
A treia condiţie ce se cuvine a fi lămurită în legătură cu definiţia culturii este disocierea
sensului tehnic al culturii de sensul ei curent, Conceptul de cultură utilizat de antropologia
culturală este un concept tehnic. Adică, este un concept neutru al discursului şi analizei
științifice. El a fost determinat în cursul istoriei acestei discipline în contextul teoriilor ei
elaborate în urma cercetărilor întreprinse de reprezentanții ei şi reflectă un consens al lumii
academice. Relevând existenţa unui sens tehnic al conceptului de cultură atragem atenţia asupra
faptului că el nu este identic cu accepţiunile polisemantice, deseori limitative şi imprecise, ale
termenului de cultură, folosite în limbajul curent. Sensul curent al conceptului de cultură se
referă, îndeosebi, la o bună educație, la maniere de comportament, la morală, deci are un
caracter selectiv (nu are în vedere toată cultura) şi este, în mare măsură, valoric (implică o
judecată de valoare).
Modul în care este înțeleasă cultura în mod curent, poate fi dezvăluit cu ajutorul unei
investigații transversale (survey). Asemenea investigații au fost efectuate, de pildă, de către
câţiva cercetători polonezi. Subiecţii (dintr-un eşantion reprezentativ) au fost întrebați ce înţeleg
ei prin cultură şi li s-a oferit posibilitatea de a da mai multe răspunsuri.
d. Cultură materială şi cultură nonmaterială sau spirituală
A patra precondiţie de care trebuie să ţinem seama în legătură cu definita culturii este
aceea a împărţirii dihotomice a culturii, în cultură materială şi cultură nonmaterială sau
spirituală.
Părerile antropologilor culturali în legătură cu problema ce domenii ale culturii intră în
preocupările disciplinei pe care o profesează, sunt împărțite. Unii dintre ei consideră că
antropologia culturală are drept obiect ambele domenii semnalate ale culturii, deci atât cultura
materială, cât şi cultura nonmaterială sau spirituală, poziţie la care subscriem şi noi. Alţi
antropologi limitează sfera de preocupări a antropologiei culturale doar la studiul culturii
nonmateriale sau spirituale.
Să vedem însă, cum se definesc cele două domenii ale culturii. Cultura materială este
constituită din toate obiectele fizice făcute de om, ceea ce se numește în limba engleză artifact,
cum ar fi un piaptăn, o cană, o unealtă, o clădire etc. Uneori se consideră că această cultură
materială include şi obiecte naturale, ce au o semnificație pentru om şi sunt folosite de el, dar
nu sunt produse sau modificate de el, cum ar fi un lac sau o pădure. Unii antropologi preferă să
excludă toate obiectele materiale din definiţia culturii, deci din obiectul antropologiei culturale.
O parte dintre acești antropologi includ cunoaşterea tehnică, referitoare la confecţionarea de
către om a produselor materiale, în conceptul de cultură, dar nu şi produsele respective. Cultura
nonmaterială sau spirituală este constituită din toate produsele intangibile create de om, cum ar
fi îndemânările tehnice, obiceiurile, normele, credinţele, valorile, atitudinile, limbile etc. şi care
sunt transmise de la o generaţie la alta.
e. Cultură populară şi cultură cultă
A cincea precondiţie în legătură cu definiția culturii este clarificarea împărțirii culturii
în cultură populară şi cultură cultă. Trebuie spus, de la bun început, în legătură cu acest aspect
că antropologia culturală nu face discriminări, de principiu, între cultura populară şi cultura
cultă, în sensul de a se preocupa doar de una dintre ele, să zicem de cultura cultă, aşa cum o fac
anumite discipline care au ca obiect studiul literaturii sau studiul religiei instituţionalizate.
Antropologia culturală ţine seama de disocierea analitică dintre cultura populară şi
cultura cultă din motive ştiinţifice, dar are o atitudine neutră faţă de judecăţile de valoare faţă
de aceste două varietăţi ale culturii, în plus, ea nu poate marginaliza, în studiile ei, cultura
populară şi pentru considerentul că în lumea de astăzi elemente şi chiar structuri ale acestui gen
de cultură au ajuns la dimensiuni şi forme a căror influențe asupra omului (şi în general asupra
omenirii) sunt de-a dreptul copleşitoare.
Pentru a lămuri acest aspect al problemei este necesar să caracterizăm cele două tipuri
de cultură. Această sarcină nu este tocmai simplă, deoarece respectivelor forme ale culturii nu
li se atribuie întotdeauna același sens. Să urmărim în continuare câteva puncte de vedere:
1) O variantă de interpretare a acestora pleacă de la identificarea culturii populare cu
folclorul. Acesta este definit drept o literatură (în sensul larg al cuvântului) tradițională, sub
formă de viziuni asupra lumii, poveşti, credinţe, legende, cântece, proverbe, mituri etc. păstrate
în cursul timpului, relativ neschimbate şi necritic, de membrii unui grup, comunităţi sau
societăţi. Cu raidiul literaturii respective se ocupă o subdisciplină a antropologiei culturale,
numită chiar folclor, având elemente ce o apropie atât de etnografie, cât şi de etnologie. Când
se urmărește determinarea produselor culturii populare autentice, deci fără intervenții dinspre
cultura cultă, uneori, se implică o judecată de valoare în favoarea folclorului, în raport cu cultura
cultă. De exemplu, se spune că Petre Ispirescu nu a fost un culegător al folclorului autentic, ci
a unui folclor urban, din Bucureşti, deci unul oarecum pervertit;
2) O altă variantă de înţelegere a culturii populare o priveşte pe aceasta ca pe o cultură
a societăţilor preindustriale. Folk society a fost descrisă de către Robert Redfield, într-o lucrare
având tocmai acest titlu, ca o societate mică, izolată, puternic integrată şi caracterizată prin
existenţa unui control social informal, prin predominanța sacrului asupra secularului, a
tradiţionalului asupra inovativului şi prin relaţii proprii grupurilor primare; în această
semnificaţie, cultura populară este diferenţiată atât de cultura societăţilor industriale, cât şi de
cultura societăţilor tribale simple, primitive;
3) Este cunoscută, de asemenea, varianta interpretativă ce pune un semn de egalitate
între cultura populară şi cultura comercială, de piaţă. Privită astfel, cultura populară este diferită
de cultura non-profit creată de oameni neplătiţi, de artişti, care nu se gândesc să-şi câştige cele
necesare traiului prin creaţiile lor culturale;
4) O altă viziune asupra creaţiilor culturale populare le leagă pe acestea, foarte strâns,
de cultura de clasă a societăţii şi, mai precis, de clasele de jos. Astfel, Herbert J. Gans vorbeşte
despre existenta a cinci tipuri de cultură, legate de stratificarea socială: cultura cultă sau
superioară, dominată de creatori şi critici. Este cultura scriitorilor şi artiştilor "serioşi" şi a
beneficiarilor cu o educaţie superioară, proveniţi din clasa de sus sau clasa de mijloc de sus,
angajaţi în principal în ocupaţii academice şi profesionale (cu un statut înalt şi cu un venit mare);
cultura mijlocie de sus este proprie marii majorităţi a reprezentanţilor păturii de sus a clasei de
mijloc americane (ce a fost numită printr-un termen aparte: "midcult"). Beneficiarii acestei
culturi sunt preocupaţi mai mult de realizarea scopurilor lor în condiţii de competitivitate, decât
cu dezvăluirea stării lor de indivizi alienaţi, vis-a-vis de societate în ansamblul ei. Ei aleg din
ceea ce a câștigat o mare popularitate printre beneficiarii publicului culturii superioare, dând o
atenţie aparte încurajării distribuitorilor comerciali ai artei; cultura mijlocie de jos este cultura
dominantă a publicului dominant demografic actual. Beneficiarii ei sunt membrii păturilor de
mijloc şi de jos ai clasei de mijloc (contabili, cadre didactice din sepiile publice etc.). Ei nu sunt
interesaţi, atât de aspectele estetice ale creaţiilor culturale, cât de cele substantive, ideatice, de
conţinut ale acestora.
Publicul acestei culturi este preocupat de asemenea probleme cum sunt: toleranţa
rasială, exploatarea economică, tratamentul egal în faţa legii, viaţa de familie, evenimentele şi
personalităţile istorice; cultura inferioară îi reprezintă pe membrii păturii de jos ai clasei de
mijloc (muncitori calificaţi sau semicalificaţi, muncitorii din servicii, funcţionarii
semicalificaţi, deseori dintre cei care au început un liceu, dar 1-au abandonat înainte de a-l
termina). Preferinţa acestui public este acţiunea şi melodrama, afirmarea valorilor clasei
muncitoare, dezvăluirea conflictelor din mediul rural, lupta cowboy-lor împotriva criminalilor;
cultura inferioară cvasi-folclorică are un public format din muncitorii necalificaţi, a căror
educaţie se limitează la şcoala primară, cei mai mulţi având o origine modestă şi făcând parte
din populaţia de culoare. Preferinţele acestui public sunt temele referitoare la segregarea
genurilor cu accente spre melodramă, acţiunile cu conţinut moral şi pigmentate cu elemente de
folclor;
5) în sfârşit, o altă interpretare a culturii populare este aceea care o priveşte ca pe o
cultură de masă. în acest conţinut cultura populară este văzută cu suspiciune sau chiar ca un
pericol cultural. Critica ei subliniază câteva teme majore:
a) Are un caracter negativ, ea este indezirabilă, deoarece spre deosebire de cultura cultă
este un produs de massă obţinut de către anirprenori orientaţi spre public şi numai pentru a
mulţumi publicul care o plăteşte;
b) Are efecte negative asupra culturii culte. Ea se împrumută de la cultura cultă,
devalorizând-o astfel şi ademenind mulţi creatori potenţiali de cultură cultă, secătuind astfel
rezerva ei de talente;
c) Are efecte negative asupra audienţei culturii populare. Consumarea culturii populare,
în cel mai bun caz, produce false satisfacţii şi, în cel mai rău caz, este dăunătoare emoţional
asupra audienţei;
 d) Are efecte negative asupra societăţii. Distribuţia culturii populare nu numai că reduce
nivelul calității culturii, dar şi încurajează totalitarismul, prin crearea unei audienţe pasive şi
foarte docile tehnicilor de convingere în masă, folosite de demagogii aserviţi dictatorilor.