Materiale utilizate și tehnica turnării

modelului preliminar

STUDENT: Șcerbin Victoria

COORDONATOR: prof. univ. dr. Mihaela Vasiliu-Păpușa

Facultatea de Medicină Dentară

Program de studii Tehnică Dentară

Anul II
 Modelul în stomatologie reprezintă copia pozitivă, fidelă a reliefului câmpului protetic
obținut în urma unei amprente. Modelul preliminar reprezintă copia pozitivă a câmpului protetic,
fiind redată cu exactitate zona de sprijin și cu aproximație zona de succiune. Modelul preliminar
are dublu scop:
1)Pentru completarea examenului câmpului protetic, acesta oferă vizual , într-o perspectivă clară,
toate elementele acestuia
2)Pentru confecționarea portamprentei individuale, acest element fiind indispensabil și necesar
obținerii unei copii fidele a zonei de succiune.

Se subînțelege că modelul preliminar va fi turnat

numai după manoperele succesive obligatorii care
vizează amprenta:
a. Igienizare - la primirea în laborator o amprentă trebuie
să fie dezinfectată deoarece pe aceasta se pot găsi
resturi de salivă, mucus, sânge, detritus alimentar, iar
toate acestea pot influența calitatea viitorului model.
De asemenea, o amprentă poate fi contaminată cu
virusuri, microbi și ciuperci, care pot periclita
sănătatea tehnicianului, de aceea trebuie să se acorde o
atenție deosebită dezinfecției amprentei dentare.
b. Verificare - nu se acceptă la turnare nici o amprentă cu
defecțiuni mari, vizibile, precum: zone ale câmpului
protetic neamprentate, porțiuni din portamprenta
standard neacoperite de alginat, desprinderi, material
de amprentă care nu a făcut priză.
c. Tratament specific metodei de realizare a modelului.
Materialul folosit pentru realizarea modelului
preliminar este gipsul obișnuit. Gipsul este și va fi probabil
încă mult timp utilizat pentru confecționarea modelelor,
datorită multiplelor calități, dintre care: redare perfectă a
detaliilor câmpului protetic, modificări minime de volum,
rezistență la presiune, suprafața netedă și dură a modelului,
un preț de cost scăzut.
În mod obișnuit și greu de remediat, denumim greșit
atât pulberea cât și modelul a fi din ,,gips”. Materia primă
naturală, roca, din care se produce industrial pulberea
denumită ipsos. Gipsul este însă rezultatul amestecului
pulberii cu apa, adică pasta din care se obține modelul. În
limbajul uzual se spune pulbere la gips, iar modelul este tot
din gips. Pentru modelele preliminare, ca și pentru
modelele de antagoniști, se folosesc gipsuri de Tipul II și
III, care sunt gipsuri naturale.
 Gipsul de Tipul II, este cunoscut și sub numele de ,,gips
alabastru” sau ,,gips de Paris”. Numele de alabastru vine de la
localitatea Alabastron din Egipt, unde există o rocă foarte pură,
pe care romanii o foloseau pentru diverse obiecte ornamentale
sau pardoseli. La fel, ,,gipsul de Paris” își trage numele de la
exploatările de ipsos din apropierea Parisului. De culoare albă,
gri sau gălbui, are o porozitate scăzută și duritate mai mare,
acesta este frecvent folosit pentru confecționarea modelului
preliminar. Pentru preparare, la 100 g de pulbere sunt necesari
50 ml de apă. Cantitatea mare de apă face ca duritatea să lase de
dorit. Acest gips are o dilatare între 0,10 și 0,29%. Ca denumiri
comerciale se pot enumera: Moldabaster și Moldabaster S
(rapid) de la Bayer, Finoplaster Alabastergips (Fino), Alano S și
Non plus Ultra (Hinrichs), Occlubaster (Orbis Dental).

Gipsul de Tipul III, este reprezentat de gipsurile dure, de obicei de culoare albăstruie, dar și
de alte culori. Din acest tip de gips vor fi realizate modele documentare cu rol științific, modele de
antagoniști, modele preliminare, modele ortodontice, modele pentru reparații de proteze și căptușiri.
Pentru preparare, la 100 g pulbere sunt necesari 30 ml de apă. Dilatarea de priză este cuprinsă între
0,13 și 0,18%. Ca denumiri comerciale se întâlnesc: Moldano (Heraeus-Kulzer), Hinrizit (Hinrichs)-
albastru cu dilatare de 0,13% și duritate mai mare, galben și alb cu dilatare de priză 0,14% și duritate
mai mică, Laborit (Hinrichs) galben, Finoplaster (Fino) galben, Heramol N (Heraeus-Kulzer) un gips
sintetic, Moldaroc (Bayer).

Prepararea gipsului
Pentru prepararea gipsului sunt necesare:
Bol de cauciuc sau plastic și spatule de amestecat
Vacuum malaxor
 Măsuri gradate pentru apă și cântar pentru pulbere
Masă vibratorie
Spatule de cement și ceară
Cuțite de gips
Aparate de soclat și cunformatoare de
soclu.
Este foarte important
pentru prepararea unui gips
de calitate, ca bolurile, recipientele, spatulele să fie
foarte curate. Urmele vechi de gips de pe spatulă,
bol, sau recipientul de la vacuum malaxor, fac ca
timpul de priză să se micșoreze și să se mărească
dilatarea de priză a gipsului. Pentru fiecare tip de
gips, trebuie să se adauge cantitatea de apă indicată
de fabricant, întrucât de aceasta depinde calitatea și
duritatea modelului. Cea mai sigură metodă este de a
utiliza un pahar gradat pentru apă și a cântări gipsul.
Pentru preparearea gipsurilor de Tipul II și III se folosește tehnica dozării libere în mod obișnuit.
În bolul uscat se pune cantitatea de apă indicată, peste care apoi se presară pulberea de gips până
când aceasta este absorbită de apă, râmânând mici particule de gips uscat. Operațiunea durează
1-2 minute. Niciodată nu se vor amesteca între ele tipuri diferite de gips.
Amestecul se poate face manual în bolul de cauciuc, cu ajutorul spatulei de amestec,
operațiunea durează 2 minute. Spatularea se face într-o singură direcție, cu grijă, pentru a se
îngloba cât mai puțin aer.
Amestecul se poate face și mecanic și va conține și mai puține incluzii de aer, iar dacă
amestecul se face mecanic și sub vacuum, pe model aproape nu vor exista bule de aer, ceea ce
este foarte important. Gipsul preparat mecanic este mai smântânos decât cel preparat manual și
curge mai bine în amprentă. Rezistența mecanică este mai mare. Gipsul se amestecă bine, dar nu
prea mult, la malaxorul mecanic, timpul este de 30-60 de secunde. Supraspatularea duce la
sfărâmarea cristalelor care încep să se formeze, priza este perturbată, iar modelul va avea duritate
și rezistență scăzute.
Întrucât gipsul păstrat mult timp în saci se poate hidrata, este indicat ca acesta să fie păstrat în
recipiente de plastic de 200 g, bine închise. Apa de amestec nu trebuie să aibă temperatura mai
mare de 40°C. La prepararea gipsului de modele, nu se adaugă acceleratori de priză pentru că
duc la micșorarea durității și a rezistenței modelului. Este recomandabil să se utilizeze apă
distilată la temperatura camerei, 18-20°C. După începerea spatulării nu se vor mai adăuga nici
apă și nici pulbere.

Turnarea modelului- Turnare în doi timpi.

Primul timp: portamprenta standard se va ține de mâner, iar pasta de gips se va aplica acolo
unde amprenta de alginat este mai înaltă. La maxilar, pasta de gips se aplică mai întâi pe bolta
palatină în cantități mici, iar amprenta se înclină în diferite direcții pentru ca pasta să se scurgă și
să acopere amprenta în detaliu. La mandibulă, pasta de gips se aplică în zona posterioară,
portamprenta standard fiind înclinată astfel încât pasta să se scurgă spre anterior. După o primă
 umplere a amprentei, când gipsul, ajutat și cu spatula de ciment, a umplut amprenta și crestele, se
pornește măsuța vibratorie pentru a elimina bulele de aer. Se adaugă apoi părți mari de gips
pentru a umple amprenta, aceasta fiind în contact cu măsuța vibratorie. După umplerea cu gips
care trebuie să acopere și marginile amprentei, se oprește măsuța vibratorie. Suprafața acestei
prime părți a modelului trebuie să fie retentivă. În acest scop se aplică mici conuri din gips.
Amprenta va fi menținută în poziție perfect orizontală pe masa de lucru.
Al doilea timp: după 30 de minute de la turnarea primei părți amprentei, se va realiza soclul
modelului. Se va prepara gips de același tip cu prima parte a modelului, însă de consistență mai
ridicată, ca să nu curgă. Se aplică această pastă mai consistentă pe o placă de cauciuc sau plastic
perfect netedă, realizându-se o grămăjoară cu o suprafață aproximativ egală cu suprafața
modelului. Se aplică o cantitate mică de gips și pe suprafața modelului, acoperind retențiile.
Amprenta se va răsturna peste grămăjoara de gips într-o poziție perfect orizontală. Gipsul trebuie
să aibă o consistență care să permită aplicarea ușoară a amprentei, dacă este prea moale, înălțimea
soclului va fi prea mică, periclitându-se rezistența modelului. În timpul formării soclului,
portamprenta standard va fi ținută de mâner, iar cu spatula se nivelează gipsul din jurul amprentei.
La modelele mandibulare, zona linguală se netezește cât mai orizontal, folosind spatule cu
extremitatea îndoite. După 30 de minute, soclul poate fi prelucrat manual cu cuțitele de gips,
operațiune destul de dificilă datorită durității gipsului. Mult mai sigură, comodă și precisă va fi
fasonarea la aparatul de soclat, care va fi făcută după demulare. Soclul modelului poate fi realizat
mai simplu utilizând conformatoarele din cauciuc sau plastic.

Demularea amprentei se face după ce gipsul a făcut priză complet. Se recomandă ca demularea
să înceapă cu îndepărtarea plusurilor de gips de pe portamprenta standard, apoi cu o spatulă ascuțită
se îndepărtează, prin tăiere, materialul de amprentă în exces ce acoperă portamprenta standard. Se
încearcă mai întâi a se desprinde portamprenta standard de pe materialul de amprentă, după care cu o
spatulă de ceară aplicată la margini de jur împrejur, se îndepărtează cu mișcări blânde materialul de
amprentă. Dacă alginatul s-a desprins într-o parte, nu se insistă, se continuă în alte părți pentru a nu
deforma modelul, despriderea trebuie să se facă printr-o mișcare de translație. Dacă amprenta cu
alginat va fi demulată târziu, alginatul se usucă și devide dur, iar dmeularea mai dificilă.

Finisarea modelului dacă nu a fost folosit un

conformator pentru soclu, este necesară prelucrarea la
aparatul de soclat. Soclul este fasonat, dându-se formă
pentagonală la modelul superior și trapezoidală la
modelul inferior.
După această etapă, conturul
periferiei câmpului protetic
este accentuat prin înscriere
cu ajutorul creionului
chimic. Această însemnare
indică precis locul până
unde ajung marginile
portamprentei individuale.

BIBLIOGRAFIE
 ,,Tehnologia protezei scheletate”-Andrei Ionescu, Editura CHEIRON, București, 2006
 ,,Tehnologia protezelor dentare”-I. Rîndașu, Editura MEDICALĂ, București, 1983
 ,,Tehnologia protezei dentare conjucte”-George Costin, Cătălina-Carmen Ciobanu, Rareș-
Andrei Palade, Editura SEDCOM LIBRIS, Iași, 2017
 ,,Aparate și instrumente în tehnica dentară”- Sorin Uram-Țuculescu, Corneliu Amariei,
Dorin Bratu, Editura EX PONTO, Constanța, 1997