UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

DROBETA-TURNU SEVERIN

SPECIALIZARE ADMINISTRAREA AFACERILOR

Referat

MANAGEMENTUL COMPARAT

PROFESOR ÎNDRUMATOR,
Lector dr.Tudorescu N.

MASTERAND,
MITROI MARIANA

1
 GENEZA MANAGEMENTULUI COMPARAT

Conceptul de management

Ca şi în cazul altor ştiinţe, originea managementului comparat este rezultatul evoluţiei

disciplinei de management, a relaţiilor acesteia cu alte ştiinţe şi a caracterului universal al conceptului
de management, a rolului acesteia în lumea care într-un mod succint vor fi prezentate în cele ce
urmează.
Pentru a înţelege mai bine obiectul şi conţinutul conceptului de management comparat este
necesar să abordăm în primul rând etimologia conceptului de management aşa cum este el folosit şi
acceptat pornind de la origini şi până în prezent. Folosit iniţial în ţările anglo-saxone conceptul de
management a cunoscut o rapidă extindere pe toate meridianele globului şi în toate compartimentele
vieţii economico-sociale. Derivând din latinescul manus (mână), ea reprezintă ca expresie literară
omul de manevrarepilotare.
Cuvântul a trecut în limba franceză moriege – apoi în limba italiană, cuvântul menegio – a
primit sensul de manevrare-pilotare; a trecut în limba engleză sub forma cuvântului „to manage” care
se traduce prin „a administra”, „a conduce”. Englezii au derivat apoi în „manager” şi „management”
ceea ce înseamnă „conducător şi conducere”. Deci, verbul „to manage” primeşte sensul de folosire cu
dibăcie a unor fenomene din afară.

Rolul managementului în lumea contemporană

Problemele de management constituie o necesitate extremă de natură să determine succesul

sau eşecul aplicării reformei economice. Asigurarea succesului reformei economice impune
rezolvarea unui şir întreg de probleme, solicitând interes pe orice manager. Managementul ca teorie şi
practică constituie o cale ştiinţifică de rezolvare a problemei puse conducerii în procesul complex al
reformei economice şi sociale, a interdependenţelor şi a schimburilor care caracterizează lumea
contemporană extrem de dinamică, asigurând dezvoltarea adecvatelor probleme; sistemică, raţională
în vederea atingerii cu succes a implementării reformei economice. Pentru a se asigura din timp
succesul activităţilor de natură economico-socială a progresului economic si pentru a fi capabili să
determine la timp direcţia de dezvoltare a firmelor pe care le conduc managerii vor trebui să aibă în
atenţie, următoarele aspecte:
a) viitoarea dinamică şi structură a populaţiei;
b) evoluţia economiei mondiale;

2
 c) schimbările de mediu înconjurător;
d) evoluţia conceptelor şi proceselor politice;
e) politica socială.

Societatea actuală a devenit pluralistă, ceea ce impune ca managerii să înveţe să gândească

politic. Machiavelli a înţeles politica ca „artă a posibilului” şi tot în limbaj politic satisfăcător
înseamnă un compromis acceptabil. Acest gen de compromis va trebui să îl realizeze şi managerul din
nevoia de a armoniza raportul dintre resurse şi obiective exprimate sub formă de rezultate.
Teoretic aceste realităţi impun o conducere participativă, care impun în management talente
noi, cunoştinţe noi, atitudini şi mentalităţi noi. Pentru a avea capacitatea de a răspunde acestor cerinţe,
managerul trebuie să-şi însuşească în profunzime managementul, să cunoască modul cum a evoluat şi
să stăpânească metodele sale analitice, totodată trebuie să aibă în vedere faptul că el va trebui să
abordeze latura practică sprijinindu-se pe o foarte bună pregătire teoretică, va trebui să posede
cunoştinţe tehnice, economice, juridice, ale ştiinţelor politice şi psihosociologice pe care trebuie să le
împletească cu activitatea cotidiană de conducere, fapt ce este determinat de raportul managementului
cu alte ştiinţe.

Etapele unui studiu complex de management comparat

Studiile de management comparat se diferentiază de studiile de management general prin

anumite particularităti, determinate de faptul că primele se desfăsoară în mai multe culturi, în tări care
diferă sub aspectul nivelului de dezvoltare, al obiceiurilor etc. Una dintre aceste particularităţi se
referă la complexitatea studiilor de management comparat.
Cu cât numărul culturilor investigate este mai mare si evantaiul aspectelor de management
este mai larg, cu atât sporeste si complexitatea sa. În plus, complexitatea este amplificată si de
volumul sensibil mai mare de interdependenţe analizate. Nancz Adler, reputat specialist în
managementul comparat a identificat câteva etape înrealizarea studiilor transculturale:

Stabilirea scopurilor cercetării

Investigatiile de management pot avea în vedere două categorii de scopuri:
teoretice – se referă la dezvoltarea unei teorii echivalente (stabilirea unei tipologii a managerilor
sau a fundamentelor organizatorice pe care se bazează structurile de organizare ale firmelor
industriale);
practice – se referă la conturarea si dezvoltarea unor abordări de management sau a unor
comportamente sociale adecvate în cadrul diferitelor culturi (stabilirea celor mai des utilizate sau
eficace optiuni strategice de dezvoltare a unor companii, proiectarea unor modalităti eficace de
motivare a personalului).

3
În scopul formulării obiectivelor studiului, trebuie solutionate câteva probleme precum: delimitarea
comportamentelor identice si a celor echivalente, stabilirea gradului de omogenitate a populatiei,
stabilirea aspectelor comportamentale considerate universale si specifice.

Precizarea tematicii de cercetare

Referitor la tematica studiului trebuie să se urmărească îndeplinirea a trei cerinte:
conceptuală – subiectul să fie echivalent, în sensul că definirea conceptului trebuie să
prezinte aceleasi caracteristici esenţiale în fiecare cultură investigată;
importanta subiectului – subiectul supus cercetării să detină în cadrul fiecărei culturi o
pozitie marginală sau centrală;
locul – specificitatea subiectului să fie egală în cadrul culturilor considerate, în sensul că ele
prezintă sensibilităti politice si religioase similare.

Esantionarea subiectilor
Esantionarea presupune stabilirea subiectilor care intră în sfera cercetării, dimensionarea judicioasă a
esantionului, selectia culturilor de investigat, optiunea pentru un esantion reprezentativ sau pereche si
asigurarea independentei culturilor în cadrul esantionului. Esantionul reprezentativ este cel care
reflectă particularitătile culturale ale întregii populatii dintr-o tară sau grup, iar esantionul pereche este
cel care este echivalent din punct de vedere functional. Acesta din urmă se utilizează în cazul
cercetărilor care vizează subiecte concrete privind practica managerială, de mai mică amploare.

Măsurarea si instrumentalizarea fenomenelor de management

Deoarece culturile analizate se caracterizează prin sisteme de valori si evolutii diferite ale variabilelor,
cercetătorii trebuie să acorde o importantă deosebită echivalentei rezultatelor. În acest sens trebuie să
urmărească:
echivalenta variabilelor – aceasta impune selectarea unor caracteristici ale variabilelor si alegerea
unor procedee de măsurare astfel încât evaluările realizate în cadrul diferitelor culturi să reflecte în
mod realist aceleasi fenomene, cu aceeasi precizie;
măsurarea echivalentă a variabielor – diferentele dintre parametrii variabilelor considerate în
diferite culturi nu pot fi interpretate corect, dacă scările lor de evaluare nu sunt echivalente.

Administrarea desfăsurării investigatiei

Această etapă are în vedere stabilirea modului de lucru cu colectivitătile investigate,
formularea instructiunilor si precizarea perioadei de lucru.

Analiza informatiilor privind elementele de management

În analiza informatiilor obtinute pe parcursul cercetării se verifică două aspecte:

4
multimea variabielelor implicate si complexitatea interdependentelor dintre acestea;
corelatiile la nivel de culturi.

Formularea concluziilor
Finalul oricărei cercetări îl constituie formularea concluziilor, pornind de la obiectivele cercetării. În
cazul cercetărilor teoretice, atentia este concentrată asupra formulării unor teorii cât mai coerente. În
cazul cercetărilor aplicative, formele cele mai întâlnite de prezentare a concluziilor sunt
metodologiile, recomandările sau solutiile manageriale care se predau firmelor.

FACTORII FAVORIZANŢI AI APARIŢIEI

MANAGEMENTULUI COMPARAT

Nivelul de civilizaţie şi dezvoltare economică şi standardul de viaţă al populaţiei unei ţări

depind într-o măsură din ce în ce mai mare de capacitatea de a absorbi rapid şi eficace ceea ce este
nou şi performant în realizările celorlalte ţări. Pentru satisfacerea acestei necesităţi este nevoie ca pe
plan intern să se producă următoarele procese:
a) Creşterea dinamismului managerial. Este determinată în primul rând, de
dinamismul tot mai accentuat al mediului de existenţă şi acţiune al organizaţiei, de creşterea
spectaculoasă a frecvenţei schimbărilor. Acest mediu este deosebit de complex manifestându-se
astfel:
- prin elemente de natură diferită: politică, economică, socială, ştiinţifico-tehnică, juridică, culturală,
geografică, psihologică, ecologică;
- pe planuri diferite: de ramură, zonal, naţional, regional, continental, mondial.
Analiza diferitelor circumstanţe şi a efectelor acestora asupra managementului pune în evidenţă
existenţa a trei tipuri de mediu care se manifestă în lumea contemporană.
a) stabil, în practică inexistent;
b) schimbător, cu schimbări frecvente, de amplitudini foarte variat – şi în general previzibile, pe baza
unor metode şi tehnici adecvate de anticipare a producerii lor, propriu mai ales în domeniul serviciilor
şi construcţiilor;
c) turbulent, cu schimbări extrem de frecvente, de variate, ce au incidenţe complete asupra
organizaţiei şi care pot fi cu greu anticipate, confruntarea organizaţiei cu un asemenea mediu
generează modificări în cadrul acesteia, majoritatea de adoptare, ceea ce îi permite menţinerea proprie
mai ales întreprinderilor din „ramurile de vârf” ale economiei, din aşa numitele „industrii ştiinţifice”.
Mediul turbulent evidenţiază rolul determinant pe care îl au activităţile de cercetare, dezvoltare şi
necesitatea imperioasă a practicării conducerii previzionale şi a asigurării dinamismului managerial.

5
b) Accentuarea caracterului finalist al acţiunilor manageriale. Toate demersurile manageriale trebuie
să aibă în mod logic o finalitate respectiv să asigure în mod direct sau indirect, realizarea obiectivelor
generale ale organizaţiei. Raţionalitatea acestor demersuri este apreciată în mod primordial în funcţie
de modul în care răspund cerinţelor determinate de obiectivele generale ale organizaţiei.
Determinarea finalistă a acţiunilor manageriale are în termenii praxiologiei următoarele aspecte cu
influenţe majore asupra componentelor acestor acţiuni:
1. nomologice se referă la condiţionările reciproce dintre activităţile organizaţiei care permit
realizarea obiectivelor acesteia, problema centrală fiind aceea a armonizării;
2. psihologice se referă la politica largă de aspiraţii individuale ale membrilor organizaţiei;
3. sociologice referindu-se la relaţia aspiraţiilor individuale ale membrilor organizaţiei – obiectivele
acestora, problema centrală fiind aceea a armonizării lor;
4. axiologice (axior = valoare; logos = ştiinţă, teorie deci teoria despre valoare) are referire
nemijlocită la ordinea şi importanţa obiectivelor, în funcţie de care se determină priorităţile acţiunilor
manageriale.
c) Universalizarea managementului. Ultimele decenii ale secolului trecut, ca şi anii acestui secol sunt
marcate de producerea unui transfer continuu şi tot mai accentuat de concepte, principii, metode,
tehnici şi instrumente manageriale din domeniul activităţii industriale în toate celelalte domenii ale
vieţii şi activităţii umane atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional.
În zilele noastre se discută pe de o parte de management agrar, management în
construcţii, în transporturi, management bancar-financiar, în domeniul asigurărilor, management
educaţional, iar pe de altă parte de managementul american, japonez, al comunităţii europene,
realizându-se astfel în măsură semnificativă adaptările necesare impuse de specificul fiecăruia dintre
domeniile şi zonele geografico-economice menţionate.
d) Profesionalizarea funcţiei de manager. Profesionalizarea funcţiei de manager se impune astăzi ca
un element de referinţă fundamental în evantaiul principalelor raporturi ale dezvoltării economice şi
sociale în ritmuri rapide atât la nivel organizaţional, naţional şi internaţional. Această idee este
subliniată de faptul ilustrat pe plan practic prin existenţa a numeroase şcoli, instituţii centre de
conducere răspândite în toată lumea, dar concentrându-se în ţările dezvoltate economic mai ales, care
oferă acestor cadre elementele necesare pentru funcţia ocupată şi bazele strict necesare exercitării cu
profesionalism a acestora. Principalele probleme ale programelor de formare şi perfecţionare a
cadrelor manageriale din ţările dezvoltate sunt următoarele:
de conţinut:
• asigurarea multilateralităţii instruirii;
• asigurarea pragmatismului necesar;
• actualizarea continuă a cunoştinţelor;
• formarea la conducători a abilităţilor şi modelarea comportamentelor şi atitudinilor necesare.
de organizare:

6
• desfăşurarea într-o perioadă compactă;
• asigurarea reciclării periodice a cadrelor.

Caracteristicile actuale ale managementului pe plan internaţional:

a) managementul este astăzi prezent în toate domeniile activităţii umane în procesul extinderii sale tot
mai accentuate şi cu sfere de cuprindere tot mai largă;
b) are implicaţii pe toate planurile existenţei şi a activităţilor umane, managementul privind pe fiecare
individ din societate şi ca urmare îşi propune generalizări valoroase şi mai ales diferite faţă de alte
ştiinţe;
c) managementul prezintă un grad de complexitate extrem de ridicat, întrucât implică un număr ridicat
de variabile decizionale, a căror valoare nu poate fi stabilită şi al căror efect este complicat de
imprevizibilitatea comportamentului uman.

Noile postulate ale managementului:

1. Managementul este general, afirmându-se în toate domeniile economice şi sociale;
2. Dezvoltarea spiritului de inovare, constituie trăsătura esenţială a managementului contemporan;
3. Managementul este orientat spre sporirea continuă a productivităţii muncii fizice şi intelectuale;
4. Managementul se grefează pe tradiţiile culturale, sociale şi politice ale fiecărei ţări, pe condiţiile
istorice de dezvoltare a acesteia;
5. Managementul constituie principalul factor de sporire a eficienţei desfăşurate;
Având în vedere aceste postulate ale managementului contemporan, ca şi a rolului jucat de acesta în
dezvoltarea ţărilor celor mai avansate, conceptul de management comparat vizeaza urmatoarele
aspecte:

• Tendinţele definitorii ale managementului firmelor competitive din ţările dezvoltate;

• Trăsăturile esenţiale ale managementului firmelor competitive din ţările dezvoltate;
• Elementele esenţiale ale managementului firmelor competitive din ţările dezvoltate;
• Elementelor esenţiale ale managementului organizaţiilor din Comunitatea Europeană, Japonia şi
S.U.A. , ce au facut din acestea regiunile cele mai dezvoltate din lume.
• Analiza deosebirilor şi similarităţilor rezultate din compararea managementului ţărilor dezvoltate, in
scopul imbunatatirii celorlalte sisteme de manageriat.
• Studierea funcţiilor, conţinutului şi metodologiilor managementului comparat, baza teoretico-
metodologică a transferului internaţional de know-how;
• Stabilirea locului şi rolului culturii în managementul cultural;
• Flexibilitatea managementului comparat; de la plan de actiune la management intercultural.

7
 CONCEPTUL DE MANAGEMENT COMPARAT

Definiri
În ultimul deceniu al secolului trecut se face simţită o creştere deosebită a interesului faţă de
managementul comparat datorată în primul rând preocupărilor mai generale din domeniul cunoaşterii
umane pentru studiile comparatiste, acestea demonstrându-şi viabilitatea ştiinţifică şi o deosebită
utilitate practică – în cadrul căreia un loc important revine teoriei şi practicii managementului
comparat care se situează în prim planul mutaţiilor ştiinţifice şi economicosociale. În cadrul teoriei de
specialitate există mai multe variante de definire a managementului comparat; din multitudinea
acestor definiţii le prezentam pe următoarele:
Wiliam Newman apreciază că managementul comparat se ocupă cu studiul similarităţilor şi
diferenţelor din practica managerială locală din diferite părţi.
Raghu Nath afirmă că în mod larg, managementul comparat se concentrează asupra similarităţilor şi
deosebirilor dintre sistemele de management şi economice din diferite contexte.
Edwin Miller susţine că „managementul comparat se ocupă cu studiul fenomenelor de management
pe bază multinaţională, axându-se asupra detectării, identificării, clasificării, măsurării şi interpretării
similarităţilor privitoare la elemente cum ar fi procesele, conceptele şi tehnicile de management.
Ovidiu Nicolescu consideră în mod îndreptăţit că „Managementul comparat este ştiinţa care studiază
procesele şi relaţiile manageriale din organizaţii ce funcţionează în contexte culturale naţionale
diferite, axându-se asupra identificării şi analizării asemănărilor şi deosebirilor manageriale, în
vederea favorizării transferului internaţional de know-how managerial şi a creşterii funcţionalităţii,
eficacităţii şi eficienţei organizaţiilor”.
Această definire surprinde patru aspecte care după părerea autorului sunt esenţiale şi caracterizează
pe deplin managementul comparat:
• Obiectul comparaţiei îl constituie numai elementele de management şi nu procese de altă natură;
desigur în cadrul examinărilor comparative este necesar să se aibă în vedere şi aspecte de natură
juridică, economică, psihologică, tehnologică etc., dar acestea nu sunt abordate în sine, ci numai dacă
condiţionează sau intervin, elementele de management considerate având un rol complementar.
• Specificul examinării constă în viziunea culturală multinaţională utilizată,
cuprinzându-se realităţii şi abordării teoretico-metodologice din două sau mai multe ţări,
managementul fiind examinat corelativ cu contextul cultural implicat.
• Abordarea comparativă se focalizează asupra reliefării similirităţii şi diferenţelor
dintre practicile sau elementele teoretice de management avute în vedere.
• Obiectivele urmărite sunt de natură pragmatică, realizarea transferului internaţional de know-how
managerial, amplificarea eficacităţii şi eficienţei organizaţiilor.

8
Managementul comparat este strâns legat de managementul internaţional, dar cu care nu se
confundă, acesta din urmă ocupându-se de managementul şi activităţile cooperaţiilor internaţionale şi
în mod specific cu asigurarea şi controlul de fonduri, oameni şi informaţii ce tranşează frontiere
naţionale şi politice, din examinarea corelativă a managementului comparat şi a celui internaţional
rezultă că între ele există unele elemente comune, dar şi deosebiri substanţiale. Astfel:
• Sfera de cuprindere a managementului comparat este cu mult mai mare decât a managementului
internaţional.
• Managementul comparat se ocupă de toate fenomenele managementului care are fundament
multinaţional şi implicit multicultural.
Din cele două puncte de vedere se poate afirma că managementul internaţional reprezintă o
componentă, un domeniu specific de particularizare a managementului comparat, iar ca o ultimă
constatare este faptul că managementul internaţional care trebuie să răspundă în mod expres cerinţelor
corporaţiilor multinaţionale aceasta este – preponderent pragmatic, concentrându-se asupra furnizării
de soluţii pentru aceste corporaţii.

Necesitatea apariţiei şi dezvoltării managementului comparat.

Necesitatea abordării managementului comparat rezidă tocmai în a identifica cauzele care determină
ca nivelul de performantă economică al unei organizatii sau natiuni să fie mai redus decât al altora.
Astfel, argumentarea studiului comparat se poate face pe baza următoarelor aspecte:
1. între diferite tări s-au dezvoltat puternice interdependente pe plan economic ceea ce determină din
punct de vedere informational o analiză a culturii, politicii, situatiei economice si a procedurilor si
proceselor manageriale caracteristice la nivel national;
2. studiul diferentelor culturale permite managerilor să-si dezvolte abilităti de apreciere si întelegere a
diferentelor nationale cu o largă aplicabilitate practică în negociere;
3. determină o lărgire a variabilelor de analiză a fenomenelor manageriale si
organizationale, ceea ce asigură o dezvoltare a cunoasterii economice;
4. pe plan individual asigură o evaluare corectă a propriei culturi, a realitătilor nationale;
5. analiza comparativă este inevitabilă prin natura umană, ceea ce asigură identificarea si dezvoltarea
unui standard de urmat. R. Farmer consideră că una dintre premisele importante de cunoastere si
aplicare a conceptelor studiului comparat poate fi definită astfel: managementul este unul din factorii
de bază care explică de ce o tară este bogată sau săracă. Cu alte cuvinte eficienta economică a unei
natiuni presupune pe de o parte studierea metodelor si tehnicilor de management practicat într-o tară
dezvoltată, urmată de selectarea, implementarea si adaptarea la specificul natiunii interesate, problemă
care presupune o abordare transnatională a managementului.
Nu se pune problema care este cel mai bun mod de a organiza, planifica sau diviza, ci care sunt
mijloacele cele mai eficace într-o situatie dată, întrucât există întotdeauna mai multe moduri de a

9
conduce eficace o organizatie, care depind de elementele specifice situatiei. Astfel, esenta
managementului comparat este de a asigura transferul international de know-how managerial.
Dezvoltarea managementului comparat a avut multiple influente favorabile asupra
dinamicii managementului în general. Astfel vorbim despre o utilitate multiplă din mai multe puncte
de vedere:
 teoretic, dezvoltarea managementului comparat umple un gol, o nisă în frontul cunoasterii
stiintifice;
educational, datorită cunostintelor de management comparat s-a asigurat ridicarea substantială a
nivelului de pregătire a managerilor si specialistilor;
managerial, întrucât oferă informatii pentru îmbunătătirea practicii manageriale si a mijloacelor
aplicate în managementul firmei;
economic, deoarece scopul său este de a spori eficienta si eficacitatea firmelor, tărilor în care se
vor aplica rezultatele studiilor.
Într-o ţară în curs de dezvoltare şi cu atât mai mult pentru România, care în ultimul deceniu al
secolului XX a fost practic ruptă, izolată de evoluţiile ştiinţifice şi manageriale mondiale, necesitatea
managementului comparat este fundamental necesară.
Pentru a argumenta această necesitate facem apel la unul dintre cei mai reputaţi
specialişti în domeniul, Raghu Nath, structurată astfel:
1. Abordarea comparatistă este inevitabilă. Omul prin natura sa evaluează şi compară în
permanenţă. Evaluarea se realizează explicit sau implicit, prin raportarea la un ideal, standard sau o
situaţie cunoscută. Dezvoltarea activităţilor internaţionale determină ca procesele de comparare să
dobândească o importanţă majoră în acest domeniu, ceea ce se reflectă şi în conturarea
managementului comparat.

2. Omenirea trăieşte într-o perioadă de puternici interdependenţe internaţionale în toate

domeniile de activitate în primul rând economic. Cerinţa logică care se desprinde din acest fapt
este investigarea proceselor şi abordărilor de management implicate, astfel încât să asigure o bază
informaţională superioară pentru desfăşurarea proceselor economice internaţionale.
3. Studiul comparativ al realităţilor din diferite ţări, al managementului utilizat
sensibilizează înţelegerea managerilor mai mult decât înţelegerea ce vine din cunoaşterea numai a
situaţiilor din propria ţară. Investigarea realităţilor de management din mai multe ţări dezvoltă
potenţialul de evaluare şi receptare a diversităţii economice şi de altă natură, internaţionale,
fundamentale în condiţiile actualelor interdependenţe internaţionale.
4. Examinarea culturală a fenomenelor de management dintr-o ţară prin contrapunere, cu cele care
se desfăşoară în alte ţări determină amplificarea sferei de variabile luate în considerare. Fapt ce
contribuie la lărgirea paletei de cunoştinţe de bază ale managementului cu multe consecinţe asupra
profunzimii, renunţării şi acurateţii elaboratelor teoretice şi a soluţiilor pragmatice în acest domeniu.

10
5. Pe plan individual, apelul la cunoştinţe de management comparat sunt de natură să contribuie
la dezvoltarea capacităţii oamenilor de a aprecia cât mai exact şi cât mai
complet realităţile naţionale, şi raportarea la cele care se manifestă pe alte meridiane.
Pe această bază aportul lor la dezvoltarea activităţilor manageriale, se măreşte
substanţial. Managementul comparat răspunde unei game largi de necesităţi, atât individuale cât şi de
grup, cu manifeste tendinţe de intensificare, care se produce concomitent cu adâncirea diviziunii
sociale a muncii, a dezvoltării relaţiilor internaţionale şi a creşterii rolului informaţiilor. Alvin Toffler
în lucrarea sa „Schimbarea puterii” apărută în anul 1995 arată că transformarea acestora în sursa
principală a puterii se reflectă şi în creşterea sporită a rolului managementului comparat focalizat pe
valorificarea informaţiilor manageriale abordate în mod contextual, ceea ce face ca managementul să
aibă un rol deosebit, chiar decisiv.

BIBLIOGRAFIE

1. Dîbu Nicolae Aurelian, Management comparat, Editura Mirton, Timişoara, 2000

2. Hofstede Geert, Managementul structurilor multiculturale, Editura Economică, Bucureşti,
1996
3. Ionescu Gh.Gh., Dimensiunile culturale ale managementului, Editura Economică,
Bucureşti, 1996
4. Nicolescu Ovidiu, Management comparat, Editura Economică, Bucureşti, 1997
5. Nicolescu Ovidiu, Noutăţi în managementul internaţional – management comparat,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1993
6. Popa Ioan, Filip Radu, management internaţional, Editura Economică, Bucureşti, 1999
7. Russu Corneliu, Management, Editura S.I.T.I. SA, Bucureşti, 1992
8.www.scribd.com
9.www.wikipedia.com

11