De la Sinele Uman la Sinele Divin

http://www.calatoriainimii.net/2010/09/de-la-sinele-uman-la-sinele-
divin/

Ce este o stare de Coştiinţă extinsă. Etapele Procesului de Transformare

Interioara: Trezirea, Căutarea, Eliberarea de trecut şi Reunificarea.
Recuperarea încrederii în Sine.

Am vorbit în Calatoria Inimii despre Procesul Marii Transformări prin

care trece Conştiinţa. Articolele despre simptomele crizei psiho-
spirituale de Transformare au stârnit multe discuţii şi deasemeni multe
întrebări, căci mulţi dintre voi au recunoscut etapele Transformării în
propriile lor vieţi. Pentru mulţi dintre voi a fost o uşurare să aflaţi că nu
sunteţi singuri în acest uluitor Proces, că sunt mulţi alţii care parcurg
aceleaşi etape, că nu sunteţi pe cale să o luaţi razna. Continuăm seria
articolelor pe această temă cu detalii despre Procesul în sine. Rostul
acestei descrieri a Procesului de Transformare Interioară este acela ca
voi să ştiţi că sunteţi pe drumul cel bun şi să vă recăpătaţi Încrederea în
Sine.

Ce este o stare de Conştiinţă extinsă

De multe ori folosim în aceste pagini sintagma “Conştiinţă Extinsă”.

Experienţe de Conştiinţă Extinsă. Poate că ar fi trebuit să începem de la
bun început cu o definire a termenilor, aşa cum facem la workshop-urile
noastre. “Conştiinţa” este tot ceea ce există. Conştiinţa este una cu
Spiritul care se regăseşte în miliarde de forme, în miliarde de vibraţii, în
miliarde de individualităţi. Ea cuprinde nu numai universul dens,
material, de vibraţie lentă, dar şi toate vibraţiile, toate dimensiunile,
toate fiinţele individualizate din Spirit. Conştiinţa este tot ceea ce există.
Conştienţa alături de Iubire, sunt principalele atribute ale Conştiinţei sau
Spiritului.   Conştienţa de sine este separarea de sine,  cea care face
posibilă autocunoaşterea. A fi conştient de sine presupune o îndepărtare
de sine pentru a te putea privi. Presupune o reflectare a sinelui. Este o
forţă de separare. Iubirea, dimpotrivă, este tendinţa Conştiinţei de a
reveni la unitatea primordială. Este atracţia reunificării.

Întregul univers şi întreaga creaţie sunt ţinute în echilibru de aceste două

forţe contradictorii: Conştienţa şi Iubirea.

Conştiinţa omenească este o individualizare a Conştiinţei universale. În

interiorul marii Conştiinţe există un fel de vortexuri, un fel de vârtejuri
care au conştienţă de sine. Fiecare dintre aceste vortexuri este o fiinţă
individuală. Oamenii şi îngerii, stelele şi galaxiile, toate fiinţele din
universul material şi din domeniile subtile au o conştienţă de sine.

Raportul dintre conştienţă şi iubire manifestat de o fiinţă determină

gradul de evoluţie al acelei fiinţe în interiorul Spiritului. Ceea ce
determină acest raport este experienţa. Cu cât experimentăm mai mult
din ceea ce suntem, cu atât graniţele înţelegerii şi ale auto-definirii se
lărgesc. La fel, conştienţa şi iubirea cresc.

Conştiinţa omenească pendulează între personal şi transpersonal , dacă

ar fi să folosim termenii lui Stanislav Grof. Imaginaţi-vă propria
conştiinţă ca pe o sferă care are în centru nu creierul nostru, ci inima
noastră. Chacka inimii, care se află undeva, în centrul pieptului, şi care
nu este totuna cu inima fizică. Este punctul care ne conectează cu tot
ceea ce există. Este izvorul fiinţei omeneşti, aşa cum îl numim noi. În
jurul acestui punct, sunt straturile de conştiinţă care ne alcătuiesc. Cel
mai dens este stratul fizic, corpul, după care urmează, rând pe rând,
niveluri energetice, emoţionale, mentale şi apoi straturi din ce în ce mai
subţiri, mai diafane, pe care le numim niveluri spirituale sau
transpersonale. Unde se opresc aceste straturi? Unde se termină fiinţa
omenească şi începe altceva? În ultimă instanţă nicăieri. Noi nu suntem
conştienţi de cele mai subtile niveluri ale noastre, dar asta nu înseamnă
că ele nu există. Misticii din toate timpurile au cunoscut aceste niveluri
şi au experimentat aceste niveluri. Noi experimentăm la rândul nostru
aceste niveluri în stările de conştiinţă extinsă.

În cea mai mare parte a timpului noi suntem identificaţi cu nivelul

mental al fiinţei noastre. Este un nivel foarte îngust, foarte subţire al
Fiinţei, una dintre suprafeţele interioare ale acelei sfere complete a
conştiinţei pe care am pomenit-o mai sus. Privim asfel lumea printr-un
fel de prismă, printr-un fel de fantă îngustă şi credem că asta e totul.
Fiind exclusiv în spaţiile mentale pierdem legătura nu numai cu restul
universului conştient, care este o extensie a noastră, ci chiar şi cu
nivelurile noastre dense. Pierdem legătura cu corpul nostru, cu energia
noastră, cu emoţiile noastre, ca să nu mai vorbim despre marele rest.
Unde se termină în Realitate fiinţa noastră? Nicăieri. De aceea, în stările
de conştiinţă extinsă avem acces la marele întreg. Pe acele niveluri
rarefiate, subtile, despre care vorbeam, noi suntem una cu acest întreg.

Doar că noi nu ştim asta pentru că ne identificăm doar cu anumite

niveluri ale fiinţei. Realitatea noastră este rezultatul a ceea ce credem că
suntem. Există oameni care cred că sunt doar corpul lor şi atât.
Realitatea lor va fi creionată după modelul pur fizic, pentru că ei se
definesc pe ei ca materie. Pe măsură ce conştienţa evoluează, definiţiile
noastre despre ce suntem evoluează şi ele, înglobând straturi din ce în ce
mai subtile ale fiinţei. Înţelegem încetul cu încetul că mai subtil decât
corpul fizic sunt corpurile noastre energetice, înţelegem că emoţiile
noastre sunt fenomene interioare încă şi mai subtile şi în cele din urmă
că mintea noastră este un strat încă şi mai subtil decât toate acestea la un
loc. Această identificare cu mintea noastră este poate cel mai dificil de
depăşit, căci mintea este un instrument uluitor care ne permite
supravieţuirea în corpuri fizice, dense, în această realitate a Pământului.

O stare de conştiinţă extinsă este o expansiune a conştienţei de pe stratul

mental sau oricare strat cu care ne identificăm, şi experimentarea directă
a unor niveluri mai subtile. Umanitatea a folosit multe tehnici –
tehnologii ale sacrului cum le numea Mircea Eliade - pentru a accesa
stări de conştiinţă extinsă. Noi folosim în principal respiraţia pentru
expansionarea conştienţei. Nivelurile ultime ale unor asemenea
expansiuni sunt identificare experienţială cu tot ceea ce există. A trăi
asemenea stări modifică complet sistemul nostru de referinţă şi de
înţelegere a ceea ce suntem. Încetul cu încetul, integrând experienţele de
conştiinţă extinsă în viaţa noastră de fiecare zi, percepţia noastră asupra
fiinţei noastre şi a universului se modifică. Aceasta este creşterea
spirituală. Este extinderea înţelegerii sinelui.
Procesul de Transformare Interioară

Este un proces natural care se petrece la nivelul întregii Creaţii.

Umanitatea este vârful acestei transformări interioare a Conştiinţei, căci
aici se petrece unificarea şi transformarea nivelurilor dense, materiale
ale fiinţei, cu cele mai subtile. Cu nivelurile pe care le numim ”divine”.
Este un Proces permanent de evoluţie, de descoperire de sine. În
timpurile acestea, acest Proces este foarte intens pentru că ceea ce
numim Conştiinţă a ajuns la un nou prag de transformare. Este timpul în
care aspectele umane, dense, ”biologia” noastră se reunifică, devine
conştientă de propria ei apartenenţă la ”divinitate”.  Un număr foarte
mare de fiinţe au atins pragul Transformării, al trecerii la o nouă etapă,
iar acest lucru influenţează Conştiinţa în ansamblul său. Este marea
“transformare cuantică” a conştiinţei despre care vorbeşte Erwin Laszlo,
este “sfârşitul timpurilor” aşa cum le cunoaştem, despre care vorbesc
exploratorii conştiinţei, este sfârşitul unei epoci şi începutul unei alteia.
Misticii tuturor timpurilor şi de pe toate continentele au prevăzut această
transformare în mijlocul căreia ne aflăm noi astăzi. Esenţa acestei
transformări este descoperirea de către Umanitate a propriei dimensiuni
divine. Este descoperirea şi trăirea interioară a unei realităţi extinse, care
până acum nu a fost posibilă. Este trăirea conştiinţei cristice, a cărei
sămânţă a fost plantată acum două mii de ani de Isus. Aceasta este etapa
pe care o parcurgem cu toţii acum, un proces de transformare care are
atributele unei crize interioare, căci nici o transformare autentică nu este
posibilă fără o criză. Nu putem merge mai departe până când nu
renunţăm la vechile noastre identificări, până când nu eliberăm
credinţele noastre vechi, cu ajutorul cărora ne-am definit.

În acest sens, Procesul de Transformare Interioară este o rupere de vechi,

este o rupere de tradiţie, de obiceiuri, de mecanismele noastre vechi de
funţionare, de tot ce am fost învăţaţi şi am preluat aprioric. Procesul de
Transformare Interioară este o întoarcere la sine, la propria viziune, la a
fi tu însuţi. Este asumarea de sine. Este dobândirea încrederii absolute în
sine. Este procesul recuperare a puterii în sensul de recunoaşere a
marelui adevăr că fiecare dintre noi îşi poartă propria divinitate. Este
sfârşitul identificărilor cu orice nivel şi recunoaşterea idetificării cu Tot
ceea ce există. Într-un sens este o moarte a ceea ce am crezut că suntem,
şi o renaştere pe un nou nivel de conştienţă. Este deci o extindere a
înţelegerii sinelui. Este trecerea de la sinele uman la Sinele umanului
care-şi cunoaşte şi-şi trăieşte propria divinitate.

Primul pas: Trezirea

Este momentul în care se declanşază Criza Psiho-Spirituală de

Transformare despre care am mai vorbit. Este de-obicei un eveniment
dramatic, un accident, o operaţie din care ne trezim că suntem altcineva
decât am fost, poate fi moartea cuiva apropiat care declanşează procesul.
Orice este posibil, căci imaginaţia Sufletului care vrea să se întoarcă
acasă, să se reunifice cu dimensiunea noastră umană, nu are limite. Este
momentul în care realizăm că de fapt întotdeauna am ştiut că mai este
ceva dincolo de realitatea ordinară, că au existat întotdeauna
sincronicităţi şi semne, că am intuit întotdeauna structura inefabilă a
existenţei dar că nu am băgat-o în seamă, prizonieri ai iluziei noastre
zilnice. Numai că momentul Trezirii aduce cu sine răsturnarea întregii
noastre realităţi. Aceasta este perioada despre care relatează mulţi dintre
voi, în care pare că totul se prăbuşeşte împrejur, în care pare că tot ce
părea stabil intră în disoluţie. Unii îşi pierd serviciul sau renunţă la
serviciu pentru a fi liberi, relaţiile pare că se dizolvă, prietenii încep să te
privească ciudat simţind schimbările. Cel pe care îl cunoşteau devine
altcineva. Apare intoleranţa faţă de orice fel de compromis  de la
adevărul interior. Este o trezire a fiinţei interioare care tânjeşte după
Marele Adevăr şi care nu mai acceptă convenţia, limitarea, micile
“adevăruri” convenţionale impuse de normele sociale. Trecutul pare să
se întoarcă înapoi cumva, nu numai trecutul acestei vieţi, dar apar
viziuni ale altor timpuri, înţelegeri subite ale unor mecanisme karmice
care ne-au însoţit prea mult timp. Este vremea dezidentificării de tot
ceea ce am crezut că suntem şi acest proces este uneori foarte dureros.
Mai ales atunci când ne opunem. Înţelegem dintr-o dată că noi
reprezentăm mult mai mult decât orice rol pe care l-am jucat vreodată,
faţă de oricine. Despărţirea de orice trecut poate aduce depresia,
disperarea, dar şi eliberarea. Apare înţelegerea că lumina şi întunericul
sunt una, polarităţi ale aceleiaşi realităţi extinse, apare nivelul interior al
non-judecăţii, al acceptării care face posibilă compasiunea. În exterior
este o perioadă dificilă, pentru că cei din jur nu acceptă uşor
transformarea. Ei vor să rămânem aşa cum ne-au cunoscut, aşa cum ne
imaginează, bine fixaţi în rolurile noastre. Noi înşine ne vom suspecta de
nebunie în perioada următoare trezirii şi ne vom îndoi. Din fericire
există cărţile unor mari cercetători ai conştiinţei, precum Stanislav Grof,
sau Peter Russell, precum Richard Moss sau Ken Wilber care descriu
Crizele de Transforare Spirituală şi mai ales, din fericire, nu suntem
singuri în această extraordinară aventură a conştiinţei, căci mai sunt şi
alţii împrejurul nostru care trăiesc aceleaşi fenomene. Cea mai
importantă atitudine în această parte a Procesului este Încrederea în sine
şi în Proces.

Al doilea pas: Căutarea

Primul şoc a trecut. Realitatea exterioară este dificilă şi lucrurile par a se

prăbuşi în continuare împrejur. Relaţiile sociale, relaţiile cu familia, cu
prietenii, toate lucrurile pe care le consideram repere ale identităţii
noastre se diluează până la dispariţie. Toate sunt relaţii care reprezintă
ceea ce noi am fost, dar încetăm să mai fim. Asumarea transformării
presupune curaj. Dar începem să ascultăm vocea interioară. Începem să
avem Încredere în noi înşine şi în viziunea noastră şi lăsăm Procesul să
se desfăşoare. Începe etapa Căutării. Căutăm cărţi, informaţii,
scormonim internetul, reluăm lecturile vechilor mistici, reluăm meditaţii
şi rugăciuni pe care le abandonasem de mult, căutăm metode de
ascensiune spirituală, maeştri şi facilitatori de tot felul, guru şi preoţi
care să ne spună ce să facem, mergem pe la psihologi şi pe la tot felul de
iniţiaţi căutând răspunsuri. Încă nu avem suficientă încredere în noi
înşine pentru a asculta exclusiv răspunsurile interioare. Descoperim că
nimic din toate acestea nu ajută prea mult, că e ceva acolo care nu se
încadrează în nici o metodă, că nici o tehnică nu e potrivită pentru
alinarea îndoielii. Nimeni nu poate face nimic pentru noi. Doar noi
înşine. Este Procesul nostru personal şi trebuie să trecem prin el. Orice
maestru autentic, orice sfătuitor valabil vă va spune doar atât: eu nu pot
face nimic pentru tine, decât tu poţi face, ai încredere în propria ta
viziune căci adevărul nu este decât înlăuntrul tău. Toate căile exterioare
se închid, pentru că procesul este unul interior şi vizează exact
descoperirea de sine. Singurul lucru care poate ajuta sunt metodele de
întoarcere la sine. Singurul sprijin real este a fi în prezenţa acelora care
au trecut deja sau trec prin acelaşi proces.

Energiile trecutului se întorc uneori cu violenţă. Pot fi energii ale unor

traume din această viaţă şi din alte vieţi, pot fi condiţionări, frici
grozave, emoţii, stări teribile care provin tot ceea ce noi am experimentat
vreodată în lunga istorie a sufletului nostru. Ba mai mlt decât atât, uneori
este posibil să treacă prin noi energii colective, stări de conştiinţă şi
conţinuturi care nu sunt doar ale noastre, dar ale familiilor noastre
biologice şi karmice. Într-un fel se poate spune că noi “spălăm” istoria
Karmică a tot ceea ce am fost cândva. E important în această etapă să nu
uităm nici o clipă să nu ne identificăm cu aceste stări, să păstrăm
echilibrul observatorului, să rămânem în conştienţa faptului că noi nu
suntem una cu aceste stări. Aceste stări sunt doar conţinuturi ale
conştiinţei, nu sunt conştiinţa însăşi. Aceste stări sunt forme în care
energia noastră a fost turnată şi care acum se întorc pentru a fi
transformate. Tot ceea ce am fost vreodată se întoarce la noi pentru a fi
reînnoit. Este, la nivel macro, o recuperare a tuturor fragmentelor
sufletului nostru care se întorc acasă.

Este o perioadă dificilă şi singuratică. Cei dimprejurul nostru, care nu

trec prin proces, nu vor înţelege. Atunci poate apărea revolta împotriva
sistemului, a familiei, a prietenilor şi dorinţa de a ne rupe de tot. Căutăm
disperaţi soluţii, căci mintea uneori refuză să accepte schimbarea.
Descoperim că singura soluţie este să comunicăm cu cei asemenea nouă,
care trec prin proces, şi astfel aducem afară, în lumina conştienţei,
conţinuturile acestor vieţi trecute, sentimente, traume, întâmplări. Este
un fel de scoatere la suprafaţă a tuturor identificărilor şi o transformare a
lor.

Al treilea pas: Eliberarea

Este un vârf al crizei de transformare. Este momentul în care tensiunea

este maximă şi ceva în interiorul nostru se rupe. Cedăm. Abandonăm.
Lăsăm jos armele. Lupta minţii se prăbuşeşte şi noi pur şi simplu
acceptăm toate aceste conţinuturi pentru ca apoi să le lăsăm să plece. Le
eliberăm. Le dăm drumul să se întoarcă în marele Tot care suntem. Ne
dezidentificăm de tot ceea ce am crezut că am fost cândva. E foarte
importantă acceptarea. Cu toţii am jucat roluri care nu ne plac, am comis
lucruri care nu ne plac, pentru care ne învinovăţim încă şi care întreţin în
noi umbra şi frica şi auto-limitarea. La acest nivel survine înţelegerea
profundă că lumina şi întunericul fac parte din acelaşi joc, că noi suntem
mai mult decât lumina şi întunricul, mai mult decât “binele” şi “răul”, că
noi suntem ceva care înglobează dinamic aceste polarităţi şi le
transcende. Înţelegem că totul, toate războaiele pe care le-am purtat timp
de mii de vieţi, toată suferinţa, toate uciderile, toată judecata pe care ne-
am dat-o singuri nu a fost decât o experienţă interioară a sufletului.
Înţelegem că noi şi ceilalţi suntem una pe multe niveluri şi că de fapt, nu
e nimic de iertat nimănui, pentru că nimeni nu a greşit faţă de nimeni.
Totul este o experienţă interioară a divinităţii lăuntrice. Abia atunci
putem elibera aceste conţinuturi. Abia atunci putem să expiră, frica,
vinovăţia “păcatului”, a “crimelor pe care le+am comis”, a “puterii
folosite abuziv”, blocajele acestea cad. Încetăm să ne mai judecăm pe
noi înşine şi pe ceilalţi. Cortina karmică încetează să mai existe. Este
eliberarea de karma. Este poarta către adevărata compasiune. Mai întâi
faţă de noi înşine, apoi faţă de toţi ceilalţi. Este înţelegerea profundă că
fiecare este pe drumul său de eliberare din iluzie, şi că fiecare experienţă
este preţioasă exact aşa cum este. Se petrece o uriaşă extindere a
conştiinţei şi o schimbare calitate a acesteia. Raportul între conştienţă şi
iubire se modifică fundamental. Întreaga realitate se schimbă.

Vechea noastră identitate se schimbă. Job-ul, familia, prietenii,

interesele, totul pare să dispară. Noi începem să trăim o altă viaţă, fără să
fi murit fizic. Face parte din eliberarea vechiului sine şi dobândirea unui
Sine extins. Dar cel mai teribil lucru pe care-l trăim după eliberarea
vechiului sine este un soi de vid, un soi de pauză care minţii i se pare
îngrozitoare pentru că nu ştie ce va urma. ea are nevoie de planuri, de
scheme. Nu vă temeţi însă. Acest vid este o etapă scurtă. Apoi o nouă
realitate se configurează. Rămâneţi cu aceia care trec prin acelaşi proces
cu voi. Împărtăşiţi. Şi mai ales rămâneţi încrezător în voi înşivă.
Eliberarea nu înseamnă negare a trecutului, ci transformare a lui.
Traumele vechi se vindecă prin schimbarea înţelegerii contextului în
care s-au petrecut. Eliberarea este un fel de transmutare alchimică a
energiei, este permiterea dizolvării unor vechi abordări prin care noi ne
defineam. Cum spunea un Maestru, viitorul este trecutul vindecat.

Al patrulea pas: Reunificarea sau Extinderea Identităţii Sinelui

Este etapa unei colosale înţelegeri, unei uluitoare descoperiri. Aceea a

propriei divinităţi, a propriului Suflet pe care l-am crezut undeva în
ceruri şi acum se dovedeşte a fi prezent în noi înşine. Şi aşa este, căci noi
am fost separaţi până acum în jumătatea noastră “umană”, densă,
încarnată şi cea eterică, de o energie prea înaltă pentru a suporta
densitatea materiei. Este descoperirea uluitoare că avem acces la ceea ce
am visat întotdeauna, la ceea ce am aşteptat dintotdeauna, la ceea ce am
proiectat întotdeauna ca fiind un dumnezeu străin şi îndepărtat în
cerurile sale şi care acum se dovedeşte a fi o parte din noi. Ceea ce am
căutat dintotdeauna suntem noi înşine. O parte din noi refuză încă să
creadă această reunificare, refuză aspectul său divin, se teme de puterea
enormă pe care o simte înlăuntrul său. Este timpul coborârii în inimă,
cum spunea Isus, este timpul întoarcerii acasă, a descoperirii că Cristos
este un nivel de conştiinţă colectivă din care facem parte şi noi înşine, că
energia lui este şi energia noastră. Asta nu vine pe care deductivă,
mentală, ci apare în conştiinţă ca o revelaţie bruscă, enormă, completă,
ca o înţelegere orbitoare care modifică totul. Este timpul în care devine
cu adevărat accesibilă Iubirea cristică, şi înţelepciunea aceea născută din
trăirea Conştiinţei complete. Este naşterea Umanului Divin, conştient de
propria sa divinitate. Este reunificarea aspectului dens cu cel spiritual al
fiinţei. Este nivelul Maestrului Interior. Este nivelul încrederii absolute
în Sine. Este nivelul a cărui sămânţă Isus a plantat-o acum două mii de
ani. Este marea întoarcere a divinităţii în uman. Este naşterea acelui nou
nivel de conştiinţă pe care l-au prorocit înţelepţii lumii de milenii. Este
marea transformare aşteptată. Conştiinţa în ansamblul său trăieşte o nouă
etapă prin ceea ce se petrece în interior fiecărui uman care-şi descoperă
şi îşi validează propria divinitate. Divinul este pregătit să fie om, iar
omul e pregătit să-şi asume în întregime divinitatea. Este timpul în care
descoperim că noi nu suntem victime ale unui univers, ale unui
dumnezeu discreţionar şi răzbunător, că nu am avut ghinion, că nu
suntem surghiuniţi şi păcătoşi, ci că noi am ales, că noi suntem creatorii
acestei uluitoare experienţe a devenirii. Încetăm să fim victime, pentru a
deveni Creatori. Încetăm să trăim în depresie pentru a descoperi bucuria.
Începem să desluşim mecanismele creaţiei realităţii.

Despre acest nivel am putea să scriem cărţi întregi, căci acesta este
subiectul marii transformări de conştiinţă prin care trecem: descoperirea
propriei divinităţi. Dar pentru moment, e suficientă această descriere
sumară.

Un Epilog ce ţine loc de nou început

Aceasta este Călătoria Inimii, aceasta este călătoria de conştiinţă a

umanităţii, aceasta este ceea ce se petrece cu mulţi dintre voi aşa cum s-a
petrecut şi cu noi. Tot ceea ce facem, Respiraţia Inimii şi toate celelalte
abordări experienţiale din workshop-urile noastre se subscriu acestui
proces de transformare interioară, acestei căutări. Totul este despre a te
experimenta pe tine însuţi, despre a deveni conştient de procesele
interioare, despre a recupera încrederea nelimitată în tine însuţi, despre
a-ţi asuma statutul de creator liber al propriei vieţi. Este despre
abandonarea fricii şi despre eliberarea iubirii. Este despre a trăi în clipa
uriaşă a momentului Acum. Este despre regăsirea adevăratei, uriaşei
noastre identităţi de fiinţe divine. Despre asta este vorba, şi de aceea nu
pot vorbi despre un epilog, căci nimic nu se termină niciodată, ci despre
un nou şi extraordinar început.

agnis