Sunteți pe pagina 1din 2

Fetita cu chibriturile

Hans Christian Andersen

Fetiţa mergea cu micuţele-i picioruşe goale, roşii-vinete din cauza frigului. Avea un şorţ vechi, în care căra
o mulţime de cutii de chibrituri şi mai ţinea şi-n mână o cutie. Nimeni nu cumpărase în ziua aceea nimic de la ea,
nimeni nu-i dăduse niciun ban. Era ajunul Anului Nou, la asta se gândea ea.
Se opri şi se ghemui într-un colţ format între două case, deoarece una ieşea în stradă mai mult decât
cealaltă. îşi strânse picioruşele sub dânsa, îi era din ce în ce mai frig, dar nu-i venea să se întoarcă acasă şi să ducă
înapoi toate chibriturile fără niciun bănuţ. Mânuţele îi erau îngheţate de frig. Ah, un chibrit aprins le-ar putea
încălzi. Dacă ar îndrăzni să scoată unul din cutie, să-1 aprindă de zid şi să-şi încălzească degetele. Scoase unul din
cutie şi „hârşti"! Chibritul ardea cu o flacără caldă, ca o lumânărică, şi puse mânuţa deasupra flăcării. Era o lumină
minunată. I se părea că stă lângă o sobă mare cu ornamente şi capac lucios de aramă. Fetiţa îşi întinse şi
picioruşele ca să le încălzească şi pe ele, dar mica flacără se stinse şi soba dispăru, iar ea rămase cu chibritul stins
în mână.
Hârşcâi un alt chibrit de zid. Se aprinse repede şi străluci. Zidul în care bătea lumina se făcu străveziu ca o
pânză subţire şi astfel, fetiţa văzu în camera de dincolo de zid. în odaie era o masă acoperită cu faţă albă de masă,
pe care sclipeau porţelanuri splendide. în mijlocul mesei era friptura de gâscă umplută cu prune uscate şi mere,
răspândind un miros îmbietor
Mai aprinse încă un băţ de chibrit. Imediat se văzu şezând sub cel mai frumos brad de Crăciun; era mult mai
mare şi mai împodobit decât cel pe care 1-a văzut prin geamul uşii negustorului bogat. Toate luminiţele din bradul
de Crăciun se înălţau sus, tot mai sus, şi ea le văzu acum ca stelele de pe cer.
Mai aprinse încă un chibrit pe zid, se făcu din nou lumină şi în mijlocul luminii apăru bunica ei, radioasă şi
strălucitoare, şi o privea cu multă dragoste!
— Bunico, plânse fetiţa, ia-mă cu tine! O să dispari când se va stinge chibritul. O să pieri şi tu precum soba
călduroasă, precum delicioasa gâscă friptă şi magnificul brad de Crăciun. Şi copila aprinse de zid toate chibriturile
din cutie, deoarece dorea să fie sigură că o va ţine pe bunicuţă lângă ea. Şi chibriturile luminau atât de strălucitor
încât era mai multă lumină decât în miezul zilei. Niciodată bunica nu fusese aşa de frumoasă şi aşa de înaltă. Ea
luă pe fetiţă în braţele ei, şi amândouă zburară vesele în lumina aceea, atât de sus, unde nu mai era frig, nici foame,
nici griji; erau cu Dumnezeu.
Dar în colţul dintre cele două case, când se făcu dimineaţă, fetiţa stătea lângă zid, cu obrajii roşii şi cu
zâmbetul pe buze... zgribulită de frig, în ultima noapte a anului. Stătea acolo, lângă cutiile ei cu chibrituri, dintre
care o cutie fusese arsă.
„A vrut să se încălzească!" spuneau oamenii. Nimeni nu avea nici cea mai
mică idee ce lucruri frumoase văzuse fetiţa. Nimeni nu visa măcar splendoarea în
care plutise împreună cu bunica şi cu ce bucurie Lfj primise ziua Anului Nou.

Exercitii

1. Completează spaţiile cu informaţii din text:


• Fetiţa umbla pe stradă cu_______________________________________________________
• Pentru a face rost de bani ea vindea______________________________________________.
• în noaptea din Ajunul Anului Nou fetiţa se ghemuise________________________________.
• Pentru a se încălzi fetiţa a aprins__________________________________________________

2 Scrie ce a văzut fetiţa la aprinderea fiecărui chibrit:

3. Transcrie propoziţia ce arată de ce nu-şi dorea fetiţa să se stingă chibriturile:


…………………………………………………………………………………………………………………………

4.Ce sentimente ţi-au fost trezite după ce ai citit acest text?


…………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………

5.Stabileşte ordinea corecta a ideilor principale ale textului:


………. Fetiţa a văzut un brad mare şi frumos.
………. Fetiţa s-a ghemuit lângă zidul unei case.
………. Afară era foarte frig, iar fetiţa mergea desculţă pe stradă.
………. Trecătorii au găsit-o moartă pe biata fetiţă.
………. Bunica a apărut în visul fetiţei.

7.Răspunde la întrebări .

Când are loc întâmplarea?


De ce vindea fetita chibrituri?
Ce vede copila în visul ei?
Unde se ghemuieşte micuţa pentru a-şi petrece noaptea?
Cine apare la sfârşitul poveştii în visul fetiţei?

6. Scrie un alt final povestirii pe caiet, aşa cum ţi-l doreşti tu, din momentul în care fetiţa a aprins toate
chibriturile:

S-ar putea să vă placă și