Determinarea coeficientului de

atenuare masică pentru radiaţia

Gamma
- varianta online -

Martie 2021
SCOPUL LUCRĂRII
Determinarea coeficientului de atenuare masică a radiaţiilor γ pentru diferite materiale.
 TEORIA LUCRĂRII
Atenuarea intensităţii radiaţiei γ la trecerea prin substanţă este datorată atât unor fenomene
de absorbţie a energiei cuantelor γ de către atomii substanţei, cât și unor fenomene de difuzie a acestor
cuante.
La energiile pe care le au fotonii γ emiși de sursele radioactive (100 keV – 3 MeV) principalele
procese de interacţiune ale radiaţiei cu substanţa sunt următoarele:
1. absorbție fotoelectrică: un foton γ interactionează cu un electron legat al unui atom din
mediul incident cu care interacţionează. Fotonul este absorbit, și energia sa este utilizată pentru a elibera
electronul din legătura sa cu atomul. Diferenţa dintre energia cuantei incidente si energia de legătură a
electronului ȋn atom este este transferată electronului devenit liber sub formă de energie cinetică.
2. împrăștierea Compton: fotonul va „ciocni” un electron liber (ȋn realitate este vorba despre
electroni a căror energie de legătură ȋn atom este mult mai mică decât energia cuantei gama incidente).
Fotonul este deflectat, o parte din energia sa fiind preluată de electron. Ȋn urma acestui proces de difuzie
inelastică rezultă un foton cu energia mai mică decât aceea a fotonului inițial și un electron liber.
3. formarea de perechi: un foton de energie ȋnaltă (mai mare de 1,022 MeV) va genera o
pereche electron-pozitron ȋn mediul incident. Energia sa este utilizată pentru a crea perechea electron-
pozitron, iar energia rămasă este preluată de noua pereche creată sub formă de energie cinetică.
Electronul și pozitronul se vor deplasa ȋn mediul incident și își vor pierde încet energia. Odată ce
pozitronul și-a pierdut energia cinetică, va întâlni un electron și va suferi un fenomen numit „anihilare”,
ȋn care masa lor de repaus va fi transformată în energie. Ȋn urma anihilării rezultă doi fotoni având
energia de 511keV.
Toate cele trei procese descrise mai sus pot avea loc simultan la interacţia radiaţiei cu un
material. Totuși, probabilitatea de a se produce este diferită pentru procesele individuale. Ȋn esenţă,
probabilitatea depinde de energia cuantelor gama și de natura materialului cu care acestea
interacţionează. Contribuţiile acestora la atenuarea totală a fasciculului pot fi măsurate și individual
(vezi reprezentarea grafică detaliată din Anexă).
Legea de atenuare a radiatiei gamma in substanţă se obţine considerând un strat de material
cu feţe plan paralele, având grosimea dx. Pe una dintre suprafeţe este incident un fascicul de fotoni
având intensitatea I0 (exprimată ȋn fotoni/cm2 s).
Atenuarea sa după ce parcurge distanţa dx ȋn substanţă este descrisă de mărimea -dI care este
proporţională cu intensitatea iniţială I0 a fasciculului incident și cu distanţa dx parcursă de radiaţie ȋn
material. Ȋn plus, atenuarea depinde de mediul ȋn care se deplasează radiaţia și de energia sa (a
radiaţiei).
Vom include aceste dependenţe ȋntr-o constantă µ, numită coeficient liniar de atenuare.
Unitatea de măsură acceptată ȋn mod convenţional pentru µ este cm-1. Așadar, scăderea intensităţii
fasciculului este descrisă de relaţia:
−𝒅𝑰 = 𝝁𝑰𝟎 𝒅𝒙 . (1)
Integrând relaţia de mai sus, rezultă expresia legii de atenuare:
𝑰(𝒙) = 𝑰𝟎 𝒆−𝝁𝒙 , (2)
pe care o vom folosi pentru determina coeficientul liniar de atenuare al radiaţiei g de la o sursă de 137Cs
(care se dezintegrează b- ȋn 137Ba, ce emite ulterior un foton g de energie 661.6 keV) ȋn trei tipuri
diferite de material: aluminiu, otel și plumb.
 Figura 1 – Reprezentarea schematică a atenuării radiatiei ȋn materiale

Raportul dintre coeficientul liniar de atenuare µ și densitatea r a materialului attenuator

𝝁
𝝁0 = (3)
𝝆
poarta numele de coeficient de atenuare masică și se exprimă ȋn cm² / g. La aceeași energie a cuantelor
γ acest coeficient are valori apropiate pentru diversele materiale.
Aplicând logaritm natural relaţiei (2), care exprimă atenuarea radiaţiei ȋn substanţă, obţinem
ecuaţia
𝒍𝒏𝑰(𝒙) = 𝒍𝒏𝑰𝟎 − 𝝁𝒙 (4)
care se mai poate scrie și sub forma
𝑰𝟎
𝒍𝒏 = 𝝁𝒙 (5)
𝑰 ( 𝒙)
I0
Observaţi că dependenţa funcţiei y ( x ) = ln de variabila x este una liniară, de forma
I ( x)
y ( x ) = mx cu panta pozitivă m = µ .
 INDICAȚII PENTRU DESFĂȘURAREA LUCRĂRII FOLOSIND UN

SIMULATOR ONLINE

Va fi folosit un simulator disponibil la adresa:

https://www.thephysicsaviary.com/Physics/Programs/Labs/RadioactiveShieldingLab/

Interfaţa este prezentată în Figura 2. Pentru realizarea temei, se efectuează următorii paşi:

Figura 2 – Interfaţa cu utilizatorul a simulatorului

1. Din chenarul din stânga sus, se selectează sursa Bariu 137 (dezintegrare γ; aceasta este
varianta implicită).
2. Din chenarul dreapta jos, unde se află “Shield Information” (Informaţii despre
materialul utilizat pentru ecranarea sursei) şi “Shield Thickness” (Grosimea ecranului), se selectează
materialul dorit (aluminiu/oţel/plumb), şi grosimea x a acestuia.
3. Fiecare măsurare se începe prin ștergerea rezultatului anterior (click pe butonul “Reset”
din stânga jos).
4. Pentru o măsurare se lasă detectorul să numere evenimente timp de 150 s. În momentul
in care ajunge la 150 s, se oprește procesul de măsurare (click pe butonul “Hold”).
5. Ȋnainte de a ȋncepe măsurările cu material atenuator se va efectua o măsurare ȋn aer
(selectaţi “Air” in Shielding Information) pentru a determina valoarea intensităţii incidente, I0.
 Date de intrare:

• Specia radioactivă: Ba-137.

• Timp de achiziţie per măsurare: 150 s.
• 6 grosimi diferite pentru fiecare material; ȋncercaţi să acoperiţi, prin valorile alese de voi ȋntreg
domeniul de valori disponibile, de la mici la mari; pentru aluminiu evitaţi să alegeţi valori foarte mici
și foarte apropriate ȋntre ele ale grosimilor).
• Materiale atenuatoare: aluminiu, oţel, plumb.
• Material: aer pentru măsurarea intensităţii incidente I 0 .

Sarcini de lucru:
1. Completaţi tabelul de date, de forma:
N - număr N
de impulsuri I= I0 æI ö
Material x ( mm ) t (s) t ln ç 0 ÷
ȋnregistrate
in t secunde (sec ) -1 I è I ø

Aer 0.5 300 N0 = ! I0 = !

Aluminiu

Oţel ! ! ! ! ! !
Plumb ! ! ! ! ! !

I0
2. Reprezentaţi grafic funcţia y ( x ) = ln pentru fiecare material ȋn parte.
I ( x)
3. Trasaţi fiecare dreaptă printre puncte și alegeţi două puncte cât mai ȋndepărtate pe această dreaptă.
4. Calculaţi panta ȋntre cele două puncte. Dacă aţi lucrat corect, aceasta va reprezenta valoarea
măsurată a coeficientului liniar de atenuare. Se va determina coeficientul liniar de atenuare pentru
fiecare material ȋn parte.
5. Calculaţi coeficientul de atenuare masică pentru fiecare dintre materialele folosite.
6. Scrieţi toate rezultatele obţinute ȋntr-un tabel, apoi răspundeţi la ȋntrebările de mai jos:
ȊNTREBĂRI
1. Pornind de la legea atenuării radiaţiei gama, specificaţi semnificaţia fizică a coeficientului de atenuare.
2. Ce grosime ar trebui să aibă un ecran de plumb pentru a reduce intensitatea fasciculului incident de la
o sursă de bariu-137 de 1000 de ori?
3. Schiţaţi dependenţa ln I = f ( x ) . Specificaţi semnificaţia fizică a valorilor obţinute la intersecţia cu

axele.
 ANEXA

Figura 3 – Exemplu de variație a coeficientului de atenuare masică în cazul Germaniului (Ge), la diverse
energii ale fotonilor incidenți.
Sunt indicate diferitele contribuții corespunzând diferitelor tipuri de procese implicate.
Curba neagră reprezintă efectul total.
Date sunt extrase din XCOM.