Seminarii Europa

PARTEA a IV-a
EUROPA. ELEMENTE DE GEOGRAFIE

REGIONALĂ APLICATĂ
1
XIII. MODELE DE REGIONARE
ÎN GEOGRAFIA REGIONALĂ
Partea a IV-a1 din prezenta lucrare este destinată exclusiv studenților
geografi și are menirea de a aborda o serie de probleme și studii de caz, pentru ca
aceștia să poată dobândi cunoștințe, competențe și abilități practice de analiză
geografică regională. În toate capitolele aferente părții a IV-a, studenții sunt puși în
situația de a analiza, compara și rezolva o serie de problematici, ce vizează elemente
de factură geografico-fizică și geografico-umană din continentul european.
Conținuturile fiecărui capitol sunt atât informative (incluzând o serie de aspecte și
date statistice actuale despre Europa), cât, mai ales formative (prin existența unor
studii de caz, situații de lucru și aplicații practice concrete). Astfel, studenții vor fi
puși în situația de a descoperi diverse fațete ale continentului european și de a
surprinde principalele interrelații instituite între elementele sale componente.
Situaţia de lucru nr.1.
Definiţi termenii „zonă geografică” şi „regiune geografică”. După un asalt
de idei şi păreri din partea studenţilor se va explica și reține definiţia corectă a
celor doi termeni.
Ce se înţelege prin termenul regionare geografică?
Regionarea reprezintă un complex metodologic prin care spaţiul geografic
este descompus în unităţi teritoriale, relative în raport cu un anumit scop şi la un
anumit moment evolutiv al acestuia.
Principalele criterii de delimitare a regiunilor geografice.
Principalele criterii majore care au stat, în decursul timpului, la baza
procesului de regionare geografică sunt:
a) Criteriul peisagistic - presupune delimitarea regiunilor pe baza
atributelor fizice ale teritoriului2;
b) Criteriul funcţional - o regiune delimitată pe baza acestui criteriu va
include peisaje dintre cele mai variate, unităţi geografico-fizice diverse (ex.
sectoare de câmpie, de podiş, vegetaţie de stepă şi vegetaţie forestieră, un mozaic
de soluri etc.), densităţi nuanţate ale aşezărilor, ale populaţiei etc. 3;
1
această parte are la bază lucrarea lui Boțan, C. N. (2009), Europa. Geografie regională aplicată, Centrul de
Multiplicare al Universității „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
2
vezi, Cocean, P. (2005), Geografie Regională, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, pag. 81-83.
3
idem, pag. 83-84.
2
c) Criteriul politico-administrativ - produce regionări pe baza
considerentelor de ordin peisagistic, funcţional, etnic sau cultural, a unor strategii
de dezvoltare economică, socială, geopolitică, culturală etc. 4;
d) Criteriul mental - conturează regiuni pe baza conexiunii mentale dintre
om şi loc, entitatea astfel delimitată devenind un „spaţiu perceput” sau un „spaţiu
trăit”, adjudecat fizic şi spiritual de către fiinţa umană 5;
e) Criterul extensiunii spaţiale - nu există o dimensiune standard, conform
căreia o entitate spaţială este inclusă în categoria de regiune geografică, aceasta
(regiunea) trebuind să fie suficient de complexă pentru a permite exprimarea unor
generalizări, valabile în cazul tuturor regiunilor similare;
e) Criteriul discontinuităţilor geografice - ia în calcul existența
discontinuităților de orice tip (ex. morfologice, hidrografice, politico-
administrative, mentale etc.), acestea impunând, de fiecare dată, limite de regiuni;
f) Criteriile heteroclite - presupun surprinderea într-un tot unitar a unui
cumul de însuşiri extrem de nuanţate. Astfel, forţele centripete care menţin un set de
elemente, cu origini diferite, în limitele aceleaşi regiuni trebuie să fie mai puternice
decât forţele centrifuge, ce ar putea determina dezintegrarea regiunii respective6.
Situaţia de lucru nr. 2.
După explicarea prealabilă a importanței criteriilor de regionare
(menționate mai sus), vor fi emise, de către studenți, câte trei exemple de regiuni
europene existente în realitate, delimitate pe baza fiecărui criterui în parte.
Care sunt elementele utilizate în procesul de regionare?
În procesul de regionare se operează cu trei seturi de elemente:
a) elemente cuantificabile (calitative şi cantitative) - dintre acestea se
remarcă: mărimea şi/sau intensitatea fluxurilor regionale (ex. mişcări de populaţie,
de mărfuri, de informaţii), tipul predominant de vegetaţie, climă sau sol, indicatori
socio-economici (ex. Indicele de Dezvoltare Umană-IDU, Produsul Intern Brut-
PIB, mortalitatea infantilă, natalitatea, sporul natural, rata emigraţiei etc.);
b) elemente non-cuantificabile - precum sentimentul apartenenţei
individului la un anumit spaţiu (ex. spaţiul mental, spațiul trăit, spațiul perceput
etc.), deciziile politico-administrative arbitrare sau argumentate etc.;
c) elemente complexe - rezultate din combinări ale elementelor
cuatificabile cu cele non-cuantificabile (în diferite variante).
Metode de regionare.
În general, în procesul de regionare, spaţiul geografic este descompus în
unităţile sale cele mai simple (numite unități elementare de teritoriu), după care
urmează o etapă de recompunere (de asociere a acelor unităţi elementare de
teritoriu care prezintă similitudini sau afinităţi), funcţie de scopul urmărit.
4
idem, pag. 84-87.
5
idem, pag. 87-88.
6
idem, pag. 89.
3
Tehnicile de recompunere a spaţiului şi de delimitare a regiunilor sunt
diverse şi, în funcţie de scopul urmărit de cercetător, pot fi de la cele mai simple
{asocierea de unităţi elementare de teritoriu (ex. unităţi elementare de peisaj,
unităţi elementare statistice etc.) cu caractere asemănătoare, rezultatul fiind
punerea în evidenţă a unor regiuni omogene}, la cele mai complexe (numite
tehnici de analiză statistică multifactorială computerizată, unde se stabilesc
corelaţii pozitive sau negative între o multitudine de variabile sau grupuri de
variabile, folosind algoritmi de natură statistică diferită 7).
Regionarea pornind de la unităţi elementare de teritoriu definite pe baza
unui singur caracter.
Această metodă este una dintre cele mai simple8 şi implică descompunerea
unui spaţiu în unităţi elementare de teritoriu (cel mai des uzitate fiind unităţile
statistic omogene - unităţile administrative), iar, ulterior, reprezentarea, conform
unei legende, a distribuţiei în spaţiu a unui singur caracter. Faza finală a acestei
metode constă în trasarea limitelor regiunii/regiunilor omogene obţinute, conform
modelului de mai jos (Fig. 117).
Fig.117. Regionarea pe baza unui singur caracter.

Sursă: (Claval, P., 1993).
7
acest demers implică folosirea unor pachete de softuri specifice metodologiei GIS (Sistemelor
Informaționale Geografice.
8
emisă de Claval, P. (1993).
4
Aplicaţia practică nr. 1.
a). Pornind de la modelul lui Claval, P. din figura 117, precizaţi câte
regiuni pot fi puse în evidenţă în cazul 1a ? Dar în cazurile 1b şi 1c ?
b) Ce natură poate fi atribuită spaţiului B din situaţia 1c ?
Se va explica situaţia existentă în fiecare din cele trei ipostaze ale figurii
117, cu precizarea numărului de regiuni omogene (pe baza a un caracter) din
fiecare ipostază şi a modului în care ele sunt delimitate. Claval, P. nu precizează
dacă avem de-a face cu o singură regiune, în care se evidenţiază trei areale
distincte sau sunt prezente trei regiuni diferite. Oricum, pentru analiza fenomenului
urmărit acest aspect nu prezintă importanță.
c) Enunţaţi trei exemple de regiuni omogene din continentul european, în
care elementul turistic (definit drept caracterul „a”) este principalul resort în
procesul de dezvoltare teritorială.
Folosind datele statistice din tabelul 10, referitoare la indicatorul intitulat
„Speranţa de viaţă la naştere în statele Europei, în anul 2012” (înțeles, în acest
caz, drept caracterul „a”), delimitaţi regiuni omogene (se vor haşura orizontal
numai statele în care valoarea acestui indicator este mai mare sau egală cu 77
ani). Ulterior, prin consultarea unor titluri bibliografice se va comenta şi explica
realitatea existentă la nivelul Europei (factorii care influenţează în mod decisiv
valorile speranței de viață la naștere în statele Europei).
Explicarea valorilor indicatorului menţionat va fi centrată pe o serie de
factori cu impact direct, precum: venitul/locuitor în statele Europei; nivelul de trai;
calitatea serviciilor medicale; calitatea alimentaţiei; contextul geopolitic în care
statele Europei au evoluat în timp (ex. dictaturile comuniste/democraţiile
tradiţionale); epidemii; comportamentul geodemografic specific etc.
Pentru această aplicaţie se va utiliza, ca suport de lucru, o hartă politică
mută a Europei (Fig. 118).
Speranța de viață la naștere în statele Europei (iulie 2012)
Tabelul
10
Speranţa de Speranţa de
Nr. Nr.
Statul viaţă la Statul viaţă la
crt. crt.
naştere (ani) naştere (ani)
1 Principatul Monaco 89,68 31 Republica Cehă 77,38
2 San Marino 83,07 32 Polonia 76,25
3 Andorra 82,50 33 Slovacia 76,03
4 Italia 81,86 34 Croația 75,99
5 Vatican 81,57 35 Muntenegru 75,76
6 Liechtenstein 81,50 36 Kosovo 75,72
7 Franța 81,46 37 Lituania 75,55
8 Spania 81,27 38 Macedonia 75,36
5
9 Suedia 81,18 39 Cipru 75,21
10 Elveția 81,17 40 Ungaria 75,02
11 Islanda 81,00 41 Serbia 74,56
12 Olanda 80,91 42 România 74,22
13 Irlanda 80,32 43 Bulgaria 73,84
14 Norvegia 80,32 44 Estonia 73,58
15 Germania 80,19 45 Letonia 72,93
Regatul Unit al
16 Marii Britanii și 80,17 46 Belarus 71,48
Irlandei de Nord
Republica
17 Svalbard* 80,17 47 69,51
Moldova
18 Grecia 80,05 48 Ucraina 68,74
19 Austria 79,91 49 Rusia**** 66,46
Uniunea
20 Insulele Feroe** 79,85 50 79,76
Europeană
21 Malta 79,85 51 Europa***** 77,87
22 Luxemburg 79,75 52 Lesotho 51,86
23 Belgia 79,65 53 Zimbabwe 51,82
24 Finlanda 79,41 54 Somalia 50,80
Bosnia și Republica
25 78,96 55 50,48
Herțegovina Central Africană
26 Gibraltar*** 78,83 56 Afganistan 49,72
27 Danemarca 78,78 57 Swaziland 49,42
28 Portugalia 78,70 58 Africa de Sud 49,41
29 Albania 77,59 59 Guineea-Bissau 49,11
30 Slovenia 77,48 60 Ciad 48,69
Sursă:(https://www.cia.gov/library/publications/the-world-
factbook/wfbExt/region_eur.html, accesat în data de 04.01.2013, orele 1015).
*din punct de vedere administrativ-teritorial aparține Norvegiei.
**din punct de vedere administrativ-teritorial aparțin Danemarcei
***din punct de vedere administrativ-teritorial aparține Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de Nord.
****valoarea se referă la suprafața întregului stat (inclusiv partea asiatică).
*****valoarea se referă exclusiv la continentul european, fără a include partea asiatică a Rusiei.
Regionarea pornind de la unităţi elementare de teritoriu definite pe baza a

două caractere.
În acest caz, unităţile elementare de teritoriu vor fi grupate după raporturile
lor posibile, vis-a-vis de existența a două caractere diferite, prezente în acelaşi
moment, într-un spațiu dat.
În momentul în care se iau în calcul două elemente diferite, dar prezente
simultan în același teritoriu, rezultă următoarele situaţii posibile: (1) sunt prezente
ambele caractere în aceeaşi unitate elementară; (2) și (3) situaţii în care o unitate
elementară se caracterizează prin prezenţa unui singur caracter (primul sau al
doilea) din cele două existente și (4) situaţia în care nu este prezent niciunul din
6
cele două caractere luate în calcul. Astfel, modelul abstract propus de către Claval,
P., 2003, prezintă următoarele situaţii teritoriale (Fig. 119).
Prima situaţie, este caracterizată prin faptul că, distribuţia celor două
caractere este difuză în teritoriul analizat, fără a putea fi urmărită o „anumită
grupare” spaţială a unităţilor elementare cu trăsături similare. În acest caz,
delimitarea unor areale omogene, altele decât regiunea în sine, nu este posibilă.
7
Fig.118. Harta mută a Europei.
Sursă:(http://alliance.la.asu.edu/maps/Europe.PDF, accesat în 11.06.2009, orele 1125).
8
Fig.119. Regionarea pe baza a două caractere.
Sursă:(Claval, P., 1993, citat de Pendea, F. I., 2003).
În al doilea caz, se observă că arealele elementare, caracterizate de

existența simultană a ambelor caractere, se grupează clar în spaţiu. Aici este
posibilă delimitarea a două regiuni omogene, respectiv: una, în care sunt prezente
ambele caractere şi alta, caracterizată prin absenţa ambelor caractere.
În situaţia „c”, se observă gruparea teritorială a arealelor elementare în trei
categorii: (1) definit numai de prezența caracterului „a”; (2) în care se remarcă
numai caracterul „b” și (3) în care ambele caractere lipsesc.
În al patrulea caz, cel mai complicat, există patru situaţii teritoriale,
respectiv: un areal format din unităţi elementare de teritoriu în care apare doar
caracterul „a”; un areal în care apare numai caracterul „b”; între acestea două se
interpune un sector, în care apar suprapuse ambele caractere şi un ultim caz, când
într-un spaţiu ce reuneşte mai multe areale elementare de teritotiu nu apare
niciunul din cele patru caractere luate în calcul.
Aplicaţia practică nr. 3 (Regionalizarea Italiei pe baza a două caractere).
Vor fi utilizate datele statistice din tabelul de mai jos (tabelul 11), în care
sunt date valori ale produsului intern brut (PIB) (considerat ca fiind caracterul 1)
şi valori procentuale ale numărului de persoane ce activează în sectorul primar
(considerat drept caracterul 2), pentru fiecare din unităţile statistice de tip NUTS 2
(Nomenclatorul Unităților Statistice Teritoriale), ale Italiei. Se va trece la
reprezentarea pe o hartă mută (Fig. 120), pe care sunt delimitate regiunile statistice
de tip NUTS 2 ale Uniunii Europene, în anul 1990, a datelor oferite în tabel,
9
conform legendei de mai jos şi se vor grupa numai acele unităţi în care se suprapun
valori pozitive ale celor doi indicatori9, deci vor fi identificate grupările teritoriale
omogene (regiunile omogene), funcție de existența și distribuţia simultană celor
două caractere.
Ulterior, se va analiza și comenta situaţia existentă la nivelul regiunilor de
tip NUTS 2 din Italia, avându-se la îndemână datele din tabel şi eventualele surse
bibliografice. Se vor pune în evidenţă diferenţierile însemnate, existente între
„nordul” dezvoltat şi celelalte regiuni ale Italiei, în special cele din „sudul” mai
puţin dezvoltat.
Populaţia ocupată în agricultură şi valoarea PIB-ului/locuitor în unităţile
teritoriale statistice de tip NUTS 2 ale Italiei (1990)
Tabelul 11
Produsul intern
brut/locuitor
Nr. Populaţia ocupată în
Regiunea (% față media
crt. agricultură (%)
considerată ca fiind 100
a Uniunii Europene)
1 Piemonte (77) 7 121
2 Valle d’Aosta (78) 10 128
3 Liguria (79) 6 117
4 Lombardia (80) 3 139
5 Trentino-Alto Adige (81) 11 119
6 Veneto (82) 7 118
Friuli-Venezia Giulia
7 5 118
(83)
8 Emilia-Romagna (84) 10 130
9 Toscana (85) 6 114
10 Umbria (86) 9 99
11 Marche (87) 10 104
12 Lazio (88) 5 117
13 Campania (89) 12 67
14 Abruzzi (90) 12 89
15 Molise (91) 20 79
16 Puglia (92) 17 73
17 Basilicata (93) 22 62
18 Calabria (94) 22 57
19 Sicilia (95) 15 69
20 Sardegna (96) 14 75
Sursă:(Pendea, F. I., 2003).
Legenda:
≤ 7% populaţie ocupată în agricultură - haşuri verticale.
≥ 100 valoare a PIB-ului - haşuri orizontale.
9
adică valori reduse ale populaţiei ocupate în agricultură şi valori mari ale produsului intern brut.
10
Fig.120. Unitățile teritoriale statistice de tip NUTS 1 și 2 ale Uniunii Europene
(1990).
11
Regionarea pornind de la unităţi elementare de teritoriu definite de “n”
caractere.
În cazul regionării pe baza a “n” caractere (însemnând mai mult decât
două caractere existente simultan într-un anumit teritoriu) se procedează la fel ca şi
în cazul metodei de regionare pe baza a două caractere. Aici însă, pot apărea
situaţii mai diverse și mai complexe (Fig. 121), funcţie de numărul de caractere
existente şi de distribuţia spaţială a acestora.
Fig.121. Regionarea pe baza a „n” caractere.

12
Sursă:(Claval, P., 1993, citat de Pendea, F. I., 2003).
În figura 121 sunt prezentate situaţiile teritoriale ce pot apărea în cazul
regionării în care se ține cont de un număr mai mare de două elemente. Astfel, în
ipostaza A, este vorba de regionarea unui anumit teritoriu în unități elementare,
luându-se în calcul existența a patru caractere (exercițiul este dublat în cazul
ipostazei A, patru elemente fiind prezente într-un anumit mod în partea de sus a
acesteia - caracterele 1, 2, 3, 4 și alte patru - caracterele 5, 6, 7, 8, în partea de jos a
ei). În esență, se evidențiază în teritoriul A, un număr de cinci unități elementare:
(1) în care nu este prezent niciun element din cele patru (în ambele exemple date);
(2) în care există doar elementul 4; (3) în care există elementele 3 și 4; (4) în care
sunt prezente elementele 3, 4 și 5 și (5) o unitate elementară în care sunt prezente
simultan toate cele patru caractere.
Ipostaza B, propune regionarea unui teritoriu în unități elementare,
ținându-se seama de existența simultană a șase caractere. Astfel, poate fi
evidenţiată o unitate elementară în care sunt prezente simultan toate cele șase
caractere; o alta în care există simultan numai caracterele 1, 2 și 3; o a treia, în care
sunt prezente doar caracterele 4, 5 și 6; câteva unități elementare în care există doar
câte două din cele șase caractere; unele, unități elementare, în care există câte un
singur caracter (din cele șase) și, în fine, o unitate elementară de teritoriu, în care
nu este prezent niciunul din cele șase caractere analizate.
Se va analiza figura 121 și vor trebui emise două explicații: (1) câte unități
elementare de teritoriu pot fi identificate în fiecare din cele două ipostaze (A și B)
și (2) câte caractere sunt prezente simultan în fiecare dintre unitățile elementare
identificate în cele două ipostaze.
Metode complexe utilizate în procesul de regionare.
Dintre metodele de regionare complexe, cele mai uzitate sunt cele de
analiză statistică asistate de GIS (Sistemele Informaționale Geografice). Pentru a
folosi aceste metode sunt necesare programe de analiză statistică computerizată.
Analiza statistică multifactorială computerizată.
Se bazează pe un complex de metode, adaptate nevoilor ştiinţei
organizării spaţiului geografic şi a studiului diferenţierilor sale (ex. analiza
regională). Pentru utilizarea acestor metode este necesară organizarea sistematică
a informaţiei geografice sub forma unor matrici de informaţii spaţiale (baze de
date). Ansamblul spaţial analizat este decupat în unităţi elementare de teritoriu
(indivizi spaţiali) fiecare fiind analizată din perspectiva unor serii de indicatori
(variabile), funcţie de scopul cercetării. O astfel de matrice este compusă din
linii, pe care sunt reprezentate unităţile elementare de teritoriu şi din coloane,
însemnând seriile de variabile luate în calcul (ex. date statistice de populaţie,
indicatori socio-economici, etc.).
13
Pe baza acestei metode se pot identifica regiuni omogene, luând în calcul
un număr foarte mare de indicatori, ce pot fi întâlniți, în mod simultan în arealul
respectiv.
Dacă am încerca un exerciţiu de imaginaţie, am putea considera, că dorim
să obţinem, la nivelul continentului european, unități elementare de teritoriu
(regiuni omogene), luând în calcul, spre exemplu, cincizeci de indicatori, simultan,
pentru fiecare stat în parte.
Pentru a putea îndeplini dezideratul propus, trebuie să introducem în
computer datele referitoare la cei cincizeci de indicatori aleși inițial, pentru fiecare
stat în parte, în coordonatele informatice ale acestei analize (analiza statistică
multifatorială computerizată). Ulterior, prin procesarea datelor, computerul este
capabil să producă o hartă a Europei, pe care să apară toate acele areale,
considerate de către noi ca fiind regiuni omogene (unități teritoriale elementare), în
care sunt prezenţi, în mod simultan, toţi cei cincizeci de indicatori.
Complementar, pot să apară areale în care sunt prezenţi simultan, doar 49
indicatori, 48 indicatori ... un singur indicator, sau areale din care lipsesc toți cei 50
indicatori stabiliți inițial. Programul este capabil să identifice areale în care pot
apare 3, 5, 23...etc. indicatori, la modul aleator. Spre exemplu, poate apărea un
areal omogen în care sunt prezenţi indicatorii 3, 18, 46, 49 sau areale în care sunt
prezenţi cu totul alţi indicatori, din cei cincizeci iniţial introduşi în computer.
Desigur, crearea unei baze de date computerizate cu indicatorii pe care noi
îi vizăm, este un demers anevoios, dar rezultatele obținute vor reflecta fidel
realitatea. Calitatea metodei constă în faptul că, respectă principalul deziderat al
Geografiei Regionale şi anume, acela că delimitarea unei regiuni este cu atât mai
corectă, cu cât, în analiza ei, se iau în calcul un număr mai mare de indicatori.
Pentru fixarea cunoștințelor, studenţii vor localiza pe o hartă mută a
Europei următoarele elemente geografico-fizice (ca suport de lucru va fi utilizată
harta Europei din figura 118):
a) Punctele extreme ale Europei: Capul Nord (710 latitudine nordică);
Capul Nordkyn; Capul Roca (9034' longitudine vestică); Capul Tarifa (36 0
latitudine nordică); Insula Creta: 35 0 latitudine nordică); nord-estul Munţilor Ural
(arealul Vorkuta): 670 longitudine estică.
b) Oceane, mări mărginaşe, golfuri: Oceanul Arctic (Marea Barents,
Marea Albă, Marea Peciora); Oceanul Atlantic (Marea Norvegiei, Marea Nordului;
Marea Mânecii, Marea Baltică, Golful Botnic, Golful Finic, Golful Biscaya, Golful
Bristol, Golful Cadiz, Marea Irlandei, Golful Cardigan); Marea Mediterană
(Marea Tireniană, Marea Adriatică, Marea Egee, Golful Veneţia); Marea Neagră;
Marea Caspică; Marea Azov.
c) Insule și Arhipelaguri: Insula Magerøy, Insula Islanda, Insulele Orkney,
Insulele Feroe, Insula Yan Mayen, Insula Shetland, Arhipelagul Britanic (Marea
Britanie, Irlanda, Hebride, Man, Islay, Anglesey), Insula Gotland, Insula Ǻland,
Insula Öland, Insula Bornholm, Insulele Pitiuze, Insula Sicilia, Insula Sardinia,
14
Insulele Baleare (Mallorca, Menorca, Ibiza, Formentera), Insula Corsica, Insula
Malta, Insula Creta, Insula Rhodos, Insula Lesbos, Insula Chios, Insula Limnos,
Insulele Sporade, Insulele Ciclade, Insula Cipru.
d) Peninsule: Peninsula Kola, Peninsula Cornwall, Peninsula Iberică,
Peninsula Peloponez, Peninsula Yutlanda, Peninsula Bretagne, Peninsula Italică,
Peninsula Balcanică, Peninsula Scandinavia, Peninsula Cotentin, Peninsula Istria,
Peninsula Crimeea.
e) Strâmtori: Strâmtoarea Øresund, Strâmtoarea Skagerrak, Strâmtoarea
Kattegat, Strâmtoarea Dover (Calais), Strâmtoarea Gibraltar, Strâmtoarea
Dardanele, Strâmtoarea Bosfor, Strâmtoarea Kerci, Strâmtoarea Messina,
Strâmtoarea Bonifaccio.
f) Fjorduri: Hardandenfjord; Sognefjord.
g) Elementele geografice ale limitei dintre Europa şi Asia: Munţii Ural -
fluviul Ural - nordul Mării Caspice - Depresiunea Kuma-Mânici - Marea Azov -
Strâmtoarea Kerci - Marea Neagră - Strâmtoarea Bosfor - Marea Marmara -
Strâmtoarea Dardanele - Marea Egee.
15
XIV. TIPURI DE REGIUNI GEOGRAFICE.
REGIUNI OMOGENE ÎN EUROPA
Regiunea geografică - coordonate generale.
Criteriile de clasificare a regiunilor geografice sunt diverse şi corespund
mai multor viziuni de abordare ce au dominat gândirea geografică în diferite
etape10. Astfel, regiunile pot fi clasificate conform necesităţilor la care răspund
aceste operaţii şi pot fi în funcţie de următoarele criterii specializate 11, desprinse
din cele generale enunțate în capitolul precedent: scopul demersului ştiinţific,
structură, trăsături evolutive, mărime, nivel de organizare, relaţiile om-mediu,
gradul de complexitate şi gradul de vulnerabilitate.
În situația de față li se va explica studenților că aceste criterii (tehnice şi
specializate) decurg din criteriile geografice (majore şi generale) ce au fost
prezentate în capitolul precedent al lucrării.
Pe baza criteriilor menţionate se pun în evidenţă următoarele tipuri de
regiuni geografice:
a) Scopul demersului ştiinţific - presupune divizarea suprafeţei terestre în
concordanţă cu dezideratul pe care şi-l propune cercetătorul geograf la începutul
investigaţiei sale, rezultând următoarele tipuri de regiuni 12: morfologice; climatice;
pedogeografice; biogeografice; rurale; urbane; agricole; industriale; turistice;
politico-administrative; ecologice și mixte.
b) Structură - regiunile rezultate răspund complet oricărei analize
structuraliste, integrând în cadrul lor întreaga fenomenologie geografică 13:
omogene; polarizate (funcționale); anizotrope.
c) Trăsături evolutive - tipurile de regiuni rezultate corespund, fiecare,
anumitor faze ale dezvoltării Geografiei Regionale 14: naturale; umanizate;
funcţionale (polarizate); sistem.
d) Mărime - ordinele de mărime sunt impuse de amploarea şi gradul de
aprofundare a introspecţiilor, de scopul demersului ştiinţific, de capacitatea
10
conform lui Cocean, P. (2005), Geografie Regională, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,
pag. 89-107.
11
Cocean, P., 2002, 2005.
12
după Cocean, P. 2005, pag. 93.
13
idem, pag. 94.
14
idem, pag. 94
16
intuitivă şi interpretativă a investigatorului 15: macroregiuni; regiuni de ordinul I,
II, III etc.; microregiuni.
e) Nivelul de organizare - generează următoarele tipuri de regiuni
geografice: active; echilibrate; informatizate; autofinalizante.
f) Relaţie om-mediu - impune: regiuni înrădăcinate; regiuni fluide;
regiuni explozive.
g) Gradul de complexitate - regiuni elementare și regiuni complexe.
h) Gradul de vulnerabilitate - este un rezultat al orientării studiilor actuale
către domeniile riscurilor şi hazardelor, ca fenomene de maxim impact asupra
omului. Pe baza lui apar16: regiuni stabile; regiuni critice și regiuni defavorizate.
Prin consultarea bibliografiei generale indicate şi a oricăror alte lucrări de
specialitate, studenţii vor trebui să enunţe cel puţin două exemple de regiuni
geografice europene pentru fiecare dintre enumerate mai sus.
Dintre regiunile menţionate, dezbateri ştiinţifice şi ideologice intense au
generat cele aparţinătoare criteriilor structural şi evolutiv. Fiecare dintre aceste
tipuri a parcurs perioade de acceptare, când câmpul lor conceptual a dominat
gândirea ştiinţei regionale, precum şi perioade de dezavuare, când acestea erau
înlocuite cu altele, în procesul de evoluţie a demersului ştiinţific. Unele dintre
noţiunile-tip se suprapun parţial din punct de vedere conceptual (ex. regiunea
polarizată-regiunea funcţională), altele dezvoltă idei diferite faţă de precedentele,
însă toate apelează, nemijlocit, la noţiunea fundamentală de spaţiu geografic.
Axiomele fundamentale ale regiunii geografice sunt: (1) localizarea - orice
regiune geografică trebuie să prezinte limite clare; (2) diferenţierea - trebuie să
deţină un etos personal bine individualizat prin care se diferenţiază de entităţile
vecine; (3) interacţiunea - între elementele sale componente trebuie să existe
interrelaţii funcţionale şi (4) auto-corelarea spaţială - trebuie să funcţioneze ca un
sistem deschis, cu permanente interrelaţionări cu sistemele teritoriale vecine 17.
XVI.1. Problema regiunilor omogene europene
Regiunea omogenă este catalogată drept un „spaţiu definit de răspândirea
uniformă a masei, energiei şi intereselor”18.
Omogenitatea spaţială are mai multe înţelesuri, fiind determinată de o
serie de elemente geografice precum: uniformitatea peisajului (ex. relief, climă,
vegetaţie etc.); coeziunea teritorială rezultată din tipul şi modul de organizare a
activităţilor umane, ce se desfăşoară ca răspuns uniform la condiţiile de mediu
omogene existente într-un teritoriu (ex. regiuni agricole cu monocultură, regiuni
forestiere cu dominanţă a activităţilor de prelucrare primară a lemnului etc.).
15
idem, pag. 94.
16
idem, pag. 94.
17
conform lui Dauphine, A., 1979.
18
după Cocean, P., 2005, pag. 101.
17
Se vorbește de existența a patru tipuri de omogenitate geografică spațială,
respectiv19: (1) omogenitatea globală - rezultată din suprapunerea activităţilor
umane pe un spaţiu fizic omogen; (2) omogenitatea relativă - rezultă din
dominanţa, în organizarea spaţiului, a unui singur element, care domină celelalte
trăsături geografice; (3) omogenitatea recurentă - rezultată din alăturarea unor
unităţi elementare de spaţiu cu trăsături similare (ex. alăturarea mai multor „celule
spaţiale” de tip hodaie din Câmpia Transilvaniei, cu teritoriile lor adiacente, duce
la conturarea unor spaţii cvasi-omogene) și (4) omogenitatea relaţională -
identificată în bazinul Amazonului, care relevă o omogenitate intercorelată între
climat, soluri şi formaţiunile vegetale.
Se explică cele patru tipuri de omogenitate, studenţii fiind invitaţi, ulterior,
să enunţe cât mai multe exemple de regiuni europene încadrabile în fiecare tip.
Punerea în evidenţă a regiunilor omogene.
Omogenitatea spaţiului geografic este înainte de toate o noţiune relativă,
care depinde, în primul rând, de scara la care se face referire. Spre exemplu, un
ansamblu spaţial de tip câmpie, cum este de pildă Câmpia Bărăganului, apare
omogen în raport cu unităţile vecine (ex. câmpii piemontane, Lunca Dunării etc.),
însă privit în detaliu, acest spaţiu relevă subunităţi diferite unele de altele, cum ar fi
luncile joase ale râurilor, tăpşanele cu dune de nisip din coridoarele aluviale,
oraşele şi localităţile rurale cu rol polarizator, sectoarele de câmpie tabulare,
sectoarele de subsidență etc.
În anumite situații, se constată că „regiunile omogene pot fi puse în
evidenţă, cel mai frecvent, la extremităţile scărilor de referinţă”20, adică
omogenitatea este evidentă atât la nivel macroscalar (ex. Bazinul Amazonului,
Câmpia Siberiei de Vest, Deșertul Sahara, Câmpia Bărăganului etc.), cât şi la nivel
microscalar (ex. o terasă fluviatilă cultivată cu cereale, un glacis piemontan cu
plantaţii viticole din Subcarpaţii Curburii etc.). De fapt, după cum precizează
acelaşi autor, în ţările dezvoltate nu se poate vorbi despre regiuni omogene,
deoarece diversitatea spaţiului geografic şi multitudinea de relaţii dintre elementele
sale, permite evidenţierea, cel mult a unor sub-regiuni omogene. De pildă, putem
aprecia, că un glacis piemontan utilizat viticol este un ansamblu sub-regional
omogen, în cadrul regiunii geografice a Subcarpaților Curburii.
În esenţă, există două tipuri de regiuni omogene 21: (1) regiuni omogene de
origine naturală şi (2) regiuni omogene edificate antropic. În primul caz, un
anumit factor de origine naturală (ex. climatul, o formaţiune biogeografică, relieful
etc.) îi domină în mod clar pe toţi ceilalţi, impunându-se decisiv în peisaj. Este
cazul marilor ansambluri naturale de tipul Bazinului Amazoniei, taigalei
canadiană, taigalei siberiene, câmpiilor central-semideşertice australiene, Saharei
19
după Beaujeau-Garnier, Jaqueline, 1971 (primele trei tipuri) și Dauphine, A., 1979 (al patrulea tip).
20
conform lui Dumolard, P., 1975.
21
după Dauphine, A., 1979.
18
etc.). În cel de-al doilea caz, activităţile antropice, implementate într-un anumit
spaţiu, pot avea un caracter omogen, pornind, de cele mai multe ori, de la existența
unei uniformități a condiţiilor naturale. Astfel, se pot distinge mari regiuni
agricole cu monoculturi (ex. cotton belt-ul; corn belt-ul și soy belt-ul din Statele
Unite ale Americii sau campos-urile braziliene de creştere extensivă a bovinelor),
unele regiuni turistice sau industriale etc. De altfel, același autor 22, precizează
faptul că, de cele mai multe ori, nu se poate vorbi de regiuni omogene eficitate
exclusiv de componenta antropică.
Omogenitatea este evidenţiată, aşa cum am menţionat, în primul rând, la
nivel sub-regional. De asemenea, în cazul regiunilor omogene edificate de om,
putem vorbi doar de o omogenitate multiplicativă23, realizată prin alăturarea
spaţială a mai multor unităţi elementare de acelaşi tip.
Analiza comparativă a similitudinilor și diferențierilor structural-
peisajistice dintre o regiune omogenă edificată natural (ex. Podișul Lacurilor din
Finlanda) şi o regiune omogenă edificată antropic (ex. Regiunea Alföld din
Ungaria).
a) Podişul Lacurilor - regiune omogenă edificată natural? (Fig. 122).
Podișul Lacurilor are aspectul unui podiş, înclinat înspre sud şi sud-est, cu
altitudini de circa 120 m (în nord) şi 80 m (în sud), culmile deluroase alungite
corespunzând sectoarelor de acumulare glaciară şi depăşind, în anumite locuri
altitudinea de 200 m. Dominant este peisajul lacustru, iar spaţiul dintre lacuri este
ocupat cvasi-generalizat cu păduri de conifere. Orientarea generală a cuvetelor
lacustre, pe direcţie nord-vest – sud-est, este determinată de liniile tectonice care
afectează scutul precambrian foarte vechi, puse în evidenţă de acţiunea de eroziune
a gheţarilor, care au înaintat din direcția nord-vest. Urmărind înclinarea generală a
podişului, emisarii lacurilor mari (ex. Saimaa, Päijänne) debuşează în apele
Golfului Finic.
Densitatea populației deține valori reduse iar principalele entități urbane
sunt din categoria celor mici (ex. Jyväskylä, Mikkeli, Pieksämäki, Varkaus,
Joensuu, Savonlinna și Kuopio).
b) Regiunea Alföld - regiune omogenă edificată antropic? (Fig. 123 și 124).
Regiunea Alföld este principala zonă de producţie agricolă a Ungariei.
Profilul agricol principal este cerealier, remarcându-se culturile de porumb şi grâu, a
căror productivitate crescută este susţinută prin prezenţa a vaste suprafeţe irigate.
În subsidiar se remarcă culturile de cartof, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cânepă,
trifoi și lucernă. Omogenitatea de natură antropică este generată şi susţinută de
prezența generalizată, pe întreaga suprafaţă, a culturilor de grâu și porumb. Funcţiile
industriale ale regiunii s-au extins considerabil în numeroase centre urbane (unele
dintre acestea fiind la început oraşe agricole). Mari întreprinderi industriale noi
22
Dauphine, A., 1979.
23
vezi omogenitatea recurentă, la Beaujeau-Garnier, Jaqueline, 1971.
19
funcţionează în orașe precum Szeged, Hódmezővásárhely, Orosháza, Békéscsaba,
Kecskemét, Szolnok, Debrecen, Tiszafüred etc.
Fig.122. Podişul Lacurilor (Finlanda).

20
Sursă:(http://www.lib.utexas.edu/maps/europe/finland_rel96.jpg , accesat în 13.06.09,
orele 1010).
Fig.123. Regiunile Ungariei24.

Sursă:(http://www.lib.utexas.edu/maps/europe/hungary_land_1973.jpg, accesat în 13.06.
09, orele 1037).
Fig.124. Ungaria. Harta utilizării terenurilor.
24
regiunea Alföld cuprinde teritoriul Ungariei situat între Tisa la vest şi graniţa cu România la est
fiind compusă din două subregiuni, respectiv: Eszak-Alföld (la nord) şi Del-Alföld (la sud).
21
Sursă:(http://www.lib.utexas.edu/maps/europe/hungary_land_1973.jpg, accesat în 13.06.
09, orele 1037).
Se vor analiza cu atenţie textele de mai sus, precum şi materialul
bibliografic accesibil şi, ulterior, vor trebui evidențiate principalele asemănări şi
deosebiri dintre cele două regiuni diferite structural (regiunea omogenă naturală -
Podișul Lacurilor și regiunea omogenă edificată antropic - Alföld). De pildă, o
posibilă asemănare este dată de caracterul de planitate relativă a reliefului evidentă
în cazul ambelor regiuni. Vor trebui emise cel puţin cinci asemănări şi cinci
deosebiri între regiunea Podişul Lacurilor şi regiunea Alföld. În analiză se va ţine
seama, în mod deosebit, de aspecte geografice, precum: densitatea populaţiei,
filonul genetic al populaţiei din cele două regiuni, nivelul de trai, fenomenul
turistic, ocupația locuitorilor etc.
Răspundeţi la următoarele probleme: (1) Poate fi considerată Regiunea
Alföld (în prezent), o veritabilă regiune omogenă?; (2) Dacă da, care este
elementul principal ce defineşte omogenitatea teritorială?; (3) Dacă nu, care sunt
factorii ce au determinat transformarea sa în alt tip de regiune?; (4) Care este rolul
centrelor urbane existente în regiunea Alföld?; (5) Dar a celor din Podişul
Lacurilor?; (6) Comunitățile umane existente în cele două regiuni sunt un factor al
omogenităţii teritoriale sau această caracteristică este indusă exclusiv de factorii
naturali? Argumentați fiecare răspuns.
Pe baza exemplului de mai sus, vor trebui enunțate alte zece exemple de
regiuni omogene (naturale și/sau antropice) existente la nivelul continentului
Europa (câte cinci din fiecare categorie). Ulterior, fiecare student va trebui să-şi
aleagă din cele zece exemple enunţate, o regiune, pe care o va analiza din
perspectiva omogenităţii geografice. Se va preciza, pentru regiunea aleasă, tipul de
omogenitate geografică, factorii generatori ai acestui fenomen, factorii care în
prezent inhibă omogenitatea în regiunea respectivă şi orice alte aspecte geografice,
care susţin caracterul de omogenitate în regiunea analizată. Se va realiza și o
cartoschemă a regiunii analizate.
Studenţii vor localiza, pe o hartă mută a Europei elementele geografico-
fizice nominalizate mai jos25. Pot fi întocmite două hărţi pentru a evita aglomerarea
elementelor, iar ca suport de lucru va fi utilizată harta Europei din figura 118.
a) Principalele unități (masive și vârfuri) montane ale Europei: Munţii
Scandinaviei (vf. Galdhøpiggen - 2 469 m, vf. Glittertinden - 2 470 m), Munţii
Scoţiei (vf. Ben Nevis - 1 343 m), Munţii Grampiani, Munţii Cheviot, Munţii
Penninni, Munţii Sierra Nevada (vf. Mulhacen - 3 478 m), Munţii Cantabrici,
Munţii Iberici, Munţii Pirinei (vf. Pico de Aneto - 3 404 m), Munţii Andaluziei,
25
după Atlasul geografic al lumii, (2003), Edit. Cartographia, Budapesta.
22
Munţii Cataluniei, Munţii Alpi (vf. Mont Blanc - 4 807 m, vf. Matterhorn - 4 478
m), Munţii Carpaţi (vf. Gerlachovska - 2 655 m, vf. Moldoveanu - 2 544 m, vf.
Negoiu - 2 535 m), Munții Dinarici, Munţii Stara Planina (vf. Botev - 2 376 m),
Munţii Pindului, Masivul Olimp (2 917 m), Munţii Rhodopi, Munţii Rila (vf.
Musala - 2 925 m), Munţii Ural (vf. Narodnaia - 1 895 m), Masivul Armorican,
Masivul Central Francez (vf. Puy de Sancy - 1 885 m), Munţii Ceveni, Munţii Jura,
Munţii Vosgi, Munţii Pădurea Neagră, Munţii Sudeţi, Munţii Pădurea Cehiei,
Munţii Metaliferi, Munţii Pădurea Thuringiei, Munţii Harz, Munţii Apenini (vf.
Gran Sasso - 2 914 m), Vulcanul Etna (3 340 m), Vulcanul Vezuviu;
b) Principalele bazine tectonice, podişuri şi câmpii din Europa: Câmpia
Germano-Poloneză, Bazinul Londrei, Câmpia Panonică, Câmpia Română, Podişul
Valdai, Câmpia Est-Europeană, Bazinul Thuringiei, Meseta Spaniei, Câmpia
Portugaliei, Bazinul Parizian, Bazinul Aquitaniei, Bazinul Weser, Podişul Bavariei,
Podişul Elveţiei, Podişul Austriei, Câmpia Padului, Câmpia Traciei;
c) Principalele cursuri de apă ale Europei: Torne, Lule, Ume, Dal, Klar,
Gotta, Glomma, Severn, Tamisa, Guadalquivir, Guadiana, Tajo, Duero, Ebro,
Tibru, Arno, Pad, Adige, Rhone, Saône, Garrone, Dordogne, Loire, Sena, Samelde
(Skelde), Rhin, Mosselle, Meuse, Ems, Wesser, Elba, Vltava, Oder, Warta, Vistula,
San, Bugul de Vest, Dunăre, Inn, Morava, Vah, Drava, Sava, Tisa, Drina, Dyose,
Mureş, Olt, Siret, Prut, Nistru, Nipru, Don, Doneţ, Volga, Oka, Kama, Dvina de
Nord, Peciora, Ural;
d) Principalele entităţi lacustre din Europa: Inari, Vänern, Vätern,
Mälaren, Saimaa, Ladoga, Onega, Ciudskoe, Geneva, Neuchâtel, Chiemsee,
Boden, Maggiore, Como, Garda, Iseo, Zürich, Neusiedlsee, Balaton, lacurile
Pomeraniene, lacurile Mazuriene, Shkodër, Ohrid, Prespa, Trasimeno, Bolsena.
23
XV. REGIUNI POLARIZATE26 ÎN EUROPA
Dintre multiplele definiții enunțate în timp, putem reține două, datorită
coerenței și clarității lor: (1) „spaţiu de gravitaţie al unei structuri teritoriale de
rang superior”27 și (2) „entitate teritorială ai cărei vectori converg către unul sau
mai multe puncte de gravitaţie, aflate, la rândul lor în relaţii de conexiune
(dependenţă, fluenţă) reciprocă”28.
După explicarea definiţiei, structurii şi interrelaţiilor existente în cadrul
unei regiuni polarizate (funcționale) se schiţează, împreună cu studenţii, matricea
structurală a unei astfel de regiuni, compusă din centrul/centrele polarizatoare și
arealul/arealele polarizate. Ulterior, aceștia sunt invitaţi să enunțe nivelurile
ierarhice de regiuni polarizate (cu precizarea centrelor polarizatoare) din România.
Modele de reprezentare a fenomenului de polarizare.
Dintre cele mai reprezentative modele geografice (geografico-economice
şi geografico-fizice) se remarcă următoarele: Modelul lui J. H. von Thunen29 (1826)
- este un model utopic (ideal) care pleacă de la ideea omogenităţii totale a spaţiului
geografic; Modelul lui W. Christaller30 (1933) - pleacă de la rolul gravitaţional al
unui oraş (centru de putere) şi arată faptul că liniile de forţă ale teritoriului se
aranjează holarhic, de la nivelul superior la cel mai puţin important; Modelul lui
W. H. Hoyt31 (1933); Modelul C. D. Harris şi E. L. Ullman32 (1945); Modelul lui F.
Perroux33 (1950) etc.
26
termenul este sinonim cu cel de regiune funcţională, ce corespunde clasificării după criteriul evolutiv.
27
emisă de Vallega, A., 1995.
28
emisă de Cocean, P., 2002 și 2005.
29
von Thunen, J. H. (1826), Der insolierte Staat in beziehung auf Landwirtschaft und
Nationalokonomie, Gustav Fischer, Stuttgard. Translated by C. M. Wartenburg, 1966, The Insolated
State, Oxford University Press, Oxford.
30
Christaller, W. (1933), Die Zentralen Orte in Süddeutschland, Gustav Fischer, Jena. Translated by
C. W. Baskin, Central Places in Southern Germany, Englewood Cliff, NJ. Prentice Hall.
31
Hoyt, W. H. (1933), The Structure and Growth of Residential Neighbourhoods in American Cities,
Federal Housing Administration, Washington DC.
32
Harris, C. D., Ulmann, E. .L (1933), The Nature of Cities, in Annals on the American Academy of
Political and Social Sciences, 242, 7-17.
33
Perroux, F. (1950), Economic Space: Theory and Applications, in Quarterly Journal of Economics,
vol. 64, New York.
24
Pe baza studierii surselor bibliografice, studenţii vor trebui să sintetizeze în
câteva rânduri (circa 10 rânduri) principalele idei referitoare la fenomenul de
polarizare existente în fiecare model din cele enumerate mai sus. Sinteza realizată
de către studenţi pentru fiecare model, va fi însoţită de câte o cartoschemă aferentă
acestora (cartoscheme elaborate de către autorii modelelor).
Concepte privitoare la fenomenul de polarizare.
Principalele concepte legate de studiul regiunii polarizate se pot grupa în
două categorii principale:
a) Conceptele polarizării economice.
Au ca idee centrală polul de creştere34, funcţia de creştere fiind asigurată
de industriile motrice, ale căror caracteristici esenţiale sunt producţia şi
productivitatea ridicată, precum şi poziţia dominantă în circuitul economic al
spaţiului respectiv.
b) Conceptele polarizării spaţiale.
Se bazează pe noţiunile de dominanţă spaţială şi centru de atracţie.
Diferenţele sensibile dintre noţiunile de centru de creştere şi cel de atracţie au fost
evidenţiate matematic, conform matricei de mai jos 35, unde: Aci şi Asi reprezintă
nivelul de activitate (ex. investiţii, locuri de muncă etc.) al unei industrii i...j dintr-
un anumit centru c şi spaţiul său limitrof s. În cazul polului de creştere există o
relaţie direct proporţională între centru şi spaţiul său înconjurător, în timp ce,
pentru un pol de atracţie, spaţiul său periferic are o acţiune negativă.

Se explică antinomia și complementaritatea dintre „conceptul polarizării
economice”, elaborat de către economişti, la începutul anilor '80 și care stipulează
faptul că, într-o regiune geografică, centrul polarizator de rangul I este oraşul cu
cea mai dezvoltată funcţie industrială şi „conceptul polarizării spaţiale”, elaborat
de către geografi, aceştia susţinând faptul că, un oraş poate deveni cel mai
important centru polarizator dintr-o anumită regiune, fără a avea o funcţie
industrială bine dezvoltată, importanţa sa fiind dată de dezvoltarea funcţiilor
34
termen utilizat prima dată de către Perroux, F., 1950.
35
matrice elaborată de către Nijkamp, P. și Paelink, J.H.P. (1978), în lucrarea Operational Theory and
Method in Regional Economics, Lexington, Massachusetts.
25
terţiare). Se emit o serie de exemple din realitate - Washington (pentru Statele
Unite ale Americii); Canberra (pentru Australia); Brasilia (pentru Brazilia) etc.
Ulterior, studenţii trebuie să argumenteze de ce municipiul Cluj-Napoca este cel
mai important centru polarizator al Transilvaniei, fără a deține o funcţie industrială
superioară celorlalte orașe mari din regiune. Acelaşi demers este aplicat şi în cazul
oraşului Bruxelles, principalul centru polarizator al Uniunii Europene.
Modele de evidenţiere a regiunii polarizate.
Aceste modele se pot grupa în trei clase principale: teoretice, empirice şi
matematice36. Operând cu valori exacte (cuantificate sub formă de cifre, procente
etc.) sau cu elemente necuantificabile (ex. ataşamentul mental faţă de un anumit
loc), precum şi cu combinaţii diverse ale acestor două categorii de elemente,
modelele prezentate mai jos evidenţiază fidel fenomenul de polarizare.
În cadrul acestora, cele mai des folosite sunt:
a) Modelele gravitaţionale.
În geografia regională apariţia problemelor legate de semnificaţia spaţială
şi funcţională a interacţiunii dintre sistemele urbane, a condus la utilizarea
legităților specifice mecanicii newtoniene, cu ajutorul cărora s-a formulat un model
analog, a cărui teză centrală se referă la organizarea fluxurilor în câmpuri (ex.
fluxuri migratorii, financiare, de produse etc.)37.
Un alt model este cel al gravitaţiei de potenţial, care se exprimă prin setul
de complementarităţi din cadrul unui sistem spaţial, o măsură a proximităţii unui
centru faţă de ceilalţi centri ai unui sistem regional. Grafic, acest model, poate fi
ilustrat prin câmpuri spaţiale de izolinii. Spre ilustrare, reţinem modelul lui
Warntz, W.38 (Fig. 125)39.
Studenţii vor descrie şi explica cauzal fenomenul de polarizare la nivelul
Statelor Unite ale Americii, din perspectiva aceluiaşi „produs” (grâul), privit din
două perspective diferite, respectiv producţia de grâu (ipostaza A) şi necesarul de
consum (ipostaza B). Cu ajutorul bibliografiei vor explica situaţia existentă în
figura de mai jos (ex. condiționări orografice și climatice pentru cultura grâului,
prezența unor densități mari de populație pe fațada atlantică, ce justifică marile
cantități destinate consumului etc.)
b) Modelele empirice.
În categoria modelelor empirice sunt incluse acele tipuri care rezultă în
urma aplicării unor tehnici empirice de analiză a spaţiului regional, cum este, de
pildă, tehnica chestionarului. Reţinem în acest sens modelul lui Platier, G. (1956),
care porneşte de la rezultatele obţinute în urma sondajului prin chestionar, referitor
36
după, Dauphiné, A., 1979.
37
idem.
38
citat de către Dauphiné, A., 1979.
39
asupra limitelor de aplicare a modelelor gravitaţionale, a se consulta Dauphiné, A., (1979), pag. 107-110.
26
la practicile comerciale ale cetăţenilor dintr-o regiune dată (ex. tipul de
cumpărături, distanţa dintre cumpărător şi unitatea comercială, alegerea unităților
educaționale, alegerea unităților de sănătate publică etc.).
Fig.125. Modelul gravitației de potenţial.

Sursă:(Warntz, W., citat de Dauphiné, A., 1979 şi Pendea, F. I., 2003).

Pentru înţelegerea importanţei modelului empiric în procesul de delimitare
şi configurare spaţială a regiunilor polarizate, se va emite ca exemplu regiunea
„Ţara Moţilor”. Fără a deţine date concrete despre importanţa celor două centre
urbane existente (orașele Câmpeni şi Abrud), se poate stabili primatul oraşului
27
Câmpeni în ce priveşte rolul său de centru polarizator regional de rangul I, prin
aplicarea unui chestionar în rândul populaţiei din regiune. Se emit câteva posibile
întrebări ce ar putea fi conţinute de către respectivul chestionar.
Pentru judeţul de provenienţă, fiecare student va trebui să elaboreze un
model de polarizare empiric, pe baza exemplului anterior, referitor la regiunea
Ţării Moţilor. Se va stabili ierarhia centrelor de polarizare (rang I, II, III...etc.) şi
arealul (aproximativ) polarizat de către fiecare centru urban.
Etapele de lucru în cazul acestei aplicaţii sunt: (1) întocmirea unui
chestionar (cu 10 întrebări, care să vizeze fenomenul de polarizare în judeţul
analizat) de către fiecare student; (2) aplicarea chestionarului la un număr de cel
puţin zece persoane din judeţul analizat (persoanele chestionate trebuie să
domicilieze în diverse părţi ale judeţului, pentru a imprima o anumită obiectivitate
a demersului); (3) analiza răspunsurilor primite, sintetizarea lor şi elaborarea
schemei de polarizare (stabilirea nivelurilor ierarhice ale centrelor polarizatoare de
tip urban) şi (4) trasarea limitelor pentru arealele polarizate de către fiecare oraş pe
o hartă a judeţului analizat.
c) Modelele de analiză matematică a câmpurilor regionale.
Modelele din această categorie conferă fiecărui punct (dintr-un anumit
câmp regional) o valoare scalară sau vectorială. Rezultatele acestor modele sunt
reprezentări cartografice ale intensităţii, concentrării spaţiale sau formei
(morfologiei) câmpurilor regionale.
Fig. 126, sunt relevă trei situaţii teritoriale abstracte (a, b şi c) care
înfăţişează fenomenul de polarizare. A, B şi C sunt trei centri de polarizare de rang
superior înspre care converg vectori ai unor fluxuri cu valoare nedeterminată. Se
vor studia cu atenţie cele trei cazuri şi se va preciza situaţia teritorială
corespondentă fiecăruia.
Având în vedere analiza și explicațiile emise pe baza figurii 126, realizaţi
propriul model de evidenţiere a regiunilor polarizate, având la dispoziţie ipostazele
de mai jos (Fig. 127). Spaţiul din figurile a şi b conţine câte trei poli de rang
superior (interpretați de noi drept centre urbane) şi câte treizeci de centri teritoriali
de importanţă locală (catalogate drept așezări rurale). Conexiunile dintre centrii
teritoriali şi polii lor de atracţie sunt cuantificate prin intermediul unor fluxuri de
intensităţi şi valori diferite, existente în lista de mai jos. Aplicaţia constă în trasarea
de săgeţi de culori diferite (conforme cu legenda) între centrele teritoriale locale
(așerările rurale) şi centrele de polarizare de rang superior (așezările urbane).
Ulterior, se va proceda la delimitarea arealelor polarizate de către fiecare
dintre cele trei centre (pentru fiecare din cele trei ipostaze ale figurii 127).
28
Răspundeți argumentativ la următoarele întrebări: Câte regiuni polarizate
se pot evidenţia în fiecare din cele trei cazuri a, b, şi c?; Cum se realizează
delimitarea spaţială a regiunilor în cazul a? Dar în cazul b?; Ce alte tipuri de spaţii
pot fi evidenţiate în afara spaţiilor unipolarizate?; În ce tip de model se încadrează
metoda de punere în evidenţă a regiunilor polarizate, folosită?; În cadrul cărui tip
de criteriu de delimitare a regiunilor geografice se încadrează modelul realizat de
dumneavoastră? - vezi criteriile de delimitare a regiunilor geografice, expuse în
capitolul precedent.
29
Fig.126. Punerea în evidenţă a regiunilor polarizate.
Sursă: (Claval, P., citat de Pendea, F. I., 2003).
30
Fig.127. Repartiţia teritorială a fluxurilor între diferiţi centri de polarizare.
Sursă:(Claval, P., citat de Pendea, F. I., 2003).
Între centrele de polarizare din figura 127, se pun în evidenţă următoarele
valori ale intensităţii fluxurilor:
a b c
1→A=3 19→A=2 1→A=3 19→A=2 C→B=2
2→C=4 20→B=4 2→C=4 20→B=4 C→A=3
3→B=5 21→B=1 3→B=5 21→A=1 B→C=9
4→B=2 22→A=3 4→B=2 22→A=3 A→C=8
5→C=4 23→C=3 5→C=4 23→C=3 A→B=4
6→A=2 24→B=5 6→A=2 24→B=5 B→A=2
7→B=3 25→A=2 7→B=3 25→C=2
8→A=6 26→C=3 8→A=6 26→C=3
9→C=1 27→A=3 9→B=1 27→A=3
10→B=7 28→C=7 10→A=1 28→C=7
11→A=7 29→B=2 11→A=7 29→B=2
12→C=1 30→C=5 12→A=1 30→C=5
13→B=3 13→B=3
14→C=6 14→C=6
15→A=2 15→C=1
16→A=5 16→A=5
17→B=3 17→C=1
18→C=3 18→A=2
Legenda (se referă intensitatea fluxurilor din figura 127):
0-3 (intensitate de polarizare redusă - săgeți de culoare galbenă);
4-7 (intensitate de polarizare medie - săgeți de culoare verde);
8-10 (intensitate de polarizare accentuată - săgeți de culoare albastră).
31
Studiu de caz: Andaluzia, regiune polarizată40?
Andaluzia este o regiune din sudul Spaniei, formată din mai multe
provincii, polarizate de către capitalele provinciale, în jurul cărora se dispun mai
multe centre urbane și rurale de importanţă locală. Infrastructura rutieră este
configurată de o manieră concentrică, în jurul principalelor aglomerări urbane,
contribuind la unitatea acestora. Reţeaua feroviară, în special traseele Cadiz-San-
Fernando-Puerto de Santa Maria-Jerez, Sévilla-Utrera, Sévilla-Cazalla de la Sierra,
Malaga-Fuengirola și Malaga-Alora se constituie în adevăraţi vectori de polarizare
regională pentru centrele Cadiz, Sevilla şi Malaga.
Totuşi, sistemul andaluz de porturi şi aeroporturi favorizează o anumită
autonomie pentru alte centre urbane. De pildă, sistemul portuar andaluz se
caracterizează printr-o netă dominare a portului Algeciras, urmat la o anumită
distanţă de porturile Huelva, Malaga şi Almeria. Cea mai mare parte a traficului
acestor porturi se realizează cu centre din afara spaţiului andaluz, iar în cazul
portului Algeciras, chiar din afara Spaniei. De asemenea, aeroporturile principale
(ex. Malaga, Sevilla şi Almeria) desfăşoară un trafic naţional intens, iar în cazul
aeroportului Malaga, traficul internaţional (în principal cu destinaţie turistică spre
Costa del Sol) formează o bună parte din totalul zborurilor.
Fig.128. Andaluzia. Cartoschema regională.

40
după Pendea, F. I., 2003.
32
În ceea ce priveşte fluxurile economice andaluze, se remarcă un deficit net
al industriei grele, ceea ce determină recurgerea la importuri, în special cele
energetice. Industria uşoară formează punctul forte al provinciilor andaluze.
Din analiza parametrilor economici, rezultă că, Sevilla nu domină celelalte
centre urbane ale regiunii. De exemplu, din punct de vedere a volumului total al
schimburilor economice realizate, provincia Cadiz depăşeşte de 5 ori provincia
Sevilla. De asemenea, în ceea ce priveşte trăsăturile de populaţie, trebuie notat
faptul că provincia Sevilla are un spor migratoriu negativ, precum majoritatea
celorlalte provincii andaluze41.
Folosind un atlas mondial sau al Europei, urmăriţi cu atenţie dispunerea
principalelor axe rutiere şi feroviare între principalele centre urbane andaluze,
indicate în cartoschema de mai sus (Fig. 128). Reprezentaţi pe cartoschema de mai
sus principalele căi de comunicaţie din regiunea Andaluzia (ex. şosele, căi ferate,
autostrăzi, porturi, aeroporturi), precum şi principalele cursuri hidrografice.
Reveniţi la textul de mai sus şi încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări: (1)
Este Andaluzia o regiune unipolarizată? - în răspunsurile explicative se va ține
seama de importanța și de puterea de polarizare a fiecărui centru urban din cele
existente); (2) Dacă da, care credeţi că este centrul polarizator principal și de ce?;
(3) Dacă nu, argumentați faptul că Andaluzia este o regiune multipolarizată și (4)
Dacă Andaluzia nu deține structura unei regiuni unipolarizate sau multipolarizate,
în ce tip structural de regiune poate fi încadrată?
Folosind un atlas geografic, studenţii vor trebui să identifice alte zece
regiuni polarizate, la nivelul continentului european. Vor alcătui un model
chorematic simplu (relativ) al uneia din cele zece regiuni, pornind de la
cartoschema Andaluziei (Fig. 128 - pe care o vor considera exemplu), pe baza
trăsăturilor principalelor axe de comunicaţie obţinute din atlas şi a informaţiilor
generale despre regiunea respectivă. Modelul chorematic al regiunii analizate va
trebui să conţină următoarele elemente: limitele regiunii, principalele centre
polarizatoare, principalele căi de comunicaţie și infrastructură (ex. autostrăzi, căi
ferate, șosele naționale, porturi), principalele cursuri hidrografice. Ulterior,
modelul de polarizare obţinut, va trebui descris şi explicat, din perspectiva
structurii și interrelațiilor instituite la nivelul unei regiuni polarizate (modelul de
urmat în acest sens, poate fi regiunea Andaluzia).
Folosind un atlas geografic, studenţii vor trebui să localizeze pe o hartă
mută statele Europei şi capitalele lor (ca suport de lucru vor utiliza harta Europei
din figura 118).
41
analiză compilată după datele de la Instituto Regional de Estadistica, Andalucia şi Instituto
Nacional de Estadistica, Espana.
33
Statele Europei pe categorii de suprafață (iulie 2012)
Tabelul 12
Populația
Nr. Suprafața
Statul totală Capitala
crt. (km2)
(locuitori)
stat continent
1 Rusia* 17 098 242 142 517 670 Moscova
state mari
2 Ucraina 603 550 44 854 065 Kiev
3 Franţa 551 500 65 630 692 Paris
4 Spania 505 370 47 042 984 Madrid
5 Suedia 450 295 9 103 788 Stockholm
state mijlocii
6 Germania 357 022 81 305 856 Berlin
7 Finlanda 338 145 5 262 930 Helsinki
8 Norvegia 323 802 4 707 270 Oslo
9 Polonia 312 685 38 415 284 Varşovia
10 Italia 301 340 61 261 254 Roma
Regatul Unit al Marii
11 Britanii şi Irlandei de 243 610 63 047 162 Londra
Nord
12 România 238 391 21 848 504 Bucureşti
13 Belarus 207 600 9 643 566 Minsk
14 Grecia 131 957 10 767 827 Atena
15 Bulgaria 110 879 7 037 935 Sofia
16 Islanda 103 000 313 817 Reykjavík
state mici
17 Ungaria 93 028 9 958 453 Budapesta
18 Portugalia 92 090 10 781 459 Lisabona
19 Austria 83 871 8 219 743 Viena
20 Republica Cehă 78 867 10 177 300 Praga
21 Serbia 77 474 7 276 604 Belgrad
22 Irlanda 70 273 4 722 028 Dublin
23 Lituania 65 300 3 525 761 Vilnius
24 Letonia 64 589 2 191 580 Riga
25 Croaţia 56 594 4 480 043 Zagreb
26 Bosnia şi Herţegovina 51 197 3 879 296 Sarajevo
27 Slovacia 49 035 5 483 088 Bratislava
28 Estonia 45 228 1 274 709 Tallinn
29 Danemarca 43 094 5 543 453 Copenhaga
Haga
31 Olanda 41 543 17 730 632
Amsterdam
30 Elveţia 41 277 7 925 517 Berna
31 Republica Moldova 33 851 3 656 843 Chişinău
32 Belgia 30 528 10 438 353 Bruxelles
33 Albania 28 748 3 002 859 Tirana
34
34 Macedonia 25 713 2 082 730 Skopje
35 Slovenia 20 273 1 996 617 Ljubljana
36 Muntenegru 13 812 657 394 Podgorica
37 Kosovo 10 887 1 836 529 Pristina
stat foarte mic
Luxembourg-
38 Luxemburg 2 586 509 704
Ville
ministate
Andorra la
39 Andorra 468 85 082
Vella
40 Malta 316 409 836 La Valletta
41 Liechtenstein 160 36 713 Vaduz
42 San Marino 61 32 140 San Marino
43 Principatul Monaco 2 30 510 Monaco-Ville
44 Vatican 0,44 836 -
structuri suprastatale
45 Uniunea Europeană 4 324 782 503 824 373
46 Europa 10 180 000 739 165 030
Sursă:(https://www.cia.gov/library/publications/the-world-
factbook/wfbExt/region_eur.html, accesat în data de 20.09.2012, orele 1000).
*valorile se referă la suprafața întregului stat.
35
XVI. REGIUNI ANIZOTROPE ÎN EUROPA
Coordonate generale.
Plecând de la opinia că „geografia este ştiinţa diferenţierii teritoriului”42,
introducerea noţiunii de regiune anizotropă, în domeniul Geografiei Regionale 43,
înţeleasă ca „anomalie teritorială a regiunilor omogene şi polarizate”, răspunde
tocmai nevoii de studiu a diferenţierilor, a „abaterilor” de la schema ideală a
diferitelor modele teritoriale (regionale) existente. Un alt autor 44 propune o
definiţie structurală şi fizionomică a regiunilor anizotrope, prin perceperea lor ca
„entităţi spaţiale de formă alungită (ex. fâşii, axe, culoare), ce se remarcă prin
existenţa unor centre polarizatoare succesive, în serie”. De altfel, criteriul
structural şi morfologic propus eviodențiază trăsătura esenţială a regiunilor
anizotrope, respectiv asimetria lor structurală şi funcţională. Elementul principal
al oricărei regiuni anizotrope este axa de dezvoltare45, care reprezintă dimensiunea
privilegiată în proximitatea căreia se structurează întregul ansamblu regional.
Constă în definirea corectă a termenilor anizotrop și izotrop, în explicarea
provenienţei lor (din fizică şi mineralogie) şi, de asemenea, în identificarea
raționamentelor științifice de aplicare a lor în Geografia Regională.
Matricea structurală a unei regiuni anizotrope.
Elementele geografice esenţiale care permit ca un anumit teritoriu să fie
inclus în categoria de regiune anizotropă, trebuie, obligatoriu, să se regăsească în
structura acestuia.
Facem precizarea că, dacă vreuna dintre rigorile enumerate mai jos
(oricare) nu se regăseşte în structura unei regiuni anizotrope, aceasta nu poate fi
definită ca atare. Astfel, elementele obligatorii de definire și formare a unei regiuni
anizotrope sunt: (1) structurarea de-a lungul unei axe majore (privilegiate), care
este pusă în evidenţă prin fluxuri energetice, materiale şi informaţionale complexe
și suprapuse; (2) polarizarea parțială a teritoriului lor de către mai multe centre
(în cadrul lor se găsesc mici centre polarizatoare, cu influenţă parţială la nivelul
întregii regiuni); (3) fluxurile de masă, energie şi informaţie sunt întotdeauna
asimetrice (este vorba, în primul rând, de o asimetrie funcţională), acestea fiind la
originea inegalităţilor funcţionale, a apariţiei ierarhiilor şi disparităţilor
42
ideea aparține lui Hartshorne, R., 1939.
43
de către Dauphine, A., 1979.
44
Cocean, P., 2002, 2005 și 2010.
45
conform lui Dauphine, A., 1979.
36
funcţionale46; (4) la baza formării lor se află habitatele şi activităţile concentrate
în zonele litorale, în lungul axelor hidrografice, a căilor de transport, în culoare
morfologice, în depresiuni alungite etc.47; (5) regiunile anizotrope funcţionează ca
sisteme teritoriale definite în primul rând prin bucle de feed-back negativ, ele
formând, astfel, structuri spaţiale ireversibile48; (6) fluxurile energetice, materiale
şi informaţionale sunt generate atât în regiunea în cauză (fluxurile interne și
fluxurile semi-interne) cât şi în exteriorul ei (fluxurile semi-externe și fluxurile
externe), de către centrele polarizatoare de rang superior situate la o anumită
distanţă în prelungirea axei de dezvoltare; (7) regiunea anizotropă îmbină
trăsături specifice atât regiunilor omogene cât şi celor polarizate 49; (8) în cadrul
unei regiuni anizotrope apar subsisteme polarizate de către centre de ordinul II,
III sau IV (însă niciodată de ordinul I)50 și (9) capacitatea de polarizare a fiecărui
centru, la nivelul întregului sistem regional, este parţială.
Situaţie de lucru nr. 10.
Matricea structurală a unei regiuni anizotrope este analizată și explicată
detaliat, argumentele fiind orientate, concret, pe una dintre regiunile anizotrope
tipice din România, respectiv „Prahova superioară”.
Regiuni şi spaţii anizotrope în România.
Caracteristicile geografico-fizice ale teritoriului României favorizează
configurarea entităţilor regionale anizotrope. Prezenţa arcului carpatic, distribuţia
în trepte a unităţilor de relief, discontinuităţile pe care acestea le impun, contactul
tranşant al formelor de relief majore, culoarele de vale existente (în lungul cărora
au apărut căile de comunicație), prezenţa litoralului românesc etc., reprezintă
premise favorabile în procesul de structurare a regiunilor anizotrope.
Pe teritoriul României pot fi identificate atât regiuni anizotrope cât şi
spaţii cu caracter anizotrop. Diferenţa dintre cele două categorii de entităţi rezultă
din gradul lor de evoluţie și structurare. Un spaţiu anizotrop nu înseamnă, în
accepţiunea noastră, altceva, decât o regiune anizotropă în devenire. Într-un spaţiu
anizotrop, caracterul limitelor, intensitatea şi conţinuturile fluxurilor energetico-
materiale și informaționale au încă un caracter ambiguu care, prin cristalizarea
definitivă a lor, poate determina includerea spaţiului respectiv în categoria
regiunilor anizotrope, pe viitor. Cu alte cuvinte, regiunea anizotropă este forma
evoluată a unui spaţiu anizotrop, elementele şi fenomenele geografice din cadrul ei
având definitiv puse bazele, pentru a putea exista în coordonatele unui sistem
regional funcţional. Problematica, într-o astfel de regiune, poate fi una
efervescentă, în sensul că, unitatea evoluează ascendent sub aspectul cristalizării
specificităţii sale, a intensificării fluxurilor, sau poate regresa, sub impactul unor
forţe centrifuge, existând riscul de a trece în categoria inferioară, a spaţiilor cu
46
idem.
47
Cocean, P., 2002, 2005, 2010.
48
Dauphine, A., 1979.
49
Cocean, P., 2002, 2005, 2010.
50
idem.
37
caracter anizotrop, sau de a se fragmenta definitiv prin ataşarea părţilor sale la alte
sisteme teritoriale.
În România, până în prezent, se evidenţiază un număr relativ însemnat de
regiuni anizotrope şi spaţii anizotrope. Facem menţiunea că, ar putea exista şi
altele, identificarea şi analiza lor fiind un deziderat ce va trebui îndeplinit pe
viitor. Regiunile şi spaţiile anizotrope certe de pe teritoriul României sunt (Fig.
129): (1) regiunea anizotropă dunăreană (începe în apropiere de oraşul Drobeta
Turnu-Severin şi se desfăşoară până în apropiere de gruparea industrială Galaţi-
Brăila); (2) regiunea anizotropă sud-dobrogeană (include litoralul românesc
dintre Năvodari și Vama Veche); (3) regiunea anizotropă Prahova Superioară
(sectorul Predeal-Câmpina); (4) regiunea anizotropă Ţara Făgăraşului (sectorul
aferent Depresiunii Făgăraşului); (5) regiunea anizotropă Culoarul Siretului
(sectorul Paşcani-Mărăşeşti); (6) regiunea anizotropă Târnava Mare (sectorul
Blaj-Sighişoara); (7) regiunea anizotropă Culoarul Arieş-Mureşul Mijlociu
(sectorul Turda-Sebeş); (8) regiunea anizotropă Someș-Someşul Mare (sectorul
Dej-Sângeorz Băi); (9) spaţiul anizotrop al culoarului Timiş-Cerna (sectorul
Topleţ-Vălişoara); (10) spaţiul anizotrop aferent canalului Dunăre-Marea
Neagră și spaţiul anizotrop al văii Sălăuţa (sectorul Salva-Dealu Ştefăniţei) etc.
Regiunile anizotrope de pe teritoriul României prezintă o anumită
specificitate, în cazul unora apărând fenomenul de bifurcaţie anizotropică,
fenomen a cărui menire principală este aceea de a disipa o parte a fluxurilor
energetico-materiale existente în lungul axei privilegiate către o serie de culoare
secundare desprinse din aceasta (ex. din culoarul Someșului Mare către Bistrița,
prin culoarul văii Șieu).
38
Fig.129. Regiuni şi spaţii anizotrope în România.
Sursă:(Cocean, P., Boțan, C. N., 2007).
Fig. 130 reprezintă schematic regiunea anizotropă „Ţara Făgăraşului”.
Aranjamentul spaţial configurează principalele elemente de habitat şi
fluxurile de bază existente în regiune. Acestea sunt: principalele oraşe (inclusiv
polii de atracţie de rang superior de la periferia unităţii); câteva localităţi rurale
de rang comunal şi supracomunal şi axele majore ce structurează teritoriul în
cauză. Se observă existenţa unei axe principale, dezvoltată longitudinal (în lungul
Oltului) şi a mai multor axe secundare (una paralelă cu cea principală, dar cu
fluxuri de intensitate mai redusă, situată la baza macro-versantului nordic al
Munţilor Făgăraş, precum şi câteva axe, cu orientare mai mult sau mai puţin
perpendiculară, ce fac legătura între cele două). Bine pus în evidenţă este
caracterul de asimetrie al regiunii, ea fiind extinsă mai mult către sud (raportat la
cursul Oltului,) fapt datorat modului de amplasare a Depresiunii Făgăraşului în
raport cu valea Oltului. Este arhi-cunoscut fenomenul de „împingere” spre nord
a Oltului, de către râurile repezi, cu potenţial energetic ridicat, ce coboară de pe
versantul nordic al Munţilor Făgăraş. Procesul de acumulare, de pe stânga Oltului
are ca şi corespondent, fenomenul de eroziune, marcat prin frontul de cuestă,
existent pe partea dreaptă a râului. Din perspectivă anizotropă, posibilitatea
apariției axei secundare (paralelă cu cea a Oltului) pe partea stângă, derivă din
extensiunea mai largă către sud a Ţării Făgăraşului.
Pornind de la cele menţionate, răspundeți argumentativ la următoarele
probleme: (1) Poate fi considerată Depresiunea Făgăraşului drept regiune
anizotropă?; (2) Care sunt argumentele în favoarea sau în defavoarea acestei idei?
(demersul identificării argumentelor pro/contra va consta în interpretarea structurii
şi funcţionalităţii Ţării Făgăraşului prin raportarea la cerinţele de la subpunctul
„Matricea structurală a unei regiuni anizotrope”) și (3) Care este rolul oraşului
Făgăraş și a oraşelor Sibiu şi Braşov?
39
Fig.130. Regiunea anizotropă Ţara Făgăraşului.
Folosind datele referitoare la intensitatea fluxurilor energetico-materiale
din tabelul de mai jos şi harta schematică din figura 131, delimitaţi regiunea
anizotropă Lorena-Moselle (Franţa).
Intensitatea fluxurilor energetico-materiale din regiunea anizotropă Lorena-Moselle
(Franţa)
Tabelul 13
Valoarea Valoarea
Localităţi intensității Localităţi intensității
fluxurilor fluxurilor
Mets-Nancy 12 Limey-Mets 6
Nancy-Mets 11 Mets-Limey 4
Thionville-Mets 11 Kédange-Thionville 6
Mets-Thionville 10 Thionville- Kédange 4
Thionville-Nancy 10 Florange-Thionville 8
Nancy-Thionville 9 Thionville-Florange 6
Luxemburg-Thionville 3 Hayange-Thionville 7
Thionville-Luxemburg 4 Thionville-Hayange 5
Nancy-Épinal 2 Rombas-Thionville 7
Épinal-Nancy 3 Thionville-Rombas 5
Lunéville-Nancy 6 Homécourt-Thionville 6
Nancy-Lunéville 3 Thionville-Homecourt 4
Nancy-Toul 4 Toul-Limey 2
Toul-Nancy 7 Limey-Toul 2
Nancy-Gondreville 6 Limey-Mars-la-Tour 3
Gondreville-Nancy 7 Mars-la-Tour-Limey 3
Courcelles-Chaussy- Delme-Courcelles-
7 3
Mets Chaussy
Mets-Courcelles- Courcelles-Chaussy-
5 2
Chaussy Delme
Courcelles-Chaussy-
Louvigny-Mets 7 3
Kédange
Kédange-Courcelles-
Mets-Louvigny 5 1
Chaussy
Delme-Mets 6 Delme-Lunéville 1
Mets-Delme 4 Lunéville-Delme 0,5
Mars-la-Tour-Mets 7 Mets-Mars-la-Tour 5
Sursă:(Gârbacea, V., 1007, Geografia regională a continentelor: Europa. Note de curs,
citat de Pendea, F. I., 2003).
Legenda:
Categorii de intensitate a fluxurilor energetico-materiale:
0-3 - fluxuri cu intensitate redusă (săgeți de culoare galbenă);
4-8 - fluxuri cu intensitate medie (săgeți de culoare verde);
9-12 - fluxuri cu intensitate accentuată (săgeți de culoare roșie);
40
Aplicația constă în trasarea de săgeți (conforme cu legenda și datele din
tabel) între localitățile situate pe cursul râului Moselle. Ulterior, se va trasa limita
nordică și cea sudică a regiunii anizotrope Lorena-Moselle, ținându-se cont de
faptul că acestea (limitele) vor fi definite numai de fluxurile energetico-materiale
cu intensitate accentuată (9-12).
Fig.131. Regiunea anizotropă Lorena-Moselle (Franţa).

Sursă: (Pendea, F. I., 2003).
Studiu de caz: Regiunea anizotropă Someș-Someşul Mare.

Structura regiunii anizotrope Someș-Someşul Mare.
Culoarul Someşului Mare, împreună cu spaţiul limitrof care se raportează
total acestuia, se încadrează fără echivoc în matricea structurală a unei regiuni
anizotrope clasice. Prin urmare, încadrarea sa în pleiada entităţilor regionale de
acest tip se impune ca un demers necesar şi obligatoriu.
41
Configurația structurală a regiunii anizotrope Someș-Someşul Mare, pune
în evidenţă o serie de elemente şi fenomene geografice, de mare reverberaţie
pentru partea nordică a Transilvaniei şi pentru spaţiul maramureşean, prin rolul de
coridor de legătură al acesteia. Axa privilegiată, inserată în lungul Someşului
Mare, este elementul structurant al regiunii anizotrope în cauză, prin faptul că îi
oferă coeziune, continuitate şi funcţionalitate teritorială. În acelaşi timp, de o parte
şi de alta a axei privilegiate se conturează un spaţiu asimetric, ce reprezintă
elementul de rang inferior în structurarea regiunii. Asimetria este dată de
extinderea mai mare către nord, de-a lungul cursului Someşului Mare (pe versanul
sudic, mai alungit al Munţilor Rodnei şi al Munţilor Ţibleş), respectiv de
extensiunea mai redusă, pe stânga Someşului Mare (situaţie impusă de prezenţa
cuestei Someşului Mare). Din această condiţionare morfologică derivă şi asimetria
funcţională, indusă de faptul că intensitatea fluxurilor energetico-materiale de pe
latura nordică, ce „alimentează” axa privilegiată, este mai mare decât a celor de pe
latura sudică.
Centre cu polarizare parţială în cadrul regiunii anizotrope Someşul Mare
Tabelul 14
Numărul Rangul Rangul
Numărul de
Centrul de (în cadrul Centrul (în cadrul
locuitori
locuitori regiunii) regiunii)
Dej 40 742 I Rebrişoara 3336 II
Beclean 9330 I Feldru 5488 II
Năsăud 9154 I Ilva Mică 3484 II
Sângeorz-Băi 8079 I Maieru 5615 II
Reteag 2790 II Rodna 6078 II
Chiuza 888 II Şanţ 2988 II
Nimigea de Jos 1624 II Coşbuc 2011 II
Salva 2972 II Telciu 3950 II
Sursă:(date oferite de Direcţia Județeană de Statistică Bistriţa-Năsăud, 2012).
În cadrul regiunii se remarcă prezenţa a patru centre urbane cu polarizare

mai intensă, dar parțială (Dej, Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi), precum şi a
unora mai puţin însemnate, de tip rural (ex. Reteag, Nimigea de Jos, Salva,
Rebrişoara, Feldru, Ilva-Mică, Maieru etc.). Dintre acestea, niciunul nu are
capacitatea de a polariza total regiunea. Ele generează, pe areale restrânse,
pseudoizotropii de confluenţă, prin racordarea căilor de acces principale cu
ramificaţiile secundare (ex. caz tipic fiind localitatea Salva).
Conform matricii generale a unei regiuni anizotrope, există, la
extremităţile unităţii (chiar dacă nu în imediatea contiguitate geografică) două
centre urbane importante, între care se stabilesc conţinuturile şi intensitatea
fluxurilor ce tranzitează regiunea, respectiv orașele Cluj-Napoca şi Bistriţa, chiar
dacă ultimul are o poziţie excentrică, influenţând fluxurile, numai în sectorul
Beclean-Dej.
42
Acest fenomen, de condiţionare indirectă, de către centrele de polarizare
extraregionale, a dinamicii proceselor dintr-un teritoriu dat, apare ca o altă
trăsătură specifică regiunilor anizotrope. El nu este un caz izolat, ci este întâlnit și
în restul regiunilor anizotrope (ex. Culoarul Siretului, cu centrele externe de
polarizare reprezentate de către Suceava şi Iaşi - la o extremitate şi Bucureşti - la
cealaltă; Prahova Superioară - Ploieşti şi Braşov etc.).
De remarcat, în astfel de situaţii, funcţia de tranzit a sistemului teritorial
anizotrop, o parte însemnată a input-urilor nefiind destinate şi, deci, nefiind
benefice pentru acesta. Ele părăsesc sistemul în aceeaşi stare, fără transformări, dar
şi fără ai aduce anumite avantaje. Dimpotrivă, tranzitul menţionat îi solicită
infrastructurile de profil, uzându-le. Cu toate acestea, caracterul principal al axelor
privilegiate este cel de coridor de legătură, definind principala funcţionalitate a lor.
Fig.132. Regiunea anizotropă Someşul Mare.

Sursă:(Cocean, P., Boțan, C. N., 2007).
Prezenţa fenomenului de bifurcaţie anizotropică, impune regiunea Someș-

Someşul Mare în categoria celor mai complexe entităţi anizotrope din România.
Această complexitate structurală și funcțională este dată de prezenţa văii Sălăuţa,
care şi-a ataşat o cale de transport feroviară şi una rutieră, prin intermediul cărora
se realizează legătura dintre Maramureşul istoric şi restul ţării. Este lesne de înţeles
faptul că, fluxurile energetico-materiale, venite prin intermediul axei Sălăuţei,
întregesc fluxurile orientate de-a lungul Someşului Mare. Totodată, axa Sălăuţei
preia o parte din fluxuri, orientându-le perpendicular pe axa principală. Şi în lungul
văii Sălăuţei, apar câteva centre cu polarizare parţială, de talie inferioară (ex.
Coşbuc, Telciu, Fiad, Romuli, Dealu Ştefăniţei). Interpretată separat de valea
Someşului Mare, Sălăuţa, împreună cu spaţiul limitrof, poate fi definită ca spațiu
43
anizotrop (regiune anizotropă în devenire), existând premise favorabile pentru
cristalizarea unui sistem teritorial de acest tip. Modernizarea liniei ferate şi a
şoselei naționale, promovarea turismului rural, inclusiv prin apariţia
stabilimentelor aferente, ar putea spori intensitatea traficului, necesar atât pentru
vehicularea resurselor proprii, cât, mai ales, pentru cele din regiunea Maramureş.
Responsabile cu intensitatea fluxurilor în cadrul regiunii Someşului Mare,
sunt căile de transport feroviare şi rutiere. Pe sectorul Sângeorz-Băi - Ilva Mică se
remarcă prezenţa unei căi ferate simple, neelectrificate. Sectorul Ilva Mică-Beclean
deţine o cale ferată simplă electrificată, ce face legătura între magistralele feroviare
M 4 şi M 5 (între Beclean şi Suceava). În continuare, sectorul Beclean-Dej este
caracterizat prin prezenţa unei căi ferate duble și electrificate, parte a magistralei M
4. Din linia feroviară principală a Someşului Mare se desprind alte două linii, ce
preiau sau contribuie cu un anumit procent la fluxurile regiunii, respectiv Beclean-
Bistriţa (din care, la Sărăţel se desprinde calea ferată către Bucureşti) şi Salva-Vişeu-
Sighetu Marmaţiei. Paralel cu calea ferată sunt căile de transport rutiere de rang
naţional sau de tranzit european (ex. şoseaua E 58, pe tronsonul Beclean-Dej).
Funcţionalitatea regiunii anizotrope Someș-Someşul Mare.
Trăsăturile funcţionale şi fluxurile din regiune sunt date de specificul
economic al teritoriului. În cea mai mare parte, conţinutul fluxurilor industriale
aparţine ramurii de prelucrare a lemnului, exploatării materialelor de construcţie,
industriei celulozei şi hârtiei, industriei chimice, de prelucrare a laptelui etc.
Produsele menţionate sunt orientate către alte regiuni ale României prin intemediul
axei privilegiate a regiunii anizotrope în cauză. Totodată, conţinuturile şi
intensitatea fluxurilor energetico-materiale sunt date şi de importanţa sporită a
regiunii în ceea ce priveşte legăturile pe care le condiţionează şi le facilitează (ex.
Maramureşul cu Depresiunea Transilvaniei prin intermediul Sălăuţei; Moldova cu
Depresiunea Transilvaniei, prin Culoarul Bârgău sau pe Valea Ilvei etc.).
În ultima perioadă, coridorul Someşului Mare a căpătat şi o funcţionalitate
turistică, indusă de revigorarea staţiunii Sângeorz-Băi, pe baza amenajărilor
izvoarelor cu apă minerală şi a dezvoltării agroturismului.
Edificarea unei căi rutiere moderne, cu acces peste Pasul Rotunda și cu
legătură către Ţara Dornelor, ar deschide culoarul anizotrop al Someşului Mare,
barat, în prezent, în acel sector.
Concluzii.
Interpretarea coridorului Someşul Mare şi a spaţiului aferent acestuia, ca
regiune anizotropă, se impune, în noile coordonate de cercetare în Geografia
Regională, în care accentul cade pe evidenţierea diferenţierilor teritoriale, a orientării
fluxurilor şi vectorilor, purtători ai velențelor de dezvoltare a spaţiului geografic.
Radiografierea fluxurilor ce tranzitează regiunea în cauză pune în evidenţă
o serie de aspecte importante, precum: (1) peste 50% din valoarea lor sunt
condiţionate de cele două mari centre polarizatoare (Cluj-Napoca şi Bistriţa).
Fluxurile generate de aceste două oraşe sunt formate din transportul de persoane
(zilnic sau săptămânal)existent între ele; (2) circa 30% din fluxuri revine
44
transporturilor de mărfuri (ex. materii prime şi produse finite) interne și/sau
interregionale și (3) restul, de 20% din valoarea flurilor, coincide cu circulaţia
ocazională de tranzit prin axa privilegiată (ex. persoane, mărfuri de tranzit etc.).
În anumite momente, intensitatea fluxurilor este mai accentuată pe axele
secundare, ce se desprind din regiunea anizotropă a Someşului Mare, respectiv pe
valea Sălăuţa (către Maramureş) sau pe valea Şieului (către Bistriţa), acest fapt
neafectând câtuşi de puţin structura şi funcţionalitatea regiunii în cauză.
Uneori, s-ar putea institui ideea că axa Someşului Mare şi valea Sălăuţa ar
fi două entităţi regionale anizotrope distincte, de acelaşi rang. Realitatea este însă
alta, culoarul Someşului Mare putând exista ca entitate anizotropă funcţională de
sine stătătoare, în timp ce valea Sălăuţa, prin intensitatea fluxurilor existente în
sânul ei, nu poate „funcţiona” independent, fără racordul la axa privilegiată a
Someşului Mare.
Pe baza studierii bibliografiei de specialitate, precum şi a unor atlase
geografice, studenţii vor trebui să identifice alte zece regiuni anizotrope din
continentul european, având la bază matricea structurală specifică acestora.
Plecând de la explicaţiile primite la subpunctul „Matricea structurală a
unei regiuni anizotrope” şi de la regiunile analizate (ex. Prahova Superioară, Ţara
Făgăraşului, Lorena-Moselle, Someș-Someşul Mare), fiecare student va trebui să
analizeze sintetic una din regiunile anizotrope sau spaţiile anizotrope de pe
teritoriul României (neanalizate de către noi) sau din cele zece date ca exemplu.
Vor trebui să identifice, pentru regiunea analizată, elementele sale structurante şi
problemele de funcţionalitate (toate în viziune anizotropă). Ulterior, se va întocmi
o cartoschemă a regiunii analizate.
Studenţii vor localiza pe harta mută a Europei aşezările urbane din tabelul
de mai jos (ca suport de lucru va fi utilizată harta Europei din figura 118).
Principalele oraşe ale Europei
Tabelul 15
Albania Luzern Italia Szczecin Sevilla
Tirana Zürich Torino Poznań Suedia
Shköder Finlanda Milano Łódź Uppsala
Austria Tampere Veneţia Wrocław Stockholm
Viena Turku (Åbo) Genova Varşovia Göteborg
Linz Helsinki Roma Cracovia Malmö
Salzburg Franţa Napoli Portugalia Turcia
Innsbruck Lille Bari Lisabona Istanbul
Belarus Paris Luxemburg Porto Ankara
Luxembourg-
Minsk Strassbourg Setubal Izmir
Ville
45
Marea Fostele ţări
Hrodna Nantes Moldova
Britanie iugoslave
Belgia Lyon Aberdeen Chişinău Ljubljana
Brugge Bordeaux Glasgow România Maribor
Antwerpen Marseille Edinburgh Bucureşti Zagreb
Bruxelles Monaco Belfast Constanţa Split
Maastricht Nisa Leeds Timişoara Sarajevo
Liege Germania Liverpool Iaşi Belgrad
Charleroi Hamburg Manchester Braşov Novi Sad
Bulgaria Berlin Sheffield Rusia Podgorica
Sofia Bremen Birmingham Moscova Skopje
Varna Dortmund Londra Sankt-Petersburg Ţările Baltice
Plovdiv Köln Norvegia Volgograd Tallinn
Burgas Bonn Trondheim Rostov pe Don Riga
Cehia Frankfurt Bergen Saratov Vilnius
Praga Stuttgard Stavanger Slovacia Ucraina
Brno München Oslo Bratislava Kiev
Ostrava Dresda Olanda Košice Lvov
Plzen Grecia Gröningen Spania Harkov
Danemarca Atena Amsterdam La Coruna Ungaria
Copenhaga Salonic Haga Oviedo Budapesta
Aalborg Patras Rotterdam Bilbao Győr
Aarhus Irlanda Utrech Zaragoza Debrecen
Elveţia Dublin Eindhoven Madrid Szeged
Basel Cork Arnhem Barcelona
Berna Islanda Polonia Valencia
Geneva Reykjavík Gdańsk Cordoba
46

Seminarii Europa

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Seminarii Europa

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PARTEA a IV-a

EUROPA. ELEMENTE DE GEOGRAFIE

Fig.117. Regionarea pe baza unui singur caracter.

Regionarea pornind de la unităţi elementare de teritoriu definite pe baza a

În al doilea caz, se observă că arealele elementare, caracterizate de

Fig.121. Regionarea pe baza a „n” caractere.

Fig.122. Podişul Lacurilor (Finlanda).

Fig.123. Regiunile Ungariei24.

Fig.124. Ungaria. Harta utilizării terenurilor.

Situaţia de lucru nr. 7.

Fig.125. Modelul gravitației de potenţial.

Situaţia de lucru nr. 8.

Fig.128. Andaluzia. Cartoschema regională.

Fig.131. Regiunea anizotropă Lorena-Moselle (Franţa).

Studiu de caz: Regiunea anizotropă Someș-Someşul Mare.

În cadrul regiunii se remarcă prezenţa a patru centre urbane cu polarizare

Fig.132. Regiunea anizotropă Someşul Mare.

Prezenţa fenomenului de bifurcaţie anizotropică, impune regiunea Someș-

S-ar putea să vă placă și