REZERVAŢIILE BIOSFEREI

Rezervaţiile Biosferei sunt arii protejate, care îmbina conservarea, reprezentând

ecosistemele majore ale globului şi dezvoltarea durabilă, servind ca model de
dezvoltare pentru medii particulare. Ele formează o reţea mondială pentru
cercetarea şi monitorizarea ecologică şi reprezintă zone pentru conştientizare,
educaţie şi instruire în domeniul mediului.

- Rezervaţia biosferei se fondează în conformitate cu Programul UNESCO "Omul

şi biosfera" şi are ca obiectiv conservarea elementelor şi formaţiunilor fizico-
geografice, speciilor de plante şi de animale de importanţă naţională şi
internaţională, efectuarea de cercetări în sistemul monitoringului global.
- Rezervaţia biosferei are statut de instituţie de cercetări ştiinţifice şi se află în
subordinea autorităţii centrale pentru mediu.
- Teritoriul rezervaţiei biosferei se divizează in următoarele zone funcţionale, cu
diferite intensităţi ale managementului şi anume:
zona nucleu (zona strict protejată - pentru protecţia strictă a ecosistemelor
naturale, care poate fi listată drept categoria IV IUCN) de protecţie integrală,
destinată exclusiv conservării biodiversităţii şi creării condiţiilor naturale de
dezvoltare a biocenozelor. În zona nucleu este interzisă orice activitate economică.
Se permite doar efectuarea de cercetări ştiinţifice;
zona tampon (pentru a tampona efectele asupra zonei strict protejate), de
administrare naturală, obiect de studiere si de aplicare a rezultatelor cercetărilor
ştiinţifice pentru conservarea si dezvoltarea fondului genetic, restabilirea
principalelor tipuri de păduri, bălţi, lunci, stepe etc. Pentru zona tampon se
stabilesc permisiuni şi restricţii similare celor referitoare la rezervaţiile ştiinţifice;
zona de tranziţie (pentru dezvoltarea activităţilor economice intr-un mod durabil),
destinată diminuării impactului antropic din teritoriile adiacente. Terenurile din
zona de tranziţie pot rămâne deţinătorilor, care sînt obligaţi să respecte regimul
stabilit în rezervaţie. În această zonă se permit anumite activităţi tradiţionale de
folosinţă a terenurilor, asociate cu agricultura, silvicultura, păşunatul si pescuitul.
O Rezervaţie a Biosferei poate include mai multe zone strict protejate şi aşezări
umane.

- (1) În rezervaţia biosferei se instituie consiliu ştiinţific, care examinează şi

reglementează orice activitate din cadrul ei.
-(2) Componenţa şi regulamentul consiliului ştiinţific se aproba de autoritatea
centrală pentru mediu.
- Statul de funcţii al rezervaţiei biosferei se stabileşte de autoritatea centrală pentru
mediu.

Rezervaţiile Biosferei au fost incluse in sistemul de categorisire IUCN din 1978

drept categoria IX. Liniile directoare prezente nu le tratează la fel deoarece ariile
protejate sunt desemnate la nivel naţional, sistemul de categorisire IUCN
reprezintă o modalitate de clasificare a ariilor protejate pe baza obiectivelor de
management iar rezervaţiile Biosferei presupun o gama variată de obiective de
management. Ca urmare, clasificarea Rezervaţiilor Biosferei ca altă categorie ca in
sistemul din 1978, nu face altceva decât să conducă la confuzii, de aceea s-a
renunţat la aceasta clasificare.
Pe de altă parte, Rezervaţiile Biosferei conţin adesea o serie de zone de
management cu obiective de management diferite, fiecare putând corespunde unei
categorii de management IUCN. Astfel, Rezervaţiile Biosferei sunt considerate arii
care conţin una sau mai multe categorii IUCN de arii protejate şi nu o categorie
separată. Trebuie să se menţioneze faptul ca Rezervaţiile Biosferei echivalente
unei singure categorii de management IUCN nu corespund în totalitate conceptului
de Rezervaţie a Biosferei.
Practic însă, situaţia Rezervaţiilor Biosferei ţi a ariilor protejate desemnate naţional
este foarte complicată. Unele ţări au legislaţie conform căreia sunt desemnate
Rezervaţiile Biosferei. Mai comun, termenul este aplicat ariilor protejate existente
desemnate sub legislaţia naţionala. În foarte puţine cazuri, Rezervaţiile Biosferei
nu includ nici o parte a unei arii protejate desemnate. De asemenea delimitările
variază mult, existând cazuri în care Rezervaţiile Biosferei se suprapun cu anumite
arii protejate şi cazuri în care acestea sunt mai mari sau mai mici.

Procedura de Desemnare
Ariile protejate declarate la nivel naţional ca aparţinând uneia din categoriile
IUCN, care respectă criteriile de eligibilitate pentru a fi înscrise pe lista
rezervaţiilor biosferei sunt înaintate Comitetului Naţional MAB al ţarii respective,
care le va analiza şi trimite Secretariatului Programului UNESCO - MAB (Paris)
pentru aprobarea lor ca rezervaţii ale biosferei. În particular, fiecare rezervaţie a
Biosferei trebuie sa îndeplinească trei funcţii complementare:
- de conservare a biodiversităţii - accentuând conservarea unui eşantion
reprezentativ al unor ecosisteme majore;
de dezvoltare - cu un accent asupra populaţiei umane în cadrul biosferei, subliniind
un rol integrator pentru comunităţile locale;
- logistica - realizând combinarea între cercetarea, educaţia, instruirea şi
monitorizarea în domeniul conservării.

Organisme Responsabile
Internaţional - Programul UNESCO - MAB (Man and Biosphere)
Naţional - Comitetul Naţional MAB

Situaţia la Nivel Mondial

UNESCO a aprobat până acum un număr de 368 rezervaţii ale biosferei, dintre
care 127 sunt în Europa. (IUCN, Parks for Life, 1994)

În Republica Moldova deocamdată nu avem rezervaţii a biosferei. De aceea ne

vom referi în continuare la cele din România.

Situaţia în România
In România au fost declarate până acum trei rezervaţii ale biosferei, şi anume:
- Delta Dunării - declarata la 1 septembrie 1990 prin Decretul 983
- Parcul Naţional Retezat - declarat la 10 ianuarie 1980
- Pietrosul Rodnei - declarat la 10 ianuarie 1980

Conservarea biodiversităţii nu se poate face doar la nivel naţional, presupunând

măsuri la nivel european si internaţional. Astfel România s-a aliniat la principalele
convenţii şi programe europene şi internaţionale.
Convenţii internaţionale au devenit legi adoptate de Parlamentul României
precum:

Ramsar (1971) - Convenţia asupra zonelor umede de importanta internaţională -

LEGEA 5/1991
Berna (1979) - Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice si a habitatelor
naturale din Europa - L.13/1993
Washington (1973) - Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice
de fauna si flora pe cale de dispariţie - LEGEA 69/1994
Rio (1992) - Convenţia privind diversitatea biologica - LEGEA 58/1994
Bonn (1979) - Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale
sălbatice - LEGEA 13/1998
Paris (1972) - Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi
natural - DECRETUL 187/1990
Paris ( 1994 ) - Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea desertificării

Astfel numeroase specii prezente pe teritoriul României fac obiectul Convenţiilor

Berna, Bonn si Cites. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este cuprinsa în lista
Ramsar a zonelor umede de importanţă internaţională si totodată este recunoscută
ca Sit al Patrimoniului Mondial sub egida UNESCO iar Retezatul, Delta Dunării şi
Pietrosul Rodnei sunt recunoscute ca Rezervaţii ale Biosferei sub egida
programului "Man and Biosphere" - UNESCO.

România ca ţară europeană este implicată în procesul "Mediu pentru Europa" prin
participarea la conferinţele interministeriale de la Dobris, Lucerna, Sofia, Aarhus,
adoptând documentele şi rezoluţiile cu privire la conservarea biodiversităţii printre
care cea mai importanta este Strategia Pan Europeana de Conservare a
Biodiversităţii - PEBLDS.

Rezervaţia Pietrosul Rodnei

 Rodna, "Făgăraşul" din nord, adăposteşte una dintre cele mai vechi
rezervaţii naturale din România. Situată in jurul vârfului Pietrosu (2303m) ea
este cuprinsă între următoarele limite: la vest, pârăul Dragoş pânâ la
confluenţa cu valea Gropii şi apoi pe culmea spre vârful Rebra (2221m) si
Buhăescu Mare (2119m); în continuare pe valea Buhăescului până la Gura
Noaselor şi, de aici, pe valea Repede până la liziera pădurii; in partea nordica
limita urmăreşte linia de separaţie între pădure şi fâneţe intersectând Piciorul
Piatra Albă, valea Pietrosului, Piciorul Moşului si valea Hotarului.

Ideea înfiinţării unei rezervaţii în Munţii Rodnei a apărut in 1923 şi îi

aparţine lui Alexandru Borza. Îngrijorat de dispariţia caprei negre din masiv
acesta propunea înfiinţarea unei zone protejate care urma sa cuprindă
Pietrosul, Ineul, Corongisul şi împrejurimile lor. In 1924 Grădina Botanică
din Cluj primeşte în grijă o suprafaţa de 183 de hectare situată în jurul
vârfului Pietrosu.

Rezervaţia Pietrosul Rodnei va căpăta statut juridic de abia in 1932. In

1962 aria protejata se extinde ajungând la 2700 de hectare, dintre care 750 de
hectare au regim de protecţie absolută (zona ştiinţifică). În perioada 1962 -
1967 are loc repopularea masivului cu capra neagră iar in 1973 sânt lăsate în
libertate mai multe familii de marmote. Ultima extindere are loc in 1974 când
suprafaţa rezervaţiei se măreşte cu încă 600 de hectare. În 1997 Rezervaţia
Pietrosul Rodnei este înglobatî in Parcul Naţional al Munţilor Rodnei. În
viitorul apropiat, ca urmare a unui proiect al Societăţii Ecologiste
Maramureş, vor fi aduse în rezervaţie şi câteva perechi de vultur bărbos
(zăgan).

În interiorul rezervaţiei se află trei circuri glaciare care adăpostesc şi lacuri:

Iezer, Buhăescu si Gropi. Lacul Iezer (Iezerul Pietrosului) este al doilea ca
mărime din masiv, după lacul Lala Mare. Importanţa acestor zone de
protecţie apare evidentă chiar în cuprinsul masivului unde agresiuni de tot
felul combinate cu lipsa unor măsuri eficiente au lăsat urme. Cei care au
străbătut zona lacului Lala au putut observa la faţa locului impactul barbar
asupra Muntelui. Împrejurimile Pietrosului au fost ceva mai norocoase din
acest punct de vedere, un merit important revenind existentei Rezervaţiei.

Chiar daca prezenţa unor zone protejate provoacă puţina bătaie de cap celor
obişnuiţi cu mersul liber pe Munte, nevoiţi astfel sa îndeplinească nişte
formalităţi suplimentare, ele sânt, din păcate, necesare. Este bine de ştiut ca
accesul în Rezervaţia Pietrosul Rodnei nu este interzis dar că el este controlat.

Parcul Naţional Retezat

Parcul Naţional Retezat a fost creat prin lege în 1935 (şi a fost declarat ca
rezervaţie a biosferei in 1980), fiind primul parc naţional din România şi era
destinat conservării frumuseţilor acestor munţi şi a florei endemice de aici.
Altitudinile variază între 794m si 2509m (vf. Peleaga). Munţii Retezat au unele din
cele mai frumoase privelişti din Europa sud-estica. Masivul este traversat de multe
poteci turistice marcate pentru amatorii de drumeţii. Flora este extrem de bogată -
peste 1100 de specii de plante, din care peste 60 sunt specii endemice sau varietăţi
locale. Fauna este bogata si variata - se pot vedea capre negre, vulpi, căprioare,
marmote, vidre, bursuci, acvile, corbi, vipere, salamandre... Sunt si urşi, lupi si
râşi.

Detalii: Cu cele 60 de vârfuri care depăşesc 2200 m, Munţii Retezat păstrează

zăpada până în vară. Sunt formaţi din câţiva munţi mai mici şi din masivul
cristalin-granitic Retezatul Mare. Vegetaţia zonei calcaroase e diferită de cea din
zona cristalina a Retezatului. Masivul este despărţit în doua şiruri paralele de Valea
Lăpuşnicului şi de cea a Râului Barbat. Singura punte de legătura dintre cele doua
lanţuri este Custura Păpuşii, creasta ce se ridică brusc cu 800 m. "Format din
cristalinul autohton, cu puternice intruziuni granitice, care au fost acoperite pe
marginea de sud (Retezatul Mic) de calcare mezozoice, Retezatul a fost înconjurat
până târziu în Neogen de golfuri de mare". Clima subtropicala a permis existenţa
unor plante veşnic verzi. Aceasta se oglindeşte în zăcămintele de lignit (Sequoia,
Taxodium - acum dispărute din Europa, altele care se mai găsesc doar în zona
mediteraneana - Smilax, Pterocarya). Dispariţia acestei flore se datorează
perioadelor glaciare, când, la înălţimi de 1600-1900m se aflau gheţari numeroşi cu
lungimi de 9-10 km. "Pe vechea platformă de micasisturi, masele enorme de
zăpadă îngheţată au scobit imense căldări, uriaşe circuri glaciare din care limbile
gheţarilor porneau spre vale ca nişte fluvii imense". Relieful a fost modelat nu
numai de gheţari ci şi de vreme. Podoaba Retezatului sunt iezerele (82 la număr):
Bucura, Zanoaga, Galeşul, Balea, Taul Mare etc. Din aceste lacuri "pornesc torente
puternice ce sar peste praguri şi-şi involburează apele in cascade impresionante"
(Ciumful Mare, 150m).

In zona calcaroasa a muntelui principalele atracţii sunt: "avenul Piule, cu fundul

căptuşit cu zăpadă, peşterile din Dilma cu Brazi, una interesantă prin fauna rară,
alta prin formaţiunile ei de gheată, şi mai ales Piatra Iorgovanului, care poartă
numele unui erou de legenda". "Masivul înalt şi compact, cu ploi abundente şi
zăpezi ce dăinuiesc mai mult de jumătate de an, înfundând văile si netezind
peisajul stâncos, nu este accesibil in timpul iernii decât schiorilor". În cele 2-3 luni
de vară Retezatul este invadat de vegetaţie caracteristică. Sunt 320 de specii de
plante: 46% o formează speciile europene si eurasiatice, 22,51% flora alpină
(bulbii de brânduşe sunt mulţi) si circumpolara, 15,41 endemisme carpatice şi
restul aparţinând altor centre genetice. Monotonia pădurilor de foioase (fag şi
carpen) ce "îmbracă poala muntelui" este întreruptă de trunchiurile albe de
mesteacăn care apar şi în zone specifice pentru molid (Stânişoara, 1825m). Pe văi
se întâlnesc "zăvoaie compacte" de anin, molidişurile sunt amestecate cu fagul sau
alte specii lemnoase şi arbuşti. "Comoara floristica de la locul de întâlnire dintre
molid si pin pitic este Hieracium". Jneapănul se amesteca cu poienile înierbate.
În luminişurile pădurilor mixte se întâlneşte captalanul iar in zonele defrişate s-au
instalat zmeurişurile. Pe Vârful Colţului (2281m) se întâlnesc orhidee si rogoaze
alpine. Fauna este reprezentata de cerbi (pe cale de dispariţie), căprioare, mistreţi
ce se întâlnesc in poienile din apropierea stânelor. Urşii se simt în largul lor în
Retezat, râsul îşi are sălaşul tot aici, dar mamiferul caracteristic rămâne capra
neagră. Printre cei care populează parcul naţional se numără vulturi (pleşuvi, suri şi
bruni), acvile si cocoşi de munte. Ultimul exemplar de zăgan a fost împuşcat în
1894. Se mai întâlnesc, de asemenea, păstrăvi in apele repezi de munte, şerpi
veninoşi (vipere) şi insecte diverse. Naturaliştii români au cerut în 1928 la primul
lor congres de la Cluj, înfiinţarea Parcului Naţional, dar rezervaţia fiinţează legal
din 1935 si are o suprafaţă de 13 mii ha. Inima rezervaţiei este circul glaciar al
Bucurei, unde s-a realizat in 1955 o zonă ştiinţifică (rezervaţie integrală), în care
păşunatul, pescuitul, vânătoarea şi exploatarea forestiera sunt interzise.

Situare: Carpaţii Occidentali

Atracţii: Peisaj, pădure, lacuri glaciare, păşune alpină, piscuri înalte, flora, fauna.
Obiective: Conservare, educaţie.
Activităţi: Turism, cercetare, păşunat.

În cazul Parcului Naţional Retezat - Rezervaţia Biosferei - există următoarele

zone:
Parcul Naţional Retezat, cu o suprafaţă de 38.047 ha, în care nu se desfăşoară
activităţi de exploatare a resurselor naturale decât pe suprafeţe reduse şi cu
aprobarea respectivei activităţi, cum ar fi tăieri de arbori, cules de fructe de pădure
şi ciuperci. Păşunatul este strict controlat şi permis numai pentru animalele celor
care deţin păşunile. Turismul este supravegheat si permis numai pe trasee marcate.
Zona tampon, extinsă pe 15.953 ha, cuprinde suprafeţe de pădure şi păşune, unde
sunt permise activităţi de exploatare a produselor pădurii şi de păşunat, vânătoarea
şi pescuitul, dar în limitele aprobate. (Zona tampon: Obiective: Exploatare
durabilă şi conservarea tradiţiilor; Activităţi: Păşunat, exploatarea lemnului,
turism).
Zona de tranziţie cuprinde satele din apropierea Parcului Naţional Retezat şi
terenurile aferente. Pentru această zonă se intenţionează să se elaboreze planuri de
dezvoltare economică şi socială pentru care să se atragă fonduri de la Guvern şi din
diverse fonduri de dezvoltare naţionale şi internaţionale.
 Delta Dunării

Un paradis natural se întinde la varsarea Dunării în Marea Neagră, acolo unde

fluviul îsi încheie lunga călătorie de 2 860 km (1 788 de mile) de la izvorul sau din
Munţii Pădurea Neagră din Germania. Secole de-a rândul, suprafaţa Deltei s-a
extins datorită malului adus de fluviu, formându-se astfel o reţea de canale, de
lacuri, de insule acoperite cu stuf, de păduri tropicale, de păşuni si de dune de nisip
care acum acoperă o suprafaţă de aproape 5 640 km2 (2 200 de mile pătrate). Acest
incredibil tărâm al apelor adăposteşte peste trei sute de specii de păsări şi
nenumărate specii de peşti, de la sturioni la crapi si bibani, în timp ce varietatea de
1 150 de specii de plante cuprinde de la liane împletite pe trunchiurile copacilor în
pădurile de stejar până la nuferi.
Cea mai importantă apă curgătoare este Dunărea, care traversează teritoriul
judeţului Tulcea, divizat in 3 braţe, Chilia, Sulina (braţ maritim), Sfântu Gheorghe,
formând Delta Dunării, declarată in 1990 rezervaţia Biosfera , aflată sub egida
UNESCO.
Un ţinut exotic cu peste 1200 de specii de copaci si plante, cu cea mai bogata faună
ornitologică de pe continent (mai mult de 300 de specii, printre care colonii unice
de pelicani) si ihtiologică (reprezentată de cam 100 de specii, din care amintim
heringul de Dunăre si sturionii, de la care se obţine preţiosul caviar). Delta Dunării
este cea mai mare rezervaţie de ţinuturi umede din Europa. Ea acopera o suprafata
de 2.681 km2. În 1990 UNESCO a inclus Delta Dunării, cea mai nouă formă de
relief din România, ferită de "progresul industrializării", printre rezervaţiile
biosferei.
Considerată a doua ca mărime din Europa (3.446 kmp) Delta Dunării-rezervaţie a
biosferei-este numită pe drept cuvânt "Paradisul păsărilor". Grindul Letea,
rezervaţia de colonii de păsări de la Perişor-Zatoane, Uzlina-Crişana, Goloviţa şi
Insulele Sahalin sunt locuri unice ce atrag in fiecare an turişti din cele mai
îndepărtate colţuri ale lumii.
Linişte deplină într-o fracţiune de secundă

Timp de cinci mii de ani, o mică comunitate a trăit în deplina armonie cu

extraordinarul ecosistem al Deltei, câştigându-şi existenţa din pescuit, creşterea
animalelor şi din recoltarea stufului. Satele, unde singurele căi de acces sunt
canalele care le străbat, par a fi neatinse de trecerea timpului. Ca vizitator, puteţi
explora cu barca acest uimitor refugiu natural de o linişte şi un calm depline,
această experienţă făcându-vă să vă imaginaţi că aţi pătruns într-adevăr în paginile
unui reportaj din revista National Geographic.

Explorarea Deltei

Punctul de plecare pentru o aventura în Deltă este de obicei Tulcea, un oraş

aproape la fel de vechi ca şi Roma, situat în apropiere de locul unde Dunărea se
desparte în cele trei braţe principale, deci unde începe lunca. In Tulcea veţi găsi
muzee de Ştiinţe naturale ale Deltei. Oraşul se află la o distanţă de 71 km (45 de
mile) de Sulina, o aşezare aproape la fel de veche, aflată la celălalt capăt al braţului
Sulina. Între aceste doua puncte se pot face croaziere în timpul cărora turiştii pot
admira, de pe confortabilele punţi ale vaporaşelor, flora, fauna si satele Deltei.

Rezervaţiile naturale

Optsprezece rezervaţii protejate si zone "tampon" sunt răspândite pe tot cuprinsul

Deltei. Puteţi ajunge la ele străbătând canale înguste, trecând pe lângă plauri
acoperiţi cu stuf şi pe lângă păduri, prin locurile în care pelicanii şi cormoranii se
adună ca să prindă peşte. Dacă doriţi să exploraţi acest ţinut sălbatic în linişte,
închiriaţi o barcă cu vâsle şi plimbaţi-vă pe canalele cele mai mici. În acest scop
veţi avea nevoie de un permis eliberat de rezervaţia Biosferei.

Scurt istoric
"Între fluviile care au renume şi care sunt navigabile când vii de la mare este şi
Istrul ..." - nota Herodot din Halicarnas în Istorii (484-425 î.H.), cea mai veche
descriere a ţinuturilor de la Dunărea de Jos; Publius Ovidius Naso (cca 10-15 d.H)
remarca şi el că "...Danubiu-i cel mai mare,/Mai jos de Nil să fie, el nu vrea
nicidecum".

Al doilea fluviu al Europei şi al douăzeci şi şaselea din lume, cu aproape 2.900 de

kilometri lungime, peste 800.000 de kilometri patraţi dimensiunea bazinului
populat de circa 80.000.000 de locuitori din opt ţări - aceasta ar fi cartea de vizită a
generoasei căi de apă ce-şi îndeplineşte statornic de milenii rolul "drumului mare"
cunoscut, apreciat şi "bătut" de barcaze feniciene, trireme greceşti, galere romane,
corabii si caravele bizantine, genoveze, galioane veneţiene, bolozane turcesti, seice
cazaceşti, remorchere, slepuri si motonave in vremurile mai noi. "Istros" în
limbajul argonauţilor şi în mitologia de pe malurile Nilului, "Phisos" la fenicieni,
"Danare" - "Donaris" traco-get, "Istrus" - "Histr" - "Danubius" pentru romani, "Rio
Divino" de la curtea lui Carol Quintul si "Le roi des fleuves de l'Europe" în opinia
lui Napoleon Bonaparte, Dunărea străbate pe teritoriul României ultimii 1.075 de
kilometri încheindu-şi calea prin Delta - cea mai reprezentativă de pe bătrânul
continent şi una dintre cele mai complexe din lume.

Vom înţelege, daca ţinem seama de vârful "deltei" - triunghiul asemănător literei
greceşti care i-a fost naşă - acolo unde se produce prima bifurcaţie a braţelor,
debitul mediu al fluviului este de cca. 6.300 de metri cubi pe secundă, ceea ce
înseamnă că în două minute se scurge o cantitate de apă suficientă consumului
pentru o zi a unui oraş de peste 1.000.000 de locuitori; apa ce transportă în fiecare
secundă aproximativ două tone de aluviuni in suspensie.