Cuprins:

Introducere............................................................................................................................- 3 -
CAPITOLUL I.....................................................................................................................- 5 -
NECESITATEA ŞI IMPORTANŢA ACTIVITĂŢII DE DIAGNOSTICARE ŞI
STABILIRE.........................................................................................................................- 5 -
A STATEGIEI ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII.......................................................- 5 -
1.1 Definirea conceptului de diagnostic.............................................................................- 5 -
1.2 Analiza financiară a întreprinderii..............................................................................- 7 -
1.3 Conceptul de performanţă financiară.........................................................................- 9 -
1.4 Elaborarea stategiei organizaţionale.........................................................................- 12 -
CAPITOLUL 2..................................................................................................................- 20 -
PREZENTAREA GENERALĂ A SC. Gineconsult S.R.L............................................- 20 -
2.1 Prezentarea societății.................................................................................................- 20 -
2.2 Principali indicatori financiari ai societății...............................................................- 20 -
CAPITOLUL 3.DIAGNOSTIC ECONOMICO – FINANCIAR ŞI STRATEGIE
MANAGERIALĂ LA SC. Gineconsult SRL................................................................- 25 -
3.1. Analiza poziţiei financiare a întreprinderii..............................................................- 25 -
3.2. Analiza echilibrului financiar....................................................................................- 32 -
3.3. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii.............................................................................- 34 -
3.4 Analiza echilibrului economico-financiar prin metoda ratelor...............................- 36 -
3.5 Analiza veniturilor şi cheltuielilor................................................................................- 39 -
3.6 Analiza ratelor rentabilității..........................................................................................- 39 -
3.7 Analiza soldurilor intermediare de gestiune..............................................................-- 39 -
CAPITOLUL 4. ANALIZA SWOT ȘI MĂSURI DE EFICIENTIZARE A
ACTIVITĂŢII SOCIETĂŢII COMERCIALE.............................................................- - 39 -
CONCLUZII..........................................................................................................................- 39 -
ANEXE....................................................................................................................................- 39 -
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................- 39 -

2
 Introducere

Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit

aprecierea situaţiei financiare şi a performanţelor unei întreprinderi.
Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situaţia financiară a întreprinderii.
Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menţinere şi dezvoltare în
mediul specific economiei locale. În sens general, finalitatea diagnosticului financiar
constă în oferirea de informaţii financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât şi celor
interesaţi din afara acesteia.
Diagnostic financiar intern, din interiorul întreprinderii, utilizatorii pot fi
conducătorii, acţionarii actuali sau salariaţii. Obiectivul urmărit în acest caz este de a
detecta eventualele situaţii de dezechilibru financiar şi de a adopta noi decizii de gestionare
a întreprinderii.
Diagnostic financiar extern, din exteriorul întreprinderii, utilizatorii pot fi analiştii
financiari, acţionarii potenţiali, organisme bancare şi financiare sau chiar statul. Obiectivul
urmărit este capacitatea financiara a întreprinderii de a genera profit, de a-şi onora
obligaţiile pe termen scurt sau lung, precum şi valoarea întreprinderii.
Atât analiza pe plan intern cât şi cea externă au ca obiectiv aprecierea performanţelor
întreprinderii şi a riscurilor la care aceasta este supusă şi urmăresc: analiza rentabilităţii;
analiza riscului şi analiza valorii întreprinderii.
De obicei, diagnosticul este efectuat numai în caz de grave dificultăţi sau când cineva
cere o astfel de lucrare. Independent de rezultatele înregistrate de întreprindere sau de
desfăşurarea evenimentelor, elaborarea unui diagnostic financiar trebuie să aibă loc
periodic. Diagnosticul financiar identifica factorii favorabili şi nefavorabili care vor afecta
activitatea viitoare a întreprinderii.
Folosind metode şi tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea
situaţiei financiare trecută şi actuală, pe baza informaţiilor furnizate pentru luarea deciziilor
de către conducere.
Informaţiile necesare pentru efectuarea diagnosticului financiar sunt preluate din
situaţiile financiare simplificate care cuprind: bilanţul, contul de profit şi pierdere, anexele
la bilanţ.
Realizarea diagnosticului financiar are ca obiectiv aprecierea stării de performanţă
financiară a societăţii SC.Gineconsult SRL..

3
 Principalele scopuri urmărite sunt: aprecierea rezultatelor financiare obţinute;
evidenţierea modalităţilor de realizare a echilibrului financiar; examinarea randamentului
capitalului investit; evaluarea riscurilor.
Rezultatele analizei pot fi utilizate pentru: fundamentarea deciziilor privind
gestiunea; elaborarea unui diagnostic global strategic;fundamentarea politicilor de
dezvoltare.
Sursele utilizate au fost: situaţiile financiare anuale (2013-2015); alte documente din
evidenţa contabilă.

4
 CAPITOLUL I.

NECESITATEA ŞI IMPORTANŢA ACTIVITĂŢII DE

DIAGNOSTICARE ŞI STABILIRE

A STATEGIEI ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII

1.1 Definirea conceptului de diagnostic

Etimologic, cuvântul diagnostic provine din limba greacă, de la „diagnostikus”1,

termen care înseamnă apt de a discerne, de a delimita cu obiectivitate un subiect oarecare
după manifestările acestuia.
Diagnosticul presupune aprecierea stării firmei, identificarea posibilelor probleme
cu care se confruntă firma şi a cauzelor acestora.
Termenul “diagnostic”, preluat din grecescul “diagnostikos” (apt de a cunoaşte) şi
împrumutat din practica medicinei, este un demers care vizează recunoaşterea anumitor
boli după simptomele lor, în vederea descoperirii cauzelor şi instituirii terapiei necesare
vindecării2. În acest scop se parcurg trei etape3:
 Cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de investigare.
 Identificarea unei afecţiuni , ceea ce corespunde diagnosticului propriu zis.
 Enunţarea unui pronostic şi recomandarea unei terapeutici adecvate.
Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare, procedează în acelaşi
mod, având câteva obiective generale4:
1) Evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementelor nefavorabile în situaţia financiară
şi a performanţelor întreprinderii;
2) Identificarea cauzelor dificultăţilor prezente sau viitoare ale întreprinderii;

1
Vâlceanu Gheorghe, Robu Vasile, Georgescu Nicolae, „Analiză economico – financiară”Bucureşti, Editura
Economică, 2005, pp. 91 şi urm.
2
Robu Vasile (colectiv), Analiza economico – financiară a firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2014,
pp.299 şi urm.
3
Ciobănaşu Marilena, Analiza economico – financiară, Editura Universitară, Bucureşti, 2011, pp. 158 - 172
4
Robu Vasile (colectiv), op.cit., pp.299 şi urm.

5
 3) Prezentarea perspectivelor de evoluţie a întreprinderii şi propunerea unor acţiuni de
întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei.
Diagnosticul financiar presupune aşadar unele judecăţi asupra sănătăţii financiare a
întreprinderii, punctele forte şi punctele slabe ale gestiunii financiare, prin care se pot
aprecia riscurile trecute, prezente şi viitoare ce decurg din situaţia financiară şi soluţiile
pentru diminuarea riscurilor şi îmbunătăţirea rezultatelor.
Diagnosticul în viziunea lui J.P Thibaut reprezintă unitatea următoarelor etape:
 identificarea disfuncţionalităţilor şi oportunităţilor;
 analiza situaţiei de fapt, căutarea cauzelor interne si externe şi stabilirea
responsabilităţilor;
 propunerea programelor de activitate si a măsurilor de redresare sau de ameliorare
a rezultatelor;
 aplicarea măsurilor propuse;
 controlul realizării obiectivelor de redresare sau ameliorare.
Formularea concluziilor diagnosticului presupune raportarea la anumite referinţe.
În economie rezultatele pe care le obţinem în urma analizei – financiare nu le putem
raporta decât la acele referinţe a căror semnificaţie este de cele mai multe ori discutabilă,
chiar dacă există îmbunătăţiri în ceea ce priveşte informaţiile statistice referitoare la
comportamentul economico – financiar al întreprinderii, mai ales în cazul întreprinderilor
aflate în dificultate5.
Există diferite moduri prin care o întreprindere se poate afla în dificultate; de
exemplu pot exista întreprinderi care cunosc dificultăţi de plată în condiţiile în care
prezintă un fond de rulment pozitiv sau pot exista firme care prezintă o solvabilitate
satisfăcătoare cu un fond de rulment negativ.
Obiectivele diagnosticului se pot modifica în funcţie de factori care acţionează
asupra unui fenomen, de natura factorilor sau de mecanismul, din care fac parte aceştia,
prin care concură la formarea şi/sau modificarea rezultatelor.
Acestea se modifică în timp, în strânsă legătură cu evoluţia sistemului economic,
social, global, dar şi cu faza de maturitate parcursă de întreprindere6.

5
Ciobănaşu Marilena, op.cit., pp. 158 - 172
6
Vâlceanu Gheorghe, Robu Vasile, Georgescu Nicolae,op.cit., pp. 91 şi urm.

6
1.2 Analiza financiară a întreprinderii

În economie, analiza financiară este o componentă privilegiată a diagnosticului

global.
Analiza financiară furnizează un ansamblu de concepte, tehnici şi metode care
permit tratarea informaţiilor interne şi externe, interpretarea acestora, emiterea unor
judecăţi de valoare şi aprecieri asupra activităţii întreprinderii, în vederea formulării unor
recomandări pertinente privind evoluţia acesteia, nivelul şi calitatea performanţelor, gradul
de risc într-un mediu concurenţial extrem de dinamic.
Analiza financiară prezintă următoarele principii de bază:
 investigarea prioritară a aspectelor privind funcţionalitatea întreprinderii
 abordarea dinamică a comportamentului întreprinderii
 aprecierea rezultatelor în corelaţie cu caracteristicile mediului concurenţial
 evaluarea gradului de vulnerabilitate şi de risc.
Un rol deosebit în fundamentarea unor decizii în măsură să integreze cerinţele de
mai sus revine analizei, respectiv diagnosticului financiar, concretizat în evaluarea
complexă a activităţii şi rezultatelor întreprinderilor, a perspectivelor sale de dezvoltare, în
corelaţie cu cerinţele pieţei şi cu exigenţele mediului concurenţial.
Analiza permite conducătorilor întreprinderilor, dar în acelaşi timp salariaţilor şi
reprezentaţilor acestora să aprofundeze şi să aprecieze aspecte privind:gradul de coerenţă
între nivelul de activitate, rezultatele obţinute şi mijloacele alocate,capacitatea
întreprinderii de a degaja rezultate şi de a se autofinanţa,capacitatea de a asigura resursele
necesare dezvoltării şi restructurării în condiţiile satisfacerii exigenţelor
partenerilor,capacitatea asigurării echilibrului financiar, în cadrul limitelor fixate de
creditori şi de acţionari,capacitatea de a crea valoare economică.
Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt: gestionarii, acţionarii
actuali si potenţiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale, analiştii
financiari. Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind: gestiunea
întreprinderii, cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul unui credit,
achiziţia totală sau parţială a întreprinderii.
Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticul financiar, parte
distinctă a diagnosticului economico-financiar, orientată în special spre funcţiunea
financiar-contabilă a întreprinderii. Efectuată în interiorul întreprinderii - analiza internă –

7
sau din exterior de către organisme specializate, financiar-bancare, sau de specialişti
independenţi (analişti financiari) - analiza externă – conduce la diagnosticul financiar
intern sau extern, cu obiective specifice diverşilor utilizatori.
Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii cu privire la poziţia
financiară, performanţele şi modificarea poziţiei financiare, necesare unor categorii diferite
de utilizatori în luarea deciziilor.
Poziţia financiară a unei întreprinderi, conform paragrafului 16 din Cadrul general
al IASB pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare este influenţată de resursele
economice pe care le controlează, de structura sa financiară, lichiditatea şi solvabilitatea sa
şi de capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care îşi desfăşoară activitatea.
Principalele surse informaţionale utilizate în analiza poziţiei financiare sunt:
 situaţiile financiare:
 bilanţul – constituie sursa principală de informare asupra poziţiei financiare a
întreprinderii;bilanţul este un document contabil de sinteză prin care se prezintă
elementele de activ, de datorii şi de capitaluri ale întreprinderii la încheierea
exerciţiului, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege. Elementele de activ,
de datorii şi de capitaluri sunt grupate după natură, destinaţie şi lichiditate,
respectiv după natură, provenienţă şi exigibilitate.
 contul de profit şi pierdere – oferă cele mai importante informaţii cu privire la
performanţele întreprinderii;
 situaţia modificării capitalului propriu – reflectă creşterea sau reducerea activului
net sau a avuţiei pe parcursul unui exerciţiu financiar şi a cauzelor care au
determinat aceste modificări;
 situaţia fluxurilor de numerar – sunt informaţii care reflectă capacitatea
întreprinderii de a genera numerar şi echivalente de numerar, a momentului şi
siguranţei concretizării lor, precum şi a necesităţilor de utilizare a acestora;
 politicile contabile şi notele explicative – conţin explicaţii şi informaţii
suplimentare relevante şi credibile, în sensul că reprezintă fidel rezultatele şi
poziţia financiară a întreprinderii, reflectă substanţa economică a evenimentelor şi
tranzacţiilor şi nu doar forma juridică, sunt neutre, prudente, complete sub toate
aspectele semnificative, facilitând comparabilitatea în timp şi spaţiu;
 raportul administratorilor – este un instrument care oferă utilizatorilor explicaţii şi
interpretări ale situaţiilor financiare a întreprinderii;

8
  bugetul şi execuţia sa – oferă informaţii importante pentru utilizatori asupra
performanţelor şi poziţiei financiare prevăzute de întreprindere şi a modului de
atingere a acestora;
 evidenţa contabilă financiară şi de gestiune ;
 informaţiile privind evoluţia mediului sectorial şi global – oferite de diverse surse,
ca şi propriile studii ale întreprinderii permit o apreciere mai corectă a capacităţii de
adaptare a întreprinderii, a modului în care aceasta a reuşit să facă faţă
constrângerilor şi să exploateze oportunităţile.
Întreprinderea reprezintă un sistem complex, între elementele sale existând
legături multiple structurale şi funcţonale,în timp ce managerii au obligaţia de a asigura
trecerea dintr-o stare în alta, şi de asemenea de a regla funcţionarea acestui sistem.În
procesul prin care se reglează starea întreprinderii, un rol important este jucat de
diagnostic.
Deşi cele două surse par conceptual distincte, acestea se întepătrund: deoarece
diagnosticul nu poate fi realizat în afara analizei, în timp ce analiza nu are sens dacă nu
este prelungită de sinteza şi interpretarea pe care le conferă prin diagnosticul.
Dacă luăm în considerare faptul că diagnosticul nu constă în a găsi soluţii, ci doar
de a creea acele elemente prin care putem genera soluţii atunci putem spune că analiza –
diagnostic este o ştiinţă a interpretării ; interpretarea putând fii bazată pe informaţii pe care
le culegem, tratăm, prelucrăm şi în final le interpretăm.
Astfel analiza-diagnostic reuşeşte să completeze etapa de analiză tocmai prin
opusul acesteia, sinteza, aceasta realizând un concept unitar de interpretare a informaţiilor
care la nivelul întreprinderii, permite factorilor de decizie să îşi contureze propria sa
opţiune strategică7.

1.3 Conceptul de performanţă financiară

Performanţa este un concept de referinţă în abordările teoretice şi o preocupare

permanentă în acţiunea practică. Performanţa exprimă:
 fie rezultatul unei acţiuni: performanţa este asociată rezultatului pozitiv al unei
acţiuni, rezultatului bun obţinut într-un domeniu particular de activitate
 fie reuşita: performanţa este asociată reuşitei, succesului într-un anumit domeniu
7
Robu Vasile (colectiv), op.cit., pp.299 şi urm.

9
  fie o acţiune care duce la succes: succesul nu se apreciază numai prin prisma
rezultatelor obţinute ; el se construieşte pe parcursul desfăşurării unui proces, din
momentul definirii planului de acţiune până în momentul finalizării, al realizării
obiectivelor strategice.
“Performanţa este un nivel de potenţialitate instabil al unei întreprinderi, realizat prin
tot ceea ce a optimizat cuplul valoare – cost şi a făcut ca întreprinderea să fie competitivă
pe segmentele sale strategice”8.
Performanţa este sinonimă cu competitivitatea, o întreprindere competitivă
(performantă) fiind o întreprindere eficientă (capabilă de a ameliora raportul dintre
rezultatele obţinute şi mijloacele alocate) şi eficace (capabilă să satisfacă aşteptările tuturor
partenerilor sociali), în acelaşi timp.
Esenţial pentru întreprindere este de a-şi coordona eforturile pentru a evita un plus
de eficienţă în detrimentul eficacităţii sau invers.

Performanţa = productivitate + eficacitate

Conceptului de performanţă i se pot asocia trei noţiuni9:

 economicitate - procurarea resurselor necesare la cel mai mic cost;
 eficienţă - maximizarea rezultatelor obţinute, pornind de la o cantitate dată de
resurse, fie minimizarea cantităţii de resurse pentru un rezultat prestabilit;
 eficacitate - rezultatele obţinute să atingă rezultatele prevăzute

Performanţa = economicitate + eficienţă + eficacitate

8
Vâlceanu Gheorghe, Robu Vasile, Georgescu Nicolae,op.cit., pp. 91 şi urm.
9
Robu Vasile (colectiv), op.cit., pp.299 şi urm.

10
 Figura 1.1 Indicatorii performanţei financiare
Sursa:

Măsurarea unei performanţe se obţine prin însumarea următoarelor elemente:

 valoarea reală: măsura ideală care corespunde perfect fenomenului studiat.
 eroarea sistematică este determinată de limitele instrumentelor de măsurare.
 eroarea aleatoare decurge din circumstanţele particulare.

Valoare reală + Eroare sistematică + Eroare

aleatoare
Rezultatul măsurării performanţelor este fiabil dacă eroarea sistematică este
minimă, iar “măsura” obţinută este apropiată de adevărata valoare10.
Interesul general al măsurării performanţelor rezultă din faptul că aceasta11:
 permite celor interesaţi să cunoască stadiul de avansare în desfăşurarea acţiunilor;
 permite aprecierea rezultatelor obţinute în raport cu eforturile depuse;
 poate servi la justificarea investirii unor mijloace suplimentare;
 facilitează determinarea acţiunilor prioritare şi elaborarea planurilor de punere în
aplicare;
 concretizează angajamentele fiecăruia la ameliorarea gestiunii.

10
Robu Vasile (colectiv), op.cit., pp.299 şi urm.
11
Vâlceanu Gheorghe, Robu Vasile, Georgescu Nicolae,op.cit., pp. 91 şi urm.

11
1.4 Elaborarea stategiei organizaţionale

În literatura de specialitate strategia este definită astfel „model sau plan care
integrează într-un întreg coerent scopurile majore ale organizaţiei, politicile şi etapele
acţunii”12, rezultând astfel ca strategia este tratată ca o concretizare a funcţiei de previziune
a managementului, precizându-se ca aceasta are ca obiect „elaborarea unor cuprinzătoare
programe de esenţă privind viitorul, continuându-se cu o planificare mai detaliată si de o
natură specifică”13.
În ţara noastră, conceptul de strategie a fost abordat în literatura de specialitate,
relativ recent, fiind definit într-o viziune proprie de catre specialiştii in domeniu. Cea mai
larg răspândită definiţie a strategiei este „un ansamblu de obiective majore ale organizaţiei
pe termen lung , principalele modalităţii de realizare împreună cu resursele alocate , în
vederea obţinerii avantajului competitiv stabilit potrivit misiunii organizaţiei”14.
La nivelul organizaţiilor de tip superior, strategiile economice se caracterizează
prin faptul că stabilesc obiective de ansamblu , pe orizonturi mari de timp. Acestea se
grupeaza astfel15:
 strategii de specializare
 strategii de creştere
 strategii neutrale ( de stabilitate)
 strategii defensive
a. Strategia de specializare denumită şi strategia întreprinderii reprezintă strategia prin
care se desfăşoară o singură activitate,aceasta urmărind să modifice experienţa
întreprinderii, într-un domeniu de activitate, care ii poate conferi o poziţie
favorabilă în cadrul pieţei. Această strategie presupune realizarea în permanenţă a
unui sortiment de produse, datorită concentrării resurselor de producţie asupra unui
singur domeniu de activitate pe care întreprinderea îl poate domina cu uşurinţă .
Această strategie este aplicată de multe firme cunoscute pe plan mondial, multe
dintre acestea le regăsim şi în România, dintre acestea amintim: Apple Computer,
Xerox , Polaroid, BIC Pen, Holiday, NNS, Coca-Cola ; dar poate fi folosită şi de
către întreprinderile nou înfinţate , care se află în faza de demarare a activităţii.
12
Ciobănaşu Marilena, op.cit., pp. 158 - 172
13
Dinu Eduard, Strategia firmei. Teorie şi practică, Editura Universitară, Bucureşti, 2000, pp.23 şi urm.
14
Pricop Mihai (colectiv), Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei, vol 4, Editura
Universitară, Bucureşti, 2003, pp. 281 - 294
15
Dinu Eduard, op.cit., pp.23 şi urm.

12
 b. Strategiile de creştere regăsite în literatura de specialitate şi sub denumirea de
strategii de dezvoltare.Alegerea unei strategii de dezvoltare trebuie să ţină cont de
următoarele raţiuni:
 managementul întreprinderii şi personalul sunt interesaţi de punerea în aplicare
a unei strategii de dezvoltare, deoarece reuşita acesteia, concretizată în creşterea
cifrei de afacerii şi a profiturilor, poate asigura o imagine bună întreprinderii
atât în exteriorul cât şi în interiorul acesteia, fiind o condiţie de baza a
perenităţii întreprinderii;
 numeroşi manageri doresc asocierea propriului nume cu perioada de dezvoltare
puternică a întreprinderii, considerând ca aceea expansiune a întreprinderii
trebuie să reprezinte rezultatul contribuţiilor lor;
 realizarea cu succes a strategiei de dezvoltare conduce în mod direct la creşterii
ale câştigurilor salariaţilor întreprinderii şi la obţinerea de premii sub formă de
bonusuri suplimentare pentru cei din conducere.
c. Strategiile de dezvoltare se prezintă sub următoarele forme16:
 strategia de concentrare reprezintă aceea formă a strategiei de dezvoltare care
prezintă ca obiectiv mărirea volumului de vânzări în cadrul domeniului de
activitate specific întreprinderii.
 strategia de integrare pe verticală reprezintă aceea formă a strategiei de
dezvoltare care constituie unificarea produselor, a distribuţiei, a vânzărilor si/sau
a altor procese economice în cadrul unei singure întreprinderii, reprezentând
decizia unei întreprinderi de a utiliza tranzacţiile interne sau administrative în
detrimentul tranzacţiilor de piaţă, pentru a-şi îndeplini propriile obiective
economice.
 strategia de internaţionalizare reprezintă forma strategiei de dezvoltare, care este
cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de ultimul stadiu al
dezvoltării strategice a întreprinderii,aceasta de desfăşoară deseori în acelaşi
timp cu strategiile de dezvoltare de pe piaţa naţională a întreprinderii.
d. Strategia neutrală (sau de stabilitate) permite întreprinderii să îşi menţină nivelul de
performanţă economică deja existent,realizând în continuare aceeaşi activitatea care
satisface managementul întreprinderii. Însă nu exclude o anumită dezvoltare care,în
esenţă poate poate fi mică şi neregresivă , prin realizarea unor mici schimbări în
producţie, în momentul în care întreprinderea depăşeşte o fază critică şi în
16
Pricop Mihai (colectiv), op.cit., pp. 281 - 294

13
 încercarea de rederesare pe plan economic,aceasta urmăreşte stabilitatea sub raport
economic pentru o anumită perioadă adoptând apoi o strategie de dezvoltare.
e. Strategiile defensive reprezintă acele strategii prin care obiectivele fixate de
întreprindere urmăresc, o anumită încetinire în desfăşurarea unei activităţii sau
readucerea acesteia la o situaţie profitabilă.Strategiile defensive sunt de obicei
adoptate de întreprinderile care se confruntă cu probleme financiare dificile.
Managementul strategic se împarte în trei etape17:
 strategia de implementare - aceasta se ocupă cu luarea deciziilor în legătură cu:
a. definirea filosofiei , misiunii şi scopul întreprinderii;
b. stabilirea obiectivelor ce vor duce la îndeplinirea misiunii;
c. selectarea strategiei pe termen lung pentru a atinge obiectivele propuse.
 strategia de formulare – se ocupă cu alinierea structurii organizatorice, a sistemelor
şi proceselor în corcondantă cu strategia aleasa. Implică luarea deciziilor cu privire
la:
a. dezvoltarea unei structuri organizatorice, selectarea şi furnizarea de sisteme de
motivare pentru a realiza strategia propusa;
b.stabilirea obiectivelor pe termen scurt, elaborarea bugetelor, precum şi
dezvoltarea de strategii funcţionale pentru realizarea strategiei;
 strategia de evaluare - uneori, se face referire la evaluare şi control, implicând
următoarele activităţi:
a. stabilirea standardelor de performanţă pentru organizarea generală pe diferite
unităţi sau zone funcţionale;
b. monitorizarea progresului pentru punerea în aplicare a strategiei.
c. iniţierea de acţiuni corective pentru a asigura angajamentul de a continua
punerea în aplicare a strategiei.
Cele mai importante tehnici de analiza a strategiei sunt:
a. Matricea BCG ( Boston Consulting Group)18
Se elaborează pe baza a două variabile: rata creşterii segmentului de activitate
analizat şi partea de piaţă a întreprinderii pe acest segment. Alegerea celei de-a doua
variabilă se fundamentează pe teoria efectului experienţei. Partea de piaţă se determină cu
relaţia:

17
PPEduard,
Dinu = Partea depp.23
op.cit., piaţă a întreprinderii/ Partea de piaţă a concurentului principal
şi urm.
18
Pricop Mihai (colectiv), op.cit., pp. 281 - 294

14
 Aceasta constituie in viziunea modelului BCG, indicatorul instantaneu al poziţiei
întreprinderii pe scara costurilor şi, în concluzie, a situaţiei sale concurenţiale. În ceea ce
priveşte rata creşterii, aceasta reprezintă pentru modelul BCG, factorul esenţial al dinamicii
segmentului activităţii.
Modelul BCG, porneşte de la principiul conform căruia unul din obiectivele
esenţiale ale strategiei este de a pemite alocarea optimă a resurselor de care dispune firma
între diferitele segmente strategice pentru a câştiga o poziţie concurenţiala globală mai
bună.
Modelul BCG măsoară – pe seama creşterii, nevoia lichidităţilor ( investiţii,
creşterea fondului de rulment) care sunt generate de diferite segmente; în ceea ce priveşte
partea de piaţă, măsoară rentabilitatea ( poziţia pe curba experienţei) şi, deci nivelul
marjelor degajate de fiecare segment. Structura matricei strategiei elaborate după modelul
BCG se prezintă astfel:

Figura 1.2 Matricea BCG

b. Matricea ADL ( Arthur D. Little)19
Matricea strategică ADL este structurată pe baza următoarelor variabile: gradul de
maturitate a activităţii şi poziţia concurenţială a firmei în domeniul de activitate.

19
Dinu Eduard, op.cit., pp.23 şi urm.

15
 Gradul de maturitate a activităţii presupune cele patru faze ale ciclului de viaţă a
activităţii:demarajul,creşterea,maturitatea,declinul
Integrând rata creşterii, modelul ADL măsoară nevoile financiare ale activităţii,
care sunt importante în primele două faze ale ciclului.
Modelul permite evidenţierea nivelului riscului sectorial;acesta exprimă
probabilitatea variaţiilor importante sau a rupturilor neprevăzute ale activităţii; o activitate
în demaraj este mai mult supusă acestui tip de mutaţii decât o activitate matură şi stabilă.
Poziţia concurenţială măsoară forţa relativă a întreprinderii cu privire la principalii
factori cheie ai activităţii analizate. Există o strânsă legătură între poziţia concurenţiala a
firmei şi rentabilitatea sa pe segment ( cu cât poziţia concurenţială a întreprinderii este mai
puternică, cu atât riscul este mai slab şi invers. Matricea ADL se prezintă astfel:

Figura 1.3 Matricea ADL

În raport cu modelul precedent, prescripţiile strategice se inscriu în zone cu

contururi mai puţin precise.

16
 Figura 1.4 Prescripţiile strategice ADL

Dezvoltarea naturală presupune angajarea tuturor resurselor pentru a urma

dezvoltarea şi corespunde activităţii pentru care firma are o buna poziţie concurenţială
integrând toate segmentele de viitor - în faza de demaraj. Acesteia i se opune dezvoltarea
selectiva pentru activităţile cu poziţie concurenţială medie sau slaba; obiectivul fiind acela
de a atinge o poziţie mai buna şi, deci, o rentabilitate superioară. Abandonul este
recomandat pentru activităţile cu randament slab sau în care poziţia concurenţială a firmei
este slabă.
c. Matricea McKinsey
Are la baza două variabile20: poziţia concurenţială şi valoarea sectorului.
Aceasta ţine seama de atractivitatea unei activităţi pentru firma. Valoarea intrinsecă
a activităţi este măsurată pe baza criteriilor legate de ciclul de viaţă.
La aceasta se adaugă punctul de vedere subiectiv al firmei care ţine seama de
sinergie, de valoarea activităţii, de posibilităţile aplicării barierelor la intrarea în sector sau
de controlul unui factor-cheie critic.Prescripţiile strategice de tip McKinsey se prezintă
dupa următorul model:

20
Pricop Mihai (colectiv), op.cit., pp. 281 - 294

17
 Poziţia concurenţialăValoarea activităţiiFORTEMenţinerea poziţiei de
liderMenţinerea poziţiei urmând dezvoltareaRentabilizareaMEDIEAmeliorarea
poziţieiRentabilizarea prudentăRetragerea selectivăSLABĂDublarea mizei sau
abandonareaRetragerea progresivă şi selectivăAbandonarea
Dezinvestirea

Figura 1.5 Prescripţiile strategice McKinsey

Sursa:

d. Lanţurile de diagnostic (modelul M. Porter)21 – pun în evidenţă punctele forte şi

slabe ale întreprinderii şi înglobează toate aspectele pe baza cărora se poate construi
diagnosticul global.

Diagnosticul economic22 se caracterizează prin căutarea condiţiilor de supravieţuire

a unei întreprinderi, pornind de la asigurarea şi utilizarea resurselor naturale, umane,

21
Dinu Eduard, op.cit., pp.23 şi urm.
22
Dinu Eduard, op.cit., pp.23 şi urm.

18
materiale disponibile. Identificarea bogăţiilor neexploatate ale unei organizaţii într-un
context concurenţial dat constituie premisa consolidării şi dezvoltării echilibrate a acesteia.
Diagnosticul financiar23 cuprinde dezvoltări subordonate aprecierii performanţelor
întreprinderii, a situaţiei, respectiv, poziţiei sale financiare. Viabilitatea unei întreprinderi
este diagnosticată, în ultimă instanţă, prin prisma capacităţii ei de a crea valoare
economică.
Diagnosticul strategic24 prezintă un ansamblu de modele de analiză concurenţiale şi de
poziţionare a întreprinderii în segmentul său de activitate strategică, de recomandări
operaţionale indispensabile fundamentării strategiilor de dezvoltare.

CAPITOLUL 2.

PREZENTAREA GENERALĂ A SC. Gineconsult S.R.L

23
Pricop Mihai (colectiv), op.cit., pp. 281 - 294
24
Pricop Mihai (colectiv), op.cit., pp. 281 - 294

19
2.1 Prezentarea societății

SC Gineconsult SRL reprezintă o societate care are ca obiect de activitate activităţi

de asistenţă medicală specializată.
Societatea este înregistrată la Registrul comerţului cu nr. J10/29/1994, având ca şi
cod Caen nr. 8622.
Societatea are sediul în strada Prutului,numărul 32A, localitatea Buzău, judeţul
Buzău.

2.2 Principali indicatori financiari ai societății

Situaţiile financiare ale SC Gineconsult SRL sunt întocmite conform

reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate (OMFP nr. 1802/2014). Acestea prevăd formatul şi
conţinutul situaţiilor financiare anuale, principiile contabile şi regulile de recunoaştere,
evaluare, scoatere din evidenţă şi prezentare a elementelor în situaţiile financiare anuale
individuale, regulile de întocmire, aprobare, auditare sau verificare conform prevederilor
legale, şi publicare a situaţiilor financiare anuale, Planul de conturi general, precum şi
situaţiile şi conţinutul şi funcţiunea conturilor contabile.
Rapoartele financiare (situaţiile financiare) ale SC Gineconsult SRL oferă
informaţii despre poziţia financiară a entităţii, rezultatele (performanţa) şi modificările
poziţiei financiare ale acesteia. Toate aceste informaţii satisfac necesităţile comune ale
majorităţii utilizatorilor, totuşi acestea lasă în afară o serie de necesităţi informaţionale
nefinanciare şi predictive. Situaţiile financiare sunt prezentate in lei ( RON ), moneda
naţională a României cu excepţia cazurilor când se specifică o altă monedă
utilizată.Societatea ţine evidenţa contabilă in lei şi işi întocmeşte situaţiile financiare
statutare in acord cu Regulamentele de Contabilitate si de Raportare emise de Ministerul
Finanţelor Publice din România.
Informaţiile privind poziţia financiară sunt oferite, în primul rând, de bilanţ, cele
privind rezultatul, prin contul de profit şi pierdere, iar informaţiile privind modificările
poziţiei financiare, prin intermediul unor situaţii distincte.

20
 Poziţia financiară a SC Gineconsult SRL este definită de resursele economice pe care le
controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor şi capitalul propriu, de lichiditatea şi
solcabilitatea valorilor economice şi de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în
care îşi desfăşoară activitatea. Ecuaţia fundamentală a poziţiei financiare este de forma:
Capitaluri proprii = Active - Datorii

Entitatea are o poziţie financiară pozitivă în cazul în care capitalul propriu este mai
mare sau cel puţin egal cu datoriile cu valoare economică. Această condiţie indică faptul că
societatea, ca subiect de drept, are posibilitatea să plătească obligaţiile faţă de terţi, atât pe
parcursul desfăşurării activităţii sale cât şi la lichidarea sa.
Dacă se coboară la nivelul elementelor, adică la structura financiară a ecuaţiei de
mai sus, ea exprimă capacitatea societăţii de a genera lichidităţi şi cvasilichidităţi
(echivalente în numerar, exemplu, stocurile şi creanţele care devin numerar prin vânzare şi
încasare) într-o anumită perioadă de gestiune denumită exerciţiu financiar sau exerciţiu
contabil. O asemenea capacitate se traduce prin lichiditatea şi solvabilitatea societăţii adică
puterea de a plăti angajaţii, furnizorii, datoriile faţă de buget şi alte organisme publice, de a
plăti dobânzile, de a rambursa creditele şi de a remunera proprietarii societăţii. Lichiditatea
se referă la disponibilităţile de numerar în viitorul apropiat, după luarea în calcul a
obligaţiilor financiare aferente acestei periaode. În schimb, solvabilitatea se referă la
disponibilităţile de numerar pe o perioadă mai lungă ce urmează să onoreze angajamentele
financiare scadente25.
Performanţa financiară sau rezultatul este definit prin prisma profitabilităţii societăţii.
Ecuaţia folosită în acest sens fiind de forma:
Rezultatul exerciţiului = Veniturile exerciţiului – Cheltuielile exerciţiului

Având în vedere rezultatul se selimitează ca o diferenţă dintre venituri şi cheltuieli,

ultimele doup componente pot fi definite ca structuri ale capitalurilor proprii, rezultatul poate din
definit şi prin prisma variaţiei capitalurilor proprii. Ecuaţia creată în acest sens este de forma:
Rezultatul Capitalul - Capitalul ± Contribuţia la ± Alte
exerciţiului propriu al propriu al capital creşteri/micşorări
N= exerciţiului exerciţiulu (aport/rambursare) de capital propriu
N i N-1 a proprietarului în în afara
cursul exerciţiului N rezultatului
25
Munteanu Victor (colectiv), Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, Bucureşti,
2015, p. 23

21
 exerciţiului N

Cadrul general conceptual IASB şi IAS 1 « Prezentarea situaţiilor financiare »,

pentru a venit în întâmpinarea cerinţelor utilizatorilor pentru informaţii mai cuprinzătoare
asupra performanţei, evaluată mai general decât profitul din contul de profit şi pierdere,
stabilesc o nouă cerinţă de a prezenta într-o situaţie financiară primară acele câştiguri şi
pierderi neprezentate în mod curent în contul de profit şi pierdere.
Imobilizări corporale. Terenurile sunt prezentate în bilanţ la costul de achiziţie ; în
timp ce clădirile şi celelalte imobilizări corporale sunt prezentate în bilanţ la valoarea
reevaluată.
Cheltuielile cu reparaţiile sau întreţinerea mijloacelor fixe efectuate pentru a
restabili valoarea acestora sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere la data efectuării
lor ; în timp ce cheltuielile efectuate în scopul îmbunătăţirii performanţelor tehnice sunt
capitalizate şi amortizate pe perioada rămasă de amortizat.
Amortizarea este calculată pentru a diminua costul utilizând metoda liniară de
amortizare.
Imobilizări necorporale. Imobilizările necorporale pe care le achiziţionează
societatea sunt prezentate la cost mai puţin amortizarea cumulată.
Stocuri. În cadrul stocurilor propriu – zise se cuprind: materiile prime şi materialele
consumabile, producţia în curs de execuţie, produsele finite şi mărfurile, materialele de
natura obiectelor de inventar, active biologice de natura stocurilor, ambalaje26.
Din categoria materiilor prime şi a materialelor consumabile fac parte:
a. Materiile prime, care se caracterizează prin: constituie substanţa principală a
produsului finit, se regăsesc în formă iniţială ori transformată, total ori parţial, în
produsul finit.
b. Materialele consumabile, ce se caracterizează prin faptul că: ajută la procesul de
fabricaţie şi, de obicei, nu se regăsesc în produsul finit.
Principalele categorii de materiale consumabile sunt: materialele auxiliare, care se
caracterizează prin faptul că se adaugă materiei prime în vederea transformării sale sau
sunt folosite pentru asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării activităţii; combustibilii,
care iau parte direct ori indirect la procesele ce au loc în cadrul entităţii patrimoniale; piese
de schimb, ce servesc pentru înlocuirea unor componente ale maşinilor şi utilajelor sau ale

Victor Munteanu, Marilena Zuca (colectiv), Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară,
26

Bucureşti, 2012, pp. 198 - 206

22
unor materiale de natura obiectelor de inventar, în vederea reparării lor; materiale pentru
ambalat; seminţe şi materiale de plantat; furaje şi/sau alte materiale consumabile.
Din categoria producţie în curs de execuţie face parte producţia ce nu a trecut prin
toate stadiile de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse
probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul producţiei în curs de
execuţie se cuprind, de asemenea, serviciile şi studiile în curs de execuţie sau
neterminate.27
Materialele de natura obiectelor de inventar sunt reprezentate de bunuri care au o
valoare mai mică decât limita legală pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de
durata lor normală de utilizare, fie au o durată normală de folosire mai mică de un an,
indiferent de valoare lor.
Activele biologice de natura stocurilor sunt acelea ce urmează a fi recoltate ca
produse agricole ori vândute ca active biologice. Exemple de active biologice de natura
stocurilor sunt animalele destinate producţie de carne, animalele deţinute în vederea
vânzării, peştii din fermele piscicole, culturile, precum cele de porumb şi grâu, şi copacii
crescuţi pentru cherestea.
Ambalajele includ ambalajele refolosibile, achiziţionate ori fabricate, destinate
produselor vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia restituirii în
condiţiile prevăzute în contracte.
Creanţe. Sunt evaluate la valoarea estimată a fi realizată, după ce s-au efectuat
ajustări pentru deprecierea creanţelor – clienţi.
Decontările cu personalul au ca obiect calculul, înregistrarea la cheltuieli şi
decontarea salariilor cuvenite angajaţilor. Structural, salariile sunt formate din salariul
cuvenit angajaţilor, sporurile şi adaosurile pentru condiţii deosebite de muncă şi pentru
rezultatele obţinute, indemnizaţiile şi alte sporuri acordate pentru conducere, indexările de
salariu şi compensarea creşterilor de preţuri, indemnizaţiile acordate pentru concediul de
odihnă etc.

27
Marilena Zuca, Victor Munteanu, Mirela Niculae, Contabilitatea financiară a întreprinderii. Caiet de lucrări
practice, Editura Universitară, Bucureşti, 2015, pp. 32 - 35

23
CAPITOLUL 3.DIAGNOSTIC ECONOMICO – FINANCIAR
ŞI STRATEGIE MANAGERIALĂ LA SC. Gineconsult SRL

Prezentul capitol prezintă diagnosticul económico – financiar efectuat pe perioada

2013 – 2015 în baza situaţiilor financiare ale societăţii.

3.1. Analiza poziţiei financiare a întreprinderii

24
 Bilanţul patrimonial reprezintă un instrument de analiză realizat prin retratarea
bilanţului contabil.
Principalii utilizatori ai informaţiilor furnizate de bilanţul patrimonial sunt:
 acţionarii, interesaţi să cunoască valoarea lor netă
 creditorii, care privesc patrimoniul ca o garanţie pentru creditele acordate
 potenţialii investitori şi creditori.
Principiile avute în vedere la elaborarea bilanţului patrimonial sunt:evaluarea
elementelor patrimoniale la valoarea lor netă,ordonarea elementelor de activ în ordine
crescătoare a gradului de lichiditate (aptitudinea de a se transforma în numerar),ordonarea
elementelor de pasiv în ordine descrescătoare a gradului de exigibilitate (perioada în care
resursa este la dispoziţia întreprinderii).
Tabelul 2.1 Evoluţia activului total
- lei -
Indicator 2013 2014 2015 Indice Indice Indice
(%) (%) (%)
2015/2014 2015/2013 2014/2013
Active 7 5 174,431 122,375 70,157
imobilizate 5.903 3.251 92.886
Active 4 7 48,125 81,704 169,774
circulante 2.288 1.794 34.551
Total 11 12 1 101,913 107,823 105,799
active 8.191 5.045 27.437
Sursa: prelucrare proprie

Potrivit situaţiilor financiare întreprinse de societate în perioada 2013 – 2015,

activele totale prezintă un trend ascendent, astfel că în anul 2015 societatea prezintă active
totale în valoare de 127.437 lei în timp ce în anul 2013 prezenta active totale în valoare de
118.191 lei, reiese astfel o creştere de 107,823% în perioada analizată.

25
 Figura 2.1 Evoluţia activelor imobilizate

Potrivit graficului anterior putem evidenţia trendul ascendent al activelor

imobilizate în perioada 2014 – 2015, precum şi scăderea acestora în anul 2014, faţă de
aceeaşi perioadă a anului 2013.

Tabelul nr. 2.2 Evoluţia activelor circulante

Indicator 2013 2014 2015

Stocuri 5.722 6.114 4.688

Creante - 1.902 -
Investitii pe - - -
termen
scurt
Casa si 36.566 63.778 29.863
conturi la
banci
Total active 42.288 71.794 34.551
circulante
Sursa: prelucrare proprie

Potrivit situaţiilor financiare privitoare la activelor circulante ale societăţii SC.

Gineconsult SRL., putem evidenţia faptul că activele circulante au avut un trend fluctuant,
înpregistrând în perioada 2013 – 2014 o creştere de circa 162%, datorită creşteri galopante

26
a indicatorului Casa şi conturi la bănci, urmând ca în perioada 2014 – 2015 să înregistreze
o scădere de circa 48%, datorită aceluiaşi indicator financiar care a înregistrat în această
perioadă o scădere de 46%.

Figura 2.2 Evoluţia cifrei de afaceri

După cum reiese din graficul anterior, putem evidenţia faptul că evoluţia cifrei de
afaceri a înregistrat un trend ascendent. Astfel că în perioada 2013 – 2015, cifra de afaceri
a SC. Gineconsult SRL, a înregistrat o creştere de circa 142%.

Ratele de structură permit “normalizarea” “situaţiei patrimoniale”, aceasta ajuntând la o

comparaţie facilă între întreprinderi de dimensiuni diferite, precum şi la observarea rapidă a
unor modificări structurale în cadrul unei întreprinderi de-a lungul timpului.
O prezentare a ratelor de structură patrimonială va evidenţia o situaţie a activelor şi
datoriilor în mărimi relative.
Tabelul nr. 2.3 Ratele de strucutură ale activelor societăţii SC. Gineconsult SRL.
(%)
Element 2013 2014 2015
Rata activelor 64,221 43,093 72,888
imobilizate
Rata 64,221 43,093 72,888

27
 imobilizarilor
corporale
Rata 0,000 0,000 0,000
imobilizarilor
necorporale
Rata 0,000 0,000 0,000
imobilizarilor
financiare
Rata activelor 35,779 56,907 27,112
circulante
Rata stocurilor 4,841 3,755 3,679
Rata creantelor 0,000 1,539 0,000
Rata 30,938 51,612 23,434
disponibilitatilor

Ratele structurii activului sunt :

 Rata activelor imobilizate - măsoară importanţa relativă a activelor pe termen lung în
totalul activelor societăţii. Acest indicator permite aprecierea flexibilităţii financiare a
firmei în măsura în care evidenţiază componenţa de capital investit în active fixe.
Rata activelor imobilizate = (Active imobilizate/Total activ) x 100

În cadrul societăţii analizate rata activelor imobilizate, prezintă un trend fluctuant,

înregistrând o scădere în perioada 2013 – 2014, urmată de o creştere galopantă în perioada
2014 – 2015, înregistrând la finalul anului 2015 un procent de 72,888%.
Se poate utiliza următoarele rate complementare:
a. Rata imobilizărilor necorporale - mărimea acestui indicator reflectă ponderea unor
active, precum brevete, licenţe, mărci, fond comercial, în cadrul patrimoniului
societăţii.
Rata imobilizărilor necorporale = (Imobilizări necorporale/ Total activ) x 100

Mărimea acestui indicator reflectă ponderea unor active, precum brevete, licenţe,
mărci, fond comercial, în cadrul patrimoniului societăţii. Societatea Gineconsult SRL are
pe toată perioada analizată o rată a activelor necorporale egală cu zero, datorită faptului că
în structura activului total al societăţii valoarea imobilizărilor necorporale este egală cu
zero.

28
 b. Rata imobilizărilor corporale - măsoară ponderea capitalurilor fixe corporale în cadrul
activelor întreprinderii.
Rata imobilizărilor corporale = (Imobilizări corporale / Total activ) x 100

În cadrul societăţii Gineconsult SRL, în perioada analizată înregistrează un trend

fluctuant, înregistrând în anul 2015 o creştere faţă de anul 2014, când a înresigrat o scădere
comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013.
c. Rata imobilizărilor financiare - evidenţiază dimensiunea legăturilor şi relaţiilor
strategice şi financiare pe care o anumită întreprindere le are cu alte entităţi economice în
vederea obţinerii efectelor de sinergie sau susţinere a creşterii externe.
Rata imobilizărilor financiare = (Imobilizări financiare / Total activ) x 100

Rata imobilizărilor financiare pe toată perioada analizată este egală cu zero datorită
faptului că societate nu prezintă imobilizări financiare în cadrul activelor totale.
 Rata activelor circulante - reflectă ponderea activelor circulante în totalul activelor
întreprinderii, fiind o măsură a flexibilităţii financiare, care evidenţiază importanţa relativă a
activelor uşor de transformat în bani.
Rata activelor circulante = (Active circulante / Total activ) x 100

Societatea a avut o evidentă tendinţă de creştere a ratei activelor circulante, în

perioada 2013 - 2014 ca urmare a creşterii ponderii activelor circulante în cadrul activelor
totale.
Datorită conţinutului diferit al componentelor activelor imobilizate, se poate utiliza
următoarele rate complementare:
a. Rata stocurilor - exprimă în mod normal niveluri ridicate în şituaţia firmelor cu activitate de
producţie, precum şi în cazul firmelor de distribuţie care înregistrează un volum ridicat al
stocului.
Rata stocurilor = (Stocuri / Total activ) x 100

În cadrul SC. Gineconsult SRL, identificăm în perioada analizată un trend

descendent al ratei stocurilor datorită scăderii stocurilor în perioada 2013 – 2015, astfel că
în anul 2013 se înregistra o rată a stocurilor de 4,841%, iar în aceeaşi perioadă a anului
2015 se înregistra o rată a stocurilor de 3,679%.
b. Rata creanţelor evidenţiază importanţa relativă a portofoliului de creanţe comerciale în
patrimoniul societăţii. Această rată este influenţată de specificul activităţii.

29
 Rata creanţelor = (Creanţe / Total activ) x 100

În perioada analizată regăsim o rata a creanţelor de 1,539% în anul 2014, iar în anul
2013, ca şi în anul 2015 rata creanţelor este egală cu zero, datorită faptului că în total activ
regăsim o valoare egală cu zero a creanţelor.
c. Rata disponibilităţilor băneşti - reprezintă o măsură a lichidităţii interne a întreprinderii.
Rata disponiblităţilor băneşti = (Disponibilităţi băneşti / Total activ) x 100

SC Gineconsult SRL prezintă o lichiditate ridicată în anul 2014, datorită faptului că

în această perioadă rata disponibilităţilor este ceea mai ridicată ajungând la valoare de
51,612%.
Tabel nr. 2.4 Ratele de structură ale surselor de finanţare
Element 2013 2014 2015
Rata stabilitatii 0,028 0,037 0,036
financiare
Rata autonomiei 0,023 0,033 0,036
globale
Rata datoriilor 0,008 0,001 0,002
pe termen scurt
Rata datoriilor 0,012 0,006 0,002
totale
Sursă: prelucrare proprie

a. Rata stabilităţii financiare

Rata stabilităţii financiare = (Capital permanet / Total pasiv) x 100

În cadrul SC Gineconsult SRL rata stabilităţii financiare a înregistrat un trend

ascendent, ajungând la nivelul de 0,037% în anul 2014, comparativ cu anul 2013 când se
înregistra o rată a stabilităţii financiare de 0,028%. În anul 2015 însă a înregistrat o scădere
ajungând la nivelul de 0,036%, această scădere se datorează diminuării nivelului
capitalurilor cu durată mai mare de un an în ansamblul resurselor.
b. Rata autonomiei globale
Rata autonomiei globale = (Capital propriu / Total pasiv) x 100

Rata autonomiei globale, prezintă un trend ascendent în perioada analizată, datorită

creşterii capitalurilor proprii ale societăţii. Denotă astfel o măsură conservatoare a analizei

30
 finanţării activelor întreprinderii, scoțînd în evidență ponderea propriilor surse pe termen
lung în total activ. Societatea prezintă o rată a autonomiei globale apropiată de indicele
maxim al acesteia.
c. Rata datorilor pe termen scurt
Rata datoriilor pe termen scurt = (Datorii pe termen scurt / Total pasiv) x 100

Măsoară ponderea datorilor exigibile pe termen scurt în totalul activelor şi trebuie

corelat cu rata activelor circulante pentru a evidenţia gradul de echilibru financiar pe
termen scurt.
Rata datorilor pe termen scurt prezintă o scădere datorată diminuări datoriilor pe
termen scurt.
d. Rata datorilor totale
Rata datoriilor totale = (Datorii totale / Total pasiv) x 100

Măsoară importanţa relativă a datoriilor indiferent de perioada de exigibilitate.

În cadrul SC Gineconsult SRL, rata datoriilor totale scade în perioada 2013 – 2015,
ajungând până la nivelul de 0%, datorită diminuări datoriilor în total pasiv.

3.2. Analiza echilibrului financiar

Tabel nr. 2.5 Analiza echilibrului financiar în cadrul SC Gineconsult SRL perioada 2013 - 2015

Indicator 2013 2014 2015

Imobilizari necorporale - - -

Imobilizari corporale 75.903 53.251 92.886

Active imobilizate 75.903 53.251 92.886

Stocuri 5.722 4.640 4.688
Creante - 1.902 -
Investitii pe termen - - -
scurt
Casa si conturi la banci 36.566 63.778 29.863

Active circulante 42.288 70.320 34.551

Total active 118.191 123.571 127.437

31
Datorii pe termen scurt 25.232 4.777 5.680

Datorii pe termen lung 15.933 14.418 -

Total datorii 41.165 19.195 5.680

Capital propriu 76.966 104.376 122.819
Capital permanent 92.899 118.794 122.819
Total pasiv 118.191 123.571 127.437
Fond de rulment 16.996 65.543 29.933
Necesar de fond de - 19.510 1.765 - 992
rulment
Trezoreria netă 36.506 63.778 30.925

a. Fondul de rulment – este indicatorul care exprimă în mărime absolută lichiditatea

unei întreprinderi (pe termen scurt). Se poate observa că fondul de rulment
constituie aceea parte a capitalului permanent care excede activele imobilizate şi
este destinat finanţării activelor circulante. Prin prisma surselor de finanţare, fondul
de rulment poate fi privit ca:
Potrivit datelor analizate în tabelul 2.5, putem observa fondul de rulment al
societăţii este este pozitiv, astfel că capitalurile permanente permit finanţarea integrală a
activelor imobilizate şi parţială a activelor circulante, totodată reprezentând o situaţie
favorabilă pentru societate în ceea ce priveşte lichiditatea, sugerând faptul că societatea
beneficiază de perspective favorabile în ceea ce priveşte capacitatea sa de rambursare.
b. Necesarul de fond de rulment – reprezintă un element având natură de activ şi
reprezintă acea parte a activelor circulante care trebuie finanţate pe seama fondului de
rulment.
NFR = (Active circulante – Disponibilităţi – Investiţii financiare) – Obligaţii pe
termen scurt

Sau

NFR = (Stocuri + Creanţe) – (Datorii pe termen scurt – Credite pe termen scurt)

Societatea prezintă un necesar de fond de rulment pozitiv în anul 2014,fapt ce reprezintă

un surplus de nevoi temporare în raport cu sursele temporare posibile de mobilizat,

32
reprezentând o situaţie normală deoarece este rezultatul unei politicii de investiţii privind
creşterea stocurilor şi creanţelor.
c. Trezoreria netă
TN = FR – NFR

Societatea Gineconsult SRL, prezintă o trezorierie netă mai scăzută în anul 2013 şi
în anul 2015, datorită valorii negative a necesarului de fond de rulment.

3.3. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii

Analiza financiară trebuie să stabilească dacă societatea comercială analizată este

solvabilă şi prezintă un grad de lichiditate corespunzător.
Lichiditatea reprezintă - capacitatea unui activ de a fi transformat în bani rapid şi
cu o pierdere minimă de valoare. Lichiditatea prezintă două coordonate determinate:gradul
de îndatorare a firmei şi structura activelor, care condiţionează posibilităţile mai rapide sau
mai lente, de transformare a activelor în bani.
Solvabilitatea constituie capacitatea unei firme de a acoperi datoriile totale.
Analiza lichidităţii şi solvabilităţii se efectuează cu ajutorul unor rate financiare
care reflectă abilitatea societăţii de a-şi onora obligaţiile financiare exigibile pe termen
scurt. Acestea compară datoriile pe termen scurt cu activele curente sau cu fluxul de
disponobilităţii care va permite onorarea acelor datorii.

Tabelul nr. 2.6 Analiza lichidităţii şi solvabilităţii

Indicator 2013 2014 2015
Lichiditate curenta 1,68 14,72 6,08
Lichiditate intermediara 1,45 13,75 5,26

Lichiditate la vedere 1,45 13,35 5,26

Rata solvabilitatii generale 2,87 6,44 22,44

Rata solvabilitatii patrimoniale 0,8285 0,8786 1,00

Sursa: prelucrare proprie

33
 Principalele rate de lichiditate şi solvabilitate sunt:
a. Rata lichidităţii curente - reprezintă cea mai cunoscută rată de lichiditate, ea
examinează corelaţia dintre activele curente şi datoriile curente pe baza următoarei relaţii
de calcul:
Rata lichidităţii curente = active curente / datorii curente (pe termen scurt)

În perioada analizată în cadrul SC Gineconsult SRL, rata lichidităţii curente

prezintă un trend fluctuant, înregistrând în anul 2014 o creştere de peste 13% faţă de anul
2013, urmând ca în anul 2015 să înregistreze o scădere de circa 8% faţă de anul precedent.
Totuşi nivelul ratei de lichiditate curente se situează superior nivelului de siguranţă
de 2, această valoare indicând capacitatea ridicată a societăţii de a-şi onora obligaţiile.
De asemenea creşterea nivelului ratei lichidităţii curente se datorează gradului de
utilizare crescut al capacităţii de producţie şi o inensitate suficientă a utilizării activului.
b. Rata lichidităţii imediate - această rată măsoară câte unităţi monetare de active aproape
lichide revin la o unitate monetară de datorii pe termen scurt.
Rata lichdităţii imediate = (active curente – stocuri) / datorii curente

Potrivit analizei întreprinse în cadrul tabelului 2.6, observăm că rata lichidităţii

imediate prezintă un trend ascendent în perioada 2013 – 2014, urmat de o scădere în anul
2015, astfel că de la nivelul de 13,75% în anul 2014, se ajunge la 5,26% în anul 2015.
Această situaţie ne permite să concluzionăm faptul că abilitatea societăţii de a îşi onora
obligaţiile scadente a fost mai redusă în anul 2015, faţă de perioada precedentă a anului
2014.
c. Rata lichidităţii la vedere - reprezintă cea mai conservatoare măsură a lichidităţii interne
a unei întreprinderi, în măsura în care se iau în considerare doar activele lichide la
numărător.
Rata lichidităţii la vedere = (disponibil + investiţii pe termen scurt) / datorii curente

Rata lichidităţii la vedere prezintă un trend fluctuant pe toată perioada analizată,

înregistrând o creştere de circa 11% în anul 2014, urmată de o scădere de circa 8% în anul
2015.
d. Rata solvabilităţii generale - este utilizată pentru a măsura gradul în care o întreprindere
poate face faţă datoriilor.

34
 Rata solvabilităţii generale = Activ total / Datorii totale

Rata solvabilităţii prezintă un trend ascendent pe întreaga perioadă de analiză, astfel

că ajunge la valoarea de 22,44% în anul 2015, în timp ce în anul 2013 înregistra o valoare
de 2,87%. Reiese astfel că societatea este solvabilă, fiind capabilă să îşi acopere datoriile
totale din total active.
e. Rata solvabilităţii patrimoniale - este este utilizată, în general, de către bănci în
studiile de analiză a bonităţii unui client.

Rata solvabilităţii patrimoniale = Capital propriu / Credite bancare

Societatea Gineconsult SRL, prezintă un trend ascendent al ratei solvabilităţii

patrimoniale, astfel că în anul 2013 întregistrează o ratăa solvabilităţii patrimoniale de
0,8285% iar în anul 2015 rata solvabilităţii patrimoniale ajunge la nivelul de 1%.

3.4 Analiza echilibrului economico-financiar prin metoda ratelor

Principalele rate financiare utilizate în analiza echilibrului financiar sunt:

 ratele de îndatorare (patrimoniale)
Principalele rate de îndatorare folosite sunt:
o rata de îndatorare a capitalului propriu

Rata de îndatorare a capitalului propriu = Total datorii pe termen lung / Capital

propriu

.
o rata globală de îndatorare

Rata globală de îndatorare = Total datorii /Total active

- alte rate de echilibru economico – financiar

o rata de autofinanţare a activelor

35
 Rata de autofinanţare a activelor = (Capital propriu/Total activ) x 100

o rata de finanţare a imobilizărilor prin capital propriu

Rata de finanţare a imobilizărilor = (Capital propriu/Active imobilizate ) x 100

o rata autonomiei financiare

Rata autonomiei financiare = Capital propriu/ Capital permanent * 100

Tabelul nr. 2.7 Analiza echilibrului economico – financiar prin metoda ratelor în cadrul
S.C. Gineconsult SRL în perioada 2013 – 2015

Nr. Indicator 2013 2014 2015

Crt.
1 Active imobilizate 75.903 53.251 92.886
2 Active circulante 42.288 70.320 34.551
3 Total activ 118.191 123.571 127.437
4 Datorii pe termen scurt 25.232 4.777 5.680

5 Datorii pe termen lung 15.993 14.418 -

6 Total datorii 41.225 19.195 5.680

7 Capital propriu 76.966 104.376 122.819
8 Capital permanent 92.959 118.794 122.819
9 Rata de indatorare a 20,78 13,81 0,00
capitalului propriu
(5/7)*100
10 Rata globala de 34,88 15,53 4,46
indatorare (6/3)*100

11 Rata de autofinantare a 65,12 84,47 96,38

activelor ( 7/3)*100

12 Rata de finantare a 101,40 196,01 132,23

imobilizarilor prin
capitaluri proprii
(7/1)*100

36
 13 Rata autonomiei 82,80 87,86 100,00
financiare ( 7/8)*100
Sursa: prelucrare proprie

În perioada analizată, în cadrul societăţii Gineconsult SRL, rata de îndatorare a

capitalului propriu înregistrează un trend descendent, ajungând în anul 2015 la valoarea de
0%.
Rata globală de îndatorare prezintă un trend descendent în perioada 2013 – 2015,
ajungând de la valoarea de 34,88% în anul 2013 la valoare de 4,46% în anul 2015.
Atât rata de îndatorare a capitalului propriu cât şi rata globală de îndatorare prezintă
un trend descendent datorită scăderii datoriilor pe termen lung în anul 2015.
Rata de autofinanţare a activelor prezintă un trend crescător în perioada analizată
ajungând la valoarea de 96,38% în anul 2015.
Societatea prezintă un trend fluctuant al ratei de finanţare a imobilizărilor prin
capitaluri proprii astfel că înregistrează o creştere de aproximativ 95% în anul 2014, faţă de
anul 2013, urmată de o scădere de 64% în anul 2015 faţă de anul 2014.
SC. Gineconsult SRL, înregistrează pe toată perioada analizată o creştere a ratei
autonomiei financiare, ajungând la nivelul de 100% în anul 2015.

37
38