Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Roua era tot atata de buna pe cat era de frumoasa. Avea doi ochi ca doua scantei, limpezi
si plini de bunatate. Privirile ei blande alinau cea mai mare durere. Parul ei, un val
matasos, moale si stralucitor.
Toti erau asa de fericiti, ca pereche in lume nu aveau. Parintii nu-si mai gaseau loc de asa
mare bucurie ce daduse peste ei.
Cum uneori, insa, zilele senine sunt umbrite de nori tot asa si in sufletul parintilor fetei
era o umbra care le intuneca fericirea. Mama, de cate ori isi aducea aminte, si isi aducea
destul de des, se ascundea in cea mai intunecata camera si plangea, si plangea pana se
linistea. Astfel, zilele treceau, Roua crestea, se facea tot mai frumoasa, dar si durerea in
sufletul parintilor crestea.