HEMORAGIA

Hemoragia reprezintă scurgerea de sânge în afara sistemului vascular, având drept consecinţă
scăderea volumului sanguin.
Calsificarea hemoragiilor.
A. În funcţie de vasul lezat
 Hemoragii arteriale: sângele este roşu, se scurge sub presiune, sincron cu bătăile
cordului
 Hemoragii venoase: sângele este roşu închis şi se prelinge continuu
 Hemoragii capilare: sângerarea este difuză
 Hemoragii mixte: arteriale şi venoase.
B. În funcţie de locul hemoragiei
 Hemoragie internă: sângele se varsă într-o cavitate (pericard, pleură, peritoneu,
articulaţii)
 Hemoragie externă: sângele se varsă în afara organismului
 Hemoragie interstiţială: sângele infiltrează ţesuturile (echimoze, hematoame)
 Hemoragii exteriorizate: se produc într-o cavitate care comunică cu exteriorul.
 Hematemeza
- reprezintă vărsătura cu sânge
- dacă hemoragia este lentă, vărsătura capătă aspectul tipic de „zaţ de cafea“
(hemoglobina este transformată de acidul clorhidric în hematină, care are culoarea
maronie)
- dacă hemoragia este abundentă, vărsătura poate conţine cheaguri şi sânge roşu
- hematemeza apare mai frecvent în hemoragiile de origine eso-gastrică
 Melena
- reprezintă exteriorizarea sângelui prin defecaţie
- pentru apariţia melenei, este necesară existenţa în tractul digestiv a aproximativ
100-200 ml sânge
- în hemoragiile moderate, scaunul are aspect de „păcură“: negru, moale, lucios
- în hemoragiile abundente, sângele nu mai are timp să fie digerat şi este eliminat ca
atare, sub formă de sânge proaspăt
 - melena apare mai frecvent în hemoragiile duodenale sau ale intestinului subţire
 Hematochezia
- reprezintă exteriorizarea transanală de sânge roşu, proaspăt, sau sub formă de
cheaguri; deşi este caracteristică hemoragiilor digestive inferioare, ea poate apare
în HDS importante (>1000 ml), la bolnavii care au o motilitate gastrointestinală
exagerată.
 Rectoragia
- reprezintă o hemoragie digestivă inferioară (provenind îndeosebi de la nivelul
colonului sau rectului) şi constă în eliminarea prin defecaţie de sânge roşu,
proaspăt, nedigerat
 Hemoptizia
- survine în urma unei sângerări a aparatului respirator şi se manifestă prin sânge
roşu, aerat, spumos, care se elimină prin tuse
 Epistaxisul
- reprezintă hemoragia produsă prin ruperea venelor septului nazal
C. În funcţie de cantitatea sângelui pierdut
 Hemoragia mică
- starea generală a bolnavului este bună, pulsul bine bătut, tensiunea arterială are
valori normale; bolnavul se prezintă la medic mai mult din cauza spaimei pe care
i-a produs-o hemoragia
- pierderea de sânge nu depăşeşte 500 ml, iar hemoragia este compensată de
resursele organismului, fără a avea un răsunet clinic evident
- se exteriorizează prin melenă
- Laborator:
 Ht > 35%
 Hgb = 10-12g%
 Hemoragia mijlocie
- este cea care dă răsunet clinic, îndeosebi la mobilizarea bolnavului; constatăm
accelerarea pulsului şi scăderea tensiunii arteriale
- pierderile sanguine variază între 500-1500 ml
- se exteriorizează prin hematemeză şi melenă
 - Laborator:
 Ht = 25-35%
 Hgb = 8-10 g%
 Hemoragia mare
- bolnavul ajunge în serviciul medical transportat şi însoţit de aparţinători:
STEWART: „Nu putem ţine cont de cele afirmate de bolnav şi aparţinători,
deoarece bolnavul exagerează, iar aparţinătorii dublează!“
- bolnavul este în stare de şoc hipovolemic
- starea generală este alterată; tegumentele sunt reci, palide, transpirate; pulsul este
accelerat, filiform (p>120/min.); tensiunea arterială este scăzută şi uneori chiar sub
limita de filtrare renală (UA < 70m/Hg), bolnavul este chinuit de sete intensă; se
plânge de simptome nervoase, tulburări de vedere şi vâjâituri în urechi; este agitat,
uneori obnubilat.
- pierderea de sânge variază între 1500-2000 ml
- se exteriorizează prin hematemeză şi melenă abundentă
- Laborator:
 Ht < 35%
 Hgb = 5-8 g%
 Hemoragia cataclismică
- viteza şi volumul sângerărilor duc la deces, înainte de a se putea interveni
terapeutic
D. În funcţie de momentul apariţiei hemoragiei
 Hemoragii primitive: apar imediat după rănire
 Hemoragii secundare: apar la un interval de timp variabil după traumatismul
vascular (cel mai adesea datorită infecţiei care produce liza trombilor, sau detaşarea
unor ţesuturi necrotice care includ şi pereţii vasculari)
Aprecierea cantităţii de sânge pierdut
 Putem evalua cu aproximaţie cantitatea de sânge pierdută, cu ajutorul examenului
clinic: creşterea frecvenţei pulsului cu peste 30 bătăi/minut şi scăderea TA cu peste 20 mmHg
după ridicarea bolnavului în ortostatism, indică o pierdere de peste 20% din volumul sanguin
 Pentru o hemoragie gravă pledează pierderea coloraţei roz a crestelor palmare, când
mâna este întinsă
 Testul MERCADIER, ne permite să constatăm dacă hemoragia s-a oprit sau continuă,
dacă operăm bolnavul sau nu:
- administrăm 1000-1500 ml în două ore şi urmărim cele trei posibilităţi:
 după administrarea sângelui, pulsul şi TA revin la parametrii normali şi se
menţin la aceste valori şi după terminarea transfuziei; în acest caz, hemoragia s-
a oprit iar bolnavul se ţine sub observaţie şi nu se operează
 în timpul transfuziei, pulsul şi TA au tendinţa de revenire la normal dar se
prăbuşesc odată cu terminarea transfuziei (pulsul creşte, TA scade); hemoragia
continuă şi se indică operaţie de urgenţă;
 dacă în timpul transfuziei, nici starea generală a organismului, nici pulsul şi nici
TA nu se modifică spre bine, înseamnă că hemoragia este gravă, cu „robinet
deschis“ şi se impune intervenţia chirurgicală de urgenţă.
 În afară de cantitatea sângerării, există şi alţi factori care influenţează gravitatea unei
hemoragii
 repetarea hemoragiei – o hemoragie câştigă în gravitate prin repetiţie
 vârsta bolnavului – tânărul compensează mai bine aceeaşi cantitate de sânge
pierdută decât vârstnicul
 ritmul hemoragiei: pierderea a 25% din volumul sanguin într-un timp scurt duce la
stop cardio-respirator
Tratamentul hemoragiilor constă în hemostază şi refacere volemică. În şocul volemic tratamentul
este complex, vizând numeroase obiective.