Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Prezentul curs este adaptat după:
Gh. Cârstea „Teoria și metodica educației fizice și sportului”, Editura AN-DA, București 2000
Calitățile motrice de bază
(definiții, forme de manifestare, factori de condiționare,
relațiile cu priceperile și deprinderile motrice)
Calitățile motrice sunt de două categorii: calități motrice de bază (viteză, îndemânare, rezistență,
forță) și calități motrice specifice (rezultate în urma combinării a două sau mai multe calități de bază,
fiind implicate în practicarea unor ramuri de sport).
1 Viteza
1.1 Definiție
Rapiditatea cu care se efectuează acțiunile motrice în structurile și combinațiile cele mai diverse,
proprii ramurilor sportive.
2
Din alte considerente viteza poate fi:
o viteză uniformă;
o viteză neuniformă.
In practică, o importanță deosebită o reprezintă “simțul vitezei” (menținerea vitezei optime în cursul
executării diferitelor acte și acțiuni motrice).
Având în vedere că formele de manifestare ale vitezei au o identitate diferențiată, suportul biologic
și psihic se subscrie acestor identități, diferențiindu-se corespunzător caracteristicilor acestora.
2 Indemânarea
1.1 Definiție
Îndemânarea constituie capacitatea selectivă de recepționare, prelucrare și elaborare (execuție),
promptă, precisă și armonioasă a acțiunilor motrice, manifestate spațio-temporal, dinamic,
complex, creator, în limite impuse.
După o serie de autori (Matveev, Novikov, Zatiorski), îndemânarea s-ar traduce prin aptitudinea de
învățare rapidă a unei noi mișcări.
Din punctul de vedere al altor autori (Bernstein, Ozolin, Hirtz, Zatiorski), se apreciază că
îndemânarea ar fi capacitatea organismului uman de a restructura și adapta fondul motric
disponibil, în condiții variate, fiind denumită “pricepere motrică complexă”.
3
1.2 Forme de manifestare ale îndemânării:
4
manifestă prin impulsuri de contracție și relaxare, limitate în timp și spațiu și ca nivel de
încordare a grupelor musculare angrenate în mișcările impuse;
o acuitatea, finețea și precizia organelor de simț; calitatea analizatorilor motrici se manifestă
prin:
- simțul muscular (presiunea din mușchi, tendoane și articulații);
- simțul echilibrului;
- simțul ritmului contracției musculare;
- simțul orientării și al expresivității motrice;
Prin intermediul acestor simțuri este facilitată posibilitatea de încadrare a mișcării în coordonatele
de timp și spațiu, a perceperii poziției corpului și a segmentelor. Adaptarea organelor de simț la
cerințele impuse de activitatea sportivă în efectuarea mișcării, perfecționarea lor, generează și
dezvoltă în egală măsură vederea periferică, simțul armoniei, plasticitatea mișcării și alte însușiri de
mare finețe;
o nivelul de dezvoltare al celorlalte calități motrice; aspecte de coordonare, de reglare fină a
proceselor nervoase fundamentale, de integrare a funcțiilor și activităților organismului,
dependent de cerințele impuse de activitatea motrică desfășurată;
o experiența motrică dobândită anterior; N. Ozolin spunea: “Îndemânarea se dobândește și
se perfecționează în primul rând în procesul învățării unui mare număr de priceperi și
deprinderi motrice, iar mai apoi, în condițiile utilizării lor în situații mereu schimbătoare.”
Însușind-ne acestea, rezultă că prin practici multiple și repetate, în condiții diferențiate,
bagajul motric înzestrează capacitatea de mișcare cu virtuți polivalente, manifestate prin
măiestrie motrică aptă de fantezie.
3 Măiestria motrică
3.1. Definiție
Măiestria motrică constituie o pricepere motrică complexă definită ca fiind îndemânarea de a
disponibiliza conștient, într-o manieră personală, gestiunea motrică dobândită în vederea efectuării
unei noi acțiuni.
Măiestria motrică se identifică cu nota personală, originală de manifestare a tuturor actelor motrice.
Ea se constituie în ansamblul tehnicilor cu care se realizează acțiunile motrice de bază și cele
complexe, specifice ramurilor și probelor sportive.
5
La un grad înalt de manifestare, priceperile dau note de măiestrie tuturor deprinderilor motrice.
Este condiționată de aceiași factori proprii îndemânării, care își accentuează valorile în funcție de
specificul acțiunilor, în raport cu efortul impus în realizarea acestora. Valoarea lor este determinată
incontestabil de nivelul pregătirii motrice anterioare.
Concluzionând, este de menționat faptul că studiul își găsește justificarea logică în măsura în care
problemele sunt tratate într-un context conjugat, cu calitățile motrice în general și în special cu
relația îndemânare-aptitudine-deprindere-pricepere.
4 Rezistența
4.1 Definiții:
a. D. Harre: “Calitatea motrică de bază, care reflectă capacitatea organismului de a
efectua eforturi cu intensitate mare un timp mai îndelungat”.
b. A. Demeter: “Menținerea capacității de lucru în timpul unor eforturi de lungă durată,
prin învingerea fenomenului de oboseală și printr-un tempo ridicat al restabilirii
organismului după o activitate obositoare”.
c. N. Bernstein, N. Ozolin, Hirtz: “Capacitatea organismului uman de a restructura și
adapta fondul motric disponibil în condiții variate, fiind numită și ‘priceperea motrică
complexă’ “.
d. I. Matveev, A. Novikov, V. Zatiorski: “Aptitudine de învățare rapidă a unei noi
mișcări”, numită și “priceperea motrică simplă”.
e. C. Florescu: “Timpul limită în cursul căruia poate fi continuat un efort de o anumită
intensitate”.
6
- rezistență anaerobă, specifică eforturilor cuprinse între 45 sec.-2 min. (rezistență de
durată scurtă).
- rezistență aerobă, specifică eforturilor cuprinse între 8-10 min. sau mai mult
(rezistență de durată lungă).
- rezistență mixtă, specifică eforturilor cuprinse între 2 – 6 min. (rezistență de durată
medie).
o In funcție de combinarea cu alte calități motrice:
- rezistență în regim de viteză; accentuat efort anaerob și chiar apnee.
- rezistență în regim de forță;
- rezistență în regim de îndemânare;
- rezistență în regim de detentă.
o In funcție de natura efortului:
- rezistență la efort constant;
- rezistență la efort variabil.
5 Forța
5.1 Definiție:
f. I. Siclovan: “Capacitatea organismului de a învinge pe parcursul mișcării o rezistență
pe baza contracției musculare”.
g. A. Demeter: “Capacitatea aparatului neuro-muscular de a învinge o rezistență prin
mișcare pe baza contracției musculare”.
Din definițiile de mai sus rezultă un element esențial pentru ambele formulări, evidențiat și de
Mitra/Mogoș: “Rolul contracției musculare în manifestarea acțiunilor de forță”.
7
5.2 Forme de manifestare ale forței:
8
Forța este perfectibilă, în raport cu viteza, datorită structurii ei și relativ independentă de factorul
genetic.
6 Mobilitatea
6.1 Definiție
Mobilitatea articulară se referă la capacitatea anatomo-morfologică a organismului de a înlesni
motricitatea aparatului locomotor.
o moștenirea genetică;
o sexul și vârsta;
o structura și tipul articulațiilor – forma suprafețelor articulare;
o capacitatea de întindere a sistemului ligamentar;
o prelucrarea permanentă și corectă a sistemului ligamentaro-articular în raport cu cea a
sistemului muscular.
9
7 Suplețea
7.1 Definiție:
1. Capacitatea organismului de a efectua cu amplitudine mai mare acțiunile motrice.
Ea se referă la “elasticitatea tendoanelor, ligamentelor și cea musculară” – Mitra Mogoș.
2. Suplețea este liantul tuturor calităților motrice, care prin capacitatea lor maximă de
exprimare conferă virtuți de manifestare armonioasă și eficace a mișcărilor – C. Diaconescu.
3. Suplețea dă posibilitatea efectuării mișcărilor cu cea mai mare amplitudine și influențează
pozitiv asupra celorlalte calități motrice. Ea dă posibilitatea de expresie a mișcării și
diferențiază începătorii talentați de marii maeștrii – V. Ludu.
Suplețea se manifestă prin “aparența de ușurință a mișcării fără eforturi dure și inutile” – L. Bran.
10
Bibliografie
11