La clasele cu care lucrez, în general, proiectarea demersului didactic începe cu

lectura/analiza programei școlare, după care urmează proiectarea unităților de învățare și

realizarea unei planificări calendaristice, care va fi un reper pe parcursul întregului proces
didactic.
La orele de curs organizez activitățile pentru a induce la elevi formarea și dezvoltarea
competențelor. În cadrul acestui proces, încerc să propun elevilor cele mai adecvate situaţii de
învăţare în care cunoștințele să nu fie comunicate direct, ci elevii înşişi să fie stimulaţi şi
sprijiniţi să le dobândească.
Consider că sunt importante nu doar rezultatele obținute în urma realizării sarcinilor, ci
și procesul parcurs, astfel încât cunoştinţele şi abilităţile să poată fi valorizate atât în contexte
şi situaţii care pot fi repetitive, familiare elevilor, cât și în situații noi, inedite, inspirate din
experiența cotidiană a elevilor. Acest aspect este provocator pentru mine, în calitate de
profesor, pentru că implică acordarea aceluiași nivel de însemnătate asimilării tuturor
componentelor competenței (a şti, a şti să faci, a ști să fii), nu doar nivelului cognitiv.
Pentru formarea competenţelor, obiectivele pe care le propun la fiecare lecție au rolul de
a orienta proiectarea şi organizarea procesului didactic. Deosebit de importantă este și
evaluarea nivelului dobândit pentru fiecare competență specifică, deși nu există încă o
metodologie clară și uniformă în acest sens, care să conțină criterii și descriptori de
performanță.
De multe ori mi s-a întâmplat, la orele de geografie, să pun accent pe conținuturi, să
eludez relevanța practică a acestora, să realizez că nu am dezvoltat suficient anumite
competențe, că evaluarea unora dintre acestea este subiectivă. Noua paradigmă a educației
centrate pe competențe reprezintă o bornă importantă în cariera mea de profesor, deoarece
solicită un efort major de schimbare a mentalității mele de profesor și a modului în care îmi
organizez demersurile didactice.