Sunteți pe pagina 1din 8

DE LA VALORI

LA BUNE PRACTICI
Participați la conversație pentru a descoperi
19.10.2021 care sunt standardele și modelele de acțiune
10.00 AM și raportare a factorilor de mediu, sociali și de
guvernanță (ESG) în industria energetică!

PARTENER
CONTEXT
Investitorii instituționali evaluează tot mai adesea performanțele companiilor incluzând factorii
de mediu, sociali și de guvernanță (ESG), arată un studiu recent al EY. Mai mult, organizațiile
internaționale și cele mai dezvoltate state ale lumii, precum cele reunite în G7 pregătesc
armonizarea la nivel global a condițiilor de raportare cu privire la factorii de mediu, sociali și de
guvernanță (ESG). Următorul pas important va fi Conferința Părților - COP26 din octombrie-
noiembrie 2021.
Confruntându-se cu triplul impact al accelerării tranziției energetice, al activismului sporit al
acționarilor și al reglementărilor guvernamentale, companiile energetice se confruntă din ce în ce
mai mult cu necesitatea de a aborda imperativele de mediu, sociale și de guvernanță în activitățile
zilnice. Mai mult decât CSR-ul și într-un mod diferit de acesta, noul acronim ESG înglobează o
gamă mai largă de valori și obligă la integrarea unui nou set de practici de business.
Pentru a pregăti raportările ESG este nevoie de un leadership educat să înțeleagă și să își asume
noile cerințe, dar și de un pregătirea unui plan strategic prin care organizația și fiecare membru
al acesteia să acționeze într-o manieră responsabilă față de factorii de mediu, sociali și de
guvernanță.
Veniți să descoperim care sunt conceptele cheie, care sunt urgențele pentru industria energetică
și cum se poziționează marii jucători din această piață!

TEME
• Rolul și aria de acoperire a factorilor ESG
• Obligații de transparență și bune practici de conformare
• Reguli de guvernanță și angajare a părților implicate
• Impactul factorilor ESG asupra accesului la finanțare pentru companiile energetice
• Bune practici de evaluare și raportare a factorilor ESG
• Predicții cu privire la extinderea cerințelor de tip ESG – COP26, Glasgow
• Abordarea top-down și instrumente de modelare a organizației pentru integrarea valorilor ESG
VORBITORI PE CARE ÎI AVEM ÎN VEDERE

ADRIANA LOBDĂ ANDREW NOBLE CORINA POPESCU


Strategy & Development Ambasadorul Marii Britanii Directorul general al
Director Envisia Boards of în România Electrica SA
Elite

RADU HANGA ALEXANDRU LIVIA STAN


Președintele BVB MAXIMESCU Director Afaceri
Directorul diviziei Public Corporatiste și Fonduri
and Regulatory Affairs din Europene al E.ON România
cadrul OMV Petrom

ALESSIO MENEGAZZO RAMONA KURKO LAURA CIOBANU


Director de Sustenabilitate Head of Energy&Utilities, Manager in the Climate
si Afaceri Institutionale, Enel Corporate Banking BCR Change & Sustainability
România Services Department EY
Romania
pentru speakeri pentru participanți pentru expozanți

video streaming live polls


Puteți înregistra sau transmite prezentări Speakerii pot interacționa cu publicul în
live pentru toate sesiunile de evenimente. direct, prin sondaje. vizitatorii votează,
vorbitorii văd rezultatele - instantaneu!

live Q&A feedback & sondaje


Publicul poate transmite întrebări sau La sfârșitul prezentărilor, puteți să realizați
comentarii LIVE care ajung direct la sondaje de opinie pentru a colecta de
speaker. la participanți reacții despre informațiile
comunicate.

pentru speakeri pentru participanți pentru expozanți

primești informații discuți cu expozanții

Participanții pot accesa informații despre Participanții pot vedea harta expoziției
prezentări, speakeri, expozanți și multe și pot alege expozanți pentru a explora
altele. Noutățile și actualizările sunt produsele și serviciile de interes
transmise prin e-mail sau SMS.

interacționezi cu speakerii socializezi în conversații 1 la 1


Participanții pot adresa întrebări speakerilor Orice participant poate căuta (filtra) alți
în timp ce urmăresc prezentarea video și participanți din audiență pentru a intra în
suportul vizual disponibil în platformă contact, pentru a discuta și a stabili întâlniri.
(.pdf. ppt).
for speakers pentru participanți pentru expozanți

creează-ți propria echipă vizibilitate

Expozanții își pot înregistra în platformă Fiecare expozant dispune de un profil în


membrii echipei desemnați pentru a care sunt prezentate produsele, serviciile și
interacționa cu participanții, la fel ca în ofertele pregătite pentru participanți.
cazul conferințelor clasice.

discută cu participanții
Fiecare expozant dispune de propria funcționalitate
de chat, prin care poate să fie contactat și să
interacționeze cu participanții la eveniment.

FORMAT
ACTUALITATE DISTRIBUȚIE EXTINSĂ
Echipa Energynomics propune o dezbatere Feed-ul video va fi distribuit LIVE simultan
online pe teme de maximă actualitate, dedicată pe energynomics.ro, în paginile de YouTube,
companiilor care își doresc o bună poziționare, LinkedIn și Facebook ale Energynomics,
întărirea imaginii și dezvoltarea business-ului. precum și în platforma MyConnector și în
paginile de social medial ale partenerilor.
VORBITORI RELEVANȚI
Acest tip de eveniment poate avea între 4 și INTERACȚIUNE
8 vorbitori din partea mai multor companii Participanții înscriși în platforma MyConnector
partenere, asociații, oficialități și o audiență de vor putea adresa întrebări speakerilor, pe care
peste 50 experți din domeniile vizate. le vom modera. Astfel, fiecare vorbitor va fi
implicat într-o sesiune de întrebări și răspunsuri.
COMUNICARE DE CALITATE
Fiecare vorbitor ale la dispoziție o intervenție NETWORKING
inițială de 15-18 minute cu posibilitatea de a Reprezentanții partenerului vor putea căuta
expune suport vizual al prezentării (.pdf sau (filtra) alți participanți din audiență pentru a intra
.ppt), filmuleţe etc. în contact, pentru a discuta și a stabili întâlniri.
BENEFICII - pachet complet
• Vorbitor din partea partenerului
• Film de promovare al companiei ce va rula în site-ul de eveniment
• Invitații transmise către un număr de maxim 10 organizații propuse de către partener
• Signalistică completă: logo-ul companiei pe invitații și toate celelalte materialele electronice asociate cu evenimentul
PRE-eveniment
- Pagină de eveniment în energynomics.ro și în platforma MyConnector
- Invitații trimise către baza de destinatari ai Newsletterului Energynomics (peste 10.000 de oameni) - minim 3
(invitație, Kind Reminder, Last Call)
- Postări de informare în paginile de social media ale Energynomics și ale partenerilor
PE DURATA evenimentului
- Feed-ul video va fi distribuit LIVE simultan pe energynomics.ro, în paginile de YouTube, LinkedIn și Facebook ale
Energynomics, precum și în platforma MyConnector.
- Feed-ul video va fi distribuit LIVE simultan pe paginile online ale partenerilor
- Film de promovare al companiei ce va rula în timpul evenimentului și în pauze
POST-eveniment
- Articol sintetic post-eveniment cu menţionarea companiei ca partener pe site-ul energynomics.ro
- Articol sintetic post-eveniment cu menţionarea companiei ca partener inclus în newsletter-ul energynomics.ro
- Articol sintetic post-eveniment cu menţionarea companiei ca partener în revista Energynomics
• Înregistrarea video a conferinţei
• Video post-eveniment postat în YouTube + shared în social media
• Podcast post-eveniment postat în Soundcloud + shared în social media NOU

• Pachet dedicat
- Articol dedicat vorbitorului desemnat de partener în energyomics.ro, promovat în social media
NOU
- Clip audio-video dedicat vorbitorului desemnat de partener în energyomics.ro, promovat în social media

2.000 de euro + TVA


BUGET Opțional Participarea în expoziția virtuală: 700 euro + TVA
BENEFICII - pachet partener
• Film de promovare al companiei ce va rula în site-ul de eveniment

• Invitații transmise către un număr de maxim 10 organizații propuse de către partener

• Signalistică completă: logo-ul companiei pe invitații și toate celelalte materialele electronice asociate cu evenimentul

• Pagină de eveniment în energynomics.ro și în platforma MyConnector

• Invitații trimise către baza de destinatari ai Newsletterului Energynomics (peste 10.000 de oameni) - minim 3
(invitatie, Kind Reminder, Last Call)

• Postări de informare în paginile de social media ale Energynomics și ale partenerilor

• Feed-ul video va fi distribuit LIVE simultan pe energynomics.ro, în paginile de YouTube, LinkedIn și Facebook ale
Energynomics, precum și în platforma MyConnector. Doar acolo, în pagina dedicată, cei înscriși vor putea adresa
întrebări speakerilor, pe care le vom modera

• Feed-ul video va fi distribuit LIVE simultan pe paginile online ale partenerilor

• Film de promovare al companiei ce va rula în timpul evenimentului și în pauze

• Articol sintetic post-eveniment cu menţionarea companiei ca partener pe site-ul energynomics.ro

• Articol sintetic post-eveniment cu menţionarea companiei ca partener inclus în newsletter-ul energynomics.ro

• Articol sintetic post-eveniment cu menţionarea companiei ca partener în revista Energynomics

• Înregistrarea video a conferinţei

• Video post-eveniment postat în YouTube + shared în social media

BUGET 1.000 de euro + TVA


GABI PETREA +4 0748 593 900
Business Development Manager gabi.petrea@wing-media.com

CLARA IAMANDI +4 0723 679 633


Business Development Executive clara.iamandi@wing-media.com

DENISA NICOLA +4 0728 834 211


Events Manager denisa.nicola@wing-media.com

S-ar putea să vă placă și