Carte Curs Infoeconomica PDF

1
Cuprins
1.Sisteme de calcul.............................................................................................. 9
1.1.Tipuri de sisteme de calcul.....................................................................................9
1.2.Computerul personal – hardware..........................................................................11
1.2.1.Compontente hardware principale:..............................................................11
1.2.2.Dispozitive periferice....................................................................................17
1.3.Computerul personal – software...........................................................................22
1.3.1.Sistemul de operare.....................................................................................22
1.3.2.Aplicații / programe......................................................................................27
1.4.Utilizare PC - Concepte și operații de bază...........................................................28
1.4.1.Organizarea informației...............................................................................28
1.4.2.Meniul contextual.........................................................................................34
1.4.3.Gestiunea fişierelor......................................................................................36
1.4.4.Utilizarea și modificarea imaginilor digitale.................................................39
2.Concepte internet, servicii de bază.................................................................43

2.1.Fundamentele unui sit web...................................................................................43
2.1.1.Ce este și pentru ce folosim un sit web........................................................43
2.1.2.Html.............................................................................................................. 44
2.1.3.Browserul internet........................................................................................45
2.1.4.Adrese de internet și nume de domenii........................................................47
2.2.Căutare pe internet...............................................................................................49
2.2.1.Informații practice privind căutarea Google.................................................50
2.3.Poșta electronică (e-mail)......................................................................................55
2.3.1.Concepte de bază și sfaturi legate de e-mail................................................55
2.3.2.Clienți de e-mail...........................................................................................58
3.Procesarea documentelor...............................................................................59
3.1.Eficiența documentelor.........................................................................................59
3.1.1.Structura documentului................................................................................60
3.1.2.Reprezentarea vizuală a structurii logice.....................................................61
3.2.Reprezentativitatea documentelor........................................................................65
3.3.Stiluri și formatare................................................................................................66
3.3.1.Formatarea................................................................................................... 66
3.3.2.Stiluri............................................................................................................71
5
3.4.Indecși și referințe................................................................................................73
3.5.Aplicații / programe principale.............................................................................75
3.5.1.Ms. Word...................................................................................................... 75
3.5.2.Libre Office Writer........................................................................................76
3.5.3.Google Documents........................................................................................78
3.6.Publicarea documentelor......................................................................................79
3.6.1.Formate de fișiere.........................................................................................79
3.6.2.Compatibilitate şi conversii..........................................................................80
3.6.3.Formatul PDF...............................................................................................81
4.Calcul tabelar................................................................................................. 83
4.1.Gerneralități, concepte principale........................................................................83
4.1.1.Foaia de calcul (sheet)..................................................................................84
4.1.2.Celule / referințe..........................................................................................84
4.1.3.Organizarea / filtrarea datelor......................................................................86
4.1.4.Expresii de calcul și funcții...........................................................................93
4.2.Programe principale.............................................................................................95
4.2.1.Ms. Excel......................................................................................................95
4.2.2.Libre Office Calc...........................................................................................96
4.2.3.Google Sheets...............................................................................................97
5.Realizarea prezentărilor.................................................................................98
5.1.Concepte tehnice privind realizarea prezentărilor...............................................99
5.1.1.Slide master (coordonatorul de slideuri)......................................................99
5.1.2.Outline / schița prezentării.........................................................................101
5.1.3.Aspect general și poziționare.....................................................................102
5.2.Programe principale...........................................................................................103
5.2.1.Microsoft PowerPoint.................................................................................103
5.2.2.Libre Office Impress...................................................................................104
5.2.3.Google Presentation...................................................................................104
6.Concepte avansate de internet.....................................................................106

6.1.Servicii de stocare / partajare a fișierelor...........................................................106
6.2.Aplicații bazate pe internet.................................................................................108
6.3.Marketing prin e-mail.........................................................................................109
6.3.1.SPAM. Prevenirea SPAM-ului......................................................................110
6.3.2.Programe pentru marketing prin e-mail.....................................................111
6.4.Sisteme de gestiune a conținutului.....................................................................112
6.5.E-commerce - comerț electronic.........................................................................114
6
7.Sisteme informaționale.................................................................................116
7.1.Tpuri de sisteme informaționale.........................................................................117
7.1.1.Sisteme de procesare a tranzacțiilor (SPT)................................................118
7.1.2.Sisteme informaționale pentru management (SIM)....................................118
7.1.3.Sisteme pentru sprijinul deciziilor (SSD)....................................................119
7.1.4.Sisteme pentru activitatea executivă..........................................................119
7
Tehnologia informației pentru economiști
1. SISTEME DE CALCUL
Un sistem de calcul este definit ca o unitate

funcțională alcătuită din computerul propriu-zis
(dispozitivele fizice – hardware) completat cu
dispozitive periferice (pentru introducerea și
afișarea datelor) și software (aplicații / programe
ce sunt capabile să prelucreze date și să
realizeze diferite activități).
1.1. Tipuri de sisteme de calcul

Sistemele de calcul (SC) nu sunt doar calculatoarele personale (PC) cu
care suntem toți obișnuiți. Există diferite tipuri de SC, împărțite după
dimensiuni, capacitate de procesare și scop. Câteva dintre tipurile
interesante de SC (diferite de PC) sunt:
• Mainframe-uri & supercomputere
Sisteme mari și foarte puternice utilizate pentru calcule intense

și baze de date de dimensiuni extrem de mari. Mainframe-urile
sunt în general de dimensiunea unui dulap, pe când
supercalculatoarele ocupă o cameră întreagă.
9
Asist. Univ. Dr. Ciprian Cucu
• Servere
Serverul este un sistem de calcul specializat, care are putere de

proesare și capacitate de stocare peste medie, pentru a putea
oferi servicii de calcul mai multor utilizatori în același timp. Un
server folosește software specific pentru a deservi utilizatorii.
Cele mai obișnuite tipuri de server sunt serverele web – orice
website disponbil pe internet este găzduit pe un asemenea
server; alte variante de servere pot fi servere de fișiere sau
servere de aplicații.
• Sisteme mobile
În perioada recentă se observă un interes crescut pentru

miniaturizare și portabilitate. Laptopurile (notebooks) sunt cele
mai comune sisteme portabile, dar putem considera mini-
laptopurile (sisteme cu diagonală de maxim 10 inch și putere de
procesare redusă) o categorie distinctă1. Smartphone-urile -
telefoanele moderne (iPhone, Android) – sunt de asemenea
sisteme de calcul mobile; un smartphone produs în 2014 are
putere de procesare, capacitate de stocare și aplicații peste un
computer desktop produs înainte de anul 2000.
1 În limba engleză se face o diferență între laptop, notebook și netbook. Laptopul este un
computer mobil în general de dimensiuni mari, cu putere de procesare asemănătoare
computerelor PC (desktop); un notebook are în general putere de procesare similară
unui laptop dar este mai mic și mai ușor (dar și mai scump); un netbook este mai mic și
mai ușor decât un netbook dar nu are aceeași putere de procesare, fiind în general
recomandat pentru activități de bază – navigare pe internet și editare de documente. În
limba română, laptopurile și notebook-urile nu sunt diferențiate, iar netbook-urile sunt
denumite mini-laptopuri.
10
• Sisteme integrate (embedded): calculatoare ce funcționează

în interiorul altor dispozitive sau aparate. Acestea au funcții
limitate și foarte specifice și capacitate limitată, nefiind
destinate utilizării directe de către utilizator. Exemplele cele mai
cunoscute includ sistemele integrate în bancomate sau în
autoturisme.
11
1.2. Computerul personal –

hardware
Computerul personal standard este
construit ca o unitate – o cutie
(carcasă) care cuprinde diferite
componente, conectate între ele prin
diferite tipuri de cabluri.
Componentele principale dintr-un PC

sunt: placa de bază, procesorul,
memoria internă, dispozitivele de
stocare și diverse plăci de extensie.
1.2.1. Compontente hardware principale:
• Placa de bază este componenta principală dintr-un PC; scopul

ei este de a conecta tot restul componentelor și de asigra fluxul
datelor între acestea. Componentele sunt conectate la placa de
bază prin diferite tipuri de prize (soket), sloturi sau conectori. O
placă de bază poate fi construită într-o varietate de dimensiuni și
configurări.
12
Fig. 1: Placa de bază standard (sursa: wikimedia)
Pentru a înțelege mai bine structura unei plăci de bază și conexiunea

componentelor, figura 2 arată o schemă generică.
13
14
Figura 2: Schema generică a unei plăci de bază

(sursa: wikipedia)
15
• Procesorul este considerat creierul unui PC. Procesorul face

toate calculele aritmetice și matematice necesare îndeplinirii
instrucțiunilor cerute de programe.
Instruction
Fetcher
Instruction
Decoder
Memory
Interface
to
Registers memory
ALU
Fig. 3: Schemă CPU (wikimedia)
Figura 3 arată organizarea internă a unui procesor: datele și

instrucțiunile sunt primite de la memoria internă și decodate; o
parte din date sunt stocate în regiștri (o memorie specială din
CPU); totul este procesat în ALU – arithmetic logic unit.
16
Fig. 4: Procesor Intel i7 (sursa: Intel)
• Memoria internă este utilizată pentru a păstra datele unei

aplicații în timp ce aceasta este activă. Orice program care
rulează pe un PC este deschis în memoria internă, cunoscută și
sub denumirea de RAM (Random Access Memory). Acest tip de
memorie este întotdeauna golită (conținutul ei este șters) când
computerul este oprit. Nu confundați acest tip de memorie cu
spațiul de stocare, de pe HardDisk.
• Hard disk-ul este principala compoentă de stocare a datelor, ce

oferă o stocare permanentă (conținutul nu se șterge la oprirea
sistemului). Hard-urile standard sunt construite din unul sau mai
multe discuri magnetice (vei Fig. 5) și un braț de citire/scriere
care se deplasează deasupra discurilor în rotație.
Sistemele noi au în locul hard disk-urilor clasice dispozitive

denumite SSD (Solid State Drive) care funcționează pe
principii similare memoriei interne, dar totuși stochează datele
permanent. SSD-urile nu au părți în mișcare și nici suprafețe
magnetice, fiind astfel mai rapide, mai silențioase și mai
rezistente decât HDD-urile.
17
Fig. 5: HDD tradițional vs. SSD

(sursa: http://www.totuldesprecalculatoare.ro/hdd-vs-ssd/)
• Unitatea CD / DVD: cele mai multe sisteme sunt încă echipate

cu unități optice ce folosesc laser pentru a scrie sau citi CD-uri
sau DVD-uri. Discurile propriu-zise pot fi de tipuri diferite CD-R /
DVD-R (pot fi doar citite), CD-RW / DVD-RW (pot fi și rescrise).
Pe lângă discurile standard CD / DVD, există și discuri ce
stochează datele la o densitate crescută, cum ar fi HD DVD sau
discurile Blu-ray.
• Unitatea de dischetă este un mediu de stocare obișnuit în anii

'90, dar care nu se mai utilizează. Disketele foloseau stocare
magnetică și aveau capacitate redusă de stocare (1.44MB),
viteză redusă de acces și o rată mare de erori.
18
Unitate de dischetă și dischete. (wikipedia.org)
• Plăci de extensie: deși multe PC-uri au cipuri integrate pentru

a gestiona anumite procese (ex. audoio / video), pentru o
performață crescută se pot instala plăci de extensie. Pe placa de
bază, în sloturi specifice, se pot monta plăci dedicate cu diferite
scopuri: plăci video, plăci de sunet, plăci de rețea (inclusiv plăci
cu modul wireless).
1.2.2. Dispozitive periferice
Perifericele se referă la orice dispozitiv care nu este conținut în

interiorul cutiei principale2. Funcția lor principală este de a permite
utilizatorilor să interacționeze cu sistemul pentru a rula aplicații.
Dispozitivele periferice se împart în trei categorii principale: de intrare,
de ieșire și de stocare.
2 Există o dezbatere în informatică despre definirea exactă a termenului dispozitiv

periferic, considerând că unele componente care sunt conținute în cutie pot fi extensii
care nu sunt indispensabile funcționării computerului. Totuși, în ceea ce privește acest
curs, această distincție este irelevantă.
19
• Periferice de intrare:
◦ Tastatura: este dispozitivul de intrare principal pentru orice

PC. Permite introducerea de text și lansarea de comenzi prin
butoane specifice.
◦ Mausul: este cea mai importantă unealtă a modului de

interfață grafică a unui PC (denumit în engleză GUI:
graphical user interface). Acesta permite utilizatorului să
interacționeze cu butoane, meniuri de aplicație și alte
elemente grafice.
◦ Scanerul: permite realizarea unor copii digitale a unor

imagini (sau documente) disponibile fizic (pe hârtie sau
uneori film fotografic).
◦ Microfonul: permite introducerea de informații audio.
◦ Camera web: permite introducerea de informații audio-video

(majoritatea camerelor web au și microfon încorporat).
◦ Tableta grafică: dispozitiv sub forma unei plăci care permite

preluarea de către sistem a ilustrațiilor și graficelor făcute de
mână; desenele se realizează printr-un creion electronic
specializat, care permite o manipulare mai facilă a desenelor
dorite.
◦ Cititorul de cod de bare: dispozitiv care permie introducerea

automatizată a diferitor coduri tipărite. Este utilizat cel mai
des în industria de vânzări cu amănuntul (magazine,
supermarketuri).
20
• Periferice de ieșire:
◦ Monitorul: computerele pot fi contectate la o gamă largă de

monitoare și proiectoare. Tipurile principale de monitoare
sunt monitoarele CRT, monitoarele LCD, monitoarele cu
plasmă și monitoarele OLED.
▪ Monitoare CRT (Cathode ray tube): acest tip de monitor

folosește un tub vidat care conține un tun de electroni și
un ecran fluorescent pentru a crea imagini. Acest tip de
monitoare se folosesc tot mai puțin, fiind înlocuite de
monitoare LCD sau cu plasmă.
▪ Monitoare LCD (Liquid Crystal Displays): sunt construite
din segmente umplute cu cristale lichide poziționate în
fața unei surse de lumină pentru a crea imagini.
▪ Monitoare cu plasmă: sunt bazate pe celule cu gaz
ionizat; prin modificarea curentului electric care trece
prin acestea, se produc diferite culori care crează
imaginile.
▪ Monitoare OLED (Organic Light-Emitting Diode) : sunt
construite folosind straturi dintr-o peliculă specializată ce
emite lumină când primește curent electric.
Fig. 6: Monitoare CRT / LCD (wikipedia.org)
21
◦ Imprimanta: permite afișarea datelor de ieșire (rezultatelor)

pe hârtie sau alte materiale (ex. Folii plastic). O imprimantă
poate fi conectată direct la PC sau poate fi partajată în rețea
pentru a fi accesată de mai multe computere. Tipurile
principale de imprimante sunt imprimantele matriciale,
inkjet (cu jet de cerneală) și laser.
▪ Imprimantele matriciale (fig. 7/1) tipăresc prin impact,

folosind un cap de tipărire ce conține mai multe ace
metalice ce lovesc o bandă impregnată cu cerneală (ink-
ribbon) poziționată în fața hârtiei.
▪ Imprimantele inkjet (fig. 7/2) tipăresc prin suflarea

cernelii conținute în cartușe (cartridge) în modele
specifice. Aceste imprimante sunt cele mai utilizate în
prezent, în special datorită rației calitate / preț.
▪ Imprimantele laser (fig. 7/3) folosesc laser pentru a

proiecta semnele ce trebuie a fi tipărite pe un tambur
cilindric care se rotește. Tamburul este apoi încărcat
electric în zonele marcate cu laser. Cerneala conținută
este sub formă de praf, care se lipește de zonele
electrificate din tambur, urmând să fie imprimate pe
hârtie.
22
Figura 7: Imprimante (en.wikipedia.org)
• Periferice de stocare:
◦ HDD extern: un hard disk poate fi folosit ca dispozitiv extern,

pe lângă cel conținut în interiorul unității PC. Un hard-disk-ul
extern se montează într-o cutie specială cu un conector (de
obicei de tip USB).
◦ Memoria flash (stick memorie): sunt dispozitive de stocare

externe ce funcționează similar SSD-urilor. Aceste dispozitive
se contectează la portul USB.
23
1.3. Computerul personal –

software
1.3.1. Sistemul de operare
Sistemul de operare (SO) este programul principal al unui calculator.

Este primul program care pornește (automat) la pornirea calculatorului
și dă utilizatorului acces la alte aplicații. Orice program rulat de
utilizator (ex. browser internet, procesor de text) vor fi lansate de către
sistemul de operare.
Sistemul de operare este responsabil și cu accesul la fișiere, sau cu

recunoașterea perifericelor; de asemenea gestionează resursele
sistemului cum ar fi memoria internă și puterea de procesare: pe un
calculator pot rula în același timp mai multe aplicații (multitasking), iar
sistemul de operare este cel care decide cum se împart resursele între
aplicațiile executate. Cele mai cunoscute sisteme de operare sunt Ms
Windows, Mac Os și Linux, fiecare având diferite versiuni.
Ms. Windows
Seria de sisteme de operare Microsoft Windows a fost începută în 1985,

cu lansarea sistemului Windows 1.0. În prezent (2014), sistemele
Windows cuprind aproximativ 90% din calculatoarele folosite. Cea mai
recentă versiune este Windows 8, dar cea mai populară versiune
rămâne încă Windows 7.
24
Figura 8: Windows 7
Avantaje:
• Bază de aplicații crescută: cele mai multe aplicații și jocuri sunt

dezvoltate pentru Ms. Windows.
• Compatibilitate: cei mai mulți producători hardware oferă o

integrare bună cu Ms. Windows.
Limitări:
• Siguranță: deși îmbunătățită de la versiunile mai vechi, rămân o

serie de preocupări privind securitatea sistemului. Cei mai mulți
25
viruși informatici (precum și alte tipuri de programe malițioase)

țintesc sistemul Windows, deci programele antivirus trebuie să
fie continuu active și păstrate actualizate.
• Utilizarea resurselor: pentru a funcționa în condiții optime, un

PC cu Windows necesită resurse (memorie, CPU) peste medie.
• Preț: Sistemul Windows costă în general între 100 Euro și 300

Euro, în funcție de versiune și țara de achiziție.
Mac OS
Figura 9: Mac OS 10 (wikipedia.org)
Sistemul Mac OS, dezvoltat de firma Apple a fost primul SO care a

implementat o interfață grafică (din 1984). Acest sistem este disponibil
pe computere fabricate de firma Apple, care au o serie de diferențe de
construcție față de PC-urile standard. Mac OS nu are versiune oficială
pentru PC, dar există versiuni neoficiale ce pot fi testate.
26
Avantaje:
• Accent pe uzabilitate și design: Mac OS a fost în general văzut

ca un lider în domeniul ușurinței în utilizare și a aspectului
interfeței.
• Aplicații puternice pe anumite domenii: în timp ce Ms Windows

este recunoscut ca fiind orientat mai mult înspre aplicații de
birou (creare de documente, calcul tabelar, aplicații pentru
afaceri), Mac OS este orientat spre utilizatorii cu înclinații
artistice, oferind aplicații puternice de editare foto sau audio-
video. Majoritatea aplicațiilor obișnuite (ex. Ms Office, Firefox)
au versiuni separate pentru Mac OS.
• Siguranță: Mac OS este considerat mai sigur decât Windows. De

asemenea există mai puțini viruși pentru sisteme Mac.
Limitări:
• Lock-in: Mac OS este disponibil doar pentru computerele

produse de Apple, limitând opțiuniele utilizatorilor în ceea ce
privește configurația posibilă a computerului.
• Preț: Calculatoarele Apple (care includ sistemul de operare) sunt

printre cele mai scumpe disponibile pe piață.
Linux
Sistemul de operare Linux este disponibil în mai multe distribuții -

variante ale sistemului care folosesc aceleași comenzi de bază (kernel)
dar diferă la uneltele disponibile și interfața cu utilizatorul. Dezvoltarea
sistemului a început în 1991, ca un proiect open source - care permite
oricui accesul la codul sursă și chiar modificarea acestuia. Sistemul
27
Linux a fost construit inițial pentru servere și a fost adaptat recent

computerelor standard, devenind o alternativă gratuită la Ms. Windows
sau Mac OS.
Figura 10: Typical Ubuntu 12.10 Desktop
Cea mai populară distribuție este în prezent Ubuntu Linux, dezvoltată

de o comunitate de programatori sprijiniți de compania Canonical.
Avantaje:
• Siguranță și stabilitate: deși dezbaterea pe acest subiect este

dificil de tranșat, se consideră că sistemele Linux sunt mai
sigure și mai puțin predispuse la erori față de sistemele Windows
sau Mac OS.
• Preț: Sistemul Linux este gratuit, cu excepția unor versiuni

specializate pentru îndreprinderi.
28
Limitări:
• Aplicații și compatibilitate: doar o parte din aplicațiile obișnuite

utilizatorilor de Windows au versiuni pentru Linux. Programe ca
Firefox, VLC media player, sau Libre Office au versiuni speciale
pentru Linux, însă multe programe specializate (ex. Ms. Office,
Adobe Photoshop) nu oferă o astfel de versiune. Astfel de
programe pot fi rulate în mod emulat – adică se pot executa
versiunile de windows în cadrul unui alt program3 care
simulează mediul Windows, dar asta poate duce la scăderea
performanței. Pentru Linux există și aplicații alternative
contruite specific: în loc de Ms. Office se poate folosi Libre
Office, în loc de Adobe Photoshop se poate folosi Gimp, iar
Adobe Illustrator poate fi înlocuit cu Inkscape.
1.3.2. Aplicații / programe
Toate operațiile pe care le poate face un utilizator cu un sistem de

calcul sunt derulate prin aplicații software specializate. Cele mai
obișnuite programe sunt browserul de internet, programele utilizate
pentru redare audio-video (playere de muzică sau filme), programele
pentru gestiunea imaginilor și pentru editare foto, cele utilizate pentru
crearea documentelor, gestiunea datelor, calcule financiare, rularea
clipurilor audio sau audio-video, procesare foto, audio sau audio-video.
Pentru firme există diferite aplicații specializate, focalizate pe domeniile
de contabilitate, management, marketing și așa mai departe.
Majoritatea aplicațiilor sunt ușor de utilizat, au o interfață intuitivă.

Câteva astfel de aplicații vor fi descrise în secțunile următoare.
3 Există mai multe programe emulator, dintre care cel mai cunoscut este WINE
(https://www.winehq.org/), un program prin care se pot rula cu sucess multe aplicații
cum ar fi Ms. Office, Adobe Photoshop, 3D Studio Max dar și jocuri ca Starcraft II,
World of Warcraft etc.
29
1.4. Utilizare PC -
Concepte și operații de bază
1.4.1. Organizarea informației
Datele stocate în memoria unui calculator (pe hard – disk) sunt

organizate, pentru o mai uşoară identificare, în fişiere. Un referat scris
în Ms. Word este un fişier. O prezentare în MS. PowerPoint (cu text,
poze şi chiar sunete) este un fişier. O poză, o melodie, un film – fiecare
unitate de date ce poate fi utilizată este un fişier.
Pentru a face structura mai clară, fişierele sunt organizate în foldere

sau directoare ca și cum fișele sau dosarele sunt organizate în sertarele
unui spațiu de depozitare.
Harddiskul calculatorului este împărţit la instalarea sistemului de

operare în partiţii – fiecare partiție fiind ulterior văzută ca un disc
separat. Acest proces este recomandat în special pentru a separa zona
rezervată sistemului de operare de fișierele utilizatorului.
Sistemele de operare tratează partițiile în mod diferit. În sistemele Ms.

Windows, partiţiile sunt numite cu litere, începând cu litera C. În
general A si B sunt rezervate pentru floppy disk (dischete magnetice),
partiţiile hardului sunt C, D, E (pot fi mai puţine sau mai multe după
cum stabileste administratorul), iar după partiţiile hardului, în
continuare sunt numerotate unităţile optine (CD-Rom, DVD-ROM şi
writere de CD-uri sau DVD-uri). Acestea pot fi identificate facil folosind
MyComputer de pe Desktop. Fișierele și foldere sunt scrise apoi în orice
30
locație de pe o partiție, cu fișierele și foldere de sistem (ex. Windows,

Program Files) fiind în general scrise implicit pe prima partiție.
Figura 11: Partiții în Windows7 - My Computer
În sistemele Linux și MacOs, organizarea fișierelor și partițiilor se face

diferit. La instalarea sistemului este creată o structură fixă de foldere
organizate după scop (ex. folderul boot conține fișierele de pornire,
folderul bin conține doar fișiere executabile de sistem etc).
În această structură standard se va găsi un folder home în care fiecare

utilizator al PC-ului poate avea un folder personal disponibil doar
pentru utilizatorul corespunzător. De exemplu dacă imaginăm un
computer cu Linux / MacOs utilizat de doi frați Alin și Andrei, aceștia
pot avea câte un user separat și deci un folder personal separat
(/home/alin respectiv /home/andrei). În aceste foldere, userii pot scrie,
31
șterge și modifica fișierele după necesități, în afara acestor foldere nu

au acces decât limitat pentru a nu strica sistemul.
În Linux / Mac OS partițiile nu sunt utilizate direct de către useri (care

după cum am arătat mai sus folosesc doar folderul lor personal).
Fiecare partiție este asociată la instalare cu o anumită locație din
structura fixă de foldere introdusă mai sus, minimul fiind asocierea unei
partiții cu punctul de bază (rădăcina) acestei structuri notată cu semnul
„/”. Figura 12 arată folderul personal al unui utilizator. În Linux,
punctul de start, echivalentul pentru „My Computer” este acest folder
„home”.
Figure 12: Folderul home într-un sistem Linux
32
Indiferent de sistemul de operare, structura fişierelor şi directoarelor

de pe fiecare partiţie este de tip arborescent, adică se pleacă de la o
rădăcină şi se ramifică – fiecare folder(director) putând conţine alte
foldere.
În sistemele Windows, fiecare partiție are o rădăcină - ex. C:\ sau D:\
unde C: și D: sunt indicii de partiție și simbolul „\” (back slash)
marchează rădăcina. În sistemele Linux / MacOs, având o structură fixă
de fișiere, există o singură rădăcină marcată prin simbolul „/” (slash).
Pentru a accesa un fișier / folder, userul trebuie să pornească de la

rădăcină și să parcurgă foldere intermediare; notația formată din
rădăcină și toate folderele intermediare parcurse pentru a accesa un
fișier / folder se numește calea fișierului/folderului (path). Folderele
intermediare sunt separate în această notație cu simbolul utilizat
pentru rădăcină (/ în windows și \ în Linux și MacOS).
Exemple de cale:
• windows: D:\Muzica\Radiohead\inrainbows\15step.mp3
• linux: /home/cipri/Muzica/Radiohead/inrainbows/15step.mp3
(unde „cipri” este numele userului)
Figura 13 ilustrează structura arborescentă pe un sistem Windos7,

partiția C. În zona din stânga se observă poziția folderelor, în partea
dreaptă conținutul folderului selectat.
33
Figure 13: Structura arborescentă (Windows 7)
Extensii
Denumirea unui fişier poate fi alcătuită din litere şi cifre şi este stabilită
după bunul plac al utilizatorului care crează fişierul. Fişierele se crează
cu ajutorul programelor (salvarea unui text în Word crează fişierul,
salvarea unei aplicaţii Excel, înregistrarea cu un program a sunetului),
prin copiere de pe alte dispozitive sau download.
Denumirea completă a unui fişier, alătură numelui dat de utilizator o

extensie formată in general din trei litere, separată prin punct de restul
numelui (ex. „referat.docx” / „15step.mp3”).
34
Rolul extensiei este de a asocia un fişier cu un anumit program, astfel

încât la dublu-click pe un fișier se va deschide programul asociat și în
acel program se va deschide fișierul.
În general această asociere este făcută de programele propriu-zise, la

instalarea lor. Astfel, la instalarea MsWord, fișierele .docx vor fi asociate
cu programul MsWord, la instalarea Winamp, fișierele .mp3 vor fi
asociate cu acest program, la instalarea VLC player fișierele .avi sau
.mpg vor fi asociate cu acest program etc. De multe ori putem avea mai
multe programe care pot deschide un fișier – de exemplu fișierele .avi
pot fi deschise de MediaPlayer sau VLC Player, iar de obicei, ultimul
program instalat este cel care preia asocierea.
Figure 14: Deschidere cu alt program decât cel asociat
35
Utilizatorul poate forța deschiderea cu alt program făcând click dreapta

pe fișier și alegând opțiunea „open with” (care deschide o fereastră
similară cu imaginea din figura 14). Dacă se bifează și caseta „Always
use the selected program....”, asocierea va fi schimbată.
Extensii uzuale:
• .docx – fişiere Ms Word

• .exe – fişiere executabile (rulează aplicaţii)
• . xlsx – fişiere Excel
• .html, .htm, .php, .asp – pagini web
• .ppt – fişiere Powerpoint
• .pdf – fişiere adobe acrobat
• .mp3, .aac, .wav – sunete, muzică
• .rar, .zip, .ace – arhive, fişiere comprimate
• .avi, .mpg – filme
• .jpg, .gif, .bmp, .tif – imagini
Uneori nu ne sunt arătate exensiile fişierelor ci doar numele lor pentru

a evita modificarea din greşeală a extensiei sau ştergerea acesteia ceea
ce poate provoca dificultăţi la utiilzarea fişierului.
Un fișier fără extensie sau care are asocierea eronată este încă
utilizabil, dar nu se mai poate deschide cu dublu-click. Se poate folosi
varianta descrisă anterior (click-dreapta > open with) sau se poate
deschide programul cu care a fost creat fișierul și din program se poate
deschide fișierul.
1.4.2. Meniul contextual
Este una din cele mai importante funcţii din orice sistem de operare sau
aplicațiie software. Meniul contextual este acea fereastră care apare la
36
click pe butonul dreapta al mausului și care oferă utilizatorului o serie

de opțiuni. Fereastra – ce apare imediat lângă cursorul mausului – oferă
posibilități diferite, în funcție de zona în care se efectuează clickul
(zona poate fi considerată contextul, de aici numele meniu contextual).
Un click dreapta pe bara de titlu va avea alt efect ca un click dreapta pe
desktop sau un click dreapta într-un folder. Meniul contextual apare şi
în programe (ex. Ms Word / Ms. Excel), unde are funcţii speciale.
Meniul contextual are o serie de opțiuni standard („new” pentru

crearea de noi foldere și fișiere, „copy” / „paste” în cazul meniului afișat
la click dreapta pe un fișier) dar pot exista și opțiuni particulare
(diferite între sisteme), determinate de programele instalate.
Figure 15: Exemplu meniu contextual
37
1.4.3. Gestiunea fişierelor
Copierea / mutarea
Pentru a copia fişiere sau foldere dintr-un zonă în alta, folosim operaţia
de copiere ce poate fi derulată în mai multe moduri:
• folosind meniul contextual: selectăm fișierele și apelăm

opţiunea copy din meniul contextual (click dreapta). Apoi
navigăm spre folderul destinaţie şi apelăm din meniul
contextual opţiunea paste;
• folosind „drag-n-drop” (tragere și plasare) se poate trage un
fișier dintr-o locație în alta;
• folosind combinații de taste: selectăm fișierul apoi - ctrl+c
(copy), după care navigăm la noua destinație și apăsăm ctrl+v
(paste).
Pentru a muta fişiere dintr-un folder în altul, procedeul este similar cu
copierea, doar că în loc de opţiunea copy se foloseşte opţiunea cut.
Există şi shortcut-uri pentru realizarea acestor operaţii (combinaţii de
taste): copy = ctrl+C, paste = ctrl+v, iar cut=ctrl+x.
Arhivarea
Este o operaţie foarte utilă care reduce dimeniunea unui fişier și

permite salvarea mai multor fișiere într-un singur fișier-arhivă. Practic,
orice fişier este format în limbajul calculatorului dintr-o secvenţă de 1 şi
0 (sistemul binar). În acete secvenţe (care au mii de 1 şi 0) sunt găsite
anumite modele predefinite care sunt înlocuite cu alte secvenţe mai
mici, în acest mod reducându-se dimensiunea fişierului (de exemplu 5
de 0 urmate de trei de 1 sunt înlocuite cu doi de 1).
Pentru arhivare se folosesc în general programe speciale cum ar fi 7zip,
38
WinZip, WinRar, WinAce etc. Extensiile cele mai uzuale ale arhivelor
(fişierelor comprimate) sunt .zip, .rar, .ace.
Majoritatea sistemelor de operare permit arhivarea fişierelor fără unul

dintre aceste programe instalate, direct din opțiunile meniului
contextual. În Windows, din meniul contextual (click dreapta) se alege
din submeniul send to opţiunea compressed (zipped) folder, iar în Linux
există în meniul contextual direct opțiunea compress (comprimare).
Anumite fişiere pot fi comprimate mai mult, pe anumite fişiere

compresia funcţionează mai puţin sau chiar de loc. Un fişier comprimat
(cu zip, rar, ace...) nu poate fi utilizat decât după ce este trecut prin
acelaşi algoritm în sens invers (dezarhivare). Dezarhivarea se realizează
tot prin meniul contextual apelat de pe fişierul arhivă.
Un caz special este reprezentat de fişierele .mp3 sau .avi (muzică şi

filme). Acestea nu pot fi comprimate cu zip sau rar (adică compresia nu
reduce nimic din dimensiune) pentru că ele sunt deja comprimate prin
algoritmi speciali (care permit comprimarea şi decomprimarea în timp
real). Adică în timp ce asculţi o melodie sau vezi un film, codecul
decomprimă o porţiune mai mică de o secundă pe care o redă prin
playerul audio sau video iar apoi o comprimă la loc şi decomprimă
următoarea porţiune.
Căutarea fișierelor
Pentru a căuta anumite fișiere (sau foldere), se poate utiliza funcția de

căutare a sistemului de operare („search”) disponibilă în general în
meniul de start principal.
Căutarea fișierelor poate avea o serie de parametri, dintre care cei mai
importanți sunt:
• numele sau o parte din numele fișierului – chiar dacă nu este

cunoscut numele complet, căutarea poate fi flosită pe porțiuni
39
din numele fișierului; pentru rezultate optime se poate utiliza

semnul * care înlocuiește orice (și oricâte caractere). De
exemplu căutarea după „ima*” va găsi fișiere denumite
„imaginar”, „imaginație” și orice alte variante care încep cu
literele ima; căutarea după ”*escu” va returna „Popescu”,
„Ionescu” dar și ”cv engleza popescu”. O altă facilitate este
căutarea după extensie, în care se specifică la nume ”*.ext”,
unde ext este extensia dorită – rezultatul va afișa toate fișierele
care au extensia „ext”.
• Locația de căutare – pentru a nu limita căutarea la o anumită

zonă de fișiere, trebuie definită locația dorită (fie o anumită
partiție, fie tot harddisk-ul).
locația nume
rezultate
Figure 16: Căutare în Windows 7
40
1.4.4. Utilizarea și modificarea imaginilor digitale
Ce este o imagine digitală?
O imagine digitală poate fi imaginată ca o matrice formată din puncte

de diferite culori4, denumite pixeli.
Numărul pixelilor determină rezoluția imaginii definită drept

„capacitatea unei imagini digitale de a reprezenta distinct detaliile
subiectului” (Ragalie, 2008). Rezoluția se exprimă fie ca un produs între
numărul de pixeli pe lățime și nr de pixeli pe înălțime (ex. 1600 x 1200)
sau prin nr. Total de pixeli, exprimat în megapixeli –
1600x1200=1920000 = 1.92 MP.
Calitatea unei imagini este dată întotdeauna de un raport între numărul

de puncte care formează imaginea și densitatea lor. Dacă se dorește de
exemplu tipărirea unei imagini, numărul de pixeli fiind fix, calitatea
imaginii va varia în funcție de dimensiunea finală pe hârtie (cu cât
dimensiunea pe hârtie va fi mai mare, densitatea punctelor va scădea și
astfel și calitatea).
În practică, se face diferență între afișarea în format digital (monitor) și

tipărirea pe hârtie.
În cazul afișării pe ecran se folosește notația ppi (pixeli per inch) care
poate varia de la monitor la monitor dar este în general între 72 și 96.
În general, chiar dacă userii nu realizează, afișarea / vizualizarea
imaginilor pe monitor se face în variantă micșorată (cu zoom < 100%).
Acest fapt devine evident considerând că majoritatea aparatelor foto au
peste 3MP deci produc imagini cu rezoluții peste 2000x1500 care
depășește rezoluția monitoarelor standard ce variază între 1024x768 și
1920x1080.
4 Ne vom referi aici doar la imaginile de tip bitmap, nu la grafica vectorială realizată în
programe specializate ca Adobe Illustrator sau altele echivalente.
41
În cazul tipăririi, pentru a obține o imagine clară e nevoie de o

densitate mai mare. În acest caz, densitatea se măsoară în dpi (dots per
inch – puncte per inch), punctele fiind vorba de puncte de imprimare,
nu pixeli (care sunt puncte digitale).
Spațiul de stocare ocupat de imaginile digitale, dimensiunea fișierelor

crește direct proporțional cu rezoluția imaginii, dar este afectat și de
alte caracteristici (de exemplu formatul imaginii – jpg, png sunt formate
comprimate pe când imaginile raw sunt imagini brute, produse de
aparate profesionale și care ocupă mai mult spațiu pe disc).
Imaginile pot fi manipulate în diverse moduri, de la eliminarea unor

părți nedorite la modificarea dimensiunii sau corecții de culoare. Unele
operațiuni pot fi realizate cu programe simple, cum ar fi Paint, pentru
altele este nevoie de programe mai complexe cum ar fi Gimp sau Adobe
Photoshop. Pentru că programul Gimp este disponibil gratuit, mai
simplu decât Photoshop dar mai complex decât Paint, este o variantă
recomandată (se poate descărca de pe http://www.gimp.org/)
Operațiuni de bază cu imagini
Operațiunile principale de care are nevoie un user general sunt tăierea

dintr-o imagine a unei zone relevante - crop și redimensionarea
imaginii - resize.
Crop presupune selectarea zonei care va trebui să rămână din imagine

și aplicarea uneltei pentru a șterge zona din afara selecției (nu
confundați cu opțiuni de tipul cut, în care zona selectată este cea
ștearsă din imaginea inițială și salvată într-o memorie temporară de
unde poate fi refolosită cu comanda paste / ctrl+v dacă este nevoie).
Redimensionarea, denumită resize sau scale (scalare) presupune

redefinirea rezoluției imaginii. Modificarea rezoluției poate afecta
calitatea imaginii – în special la mărirea imaginii peste un anumit prag
42
se va obține o imagine cu aspect neclar / pixelată. La redimensionare

este importantă observarea raportului lățime / înălțime: programele
permit modificarea lor nepoporțională, dar de cele mai multe ori se va
dori respectarea proporției inițiale, altfel imaginea va arăta
distorsionată.
Realizarea capturilor de ecran
Pentru a realiza capturi de ecran se poate utiliza tasta „PrintScreen”

(PrtSc / PrntScrn) care face o imagine a ecranului și o stochează în
memoria temporară.
Pentru a obține fișierul imagine propriu-zis, imaginea trebuie inserată

într-un document (în general se recomandă utilizarea unui program de
editare imagini, ca paint sau gimp) prin comanda „paste” (ctrl+v).
Dacă se dorește capturarea unei singure ferestre de pe ecran (nu a

ecranului complet), se poate utiliza combinația de taste
alt+printscreen. O variantă alternativă este capturarea întregului ecran
și editarea imaginii în programul specializat, pentru a tăia secțiunea
dorită.
43
În verisunile recente de Windows poate fi utilizată și aplicația „Snipping

Tool”, disponibilă în meniul principal. Alte sisteme de operare pot
funcționa diferit și au diverse unelte specializate: în Linux, tasta printr-
screen salvează direct o imagine în folderul specializat (Pictures) din
folderul personal al userului; în plus există aplicația „Screenshot” care
permite captura ecranului, a unei ferestre sau a unei secțiuni
selectabile de utilizator.
Figure 17: Operațiunea crop în programul Gimp
44
2. CONCEPTE INTERNET,
SERVICII DE BAZĂ
2.1. Fundamentele unui sit web
2.1.1. Ce este și pentru ce folosim un sit web
Un sit web este o colecție de pagini web ce au o origine comună și sunt

conectate între ele prin linkuri (hyperlinks). O pagină web este de fapt
un simplu fișier salvat pe un server web (un computer specializat care
este pornit continuu, activ online și care rulează aplicații specifice
pentru a răspunde unor cereri multiple de afișare a paginilor web sau a
altor resurse disponibile).
Din punctul de vedere al utilizatorului, o pagină web este un document

ce conține text, imagini sau alte informații (audio / video) și care este
optimizat pentru a fi transmis prin Internet și afișat într-un browser.
Motivul principal pentru care o organizație sau o persoană deține un sit

web este de a prezenta informații online. Un site poate fi mai simplu
sau mai complex, de la o simplă prezentare la aplicații online (de
exemplu Sisteme de Gestiune a Conținuturilor / Content Managent
Systems – CMS, descrise în capitolul Concepte internet avansate).
45
Siturile web pot fi folosite și pentru a vinde produse online sau pentru a
sprijini procesele interne dintr-o organizație (de exemplu firmele pot
folosi aplicații de contabilitate ce funcționează online, fiind sub-
componente ale sitului web al firmei).
2.1.2. Html
Hyper-text markup language (HTML) este un limbaj descriptiv – o

metodă de manipulare a informației (text, imagini, audio/video) –
dedicat publicării documentelor pe internet (sub formă de pagini web).
Browserul internet citește și interpretează codul HTML din pagina web
dorită și determină cum trebuie organizat conținutul și cum este afișat
utilizatorului.
Codul HTML este alcătuit din marcaje / marcatori – litere sau grupuri
de litere și cifre, cuprinse între semnele „<” și „>”.
De exemplu, pentru a defini un paragraf de text se folosește marcajul

<p>, pentru a afișa o imagine se folosește marcajul <img>. Cei mai
mulți marcatori au început și final, marcatorul de final fiind similar cu
cel de început, dar precedat de simbolul „/”. Marcatorul de paragraf
descris mai sus arată deci astfel: <p>Conținut paragraf</p> unde <p>
este marcatorul de început, </p> este marcatorul de final și textul
dintre ele este conținutul (textul propriu-zis). Unii marcatori nu au final;
marcatorul folosit pentru afișarea unei imagini arată astfel <img
src='fiseirimagine' />, unde construcția src='fisierimagine' definește
care imagine va fi afișată.
Exemplul simplu de mai jos ilustrează o mică porțiune dintr-o pagină

web, un document ce conține doar text, cu titlul „Prima pagină web” și
un paragraf de text:
46
<h1>Prima pagină web</h1>

<p>Acesta este un simplu paragraf,
de text care a fi afișat în browser.</p>
Este important de menționat că HTML este formatul final al

documentului, în momentul în care este deschisă pagina de către un
utilizator. Proiectarea și dezvoltarea siturilor web implică însă mai
multe concepte, în special pentru că multe situri sunt dinamice -
conținutul este stocat în baze de date și fișierele sitului generează
paginile la fiecare cerere în funcție de anumiți parametri.
2.1.3. Browserul internet
Browserul este o aplicație utilizată pentru a deschide pagini web. Un

astfel de program interpretează fișiser scrise în limbaj HTML, prin care
se definește cum vor fi afișate informațiile (text / imagini). Cele mai
utilizate browsere sunt Mozilla Firefox, Google Chrome și Microsoft
Internet Explorer.
Concepte referitoare la browsere:
• Bara de adrese: se găsește în partea de sus a ferestrei

browserului și permite introducerea unei adrese internet, pentru
a afișa pagina web dorită.
• Pagina principală (home): un browser poate deschide automat o

anumită pagină când este pornit. Această pagină este denumită
pagina principală sau pagina „casă” (homepage). Unele versiuni
de browsere permit înlocuirea paginii principale cu o pagină
care arată ultime pagini web accesate sau paginile accesate în
mod frecvent.
47
• Tab (taburi): Pentru navigare mai facilă, într-o singură fereastră

a unui browser pot fi deschise mai mute pagini de internet,
fiecare într-un anumit tab.
• Extensii, plugin-uri: toate browserele pot fi extinse cu extensii

(sau plugin-uri) – mici aplicații care efectuează funcții specifice
în interiorul browserului. De exemplu, extensia „Add-block”
pentru Firefox ascunde automat reclamele afișate de paginile
web.
• Obs: În browser pot rula aplicații (de exemplu aplicații de

gestiune a facturilor, editoare de text ș.a.) – vezi capitolul 6.2.
Fig. 18: Mozilla Firefox
48
2.1.4. Adrese de internet și nume de domenii
Pentru a fi disponibil pe internet, un site trebuie să fie găzduit pe un

server web. Toate fișierele care alcătuiesc situl trebuie stocate într-o
locație disponibilă online, de unde pot fi accesate prin adresa serverului
și numele fișierului dorit.
Adresa (reală) a unui server este alcătuită dintr-o secvență de patru

numere (mai mici decât 255) separate de punct (ex. 193.231.25.10). O
astfel de adresă se numește adresă IP (internet protocol).
Pentru că ar fi prea dificilă utilizarea IP-urilor pentru accesarea siturilor

web, acestea primesc denumiri unice care sunt asociate adreselor IP.
Denumirea unui site se numește nume de domeniu și este alcătuit din
grupuri de etichete (litere sau secvențe de litere și cifre) separate prin
punct: uab.ro, bbc.co.uk, amazon.com, translate.google.com.
Toate numele de domenii se interpretează de la dreapta la stânga, iar

primul grup (cel mai din dreapta) este denumit top level domain (TLD) -
(domeniu de nivel superior). TLD-ul definește prima informație despre
situl web, fie arătând tipul sitului (.com: website comercial, .edu:
website educațional, .org: organizație non-guvernmentală), fie țara de
origine (.us: SUA, .ro: Romania, .de: Germania etc).
Denumirea unui site (ex. uab, bbc, amazon) poate fi aleasă de

persoana / organizația care dorește înregistrarea și trebuie să fie unică
în TLD-ul ales. Astfel, uab.ro, uab.us, uab.com sunt adrese diferite, ce
trebuie înregistrate distinct. Ele pot să fie direcționate spre același sit
web prin configurări la nivel de server dar pot de asemenea reprezenta
situri complet distincte.
Toate siturile web trebuie în mod obligatoriu înregistrate într-un TLD.

Pentru că denumirile siturilor trebuie să fie unice, TLD-urile sunt
gestionate de instituții specializate din fiecare țară. Oricine dorește
49
lansarea unui website trebuie în prealabil să cumpere sau să închirieze

denumirea dorită de la insituția responsabilă. În România, această
instituție este Institutul național de cercetare-dezvoltare în informatică
(ICI) care gestionează registrul ROTLD (registrul domeniului RO) la
adresa http://www.rotld.ro/. Pentru facilitarea proceselor de
înregistrare și gestionare a domeniilor, în practică se lucrează cu firme
private autorizate în domeniu, parteneri ai instituției de reglementare.
Astfel, majoritatea firmelor specializate în găzduirea siturilor internet
sunt abilitate să înregistreze domenii.
Adresa unui site poate avea și subdomenii. De exemplu, considerând

domeniul google.com (atenție, este diferit de google.ro deși ambele
domenii aparțin aceleiași companii și aceluiași site), putem evidenția
subdomenii ca translate.google.com, maps.google.com,
drive.google.com, fiecare subdomeniu fiind în acest caz un site
independent, distinct de cel disponibil pe domeniul principal
(google.com).
Obs. În prezentarea domeniilor nu s-a făcut referire la grupul de litere

www care precedează în general un domeniu, sau la grupul http://.
Acestea au semnificații speciale, care sunt în afara scopului acestui
curs. Navigarea la un sit web se poat face fără aceste grupuri; grupul
http:// este adăguat automat domeniului (deci în browser uab.ro este
echivalent cu http://uab.ro). În funcție de configurarea serverului,
grupul www poate fi și el adăugat automat, sau poate semnifica o
diferență în situl care se va deschide (deci http://uab.ro poat fi
echivalent dar și diferit de http://www.uab.ro).
50
2.2. Căutare pe internet

Pentru a găsi informații sau produse / servicii pe internet, este necesară
folosirea unui motor de căutare. Acestea sunt aplicații specializate care
indexează conținutul siturilor web (mergând din link în link) și identifică
apoi în baza de date situri relevante pentru căutarea dorită de utilizator.
Cele mai cunoscute motoare de căutare sunt Google, Yahoo! și Bing.
O căutare web poate fi lansată în diferite moduri, în funcție de

computerul utilizat și de browser. Metoda comună este de a deschide
pagina principală a unui motor de căutare – de exemplu google.com
pentru căutarea Google sau bing.com pentru căutarea folosind motorul
Bing.
În Firefox, căutarea
poate fi lansată direct
din fereastra
browserului, folosind Figura 19: Searching in Firefox using the search box
caseta de căutare
disponibilă în colțul dreapta sus al ferestrei.
În general această căutare folosește motorul Google, dar poate fi

configurată pentru a folo alt motor.
În browserul Google Chrome, bara de adrese funcționează și ca o

casetă de căutare. Dacă textul inserat în bara de adrese nu este un
domeniu de internet valid, browserul generează o căutare folosind
textul introdus.
51
Obs.: o eroare frecventă la utilizatorii neexperimentați este căutarea

unui domeniu de internet, de exemplu lansare unei căutări după
„uab.ro”. De fapt, scopul căutării este chiar de a găsi numele de
domeniu, dacă acesta este cunoscut poate fi direct scris în bara de
adrese. Căutarea pe internet încearcă să găsească situl dorit analizând
cuvintele sau expresia căutată (de exemplu o căutare după
„universitate alba iulia” ar trebui să indice printre răspunsuri domeniul
uab.ro); este posibil în anumite circumstanțe, la căutarea unui domeniu
printr-un motor de căutare să nu se găsească situl dorit!
2.2.1. Informații practice

privind căutarea Google
Cel mai mare motor de căutare – Google – oferă câteva strategii și

metode avansate pentru a focaliza căutările și a găsi mai ușor
răspunsuri potrivite.
În primul rând se recomandă a începe o căutare simplu, după care se

pot adauga cuvinte specifice – pe care estimăm că le vom găsi în textul
de pe site. De exemplu durere abdominală este preferabil față de de ce
mă doare abdomenul.
Google oferă posibilitatea de a găsi rapid și direct anumite informații,

cum ar fi ora sau vremea într-o anumită locație, rezultatul unor expresii
matematice, conversii monetare, traducere automată ș.a.m.d.
52
• Calcule matematice automate: la căutarea unei expresii

matematice (ex. 2+2, lg(7), sqrt 100,), Google va afișa un
calculator (matematic) ce va afișa direct răspunsul; cătarea unor
funcții produce graficul generic al funcției (ex. sin(x), y=3x+4)
Figure 20: Căutare expresie matematică în Google
• Conversii unități de măsură: orice conversie este posibilă

direct (ex. 100 miles in km), inclusiv conversie monetară (ex.
100Euro in Lei)
• Traduceri automate termeni (Ex. Translate elev to English)
• Informații utile: ora/vremea pe glob (Ex. Time in New York,

weather in Barcelona)
53
Figure 21: Transformare monetară în Google
Figure 22: Căutare informații vreme Paris
54
Căutare expresii
Într-o căutare obișnuită cu mai multe cuvinte, motoarele de căutare

încearcă să găsească toate variațiile posibile formate din cuvintele
căutate, returnând inclusiv pagini care nu conțin toate cuvintele căutate
ci doar o parte.
Dacă termenii de căutare sunt în ghilimele, căutarea nu va mai avea loc

pe cuvinte ci pe expresie. O căutare pe cuvintele campuri de azur si cu
flori (scris fără ghilimele) va produce o listă de rezultate în care primele
răspunsuri vor fi despre coasta de azur; căutare cu ghilimele - “campuri
de azur si cu flori” va pune în lista de rezultate poezia Animale
Heraldice din care este preluată expresia.
Alte tehnici de căutare
• Excluderea unor termeni din căutare
În anumite situații se dorește eliminarea anumitor răspunsuri

din lista de rezultate, pentru că nu sunt relevante. Pentru asta se
poate folosi semnul minus (-) legat de un cuvant care se dorește
a fi eliminat din paginile oferite ca rezultat. Obs: căutarea
trebuie să înceapă cu cuvintele sau expresia căutată, abia
ulterior se poate specifica ce cuvinte trebuie eliminate.
Exemplu: căutarea cuvintelor Marius Popescu va găsi pagini

despre diferite persoane cu acest nume; unele din aceste pagini
se vor referi la profiluri de Facebook; dacă nu ne interesează
astfel de rezultate, putem elimina cuvântul “facebook” din lista
de rezultate. Pentru a face această căutare se va scrie în Google
astfel: Marius Popescu -facebook
(observați că semnul minus NU este despărțit prin spațiu de
termenul ce se elimină)
55
• Legarea unor termeni sau expresii

Cuvântul OR permite legarea cu “sau” a unor termeni.
Exemplu: cătuarea după expresia imagini Sibiu OR Brasov va
focaliza căutarea pe imagini fie din Sibiu, fie din Brașov.
• Căutarea pe interval
Folosirea formei număr1..număr2 permite utilizarea unui

interval numeric într-o căutare pentru a focaliza căutare pe
paginile care conțin numere din acel interval.
Exemplu: căutarea Principate române 1820..1870 va face o
căutare pe cuvintele cheie (principate, române), focalizând
căutarea pe paginile care cuprind numere între 1820 și 1870.
• Cautarea pe un anumit site
Dacă este necesară căutarea de informații pe un singur site

(presupunând că site-ul nu are funcție specializată de căutare),
Google oferă formula cuvinte de căutat site:numesite. Căutarea
începe tot cu termenii sau expresia care este căutată, iar la final
se trece site:domeniu, unde domeniu este adresa sitului în care
se face căutarea (observație – cuvântul site este despărțit de
domeniu prin simbolul „:” dar nu se pune spațiu înainte sau
după).
Exemplu: căutarea calculator electronic site:uab.ro va returna
acele pagini din site-ul uab.ro care conțin cuvintele calculator
electronic.
• Filtrarea după tipul de răspuns:
Căutarea produce răspunsuri fie sub formă de pagini web fie

diferite tipuri de fișiere (doc, pdf, ppt) stocate online. Dacă se
dorește obținerea de rezultate doar cu un anumit tip de fișier, se
poate folosi forma termeni căutați filetype:tipfișier
Exemplu: salariu minim pe economie filetype:pdf
56
2.3. Poșta electronică (e-mail)

E-mail-ul este cel mai răspândit serviciu internet, oferind utilizatorilor
un mecanism simplu de comunicare asincronă. Există multe companii
internaționale ce oferă email, cum ar fi Google (gMail), Yahoo! (Yahoo
Mail), Microsoft (Hotmail).
În cazul organizațiilor (firme, instituții sau asociații), se optează de

multe ori configruarea unui e-mail pe domeniul propriu (ex.
contact@uab.ro). În acest caz, organizația trebuie să configureze un
server de e-mail care să furnizeze acest serviciu. Accesul la acest tip de
e-mail se poate face fie prin interfață web (ca în cazul gMail / Yahoo), fie
printr-un program specializat denumit client de mail.
2.3.1. Concepte de bază

și sfaturi legate de e-mail
• Adrese de e-mail profesionale sau personale: cei mai mulți

oameni au început să folosească e-mailul pentru motive
personale, din acest motiv există multe adrese de forma
cute_angel2002@yahoo.com sau badboy66@gmail.com. Pentru
scopuri profesionale, însă se recomandă adrese simple și clare,
de obicei formate printr-o combinație a numelui și prenumelui
(ex. prenume.nume@yahoo.com) sau folsind prima literă a
prenumelui și numele (ex. p.nume@yahoo.com).
57
• Trimiterea unui e-mail nou: pentru a crea un nou e-mail,

utilizatorii trebuie să identifice în interfață un buton denumit
„new email” sau „compose email” (sau echivalentele în limba
română). După ce câmpurile din formular sunt completate
(adresa destinatar, subiect, mesaj), trebuie apăsat butonul
„send”. E-mailurile sunt salvate automate înainte de a fi trimise
în folderul „Drafts” (ciorne); dacă un e-mail nu poate fi trimis
într-un anumit moment poate fi modificat și trimis ulterior din
folderul drafts. După ce un e-mail este trimis, acesta se salvează
și în folderul sent (trimise) pentru a fi disponibile în caz de
nevoie. În unele cazuri, este necesară trimiterea de fișiere cu
mesajul. Toate serviciile de e-mail oferă o posibilitate facilă de
atașare a fișierelor prin apăsarea unui buton specific (de obicei
denumit „attach” sau simbolizat cu o agrafă).
• E-mailuri primite: cele mai multe e-mailuri primite sunt salvate

în folderul Inbox. În funcție de serviciul de e-mail, pot fi
configurate și alte foldere pentru e-mailurile primite; de
asemenea se pot crea o serie de reguli automate care mută
fiecare e-mail într-un anumit folder, în funcție de emitentul
mesajului, sau anumite cuvinte cheie.
E-mailurile nesolicitate se numesc SPAM5 sau Junk și sunt în

general stocate automat într-un folder corespunzător. Nu sunt
considerate Spam acele e-mailuri trimise în urma completării pe
un site web a unui formular de abonare la newsletter. Aceste e-
mailuri vor ajunge în mod normal în Inbox. În unele cazuri pot
avea loc erori, mesaje spam ajungând în Inbox, dar și invers.
Pentru că mesajele din folderul Spam sunt șterse automat
(periodic), e o practică recomandată verificarea periodică a
folderului Spam.
5 Spamul și prevenirea spamului sunt tratate pe larg în capitolul 6.
58
• Numele de expeditor (from name): toate serviciile de e-mail

permit utilizatorilor setarea unui nume de utilizator asociat
adresei. Dacă este stabilit, în locul adresei de e-mail, recipientul
mesajului va vedea acest nume. În fig. 23, primul e-mail apare ca
trimis de către un “marius m”, ceea ce identifică doar parțial
emițătorul (lipsește numele de familie); al doilea e-mail arată o
eroare mai gravă, e-mailul fiind asociat unei porecle (scrisă cu
simboluri); al treilea e-mail este corect pentru că permite
identificarea rapidă a numelui și prenumelui emițătorului.
Această proprietate poate fi configurată din setările sau
opținunile e-mailului.
• Subiect și mesaj: un e-mail are trei părți principale: recipientul

(sau recipienții – una sau mai multe adrese de e-mail), subiectul
și corpul mesajului (textul propriu-zis). Subiectul trebuie să fie
scurt și clar, și să facă referire la scopul mesajului (sau să ofere
informații suplimentare pentru identificarea emițătorului, dacă
este nevoie). În figura 23, primul e-mail nu are subiect, pe când
e-mailurile 2 și 3 oferă informații suplimentare despre emițător.
Figura 23: Exemple nume și subiecte de e-mail
59
2.3.2. Clienți de e-mail
Un client de e-mail este un program care permite conectarea directă la

serverul de e-mail și folosirea seriviciului de e-mail, fără un browser.
Un client de e-mail copiază e-mailurile primite pe calculatorul pe care

este instalat. E-mailurile trimise sunt, de asemenea, create local și
trimise la server pentru a fi ulterior transmise recipienților.
Cele mai cunoscute programe de acest tip sunt Ms. Outlook și Mozilla
Thunderbird.
Fig. 24: Client de e-mail Mozilla Thunderbird
60
3. PROCESAREA
DOCUMENTELOR
Pentru scopul acestui capitol, un document

reprezintă o resursă informațională în formă
tipărită care a fost în prealabil proiectată și
creată ca un document electronic (un fișier)
folosind orice tip de sistem de calcul.
Organizațiile (firme, instituții, asociații) folosesc documente în aproape

toate activitățile lor. Există documente create pentru marketing
(broșuri, cataloage), propuneri adresate clienților, documente create
pentru manageri, documente necesare comunicării cu guvernul. Toate
documentele au un principiu de bază comun: trebuie să prezinte o serie
de informații, într-o formă eficientă și reprezentativă.
3.1. Eficiența documentelor

Se referă pe scurt la faptul că orice cititor trebuie să poată înțelege
ușor structura și conținutul general al documentului și trebuie să poată
identifica cât mai rapid o anumită informație (chiar una de dimensiune
redusă).
61
3.1.1. Structura documentului
Astfel, în primul rând, informația propriu-zisă (textul) trebuie să aibă o

structură logică – un anumit număr de secțiuni (ex. capitole,
subcapitole) ce au o continuitate și o ierarhie evidentă.
Un student care își scrie lucrarea de licență, de exemplu, poate împărți

informația în șase capitole sau din contră, poate structura doar patru
capitole; fiecare capitol va avea sub-capitole și acestea vor avea sub-
capitole de nivel inferior.
Într-un manual despre calculatoare, este logic să fie prezentate

concepte generale despre ce este un PC înainte de a fi prezentate
componentele fizice ale unui PC sau aplicațiile software. Considerând
același exemplu, va fi evident că descrierea microprocesorului va fi un
subcapitol cuprins în capitolul referitor la componentele fizice (nu ar
putea fi capitol și nici un subcapitol al altui capitol) – de aici ierarhia:
fiecare capitol cuprinde subcapitole, ce pot la rândul lor cuprinde
subcapitole de nivel inferior în funcție de cum este proiectată
organizarea documentului. Această ierarhie este evidentă și la
verificarea unui cuprins standard al unui document, în care elementele
de cuprins sunt numerotate corespunzător ierarhiei (capitolul 1. cu
subcapitole 1.1. 1.2 și dacă este necesar subcapitole de nivel inferior
cum ar fi 1.1.1, apoi capitolul 2 cu 2.1, 2.2. etc).
În afară de structura logică, există două componente importante privind

structura tehnică (sau fizică):
• Paragraful: este unitatea de text de bază; poate consta într-una

sau mai multe lini de text și cuprinde una sau mai multe
propoziții care urmăresc aceeași idee. Un paragraf este încheiat
prin tasta „enter”. (În sens tehnic, un paragraf poate fi chiar
alcătuit dintr-un singur cuvânt, dacă acest lucru este necesar).
62
• Pagina: utilizatorul poate să aleagă formatul documentului final,

tipărit. În funcție de mărimea foii și de așezarea în pagină
(layout), documentul va avea un număr variabil de pagini.
Obs. În Microsoft Word există și conceptul de secțiune în documente.

Acestea pot fi definite de utilizator după necesități, pentru a facilita
anumite formatări la nivelul documentului.
3.1.2. Reprezentarea vizuală a structurii logice
Structura logică trebuie să fie pusă în valoare prin aspectul fizic al

documentului, ceea ce se obține printr-o particularizare sistematică
(adică după un set de recomandări) a diferitor tipuri de elemente din
document.
O primă particularizare
ține de afișarea
caracterelor – prin
variația dimensiunii
caracterelor, variația
tipului de scriere (fontul),
variația „greutății” literei
(bold) sau a înclinării
(italic), se poate marca
titlul unui capitol sau
subcapitol. În imaginea
alăturată, paragrafele
scrise mai mare și
îngroșat au în mod
evident rolul de a marca
Figure 25: Evidențierea secțiunilor prin aspectul /
dimensiunea caracterelor începutul unei secțiuni
noi.
63
Deși difrențierea aspectului caracterelor evidențiază trecerea de la o

secțiune la alta, în figura 25 se poate observa că textul arată aglomerat.
Una din metodele importante de a evidenția elementele dintr-o pagină
(titluri de secțiune sau chiar paragrafe simple) este asigurarea unei
spațieri verticale corespunzătoare.
Alte metode pentru evidențierea elementelor dintr-un document sunt

alinierea diferențiată, spațierea orizontală (indentul), utilizarea listelor
numerotate sau cu marcatori (bullets) unde sunt potrivite. De asemenea
se recomandă utilizarea limitată a majusculelor (fac textul greu de citit)
și împărțirea textului în paragrafe optime (nici prea lungi, nici prea
scurte), se recomandă utilizarea graficelor și imaginilor reprezentative,
ce trebuie bine integrate în text fără să nu acopere vreo parte din text.
La începutul acestui subcapitol se preciza necesitatea unei

particularizări sistematice – adică ce respectă anumite reguli; aceste
reguli pot fi rezumate în trei principii: omogenitate, echilibru și
contrast.
Omogenitatea se referă la formatarea identică a elementelor de

același tip. Pentru titlurile de capitol ar trebui, de exemplu, folosit
același tip de scriere, aceași dimensiune, aceași spațiere față de restul
elementelor din jur. Textul propriu-zis (paragrafele obișnuite) ar trebui
să fie scris identic în tot documentul, iar dacă este necesară
introducerea unor paragrafe cu semnificație specială (citate, definiții,
motto-uri, cod de program informatic), acestea să fie identice între ele.
Echilibrul (sau simetria) se referă la cantitatea de informație dintr-o

pagină și relația cu spațiile libere (white-space). Deși spațiul are rol de
a evidenția diferite secțiuni / elemente, se recomandă urmărirea unui
echilibru a paginii (să nu fie prea mult spațiu într-o zonă a paginii).
Acest lucru este cu atât mai evident la folosirea imaginilor, ce trebuie
plasate cu atenție pentru a nu crea dezechilibre.
64
Contrastul este un concept evident – esența unui document este de a

transmite informația, deci plasarea imaginilor în fundal sau folosirea
exagerată a culorilor de fundal sau de text poate fi dăunătoare
documentului.
Exemplificare
În continuare sunt oferite două exemple de aspect a unui document de

dimensiune redusă. Informația este aceeași, diferența este dată doar de
așezarea elementelor și de evidențierea lor.
Figure 26: Exemplu document

Figure 27: brut
Tipuri de fonturi - serif și sans-serif
65
Figure 28: Exemplu document eficient
66
3.2. Reprezentativitatea
documentelor
Crearea unui document trebuie să țină cont de organizația pentru care
acesta este creat. Aspectul final al documentului trebuie să fie
corespunzător unor eventuale standarde impuse de organizație, sau cel
puțin să folosească simboluri, culori și tipuri de scriere folosite frecvent
în cadrul organizației.
Proiectarea unor documente creative și cu un aspect profesional este în

special relevantă pentru documentele destinate unor externi (cum ar fi
documentele de marketing), dar într-o anumită măsură, elemente de
design pot influența pozitiv și documentele interne. Este important
totuși a nu exagera această parte de aspect subieectiv a documentului
în dauna eficienței pentru că eficiența rămâne obiectivul principal.
Câteva recomandări pentru a crea documente reprezentative pot fi

formulate astfel:
• dacă se impune utilizarea culorilor, se recomandă utilizare

culorilor prezente în alte elemente de imagine ale organizației
(ex. siglă); de asemenea este recomandată repetarea unor culori
în elemente de tipuri diferite – de exemplu, dacă includem multe
grafice pe o nuanță de albastru, se justifică scrierea unor titluri
cu aceeași nuanță;
• utilizarea fonturilor potrivite: fonturile pot fi considerate ca

legate de tonul unei exprimări, astfel că se recomandă (în lipsa
unor cerințe) utilizarea fonturilor standard (Arial, Times New
Roman, Calibri, Cambria) sau apropiate de standard. Fonturile
au particularități ce pot fi legate de contextul în care sunt
utilizate: de ex. fontul „Comic Sans” este potrivit pentru
przentări pentru copii, dar mai puțin pentru un raport financiar.
67
3.3. Stiluri și formatare
3.3.1. Formatarea
Formatarea unui document se referă la operațiunile tehnice prin care se

asigură eficiența și reprezentativitatea unui document. Formatarea
implică particularizarea tuturor elementelor care constituie
documentul: pagini, paragrafe și caractere.
• Formatarea paginilor: permite configurarea dimensiunii

paginii (ex A4, letter, B5), definirea marginilor (spațiul care nu
este folosit din foaie).
Un concept important al formatării la nivel de pagină este

antetul / subsolul. Antetul unui document este plasat în
zona superioară a paginii și are scopul de a prezenta
informații despre document6 (cum ar fi titlul) sau despre
autor (numele sau organizația autorului).
Antetul se repetă în mod normal, identic, pe toate paginile

documentului dar poate fi configurat să aibă conținut
diferit pe paginile pare față de cele impare. De asemenea
poate fi configurat diferit (cu alt conținut, sau poate chiar
să lipsească) pentru prima pagină.
Subsolul are un comportament și un scop similar, doar că

este localizat în partea inferioară a paginii. În general,
subsolul conține numărul de pagină.
6 Se impune o distincție importantă: un document este menit să transmită informații; însă

informațiile despre document, denumite metainformații, sunt distincte de informațiile
din document.
68
• Formatarea caracterelor: este o tehnică simplă și eficientă

pentru a organiza textul prin alegerea unui aspect diferit pentru
diferite elemente de text (ex. - titlurile de capitol ar trebui să
aibă un aspect diferit față de textul standard).
Opțiunile principale de formatare a caracterelor sunt:
▪ Fontul: tipul de scriere, definește aspectul (forma)

fiecărui caracter. Se poate distinge între fonturi de tip
serif (Times New Roman, Georgia) și sans sau sans-serif
(Arial, Verdana).
▪ Mărimea fontului: definește dimensiunea caracterelor.

▪ Stilul fontului: caracterele pot fi îngroșate (aldine, sau
bold), sau pot fi înclinate (italics).
▪ Efecte de font: caracterele pot fi scrise mai spațiat (pe

orizontală) sau mai strâns, textul poate fi subliniat, scris
ca exponent sau indice etc.
• Formatarea paragrafelor: poziționare texului, așezarea lui în

pagină se face la nivel de paragraf. La acest nivel cele mai
importante formatări sunt alinierea, spațierea verticală (a
rândurilor sau a paragrafelor) și indentarea (spațierea
orizontală).
▪ Alinierea:
69
Fig. 29: Alinierea paragrafelor
Paragraful 1 este aliniat la stânga: toate liniile (în

afară de prima care marchează începutul
paragrafului) încep din același punct (linia
punctată din stânga). Liniile nu se termină însă în
același loc în dreapta.
Paragraful 2 este aliniat și la stânga și la dreapta
(justified) – toate rândurile încep de la același
nivel și se termină la același nivel.
În practica românească se folosește cel mai des
alinierea justified (stânga-dreapta), în practica
anglo-saxonă se preferă alinierea la stânga.
textul poate fi aliniat la stânga (toate rândurile încep din

același poziție din partea stângă), la dreapta (toate
rândurile se încheie în aceași poziției în partea dreaptă),
la centru (centrul fiecărei linii este în aceeași poziție) sau
stânga-dreapta / justified (rândurile sunt aliniate și la
stânga și la dreapta).
▪ Spațierea verticală:
70
Figura 30: Spațierea verticală

Între primul și al doilea paragraf este stabilit un
spațiu de 0,2cm (aproximativ 6pt); între
paragrafele 2 și 3 spațiul este de 0,5cm (14 pt).
Spațierea este o metodă foarte bună de a
evidenția trecerea de la un paragraf la altul.
În paragraful 3, rândurile sunt scrise la 1,5 linii
distanță. Spațierea rândurilor poate fi stabilită și
procentual (1,5 linii = 150%).
pentru a obține un aspect mai „respirabil”, textul poate fi

spațiat vertical în două moduri – prin spațierea
paragrafelor între ele și prin spațierea rândurilor (în
interiorul unui paragraf). În fig. anterioară, paragrafele
nu sunt spațiate, iar distanța dintre rânduri este
standard, adică un rând (se măsoară proporțional cu
rândul). Imaginea care urmează exemplifică spațierea
paragrafelor și a rândurilor.
▪ Spațierea orizontală (indentarea):
71
Fig 31: Indentarea

în mod normal, un text introdus într-un document ocupă
spațiul întreg al paginii, fără marginea prestabilită. În
anumite situații, unul sau mai multe paragrafe de text pot
fi poziționate mai în interiorul paginii, lăsând un spațiu de
la marginea prestabilită la text, fie în partea stângă fie în
dreapta. Acest spațiu se numește indentare și poate fi
folosit pentru a evidenția anumite paragrafe cu scop
special (ex. citate, motto-uri etc). Indentul de stânga
poate avea o versiune specială în care prima linie a
paragrafului are un indent diferit de restul liniilor – acest
indent se numește indent de prima linie.
72
3.3.2. Stiluri
Toate aplicațiile de procesare a documentelor oferă o funcționalitate

numită stiluri ce are scopul de a ajuta cu formatarea identică a
elementelor de același tip (vezi principiul omogenității, definit anterior).
Un stil este un set predefinit de caracteristici de formatare care are o

denumire. De exemplu, putem găsi în aplicație un stil denumit
„heading” care are predefinite următoarele caracteristici: font Arial,
dimensiune 28, aliniere la centru. Prin aplicarea acestui stil pe un
paragraf sau mai multe, acele paragrafe vor fi automat formatate după
specificațiile stilului. Aplicarea unui stil nu presupune decât selectarea
paragrafului / paragrafelor pe care se dorește aplicarea stilului și apoi
selectarea stilului dorit din secțiunea corespunzătoare a aplicației (în
funcție de aplicația utilizată pot exista mici variații pentru a accesa
stilurile, dar în general acestea vor fi găsite în meniul de formatare sub
o opțiune denumită în forma Styles and Formatting / Stiluri și
formatare).
Fiecare aplicație de procesarea documentelor oferă din start o serie de

stiluri disponibile, dar permit și utilizatorului să-și creeze propriile
stiluri.
Câteva din stilurile existente în aplicațiile de procesare a documentelor

sunt descrise în cele ce urmează:
• Default / implicit: stilul textului normal, care nu a fost formatat

(de utilizator) în nici un fel. Când introducem primul text într-un
document, acesta va fi scris în acest stil.
• Heading 1, 2, 3 / titlu 1, 2, 3: stilurile heading (în Română titluri)

au fost create pentru a fi utilizate în titlurile de capitole și
73
subcapitole din document.
Astfel, fiecare titlu de capitol poate fi setat ca Heading1 / Titlu1,

subcapitolele pot fi setate ca Heading2 / Titlu2, iar dacă
structura prezintă sub-capitole de nivel inferior (sub-sub-
capitole) putem folosi în continuare Heading3, Heading4 etc.
Numărul prezent în numele acestor stiluri indică nivelul în

structura documentului (un număr mic indică un nivel
important). Chiar dacă nu folosim capitole și subcapitole în
document, orice structură am construi pentru document, aceste
stiluri ne pot ajuta să evidențiem structura dorită.
Folosirea stilurile pentru titluri este de asemenea importantă

pentru că asigură formatarea identică a titlurilor (de același
nivel) în întregul documnt și pentru că permit generarea
automată a cuprinsului (vezi secțiunea următoare), dacă acesta
este necesar.
Stilurile definite de utilizator permit definirea unor tipologii

speciale de paragrafe. De exemplu, un scriitor ce dorește să
adauge un motto la începutul fiecărui capitol al unei cărți va
putea să creeze un stil (cu o denumire proprie), pentru a
evidenția paragrafele de tip motto și pentru a se asigura că
mottourile sunt formatate identic în toată cartea.
Obs: Orice stil poate fi modificat de utilizator, ceea ce duce la

modificarea automată a formatării paragrafelor asociate acelui stil. În
practică, după aplicarea unui stil pe paragrafele dorite, se recomadnă
ca orice modificare a formatării acelor paragrafe să fie reazlizată numai
prin modificarea stilului (nu se mai formatează direct paragrafele).
74
3.4. Indecși și referințe

Aplicațiile pentru procesarea documentelor permit crearea de indecși /
referințe. Cele mai utile astfel de elemente sunt cuprinsul (automat) și
notele de subsol.
Cuprinsul este o listă care arată structura documentului, indicând

principalele titluri de secțiuni (capitole / subcapitole) și pagina unde
acestea pot fi găsite. Cuprinsul apare de obicei la începutul
documentului.
Deși cuprinsul poate fi scris manual, aplicațiile de procesarea

documentelor oferă o variantă automatizată de generare a cuprinsului.
Această variantă crează o listă specială, care este contectată direct la
titlurile din document. Asta oferă câteva avantaje importante:
• toate titlurile vor fi preluate direct din document, așezate în

ordine în cuprins și formatate corespunzător;
• toate numerele de pagină vor fi aliniate perfect (fără efort);
• dacă se modifică structura documentului – de exemplu capitolul
2 trece de la pagina 15 la pagina 17, cuprinsul se poate actualiza
cu o simplă comandă;
• dacă se modifică un titlu din document, la fel, cuprinsul se poate
actualiza cu o simplă comandă.
Pentru a putea genera cuprinsul, este necesară marcarea titlurilor de

secțiuni (capitole / subcapitole etc) cu stilurile speciale de titlu (vezi
secțiunea Stiluri). De fapt, la generarea cuprinsului, tot ce face
programul este să caute în tot documentul paragrafe marcate cu aceste
stiluri și să le preia într-o listă ce va deveni cuprinsul.
În toate aplicațiile de procesare a documentelor, există o opțiune în
75
meniu care permite generarea cuprinsului (denumirea exactă poate

varia de la aplicație la aplicație, dar se găsește în general la meniul
insert / inserare sub obțiuni denumite indexes and tables / indecși și
tabele apoi opțiune table of contents / cuprins). La lansarea comenzii,
cuprinsul va fi inserat în poziția cursorului.
Notele de subsol sunt utilizate pentru a oferi explicații suplimentare

referitoare la un termen sau o frază din document.
Figura 32: Note de subsol introduse într-un document

Observați că spațiul pentru note este deasupra de marginea de jos și sub
text.
Explicația va fi plasată într-o zonă specială a paginii (ce va fi creată

automat la alegerea opțiunii de generare a notei). Notele sunt marcate
în text și în zona de explicații, pentru a se face legătura între
conceptul / fraza ce va fi explicată suplimentar și explicația propriu-
zisă. Marcarea se poate face cu cifre arabe, cifre romane, litere,
caractere speciale etc.
Practic, la generarea unei note de subsol se produc două evenimente:

(1) este inserat marcajul în locația cursorului (acesta trebuie să fie
76
obligatoriu după un cuvânt sau o propoziție) și (2) este generată zona

de explicații unde este scris automat marcajul notei și se oferă spațiu
pentru scrierea explicației.
3.5. Aplicații / programe principale
3.5.1. Ms. Word
Microsoft Word este cel mai cunoscut program de procesare a

documentelor.
Documentele create cu Ms. Word sunt fișiere cu extensia .docx sau .doc
(pentru versiunile mai vechi). Versiunile mai recente pot să salveze
fișierele și în formatele vechi; asta permite și celor care nu au versiunea
nouă de program să deschidă documentul, însă de obicei duce la
pierderea unor elemente de formatare.
Ms. Word are versiuni pentru sistemele de operare Windows și Mac OS,
dar nu și pentru Linux (unde poate fi rulat cu ajutorul unui emulator, ca
WINE).
77
Fig. 33: Ms. Word 2007 (sursa: Microsoft)
3.5.2. Libre Office Writer
Există mai multe alternative gratuite la Ms. Word, cum ar fi Libre Office
Writer, Kingsoft Office Writer sau Apache Open Office Writer. Pentru că
aceste aplicații sunt asemănătoare, va fi prezentată în continuare
aplicația Libre Office Writer (denumită în continuare Writer).
Writer este o parte a pachetului Libre Office, disponibil gratuit pentru

toate sistemele de operare – Windows, Mac OS și Linux.
78
Fig. 34: Libre Office Writer
Writer poate deschide documente create cu Word și poate salva

documentele create în formatul Word. Writer are și un format de
document propriu – fișiere cu extensia „.odt”. Conversia Word – Writer
nu este întotdeauna 100%, în funcție de complexitatea documentului
convertit și de formatarea elementelor.
Writer are trei avantaje majore față de Word:
• este gratuit pentru oricâte calculatoare și utilizatori, fiind

perfect pentru firme mici și mijlocii;
• permite crearea directă a documentelor în format PDF;
79
• permite utilizarea stilurilor pe diferite tipuri de elemente, cum ar

fi pagini, imagini, liste (și nu doar pe paragrafe) ceea ce îl face
mai potrivit pentru documente de dimensiune și complexitate
crescută.
3.5.3. Google Documents
Google Docs este o aplicație bazată pe web, care rulează complet în

browserul de ineternet. Poate opera cu fișiere Word sau Writer și oferă
aceleași facilități ca o programele standard.
În plus, fiind o aplicație web, permite colaborarea în timp real (mai

mulți utilizatori pot folosi același document în același timp) și permite
descărcarea sub diferite formate (.docx, .odt).
Figure 35: Document în aplicația web Google Docs
80
3.6. Publicarea documentelor
3.6.1. Formate de fișiere
În capitolul 1.4.1 (organizarea informației) a fost prezentat conceptul de

extensie al fișierelor și rolul acestei extensii ca legătură între sistemul
de operare și programul care poate opera cu un anumit fișier.
În practică un document salvat pe calculator este un fișier de date, nu

un fișier text (fișierul text are conținutul lizibil și editabil direct, prin
intermediul unui editor simplu de text cum este Notepad și nu permite
nici un fel de formatare). În fișierul corespunzător documentului vor fi
salvate atât infomația propriu-zisă (text / imagini) cât și informații
despre formatarea conținutului: toate setările și formatările făcute, de
la dimensiunea și marginile paginii la fontul fiecărui paragraf, la
spațieri sau porțiuni marcate bold sau italic, sunt salvate – în modalități
ce țin de programul folosit – în fișierul final.
Toate programele de prelucrare a documentelor cuprind acest proces,

doar modul de a stoca această meta-informație (informație despre
informație) este diferit și duce la diferențierea formatelor de fișiere.
Astfel ajungem să avem fișiere .doc generate de anumite versiuni de
Ms. Word, respectiv fișiere .docx generate de versiunile mai noi, sau
fișiere .odt generate de Libre Office Writer.
81
3.6.2. Compatibilitate şi conversii
Din cauza modurilor diferite de a înregistra formatarea informației

dintr-un document, nu există o compatibilitate perfectă între versiunile
diferite de programe.
Diferențele cele mai mari apar între programe diferite (ex. Ms. Word
față de Libre Office Writer față de Kingsoft Office Writer), dar există
diferențe și între versiuni diferite ale aceluiași program (Ms. Word 2003
față de Ms. Word 2010, de exemplu). Diferențe pot apărea chiar între
aceleași versiuni de program, dar între PC-uri diferite. Un utilizator
poate, de exemplu, să aibă instalate fonturi diferite de seturi standard.
Deschis pe un calculator care nu are instalate fonturile utilizate,
documentul va fi afișat cu fonturi aproximative ce pot diferi totuși
destul de mult de cele intenționate.
Un moment important în evoluția programelor de procesare a

documentelor a fost trecerea programului Ms. Word de la formatul .doc
la formatul .docx. Versiunile de Ms. Word dinainte de Ms. Word 2007 nu
au capacitatea să deschidă sau să salveze fișiere în formatul .docx.
Variantele mai recente pot opera atât cu fișiere .doc cât și cu fișiere
.docx. Lucrul cu fișiere .doc impune însă niște limite în versiunile
recente de program. Nu toate facilitățile oferite de versiunile recente
(Ms. Word 2007, Ms. Word 2010) pot fi înregitrate în formatul .doc,
astfel că se recomandă precauție la crearea unor documente care
urmează a fi folosite și pe versiuni mai vechi de program (și deci
urmează a fi salvate în format .doc).
Ms. Word nu poate opera cu alte formate, cum ar fi .odt – formatul

nativ7 al Libre Office Writer (în principal ca decizie de marketing și nu
7 Un program poate opera cu mai multe formate, dar unul este formatul de bază, implicit,
restul sunt în general „compatibile”. Formatul de bază se numește și nativ. Formatul
nativ al Ms. Word 2007 este .docx, al Writer este .odt.
82
din dificultăți tehnice). Writer în schimb poate opera atât cu fișiere .doc
cât și cu fișiere .docx (în variantele mai recente).
3.6.3. Formatul PDF
PDF este un acronim pentru Portable Document Format – Format

pentru documente portabile și a fost creat exact pentru a evita
probeleme de conversie dintr-un format nativ într-unul compatibil (vezi
secțiunea 3.6.2).
Formatul PDF face posibilă afișarea identică a documentului pe orice

PC, indiferent de hardware, sistemul de operare sau programul folosit
pentru deschiderea fișierului. Mai mult decât atât, documentul va arăta
identic cu aspectul său în programul în care documentul a fost creat. În
mod concret, fișierul PDF conține descrierea standardizată a aspectului
documentului dar și fonturile folosite, sau alte informații necesare
pentru o afișare corectă. Se poate imagina formatul PDF ca o imprimare
virtuală.
Astfel, orice document poate fi publicat în format PDF iar documentul

generat astfel fiind o încapsulare a documentului original. Aceasta îi
permite să fie afișat identic în orice condiții, sau să fie tipărit identic de
pe orice sistem. Pe de altă parte asta face ca informația sau elementele
de structură (margini, indentări și spațieri) să nu poată fi modificate.
Formatul PDF permite și impunerea unor restricții: documentul poate fi

protejat cu parolă, poate fi prevenită imprimarea sau poate fi prevenită
copierea (cu copy+paste) a informației din document.
Deși practica încă nu a reușit să impună acest lucru, formatul pdf este
cel recomandat pentru publicarea documentelor pe internet (ex:
documente / formulare postate pe situl firmei) sau pentru trimiterea de
documente finale în format digital (prin e-mail sau altă metodă).
83
Singura situație în care se justifică trimiterea unui fișier într-un format

editabil (.doc / .docx. / .odt) este dacă acel fișier nu e în formă finală și
mai trebuie completat / verificat de destinatar.
Utilizatorii nefamiliarizați cu formatul .pdf ajung de multe ori să se

lovească de problema editării unui document pdf. Deși am stablit deja
că nu este un format editabil și se poate adăuga – procesul de publicare
a unui document .pdf nu este reversibil, există o soluție. Pentru a
converti un fișier pdf într-un fișier editabil (.doc sau .odt), se poate
utiliza un program (există câteva programe de acest gen) care
efectuează o operație de citire, mai exact – OCR: optical character
recognition. Astfel de programe pot citi text din orice sursă vizuală
suficient de clară, fie imagine, fie document în format PDF și pot genera
versiuni editabile. Versiunile profesionale recente (ex. ABBYY
Finereader) obțin rezultate bune inclusiv în limba română și sunt
capabile inclusiv să recunoască aspecte de pagină complexe, cu diferite
poziționări ale elementelor sau chiar cu imagini și/sau tabele.
84
4. CALCUL TABELAR
Aplicațiile pentru calcul tabelar (spreadsheet în

Engleză) au fost dezvoltate ca echivalente
computerizate pentru anumite documente
contabile, financiare sau de gestiune din
companii .
4.1. Gerneralități, concepte principale

Programele de calcul tabelar se utilizează pentru stocarea, organizarea
și analiza unor date ce pot fi organizate cel mai bine în formă tabelară
(ex. bilanț, liste angajați etc).
Orice aplicație de acet gen permite filtrarea și sortarea datelor, precum

și o gamă largă de calcule automatizate, de la calcule aritmetice simple
la funcții statistice, financiare sau matematice complexe.
85
4.1.1. Foaia de calcul (sheet)
Aplicațiile de calcul tabelar crează documente organizate în foi de

calcul (în loc de pagini). Fiecare foaie are un nume (ex. Sheet1) care
poate fi schimbat de utilizator. Foile de calcul pot fi șterse, sau altele
pot fi adăugate.
Fiecare foaie de calcul este structurată sub forma unui tabel de

dimensiuni mari, cu peste 10.000 de coloane și 65.000 de linii
(versiunile noi pretind că permit foi cu un milion de linii).
4.1.2. Celule / referințe
Orice valoare, fie număr sau text, precum și orice expresie de calcul
trebuie introdusă într-o celulă din foaia de calcul.
Figura 36: Cell reference and cell range
Pentru a ne referi la o anumită valoare sau expresie dintr-o foaie, este

nevoie să indicăm celula în care se regăsește valoarea / expresia.
Indicarea celulei se face prin referința ei, o notație formată din
identificatorul coloanei (una sau mai multe litere) urmat de
identificatorul liniei (numărul liniei). Intersecția coloanei cu linia
permite identificarea celulei dorite, de ex: A2, G54, DX4, YR321 etc.
86
În anumite situații, utilizatorii trebuie să lucreze cu mai multe celule în

același timp (ex. însumarea valorilor de pe o coloană). Mai multe celule
adiacente formează o zonă de celule (cell range în engleză). În mod
evident, o zonă de celule poate fi o coloană de valori, un rând, sau un
set cu mai multe linii și coloană. Pentru a utiliza o zonă de celule se
folosește adresa celulei din stânga-sus și adresa celulei din dreapta jos
a zonei, separate cu „:” (ex. A2:B5). În fig. 36, valoarea din C1 va fi
suma celulelor din zona A1:B2 (deci A1+B1+A2+B2).
Obs.: referințele la celule sau zone de celule sunt utilizate frecvent în

expresii de calcul și funcții. În fig. 36, semnul „=” din C1 semnifică
faptul că valoarea din acea celulă va fi calculată de program printr-o
expresie sau funcție.
Referințe relative și absolute
Programele de calcul tabelar sunt utilizate în mod obișnuit pentru a

efectua activități repetitive, cum ar fi pentru a efectua același calcul
pentru mai multe rânduri dintr-un tabel (de exemplu calcularea mediei
pentru fiecare student dintr-o listă, sau profitului unitar pentru fiecare
produs vândut de o firmă).
Pentru a permite multiplicarea unei expresii de calcul prin simpla copie

de la un rând la altul, referințele celulelor sunt în mod normal relative.
Asta înseamnă că la copierea unei formule, se modifică automat
referințele din formulă. În fig. 36, de exemplu, dacă s-ar copia celula C1
în celula C2, funcția introdusă s-ar schimba automat din SUM(A1:B2) în
SUM(A2:B3). Modificarea referințelor trebuie să reflecte modificarea
poziției celulei rezultat – copierea funcției pe altă linie duce la
modificarea numerelor de linie din referințele inițiale, iar copierea pe o
altă coloană va schimba indicatorii de coloană (literele din referințe).
Spre exemplu, copierea funcției din C1 în D1 ar modifica funcția din
SUM(A1:B2) în SUM(B1:C2).
87
În anumite situații, referința folosită trebuie să rămână fixă – la

copierea unei expresii de calcul, celula nouă să folosească aceași
referință. Aceste referințe sunt numite referințe absolute și sunt create
prin adăugarea semnului „$” în interiorul referințelor, în fața
indicatorului de coloană, dar și în fața indicatorului de linie (ex. $A$2,
$H$35). În exemplul din fig. 36, dacă s-ar schimba funcția din C2 în
SUM($A$1:$B$2), copierea funcției în orice altă celulă ar lăsa funcția
nemodificată.
Există și posibilitatea utilizării de referințe mixte – când doar unul

dintre indicii din referință este precedat de semnul „$”, deci doar acel
indice va rămâne fix la copierea funcției (ex. A$2 sau $A2 sunt referințe
mixe).
4.1.3. Organizarea / filtrarea datelor
Am definit anterior programele de calcul tabelar ca fiind utile pentru

organizații pentru că permit stocarea, organizarea și analiza datelor.
Datele cu care operează o organizație pot fi imaginate ca toate valorile

corespunzătoare oricăror operațiuni din activitatea organizației. Putem
înregistra, de exemplu, date despre clienți: numele clienților, adresa,
numărul de telefon; în mod similar putem avea date despre procesul de
producție al unei fabrici: greutatea prodului finit, procentele diferitelor
materii prime utilizate etc.
Datele sunt în general nestructurate, nu sunt folositoare decât în urma

organizării lor – a punerii în evidență a relațiilor dintre date. O unitate
de dată poate fi „strada 1 Decembrie, bl. 6”, dar este necesară
asocierea cu altă unitate de dată „Popescu Valentin” pentru a avea o
semnificație.
88
Acest proces generează informații (adică date relaționate ce pot fi

utilizate pentru un anumit scop). Generarea de informații pe baza
datelor pornește de la relații simple între date și poate ajunge la
extragerea unor rapoarte complexe din depozite de date de mari
dimensiuni.
Scopul analizei datelor este în general procesul decizional la nivelul

organiației. Managementul poate lua decizii mai bune dacă are în mod
continuu informații corecte despre evoluția organizației. Dacă
imaginăm o companie multinațională cu filiale numeroase (ex.
McDonalds), putem afirma că se vor înregistra continuu date despre
vânzarea fiecărui produs în fiecare filială (pe lângă alte date despre
furnizori, rețete, angajați etc); un raport complex ar putea solicita
evidențierea evoluției vânzărilor unui anume produs la fiecare filială,
pentru a decide dacă produsul va rămâne în ofertă sau nu.
Organizarea datelor în formă tabelară permite introducerea a doi noi

termeni, din domeniul bazelor de date: câmp și înregistrare. Coloanele
unui tabel cu date se numesc câmpuri, iar rândurile se numesc
înregistrări. În practică, un tabel are o structură (un set de câmpuri) ce
nu se modifică frecvent. Dacă dorim să înregistrăm date despre
vânzările unui magazin online, vom stabili de la început ce ne
interesează, cum ar fi data vânzării, metoda de plată, denumirea
produslui vândut, suma achitată etc. Ulterior, la fiecare vânzare, se va
realiza o nouă înregistrare ceea ce este echivalent cu a scrie pe un nou
rând un set de valori corespunzătoare câmpurilor prestabilite.
89
Figure 37: Înregistrări vânzări - exemplu (după Popa, 2013)
Deși în imaginea 37 putem vorbi deja de informații (prin faptul că există

relații între valorile stocate), există câteva operațiuni simple ce pot face
informația mai accesibilă, sortarea, filtrarea și generarea rapoartelor
(tabelelor) pivot.
90
• Sortarea
Permite afișarea înregistrărilor într-o ordine definită de

utilizator. Sortarea se face fie ascendent (alfabetic sau numeric
crescător) fie descendent (descrescător) pe oricare câmp.
În figura 37 datele sunt sortate ascendent după câmpul „ziua”

dar această organizare poate fi schimbată. De asemenea este
posibilă sortarea pe mai multe niveluri – sortăm prima dată după
un câmp, iar în cazul în care există mai multe înregistrări cu
Figure 38: Sortare după două câmpuri
aceeași valoare în câmpul respectiv, acestea pot fi sortate între

ele după alt câmp. Figura 38 arată datele sortate după câmpul
„Nume produs” și apoi după câmpul „Ziua”.
91
• Filtrarea
Acest proces presupune afișarea parțială a datelor, pentru a

vizualiza mai ușor datele de interes la un anumit moment. În
mod concret filtrarea poate fie să „ascundă” anumite înregistrări
care nu corespund unor criterii (rămânând vizibile înregistrările
care corespund), fie să copieze în altă zonă din foaie acele
înregistrări care corespund criteriilor. Este evident că definirea
criteriilor se face la nivelul câmpurilor, deși acționează asupra
înregistrărilor (exemplu: filtrarea listei pentru a afișa doar
vânzările de Blackberry Z10 înseamnă că vom avea un criteriu
pe câmpul „Nume produs” și anume criteriul va fi ca valoarea
din acel câmp să fie „Blackberry Z10”; vor rămâne astfel afișate
acele înregistrări care au valoarea Blackberry Z10 în câmpul
Nume produs.
Cel mai simplu filtru este Filtrul automat – activarea sa face ca

în antetul tabelului (rândul care conține denumirea câmpurilor)
să apară în fiecare celulă o săgeată sau un buton care permite
selectarea valorilor care sunt căutate în acel câmp. Desigur,
filtrarea poate fi făcută pe mai multe câmpuri; de exemplu, în
figura 39 se văd doar produsele Blackberry Z10 achitate prin
credit card.
Figure 39: Tabel cu filtru automat activ
92
Pentru a aplica filtre avansate este necesară o procedură în doi

pași principali (metoda exată poate diferi între programe).
◦ Primul pas presupune stabilirea criteriilor și scrierea lor în

foaia de calcul (într-o zonă distinctă de zona de date);
criteriile trebuie scrise cu precizarea numelui câmpului pe
care se dorește filtrarea (scris identic ca în tabelul de date),
iar sub acest nume valoarea acceptată (dacă sunt mai multe
valori acceptate pot fi scrise una sub alta). Dacă se dorește
adăugarea de criterii pe mai multe câmpuri, denumirea
câmpurilor trebuie trecute una lângă alta, iar valorile
acceptate imediat dedesubt. În mod evident, nu e obligatorie
căutarea unor valori exacte, pentru fiecare criteriu se pot
folosi operatori logici ca „>”, „<” etc.
Figura 40 ilustrează, lângă tabelul de date o zonă de criterii

pregătită pentru o filtrare avansată; se observă stabilirea de
criterii pe două câmpuri – astfel vor rămâne în urma filtrării
acele înregistrări care au valoarea „HTC Desire” în câmpul
„Nume Produs” și o valoare >400 în câmpul „Preț”.
Figure 40: Tabel cu zonă de criterii pentru filtrare avasată
93
◦ Al doilea pas presupune selectarea efectivă a tabelului ce

urmează a fi filtrat și a opțiunii ce permite definirea zonei de
criterii ce va fi folosită pentru filtrare.
• Tabele pivot
În anumite situații avem nevoie de alt tip de raportare, care să

includă grupări, sau reorganizarea câmpurilor și înregistrărilor.
De exemplu, pornind de la datele deja exemplificate, putem avea
nevoie de un raport care să ilustreze totalul vânzărilor pe fiecare
produs, eventual separat pe metode de plată. Un tabel pivot cu
acest raport (pornind de la datele folosite în exemplele
anterioare, este disponibil în continuare).
Figure 41: Tabel pivot: raport cu sumele încasate pe fiecare produs,

defalcat pe metode de plată
94
4.1.4. Expresii de calcul și funcții
În anumite situații, filtrarea și generarea automată a rapoartelor nu

este suficientă, fiind necesară realizarea unor calcule, pe baza datelor
disponibile. Programele de calcul tabelar permit introducerea simplă a
oricărei expresii aritmetice – expresii în care operanzii sunt valori,
referințe de celule sau chiar alte expresii (sau funcții), iar operatorii
sunt operatorii aritmetici standard: + - * /
Introducerea unei expresii necesită introducerea semnului = ca prim

caracter în celula unde se dorește calculul expresiei; la finalizarea
expresiei, în celulă se va afișa rezultatul (dar expresia va fi încă
disponibilă în bara de formule).
Pe lângă expresiile aritmetice, programele de calcul tabelar permit și

expresii logice – acele expresii care la evaluare produc fie un rezultat
„true” (adevărat) fie un rezultat „false” (fals). Operanzii unor astfel de
expresii pot fi valori, referințe de celule sau alte expresii iar operatorii
sunt operatorii logici standard: <, <=, >, >= și =.
Aplicațiile de calcul tabelar permit utilizarea unei game largi de funcții,

organizate pe categorii. Există funcții matematice, financiare, funcții
logice, funcții pentru text și altele. Toate funcțiile au o formă generală –
o sintaxă – ce definește ce rezultat va produce funcția și cum este
construită - care sunt valorile de intrare (denumite argumente) pe baza
cărora se fac calcule pentru determinarea rezultatului.
Argumentele unei funcții pot fi:

• valori constante (numere sau valori de tip text scrise direct în
funcție – ex: 5, „text”, 23,75);
• referințe de celule (ex: A2, B31, AE5);
• zone de celule (ex: A2;B7, BA2:BC21);
• expresii (aritmetice sau logice) sau alte funcții.
95
Funcțiile pot fi scrise direct de utilizator dacă sintaxa este cunoscută

sau poate fi construită folosing asistentul de funcții – ce oferă o
fereastră în care utilizatorul poate căuta funcția necesară și poate să
primească informații despre funcție și despre argumentele necesare.
În figura 42 este prezentat un exemplu de introducere a unei funcții

folosind asistentul. Exemplul arată funcția SUMIF – sumă criterială:
realizarea unei sume din înregistrările care corespund unui criteriu.
Figure 42: Funcția SUMIF în asistenul de funcții (Libre Office)
Se observă descrierea funcției și casetele pentru introducerea

argumentelor. SUMIF are trei argumente:
• range: zona de celule pentru care se va aplica un criteriu

• criteria: criteriul, valoarea sau valorile acceptate în zona definită
• sum_range: zona de celule care va fi luată în considerare la
realizarea sumei.
Astfel, funcția adună valorile din câmpul „Preț” din acele înregistrări
care au în câmpul „Nume produs” valoarea „Iphone 4”.
96
4.2. Programe principale
4.2.1. Ms. Excel
Microsoft Excel este cel mai întâlnit program de calcul tabelar. Fișierele
Excel au formatul .xlsx (sau .xls în vesiunile mai vechi). Versiunile noi
de Excel pot deschide formatul vechi și pot salva fișiere în formatul
vechi.
Figura 43: Microsoft Excel 2010
97
4.2.2. Libre Office Calc
Libre Office Calc este parte a pachetului Libre Office, disponibil gratuit
pentru toate sistemele de operare Windows, MacOS sau Linux. Poate
lucra cu fișiere Excel dar are și un format propriu – ods.
Figura 44: Libre Office Calc
98
4.2.3. Google Sheets
Google sheets este o aplicație bazată pe web, care rulează complet în

browserul de ineternet. Poate opera cu fișiere Excel sau Calc și oferă
aceleași facilități ca o programele standard.

mulți utilizatori pot folosi aceași foaie de calcul în același timp) și
permite descărcarea sub diferite formate (.xlsx, .ods).
Figure 45: Interfața Google Sheets
99
5. REALIZAREA
PREZENTĂRILOR
Aplicațiile pentru realizarea prezentărilor permit utilizatorilor să

combine text, grafice / imagini și chiar informații audio/video pentru a
sprijini prezentarea verbală. Prezentarea electronică ia în general
forma unui flux de diapozitive (slide show) proiectat cu ajutorul unui
videopreoiector, în care diapozitivele(paginile) oferă o viziune de
ansamblu a ieilor principale pe care dorește să le transmită
prezentatorul.
Pentru a fi eficientă, o prezentare realizată pe calculator ar trebui să

urmeze câteva reguli simple:
1. Atenția trebuie păstrată pe prezentator, proiecția ar trebui să

rămână în fundal pentru a sublinia ideile și datele principale.
2. Fiecare slide/diapozitiv ar trebui să cuprindă un titlu relevant și

în general textul ar trebui notat în liste cu marcatori (bullet-
points) și nu în paragrafe obișnuite; copierea de paragrafe dintr-
un document într-o prezentare nu este acceptată.
3. Textul și / sau alte elemente din pagină trebuie să nu fie

aglomerate.
100
4. Se recomandă folosirea fonturilor simple și a dimensiunilor de

scris între 20 și 40pt.
5. Asigurați omogenitatea prezentării – formatați elementele de

același tip (titluri / text) în mod similar.
6. Asigurați contrastul textului față de fundal – folosiți text de

culoare închisă pe fundaluri deschise, sau invers. Se recomandă
evitarea utilizării fotografiilor în fundal.
7. Se recomandă utilizarea cu moderație a culorilor și animațiilor

(pot distrage publicul de la concepte și date).
Obs.: Animațiile în special sunt în mare parte greșit utilizate. Deși ele
pot contribui la aspectul prezentării, rolul lor esențial este de a controla
fluxul informației în timp (elementele dintr-un slide apar la momente
diferite, permițând prezentatorului să trateze fiecare concept la
momentul respectiv).
5.1. Concepte tehnice

privind realizarea prezentărilor
5.1.1. Slide master (coordonatorul de slideuri)
Aplicațiile destinate realizării prezentărilor oferă o modalitate de a

prestabili anumite caacteristici ale elementelor din prezentare și anume
coordonatorul de diapozitive (slide master). Acesta acționează ca o
matriță a diapozitivelor, oferind câteva beneficii:
• permite pre-stabilirea fonturilor și dimensiunilor utilizate

• permite gestiunea informațiilor de subsol sau antet (nr.
101
diapozitiv, data prezentării etc)

• permite repetarea pe toate diapozitivele a oricărui element
grafic (sau text) plasat pe coordonator (avantajos de exemplu
dacă se dorește plasarea siglei organizației în prezentre, sau
dacă se dorește crearea unui fundal personalizat).
Figure 46: Coordonator de diapozitive în Libre Office Writer
Figura 46 ilustrează coordonatorul de diapozitive: în zona de titlu și text

nu sunt informații propriu-zise ci doar o previzualizare a aspectului
textului; modificând fontul sau dimensiunea în această fereastră va
duce la propagarea modificării în toată prezentarea.
102
5.1.2. Outline / schița prezentării
În general, conceptul outline se referă la schema unui document care

de multe ori poate fi echivalentă cu un cuprins (structura ierarhică a
celor mai importante secțiuni).
În programele de realizare a prezentărilor, conceptul de outline

cuprinde toate informațiile introduse conform regulilor prezentate
anterior – în liste cu marcatori (bullets). Cum textul unei prezentări este
prin definiție format din ideile / conceptele principale, preluarea tuturor
elementelor din aceste liste va forma o schiță completă a prezentării.
Cele mai multe aplicații specializate oferă posibilitatea vizualizării

acestei schițe, după cum se observă în imaginea 47
Figure 47: Vizualizarea schiței unei prezentări (outline)
103
5.1.3. Aspect general și poziționare
La începerea unei prezentări, primul pas este stabilirea unui aspect

general al prezentării, ce include culorile (sau grafica) fundalului,
fonturile, dimensiunile și culoarea textului, alte elemente grafice sau de
animație.
Acest aspect general (ce poate fi particularizat prin coordonatorul de

diapozitive) se regăsește sub diferite denumiri, cum ar fi template,
temă (theme), design sau model.
După alegerea aspectului general, utilizatorul poate să determine la

nivelul fiecărui diapozitiv care va fi poziționarea elementelor (layout), în
general având de ales între diferite „pachete” cum ar fi: titlu și o zonă
de conținut; titlu și două zone de conținut (verticale sau orizontale);
titlu, zonă de text și zonă pentru element grafic etc.
Figure 48: Poziționare (layout) cu titlu și trei secțiuni de conținut
104
5.2. Programe principale
5.2.1. Microsoft PowerPoint
Figura 49: Microsoft PowerPoint 2013
Cel mai întâlnit software pentru prezentări este Ms. PowerPoint.

Formatul fișierelor este .pptx (versiunile noi) și .ppt (pentru versiunile
vechi).
105
5.2.2. Libre Office Impress
Impress este o alternativă gratuită la Ms. PowerPoint. Poate deschide

fișiere .ppt and .pptx și poate salva fișierele în aceste formate, deși are
și format proriu – odp.
Figura 50: Libre Office Impress interface
5.2.3. Google Presentation
Google Presentation este o aplicație bazată pe web, care rulează

complet în browserul de ineternet. Poate opera cu fișiere PowerPoint
sau Impress și oferă aceleași facilități ca o programele standard.
106

mulți utilizatori pot folosi aceași prezentare în același timp) și permite
descărcarea sub diferite formate (.pptx, .odp).
Figure 51: Aplicația Google Presentation
107
6. CONCEPTE AVANSATE
DE INTERNET
6.1. Servicii de stocare / partajare

a fișierelor
Cele mai multe organizații au nevoie de partajarea fișierelor între
utilizatori și/sau departamente. În unele cazuri este nevoie ca fișierele
partajate să fie accesate din mai multe locații. Acestea sunt posibile
folosind un serviciu de stocare online.
Cele mai cunoscute servicii de acest tip sunt Dropbox și Google Drive.
Sistemele de acest tip în general oferă o capacitate limitată la

deschiderea unui cont gratuit (2GB pentru Dropbox, 5GB pentru
GoogleDrive)8 și oferă spațiu crescut pentru abonamente plătite.
Serviciile pot fi sincronizate cu computerul local – se instaează o

aplicație pe computer care va fi o replică exactă a spațiului de stocare
online (orice fișier copiat online va fi duplicat local și invers).
Altă facilitate oferită este de partajare a fișierelor sau folderelor –

situație în care mai mulți utilizatori au acces la anumite fișiere / foldere.
8 Valori publice la momentul scrierii
108
Google drive este integrat și cu aplicațiile Google Documents – care

permit editarea de documente text, foi de calcul tabelar sau prezentări
direct online, fără altă aplicație instalată local.
Figura 52: Google Drive
Figura 53: Dropboxx
109
6.2. Aplicații bazate pe

internet
Una din tendințele recente în informatică este de a transforma tot mai
mult internetul într-un furnizor global de servicii. Acest proces implică
inclusiv mutarea aplicațiilor de pe sistemul local în mediul online și
utilizarea lor directă prin browserul de internet, fără nici o altă
instalare locală.
Deja există o serie de aplicații ce pot fi utilizate online pentru activități

cum ar fi editarea unui document, realizarea unei prezentări, editare
foto, dar și pentru gestiune contabilă sau alte nevoi specifice de afaceri.
Cel mai cunoscut pachet de software online este oferit de Google, în

tandem cu serviciul Goole Drive prezentat anterior. Pachetul oferă
uneltele de birou standard – un procesor de documente text, un
program pentru calcul tabelar, un programm pentru realizarea
prezentărilor și unul pentru grafice și scheme logice. Toate aceste
aplicații sunt lansate în execuție pe serverele Google, nu pe computerul
local și sunt deschise și utilizate prin browser. Deși aceste aplicații nu
au (încă) toate funcționalitățile oferite de programele clasice, au în
schimb o serie de facilități în plus:
• Salvare automată pe server: toate fișierele sunt salvate la

fiecare câteva secunde pe servere specializate, astfel pierderea
unui document devine imposibilă; securitatea nu mai este o
problemă, totul fiind stocat pe servere protejate.
• Descărcare în format multiplu: din sistemul online, fișierele

pot fi descărcate în diferite formate. Documentele text pot fi
110
descărcate fie .docx fie .odt, foile de calcul pot fi descărcate .xlsx
sau .ods. De asemenea, fișierele pot fi descărcate în format .pdf
ceea ce facilitează transferul lor spre diferite locații și diferiți
utilizatori fără pierderi de formatare.
• Partajare și colaborare: orice document google (document text

/ foaie de calcul / prezentare ) poate fi partajat cu alți utilizatori.
Proprietarul fișierului decide dacă restul utilizatorilor pot accesa
doar pentru a vizualiza fișierul, sau dacă au dreptul să-l
modifice. Pentru cei care au drept de modificare, colaborarea se
poate face inclusiv în timp real, fiecare utilizator văzând toate
modificările în timp ce sunt făcute.
Figura 54: Începerea unui document în Google Docs
6.3. Marketing prin e-mail

Una din funcțiile pe care le pot presta calculatorul și internetul este de
a permite promovarea de produse și servicii. Marketingul bazat pe
internet (marketingul online) cuprinde nu doar realizarea unui website
111
pentru firme sau alte organizații ce vor să fie găsite de potențiali clienți
dar și alte metode de a contacta potențiali clienți sau de a păstra
contactul cu clienți sau potențiali clienți.
Marketingul prin e-mail este o asemenea metodă, ce constă în

trimiterea periodică de informații comerciale unui grup de utilizatori
(ce și-au exprimat permisiunea în prealabil). Cel mai frecvent, în
practică se trimit e-mailuri (newslettere) săptămânale sau lunare care
promovează produse / servicii noi sau diverse promoții.
6.3.1. SPAM. Prevenirea SPAM-ului
În capitolul 2 am definit ca spam e-mailurile nesolicitate
Cele mai multe țări au legi specifice cu privire la trimiterea de

comunicări de natură comercială (fie și prin e-mail). Marketingul prin e-
mail trebuie să respecte câteva reguli pentru a fi legal și corect (și
pentru a fi eficient):
• Comerciantul care intenționază să deruleze o campanie de

marketing prin e-mail trebuie să obțină în prealabil permisiunea
potențialilor clienți. Acest proces este denumit opt-in (cu acord
explicit), considerat mai corect decât varianta opt-out (cu acord
prezumat, în care puteai fi înscris în orice listă, dar puteai să te
dezabonezi). Procesul de opt-in poate fi derulat prin diverse
metode, cel mai frecvent fiind ca utilizatorul să completeze el
însuși un formular pentru înscriere în baza de date (de obicei
motivat printr-o promoție sau un concurs).
• E-mailurile trimise (newsletters) trebuie de asemenea, conform

legii, să cuprindă informații despre emițător (numele companiei
și adresa) și opțiunea de dezabonare imediată.
112
• Comercializarea de liste de e-mailuri este interzisă; există doar

posibilititatea ca o companie specializată în marketing online să
deruleze campanii în numele altor beneficiari, dar înstrăinarea
listelor de e-mailuri nu este permisă.
6.3.2. Programe pentru marketing prin e-mail
Aplicațiile bune de marketing prin email presupun posibilitatea

accumulării în lista de e-mailuri a câtorva mii e contacte, gestiunea
(modfiicarea / ștergerea) acestor contacte, proiectarea și
implementarea de e-mailuri personalizate, trimiterea automatizată a e-
mailurilor și monitorizarea acțiunilor utilizatorilor asupra e-mailurilor
primite (câte deschideri, câte clickuri etc).
Cele mai cunoscute aplicații de acest tip sunt Aweber și Mailchimp,

ambele aplicații bazate pe web. Figura 55 ilustrează interfața
Mailchimp arătând o listă de e-mailuri (unele zone sunt ascunde pentru
a proteja informațiile private).
Figura 55: Mailchimp interface
113
6.4. Sisteme de gestiune

a conținutului
Un sistem de gestiune a conținutului, denumit și sistem de management
(sau de administrare) a conținutului (din engleză CMS Content
Management System), permite publicarea și modificarea de informații
într-un site (o pagină web) printr-un panou de administrare online.
Astfel de sisteme permit gestiunea colaborativă a unui sit / pagină

internet. Cele mai întâlnite sisteme de acest tip sunt WEB CMS și
Enterprise CMS:
• web CMS sunt cele mai utilizate. În perioada recentă au înlocuit

multe din siturile tradiționale, datorită ușurinței în actualizarea
informației. Printr-o interfață simplă în browser, orice utlilizator
poate să modifice conținutul paginilor existente, să adauge
pagini noi sau să schimbe aspectul complet al sitului (fundal,
culori etc) fără a avea nevoie de cunoștințe tehnice. Instalarea și
configurarea inițială, particularizarea aspectului sau
funcționalităților sau extinderea funcționalităților prin „plugins”
(module externe) poate necesita în schimb astfel de cunoștiințe
de specialitate. Cele mai cunoscute siteme webCMS sunt
Wordpress (figura 56), Joomla și Drupal.
114
Figura 56: Wordpress – panou de administrare
• Enterprise CMS sunt mai specializate și au funcționalități

suplimentare, cum ar fi gestiune de documente sau gestiunea
contactelor.
Conceptul a fost definit de către AIIM (Association for

Information and Image Management) după cum urmează:
“Enterprise Content Management (ECM) reprezintă strategiile,
metodele și uneltele folosite pentru a prelua, gestiona, stoca,
păstra și transmite conținut și documente relevante pentru
procesul organizațional. Uneltele și strategiile ECM permit
gestiunea informației nestructurate a unei organizații, indiferent
unde se regăsește această informație”.
115
6.5. E-commerce -
comerț electronic
În sens larg, comerțul electronic definește ca orice relație comercială
bazată pe dispozitive electronice (în special sisteme de calcul) ce
minimizează sau elimină necesitatea contactului fizic dintre părți.
O definițe mai complexă poate fi „Comerțul electronic reprezintă

utilizarea comunicațiilor electronice și a tehnologiei de procesare
digitală a informației în tranzacțiile comerciale, pentru a crea,
transforma și redefini relații ce creează valoare între organizații sau
între organizații și indivizi (EICC, 2002).
Tipurile principale de e-commerce sunt:
1. Business to business (B2B): produsele / serviciile sunt

tranzacționate prin metode digitale cu alte companii. Exemplele
includ servicii logistice, echipament industrial, aplicații software
specificie etc.
2. Business to consumer (B2C): produsele / serviciile sunt

comercializate de către o companie către indivizi – către publicul
general. Cele mai cunoscute nume din lume din acest domeniu
sunt Amazon, Dell, WallMart, Apple, iar din România eMag,
Altex, Fashion Days etc. Deși există companii care vând oar
online, cele mai multe au un amestec de magazine fizice și
online.
3. Business to government (B2G): se referă la servicii destinate

sectorului guvernamental, în special referitor la achiziția de
116
bunuri și servicii publice (ex. Situri pentru licitații de proiecte

publice).
4. Consumer to consumer (C2C): tranzacții comerciale între

indivizi – cum ar fi siturile de licitații gen eBay sau okazii.
5. Mobile commerce (m-commerce): se referă la realizarea

tranzacțiilor comerciale prin intermediul dispozitivelor mobile
(smartphoneuri, PDA).
Cele mai cunoscute exemple de comerț electronic includ:
• Cumpărături online
• Plăți online / tranzacții bancare online
• Licitații online
În perioada recentă, multe companii, inclusiv cele mici și mijlocii au

început să vândă online. Există un număr crescut de aplicații ce sprijină
dezvoltarea unui magazin online, ce pot fi achiziționate și configurate
pentru orice domeniu și pentru orice necesități. De asemenea,
majoritatea CMS-urilor pot fi extinse cu un modul pentru comerț online
ce oferă funcționalitatea necesară.
117
7. SISTEME
INFORMAȚIONALE
Un sistem alcăuit din hardware, software,

infrastructură și personal calificat, destinat
facilitării operațiunilor de planificare, control,
coordonare și luare a deciziilor într-o organizație
Sistemele informaționale (S.I.) se referă în general la orice sistem

(un set de metode, proceduri etc) care are ca obiectiv principal
organizarea și transmiterea informațiilor dintr-o organizație. Astfel de
sisteme se pretează oricărui tip de organizație (companie, ONG,
instituție publică) și sunt în general computerizate.
Definiția anterioară propun faptul că SI sunt construite din trei

componente – sisteme de calcul (hardware plus software), o
infrastructură de comunicații (o rețea, fie locală fie chiar Internetul)
precum și persoanele care utilizează aceste componente. Utilizatorii
sunt în realitate componenta cea mai importantă, pentru că scopul SI
este de a oferi anumitor tipuri de utilizatori acele informații specializate
de care au nevoie în corelație cu implicarea lor în procesele
organizaționale.
118
Figura 57 arată principalele tipuri de SI, organizate după tipurile de

utilizatori pe care-i deservesc.
Figura 57: Tipuri principale de SI (Kimble, 2008).
7.1. Tpuri de sisteme informaționale

După cum este ilustrat în figura 57 (Okereke, 2010), principalele tipuri
de SI sunt: Sisteme de procesare a tranzacțiilor (Transaction Processing
Systems), Sisteme informaționale pentru management (Management
Information Systems), Sisteme de sprijin al deciziilor (Decision Support
Systems) și Sisteme pentru activitatea executivă (Executive Information
Systems).
119
7.1.1. Sisteme de procesare

a tranzacțiilor (SPT)
Sunt apropiate de sistemele simple de procesare a datelor și au un rol

important pentru că rezultatele unui asemenea sistem sunt date de
intrare pentru restul.
Asemenea sisteme sunt cele care înregistrează toate datele inițiale, prin
realizarea unor tranzacții organizaționale adică a unor operații cum ar
fi procesarea comenzilor, rezervărilor sau plăților.
7.1.2. Sisteme informaționale

pentru management (SIM)
Aflate pe nivelul II al pirameidei SI, aceste sisteme se referă mai mult la

managementul operațional (deciziile de zi cu zi luate de manageri de
departament, șefi de secții de producție etc).
Scopul lor este să ofere acestor coordonatori informațiile necesare

derulării operațiilor pe termen scurt și mediu. SIM generează periodic
rapoarte din datele furnizate de SPT, în special pentru „a permite
evaluarea performanței organizației în comparație cu rezultatele
anterioare” (Okereke, 2010).
Exemple de SIM includ (Kimble, 2008):
• Sisteme de gestiune a vânzărilor
• Sisteme de control a stocurilor
• Sisteme pentru realizarea bugetelor
• Sisteme pentru gestiunea resurselor umane
120
7.1.3. Sisteme pentru

sprijinul deciziilor (SSD)
SSD sunt destinate managerilor de nivel înalt, pentru a le oferi

informațiile necesare luării unor decizii pe termen lung. Kimble (2008)
propune că rolul SSD este „să analizeze informația structurată existentă
și să permită managerilor să facă previziuni privind efectele potențiale
ale deciziilor lor”. Astfel, dacă SPT și SIM sunt sisteme care se
focalizează pe activități trecute și pe rezultatele obținute deja, SSD sunt
orientate spre realizare proiecțiilor pentru viitor.
SSD utilizează diferite modele și metode cum ar fi simularea pentru a

testa diferite opțiuni și a permite selecția unor măsuri cu șanse mai
mari de rezultate pozitive. Rezultatele oferite de SSD se bazează în
principal pe datele din sistemele inferioare (SPT, SIM) dar pot include
date din alte surse, dacă este cazul.
Example de SSD includ (Kimble, 2008):

• Sisteme pentru sprijinul deciziilor de grup (Group Decision
Support Systems - GDSS)
• Sisteme pentru activități computerizate colaborative (Computer
Supported Collaborative Work - CSCW)
• Sisteme pentru logistică (Logistics Systems)
7.1.4. Sisteme pentru activitatea executivă
Sunt destinate să ofere sprijin pentru definirea strategiilor de afaceri.

Produc diferite tipuri de analize și rapoarte asupra informațiilor
furnizate de SIM, pentru a oferi managerilor de nivel înalt (ex manager
general) o imagine clară a evoluției și perspectivelor organizației.
121
Bibliografie
Association for Information and Image Management (AIIM). What is
Enterprise Content Management (ECM)?. Published at
http://www.aiim.org/What-is-ECM-Enterprise-Content-Management
Business Dictionary: http://www.businessdictionary.com/definition/

information- system.html
EICC - Euro Info Correspondence Centre (2002). E-commerce-Factor of

Economic Growth. Available from http://www.eicc.co.yu/newspro/
viewnews.cgi?newsstart3end5. Accessed March 20th 2003.
Google Support: http://www.google.com/intl/en/insidesearch/tipstricks/

index.html
Kimble, C. (2008) Euromed Marseille Ecole de Management, World

Med MBA Programme - Information Systems and Strategy Course.
Available online [Jan. 2013] at: http://www.chris-
kimble.com/Courses/World_Med_MBA/Types-of-Information-
System.html
Okereke, G.C. (2010). Decision Support Systems (DSS). Course guide.

National Open University of Nigeria , School of business and human
resources.
Ragalie, C.-S. (2008). Despre rezolutia imaginilor digitale. Dispnonibil

online la http://www.foto-magazin.ro/tutorial_open.php?
art=ftm20/archives/2008/07/despre_rezolutie.html
Popa, R. (2013). „Ninja in Excel . Centura albă”, disponibil online la

adresa http://excelninja.ro/ebook-ninja-in-excel-centura-alba-2/

Carte Curs Infoeconomica PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Curs Infoeconomica PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

2.Concepte internet, servicii de bază.................................................................43

6.Concepte avansate de internet.....................................................................106

Un sistem de calcul este definit ca o unitate

1.1. Tipuri de sisteme de calcul

• Mainframe-uri & supercomputere

Sisteme mari și foarte puternice utilizate pentru calcule intense

Serverul este un sistem de calcul specializat, care are putere de

În perioada recentă se observă un interes crescut pentru

• Sisteme integrate (embedded): calculatoare ce funcționează

1.2. Computerul personal –

Componentele principale dintr-un PC

1.2.1. Compontente hardware principale:

• Placa de bază este componenta principală dintr-un PC; scopul

Fig. 1: Placa de bază standard (sursa: wikimedia)

Pentru a înțelege mai bine structura unei plăci de bază și conexiunea

Figura 2: Schema generică a unei plăci de bază

• Procesorul este considerat creierul unui PC. Procesorul face

Fig. 3: Schemă CPU (wikimedia)

Figura 3 arată organizarea internă a unui procesor: datele și

Fig. 4: Procesor Intel i7 (sursa: Intel)

• Memoria internă este utilizată pentru a păstra datele unei

• Hard disk-ul este principala compoentă de stocare a datelor, ce

Sistemele noi au în locul hard disk-urilor clasice dispozitive

Fig. 5: HDD tradițional vs. SSD

• Unitatea CD / DVD: cele mai multe sisteme sunt încă echipate

• Unitatea de dischetă este un mediu de stocare obișnuit în anii

Unitate de dischetă și dischete. (wikipedia.org)

• Plăci de extensie: deși multe PC-uri au cipuri integrate pentru

1.2.2. Dispozitive periferice

Perifericele se referă la orice dispozitiv care nu este conținut în

2 Există o dezbatere în informatică despre definirea exactă a termenului dispozitiv

◦ Tastatura: este dispozitivul de intrare principal pentru orice

◦ Mausul: este cea mai importantă unealtă a modului de

◦ Scanerul: permite realizarea unor copii digitale a unor

◦ Microfonul: permite introducerea de informații audio.

◦ Camera web: permite introducerea de informații audio-video

◦ Tableta grafică: dispozitiv sub forma unei plăci care permite

◦ Cititorul de cod de bare: dispozitiv care permie introducerea

◦ Monitorul: computerele pot fi contectate la o gamă largă de

▪ Monitoare CRT (Cathode ray tube): acest tip de monitor

Fig. 6: Monitoare CRT / LCD (wikipedia.org)

◦ Imprimanta: permite afișarea datelor de ieșire (rezultatelor)

▪ Imprimantele matriciale (fig. 7/1) tipăresc prin impact,

▪ Imprimantele inkjet (fig. 7/2) tipăresc prin suflarea

▪ Imprimantele laser (fig. 7/3) folosesc laser pentru a

Figura 7: Imprimante (en.wikipedia.org)

◦ HDD extern: un hard disk poate fi folosit ca dispozitiv extern,

◦ Memoria flash (stick memorie): sunt dispozitive de stocare

1.3. Computerul personal –

1.3.1. Sistemul de operare

Sistemul de operare (SO) este programul principal al unui calculator.

Sistemul de operare este responsabil și cu accesul la fișiere, sau cu

Seria de sisteme de operare Microsoft Windows a fost începută în 1985,

• Bază de aplicații crescută: cele mai multe aplicații și jocuri sunt

• Compatibilitate: cei mai mulți producători hardware oferă o

• Siguranță: deși îmbunătățită de la versiunile mai vechi, rămân o

viruși informatici (precum și alte tipuri de programe malițioase)

• Utilizarea resurselor: pentru a funcționa în condiții optime, un

• Preț: Sistemul Windows costă în general între 100 Euro și 300

Figura 9: Mac OS 10 (wikipedia.org)

Sistemul Mac OS, dezvoltat de firma Apple a fost primul SO care a

• Accent pe uzabilitate și design: Mac OS a fost în general văzut