CAP.

V Marcarea produselor şi serviciilor

Mărcile- semne distinctive folosite de întreprinderi pt.a deosebi produsele sau serviciile lor de
cele identice sau similare ale altor întreprinderi

Evul mediu- - corporativă. + individuală

funcţiile mărcilor. +. regimul juridic
mărci ale comercianţilor + mărci ale distribuitorilor

sec.XIX- elaborate legi consacrate direct reglementării protecţiei mărcilor

5.1.Elemente de definire a mărcilor

semne distinctive – 1) capacitatea mărcilor de a indica (direct sau indirect) sursa de
provenienţă a produsului/serviciului (producătorul, respectiv furnizorul)
2) să îndeplinească o serie de condiţii de formă şi de fond

Numele- un aspect exterior caracteristic

Denumirile- să fie arbitrare sau de fantezie

Literele şi cifrele- 1) iniţialele unui nume sau al unei firme

2) varianta modelului, o anumită caracteristică de calitate

Culoarea- utilizată mai rar singură

5.1.1. Forma produselor şi ambalajelor

Reprezentările grafice - plane sau în relief

Combinaţiile de elemente
- nu pot fi înregistrate ca mărci
- - Sunt lipsite de caracter distinctiv
- Cuprind numai indicaţii comerciale cu privire la spaţiu, cantitate, calitate, destinaţie,
valoare etc
- Cuprind elemente verbale sau figurative care contravin legii, ordinii publice, bunelor
moravuri
- Cuprind indicii false sau înşelătoare cu privire la provenienţa, natura, calitatea
produselor
- Cuprind fără autorizarea organelor în drept reproduceri sau imitaţii de steme, drapele,
medalii, insigne etc.
- Nu se deosebesc suficient de alte mărci pentru produse sau servicii identice sau similare
- Constituie copierea, imitarea sau traducerea unor mărci din alt stat cunoscute în
România pentru produse sau sevicii identice sau similare
 5.2. Funcţiile mărcilor

 De identificare a produselor şi serviciilor

 De garantare a unui nivel calitativ constant

 De concurenţă a mărcii - diferenţierea mărcilor aceleiaşi întreprinderi, prin multiplicarea

modelelor, tipurilor, culorilor

 De reclamă

Condiţii de competitivitate
-Să fie clară, să se pronunţe uşor (eufonică)
-Să aibă caracter distinctiv şi de noutate
-Să nu inducă în eroare publicul asupra produsului
-Să fie uşor de memorat
-Să transmită corect mesajul dorit
-Să aibă pe cât posibil o semnificaţie legată de produsul în cauză sau de activitatea întreprinderii
în general

5.3. Clasificarea mărcilor

După destinaţie- --de fabrică (Coca-Cola, Nestle)

-- de comerţ (Aldi, Adidas)

funcţie de titularul dreptului de marcă- --mărci individuale

-- mărci colective

După obiectul lor:

 de produse: individuale de produs (monomărci), o singură marcă pt.toate produsele,
Mai multe mărci pt.fiecare linie de produse, Mărci structurate

 de servicii: se aplică pe produse pt.a indica pe cel care a prestat serviciul, indică
serviciile, nelegate de un anumit prestator

D.p.d.v.al normelor care le reglementează: mărci facultative, mărci obligatorii

După compoziţia lor: simple, compuse

 5.4. Protecţia internaţională a mărcilor

1883- “Convenţia de Uniune de la Paris”

Obiect- brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele şi modelele industriale, mărcile
de fabrică, de comerţ şi de servicii, numele comerciale şi indicaţiile de provenienţă şi
reprimarea concurenţei neloiale

1989- “Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a

mărcilor”

1957- Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în

vederea înregistrării mărcilor

1973- Aranjamentul de la Viena instituind o clasificare internaţională a elementelor figurative

ale mărcilor

1967- Convenţia pt.instituirea Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală

1994- Tratatul privind dreptul mărcilor

Măsuri UE:
 Armonizarea legislaţiilor naţionale - 1988
 Instituirea mărcii comunitare -1994 (CE)
 Interzicerea definitivă a importului de produse cu mărci contrafăcute - 1986

5.5. Cadrul juridic şi instituţional al protecţiei mărcilor în România

1998- Legea nr.84 privind mărcile şi indicaţiile geografice

 Tratatul Internaţional de Armonizare a legislaţiilor naţionale referitoare la mărci
 Directivele UE adoptate în acelaşi scop

- dreptul de folosire a mărcii prin prioritate de înregistrare

- caracterul facultativ al mărcilor

- protecţia indicaţiilor geografice

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM):
- Înregistrează şi protejează mărcile pe plan naţional
- Examinează şi înregistrează mărcile înregistrate internaţional, acceptând sau refuzând
recunoaşterea protecţiei acestora pe teritoriul României
- Colaborează cu instituţii similare din alte ţări şi cu organizaţii internaţionale de
specialitate

Înregistra-rea mărcilor
 Depozitul regulamentar al mărcii

 Examinarea de fond a cererii de înregistra-re

 Înregistrarea mărcii acceptate în Registrul Naţional al Mărcilor şi eliberarea certificatului

de înregistrare a mărcii

Titularul mărcii: - drept de folosire exclusivă a mărcii pentru 10 ani

- înregistrarea mărcii poate fi reînnoită

Drepturile cu privire la o marcă : - pot fi transmise în întregime sau parţial, prin contract de
cesiune sau licenţă
- se înscrie în Registrul mărcilor înregistrate

Mărcile înregistrate la OSIM : sunt protejate doar pe teritoriul României