CURS 3_4

1. Clasificarea cheltuielilor publice

2. Indicatori de apreciere a evoluției
cheltuielilor publice
Clasificarea cheltuielilor publice
 Utilitatea unei astfel de clasificări rezidă în
faptul că, pe de o parte, ea permite urmărirea
modului în care resursele băneşti mobilizate la
dispoziţia statului sunt orientate spre anumite
obiective de natură economică, politică, socială,
militară, iar pe altă parte, facilitează analiza
dinamicii cheltuielilor publice, nu numai ca
volum global, ci şi pe diferitele lor componente.
1. Clasificările administrative au cunoscut o anumită
evoluţie în timp şi au la bază fie structura administrativă
a statului, fie funcţiile fundamentale ale acestuia; au
rezultat de aici două tipuri de clasificări administrative: o
clasificare organică şi o clasificare funcţională.

2. Clasificările politice
Sub aspect politic, cheltuielile se împart în două
categorii: cheltuieli neutre şi cheltuieli active.
 În concepţia clasicilor, cheltuielile publice trebuie să fie
neutre, să nu influenţeze direct mediul economic şi social.

 În concepţia modernă, cheltuielile publice au un caracter

activ, prin intermediul lor urmărindu-se atingerea unor
obiective extrem de diverse.

 În raport de natura obiectivelor stabilite, cheltuielile active

pot fi împărţite în mai multe categorii:
 cheltuieli active, ce vizează direct sau indirect un
obiectiv politic. Este cazul “fondurilor speciale” sau
“fondurilor secrete”, sustrase procedurilor ordinare de
control şi care permit, spre exemplu, subvenţionarea unui
partid sau a unui ziar. Indirect, alocarea din fondurile
publice a unor sume destinate protecţiei unei anumite
clase sau categorii sociale, va menţine influenţa politică
a guvernanţilor în rândul acelei clase sau categorii
sociale;
 cheltuieli active prin care se urmăresc obiective sociale,
adică acelea care tind să amelioreze condiţiile de trai ale
populaţiei şi să atenueze inegalităţile sociale: cheltuieli
cu asistenţa socială, alocaţii, indemnizaţii şi ajutoare
sociale, etc.
 cheltuieli prin care se urmăresc obiective economice.
Subvenţiile, alocaţiile bugetare, cheltuielile pentru
investiţii, constituie, alături de facilităţile fiscale şi de
credit, procedee frecvente de intervenţie financiară în
economie;

 cheltuieli prin care se urmăresc obiective diverse:

formarea profesională şi ridicarea nivelului general de
cultură, protecţia mediului ambiant, dezvoltarea în profil
teritorial, etc.
3. Clasificările economice cuprind două categorii de cheltuieli:
cheltuieli curente (de funcţionare) şi cheltuieli de capital (de
investiţii).

 Cheltuielile curente (de funcţionare) asigură întreţinerea

curentă şi funcţionarea în bune condiţii a instituţiilor publice.
Ele nu lasă să subziste nimic în urma lor, reprezentând un
consum definitiv de PIB şi presupun o permanentă reînnoire,
pe măsura consumului public.
 În raport de conţinutul lor economic, cheltuielile curente se
împart în cheltuieli de personal şi cheltuieli materiale şi
servicii.
 Cheltuielile de capital sau de investiţii sunt cele care permit
achiziţionarea sau construirea de bunuri publice de
folosinţă îndelungată, contribuind la îmbogăţirea şi
modernizarea sectorului public (construirea de autostrăzi,
porturi, aeroporturi, baraje, sisteme de irigaţii, şcoli, spitale,
clădiri administrative, centrale nucleare, etc.).
 Ele nu reprezintă un consum definitiv de PIB, ci o
transformare a bogăţiei publice şi creează premise de
sporire a acesteia.
4. Clasificările financiare au în vedere momentul şi modul
în care cheltuielile publice afectează resursele financiare
ale statului. Se disting, din acest punct de vedere, trei
categorii de cheltuieli: cheltuieli definitive, cheltuieli
temporare şi cheltuieli virtuale.

 Cheltuielile definitive sunt acelea care presupun o ieşire

definitivă de resurse din bugetele publice, atât pentru
asigurarea funcţionării curente a instituţiilor publice, cât
şi pentru realizarea de investiţii în sectorul public. Ele nu
sunt nici precedate şi nici urmate de o intrare corelativă
de resurse financiare publice. Majoritatea cheltuielilor
publice au un caracter definitiv.
 Cheltuielile temporare nu reprezintă sarcini definitive pentru
stat, reprezintă ieşiri temporare de resurse financiare publice,
care vor fi urmate la intervale mai apropiate sau mai
îndepărtate de timp de intrări corelative de fonduri.

 Asemenea operaţii au un caracter divers: rambursări de

credite sau avansuri acordate anterior; credite şi avansuri
acordate în anul curent; împrumuturi acordate colectivităţilor
locale pentru acoperirea golurilor temporare de casă, în
aşteptarea încasărilor fiscale viitoare; avansuri acordate de
stat în contul furniturilor ce urmează a fi achiziţionate pentru
sectorul public.
 Cheltuielile virtuale sau posibile reprezintă cheltuieli pe
care statul se angajează să le efectueze numai în anumite
circumstanţe. Cheltuielile de acest fel au o existenţă
condiţionată, devenind reale numai dacă se realizează
condiţia respectivă.

 Exemplul clasic îl constituie garanţiile pe care statul le

acordă pentru a facilita acordarea unor împrumuturi către
întreprinderi publice sau private, colectivităţi publice sau
chiar state străine. Dacă debitorul devine insolvabil, statul
preia sarcina împrumutului.
 5. După caracterul lor permanent sau incidental
întâlnim cheltuieli ordinare şi cheltuieli extraordinare.
 Cheltuielile ordinare sunt cele care se fac în mod regulat,
necesită o permanentă reînnoire, datorită principiului
continuităţii serviciului public. Cheltuielile de funcţionare
sunt de regulă, cheltuieli ordinare.

 Cheltuielile extraordinare (excepţionale) se efectuează

numai în situaţii deosebite, nivelul acestora fiind mai greu
de estimat, iar finanţarea lor se asigură, de regulă, pe calea
împrumuturilor sau prin emisiune monetară.
Indicatorii de apreciere a evoluției cheltuielilor publice

 1. Determinarea creşterii nominale şi reale a cheltuielilor

publice, în cifre absolute, se poate realiza conform relaţiilor:
 Cpn1/0 = Cpn1 - Cpn0;
 Cpr1/0 = Cpr1 - Cpr0,
 în care:
 Cpn1/0,  Cpr1/0 - creşterea absolută, nominală şi respectiv reală
a cheltuielilor publice în perioada curentă (1) faţă de perioada
de referinţă (0);
 Cpn1, Cpn0 - nivelul absolut al cheltuielilor publice din
perioada curentă (1) şi perioada de referinţă (0), exprimat în
preţuri curente;
 Cpr1, Cpr0 - nivelul absolut al cheltuielilor publice din
perioada curentă (1) şi perioada de referinţă, exprimat în
preţuri constante.

 Întrucât, de regulă, cheltuielile publice nu sunt
exprimate în preţuri constante, analiza evoluţiei
acestora presupune transformarea lor din
preţuri curente în preţuri constante, prin relaţia:
 Cpr1 = Cpn1 : Ip1/0,
 în care, Ip1/0 este indicele de modificare a
preţurilor bunurilor de consum în perioada
curentă faţă de perioada de referinţă.
 Evident, pentru perioada de referinţă
 Cpn0 = Cpr0.

O altă modalitate de asigurare a comparabilităţii
datelor, mai ales atunci când se fac analize la
nivel internaţional, constă în exprimarea
cheltuielilor publice într-o monedă de circulaţie
internaţională, şi care are un caracter relativ
stabil (de regulă, dolarul SUA, moneda
europeană).

2. Distincţia între mărimile nominale şi cele reale

nu este însă suficientă. Este nevoie, ca în
continuare, să facem distincţie între creşterea
absolută şi cea relativă.


n n
n C p1  C p0
C p1/0  x100
Cp0
r r
r C p1  C p0
C p1/0  x100
Cp0

 Cpn,  Cpr - sporul relativ nominal şi respectiv real al cheltuielilor publice.

Deosebit de semnificativă este analiza evoluţiei
cheltuielilor publice în raport cu evoluţia PIB,
.

prin calcularea ponderii pe care cheltuielile

publice o deţin în PIB:
GCp/PIB = Cp
 100
PIB
 Calculul se poate efectua având în vedere
ansamblul cheltuielilor publice sau diferite
categorii de cheltuieli publice, atât cheltuielile
cât şi PIB fiind exprimate în preţuri curente.
 Cp1 / 0
Cp0
eCp = ,
PIB1 / 0
PIB0
în care:
 Cp0, Cp1/0 - cheltuielile publice şi respectiv modificarea acestora
în perioada de referinţă;
 PIB0, PIB1/0 - produsul intern brut şi respectiv modificarea
acestuia în perioada de referinţă.
 Valorile supraunitare ale acestor indicatori semnifică tendinţa de
creştere a părţii din PIB utilizată pentru finanţarea cheltuielilor
publice, în timp ce valorile subunitare exprimă tendinţa de
restrângere a proporţiei cheltuielilor publice în PIB.
 Deosebit de sugestivă este şi analiza evoluţiei
cheltuielilor publice în raport cu evoluţia
factorului demografic. Calculul cheltuielilor
publice medii pe locuitor şi comparaţia acestora
cu mărimea PIB pe locuitor scoate în evidenţă
discrepanţele mari existente între ţările cele mai
dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare.
 Cp/loc = Cp/nr. loc
Cheltuielile publice pentru obiective şi acţiuni economice

Existenţa sectorului public în economie are mai multe explicaţii:

1. necesitatea înfiinţări unor întreprinderi de stat în ramuri

economice fundamentale pentru economia naţională şi cu
importanţă strategică pentru stat, care nu pot fi lăsate exclusiv în
administrare privată.
Întreprinderile publice deţin în multe state poziţii de monopol în
transporturi, energie, siderurgie, telecomunicaţii, aeronautică,
apărare;
2. existenţa anumitor ramuri şi sectoare de activitate în care,
rentabilitatea fiind scăzută, capitalul privat nu este interesat.
Întrucât importanţa economică şi socială a acestor sectoare este
deosebită, statul a preluat sarcina finanţării lor (ex. transportul
urban);

3. nivelul ridicat al cheltuielilor implicat de anumite obiective sau

activităţi (dezvoltarea infrastructurii, aeronautică, cercetarea în
domeniul nuclear, spaţial sau militar), care depăşeşte adesea
posibilităţile sectorului privat, autoritatea publică fiind singura în
măsură să le susţină;
4. interesul statului de a-şi asigura o sursă de venituri prin
înfiinţarea de întreprinderi proprii sau participarea la
capitalul social al unor societăţi mixte (cu capital de stat şi
privat);

5. necesitatea preluării, în anumite situaţii de către stat, prin

răscumpărare, a unor întreprinderi private aflate în situaţia
de faliment şi a căror activitate prezintă importanţă pentru
stat.
Formele clasice de intervenţie a
statului în activitatea economică

a) Subvenţiile deţin ponderea cea mai importantă în cadrul cheltuielilor cu

caracter economic efectuate de stat şi reprezintă principala formă de
manifestare a ajutorului financiar direct al acestuia, acordat unor
întreprinderi sau sectoare de activitate.
Ele au nu numai un rol financiar (de acoperire a unor cheltuieli), dar
constituie şi un important instrument al politicii economice a statului.
 În esenţă, subvenţiile reprezintă transferuri de sume
băneşti din bugetul statului către întreprinderi (sau
cetăţeni), cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie,
dar condiţionat şi cu o afectaţie specială. Prin intermediul
lor statul introduce în mecanismul spontan de alocare a
resurselor, mijlocit de preţuri, elementul corector, de
reglare conştientă, asigurând o redistribuire a veniturilor.
 Subvenţiile economice acordate de stat vizează atât activitatea
internă cât şi exportul.

Subvenţiile interne, în raport de destinaţia acestora, pot fi împărţite

în:

 subvenţii pentru producţie, destinate sprijinirii întreprinderilor

producătoare de bunuri, celor de comerţ sau celor de prestări
servicii, şi

 subvenţii de consum, acordate utilizatorilor anumitor bunuri şi

servicii, pentru a acoperi o parte din preţul acestora.
La rândul lor, subvenţiile destinate sectorului productiv pot îmbrăca
forma:

 subvenţiilor pentru exploatare (sau de funcţionare), când acoperă

pierderile unor întreprinderi, cauzate de faptul că statul impune
întreprinderilor publice ce produc bunuri şi servicii de utilitate
publică practicarea unor preţuri (tarife) de vânzare ce nu acoperă
integral costurile de producţie (cazul transporturilor, agriculturii,
energiei termice şi a combustibilului pentru uzul casnic, etc.);
 subvenţii de echipament acordate pentru completarea surselor proprii
de finanţare a unor investiţii pe care statul vrea să le încurajeze (ex.
de protecţie a mediului);
 subvenţii de adaptare, acordate pe o perioadă de timp limitată şi
care urmăresc adaptarea producţiei întreprinderilor la
schimbările structurale.

 Experienţa mai multor state a demonstrat că sunt frecvente

cazurile în care prin subvenţiile acordate producătorilor (în
special cele de exploatare) nu s-a atins obiectivul propus
(protecţia utilizatorilor de bunuri şi servicii, fie ei persoane
fizice, instituţii publice sau alţi agenţi economici). De aceea, ele
ar trebui să fie acordate nu producătorilor ci direct
consumatorilor.
 Aceasta presupune practicarea unor preţuri şi tarife la nivel real
(aşa cum este el determinat de costuri) şi acordarea subvenţiilor
prin alte mecanisme, consumatorilor care nu pot face faţă nivelului
lor real şi pe care statul doreşte să-i protejeze.

Subvenţiile pentru export cuprind, conform definiţiei date de

GATT, orice măsură de sprijin şi protecţie întreprinsă de
autorităţile publice ale unei ţări, care are drept efect nemijlocit
creşterea exporturilor ţării respective.
Pentru că influenţează condiţiile de concurenţă şi perturbă relaţiile
comerciale dintre state, Acordul interzice, în principiu, folosirea
acestora.
 Prin “Codul pentru subvenţii şi măsuri compensatorii”, ţările în curs
de dezvoltare beneficiază de o anumită flexibilitate în utilizarea
subvenţiilor de export, cu condiţia notificării la GATT a acestora şi a
elaborării unor programe pentru diminuarea şi eliminarea lor
progresivă.

 Subvenţiile de export îmbracă cel mai adesea, forma bănească

(prime de export), fiind stabilite în sume fixe pe unitatea de produs
exportat, sau ca diferenţă între preţul cel mai ridicat de pe piaţa
internă şi preţul cel mai scăzut de pe piaţa externă a aceluiaşi produs.
 b) Investiţiile reprezintă ajutoare financiare pe care statul le acordă
pentru dezvoltarea sectorului public sau a altor sectoare.
 La baza alocării resurselor în acest caz nu stă întotdeauna criteriul
eficienţei economice, obţinerea de profit, ci satisfacerea unor nevoi
de ordin general. Astfel, statul suportă integral cheltuielile pentru
construirea de întreprinderi noi în ramurile de importanţă strategică
(transporturi, energie, siderurgie, electronică).
 S-a ajuns în acest fel, ca statul să deţină în unele ţări monopolul
asupra unor sectoare de activitate: producerea energiei electrice
(Grecia, Franţa, Canada), transportul feroviar şi aerian (Spania,
Grecia, Italia), poştă şi telecomunicaţii (marea majoritate a ţărilor
dezvoltate).

 De asemenea, statul participă alături de capitalul privat la constituirea

de societăţi mixte, sau în calitatea de acţionar unic, acordă
întreprinderilor publice dotaţii de capital din fonduri bugetare, care
nu modifică capitalul social al întreprinderii (Franţa).
 c) Împrumuturile cu dobândă subvenţionată se acordă
întreprinderilor publice sau private din anumite sectoare de activitate
sau care întâmpină dificultăţi financiare temporare, de trezorerie ori
legate de restructurare.

 Nivelul dobânzilor la aceste împrumuturi este redus, sub cel practicat

de băncile comerciale, diferenţa de dobândă fiind acoperită de la
buget sau din alte fonduri speciale, iar termenele de rambursare sunt
convenabile pentru beneficiari.
 De asemenea împrumuturi beneficiază frecvent agricultorii pentru
procurarea de maşini agricole, îngrăşăminte, material semincer, etc.
 d) Ajutoare financiare de la buget se acordă pentru difuzarea de
informaţii, studii de marketing, organizarea de expoziţii.
 Statul oferă gratuit sau contra unor chirii sau taxe reduse sisteme
informaţionale moderne şi asistenţă tehnică de specialitate.
 De asemenea, el finanţează parţial sau integral studii şi cercetări ale
pieţei externe, reclamă cu caracter general, organizarea de târguri şi
expoziţii, participă la societăţi mixte pentru vânzarea mărfurilor pe
piaţa externă, acoperă uneori cheltuielile de transport.
 e) Avansurile rambursabile constituie o formă de sprijinire a unor
acţiuni de prospectare şi prezentare în străinătate a unor produse noi
şi asigură între 20% şi 50% din finanţarea necesară. Avansurile se
restituie din încasările realizate din vânzarea în străinătate a noilor
produse.
Metodele indirecte de sprijinire a
unor întreprinderi şi sectoare

 a) avantaje fiscale nu reprezintă transferuri băneşti, ele se constituie în

facilităţi şi degrevări fiscale care micşorează sarcina fiscală a
întreprinderilor beneficiare. Acestea nu apar înscrise explicit în buget ca şi
cheltuieli, statul renunţând însă la o parte din încasările la care este
îndreptăţit, motiv pentru care ele se numesc şi cheltuieli fiscale.
 Formele pe care le îmbracă avantajele fiscale sunt diverse:
 - amânarea plăţii impozitelor fără perceperea de majorări de întârziere
(credit fiscal);
 - dreptul de a practica amortizarea accelerată a capitalului fix;
 - reducerea impozitului pentru profitul reinvestit sau pentru profitul
aferent producţiei exportate;
 - reduceri sau scutiri de taxe vamale pentru importul de tehnologie,
maşini şi utilaje sau materii prime deficitare;
 - dreptul de a constitui unele fonduri (de rezervă, de risc) pe seama
profitului brut înainte de impozitare;
b) Garantarea de către stat a împrumuturilor bancare angajate de
întreprinderi, statul asumându-şi obligaţia ca, atunci când debitorul
devine insolvabil, să asigure rambursarea împrumutului. Riscul ca
această cheltuială virtuală să devină certă este mai mare în cazul
garanţiilor acordate pentru exporturi în ţări cu datorii externe mari
şi care prezintă riscuri politice.
Cheltuielile publice pentru obiective şi acţiuni economice se finanţează
pe seama unor surse interne şi externe şi anume:

 bugetul de stat, ca principală sursă internă prin care sunt susţinute

întreprinderile publice sau private aflate în dificultate, ce desfăşoară
activităţi în condiţii dezavantajoase sau au nevoie de sprijin pentru
finanţarea investiţiilor;

 fondurile cu destinaţie specială constituite în afara bugetului şi care

se utilizează pentru dezvoltarea şi modernizarea unor sectoare de
activitate;
 fondurile comunitare cu caracter structural, ca sursă de finanţare
externă pentru ţările membre ale Uniunii Europene: Fondul
european de orientare şi garanţie agricolă (FEOGA), destinat
înfăptuirii politicii comunitare în domeniul agricol; Fondul
european de dezvoltare regională (FEDER), destinat finanţării
investiţiilor productive, dezvoltării infrastructurii, a întreprinderilor
mici şi mijlocii, etc.;

 fondurile oferite de instituţiile bancare şi financiare internaţionale

pentru finanţarea acţiunilor economice, în special în ţările în curs de
dezvoltare (Banca Europeană pentru Investiţii, Banca Europeană
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Mondială).
 PIB 2019= 1.059.803,2 mil lei
 PIB 2020 = 1.040.800,0 mil lei
 Nr loc = 19, 29 mil loc
 Venituri BGC 2020=31% PIB
 Cheltuieli BGC 2020 = 40,8%
 Curs de schimb leu/euro 2019 = 4,7793
 Curs de schimb leu/euro 2020 = 4,8694
 Deficit = 9,79%