Sunteți pe pagina 1din 23

Cheltuieli publice pentru invatamant

-Studiu de caz-

Studenta : Specializarea:Administratie publica,anul III ID

Sistemul cheltuielilor publice

Continutul notiunii de cheltuiala publica


Intr-o viziune traditionala a finantelor publice, cheltuiala publica are o situatie paradoxala: pe de o parte, i se confera o importanta hotaratoare pornind de la ideea ca ceea ce primeaza sunt cheltuielile si apoi se cauta resurse necesare pentru acoperirea lor. Pe de alta parte insa, in viziunea traditionala asupra finantelor publice nu se regasesc preocupari privind natura cheltuielii publice si influenta acesteia in viata social-economica. In conceptia moderna aupra finantelor publice, cheltuiala publica este cercetata si apreciata in primul rand prin prisma naturii sale; ceea ce conteaza nu este atat marimea ei, cat mai ales efectele pe care le induce in viata social-economica. Finantele moderne delimiteaza notiunea de cheltuiala publica de notiunea de cheltuiala privata. Potrivit unei aprecieri pur juridice, diferenta dintre cheltuiala publica si cea privata este determinata de calitatea autorului. Astfel, toate cheltuielile pe care le face statul in calitate de stat-autoritate sunt cheltuieli publice. Toate celelalte cheltuieli facute in baza unui contract reprezinta cheltuieli private ale statului. Componena funciei de repartiie a finanelor publice, cheltuielile publice reprezint etapa urmtoare constituirii fondurilor publice i se refer la distribuirea acestor resurse bneti ctre diferite obiective sociale sau economice (reglementate de ctre programe guvernamentale). Cheltuielile publice exprim relaii economico-sociale n form bneasc, care se manifest ntre stat, pe de o parte, i persoane fizice i juridice, pe de alt parte, cu ocazia utilizrii i repartizrii resurselor financiare ale statului, n scopul ndeplinirii funciilor acestuia. Aceste cheltuieli vizeaz diverse pli pentru atingerea obiectivelor conforme politicii statului (servicii publice generale, aciuni socio-culturale etc.). n funcie de destinaia lor, se poate vorbi despre cheltuieli publice (cheltuielile publice) care consuma definitiv o fraciune a PIB (pltire curente de instituiile publice) i despre cheltuieli publice care reprezint o avansare de PIB (exprim contribuia statului la producerea brut de capitol de natur material sau nematerial).Cheltuielile publice au o natura eterogena. Din perspectiva domeniului n care sunt realizate cheltuielile publice, putem afirma c acestea conin n structura lor: a) cheltuieli publice efectuate de administraiile publice centrale de stat; b)cheltuieli publice ale colectivitilor locale; c) cheltuieli publice finanate din fondurile asigurrilor sociale de stat; d) cheltuieli publice ale organismelor internaionale. Cheltuielile publice totale reprezint suma cheltuielilor efectuate de tipurile diverse de administraii publice. Cheltuielile publice totale consolidate cuprind: cheltuieli publice ale administraiei publice centrale (finanate de la bugetul de stat, din fondurile securitii sociale i fonduri speciale) plus cheltuieli publice ale subdiviziilor politice i administrative intermediare plus cheltuieli publice ale autoritilor supranaionale. Trebuie fcut o distincie clar ntre cheltuielile publice i cele bugetare, acestea din urm fiind o subcategorie. Cheltuielile publice cuprind n sfera lor: cheltuieli bugetare, cheltuieli din fonduri cu destinaie special, cheltuieli extrabugetare i cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei publice.

Daca sunt judecate dupa efectul lor in viata social-economica atunci aceste cheltuieli ar putea fi ordonate in trei grupe: cheltuieli negative; cheltuieli pozitive; cheltuieli neutre. Cheltuielile negative sunt un consum efectiv si definitiv de venit national si nu au un efect ulterior asupra viitorului PIB. Sunt reprezentate de cheltuielile cu intretinerea aparatului de stat, intretinerea si dotarea armatei, dobanzile platite la imprumuturile externe ale statului etc. Se mai numesc si cheltuieli reale. Cheltuielile pozitive sunt cele realizate atat in domeniul economic cat si dintre cele realizate in domeniul social-cultural, si care au efecte mai indepartate sau mai apropiate asupra cresterii economice. Dintre cele din domeniul economic putem aminti: diverse investitii efectuate de stat, subventionarea anumitor activitati ale agentilor economici etc. In domeniul social-cultural cheltuielile pozitive sunt cele care, intr-un fel sau in altul, influenteaza cresterea economica viitoare , chiar daca efectele lor nu imbraca o forma materiala in viitorul imediat: cheltuielile pentru invatamant sau cele din domeniul sanatatii. Cheltuielile neutre nu reprezinta un consum efectiv de PIB (Produs Intern Brut), dar nu au nici o influenta asupra cresterii ulterioare a acestuia. Aici regasim diferite cheltuieli sociale, dobanzile aferente datoriei publice interne etc.

Aprecierea economica si monetara a cheltuielilor publice


Cu toate ca cheltuielile publice pot fi considerate din punct de vedere economic ca fiind pozitive, negative sau neutre, se pune problema daca pot fi considerate total sau partial si ca productive sau rentabile. Timp indelungat notiunile de productivitate si rentabilitate (eficienta) au fost asociate doar cheltuielilor din domeniul privat. In prezent datorita rolului extins al statului si cresterii apreciabile a cheltuielilor publice se pune tot mai insistent problema determinarii caracterului productiv sau neproductiv al diferitelor tipuri de cheltuieli si masurarea eficientei acestora. Ca regula generala, orice cheltuiala, daca vizeaza satisfacerea unei nevoi sociale de natura materiala sau nemateriala, este productiva. Din punct de vedere contabil, productivitatea unei cheltuieli publice rezulta din compararea valorii sociale a utilitatilor oferite de Stat ca autoritate publica, cu valoarea bunurilor si serviciilor consumate de catre acesta. Diferentele in plus sau in minus influenteaza in fiecare tara PIB-ul, in sensul cresterii sau respectiv a scaderii sale. Rentabilitatii cheltuielilor publice este mult mai dificil de apreciat pentru ca aceasta presupune ca ceea ce se obtine sa fie mai valoros decat ceea ce s-a consumat, ori in multe cazuri serviciile publice sunt mult mai costisitoare decat ceea ce se obtine. Mai mult, daca consumul de bunuri si servicii poate fi usor si exact cuantificat, nu acelasi lucru se poate spune si despre efectele activitatii statului, atat ca urmare a defazarii in timp a efectelor fata de eforturi (consumuri), cat si din cauza faptului ca unele servicii ale statului pot fi evaluate intr-un mod foarte diferit (controversat). Orice cheltuiala, privata sau publica, exercita o oarecare influenta asupra circulatiei monetare. De regula, cheltuielile din domeniul privat (vizeaza profitul), desi au influente asupra circulatiei monetare, nu au consecinte inflationiste deoarece o asemenea cheltuiala creeaza utilitati. Cheltuiala publica prin definitie sporeste cererea solvabila si reclama si punerea de moneda in circulatie ducand la cresterea masei monetare. O parte din cheltuielile publice au consecinte inflationiste imediate in sensul ca duc la cresterea cererii solvabile care va depasi oferta, iar echililibrul va fi restabilit prin cresterea preturilor.

Astfel, spre exemplu, toate cheltuielile de functionare ale aparatului de stat pot avea consecinte inflationiste deoarece sporesc cererea solvabila fara sa fi determinat si cresterea ofertei. Anumite cheltuieli publice nu au insa consecinte inflationiste si este vorba, spre exemplu de subventiile acordate pentru sinistrati etc.

Criterii de clasificare a cheltuielilor publice


n functie de criteriul institutiei care le efectueaza: 1.cheltuieli publice efectuate de administratiile publice centrale de stat, care pot fi particularizate dupa sursa de finantare n: a. finantate din bugetul de stat (bugetul central de stat, n cazul statelor federative), b. finantate din bugetul asigurarilor sociale de stat, c. finantate din fonduri speciale (bugetare sau extrabugetare); 2.cheltuieli publice efectuate de administratiile publice locale, care, n cazul statelor federative, se regasesc pe doua niveluri ale ierarhiei structurii administrativ-teritoriale: a. efectuate de organele administrativ-teritoriale intermediare (state, provincii, regiuni s.a.), b. efectuate de organele administrativ-teritoriale locale (orase, comune etc.); 3.cheltuieli publice efectuate de organisme/administratii internationale/ supranationale. Unele din aceste cheltuieli pot fi transferuri ntre componentele sistemului national de bugete. Daca luam drept criteriu includerea sau nu a transferurilor intre componentele sistemului national de bugete n cheltuielile publice, acestea se clasifica n: 1.cheltuieli neconsolidate, care cuprind respectivele transferuri, fiind deci totalul cheltuielilor publice din sistemul national de bugete: TCP = Cc + Ci + Cl, (1.1) unde: TCP = total cheltuieli publice, Cc = cheltuielile publice ale administratiilor publice centrale, Ci = cheltuielile publice ale organelor administrativ-teritoriale intermediare, Cl = cheltuielile publice ale organelor administrativ teritoriale locale; 2. cheltuieli consolidate, care nu cuprind respectivele transferuri: CPC = TCP T, (1.2) unde: CPC = cheltuieli publice consolidate, T = transferuri ntre administratiile publice centrale si cele intermediare si locale. Un alt criteriu este in functie de destinatia cheltuielilor publice care genereaza o structura a lor pe doua componente: 1.avans de produs intern brut, reprezentnd cheltuieli ale institutiilor publice pentru formarea bruta de capital; 2.consum definitiv de produs intern brut, reprezentnd orice alte cheltuieli ale institutiilor publice, numite n mod obisnuit si curente sau de functionare.

Cheltuielile publice pot fi structurate si dupa criteriul sursei formale de finantare: 1.cheltuieli bugetare, finantate din bugetul de stat, din bugetul asigurarilor sociale de stat, din bugetele locale/intermediare sau din bugetele institutiilor publice autonome; 2.cheltuieli finantate din fonduri cu destinatie speciala; 3.cheltuieli extrabugetare, finantate din resurse financiare neincluse n bugetele administratiilor/institutiilor publice; veniturile care se pot constitui ca extrabugetare sunt mentionate sau decurg din prevederi legale; cheltuielile efectuate din aceste venituri sunt stabilite n mod autonom de administratia/institutia publica ce a realizat venituri extrabugetare; att veniturile, ct si cheltuielile respective sunt definite ntr-un plan de venituri si cheltuieli extrabugetare si sunt supuse controlului financiar privind legalitatea constituirii/utilizarii lor; 4.cheltuieli efectuate din bugetul Trezoreriei publice (n statele n care legea prevede executia bugetului de stat prin Trezoreria publica). Toate aceste patru criterii de structurare a cheltuielilor publice au n vedere continutul lor. Din acest continut rezulta evident deosebirea ntre cheltuielile publice si cheltuielile bugetare: 1.Sfera cheltuielilor publice o include pe cea a cheltuielilor bugetare, adica acestea din urma sunt parte a celor dinti si le includ numai pe cele efectuate din bugetul de stat, din bugetele locale/intermediare si din bugetul asigurarilor sociale de stat. Cheltuielile publice le includ pe acestea si, n plus, pe cele efectuate din fonduri extrabugetare, din fondurile autoritatilor/institutiilor internationale/supranationale sau din veniturile proprii obtinute de institutiile publice. 2.Cheltuielile bugetare se efectueaza strict pe baza creditelor bugetare, n timp ce cheltuielile publice se efectueazasi pe baza altor surse financiare dect creditele bugetare. Aceasta nseamna ca efectuarea cheltuielilor bugetare se poate face strict n limita si pe baza aprobarii lor de catre Parlament sau de catre autoritatea intermediara/locala investita de acesta pentru a aproba bugete. Aceasta mai nseamnasi ca efectuarea cheltuielilor bugetare este determinata nu numai de constituirea/existenta resurselor de finantare, ci si, n mod neaparat, de existenta aprobarii din partea organului legislativ pentru efectuarea lor. Varietatea cheltuielilor publice a facut necesara introducerea unor criterii pentru structurarea lor. Necesitatea decurge din nevoile de analiza ante sau postfactum, dar si din cerintele procesului de elaboarare a bugetelor/programelor/planurilor financiare si de definire a indicatorilor bugetari. Clasificatia cheltuielilor publice se poate face pe baza criteriilor de continut, deja mentionate, dar si pe baza unora operationale rezultate din practica financiara, n primul rnd bugetara, si din practica statistica a diferitelor state. n prezent sunt uzuale, de asemenea, criterii rezultate din practica si cerintele unor organisme cu vocatie internationala sau mondiala. Principalele criterii de clasificatie operationala sunt: 1. Clasificatia administrativa, bazata pe institutiile prin care se efectueaza cheltuielile publice: minister, departament, judet etc.Motivatia acestei clasificatii rezulta din faptul ca asigura o repartizare a cheltuielilor pe o structura existenta, bine ierarhizatasi care permite identificarea comoda a ordonatorilor de credite, a beneficiarilor si a legaturilor lor pe verticala. Dezavantajul rezida n aceea ca structura administrativa sufera modificari relativ dese, ceea ce ngreuneaza analizele comparative n dinamica; de pilda, o comuna/institutie este arondata azi unui judet/minister, iar mine altuia, astfel nct dinamica cheltuielilor trebuie ajustata n cazul unei analize a evolutiilor plurianuale.

2. Clasificatia economica presupune doua grupari: A. dupa natura cheltuielii: a)cheltuieli curente sau de functionare, adica acelea care asigura ntretinerea activitatii institutiei publice beneficiare, reprezentnd consumuri definitive si care anual trebuie renoite; b) cheltuieli de capital, numite si de investitii, care au n vedere dezvoltarea si modernizarea institutiei beneficiare; B. dupa tipul de cheltuiala: c)cheltuieli privind serviciile publice, care presupun existenta unei contraprestatii aferente, ca de exemplu remunerarea unui serviciu (munca unui functionar, o reparatie efectuata de un depanator), plata unor furnituri etc.; d) cheltuieli de transfer, care nu presupun contraprestatie; ele reprezinta trecerea unor sume de bani de la buget la dispozitia unor:persoane fizice (pensionari, studenti, elevi someri etc.), n care caz cheltuielile au caracter social pentru ca au n vedere sustinerea lor ca indivizi facnd parte din categorii sociale defavorizate sau cu handicap;administratii locale (judet, municipiu, oras, comuna), n vederea completarii resurselor lor financiare, n care caz au caracter mixt (si social si economic);altor persoane juridice (institutii, ntreprinderi s.a.), sub forma de subventii (de costuri, de export, de restructurare, de redresare financiara etc.), n care caz au caracter economic. 3. Clasificatia functionala, care are n vedere structura de activitate: domenii, ramuri, sectoare, zone, regiuni. Aceasta clasificatie este favorabila realizarii obiectivelor de politica economicasi financiara a statului deoarece permite identificarea unor activitati sau spatii geografice care sunt cele mai recomandabile pentru stimulare/descurajare prin prghiile fiscala, vamala, a cheltuielilor guvernamentale.

4. Clasificatia financiara are n vedere momentul n care este efectuata cheltuiala si modul n care sunt afectate resursele financiare publice: a)cheltuieli definitive, care se finalizeaza prin plati la scadente certe, astfel nct sting angajarea statului pentru realizarea unui anumit obiectiv; de pilda, plata salariilor angajatilor unui spital public sau virarea unei sume n contul unei lucrari de investitie la o primarie; b) cheltuieli temporare, reprezentnd operatiuni de trezorerie, reflectate n conturi speciale, viznd rambursarea unor mprumuturi publice sau regularizarea unor avansuri; c)cheltuieli virtuale, reprezentnd cheltuieli care se pot declansa numai conditionat de producerea unui eveniment/risc; de exemplu: garantii de stat (statul va suporta cheltuieli numai n masura n care cel garantat nu ndeplineste anumite clauze/conditii pe care si le-a asumat fata de cel fata de care statul a garantat); de asemenea, cheltuieli din rezerve (din rezerva bugetara, de exemplu, se acorda ajutor financiar unor zone calamitate). 5. Clasificatia ONU, folosita inclusiv de insitutiile sale specializate,poate fi: a) functionala, identificnd cheltuielile dupa destinatia lor:servicii publice generale (aparatul si administratia celor trei puteri nstat: legislativ, executiv, jurisdictional),aparare,educatie,sanatate (inclusiv cercetare fundamentala), securitate socialasi bunastare (asistenta, asigurari, protectie, toate de natura sociala),actiuni economice,locuinte si servicii comunale,recreatie, cultura, religie,alte cheltuieli; b) economica, identificnd cheltuielile dupa implicarea produsului intern

brut:consum final, formarea bruta de capital (investitii n capital fix,cresterea stocurilor materiale, achizitii de terenuri, active necorporale, transferuri de capital).

Structura cheltuielilor bugetare n Romnia n practica bugetara a Romniei, structura cheltuielilor bugetare, ca parte a celor publice, a cunoscut modificari pronuntate si alerte mai ales dupa 2008. Reformarea economiei si a statului a necesitat si o reforma a bugetului n toate componentele procesului bugetar. Se regasesc n aceasta: reforma fiscala, elemente ale reformei administrative si institutionale, aspecte ale reformei legislative etc. n planul structurii cheltuielilor bugetare, bugetul de stat, asa cum a fost el elaborat pentru anul 2008, include la cheltuieli o structura pe trei criterii. Clasificatia economica grupeaza cheltuielile n capitole, subcapitole, articole si aliniate, ceea ce permite definirea conturilor din contabilitatea publica n masura sa reflecte fidel alocarea fondurilor si executia bugetara. Structura cheltuielilor bugetare, conform acestei clasificatii, se prezinta astfel: I.Cheltuieli curente, din care: 1.Cheltuieli de personal 2. Cheltuieli materiale si servicii 3. Subventii 4. Prime 5.Transferuri, din care: a) consolidabile: de la bugetul de stat catre bugetele locale si fondurile speciale; b)neconsolidabile: burse, alocatii, pensii, ajutoare, indemnizatii,contributii, cotizatii, subventii la unele dobnzi bancare s.a. pentru studenti si elevi copii,IOVR, alte persoane defavorizate/handicapate,organisme internationale etc. 6. Dobnzi aferente datoriei publice 7. Rezerve

II.Cheltuieli de capital III.mprumuturi acordate IV.Rambursari de credite si plati de dobnzi si comisioane, din care: a) privind creditele externe din care: -rambursari; -plati de dobnzi si comisioane; b) privind creditele interne, din care: -rambursari; -plati de dobnzi si comisioane. Clasificatia functionala grupeaza cheltuielile pe parti, ceea ce permite identificarea sectoarelor de activitate, astfel:

I.Servicii publice generale, n care se include sectorul Autoritati publice: Presedintia, autoritatile legislative, cele judecatoresti, cele executive si alte organe ale autoritatilor publice II.Aparare, ordine publicasi siguranta nationala, n care se includ armata, politia, protectia si paza contra incendiilor, jandarmeria, institutiile sigurantei nationale s.a. III. Cheltuieli social-culturale, n care se includ sectoarele nvatamnt, Sanatate, Cultura, religie si actiuni pentru activitatea si de tineret si Asistenta sociala IV. Servicii si dezvoltare publica, locuinte, mediu si ape V. Actiuni economice, care includ marile sectoare din economie: industrie, agricultura si silvicultura, transporturi si comunicatii, alte sectoare economice VI. Alte actiuni, n care se includ cercetarea stiintifica s.a. VII. Actiuni pe baza de Hotarri ale Guvernului, n care se includ fondul de rezerve bugetare, fondul de interventie pentru calamitati naturale si sinistrati si fondul la dispozitia Guvernului pentru relatii cu Republica Moldova. VIII. mprumuturi acordate IX. Transferuri pentru bugetul asigurarilor sociale Clasificatia administrativa sau institutionala grupeaza cheltuielile pe institutii publice centrale autonome, cum sunt ministerele, agentiile guvernamentale s.a. Toate acestea au statut de ordonator de credite principal, care primeste resurse si le defalca pentru nevoi proprii si pentru institutiile care le sunt subordonate (ordonatori de credite secundari, care, n plan bugetar, au atributii similare fata de unitatile care le sunt subordonate adica ordonatorii de credite tertiari). n buget, cheltuielile apar nti pe total, conform clasificatiei economice. n continuare apar cheltuielile defalcate pe parti, conform clasificatiei functionale,prezentate distinct pe sectoare si, n cadrul lor, detaliat pe capitole, subcapitole,articole si aliniate, prevazute n clasificatia economica. n final apar cheltuielile defalcate conform clasificatiei administrative, adica pe fiecare minister, n cadrul fiecaruia detaliat pe sectoare, conform clasificatiei functionale, si pe capitole,subcapitole, articole si aliniate, prevazute n clasificatia economica. Astfel, de exemplu, la partea a III-a, sectorul nvatamnt sunt nscrise toate cheltuielile facute n acest scop, indiferent de ministerul/institutia care le face,defalcat pe capitole de cheltuieli Curente (de personal, materiale si servicii si altele, daca este cazul) si De capital. Practic, celelalte capitole (mprumuturi si rambursari) nu apar, nefiind specifice acestui sector de activitate. Aceste cheltuieli reprezinta totalul cheltuielilor pentru nvatamnt, prevazute n clasificatia administrativa la fiecare minister n parte, deoarece astfel de cheltuieli tipice pentru Ministerul Educatiei si Cercetarii sunt efectuate ca si cheltuieli netipice de catre alte ministere, cum sunt: Ministerul Apararii, Ministerul de Interne, Ministerul Transporturilor s.a. Analiza structurala si dinamica a cheltuielilor publice Acest gen de analiza se practica n mod curent pentru a depista tendintele si orientarile privind evolutia cheltuielilor publice si, n particular, a celor bugetare,precum si pentru efectuarea unor comparatii internationale. Nivelul cheltuielilor publice poate fi privit din perspectiva static (structur de la un anumit moment) sau dinamica (ca evoluie temporar) i poate fi analizat urmrind indicatorii: volumul cheltuielilor publice, ponderea cheltuielilor publice n PIB, volumul cheltuielilor publice ce revine n medie pe un locuitor. Structura cheltuielilor publice este studiat conform clasificrilor folosite de fiecare stat n parte (cea mai important fiind cea economic i cea funcional).

Stabilirea structurii cheltuielilor publice ajut la determinarea diferenelor de politic financiar dintre rile dezvoltate, n curs de dezvoltare i cele n tranziie, precum i evoluia n timp a ponderilor acordate diverselor categorii de cheltuieli publice n acelai stat. Dinamica cheltuielilor publice are n vedere modificarea a ase indicatori: - creterea nominal i cea real a cheltuielilor publice; - schimbarea raportului cheltuielilor publice n PIB; - schimbarea volumului mediu al cheltuielilor publice pe cap de locuitor; - schimbarea structurii cheltuielilor publice; - corelaia dintre creterea cheltuielilor publice i creterea PIB; - elasticitatea cheltuielilor publice raportat la PIB. Factorii de influen asupra creterii cheltuielilor publice sunt de natur: demografic (modificri ce au loc n numrul i structura populaiei ce ar trebui s determine adaptri corespunztoare n ponderea cheltuielilor publice); economic (ce vizeaz n mod special funcia statului de redistribuire a resurselor financiare publice dup criteriul eficienei i echilibrului); social (se refer la funcia de armonizare a veniturilor medii individuale aparinnd diferitelor categorii sociale); legai de urbanizare (favorizeaz creterea cheltuielilor publice); militar (cresc cheltuielile publice n eventualitatea unor conflicte armate); istoric (perpetuarea n timp a unor probleme ca datoriile publice motenite de la un regim politic la altul sau ca inflaia); politic (se refer la complexitatea funciilor statului); Analiza eficientei cheltuielilor publice Se face raportnd eforturile financiare la efectele msurabile (prezente sau estimate) ale finanrii de ctre stat a unor obiective de interes public. Atunci cnd primul termen al acestui raport cunoate un decalaj de ritm adic, n ciuda creterii i diversificrii nevoilor cetenilor pentru bunuri publice, resursele financiare menite s achiziioneze aceste mbuntiri nu cresc n acelai ritm apare o insuficient permanentizat a resurselor. Evaluarea eficienei cheltuielilor publice este responsabilitatea factorilor de decizie ai aparatului politic, fiind realizat prin utilizarea indicatorilor coninui n bugetul anual i n programele pe termen mediu i lung. Se poate obine o eficien a cheltuielilor care s duc, implicit, la bunstare social dac se ntlnesc urmtoarele condiii: exist posibilitatea alegerii, dintre mai multe alternative, a variantei celei mai ieftine n raport cu efectul final obinut asupra serviciului (ce se dorea mbuntit); are loc o modernizare n producerea serviciului, care maximizeaz utilitatea resimit de consumator; preul pltit pe acest serviciu ct i costul n utilizare s fie minime; contextul economico-social s fie predictibil pe perioade de timp ndeajuns de mari. O consecin a existenei acestui tip de cheltuieli suportate de stat, este aceea c are loc limitarea pieei ntreprinztorilor privai sau, din alt perspectiv, delimitarea activitii economice ntr-o dimensiune a pieei libere i una a statului, ntr-un sector de pia i unul de non-pia, care urmrete ndeplinirea unor obiective prestabilite, se are n vedere repartizarea resurselor ntre utilizatorii competitori, pe de o parte, i valoarea imputurilor, pe de alt parte. Eficiena cheltuielilor publice trebuie s ia n considerare faptul c resursele financiare publice sunt limitate i deci ele trebuie s fie optimizate maximal. Sunt importante n evaluarea acesteia dou variabile: eficiena alocativ a resurselor; X eficiena resurselor.

Analiza eficienei alocative a resurselor se ntemeiaz pe conceptul de optimitate al lui Pareto, care poate fi operaionalizat n trei dimensiuni: - eficiena schimbului (permite adaptarea structurilor de consum ale indivizilor la preurile relative; condiia esenial este ca rata marginal a substituiei ntre dou bunuri s fie egal pentru toi consumatorii); - eficiena tehnic (combaterea n mod optim a factorilor de producie, astfel nct rata marginal de substituie ntre oricare doi factori s fie egal pentru toate bunurile produse); - eficiena omniprezent (presupune ca rata marginal a transformrii factorilor s fie egal cu rata marginal comun a substituiei). n privina celui de-al doilea factor X-eficiena resurselor, putem afirma c acesta se realizeaz atunci cnd se obine un cost mic n comparaie cu costurile inputurilor absolut necesare producerii unor anumite outputuri. Studiile moderne asupra eficienei cheltuielilor publice recomand ca: serviciile publice s nu fie oferite neaprat gratuit iar, acolo unde exist posibilitatea, serviciile publice furnizate de stat s fie nlocuite de cele private; de asemenea, introducerea de mecanisme cvasipiaa (bonuri, cupoane). Ca metode evaluative a eficienei cheltuielilor publice, din prisma eforturilor i efectelor acestora, enumerm: analiza de tip cost-beneficiu (n centru se afl avantajul rezultat din furnizarea unor servicii publice; iar criteriul de apreciere a eficienei acesteia l reprezint valoarea minim a raportului cost / beneficiu i maxima a raportului inversat beneficiu / cost); analiza de tip cost-eficacitate (nu este o evaluare monetar, ci una realizat pe baza unui indicator construit n prealabil); metode multicriticale (atunci cnd exist o multitudine de criterii, imposibil de restrns prin elaborarea unui indicator sintetic, proiectele pot fi clasificate n grade de eficacitate conform fiecrui criteriu n parte; n final, inndu-se cont de diferitele grade de eficacitate rezultate, se opteaz pentru o soluionare empiric a alegerii sau nu a proiectului); Metoda cost beneficiu are ca specific, n sectorul public, obiectivul maximizrii sociale, spre deosebire de cel privat n care se urmrete maximizarea profitului. Costurile i beneficiile sociale au n vedere, n plus fa de cele urmrite de productorii privai externalitile (efectul aciunilor unui agent economic asupra bunstrii celorlali chiar dac aceast interdependen nu este inclus n pre). Exist astfel, o clasificare a beneficiilor i costurilor n:

Dac se dorete o evaluare anticipat a beneficiului avem la dispoziie factorii: pia, indivizii (este indicat folosirea chestionarelor sau a experimentelor de marketing), evalurile individuale (presupune deducerea beneficiului viitor din actualul context). Pentru o evaluare anticipat a eficienei sunt elaborai indicatori previzionali ce direcioneaz n avans activitatea economic pentru obinerea unor avantaje maxime de pe urma resurselor financiare ce urmeaz a fi investite. Este necesar ca modelele de

analiz s ia n considerare etapele valabile pentru orice proiect sau obiectiv ce este propus spre ndeplinire adic: studiu, realizare, exploatare astfel nct s se aleag acea variant a etapelor anterior menionate care prezint cel mai avantajos raport ntre cost i beneficii. Postevaluarea eficienei ofer n momentul prezent, dup ce proiectul a fost realizat, imaginea avantajelor obinute n urma investirii respectivelor resurse financiare (cheltuieli publice). Calcularea eficienei economice implic folosirea unor indicatori ai utilizrii efective a resurselor pentru a putea fi comparai cu rezultatele prevzute. Pentru msurarea costurilor i beneficiilor se folosesc ca etalon preurile pieei numai dac este adevrat c nivelurile preurilor de pe pia sunt ntr-adevr o plat adecvat a unitilor marginale ale bunurilor respective. Dac nu se ntmpla acest lucru, nu vor fi folosite preurile de pia, ci preuri umbr (estimeaz costul real al resurselor i costurilor cu mult mai mult exactitate).

Indicatorii care determina structura si dinamica cheltuielilor publice


Principalele grupe de indicatori utilizati n acest scop sunt: 1.marimea (cuantumul, volumul) cheltuielilor n expresie nominala si reala; 2.structura cheltuielilor, ca pondere a componentelor n total; 3.indicii de crestere a cheltuielilor; 4.ponderea cheltuielilor n produsul intern brut; 5.cuantumul per capital. 1. Pentru calculul n expresie reala a cuantumului cheltuielilor este necesar sa se defineasca anul de referinta, adica cel ale carui preturi sunt considerate ca etalon ntr-o analiza dinamica, preturi numite constante. Fie 0(zero) indicele prin care identificam acest an ntr-o succesiune temporala pentru care se efectueaza analiza si t indicele prin care identificam un an oarecare nrespectiva serie dinamica(t = 1,2,...T). Fie Cn cuantumul cheltuielilor n expresie nominala si Cr cuantumul lor n expresie reala. Oricare din acesti doi indicatori sunt indexabili temporal cu indicele t si avem n plus ca: Cn 0 =Cr0(2) Se defineste indicele de preturi al anului t n raport cu cel de referinta IGPt / 0 , numit deflator. Cuantumul cheltuielilor n expresie reala n anul t este: Crt Cnt /IGPt/(3.1) Pentru informatiile statistice privind bugetul, pe care o tara le furnizeaza, n baza conventiilor internationale, unor institutii/organizatii internationale, se practica raportarea nu numai n moneda nationala, ci si ntr-o moneda straina acceptata n cadrul acestor conventii, de regula USD, iar mai recent EURO.n acest caz se utilizeaza cursul mediu de schimb al anului la care se refera informatiile n cauza:Cm = Cn/ cs, (3.2) unde: Cm = cheltuiala exprimata n moneda straina convenita, cs = cursul de schimb exprimat n lei / unitatea straina convenita (lei / USD sau lei/ EURO). 2. Indicatorul de structura este ponderea, exprimnd procentul (cota) ce

revine unui anume gen de cheltuiala din cheltuielile totale:aiCni , (4)TCn n care:= indice pentru identificarea tipului de cheltuiala (i= 1,2,...n), Cni = cheltuiala de tip i n expresie nominala,TCn = total cheltuieli n expresia nominala. Aceste ponderi pot fi calculate n dinamica pe orizontul de analiza t = 1,2,...T. Adesea, deflatorul este acelasi pentru toate categoriile de cheltuieli. Deaceea, ponderea acestora n total nu este diferita, indiferent de expresia n care cuantificam cheltuielile (reala sau nominala). n analizele mai riguroase seutilizeaza deflatori diferiti pentru diferite categorii de cheltuieli, caz n care ponderile apar diferite pentru expresia nominalasi cea reala a cheltuielilor. Astfel,pentru cheltuielile de personal sau pentru achizitii de bunuri de consum se poate utiliza deflatorul pentru bunuri si servicii de consum, pentru cheltuielile de reparatii si de capital se poate utiliza deflatorul pentru bunuri de capital. 3. Pentru analiza evolutiei cheltuielilor sunt utilizati indicii de crestere, calculati fie dupa expresia nominala, fie dupa cea reala: ICnt / t j Cnt *100 j = 1,2,...t (5.1) Cnt j ICrt / t jCr Crt tj*100 , j = 1,2,...t (5.2) unde ICnt / t-j = indicele de crestere a cheltuielii n expresie nominala n anul t fata de anul tj,ICrt / t-j = similar n expresie reala. ntre cei doi indici poate fi calculat un raport de devansare, a carui marime este egala cu cea a indicelui general al preturilor n anul t fata de anul t-j: ICnt / t-j IGPICr=IGPt/0IGPt / t-j (5.3) t/t-j t/t-j Raportul de devansare poate fi calculat si ntre o cheltuiala oarecare si si totalul cheltuielilor sau ntre o cheltuiala (fie ea oarecare sau totala) si produsul intern brut. Raportul arata de cte ori creste mai repede un indicator (cel aflat la numaratorul raportului de devansare) fata de celalalt (cel aflat la numitorul raportului de devansare) ntre doua momente de timp. 4. Ponderea cheltuielilor n produsul intern brut arata ce cota din acesta revine unei anumite categorii de cheltuiala, fie ea oarecare sau nsusi totalul cheltuielilor sau deficitul/excedentul bugetar: i Cn i , i = 1,2,...n, n+1, n+2 (6)PIB unde componenta n+1 a indicelui i semnifica totalul cheltuielilor, iar componenta n+2 semnifica deficitul/excedentul bugetului. Acest indicator poate fi si el indexat temporal n cazul analizei unei serii statistice dinamice. Cei doi indicatori valorici sunt exprimati n preturi curente, adica ale anului la care ei se refera. Coeficientul de devansare mentionat de relatia (86.5) poate fi calculat si n forma:i,t kd(Cni / PIB) i = 1,2,...n, n+1,n+2 (5.5.1)

5. Cuantumul cheltuielilor per capita exprima volumul de cheltuieli de un anumit tip i sau totale ce revin n medie pentru un locuitor: C C/L, (7) unde: C = cheltuieli per capita, C= cuantumul cheltuielilor n expresie nominala (Cn) sau n expresie reala

(Cr) sau exprimate ntr-o moneda straina (Cm), L = numarul de locuitori n anul de calcul. Pentru identificarea tipului de cheltuiala, se poate indexa C si C cu indicele i = 1,2,...n, n+1,n+2.

Cheltuieli publice pentru nvatamnt

Cheltuielile publice pentru nvatamnt reflecta politica educationala a statului. Dimensiunea acestor cheltuieli este determinata de trei categorii de factori: a)demografici, cu impact preponderent direct proportional; n aceasta categorie de factori se include si strucutra pe vrste a populatiei, care atenueaza impactul direct al numarului populatiei; pe de alta parte, n multe tari s-a initiat si extins sistemul de educatie/nvatare numit al formarii continue, care atenueaza impactul invers al acelor structuri demografice n care predomina contingentele n vrsta; b) economici, cu impact preponderent direct proportional; dezvoltarea economicasi progresul tehnic necesita munca bine calificatasi, prin aceasta, genereaza cerere pentru activitatea educationala; n acelasi timp, creazasi posibilitati financiare sporite pentru sustinerea nvatamntului; c)sociali si politici, incluznd politica educationala, legislatia referitoare la nvatamnt (durata nvatamntului obligatoriu, gradul de cuprindere a populatiei de vrstascolara, crearea resurselor de finantare etc.), normele de dotare pentru nvatamnt etc. Dimensiunea finantarii si sursele de provenienta au specificitate n raport cu nivelul si tipul de nvatamnt. Clasificatia UNESCO prevede urmatoarele categorii de nvatamnt: prescolar, primar, secundar (general, tehnic, profesional,pedagogic si postliceal), superior si alte tipuri. Practic, n multe state, la toate aceste categorii de nvatamnt se ntlnesc att sectorul public (nvatamnt public),ct si sectorul privat (nvatamntul privat). Finantarea nvatamntului privat se face din taxe de scolarizare suportate de beneficiari, respectiv de familiile lor, dar nu sunt excluse sursele alternative(donatii, sponsorizari, contravaloarea unor prestatii efectuate de respectivele unitati).

Finantarea nvatamntului public se face, pentru nivelele preuniversitare, n principal din bani publici: bugetul de stat si bugetele locale, precum si, n mai mica masura, din surse alternative de genul celor mentionate mai sus. Finantarea nvatamntului public universitar este mai diversificata: surse bugetare, credite bancare pentru studii, surse extrabugetare (contravaloarea unor servicii de cercetare stiintifica, expertiza, consultanta s.a.), sponsorizari, donatii,burse acordate de unele institutii, fundatii etc. Diversitatea finantarii este determinata n principal de caracterul optional (n toate tarile) pe care l are pregatirea de acest nivel, astfel nct statul se implica n mai mica masurasi numai prin bugetul central, nu si prin cele locale. n organizarea nvatamntului universitar actioneaza doua principii care au impact inclusiv asupra finantarii:egalitatea de sansa, adica toti aspirantii sa aibasansa reusitei si toti studentii sa aibasansa absolvirii, ambele independent de statutul lor etnic, rasial, religios, familial etc.;echitatea, adica toti studentii sa se bucure de efecte similare decurgnd din alocatiile bugetare. Principalele categorii de cheltuieli sunt cele curente (de personal, pentru servicii si pentru materiale generale, dar si specific didactice, burse, subventii) si cele de capital (investitii). Pentru determinarea cuantumului cheltuielilor se folosesc indicatori specifici, cum sunt: contingentul scolar, costul unitar de scolarizare, norme de nvatamnt etc., precum si indicatori comuni, cum sunt: normele de ntretinere si functionare, chetuielile anilor precedenti etc. n tarile dezvoltate, cheltuielile unitare de scolarizare la nivelul nvatamntului superior sunt de circa 3000USD/an *student (la nivelul 2010), iar n Romnia circa 1500 USD/an *student pentru (anul universitar 2008/2011). Eficienta acestor cheltuieli poate fi evidentiata prin indicatori de mare sinteza, cum sunt: gradul de cuprindere a populatiei scolare, numarul de studenti la 100.000 de locuitori, durata medie a instructiei scolare s.a. Sunt utilizati si indicatori de natura financiara, cum sunt: costul formarii profesionale (suma actualizata a costurilor unitare anuale de scolarizare), sporul de PIB sau venit national la o unitate monetara de cost

Studiu de caz
Cheltuielile publice pentru invatamant
In actuala etapa de dezvoltare economico-sociala, dezvoltarea invatamantului apare ca o cerinta a progresului de ansamblu a societatii. UNESCO a intocmit in anul 2011 Raportul mondial asupra educatiei. Conform acestuia, in perioada 2008-2011, cheltuielile publice pentru educatie pe plan mondial au crescut cu 144%, de la 567,6 mld. U.S.D. la 1386,8 mld. U.S.D. Tarile lumii au folosit pentru educatie o medie de 4,8% din totalul P.I.B., tarile dezvoltate alocand intre 4,9% si 5,1%, iar cele in curs de dezvoltare au acordat intre 3,8% si 3,9%. Cresterea cheltuielilor publice pentru invatamant se datoreaza actiunii simultane a unei multitudini de factori: demografici, economici, sociali si politici. Cheltuielile cu invatamantul se fac pe doua directii: calitativ si cantitativ. Din punct de vedere calitativ, cheltuieli se efectueaza pe linia imbunatatirii manualelor (scolare, universitare), cresterii profesionalitatii cadrelor didactice, perfectionarii metodelor si instrumentelor auxiliare de lucru. Din punct de vedere cantitativ, cheltuieli cu invatamantul se efectueaza pentru cat mai multi indivizi, datorita exploziei demografice, dar si datorita constientizarii nevoii de instruire.Aceasta crestere a populatiei a atras dupa sine un necesar sporit de cadre didactice, conducand la o reducere a gradului de analfabetizare (sub 1% in Israel, Singapore, Spania, Italia). Datorita progresului mondial al economiei si tehnicii, forta de munca necesara procesului economic a trebuit sa fie din ce in ce mai performanta. Cheltuielile publice cu invatamantul au crescut in ultimii ani si datorita politicilor scolare adoptate, legislatiei in vigoare, nivelul invatamantului obligatoriu, facilitati, ajutoare, sponsorizari aduse scolilor din partea diferitilor participanti la viata economica. Pe termen lung, invatamantul contribuie la dezvoltarea economica a unei tari, stimuleaza progresul si ridica standardul de viata al populatiei. Ar fi insa si cateva conditii: invatamantul trebuie sa fie bine dimensionat, organizat rational, adaptat si adaptabil la nevoile prezente si viitoare ale societatii, condus cu profesionalism si competenta. Invatamantul, privit ca activitate de educare si formare profesionala, se concretizeaza in doua forme, strans legate intre ele: mai intai ca un proces de transmitere-receptie a informatiilor si apoi ca un proces indelungat de stocare si verificare treptata a acestora. Altfel spus, pe termen scurt, invatamantul apare ca o activitate consumatoare de Venit National, iar pe termen lung, ca un proces investitional in resurse umane.

Costurile invatamantului difera de la o tara la alta in functie de gradul de cuprindere a populatiei scolare in invatamant, de marimea si structura retelei scolare, de durata studiilor, de natura economica a cheltuielilor pe care le antreneaza etc. Rentabilitatea investitiilor educationale difera de la o tara la alta, de la o forma de invatamant la alta (primar, gimnazial, liceal, postliceal, universitar, postuniversitar). Studiile in domeniu au demonstrat ca rentabilitatea investitiilor in invatamant (in capital uman) este mai ridicata decat rentabilitatea investitiilor in economie (in capital real). Cresterea eficientei investitiilor in invatamant poate fi sporita pe diferite cai: prin cresterea gradului de cuprindere a populatiei scolare in invatamant, prin imbunatatirea structurii organizatorice a invatamantului, prin adaptarea planurilor de invatamant si a programelor analitice la cerintele fiecarei etape istorice determinate, prin ridicarea calificarii profesionale a cadrelor didactice, prin crearea infrastructurii necesare modernizarii procesului de invatamant. Daca imbunatatirile aduse invatamantului de toate gradele vor fi insotite de masuri adecvate pe linia ameliorarii tuturor celorlalte actiuni social-culturale, se va obtine un efect de antrenare deloc neglijabil asupra cresterii economice. Efectul agregat al investitiilor in resurse umane se va traduce printr-o crestere a P.I.B.-ului care va constitui o baza solida pentru alocarea unor sume mai mari din acest produs nevoilor social-culturale. Se pare insa ca investitiile in capital uman au devenit un concept prea ingust fata de aspiratiile omenirii. De aceea, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.) pledeaza, in rapoartele sale elaborate anual dupa 2009, pentru un nou concept de dezvoltare, si anume Dezvoltarea Umana Durabila (D.U.D.). Pentru a permite compararile intre state, s-a introdus Indicele Dezvoltarii Umane (I.D.U.), care cuprinde trei elemente: speranta de viata la nastere - se doreste ca viata sa fie lunga si sanatoasa; nivelul de educatie - se doreste acumularea de cat mai multe cunostinte; standardul de viata - P.I.B.-ul capabil sa asigure o viata decenta fiecarui individ; Pe linia invatamantului, Romania a inregistrat valori apropiate standardelor internationale la unii indicatori, dar si ramaneri in urma la altii. Astfel, in 2010, in Romania, rata alfabetizarii adultilor a fost de 96,9% fata de 95,8%, cat a reprezentat media inregistrata pe ansamblul tarilor cu I.D.U. ridicat. Evolutia populatiei scolare evidentiaza, in Romania, urmatoarele aspecte negative: in perioada postrevolutionara, ca urmare a unei evolutii demografice negative si a diminuarii gradului de participare in invatamant, populatia scolara s-a redus cu aprox. 1 milion de indivizi (-17,6 %), iar ponderea acesteia in totalul populatei a scazut de la 24% in 2008/2009 la 20,2% in 2009/2011;s-au redus efectivele scolare in invatamantul liceal (-43,7%), gimnazial (-23,5%), prescolar (-14,4%), profesional (-5,4%), primar (2%); cresterile de efective scolare inregistrate la invatamantul postliceal de specialitate si tehnic de maistri nu au compensat decat 4,6% din pierderile suferite de licee si gimnazii; cu toate ca numarul studentilor cuprinsi in invatamantul superior de stat a crescut apreciabil, cu 55,1%, la care se adauga cei 114500 de studenti care in 2008/2009 erau inscrisi la institutii particulare, proportia studentilor ce revin la 100.000 de locuitori in Romania (1626 studenti pe ansamblu in 2008/2011), ne situeaza cu mult in urma altor tari, chiar si in curs de dezvoltare. In ceea ce priveste durata invatamantului obligatoriu, in Romania este de 8 ani (sa redus fata de 10 ani), in timp ce in Germania si Belgia aceasta este de 12 ani, in Marea Britanie, Olanda, Moldova s.a., 11 ani, in S.U.A., Canada, Franta, Spania s.a., 10 ani, 9 ani in Austria, Cehia, Danemarca, Suedia, Grecia, China s.a., iar de 8 ani mai au Italia, Polonia, Brazilia, Bulgaria, Ucraina, India etc. (Anuar statistic, U.N.E.S.C.O. '95).

Cheltuielile cu invatamantul sunt de mai multe forme: cheltuieli curente de intretinere si functionare (cheltuieli cu personalul, cu burse si alte ajutoare acordate elevilor/studentilor, cheltuieli cu materiale si aparatura didactica cca. 80-90% din totalul cheltuielilor cu invatamantul) si cheltuieli de capital (cheltuieli cu constructii, dotari, modernizari cca. 10-20% din totalul cheltuielilor cu invatamantul).

Surse de finantare a cheltuielilor pentru invatamant si tendintele acestora cu precadere in cadrul invatamantului superior
Finantarea invatamantului se realizeaza din urmatoarele surse: bugetul statului (central sau local), surse ale populatiei, ale intreprinderilor destinate actiunilor de invatamant si educatie (transport, rechizite, uniforme), donatii, sponsorizari, venituri proprii ale institutiilor de invatamant (activ de cercetare, inchirieri, taxe de scolarizare etc.) si alte resurse externe (ajutoare nerambursabile, credite externe acordate de institutiile financiare externe). Invatamantul se finanteaza pe 3 categorii principale de institutii: invatamant primar si gimnazial, invatamant liceal/ secundar si invatamant superior. In Uniunea Europeana exista si o a patra categorie de institutii si anume invatamantul prescolar de cel putin 1 an. Bugetul statului reprezinta principala sursa de finantare a invatamantului cu precadere a celui preuniversitar. In Anexa 6 sunt prezentate date despre ponderea cheltuielilor publice pentru invatamant in totalul cheltuielilor publice, in totalul cheltuielilor publice pentru actiuni social-culturale si in P.I.B. Trebuie mentionat ca acest procent din P.I.B. a crescut in majoritatea statelor lumii in ultimii ani. Finantarea invatamantului din bugetul statului difera in functie de structura sistemului bugetar. In unele tari finantarea invatamantului preuniversitar revine bugetelor statelor sau bugetelor locale care folosesc resurse fiscale proprii, dar pot primi si subventii de la bugetul central sau guvernamental. Acesta este cazul Austriei, Marii Britanii, Suediei si Norvegiei. In Germania landurile finanteaza 74% din totalul cheltuielilor publice pentru invatamant. Din totalul cheltuielilor pentru invatamantul superior, landurile Germaniei finanteaza 88,7%, in timp ce, in celelalte tari ale lumii finantarea acestuia se face din bugetele centrale. Landul reprezinta o provincie autonoma in organizarea administrativa a Germaniei. In tarile dezvoltate si in cele in curs de dezvoltare exista doua tipuri de unitati de invatamant: publice (care in cea mai mare parte sunt finantate de stat) si particulare/ private (care pot fi independente sau partial subventionate de stat). Invatamantul privat este supus controlului statului si se conformeaza reglementarilor oficiale privind numarul si pregatirea cadrelor didactice, organizarea invatamantului, datele si structura examenelor. In invatamantul superior exista, in general, un numar redus de institutii private (de exemplu, in Austria nu exista institutii private de invatamant superior, in Suedia functioneaza doar una cu profil economic, in Franta exista doar Universitatea Catolica, iar in Olanda trei). Pe de alta parte, in S.U.A. aprox. 80% dintre institutiile de invatamant sunt private si functioneaza pe regimul taxelor de scolarizare: intre 5000 si 7000 U.S.D./an pentru invatamantul liceal si intre 20.000 si 32.000 U.S.D./an pentru invatamantul superior. Unitatile de invatamant private au ca principala sursa de finantare taxele scolare datorate de elevi/studenti, dar pot primi si donatii, sponsorizari. Daca aceste venituri sunt suficiente

unei functionari adecvate a institutiei, universitatea functioneaza independent, iar in caz contrar, in completarea acestor venituri, institutia primeste alocatii de la buget si astfel se considera o unitate subventionata. Populatia participa la formarea fondurilor unei institutii de invatamant in mod direct prin plata taxelor de scolarizare, dar si prin oferirea altor facilitati elevilor/studentilor: cazarea, transportul, rechizitele, cantina, uniforme. In multe tari manualele elevilor se acorda gratuit, definitiv sau sub forma de imprumut, in special datorita costurilor lor foarte ridicate (de exemplu, in S.U.A. un manual de liceu costa aprox. 40 U.S.D.). Cu toate ca institutiile de invatamant publice functioneaza ca institutii cu servicii gratuite, se recunoaste faptul ca, uneori, invatamantul public este gratuit pana la terminarea scolarizarii obligatorii, in practica numeroase institutii de invatamant trebuie sa faca fata unor cheltuieli suplimentare si atunci solicita interventii financiare ale parintilor elevilor (Commission Europenne, Structures des systemes d'enseignement et de formation initiale dans l'Union Europenne, Bruxelles, 2009). Se observa ca, o data cu constientizarea nevoii de educatie, populatia este dispusa, din ce in ce mai mult, sa investeasca in taxe de scolarizare, manuale si facilitati publice. In Romania, insa, nu se poate vorbi despre o participare activa a populatiei in aceasta directie, cauza fiind reprezentata in mod special de mentalitatea ei, care inca nu poate concepe importanta studiilor superioare in dezvoltarea unor abilitati, deprinderi, limbaj elevat care conduc la profesionalism, la formarea unei culturi generale vaste si, mai ales, in specializarea capitalului uman in ramura aleasa. O alta cauza ar fi nivelul scazut de trai, care nu permite continuarea studiilor intr-o unitate de invatamant superior. Intreprinderile efectueza cheltuieli pentru invatamant cu ocazia organizarii de cursuri de pregatire profesionala, de calificare a actualilor salariati sau a viitorilor angajati sau acorda burse private unor elevi/studenti in schimbul viitoarei colaborari. In Romania, un proiect de lege adoptat de Guvern va da posibilitatea elevilor, studentilor si celor care urmeaza cursuri postuniversitare, la institutii de invatamant acreditate de stat, sa primeasca burse private de la agenti economici sau persoane fizice. Pe baza contractului incheiat intre firme si elevi sau studenti, bursa privata poate fi acordata pe intreaga durata a studiilor sau pe o perioada mai scurta de timp. Cuantumul lunar al bursei trebuie sa acopere cel putin cheltuielile cu masa, cazarea si cele de intretinere, fara a se situa sub nivelul salariului minim pe economie. Insa, cea mai importanta prevedere a acestui proiect, o reprezinta faptul ca firmele sunt incurajate sa-si deschida larg buzunarele pentru intretinerea in scoala a tinerilor, prin faptul ca aceste burse private sunt deductibile fiscal. Aceasta inseamna ca agentii economici vor putea scadea din impozitul pe profit datorat sumele aferente acordate pentru burse daca sunt indeplinite doua conditii: bursele private acordate sunt in limita a trei procente din Cifra de Afaceri si nu depasesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.Conducerii intreprinderii nu i se permite, prin lege, acordarea acestui tip de ajutor catre elevii sau studentii cu un grad de rudenie mai mic de IV. Elevii si studentii sunt nerabdatori, unii patroni sunt dispusi sa-i ajute, insa, cadrele didactice sunt neincrezatoare. Donatiile, sponsorizarile sau alte forme de ajutor banesc nerambursabil ce pot fi primite de catre institutiile de invatamant sunt facute de catre intreprinderi, fundatii, societati de binefacere, asociatii non-profit sau chiar persoane fizice. In S.U.A. cei mai multi sponsori sunt fosti studenti ai respectivei institutii, dar si in multe alte tari se fac eforturi pentru a atrage sponsorizari si donatii din partea acestora.In Romania, aceste sponsorizari sunt oferite, in general, studentilor cu o stare materiala mai dificila, dar care sunt dornici sa urmeze cursurile unei institutii de invatamant superior acreditate de stat pe locurile subventionate. De exemplu, fundatia Blaizer din Braila acorda studentilor cazare, masa si o anumita suma de bani lunar, iar, in unele cazuri, mai ofera si o bursa pentru rezultate deosebite. De asemenea, una din conditiile impuse de anumite fundatii reprezinta o participare cat mai intensa si un nivel cat mai ridicat al

notelor in timpul anilor de studii excluzandu-se eventualitatea vreunei restante din momentul incheierii contractuli. In caz contrar, studentului respectiv nu i se mai ofera nici un fel de sprijin si poate sa-si continue studiile pe cont propriu daca mai doreste. Un alt instrument de finantare a invatamantului atat in Europa, cat si in S.U.A., il reprezinta sistemul de vouchere. Voucherele sunt niste cupoane cu acoperire in bani echivalente unui procent din impozitele platite de un anumit contribuabil. Se stie ca cheltuielile bugetare pentru invatamant au ca sursa principala impozitele platite de contribuabili. Sistemul de vouchere ofera acestora posibilitatea de a plasa suma de bani reprezentata de procentul din impozit care revine invatamantuli unei anumite unitati de invatamant aleasa spre a fi urmata de copilul sau. Unitatile de invatamant prezinta aceste cupoane reprezentantilor autoritatilor guvernamentale si cheltuielile respectivei institutii vor fi acoperite pe baza lor. Cu cat vor fi atrase mai multe cupoane, cu atat institutia va putea asigura un nivel mai ridicat al procesului de invatamant. De asemenea creste si calitatea frecventei si pregatirii scolare. In S.U.A. voucherele sunt date persoanelor cu un venit scazut care nu pot plati taxele care sa asigure un nivel de pregatire ridicat. Resursele externe in domeniul finantarii invatamantului se intalnesc in special in tarile in curs de dezvoltare si reprezinta cca. 10% din volumul total al cheltuielilor cu invatamant ale acestor tari. Resursele externe imbraca forma subventiilor directe, a imprumuturilor, a finantarilor sau se refera la dotarea institutiei cu aparatura si cadre didactice specializate.Subventiile directe sunt forme de ajutor banesc acordate institutiilor de invatamant de catre persoane fizice sau juridice cu scopul imbunatatirii calitatii respectivei institutii prin dotarea cu aparatura moderna, materiale si instrumente didactice si renovari. Finantarea invatamantului, ca resursa externa, reprezinta actiunea de asigurare a mijloacelor banesti necesare acoperirii cheltuielilor curente cerute de realizarea unui proiect, a unei activitati didactice, economice sau sociale. La nivelul unei institutii de invatamant, finantarea se poate realiza prin finantare externa, care se efectueaza pe baza resurselor rambursabile sau nerambursabile catre institutie si consta in principal in finantarea bancara, adica in credite pe termen scurt, mediu sau lung. In afara imprumutului bancar, o institutie de invatamant poate beneficia si de imprumut de folosinta (comodat), contract prin care o persoana fizica sau juridica imprumuta un bun neconsumabil in scopul folosirii temporare in mod gratuit. Institutia are obligatia de a restitui bunul in individualitatea sa dupa ce acesta nu-i mai este folositor. O alta forma de finantare o reprezinta autofinantarea realizata pe baza resurselor proprii concretizate prin diferite categorii de venituri (taxe de scolarizare, venituri din inchirieri de cladiri sau terenuri, venituri din cursuri de specializare efectuate de catre cadrele didactice ale respectivei instititii catre angajatii diferitelor societati sau intreprinderi). In Romania, legea 84/1995 a invatamantului, articolul 170, alineatul (1), prevede ca finantarea invatamantului sa se faca cu cel putin 4% din P.I.B., insa pana acum nu s-a atins acest nivel .Se pune foarte mult accent pe managementul fondurilor banesti ale institutiilor de invatamant deoarece acesta ar putea creste autonomia respectivelor institutii si ar putea genera competitie intre diferitele unitati de invatamant. In Anexa 11 sunt prezentate cheltuielile pentru educatie ale familiilor (private) si pentru formarea profesionala facute de catre agentii economici.

Imprumuturile pentru studii sursa moderna de finantare a invatamantului superior


In noile conditii de functionare a societatii in care traim se impune gasirea unor noi surse de finantare, care, alaturi de sursele traditionale de finantare a invatamantului, sa asigure fondurile necesare desfasurarii, dezvoltarii si modernizarii activitatii didactice in invatamantul superior. Se pare ca solutia acestei probleme o reprezinta imprumuturile pentru studii contractate de catre studenti pe perioada efectuarii studiilor universitare. Aceste imprumuturi contribuie la cresterea resurselor de finantare a invatamantului superior si in acelasi timp reprezinta un mecanism care impune studentilor alegerea specializarii dorite si incadrarea in perioada normala de promovare a anilor universitari. Aceasta forma inovatoare de finantare a invatamantului permite tuturor celor dornici de a studia sa o faca, in unele tari ajungandu-se chiar sa fie considerata o modaliatate de ajutorare a studentilor alaturi de burse sau alocatii de studiu. Aceste imprumuturi se pot contracta prin intermediul bancilor comerciale si respectiv prin acele institutii special create. In tarile cu o economie de piata dezvoltata, creditul reprezinta un instrument foarte important in majoritatea domeniilor de activitate, inclusiv in invatamant. In Europa, imprumuturile pentru studii se intalnesc in special in tarile nordice (Finlanda, Danemarca, Norvegia) si reprezinta de mai multi ani cea mai importanta forma de ajutor pentru studenti. Aceste imprumuturi sunt garantate de stat. In Finlanda, dobanda acestor imprumuturi este de 3,25% initial si creste pana la 6,25% la terminarea studiilor. Rambursarea se face in 10 ani dupa o perioada de gratie de 2 ani de la terminarea studiilor. In Danemarca rambursarea se face in 15 ani de la terminare. In Norvegia, peste 80% dintre studenti beneficiaza de aceste fonduri. Se observa ca, pe perioada studiilor, dobanda este zero, iar la terminarea studiilor se incepe perceperea unei dobanzi cu 4 - 5 procente sub nivelul practicat in mod normal de bancile comerciale. Rambursarea se face in 20 de ani. In Japonia imprumuturile pentru studii sunt foarte importante si de aceea s-a creat Fundatia japoneza de burse de studii care acorda fie numai imprumuturi (2/3 din totalul tranzactiilor), fie o combinatie intre imprumut si bursa. Imprumuturile se acorda cu dobanda redusa sau fara dobanda. In S.U.A. programele de ajutorare a studentilor sunt foarte vaste. Un astfel de program este Work and Study care permite studentilor sa lucreze si in paralel sa frecventeze cursurile. Cele mai raspandite imprumuturi pentru studii sunt cele garantate de guvern, insa, inaintea acordarii acestora se fac diverse examinari pentru a evita risipa si abuzul. Studentii beneficiari de aceste imprumuturi pot fi independenti (absolventii care urmeza studii aprofundate sau masterat) sau dependenti (studentii care frecventeaza cursurile unei facultati). Imprumuturile nu se fac de catre banci; guvernul obtine fondurile prin licitatii ale titlurilor de stat. Guvernul suporta dobanda acestor imprumuturi pentru studentii care sunt in activitate, care beneficiaza de amanari sau care sunt in perioada de gratie. Suma anuala de care beneficiaza in realitate studentul, depinde de dependenta sau independenta acestuia. Si in Romania exista posibilitatea folosirii imprumuturilor pentru studii. Pentru punerea in aplicare a prevederilor legii invatamantului, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a demarat o serie de actiuni pe linie legislativa si a initiat un mecanism concret de acordare a creditelor pentru studii. Cadrul legislativ fundamental referitor la

instituirea bursei speciale Guvernul Romniei este reprezentat de Legea nr. 157/2004, n aplicarea creia a fost emis Hotrrea Guvernului nr. 1516/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 157/2004 privind instituirea bursei speciale Guvernul Romniei pentru formarea managerilor din sectorul public, cu modificrile i completrile ulterioare. Potrivit prevederilor legale mai sus menionate, bursa special se acord n numele Guvernului Romniei, iar derularea operaiunilor aferente bursei se realizeaz de Ministerul Educaiei, Cercetrii, Tineretului si Sportului, mpreun cu un partener de implementare. n cazul nerespectrii clauzelor contractuale, beneficiarul restituie partenerului de implementare sumele acordate, precum si penalizrile si dobnzile stabilite prin contract. La rndul su, partenerul de implementare vireaz Ministerului Educaiei, Cercetrii, Tineretului si Sportului, n vederea restituirii ctre bugetul de stat, fondurile aferente obligaiilor nerespectate de beneficiar si recuperate de la acesta. Partenerul de implementare a fost, pn n 2009, Programul Naiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.) - Filiala Romnia, care nu se putea constitui ca parte n instan, n situaiile n care, n urma nerespectrii prevederilor contractuale, se impunea recuperarea de la beneficiarii programului a sumelor pltite cu titlu de burs. Prin Ordonana Guvernului nr. 27/2009, se prevede schimbarea partenerului de implementare a programului bursa special Guvernul Romniei. Astfel, conform acestui document, noul partener de implementare este Centrul Naional pentru Burse de Studii n Strintate. Prin Legea 329/2009 se aprob comasarea, prin fuziune a Ageniei de Credite pentru Studenii din Instituiile de Invmnt Superior de Stat si Particular Acreditate cu Centrul Naional pentru Burse de Studii n Strintate si nfiinarea Ageniei de Credite si Burse de Studii. La articolul III din Ordonana Guvernului nr. 27/2009 se stipulez c Hotrrea Guvernului nr. 1516/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 157/2004, privind instituirea bursei speciale Guvernul Romniei pentru formarea managerilor din sectorul public, urmeaz s fie modificat si completat n temeiul acestei Ordonane a Guvernului. M.E.C.T. a purtat discutii cu cateva banci comerciale pentru a testa disponibilitatea lor privind acordarea de credite de studiu - in 1998 cu B.C.R., BancPost si C.E.C., iar in 2000 cu B.R.D. De la inceput, insa, bancile nu au fost interesate de aceasta idee a Ministerului, in principal datorita nivelului redus al dobanzii (5-6%, max.. 10%) comparativ cu nivelul dobanzilor practicate pe piata. Pe de alta parte, nivelul redus al sumelor solicitate de studenti nu facea aceasta oferta atractiva (cca. 15 - 20 mil. lei). Unul dintre avantajele pe care M.E.C.T. si Directia Generala Buget- Finante au pus accent este castigarea de clienti statornici pe termen lung din randul celor ce ar urma sa beneficieze de aceste credite, insa nici acest argument nu a convins bancile romanesti. Mecanismul de acordare a creditelor pentru studenti stabilit de M.E.C.T. prevede urmatoarele: beneficiarii de credite sa fie studenti din institutii de invatamant superior de stat si particular acreditate, care urmeaza cursuri de zi si care indeplinesc urmatoarele conditii: -sunt in varsta de sub 30 ani; au un venit lunar pe membru de familie cel mult egal cu -salariul mediu pe economie; -au promovat toate examenele si probele anului precedent; -creditele bancare pentru studenti au ca obiect: -procurarea de carti si publicatii; -materiale didactice; -calculatoare personale; -instrumente si materiale de laborator;

-imbracaminte si incaltaminte; -cheltuieli legate de desfasurarea studiilor; -se pot acorda doua categorii de credite: -credite pentru studentii care prezinta garantii materiale (bunuri materiale proprietatea -studentului sau a altor persoane care accepta sa garanteze imprumutul) si profesionale (documente prezentate de la facultatea unde este student prin care dovedesc respectarea conditiilor cerute pentru acordarea creditului bancar); -credite pentru studentii care nu pot prezenta garantii materiale; pentru ei garantarea -imprumutului se face de catre M.E.C.T. care dispune de un fond de garantare constituit -din alocatii de la buget, donatii, sponsorizari, dobanzi, existent din 2008; volumul fondurilor de garantare a fost in 2012 de 7mld. lei. Limita maxima a creditului se va stabili prin normele metodologice privind acordarea de credite bancare. Banca comerciala care va acorda credite se va alege de catre minister prin licitatie publica, pe baza ofertelor cuprinse in "conditiile de creditare": comisia de licitatie va examina ofertele, care vor fi apreciate pe baza punctajului.Termenul de rambursare incepe dupa o perioada de gratie de doi ani dupa absolvire, in rate lunare si nu poate depasi 5 ani. Dupa 90 de zile de la absolvire debitorul va incepe sa plateasca dobanda aferenta creditului respectiv. Cu toate ca aceasta sursa de finantare ar putea ajuta foarte multi tineri sa urmeze cursurile unei facultati, sunt putin cei care stiu de existenta acestor credite speciale. In Romania insa, bancile nu acorda credite la standarde internationale. De exemplu, B.C.R. detine un pachet de credite pentru tratamente medicale, studii, conferinte, simpozioane si sejururi, in tara si in strainatate, in lei si in valuta. Creditele se acorda in lei pe o perioada de maxim 1 an si in valuta pe maxim 3 ani. Cele in valuta se acorda numai pentru desfasurarea in strainatate a activitatilor mentionate. Creditele pentru studii sunt destinate acoperirii costului scolarizarii (taxe de scolarizare), cheltuieli de intretinere, iar pentru studiile efectuate in strainatate si a cheltuielilor cu procurarea de material didactic, a cheltuielilor de transport. Solicitatul trebuie sa prezinte bancii din partea institutiei de invatamant un act doveditor (o adeverinta sau o scrisoare din partea facultatii). Creditul se acorda prin virament in contul institutiei de invatamant. La solicitarea clientului, in cazul creditelor acordate in valuta, o parte din suma (pana la 25% din credit), se poate acorda pe card, cec de calatorie sau in numerar. In mod expres, in cazul finantarii in lei a unor forme de scolarizare, la solicitarea clientului, suma aferenta cheltuielilor de cazare asigurata de institutiile de invatamant va putea fi virata beneficiarului creditului in contul curent, contul de card sau in cash. Creditul se acorda normal, ca si celelalte, numai persoanelor fizice care au un venit. Deci nu este posibila rambursarea creditului dupa terminarea studiilor (plata amanate). In anul 1999, a fost infiintata Agentia Sociala a Studentilor (A.S.S.) ca o institutie publica subordonata M.E.C.T., prin Hotararea Guvernului nr. 120/ 1999 publicata in Monitorul oficial nr. 90/ 02.03.1999 in art.2, alin. (1), subpunctul c) se stabileste una dintre sarcinile A.S.S: agentia elaboreaza si propune Ministerului Educatiei Nationale, actualul Minister al Educatiei si Cercetarii, normele metodologice de acordare a creditului bancar pentru studentii din invatamantul de stat. Agentia a elaborat si depus la M.E.C.T. Caietul de sarcini privind acordarea de credite bancare pentru studentii din institutiile de invatamant superior de stat si particular acreditate. Studentii care au aflat si s-au interesat de la A.S.S. de posibilitatea contractarii unor astfel de imprumuturi, siau manifestat interesul. Insa sunt foarte putini acei studenti care stiu de aceasta posibilitate si se impune deci ca M.E.C.T. si A.S.S. sa inceapa sa actioneze sustinut pentru intrarea in vigoare a acordarii de credite de studii. Ca o prima masura trebuie sa

se publice Caietul de sarcini si sa existe banci comerciale interesate sa-l cumpere si sa-l studieze. De asemenea, pentru a pune in functiune acest nou mecanism de finantare a cheltuielilor cu invatamantul superior si in Romania, trebuie sa se organizeze licitatii la care bancile sa participe din dorinta de a creste retail-ul bancar, de a aduce noi clienti, de a-si mari oferta de creditare si nu in ultimul rand de a-i ajuta pe studenti. Invatamantul este o cerinta indispensabila a progresului unei tari, iar a investi in capital uman este, pe termen lung, cea mai profitabila investitie. De asemenea, daca exista vointa, oricine poate fi student, iar facilitatile de care se beneficiaza sunt foarte variate.

Structura functionala a cheltuielilor publice ale Romaniei: ponderile acestora in P.I.B., in perioada 2008-2011 (in procente fata de total)
Destinatiile 2008 2009 2010 2011 cheltuielilor publice Cheltuielile 37,7 38,1 41,4 33,5 bugetului general consolidat TOTAL din care: Cheltuieli 16,9 16,9 16,6 15,4 publice socialculturale -din care 3,0 cheltuieli cu invatamantul Cheltuieli publice pentru actiuni economice Cercetare stiintifica 15,8 3,5 3,6 3,2

13,0

15,5

11,8

0,2

0,6

0,9

0,6