Lista mănăstirior rămase în Basarabia la sfârşitul secolul XIX (1898 -

1918)
          Până în 1812 au existat dincolo de Prut peste 40 de mănăstiri româneşti. După ce însă această
parte a Moldovei a trecut către Imperiul Rus, cea mai mare parte din mănăstiri au dispărut, fiind
prigonite economic; s-au desfiinţat însă mai cu seamă mănăstirile româneşti aşezate pe pământul
statului sau a particularilor.

          Guvernul rusesc, care a combătut cu înverşunare marea operă de secularizare a averilor
mănăstireşti din Ţara Românească sub domnia moldoveanului Cuza Vodă şi care a declarat-o de
faptă antireligioasă, în Basarabia din contra, printr-un şir de "ukazuri", a lichidat în folosul statului
averea celor mai multe mănăstiri, aşa că în anul 1898 nu mai exista în toată Basarabia decât 18
mănăstiri sau schituri din care 13 de călugări şi 5 de călugăriţe.

          Iată nomenclatura acestor mănăstiri:

Nr.  Denumirea Mănăstirii / Schitului  Judeţul din Basarabia sec. XIX

 1  Mănăstirea Hârjauca (Hârjăuca)  Orhei

 2  Mănăstirea Frumuşica (Frumoasa)  Orhei

 3  Mănăstirea Călăraşi (Călărăşeuca)  Soroca

 4  Mănăstirea Jaba (Japca)  Soroca

 5  Mănăstirea Hâncul  Chişinău

 6  Mănăstirea Herbovăţ (Hârbovăţ sau Gârbovăţ)  Orhei

 7  Mănăstirea Dobruşa  Orhei

 8  Mănăstirea Curcova (Curchi sau Curchiul)  Orhei

 9  Mănăstirea Săhărneni (Saharna)  Orhei

 10  Mănăstirea Chipriani (Căpriana)  Chişinău

 11  Schitul Ţigăneşti  Orhei

 12  Schitul Soruceni (Suruceni)  Chişinău

 13  Mănăstirea Condriţa  Chişinău

 14  Mănăstirea Coşeleva (Cuşelăuca sau Coşeleuca)  Soroca

 15  Mănăstirea Chirova (Hirova sau Ciurova)  Orhei

 16  Mănăstirea Tabora (Tabăra)  Orhei

 17  Mănăstirea Reciul (Răciula)  Orhei

 18  Mănăstirea Vărzăreşti  Chişinău

          Din aceste mănăstiri, Mănăstirea Chipriani (Căpriana) împreună cu schitul Condriţa au fost

închinate mănăstirii Zogravu (Zografu) din Muntele Athos; dintre celelalte Jaba (Japca), Herbobăţ
(Hârbovăţ) şi Călăraşi (Călărăşeuca), precum şi mănăstirile de călugăriţe Reciul (Răciula), şi
Vărzăreşti, din româneşti ce au fost, au ajuns spre sfârşitul sec. XIX ruseşti. Această schimbare s-a
făcut treptat încet cu încetul, călugării şi călugăriţele ruşi s-au strecurat treptat, treptat, pe furiş şi pe
pitiş, până ce au gonit cu totul elementul român. Se ajunsese ca serviciul divin în aceste mănăstiri să
fie oficiat în limba rusă şi numai panihidele, pentru care plătesc deosebit megieşii ţărani, se oficiau
uneori în limba ţării.

          Toate mănăstirile din Basarabia sec. XIX au fost aşezate cu secole în urmă în locuri retrase,
acoperite de păduri, în fundul văilor adânci, printre munţi şi codri. Cauza că anume asemenea locuri
se alegeau pentru întemeierea mănăstirilor, bineînţeles că, în afară de dorinţa celor care se retrăgeau
din lume de a-şi petrece viaţa în singurătate, mai era şi viaţa zbuciumată şi plină de pericole, în care
se afla această parte a Moldovei, mereu călcată de puhoiul invadatorilor, mereu ameninţată de
barbari. Aceste mănăstiri erau nu numai locaşuri de sfinte de rugăciuni şi de reculegere sufletească
pentru creştini, ci şi adăpost pentru locuitorii megieşi în timpurile de urgie, când cazacul şi tătarul
năvăleau prin sate şi cătune, prădând ţara întreagă de la Nistru până la Prut.

Vezi şi ...

Articolul: Mănăstirile din Republica Moldova

Bibliografie (surse):

1. Zamfir C. Arbure, Basarabia în secolul XIX, Bucureşti 1898.