Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1) Lupta împotriva leului din Nemeea. Valea Nemeii era pustiită de un leu fioros,
fiul lui Tifon sau al lui Ortros şi al Echidnei. Euristeu i-a poruncit lui Heracle să-i
aducă pielea leului. După ce a încercat în zadar să-l ucidă cu ghioaga şi săgeţile sale,
Heracle a reuşit să omoare monstrul sugrumându-l cu mâinile goale; s-a întors apoi la
Tirint ducând leul mort pe umeri. Pielea leului era atât de rezistentă, încât nimic nu
reuşea s-o sfâşie, cu excepţia ghearelor leului însuşi. Ulterior, Zeus a aşezat leul
printre constelaţii.
5) Curăţarea grajdurilor lui Augias. Euristeu i-a poruncit lui Heracle să cureţe într-
o singură zi grajdurile lui Augias, regele din Elida, care adăposteau trei mii de vite şi
nu fuseseră curăţate de treizeci de ani. Fără să pomenească de Euristeu şi de poruncile
sale, Heracle i s-a înfăţişat lui Augias, oferindu-se să-i cureţe grajdurile şi cerându-i în
schimb cea de-a zecea parte din vitele sale. Augias a acceptat şi Heracle, luându-l cu
sine ca martor pe Fileu, fiul regelui, a deviat cursul râurilor Alfeu şi Peneu, făcându-le
să treacă prin grajduri şi curăţându-le astfel într-o singură zi. Când Augias a aflat însă
că Heracle curăţase grajdurile din porunca lui Euristeu, a refuzat să-i dea a zecea parte
din turmele sale, aşa cum făgăduise, în ciuda mărturiei lui Fileu, care a fost alungat de
tatăl său. Dintr-o epocă următoare datează invazia Elidei de către Heracle, care i-a
omorît pe Augias şi pe fiul acestuia şi a instaurat jocurile olimpice.
7) Prinderea taurului din Creta. Taurul fusese trimis la Creta din mare, de către zeul
Poseidon, pentru ca Minos să-l sacrifice. Minos a fost însă cucerit de frumuseţea
taurului şi l-a oprit pentru sine, sacrificând alt animal în locul lui. Mâniat din cauza
acestei jigniri, Poseidon a făcut ca animalul să turbeze şi să provoace pagube mari în
insulă. Tradiţia spune că de acelaşi taur s-a îndrăgostit regina Pasifae, care a zămislit
cu el Minotaurul. Heracle a primit poruncă să-l prindă, ceea ce a şi făcut, ducându-i
taurul lui Euristeu; animalul a redevenit însă liber, iar în legendele despre Tezeu îl
regăsim astfel, în ţinutul Maraton.
8) Prinderea iepelor lui Diomede. Euristeu i-a poruncit lui Heracle să-i aducă iepele
regelui trac Diomede, pe care acesta le hrănea cu carne de om. Cu ajutorul unor
prieteni, Heracle a reuşit să prindă animalele şi să le ducă pe malul mării; aici a fost
însă înconjurat de bistoni. Pe durata luptei i-a încredinţat iepele prietenului său
Abderos, pe care ele l-au omorât; la sfârşitul luptei, bistonii au fost învinşi şi Diomede
a fost ucis, iar Heracle a dat trupul său iepelor ca hrană; în memoria prietenului
dispărut, eroul a întemeiat cetatea Abdera. Iepele, care s-au îmblânzit după ce au
mâncat trupul stăpânului lor, i-au fost duse lui Euristeu, iar apoi au fost lăsate libere,
fiind ucise de animalele sălbatice de pe muntele Olimp. În timpul trecerii lui Heracle
prin Tesalia a avut loc, potrivit lui Euripide, învierea Alcestei, care a fost adusă pe
pământ din infern de către erou.
10) Prinderea boilor lui Gerion. Gerion, monstrul cu trei trupuri, trăia pe insula
Eritia. Aici îşi ţinea Gerion vitele, care erau păzite de un gigant şi de un câine cu două
capete (Ortros) şi pe care Euristeu i-a poruncit lui Heracle să i le aducă. Printre
muncile preliminare prinderii boilor se numără ridicarea a două coloane (Coloanele
lui Hercule) de partea cealaltă a strâmtorii Gibraltar, coloane numite Calpe şi Abila,
lupta împotriva lui Anteu şi a lui Busiris. Legat de lupta cu Anteu este şi episodul
capturării lui Heracle de către pigmei. Epuizat din cauza căldurii soarelui, Heracle a
avut îndrăzneala să-l lovească cu săgeata pe însuşi Helios, zeul solar; impresionat de
curajul eroului, Helios i-a dăruit o barcă de aur, cu care Heracle a ajuns uşor pe insula
lui Gerion. Aici a reuşit să prindă vitele după ce i-a ucis pe paznici şi pe Gerion; la
întoarcere a fost implicat în numeroase aventuri secundare pe când străbătea Galia,
Italia, Iliria şi Tracia. După ce i-a înapoiat Soarelui barca de aur, Heracle s-a întors la
Euristeu cu vitele, care au fost sacrificate în cinstea Herei.
11) Culegerea merelor din grădina Hesperidelor. La nunta sa, Hera primise în dar
de la Geea nişte mere de aur, pe care le încredinţase Hesperidelor, în ţinutul
hiperboreenilor, să le păzească. Heracle a primit poruncă de la Euristeu să-i aducă
merele. Dificultatea sarcinii consta nu doar în faptul că eroul trebuia să treacă de
paznicul merelor, balaurul Ladon, ci mai ales în aceea că trebuia să găsească mai întâi
locul unde se aflau acestea. Descoperirea locului a fost o întreprindere grea şi de
durată; chiar şi anticii plasau diferit grădina Hesperidelor: uneori la vest de Libia,
uneori pe coastele muntelui Atlas, alteori în ţinutul hiperboreenilor. Numai Nereu l-a
putut îndruma pe Heracle, nu fără să încerce să-i scape cu orice chip. Asemenea
călătoriei de întoarcere după prinderea boilor lui Gerion, şi aceasta a fost presărată de
episoade colaterale: lupta cu Cicnos, cea cu Busiris şi cea cu Anteu, legate de altfel şi de
expediţia împotriva lui Gerion, urcarea pe muntele Caucaz, unde Heracle l-a eliberat pe
Prometeu, care era legat de o stâncă şi care, în semn de recunoştinţă, i-a oferit eroului câteva
sfaturi utile pentru acţiunea sa. În cele din urmă, Heracle a ajuns la muntele Atlas, după ce l-a
învins în luptă pe Triton, şi aici i-a dat lui Atlas sarcina să culeagă merele în locul său, oferindu-
se să susţină în locul acestuia bolta cerească. Atlas i-a adus merele, dar a refuzat să-şi reia locul,
şi numai printr-un şiretlic Heracle a reuşit să plece. Euristeu i-a dat eroului merele, dar acesta le-
a dăruit, la rândul său, Atenei, care le-a aşezat la locul lor. Potrivit unei alte versiuni, Heracle l-ar
fi ucis şi pe balaurul Ladon. În altă povestire, Hesperidele, disperate din cauza furtului merelor,
au fost preschimbate în copaci, sub care s-au odihnit mai apoi argonauţii. După o altă versiune,
balaurul a fost aşezat în cer, unde a devenit constelaţia Balaurului.
12) Prinderea lui Cerber în infern. În secvenţa tradiţională, aceasta este cea din urmă şi cea
mai grea dintre muncile lui Heracle. Însoţit de Hermes şi de Atena, Heracle a coborât în infern la
Tenaros, în Laconia, după ce a fost iniţiat în Misterele Eleusine, care te învăţau cum să ajungi în
lumea de dincolo. Când sufletele celor morţi au aflat că Heracle urma să vină, au fugit
înfricoşate. Au rămas doar Gorgona, care era însă o umbră iluzorie, şi Meleagru, care, în cuvinte
înduioşătoare, i-a povestit lui Heracle sfârşitul său şi i-a cerut veşti despre sora sa, Deianira. În
Hades, Heracle l-a eliberat pe Tezeu de chinuri şi pe Ascalafos de bolovanul care îl strivea; a
vrut să le ofere morţilor ca sacrificiu câteva vite din turmele lui Hades şi l-ar fi ucis pe paznicul
lor, Menetes, dacă Persefona nu l-ar fi împiedicat; în sfârşit, a primit de la Pluton permisiunea de
a-l lua cu sine pe pământ pe Cerber, cu condiţia să nu folosească arme. Heracle a reuşit să-l ia pe
Cerber şi i l-a dus lui Euristeu, apoi l-a condus înapoi în infern. Într-o variantă a povestirii
tradiţionale, Euripide îşi imaginează că, în timp ce Heracle se afla în infern, un uzurpator din
insula Eubeea, pe nume Creon, a încercat să pună stăpânire pe Teba. Heracle l-a înfruntat şi l-a
ucis; pe când aducea un sacrificiu de mulţumire, Hera i-a luat minţile. Nebunia lui Heracle era
explicată şi plasată diferit în cadrul întreprinderilor eroului.