Muncile lui Hercule

Publicat in Lecturi la lumina ceaiului

Hercule (sau Heracles, la greci) este unul dintre eroii cei mai populari din Mitologie,
datorită forţei şi iscusinţei sale, el simbolizînd omul care luptă cu forţele răului. Hercule
era fiul lui Zeus, conceput cu o muritoare, Alcmena. Aceasta, însă, a fost căsătorită cu
Amphitryon. Foarte virtuoasă, ea nu i-a cedat lui Zeus, decît atunci cînd acesta a apelat
la un vicleşug, şi anume a luat înfăţişarea lui Amphitryon. Naşterea lui a trezit răzbunarea
Herei, consoarta lui Zeus, care a trimis 2 şerpi să ucidă pruncul. Însă micuţul Hercule a
fost atît de puternic, încît a sugrumat şerpii. Amphitryon a aflat, de la Oracolul Tiresias,
ce erou mare va deveni Hercule şi cum va dobîndi el nemurirea.

De aceea, fiind un înţelept, i-a dat o educaţie aleasă fiului său nelegitim, demnă de un
adevărat erou. Timpul a trecut, iar Hercule a devenit un tînăr frumos, ce semăna, tot mai
mult, cu Zeus, tatăl său natural, mai ales la chip. Tot timpul avea o strălucire în ochi, o
lumină neobişnuită, divină. Hercule ducea o viaţă fericită la Theba, alături de soţia sa,
Megara, şi de cei 3 fii ai lor. Dar Hera, care îl ura, l-a trimis pe demonul nebuniei să-l
înţepe. Căzînd pradă halucinaţiilor, Hercule şi-a ucis soţia şi pe cei 3 copii, iar cînd mintea
i s-a limpezit, a înţeles ce nebunie făcuse. S-a îndreptat, atunci, spre Oracolul din Delphi,
să afle ce ar trebui să facă pentru a-i fi iertate păcatele.

Prin gura Pitiei, Zeul Apollo i-a comunicat că pedeapsa pentru crimele sale este aceea
de a pleca la Tirnit, locul de baştină al strămoşilor săi, unde trebuie să-l slujească, vreme
de 12 ani, pe Regele Eurystheus, vărul său. Numai îndeplinind cele 12 porunci
supraomeneşti ale acestuia, Hercule putea fi iertat pentru fărădelegile sale şi devenea,
astfel, un erou. Hercule s-a căsătorit cu prinţesa Deianira, care i-a dăruit o tunică magică,
ce-i aparţinea centaurului Nessus, şi care se presupunea că ar conţine licoarea iubirii.
Însă, tunica era impregnată cu otravă, aducîndu-i, de fapt, moartea lui Hercule. Sosind în
Olimp, el s-a împăcat cu Hera, aceasta fiind de acord să i-o dea de soţie pe Hebe, fiica
ei.

1. Prima muncă la care a fost supus Hercule de către fricosul şi nedemnul Rege
Eurystheus a constat în uciderea Leului din Nemeea, acesta pustiind împrejurimile şi
făcînd numai rău. În cinstea acestei isprăvi, regele a organizat Jocurile Nemeiene, care
constau în desfăşurarea unor întreceri sportive, precum trîntele, alergările, pugilatul şi
aruncările.

2. Uciderea Hidrei din Lerna. Hidra era un monstru cu trup de şarpe şi cu 9 capete de
balaur, care, la fel ca leul, făcea prăpăd în jurul ei. Unul din capete era nemuritor. După
o luptă grea, Hercule a reuşit să-i reteze hidrei capetele, inclusiv pe cel nemuritor, după
care şi-a înmuiat săgeţile în veninul ei. De atunci, orice fiinţă care ar fi fost atinsă de
săgeţile lui nu mai avea scăpare. După această ispravă, Hercule s-a întors, învingător, la
Tirnit, unde îl aştepta o nouă misiune. La fel ca Harap-Alb al nostru.
3. Mistreţul din Erymanthus şi lupta cu centaurii. Pe Muntele Erymanthus trăia un mistreţ
uriaş, care distrusese totul în jurul lui. Dar, alergînd după mistreţ, Hercule l-a rănit, mortal,
pe prietenul său, centaurul Chiron. Foarte supărat din pricina acestei întîmplări, Hercule
a prins mistreţul şi i l-a dus, plocon, lui Eurystheus, care, speriindu-se foarte tare, s-a
ascuns într-un vas mare din bronz.

4. Căpriorul kerinitic. Această făptură fusese trimisă de Zeiţa Artemis să-i pedepsească
pe oameni, pustiindu-le, acestora, ogoarele. Căpriorul era nespus de frumos: avea
coarnele de aur şi picioarele de aramă. Fugea ca vîntul prin munţii şi văile Arcadiei, fără
să obosească. Doar rănindu-l a putut Hercule să-l prindă. Însă a supărat-o foarte tare pe
Zeiţa Artemis, care, auzind că Regele Eurystheus poruncise prinderea căpriorului, l-a
iertat pe Hercule. Astfel, căpriorul cu coarne de aur a ajuns viu în mîinile lui Eurystheus.

5. Grajdurile lui Augias. Regele Eladei era Augias, el fiind proprietarul unor turme mari de
vite. Acesta s-a înţeles cu Hercule să-i cureţe grajdurile, în schimbul unei zecimi din
averea sa. Hercule şi-a făcut treaba, deviind cursul rîurilor Alpheus şi Peneus. Şi,
abătîndu-le prin mijlocul grajdurilor, a făcut ca tot gunoiul să fie dus de ape pînă-n seară.
Însă Augias nu s-a ţinut de cuvînt, motivînd că munca lui Hercule fusese o datorie, nu un
tîrg. Hercule nu a uitat ce i-a făcut meschinul rege, după cîţiva ani năvălind cu o oaste
mare în Elada şi omorîndu-l. În plus, a luat mai mult de 500 de tauri şi a pus la cale
Jocurile Olimpice. După unele voci, Jocurile Olimpice au fost inaugurate în anul 776 î.Chr.
şi au ţinut pînă în 393 d.Chr., cînd au fost interzise de Împăratul Theodosius, fiind
considerate incompatibile cu Creştinismul.

6. Eurystheus i-a poruncit să nimicească păsările stymphalide, care se numeau aşa

deoarece locuiau în jurul oraşului Stymphalos, din Arcadia, unde distruseseră totul.
Aveau ciocuri de aramă şi pene de bronz, pe care le transformau în săgeţi şi le aruncau
asupra oamenilor. (Şi Iason, în drumul său spre casă, s-a luptat cu aceste păsări pe
ţărmul Mării Negre). Hercule şi-a luat arcul şi a început să doboare păsările. Ca să scape,
cele mai iuţi au fugit departe, tocmai pe ţărmurile Pontului Euxin, şi nu s-au mai întors,
niciodată, la Stymphalos.

7. Taurul cretan. Acesta era taurul lui Poseidon, Zeul Mărilor, care făcea să se cutremure
Pămîntul. Poseidon i-a făcut taurul cadou lui Minos, regele Cretei, cu scopul de a-l jertfi
în cinstea lui Poseidon. Regele Minos, impresionat de frumuseţea acestuia, l-a păstrat şi
a jertfit un alt taur. Furios, Poseidon a făcut să turbeze adevăratul animal, acesta
distrugînd totul în jurul lui. Hercule a prins taurul, l-a dresat şi l-a dus din Creta în
Peloponez. În cele din urmă, turbînd din nou, taurul a fost ucis de marele erou atenian
Thezeu.

8. Iepele lui Diomede. Prieten cu Ulise, Diomede a ajuns rege în Tracia. El avea nişte
iepe fioroase, pe care le hrănea cu carne de om. Hercule l-a ucis pe Diomede şi le-a dat
iepelor lui să-i mănînce trupul. După ce s-au ospătat din carnea stăpînului lor, iepele au
devenit blînde şi s-au lăsat uşor prinse. După aceea, Hercule i le-a adus şi pe acestea lui
Eurystheus, care, însă, le-a dat drumul. Caii au fugit într-o pădure, unde au fost mîncaţi
de animalele sălbatice.

9. Brîul Hippoliytei. Hippolyte era regina amazoanelor şi purta un brîu primit de la Ares,
Zeul Războiului. În plus, brîul constituia şi dovada puterii ei asupra celorlalte amazoane.
Dar fiica lui Eurystheus năzuia, şi ea, la acel brîu, Hercule fiind trimis să i-l aducă.
Amazoanele s-au luptat, cu eroism, pentru acel brîu şi nu l-au cedat decît după ce au
pierit, multe dintre ele, în lupta cu puternicul luptător. Pînă la urmă au biruit, iar Hippolyte
a renunţat la brîu.

10. Boii lui Geryon. Eurystheus i-a poruncit lui Hercule să îi aducă boii lui Geryon. Eroul
din Mitologie a pornit la drum, spre Apus, pînă a ajuns la marginea Pămîntului, unde se
găseau animalele. Acestea păşunau pe o insulă şi erau păzite de Orthrus, un dulău cu
două capete. Hercule a ucis dulăul, dar şi pe un văcar. După aceea, a dus cirezile de boi
pe malul oceanului, unde aştepta Luntrea de Aur a lui Helios. Hercule s-a luptat cu Geryon
şi l-a ucis. În final, i-a adus boii lui Eurystheus.

11. Merele din Grădina Hesperidelor. Hesperidele erau nimfe, fiicele lui Atlas. Numele lor
erau: Aegle, Arethusa, Erytheia şi Hesperia. Ele păstrau Merele de Aur, darul de nuntă
de la Gaia pentru Hera. În faţa grădinii, Hercule a avut o discuţie cu Atlas: ,,Ţine-mi, puţin,
Pămîntul, pînă îţi aduc merele“, i-a spus vicleanul Atlas. Hercule, naiv, a executat şi a
văzut ce greu este Pămîntul, dar a înţeles că Atlas îl păcălise, ca să scape de povară.
,,Dragă Atlas, e greu Pămîntul“, i-a spus Hercule, dîndu-şi seama de înşelăciune. ,,Ţine-
l puţin, pînă îmi pun o blană pe umăr, că mă doare rău“. Atlas l-a crezut şi a rămas, pînă-
n ziua de azi, cu povara pe umeri.

12. Cea de-a douăsprezecea poruncă pentru Hercule este cea referitoare la Cerberus,
din împărăţia umbrelor subpămîntene, sau cîinele cu 3 capete, care stăpînea lumea
întunecată a lui Hades. Mulţi eroi şi multe fapte ieşite din comun a văzut Hercule acolo.
El a prins cîinele şi i l-a dus lui Eurystheus, la Mycena. Dar regele s-a speriat şi l-a rugat
pe Hercule să ducă monstrul înapoi, în Tartar. Cerberul, paznic al Infernului, simboliza
paza mormintelor de dincolo de Styx, care trebuiau ferite de fiarele sălbatice.

Paul Suditu