1.

Citește următorul text, reprodus din volumul Legendele Olimpului de Alexandru Mitru, care prezintă
înfruntarea cu leul din Nemeea a celui mai vestit erou grec, Heracle, numit mai târziu de romani
Hercule.

„Fiara era uriașă. Avea niște ochi mari, roșii și plini de sânge. Colții săi ascuțiți erau cât niște săbii și
străluceau în soare. Răgea-nfiorător. Întinzând bine arcul, Heracle a tras prima săgeată. Săgeata a zburat și l-
a lovit pe leu; dar s-a izbit de el ca de un zid de piatră. Nu i-a putut clinti măcar un fir de păr.

Heracle s-a mirat cum de n-a pătruns săgeata în trupul leului. Și a țintit mai bine. A tras încă o dată. Și iar
s-a dus săgeata vâjâind prin văzduh, s-a lovit ca de-o stâncă și a lunecat jos.

Leul răgea cumplit și, cu coama zburlită, cu ochii-nsângerați, se pregătea să sară către voinicul nostru.

Heracle nu s-a-nspăimântat. A mai tras o săgeată, dar s-a-ntâmplat la fel. Nici ultima săgeată nu l-a rănit
pe leu.

Putea să tragă el și-o mie de săgeți. […] Pielea-i era vrăjită. […]

Văzând eroul nostru că leul se repede, a ridicat măciuca și l-a lovit în creștet. Puterea lui Heracle era-
nspăimântătoare. De-ar fi izbit o casă, cumva, atât de tare, casa s-ar fi sfărâmat în mii de bucățele. Leul s-a
clătinat, dar pielea lui vrăjită l-a apărat și-acuma. Măciuca lui Heracle s-a rupt de la mijloc. Fără să stea pe
gânduri, voinicul s-a săltat spre gâtul leului, să-l prindă, să dea lupta. Numai că de-astă dată leul s-a-
nfricoșat. Urlând, s-a întors pe labe, mai că s-a răsturnat, fugind spre peșteră, și s-a ascuns acolo. […]

Heracle a intrat tot mai adânc în bezna acestei peșteri mari. Deodată a zărit două făclii aprinse. Așa i s-au
părut eroului în beznă ochii sticlind de ură ai leului uriaș. […]

— Aicea ești? Hai, vino! a glăsuit Heracle.

Leul, la rândul său, cu botul larg căscat, a sărit la Heracle.

Ce-a fost, nu știe nimeni. A fost o-nvălmășeală cum nu s-a mai văzut. Cât a durat? O zi, poate chiar două,
trei. Dar până la sfârșit, Heracle a cuprins leul strâns de grumaz.

L-a strâns atât de tare, până l-a-năbușit.

Leul, atunci, răpus, a căzut la pământ. […]

„Din blana ăstui leu, ce n-o poate străpunge în veacuri vreo săgeată, sau sabie, sau lance, am să-mi fac eu
veșmântul, a cugetat Heracle. Și țeasta lui de fier am să mi-o pun pe cap. […]

A tras însă zadarnic de piele s-o desprindă. […]

Atâta că Heracle nu era doar puternic, îndrăzneț și viteaz. Era și înțelept. Și cugetând mai bine, și-a dat
repede seama că sabia sau cuțitul nu-i erau de folos. Și a-ncercat flăcăul să jupoaie de piele îngrozitoarea
fiară chiar cu ghearele ei. […] Și, precum hotărâse, s-a-nveșmântat cu pielea, iar pe cap și-a pus țeasta.

1
 Prin vitejia lui își dobândise în luptă o platoșă și-un coif, prin care nu puteau să străbată săgeata, nici sabia
sau lancea.”

I. Descrieți leul. II. Precizați armele folosite de Heracle în luptă.

III. Prezentați calitățile lui Heracle. IV. Menționați ce v-a impresionat.
 De ce crezi că s-a înfricoșat leul tocmai când Heracle, rămas fără arme, l-a atacat cu brațele goale?
 Ce fel de puteri au Heracle și leul?
 De ce crezi că nu se știe exact cât a durat lupta?
 În ce transformă Heracle pielea leului?
 Identifică o comparație în textul dat.
 Menționează un supererou care seamănă cu Heracle.
 Scrie un text de 10-12 rânduri în care să-l prezinți pe Heracle. În vederea realizării compunerii, completează
în caiet schema de mai jos.

În redactarea textului tău, vei avea în vedere:

o să ai un conținut adecvat cerinței;

o să existe în compunere introducere, cuprins și încheiere, fiecare idee nouă fiind marcată printr-un paragraf;
o să te exprimi corect, clar și adecvat;
o să respecți normele de ortografie și de punctuație;
o să fii atent/atentă la aspectul textului, adică la așezarea în pagină și la felul cum scrii.

2
Heracle. Personaj grec mitic, definit de Pindar ca „erou divin” şi considerat de atunci ca având o
dublă natură, de zeu şi erou. Potrivit lui Homer, Heracle era fiul lui Zeus şi al Alcmenei, o
muritoare, soţia lui Amfitrion din Teba (Beoţia). Zeus s-a dus la Alcmena luând înfăţişarea lui
Amfitrion, pe când acesta era plecat la război; din această unire s-a născut Heracle.

În ziua când trebuia să se nască Heracle, pe când Zeus se lăuda că urma să devină tatăl unui erou ce
avea să domnească asupra neamului lui Perseu, care era strămoşul lui Amfitrion, precum şi al
Alcmenei, Hera, geloasă din cauza trădării soţului, a reuşit să-l convingă să jure că va fi rege
urmaşul lui Perseu ce urma să se nască în acea zi; s-a grăbit apoi să ajungă la Argos, unde a grăbit
durerile soţiei lui Stenelos, alt fiu al lui Perseu, şi a făcut ca Euristeu să se nască înainte de vreme,
amânând în acelaşi timp naşterea lui Heracle şi lipsindu-l pe acesta din urmă de domnia pe care Zeus
o pregătise pentru el.

Relaţia dintre Heracle şi Hera va rămâne întotdeauna ambiguă; în ciuda aversiunii zeiţei faţă de erou,
atestată de diferite versiuni şi episoade ale mitului, una dintre etimologiile propuse pentru a explica
originea numelui lui Heracle este „cel ce primeşte glorie de la Hera”, iar în diverse sanctuare ale
Herei muncile lui Heracle sunt reprezentate în sculpturi.

Alcmena a adus pe lume doi fii, Heracle şi Ificles, ultimul fiind fiul lui Amfitrion, mai mic cu o zi
decât Heracle. Natura divină a primului născut s-a manifestat atunci când, fiind încă în faşă, a
sugrumat doi şerpi pe care Hera îi trimisese să-l omoare. Acest prim episod constituie atestarea
eroului ca învingător asupra monştrilor, caracteristică prezentă şi în numeroase episoade ulterioare
ale mitului.

Diferite legende povestesc că, pentru a dobândi nemurirea, Heracle trebuia să sugă laptele Herei, cea
mai mare duşmană a sa. Potrivit unei versiuni a mitului, Hermes a aşezat copilul în poala zeiţei
adormite; laptele care a curs din sânul ei, ajuns pe cer, a format Calea Lactee. O variantă spune că
Atena a convins-o pe Hera să alăpteze copilul.

Copilăria şi adolescenţa lui Heracle se leagă, potrivit tradiţiei, de regiunea Tebei. Dascălii săi au fost
Amfitrion, care l-a învăţat să mâne carul, Autolicos pentru pugilat, Euritos pentru trasul cu arcul şi
Linos, care l-a învăţat să cânte din gură şi din liră. Acesta din urmă a fost ucis de elevul său cu lira,
pentru că îndrăznise să îl critice; pentru ca acest episod să nu se repete, Amfitrion l-a trimis pe
Heracle să-i păzească cirezile, activitate cu care eroul s-a îndeletnicit până la vârsta de optsprezece
ani. Educaţia sa a fost completată de Eumolpos, care l-a învăţat arta muzicii, şi de Radamante şi
Castor, care l-au învăţat, respectiv, trasul cu arcul şi folosirea armelor în general.

3
Din această fază a biografiei lui Heracle datează un atribut prezent în întreaga iconografie clasică şi
care constituie un element caracteristic: pe coasta muntelui Helicon a smuls din pământ cu mâinile
goale un măslin sălbatic, făurindu-şi din el celebra ghioagă ce îl însoţeşte în toate reprezentările
tradiţionale.

Poate că din această perioadă datează şi un alt atribut clasic, blana de leu pe care Heracle o poartă
adesea pe umeri în reprezentările sculpturale. Pe când o tradiţie arată că blana ar fi a leului din
Nemeea, alţii spun că ea provine din primul act de vitejie al eroului, pe când păzea cirezile tatălui
său pe muntele Citeron. Vitele lui Amfitrion şi cele ale lui Tespius, regele din Tespiai, erau
ameninţate de incursiunile regulate ale unui leu. Heracle a promis că va elibera acea regiune de
teroarea monstrului; în semn de recunoştinţă, regele Tespius l-a găzduit pe erou pe durata vânătorii,
oferindu-i-le şi pe cele cincizeci de fiice ale sale. Asemănarea dintre vânătoarea leului de pe muntele
Citeron cu prima muncă a lui Heracle, uciderea leului din Nemeea, i-a făcut pe unii să afirme că
fapta de vitejie de pe muntele Citeron trebuia să-i fie atribuită nu lui Heracle, ci unui erou din
Beoţia, pe nume Alceu, cu care Heracle a fost ulterior identificat.

Ulterior Heracle l-a învins şi l-a ucis pe Erginos, regele din Orhomenos, căruia tebanii erau obligaţi
să-i plătescă tribut. În luptă Heracle şi-a pierdut tatăl, pe Amfitrion, dar Creon l-a răsplătit dându-i-o
de soţie pe fiica sa Megara, cu care eroul a avut mai mulţi fii.

La puţin timp după aceasta, Hera i-a luat minţile, făcându-l să-şi omoare copiii pe care îi avea cu
Megara şi pe cei doi fii ai fratelui său Ificles. Copleşit de durere, Heracle s-a autocondamnat la exil
şi s-a refugiat la Tespius, care l-a purificat; apoi s-a dus la Delfi, ca să consulte oracolul, dorind să
afle unde trebuia să se stabilească. Pythia i-a impus numele de Heracle, care l-a înlocuit pe cel sub
care fusese cunoscut până atunci şi care a rămas ulterior ca epitet al său, Alcide sau Alceu (acest
nume are legătură cu cel al tatălui lui Amfitrion, care se numea Alceu); de asemenea, oracolul din
Delfi a spus că Heracle trebuia să se stabilească la Tirint, în slujba lui Euristeu, vărul său, unde urma
să rămână timp de doisprezece ani, la sfârşitul cărora avea să devină nemuritor.

Din perioada în care a slujit la curtea lui Euristeu (pentru a împlini voinţa Herei, exprimată în ziua
naşterii sale, şi ca pedeapsă pentru vina de a-şi fi ucis propriii fii) datează cele douăsprezece munci,
care sunt însă povestite abia de scriitorii târzii. Singura muncă amintită de Homer este coborârea lui
Heracle în infern şi lupta cu Cerber. Pe de altă parte, Homer menţionează şi lupta dintre Heracle şi
un monstru marin, expediţia sa la Troia pentru a-şi lua caii pe care Laomedon refuzase să-i dea,
precum şi războiul împotriva locuitorilor din Pilos, când a distrus întreaga familie regală, cruţându-l
doar pe Nestor.

4
Bradul, împodobit în vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumânărele şi panglici simboliza
pomul vieţii, arborele fertilizator, de bun augur. Simbolul bradului se regăseşte în foarte multe
piese de artă populară, precum covoarele, ştergarele şi iile.

Împodobirea bradului de Crăciun în zilele noastre

În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în
mediul rural, cât şi urban, odată cu aşteptarea, în seara de Ajun, a lui Moş Crăciun.

În povestirile părinţilor noştri, de cele mai multe ori bradul era adus de Moş Crăciun, atunci când copiii
dormeau. Sau, în locul lui Moş Crăciun, nu apucau să vadă decât bradul trecând pe sub fereastră.

Din plastic sau natural, miniatural sau imens, bradul nu lipseşte din nici o casă (cu copii) în Sfânta
seară a Crăciunului şi cu o nerăbdare crescută aşteptăm cu emoţie momentul magic al împodobirii
acestuia.

Beteala, globurile colorate ce sclipesc în lumina lumânărilor şi a luminiţelor ce dau parcă viaţă
bradului, steaua vestitoare a Naşterii Domnului Iisus urcată în vârful bradului, îngeraşii care ne
îndeamnă să trăim emoţiile Naşterii Pruncului Sfânt, toate ne anunţă Seara cea Mare.

După zilele de Crăciun, bradul rămâne decoraţiune de sezon, motiv de mândrie mai ales pentru
gospodarii care sunt gazde în această perioadă.

În cele mai multe din casele românilor există obiceiul ca bradul să fie aruncat (ars în foc) înainte de
Bobotează, urmând să se primenească locuinţa pentru sărbătoarea Botezului Domnului.

În acel moment, nostalgia pomului de Crăciun este alungată, spre a se face loc Noului An, în deplinul
sens al cuvântului.

Când se împodobește bradul de Crăciun?

Decorarea bradului este una dintre cele mai iubite tradiții din sezonul rece, însă puține persoane
respectă data la care ar trebui făcut acest obicei. Oamenii își aleg momentul potrivit în funcție de
timpul lor liber și dacă apare vreo ocazie specială în familie. Însă bradul ar trebui împodobit în Ajunul
Crăciunului, anume în seara de 24 decembrie. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii alegeau în
preajma acestei zile cel mai frumos pom de Crăciun și îl omagiau cu cele mai interesante decorațiuni
pe care le aveau în casă. Din el nu ar trebui să lipsească steaua sau îngerul din vârf, având în vedere
că aceste elemente simbolizează îngerii și steaua de la Betleem.

Așadar, după ce ai fixat bradul în suportul lui, respectă următorii pași:

1. Aranjează instalația luminoasă. Începe împodobirea de la baza pomului, având grijă să acoperi
fiecare ramură mai groasă. Înconjoară bradul cu instalația într-un mod armonios. Alege modele

5
 de instalație care nu încarcă bradul, ci care oferă o notă deosebită. Nu uita că acest tip de
ornament nu ar trebui să lipsească din bradul tău, pentru că el oferă tot farmecul.
2. Adaugă beteala. Nu există reguli atunci când vine vorba despre împodobirea bradului cu
beteală, atâta timp cât nu exagerezi la acest aspect. Începe decorarea din partea de sus a
bradului și adaugă mai multe obiecte de acest tip pe masură ce ajungi la ramurile de jos, unde
copacul este mai bogat. De la beteala clasică până la cea fancy, există o mulțime de modele cu
care poți să jonglezi atunci când împodobești bradul. Lasă-le să atârne firesc pe ramurile lui și
cu siguranță vei obține rezultatul dorit.
Potrivit tradiţiei, bradul se împodobeşte în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie . Nu contează cu ce
anume îl decoraţi sau în ce culori, important este să puneţi în vârf un înger sau o stea, ce reprezintă
îngerii sau steaua de la Betleem.