Ştefan cel Mare

Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei
între anii 1457 şi 1504. Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de
diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării,
iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri
contemporani, iar, graţie tradiţiei populare, a fost transformat într-un erou
legendar.
După uciderea tatălui său Bogdan, Ştefan vine cu oaste, ajutat de Vlad
Ţepeş, domnul Ţării Româneşti, şi - după înfrângerea lui Petru Aron în "tina
de la Doljeşti", la 12 aprilie si la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava
şi pe locul ce se chema câmpia Direptăţii, lângă cetatea de scaun, întreabă
pe toţi de faţă, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte
cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveţi, ostaşi şi "toată ţara" proclamară pe
Ştefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinţilor şi strămoşilor lui.

Moldova in timpul domniei lui Ştefan cel Mare

În vremea lui Ştefan, Moldova se întindea peste toate ţinuturile de la
Carpaţii răsăriteni până la Nistru. Ţăranii răzeşi, proprietari de pământ, erau
chemaţi să vie la solicitarea domnului la "oaste". Alături de ei, un rol
important jucau cetele boierilor, care veneau cu ţăranii de pe moşiile lor, şi
cetele târgurilor, alcătuite din târgoveţi, care se puteau strânge mai repede în
caz de nevoie. Oastea mare a lui Ştefan era deci o "oaste de ţară", la vremea
aceea puţini fiind lefegii (mercenari). Ţara era apărată de cetăţi ca Soroca şi
Cetatea Albă la Nistru, cetăţile Hotinului, Tighinei şi Sucevei la Nord, spre
Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe Siret cetatea Romanului.

1
 Ţara era bogată, negustorii italieni, polonezi sau armeni, care treceau
prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg), aducând din Orient
mirodenii, covoare, metale şi pietre preţioase, iar din Apus postavuri şi arme,
lăsau mult bănet în visteria domnească. Astfel se explică cum a avut Ştefan
mijloace materiale ca să lupte fără încetare în lunga lui domnie. Căci el
trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor -
polonezi sau unguri - nu se putea bizui, şi unii şi alţii voiau să aibă sub
suzeranitatea lor Moldova. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea
Imperiului Otoman, care - după cucerirea Constantinopolului la 1453 - sub
sultanul Mahomed II îşi continua înaintarea în inima Europei.

Relaţiile cu Ţara Românească

Prevăzând că va avea în curând de luptat cu Turcii, Ştefan voia să aibă

în Ţara Românească un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu cel
Frumos. În anul 1470 Ştefan începu ostilităţile, prădând Ialomiţa şi arzând
oraşul Brăilei (la 27 februarie, în "marţea brânzei"), dar îndată Turcii au
răspuns, trimiţând pe Tătari în Moldova. Ştefan se îndreptă atunci împotriva
noului duşman şi-l învinse în dumbrava de la Lipnic, pe Nistru. După alte
ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la Turci (în noiembrie 1473, Ştefan
cucereşte cetatea Dâmboviţei de la Bucureşti), iar Ştefan puse în scaunul
Ţării Româneşti pe aliatul său, Laiotă Basarab.

Conflictul cu Imperiul Otoman

În 1476, Ştefan ajută pe Vlad Ţepeş să reia tronul, insă acesta este
ucis la puţin timp de boieri. Cinci ani mai târziu, în iulie 1481, Basarab
Ţepeluş este înfrânt de Ştefan la Râmnicu Sărat. În amintirea acestei bătălii,
domnul Moldovei ridică în Râmnic o biserică cu hramul Sfânta Parascheva,
lăcaş ce va dăinui până la sfârşitul sec. XIX. După 1482, relaţiile cu Ţara
Românească au devenit mai bune, pe tronul de la Târgovişte venind Vlad
Călugărul, sprijinit de unguri, ce se arătase deschis pentru reglementarea
problemelor de hotar (Cetatea Crăciuna este cedată lui Ştefan).

În 1484, noul sultan, Baiazid al II-lea, atacă pe neaşteptate cetăţile

Chilia şi Cetatea Albă şi le cucereşte, ceea ce a avut pentru Moldova urmări
foarte nefavorabile.

2
 Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele
scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a zidit 44
mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă o biserică. Bătrân
şi bolnav de gută, după o domnie îndelungată de 47 de ani - neobişnuită
pentru acele vremuri - marele domnitor închise ochii la 2 iulie 1504.

Iară prea Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în
mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toţi ca pe
un părinte al său...(Grigore Ureche)

In cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent.

Luptând de la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să
impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Din nefericire,
mărimea redusă a populaţiei şi resursele limitate au făcut ca, o dată cu
modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară largă a armelor de
foc, scumpe şi greu de manufacturat) Moldova să nu mai poată ţine pasul cu
vecinii mult mai bogaţi.