Motto

“Nu există
în viaţă nimic mai bun
ca
sănătatea.”

Platon

2
 CUPRINS

Motto ................................................................................................................................................. 2.
Argument .......................................................................................................................................... 5.
Capitolul I. Consideratii generale asupra supozitoarelor ............................................................ 6.
I.1 Introducere .................................................................................................................................. 6.
I.2 Scurt istoric al supozitoarelor ....................................................................................................... 6.
I.3 Supozitoarele in farmacopeile romane ...................................................................................... 8.
Capitolul II. Supozitoare rectale ................................................................................................. 10.
II.1 Definitie. Caracterizare ............................................................................................................. 10.
II.2 Clasificarea supozitoarelor ........................................................................................................ 11.
II.2.1 Tipuri speciale de supozitoare ........................................................................................ 12.
II.3 Avantajele si dezavantajele administrarii medicamentelor pe cale rectala ............................... 14.
II.4 Absorbtia principiilor active administrate pe cale rectala ......................................................... 15.
II.4.1 Factori anatomo – fiziologici care influenteaza absorbtia ............................................. 15.
II.4.2 Factori privind proprietatile substantelor active ............................................................. 18.
II.4.3 Factori privind proprietatile bazelor de supozitoare si ale adjuvantilor asociati ............. 19.
II.5 Excipienti pentru supozitoare .................................................................................................... 22.
II.5.1 Clasificarea excipientilor si caracteristicile lor .............................................................. 22.
II.5.2 Excipienti liposolubili (grasi) ......................................................................................... 23.
II.5.3 Excipienti hidrosolubili .................................................................................................. 27.
II.5.4 Excipienti autoemulsionabili .......................................................................................... 31.
II.5.5 Substante auxiliare ......................................................................................................... 32.
II.6 Prepararea supozitoarelor .......................................................................................................... 32.
II.6.1 Prepararea prin modelare manuala ................................................................................. 32.
II.6.2 Prepararea prin presarea in forme .................................................................................. 34.
II.6.3 Prepararea prin topirea si turnarea in forme ................................................................... 34.
II.6.4 Alte metode de preparare a supozitoarelor ..................................................................... 37.
II.7 Controlul calitatii supozitoarelor ............................................................................................... 38.
II.7.1 Controlul organoleptic .................................................................................................... 38.
II.7.2 Controlul fizic ............................................................................................................... 38.
II.7.3 Controlul chimic ............................................................................................................ 40.

3
 II.7.4 Controlul microbiologic ............................................................................................... 40.
II.8 Alte preparate rectale ............................................................................................................... 41.
II.8.1 Capsule gelatinoase rectale ........................................................................................ 41.
II.8.2 Preparate lichide - soluţii, suspensii, emulsii rectale ................................................. 42.
II.8.3 Pulberi si comprimate pt soluţii si suspensii rectale ................................................... 43.
II.8.4 Preparate rectale semisolide ......................................................................................... 43.
II.8.5 Spume rectale ............................................................................................................... 44.
II.8.6 Tampoane rectale ........................................................................................................ 44.
II.9 Exemple de supozitoare ........................................................................................................... 45.
II.9.1 Supozitoare realizate in industrie .................................................................................. 45.
II.9.2 Supozitoare magistrale .................................................................................................. 48.
Capitolul III. Otoconii ................................................................................................................. 52.
III.1 Notiuni introductive ................................................................................................................. 52.
III.2 Prepararea otoconiilor .............................................................................................................. 53.
III.3 Aplicarea otoconiilor .............................................................................................................. 53.
III.4 Exemple magistrale de otoconii ............................................................................................... 54.
Capitolul IV. Forme farmaceutice vaginale – Supozitoare vaginale ....................................... 56.
IV.1 Istoric si notiuni introductive ................................................................................................... 56.
IV.2 Clasificarea formelor frmaceutice vaginale ............................................................................. 58.
IV.3 Supozitoare vaginale – Ovule .................................................................................................. 60.
IV.4 Comprimate vaginale ............................................................................................................... 62.
IV.5 Capsule vaginale ...................................................................................................................... 63.
IV.6 Solutii, emulsii si suspensii vaginale ....................................................................................... 63.
IV.7 Comprimate pentru solutii sau suspensii vaginale ................................................................... 64.
IV.8 Preparate vaginale semisolide .................................................................................................. 64.
IV.9 Spume vaginale si tampoane vaginale ..................................................................................... 65.
IV.10 Exemple supozitoare vaginale industriale si magistrale ........................................................ 65.
Capitolul V. Forme farmaceutice uretrale – Supozitoare uretrale .......................................... 68.
V.1 Definitia si clasificare (Solutii, irigatii, spalaturi uretrale, Preparatele uretrale semisolide,
Bujiuri) .............................................................................................................................................. 68.
V.2 Exemple magistrale de supozitoare uretrale ............................................................................ 70.
Capitolul VI. Concluzii ................................................................................................................. 72.
Capitolul VII. Bibliografie ............................................................................................................ 73.

4
 Argument

Am ales aceasta lucrare “Supozitoarele” pentru a evidentia avantajele tratamentului

medicamentos cu ajutorul acestei forme farmaceutice.

Avantajul major al tratamentului cu medicamente pe cale rectala consta in posibilitatea

asigurarii unui efect local in regiunea anorectala sau a unui efect pentru activitatea sistemica, dupa
absorbtia medicamentelor in organism.

Pentru o actiune locala in medicatia rectala, se urmareste refacerea integritatii mucoasei

rectale, a troficitatii (hemoroizi, rectite) cand este necesara o actiune prompta prin neeliberarea
rapida a substantelor active din excipienti. Tratamentul mai poate urmari evacuarea continutului
intestinal (constipatii), actiune antiparazitara (parazitoze intestinale) sau examinarea radiologica a
partii inferioare a intestinului cu substante radioopace (rectoscopii, radioscopii).

Pentru o actiune generala, se administreaza o gama variata de medicamente, precum

analgezicele, sedativele, tranchilizantele, antireumaticele, vasodilatatoarele si altele. In acest fel se
evita pasajul medicamentelor prin ficat, protejand substantele active sensibile de actiunea enzimelor
hepatice si asigurand un raspuns farmacodinamic superior uneori fata de administrarea perorala.

Se prefera calea rectala de administrare in urmatoarele cazuri:

- in cazul existentei vomismentelor;

- in cazul existentei obstructiilor gastrointestinale, cand principiile active risca sa fie

inactivate de secretiile enzimatice intestinale;

Se recurge la aceasta cale si cand medicamentele nu pot fi aplicate pe cale parenterala sau digestiva
la adult; fiind o cale neinvaziva, prezinta avantaje deosebite in medicatia pediatrica.

5
 Capitolul I. Consideratii generale asupra supozitoarelor

I.1 Introducere

Administrarea substantelor medicamentoase sub forma de supozitoare se refera la

posibilitatea utilizarii lor ca:
 supozitoare rectale, care se administreaza pentru tratamentul local al mucoasei rectale,
rectului sau pentru un efect sistemic posibil prin absorbtia medicamentelor prin mucoasa
rectala;
 supozitoare vaginale, care se administreaza endo – vaginal pentru o terapie strict locala in
afectiuni ale aparatului genital feminin;
 otoconii sau supozitoare auriculare sau supozitoare nazale utilizate in tratamente otologice
sau pentru aplicare endo – nazala;
 sisteme terapeutice rectale (tip Osmet) aplicate in rect sau sisteme terapeutice vaginale (tip
Progestasert, Biograviplan) introduse intrauterin, care asigura o cedare controlata a
medicamentului pe timp prelungit.

Alaturi de aceste forme solide in terapia uro – genitala se foloseste o gama larga de alte
forme farmaceutice lichide, semisolide, pudre sau aerosoli.
Farmacopeea romana ed. IX cuprinde sub denumirea comuna de „SUPPOSITORIA” atat
formele administrate pe cale rectala, cat si cele destinate aplicarii pe cale vaginala sau uretrala. Fiind
vorba de acelasi loc de administrare, este posibila selectarea dupa necesitati, clima sau natura
afectiunilor, a unor forme ca: rectotampoanele, rectiolele, capsulele rectale, comprimate rectale sau
vaginale, singure sau alternand cu forme clasice ca: bai, irigatii, pensulatii, unguente, pulberi,
aerosoli si clisme.

I.2 Scurt istoric al supozitoarelor

Supozitoarele reprezinta una dintre cele mai vechi forme medicamentoase si se poate sustine
ca originea lor se gaseste in cea mai indepartata antichitate, cand se utilizau supozitoare si spalaturi
sau clisme.

6
 Daca se da crezare unui mit, o barza a inventat spalatura, introducandu – si cu ciocul apa de
mare in rect. Omul nu a facut decat sa imite si sa perfectioneze gestul pasarii.
In lucrari foarte vechi se gasesc mentionate supozitoare pe baza de argint sub termenul de
MAGERARTA.
Date cuprinse in Papirusul Ebers (1600 i.e.n) ca si in tablitele asiriene atesta ca medicii evrei,
egipteni, din Mesopotamia si medicii greci utilizau calea de aplicare rectala pentru unele
medicamente.
In lucrarile celebrului medic grec Hippocrate (460 – 375 i.e.n) ca si al altor medici din
antichitate, se gasesc formule pentru aplicare rectala, cu actiune locala laxativa sau purgativa, de
exemplu pe baza de bila, sau cu actiune antihemoroidala cu alaun si gogosi de ristic.
Dioscoride (79 e.n) prescria supozitoare si pesarii pe baza de glande macinate si cu extract de
opiu.
Rufus din Ephes utiliza supozitoare avand ca suport mierea concentrata, rezine uscate,
smochine taiate si stafide.
Galenus (131 – 200 e.n) aplica, pentru prima data, supozitoare purgative pe baza de sapunuri
si alte formule, care ca si cele ale lui Avicena de mai tarziu (980 – 1037 e.n), s – au mentinut in uz
pana in secolul XVI.
In general pana in aceasta perioada, incluzand si perioada lui Avicena, se utilizau cele mai
diverse materiale ca suport pentru prepararea supozitoarelor: mierea concentrata, ceara, grasimi,
sapunuri, bucati de os, lemn, radacini si tulpini vegetale, materiale textile, fire de in, lana, imbibate
sau invelite cu diverse substante active.
In 1762 farmacistul parizian A. Baume introduce ca excipient untul de cacao. Este o data
importanta in lunga evolutie a acestei forme farmaceutice, deoarece acest excipient va ameliora
tehnica de preparare a supozitoarelor si a calitatii lor, iar pe de alta parte proprietatile deosebite ale
acestui excipient fac ca el sa fie utilizat pana in zilele noastre, fiind oficializat in toate farmacopeile.
Ulterior Lewin si Eschbaum (1897) asociaza masa de unt de cacao cu mici cantitati de
axungie, Dieudonne (1902) cu lanolina, iar Scoville (1912) cu ceara si cetaceu.
Alaturi de untul de cacao, Dieudonne in 1897, a propus utilizarea masei de gelatina –
glicerina care a fost oficializata in Farmacopeea franceza in 1908 si in cea britanica in 1898.
De asemenea, agar – agarul a fost propus ca excipient pentru supozitoare in 1897 de catre
Delahaye, Lewin si Eschbaum.
Unele dezavantaje ale untului de cacao care au inceput sa fie semnalate dupa utilizarea sa
mai larga au impulsionat cercetari de inlocuire a acestui produs natural, care s – au finalizat prin

7
introducerea unor excipienti din categoria polimerilor de oxid de etilen si mai ales a gliceridelor
semisintetice si sintetice care au fost oficializati in cele mai actuale farmacopei.
In functie de evolutia excipientilor utilizati, s – a imbunatatit si tehnica de preparare a
supozitoarelor. De la practica initiala primitiva de imbibare sau inmuiere cu substante active a unor
suporturi, dupa introducerea untului de cacao s – a trecut la procedeul de modelare manuala si apoi
de presare.
Presa pentru supozitoare a fost realizata de Kummer in 1880. Procedeul de turnare s – a
aplicat initial utilizand forme de turnare din hartie, iar apoi blocuri metalice de turnare, ultimile fiind
concepute de Chapman in S.U.A in 1864.
Trecerea la realizarea prepararii industriale a supozitoarelor a rezolvat probleme de crestere a
randamentului prin utilizarea pe de o parte, de forme de turnare din mase plastice care servesc in
acelasi timp ca ambalaj si, pe de alta parte, a unor agregate semiautomate si automate de cea mai
mare productivitate. In fine, in prezent castiga teren procedeul industrial superior de realizare a
supozitoarelor prin comprimare cu ajutorul unor instalatii similare cu cele utilizate la realizarea
comprimatelor.
Concomitent cu progresele realizate in tehnologiile de obtinere a supozitoarelor utilizate in
prezent, s – au dezvoltat si conditiile de calitate si mijloacele perfectionate de urmarire a acestora.

I.3 Supozitoarele in Farmacopeile Romane

Supozitoarele sunt oficializate inca din prima editie a Farmacopeii Romane, din 1863. In
aceasta editie sunt inscrise supozitoare de unt de cacao denumite cepsoare de unt de cacao. De
asemenea, sunt inscrise si supozitoare vaginale – globule camforate.
Pentru prima data in editia a IV-a a Farmacopeii Romane din 1926 apare o monografie de
generalitati pentru supozitoare in care se mentioneaza ca excipienti untul de cacao, sapunul de
stearina glicerinat si masa de gelatina – glicerina. De asemenea, se fac precizari privind lungimea lor
de 3 – 4 cm si greutatea de 1,5 – 5 g. Se oficializeaza si o monografie de peneralitati privind
globulele, ca excipient fiind prevazut untul de cacao si masa de gelatina – glicerina.
In Farmacopeea Romana editia V din 1943 – sunt inscrise 3 monografii de generalitati,
separat pentru supozitoarele rectale, vaginale si uretrale.
In cazul supozitoarelor rectale ca excipient se prevede untul de cacao caruia i se poate asocia
lanolina. Lungimea lor este fixata la 3 – 4 cm, iar greutatea de 2 – 3 g pentru adulti si 1 – 1,5 g
pentru copii. Intr – o monografie separata se prevad supozitoarele de glicerina.

8
 Farmacopeea Romana editia VII din 1956, in monografia de generalitati pentru supozitoare
indica ca excipienti pe langa untul de cacao, amestecuri de grasimi, masa de gelatina – glicerina;
pentru prima data grasimi hidrogenate sau produse sintetice corespunzatoare. Se prevede de
asemenea adaosul, la nevoie, a unei mici cantitati de emulgator, iar pentru a mari consistenta, o
cantitate de cel mult 5% ceara.
In Farmacopeea Romana editia VIII din 1965, toate cele trei feluri de supozitoare sunt
cuprinse intr – o singura monografie de generalitati, iar pe langa excipientii citati pana la aceasta
editie apar, pentru prima data, polietilenglicolii. Intr – o monografie separata se prezinta
supozitoarele de glicerina pe baza de sapun de stearina si glicerol.
In Farmacopeea Romana editia IX din 1976, se mentine includerea supozitoarelor rectale,
vaginale si uretrale intr – o singura monografie de generalitati cuprinzand datele cele mai complete
privind prepararea si controlul de calitate al supozitoarelor. Se inscrie, de asemenea, o monografie
separata pentru supozitoarele de glicerina, precum si doua monografii de supoziotare cu
noraminofenazona si, respectiv, cu paracetamol.

9
 Capitolul II. Supozitoare rectale - SUPPOSITORIA

II.1 Definitie. Caracterizare

Supozitoarele rectale, denumite de F.R. ed. IX ,, SUPPOZITORIA”, fac parte din formele
farmaceutice solide care se administreaza pe cale rectala in scopul realizarii unei medicatii cu efect
local in rect, sau pentru exercitarea unei actiuni generale asupra intregului organism dupa absorbtia
prin mucoasa rectala.
In F.R. ed. IX, in monografia „SUPPOZITORIA” se includ supozitoarele rectale, cat si cele
administrate pe cale vaginala sau uretrala. F.R. ed. IX le defineste ca fiind „ preparate farmaceutice
solide de forme diferite destinate a fi administrate pe cale rectala, vaginala sau uretrala”. De
asemenea, F.R. ed. IX oficializeaza pe langa monografia de „Generalitati” inca 3 monografii care se
refera la supozitoare rectale.
Supozitoarele rectale sunt forme
farmaceutice destinate a fi introduse in rect,
de forma conica, cilindrica sau de torpila
(torpedo), sau de orice alta forma care sa
faciliteze introducerea in rect. Aceste forme
se topesc, se dezagrega sau se dizolva la
temperatura corpului. Diametrul bazei este
de 8 – 10 mm, lungimea de 20 – 30 mm si
greutatea de 2 – 3 g pentru adulti si 1 – 2 g
pentru copii.
Primele doua forme, conica si
cilindrica se obtin in receptura prin
modelare, iar forma de torpila este obtinuta
prin metoda de turnare industriala, in forme
speciale. Forma de torpila este cea mai
recomandata, caci asigura ramanerea
supozitorului in primii 2 – 3 cm ai rectului Fig.1 – Diferite forme de supozitoare rectale
unde resorbtia se face prin venele hemoroidale inferioare si medii, care se varsa in vena cava si in
circulatia generala evitand bariera hepatica.
In Farmacopeea Helvetica, 1933, se includ sub denumirea de supozitoare si alte preparate,

10
cum sunt: capsule rectale, comprimate rectale sau supozitoare liofilizate.

Capsulele rectale sunt preparate din gelatina sau alti polimeri, ca:
metilceluloza, carboximetilceluloza sodica, in asociere cu polimeri pe baza de
acid acrilic. Sunt elastice, au o forma alungita, o lungime de 2,6 cm, cu un
diametru de 1 cm, sau cu dimensiuni mai reduse pentru uz pediatric. Se
introduc substante active sub forma lichida, semisolida sau solida, sub Fig.2 – Capsula rectala
forma de suspensii sau solutii uleioase, de origine vegetala, minerala sau cu lecitina.

Rectiola sau microclisma reprezinta o forma unidoza de administrare rectala a

medicamentelor. Substantele active dispersate ca solutii, emulsii sau suspendate intr –
un lichid, se introduc in partea sferica care reprezinta rezervorul, de obicei din material
plastic, terminat cu o canula pentru introducerea in rect. Inainte de utilizare se
indeparteaza ambalajul de protectie de pe canula, se introduce in rect si prin apasarea
rezervorului continutul este golit. Fig.3 - Rectiola

Rectotamponul este format dintr – un nucleu de masa plastica,

de obicei polietilena, acoperit cu vata impreganta cu substanta activa si inserata
intr – un disc la un capat pentru a fixa tamponul la partea inferioara a rectului. In
exterior rectotamponul este acoperit cu un strat de alginat de sodiu sau de alta
substanta macromoleculara solubila, care inainte de utilizare se introduce in apa,
se hidrateaza si permite introducerea in rect si cedarea substantei active. Se
mentine timp de 30 minute pana la 2 ore, in scopul unei terapii locale. Fig.4 - Rectotamponul

Comprimatele rectale au forma alungita, sunt aplatizate, inegale

la extremitati pentru a usura aplicarea. Au dimensiuni de 1,5 – 2,5 cm lungime si 0,4 – 0,8 cm
grosime.

II.2 Clasificarea supozitoarelor

Au fost folosite mult timp numai pentru actiunea locala; in prezent sunt folosite si pentru
actiunea generala, calea rectala fiind o cale la fel de importanta ca si cea orala sau parenterala.

11
  Pentru actiunea locala sunt folosite in principal pentru reducerea durerii si starii de iritare
provocata de hemoroizi sau pentru combaterea infectiilor locale. Contin substante:
astringente, antiseptice locale, antibiotice, vasoconstrictoare, antiinflamatoare, agenti de
calmare si protectie. In aceasta categorie sunt incluse si cele cu actiune laxativa.
 Pentru actiunea sistemica (generala) se pot administra: antireumatice, analgezice –
antipiretice, spasmolitice, sedative, tranchilizante, antiemetice, antiastmatice.

II.2.1 Tipuri speciale de supozitoare

In afara supozitoarelor clasice, in ultimul timp au fost realizate tipuri speciale, pentru a
asigura conservarea in conditii de temperatura ridicata, sau pentru a evita posibilele interactiuni intre
componente.

Supozitoare acoperite – sunt realizate pentru a avea o stabilitate crescuta la caldura. De

aceea, invelisurile trebuie sa reziste si sa nu se deformeze la temperaturi de pâna la 50 C si sa cedeze
in timp util substantele active.
Acoperirea se poate face cu:
 Zahar – sub forma de sirop, dar invelisul se obtine greu si este sensibil la umiditate.
 rezultate mai bune se obtin folosind tween 61, monostearat de gliceril asociati cu substante
grase.

Supozitoare in straturi – se realizeaza pentru a separa componentele incompatibile. Se fac

amestecuri separate de excipient si substante active si se toarna pe rând in forma, intre amestecuri
turnându – se excipient topit.

Supozitoare cu sambure sau manta – sunt utilizate pentru a izola substantele sensibile la
actiunea factorilor externi. Acestea au un strat extern, format numai din excipient, iar in interior sunt
continute substantele active fie ca atare, fie amestecate cu un excipient cu care sunt compatibile, sub
forma de bujiu.
Aceste supozitoare se obtin prin procedeul inclavarii – se prepara, prin topire si turnare in
forme, supozitoare suport din butir cacao, P.E.G. sau grasimi de semisinteza si in masa
semisolidificata se introduce substanta activa prelucrata sub forma de bujiu prin presare. Acest
nucleu trebuie plasat central, cu dispozitive speciale.

12
 Un alt procedeu este urmatorul: se introduce in supozitorul suport o vergea metalica inainte
de a se solidifica, iar dupa solidificare se scoate si in lumenul format se introduce substanta activa,
sub forma de suspensie sau ca atare, si se astupa cu excipient.
In astfel de supozitoare substanta activa este protejata de mediul extern. De exemplu:
supozitoare cu antibiotice sau cu pulbere de foi de digitala.

Supozitoare obtinute prin liofilizare – se folosesc pentru:

 a mari biodisponibilitatea;
 a mari viteza de dispersare la locul de aplicare;
 a mari conservabilitatea substantelor termolabile si a celor instabile in mediu apos.
Se realizeaza supozitoare prin topire si turnare, racindu – se repede pentru a se evita
sedimentarea si dupa scoaterea din forme se supun in continuare liofilizarii – apa este inghetata si
apoi este sublimata in vid, obtinandu-se supozitoare poroase, dar rezistente, cu un volum egal cu al
supozitorului initial.
Excipientii utilizati sunt: polimeri hidrofili naturali sau de semisinteza (gelatina, alginati,
derivati de celuloza). Se obtin rezultate bune cu gelatina care formeaza o structura de retea prin
liofilizare.
Se mai asociaza substante care maresc resorbtia – substante tensioactive: laurilsulfatul de
sodiu, tween-ul – si compusi care maresc elasticitatea si rezistenta scheletului poros: P.E.G. sau ulei
de ricin.

Supozitoare colorate – tendinta de colorare a aparut datorita faptului ca in industrie se

prepara un numar mare de supozitoare si pentru:
 a mari securitatea, deci a evita confuziile in timpul productiei, la ambalare sau la folosirea de
catre bolnav;
 a permite urmarirea omogenitatii masei utilizate la obtinerea supozitoarelor;
 din punct de vedere estetic si psihologic, bolnavul acceptand mai usor preparatele cu aspect
corespunzator care devin mai atractive.
Se folosesc coloranti alimentari, solubili in excipienti, lipsiti de toxicitate si de actiune
proprie: clorofila, carotenul, tartrazina, eritrozina.
Folosirea colorantilor este interzisa pentru supozitoarele cu substante instabile, a caror
descompunere poate fi mascata prin colorare.

13
II.3 Avantajele si dezavantajele administrarii medicamentelor pe cale rectala

Au fost folosite mult timp numai pentru actiunea locala; in prezent sunt folosite si pentru
actiunea generala, calea rectala fiind o cale la fel de importanta ca si cea orala sau parenterala.

 Pentru actiunea locala sunt folosite in principal pentru reducerea durerii si starii de iritare
provocata de hemoroizi sau pentru combaterea infectiilor locale.
Contin substante:
- astringente; - agenti de calmare si
- antiseptice locale; protectie;
antibiotice; - substante cu actiune
- vasoconstrictoare; laxativa.
- antiinflamatoare;

 Pentru actiunea sistemica se pot administra:

- antireumatice; - sedative, tranchilizante;
- analgezice, antipiretice; - antiemetice;
- spasmolitice; - antiastmatice.

Avantajele administrarii medicamentelor pe cale rectala

Administrarea rectala pentru o actiune sistemica este indicata cand pacientul nu poate lua
medicamente pe cale orala:
- datorita starii de voma sau a unor tulburari gastro – intestinale;
- dupa interventii chirurgicale la nivelul tubului digestiv;
- pacientul nu poate inghiti (este in coma);
- substantele active au actiune iritanta asupra mucoasei gastrice;
- substantele active administrate oral sunt inactivate fie de sucurile gastro – intestinale
(enzime, pH gastric) sau la trecerea prin ficat (efectul primului pasaj hepatic);
- cand pacientii au tulburari de deglutitie: copii si batrani;
- bolnavii cu sensibilitate deosebita pentru gustul neplacut al unor medicamente.

14
Dezavantajele administrarii medicamentelor pe cale rectala

- tendinta de repulsie pentru acest mod de administrare, dependent de traditie, astfel America
respinge acest mod de administrare, in timp ce Europa admite administrarea rectala;
- absorbtia este uneori lenta si incompleta, ducand la variatii in efectul terapeutic;
- pacientul trebuie sa stea culcat la administrare;
- la administrarea repetata pot apare efecte secundare nedorite – iritatii ale rectului;
- din punct de vedere tehnologic apar probleme la realizarea pe cale industriala;
- conservarea este mai dificila, in special la variatii de temperatura.

In terapia pediatrica, calea rectala va fi utilizata cu discernamant pentru a nu antrena o

absorbtie marita a unor substante active. Administrarea supozitoarelor este contraindicata in sfinctere
relaxate, noduli hemoroidali. Administrarea antibioticelor este limitata pe aceasta cale.

II.4 Absorbtia principiilor active administrate pe cale rectala

Actiunea substantelor medicamentoase administrate pe cale rectala, mai ales sub forma de
supozitoare, depinde de o serie de factori si anume:
 factori anatomo – fiziologici;
 factori privind proprietatile substantelor active;
 factori privind proprietatile bazelor de supozitoare si ale adjuvantilor asociati.

II.4.1 Factori anatomo – fiziologici care influenteaza absorbtia

Pentru a intelege cum are loc absorbtia medicamentelor, deci biodisponibilitatea este necesar
sa cunoastem cateva date despre anatomia si fiziologia rectului. Supozitoarele rectale sunt introduse
prin anus si ajung in partea cea de mai jos a intestinului gros, in rect.
Din punct de vedere anatomic, rectul este partea terminala a colonului formand ultimii 10 –
15 cm din tractul gastro – intestinal.

Rectul este format din:

 canal rectal (pars analis) – are o lungime de numai 5 – 6 cm si prezinta o parte terminala –
anusul. La acest segment se gasesc doi muschi inelari – sphincter ani externus si sphincter ani

15
 internus – care in mos obisnuit sunt inchisi si se deschid numai la defacare, au 6 – 8 pliuri
longitudinale.
 ampula rectala (pars ampullaris recti) – prevazuta cu pliuri transversale, datorita carora este
posibila extinderea rectului la defecare.

Rectul este un organ cavitar, cu peretii netezi, fara vilozitati, peretele rectal fiind format dintr
– un epiteliu unistratificat, alcatuit din celule cilindrice si celule in forma de cupa, care secreta
mucus. Volumul total de mucus este estimat la aproximativ 3 ml si este raspandit pe toata suprafata
peretelui rectal; stratul de mucus pe suprafata mucoasei rectale are o grosime de 100 μm. Mucusul
rectal are capacitate de tamponare mica si pH~7,5. In conditii normale rectul este gol si umplerea lui
provoaca efectul de defecatie aflat in mod normal sub control.
Absorbtia substantelor medicamentoase din rect pentru realizarea efectului general este
influentata de irigarea acestui organ, in special de
drenarea venoasa.
La nivelul rectului ajung trei vene separate:
 vena hemoroidala inferioara (vena rectalis
caudalis)
 vena hemoroidala medie (mijlocie) (vena
rectalis medialis)
 vena hemoroidala superioara (vena rectalis
caudalis aut superior) – care se uneste cu
vena mezenterica inferioara, apoi cu vena
porta care strabate ficatul.
Fig.5 – Sistemul venos al rectului
Venele hemoroidale inferioara si mediana se scurg in venele iliace, apoi in vena cava
inferioara, trecand apoi in circuitul sistemic.
Vena hemoroidala superioara se varsa in vena porta si ajunge in ficat. La nivelul ficatului
medicamentele sunt partial metabolizate – inactivate, deci biodisponibilitatea medicamentelor nu
este de 100%, ci mai mica.
Se poate evita efectul primului pasaj hepatic prin introducerea supozitoarelor in partea cea
mai de jos a rectului, pe ultimii 5 – 6 cm, dar acest lucru nu poate fi garantat, deoarece
medicamentul nu ramane in zona sfincterului anal, fiind propulsat in intestin, pe baza activitatii
sfincterului.

16
 Aproximativ 80% din substantele active trec in circuitul sistemic si 20% ajung la nivelul
ficatului.
Comparativ cu resorbtia pe cale orala, biodisponibilitatea este mai mare pe care rectala,
deoarece substantele active administrate oral trec prin ficat.
Dupa administrare pe cale rectala, dependent de caracteristicile excipientului, supozitoarele:
 fie se dizolva in fluidul rectal, daca excipientul este hidrosolubil;
 fie se topesc la 37°C, daca excipientul este liposolubil.
Deoarece volumul de mucus este mic, dizolvarea este dificila, necesitand un exces de apa.
Datorita efectului osmotic al excipientului, apa este atrasa din vasele sanguine sau lichidul interstitial
dand o senzatie de jena. Sunt preferati excipientii care elibereaza substantele active dupa topire –
excipientii grasi.
Indiferent de tipul de excipient, substanta activa dizolvata in supozitor, dupa desfacerea
supozitorului, va difuza spre mucoasa rectala prin stratul mucos, urmand sa fie absorbita. Substanta
activa suspendata, va trebui sa fie eliberata din excipient, fie datorita gravitatiei, fie datorita
motilitatii intestinale, urmand faza de dizolvare in fluidul rectal; moleculele dizolvate vor difuza prin
stratul mucos, apoi prin mucoasa rectala si vor fi apoi absorbite in circuitul sanguin.
Absorbtia este un proces de difuziune pasiva – ca la toate nivelele tubului digestiv.

Factorii fiziologici care influenteaza absorbtia rectala

 localizarea supozitorului dupa administrare – daca substanta activa este eliberata in partea
superioara a ampulei rectale, va fi vehiculata de sange catre ficat, unde sufera efectul
primului pasaj. Forma de torpila favorizeaza stagnarea in prima portiune rectala, evitandu –
se trecerea in vena porta.
 cantitatea mica de lichid disponibil la nivelul rectului – 3 ml mucus – ridica probleme pentru
substantele care au o foarte mica solubilitate (ex: fenitoina). In conditii nefiziologice se
poate mari cantitatea de lichid din rect, fie prin atractie osmotica a excipientului, fie in caz
de diaree.
 proprietatile mucusului rectal: pH~neutru, lipsa capacitatii de neutralizare a mucusului
rectal.
 continutul rectal – rectul este de obicei gol, materiile fecale fiind expulzate sau transportate
inapoi in colon, dependent de controlul voluntar al sfincterului rectal.
 motilitatea (peristaltismul) peretelui intestinal;

17
  presiunea organelor abdominale asupra rectului: organele abdominale preseaza pe rect, cand
organismul este in pozitie verticala, stimuland raspandirea masei dizolvate sau topite a
supozitorului si absorbtia.
 particularitatile individuale:
- gradul de anastomozare a venelor hemoroidale;
- circulatia limfatica de la acest nivel desi este mai lenta si mai mica joaca un
rol in absorbtia pe cale limfatica;
- starea membranei rectale (intacta/lezata): intacta – actioneaza ca o bariera la
trecerea libera a substantelor;
- obstructia intestinala datorita cresterii unor tumori.

II.4.2 Factori privind proprietatile substantelor active

Proprietatile fizico – chimice ale substantei medicamentoase

Un rol important in cedarea substantelor active il are solubilitatea substantelor active in

excipienti:
 daca substanta are afinitate mare pentru excipient, ea se va afla in proportie mare sau total
dizolvata in excipient, rezultand o cedare lenta in fluidul rectal;
 o oarecare liposolubilitate este necesara pentru penetrarea prin membrana rectala;
 pentru a grabi viteza de eliberare (cedare) – care este pasul hotarator in absorbtia
substantelor, se recomanda ca pentru substantele hidrosolubile sa se aleaga un excipient
liposolubil, iar pentru cele solubile in grasimi un excipient hidrosolubil;
 daca substantele active au solubilitate mica in apa sau grasimi se recomanda utilizarea
substantelor active aduse la grad de diviziune cat mai mic – micronizarea lor, grabind astfel
viteza de dizolvare in cantitatea mica de fluid rectal, deoarece pentru acestea viteza de
dizolvare este hotaratoare pentru viteza de absorbtie;
 cea mai lenta viteza de cedare apare la supozitoarele in care substantele active sunt
incorporate sub forma de solutie in faza interna a unei emulsii Apa/Ulei;
 pentru o cedare rapida se prefera dispersarea substantelor solubile in apa sub forma de
suspensie in excipient gras.

18
 Marimea particulelor de substanta solida dispersata are importanta din punct de vedere
tehnologic, pentru realizarea de supozitoare omogene si din punct de vedere al biodisponibilitatii:
 pentru evitarea sedimentarii particulelor solide in excipientul fluid particulele trebuie sa fie
sub 150 μm;
 cel mai usor suportate sunt particulele sub 50 μm, care nu produc iritatii si au viteza de
dizolvare mai mare – se recomanda deci micronizarea;
 particulele cu dimensiuni mai mari au dat nivele sanguine mai inalte decat cele cu dimensiuni
mai mici, nivelul optim fiind intre 50 – 100 μm;
 particulele mai mici de 5 μm nu asigura transportul prin vehiculul topit, iar cele mai mari de
100 μm risca sa sedimenteze.

Densitatea particulelor dispersate in excipient influenteaza capacitatea de etalare a

excipientului topit pe o suprafata mai mare. Influenta este semnificativa cand densitatea depaseste o
anumita valoare – pentru pulberi grele, dense.

Concentratia substantelor active in excipient influenteaza viteza de absorbtie, depinzand de

doza necesara pentru efectul terapeutic, fiind egala sau o data si jumatate fata de cea orala. Cu cat
concentratia este mai mare cu atat resorbtia este mai crescuta. O cantitatea prea mare influenteaza
omogenitatea preparatului prin tendinta de aglomerare. De asemenea, concentratia crescuta poate
mari vascozitatea masei de supozitor care poate ingreuna turnarea in forme si intarzia etalarea
excipientului pe mucoasa rectala.

II.4.3 Factori privind proprietatile bazelor de supozitoare si ale adjuvantilor asociati

La formularea si prepararea supozitoarelor se folosesc urmatoarele tipuri de baze:

 baze grase (lipofile);
 baze hidrosolubile;
 baze autoemulsionabile.

Bazele grase
Sunt reprezentate de untul de cacao, un excipient natural, si de gliceridele de semisinteza,
obtinute prin hidrogenarea unor uleiuri vegetale (de palmier, cocos, arahide, etc.) si cunoscute sub
diverse denumiri comerciale.

19
Bazele hidrosolubile
Din aceasta categorie fac parte polietilenglicolii (polimeri ai oxidului de etilena). Exista
diverse tipuri de PEG-uri, care difera prin lungimea lantului, masa moleculara si starea fizica, cei
mai folositi fiind PEG 300, 400, 600, 1500, 1540, 3350, 4000, 6000 si 8000.

Bazele autoemulsionabile
Sunt amestecuri de materiale lipidice si hidrosolubile sau hidromiscibile, capabile sa formeze
emulsii de tip Ulei/Apa la contactul cu fluidul rectal si sa se disperseaza in acesta. Din acest grup fac
parte Tween 61, Myrj 52 si Pluronicii.

O prima conditie pe care trebuie sa o indeplineasca bazele de supozitoare, indiferent de

natura lor, este sa ramana solide la temperatura camerei si sa se topeasca sau sa se dizolve dupa
administrare, astfel incat substanta medicamentoasa continuta sa fie complet disponibila dupa
insertia supozitorului.
Anumite baze sunt mai eficiente, in ceea ce priveste eliberarea substantelor medicamentoase,
decat altele, datorita caracteristicilor lor particulare.

Capacitatea de topire sau de dizolvare a excipientilor

Bazele lipofile cedeaza substantele medicamentoase prin topire. Topirea excipientilor
liposolubili trebuie sa se faca la temperaturi cuprinse intre 32,6 – 37,6°C, temperatura optima
fiind situata la 36,7°C, apropiata de cea rectala.
Topirea propriu – zisa este precedata de o perioada de inmuiere, ceea ce permite etalarea
masei in ampula rectala, favorizand eliberarea substantei active. S-a demonstrat ca daca punctul de
topire al excipientului lipofil este mai ridicat, efectul farmacologic este tardiv.
Este important de cunoscut si punctul de topire al supozitoarelor, deoarece unele substante
medicamentoase pot modifica punctul de topire al excipientului.
Bazele grase care se topesc la temperaturi mai joase au avantajul ca elibereaza substanta
medicamentoasa incorporata in portiunea inferioara a rectului, evitandu – se astfel preluarea acesteia
in vena porta si, astfel, efectul primului pasaj hepatic.
Bazele hidrosolubile cedeaza substanta medicamentoasa ca urmare a dizolvarii in fluidul
rectal. Dizolvarea lenta, intr-un timp mai mare (conf. FR X in maxim 1 ora), se datoreaza volumului
redus al mucusului prezent, astfel avand loc si o eliberare mai lenta a substantei active.

20
 PEG-urile, bazele hidrosolubile uzuale, fiind higroscopice, absorb apa din tesuturile aflate in
vecinatatea rectului si conduc la o crestere a presiunii osmotice in lumenul rectal. Se produce o
iritatie locala si initierea unui raspuns colonic, cu deplasarea rapida a bolului fecal si evacuarea
supozitorului, impiedicand astfel eliberarea si absorbtia completa a substantei medicamentoase.
Pentru a se evita aceste lucruri, supozitoarele cu PEG trebuie sa contina cel putin 20% apa
sau sa fie imersat in apa inainte de insertie.

Capacitatea de etalare si capacitatea de cedare a substantei medicamentoase din bazele de

supozitoare
In cazul supozitoarelor formulate cu excipienti lipofili, lichidul uleios rezultat dupa topirea
acestora este nemiscibil cu fluidul rectal. De aceea, substantele liposolubile tind sa ramana in
excipient si sa nu migreze in fluidele fiziologice apoase.
Lucrurile se petrec invers cu substantele hidrosolubile incorporate in baze lipofile, cand,
datorita lipsei de afinitate a substantelor medicamentoase pentru excipient, rezulta o cedare mai
buna.
Bazele hidrosolubile, dupa dizolvare, se amesteca cu secretiile mucoasei, prin urmare cedarea
substantelor medicamentoase din asemenea baze nu ridica probleme, indiferent de modul lor de
incorporare (prin dizolvare sau prin suspendare).

Substante auxiliare care influenteaza absorbtia rectala

 agentii de ingrosare maresc vascozitatea: dioxidul de siliciu coloidal, monostearatul de

aluminiu in concentratie 1 – 2% in masa de excipient creeaza un sistem asemanator unui gel
si micsoreaza viteza de cedare a substantelor active.
 alte substante adaugate micsoreaza vascozitatea, de exemplu lecitina favorizeaza etalarea, ca
urmare a micsorarii viscozitatii.
 substantele tensioactive
- sunt utilizate ca emulgatori pentru a usura incorporarea solutiilor apoase in baze
grase. Daca substantele tensioactive favorizeaza formarea emulsiilor Apa/Ulei, ele
micsoreaza biodisponibilitatea pentru ca micsoreaza viteza de cedare din excipient.
- sunt utilizate ca agenti de umectare si pot influenta cedarea. Astfel, favorizand
capacitatea de intindere a masei topite pe mucoasa rectala si nu in ultimul rand
favorizand resorbtia.

21
 - folosite in concentratii mari pot solubiliza micelar substanta activa, astfel rezultand o
cedare dificila, iar absorbtia este stopata.

II.5 Excipienti pentru supozitoare

II.5.1 Clasificarea excipientilor si caracteristicile lor

Supozitoarele sunt alcatuite dintr – un vehicul sau excipient in care este incorporata substanta
activa (una sau mai multe) alaturi de care se afla uneori substante auxiliare.
Continutul in substante active variaza in limite largi intre 0,1 – 40%, in functie de:
 natura substantie active si doza uzuala;
 efectul dorit;
 locul de administrare.
Cea mai mare parte este constituita din excipient care da forma supozitorului si asigura
eliberarea substantelor active.

Clasificarea excipentilor:
- excipienti grasi – de obicei gliceride ale acizilor grasi superiori;
- excipienti hidrosolubili – geluri de macromolecule si geluri de P.E.G.;
- excipienti autoemulsionabili sau hidrodispersabili – formeaza dupa administrare
emulsii Ulei/Apa; favorizeaza raspandirea substantei active pe o suprafata mai mare,
marind astfel biodisponibilitatea.

Caracteristicile excipientilor:
 sa se dizolve sau sa se topeasca dupa insertie in cavitatea respectiva pentru eliberarea rapida
si integrala a substantelor active incorporate;
 excipientii grasi sa aiba punctul de topire sub 36 – 37°C (noaptea temperatura corpului este
de 36°C);
 in timpul solidificarii sa aiba o contractie de volum corespunzatoare, care sa permita
scoaterea din forme, neimpunandu-se lubrifierea acestora; in caz contrar formele vor trebui
gresate cu un lichid nemiscibil cu excipientul;
 vascozitatea masei topite trebuie sa fie corespunzatoare pentru a se asigura in timpul
prepararii o curgere uniforma in tipare, omogenitatea masei si etalarea pe mucoasa rectala;

22
  sa fie stabili din punct de vedere fizic, chimic si microbiologic, atat in timpul pastrarii ca
materii prime, precum si dupa preparare;
 sa nu prezinte incompatibilitati cu substantele active sau alte substante asociate;
 sa prezinte inocuitate si buna toleranta pe mucoasa rectala;
 sa se preteze la cat mai multe metode de preparare: modelare manuala, presare, topire si
turnare in forme;
 sa confere preparatelor o rezistenta mecanica satisfacatoare.

II.5.2 Excipienti liposolubili (grasi)

Sunt:
 trigliceride naturale
 derivati ai acestora modificati prin sinteza partiala
 produse de sinteza.
Excipientii liposolubili cedeaza substante active incorporate in urma topirii la temperatura corpului,
ceea ce inseamna ca trebuie sa aiba punctul de topire apropiat de 37°C. Trebuie sa aiba stabilitate
corespunzatoare (sa nu rancezeasca).

1. Untul de cacao (oleum cacao, butirum cacao)

 este excipientul cel mai utilizat;

 se obtine prin presarea la cald a semintelor decorticate si torefiate (prajite) de Theobroma
cacao;
 timp indelungat untul de cacao a fost singurul excipient utilizat pentru supozitoare;
 din punct de vedere chimic untul de cacao contine trigliceride ale acidului palmitic, stearic si
oleic – palmitooleostearina 39% si oleodistearina 27%;
 se prezinta sub forma de bloc sau calup rectangular, de consistenta dura, cu spartura ceroasa,
alb – galbui, cu miros placut si gust dulceag;
 trebuie sa corespunda prevederilor din F.R. X – punctul de topire indice de refractie, indice
de aciditate, indice de iod, indice de saponificare.

Avantaje:
 duritate satisfacatoare la temperatura camerei, care permite manipularea usoara;
 zona de ramolisment (intervalul intre punctul de topire si punctul de solidificare) destul

23
 de scurta, care permite prelucrarea usoara;
 punctul de topire apropiat de temperatura corpului care asigura fluidificarea si eliberarea
substantelor active (~ 35°C);
 inert din punct de vedere fiziologic, usor tolerat de organism;
 incorporeaza multe substante active cu care este compatibil;
 se preteaza la cele 3 metode de preparare, dar evitand supraincalzirea la topire si turnare.

Dezavantaje:
 gliceridele pot exista in mai multe forme cristaline: α, β, β`, γ. Forma β este forma stabila
care se topeste la 32 – 35°C. Formele β` si γ se obtin atunci cand untul de cacao este incalzit
peste 37°C cand apare fenomenul de supratopire. Pentru evitarea acestor forme metastabile,
nu trebuie sa depasim temperatura de 37°C la incalzirea amestecului. Formele metastabile au
puncte de solidificare mai scazute. Aceste forme, dupa un repaus de 2 – 3 zile trec in forma β
stabila;
 are contractie mica de volum la racire, supozitoarele se lipesc de matrita, fiind necesara
gresarea formelor;
 datorita cantitatii mari de acid oleic, cu duble legaturi, conservarea este dificila, la aer si la
lumina devine alb, rancezeste lent, autooxidarea fiind mai rapida cand este maruntit, de aceea
se pastreaza in bloc;
 nu se pot incorpora solutii apoase, neavand capacitate de emulsionare, necesitand agenti de
emulsionare (lanolina, colesterol);
 isi poate micsora punctul de solidificare prin asociere cu diverse substante solubile:
cloralhidrat, fenol, camfor. In astfel de cazuri se adauga untului de cacao diverse proportii de
ceara, cetaceu, alcool cetilic, care maresc punctul de topire;
 pret ridicat – astazi este inlocuit de produse de semisinteza sau sinteza.
Inlocuitorii untului de cacao – Se folosesc uleiuri vegetale hidrogenate sau gliceride de semisinteza
sau sinteza.

2. Uleiurile hidrogenate

 se obtin din uleiurile naturale, dirijand gradul de hidrogenare pentru a rezulta produse de
consistenta ceroasa, cu punct de topire 33 – 37°C;

24
  prezinta in mare avantajele untului de cacao, avand o sensibilitate mai mica la oxidare, fiind
eliminate dublele legaturi ale acidului oleic;
 nu au capacitate de emulsionare a apei;
 provin din uleiul de arahide hidrogenat si uleiul de samburi de palmier fractionat si
hidrogenat.

3. Gliceridele de semisinteza

 reprezinta un alt grup de excipienti utilizati la prepararea supozitoarelor;

 sunt amestecuri de trigliceride ale acizilor grasi saturati, cu 12 – 18 atomi de carbon (chiar 10
– 18 atomi de carbon), alaturi de proportii variabile de mono si digliceride ale acizilor grasi,
cunoscute sub denumirea de Adeps solidus;
 aceste produse sunt cunoscute sub diverse nume depuse;
 denumiri comerciale: masa Estarinum – Estaram (tipurile A,B,C,D,E),
baze de supozitoare Witepsol (seriile H,W,E,S),
Suppocire, Suppoweis;
 fabricile realizeaza tipuri diferite, grupate in serii, diferentiate prin anumite proprietati care le
fac recomandabile pentru realizarea anumitor formulari de supozitoare.

Se obtin prin doua procedee:

 gliceroliza unui ulei hidrogenat, tratat la cald cu un catalizator alcalin – metilat de sodiu, plus
2 – 3% glicerina. O parte din gliceride sunt alcoolizate de catre glicerina, dand mono si
digliceride:

CH2 -OH CH2 -OH CH2 -OH

CH2 -O-COR
+ CH-OH CH-OH + CH-O-COR
CH-O-COR
CH2 -OH CH2 -O-COR CH2 -O-COR
CH2 -O-COR

 hidroliza uleiului vegetal, apoi hidrogenarea acizilor grasi rezultati si reesterificarea dirijata
cu glicerina la cald. Prin modificari controlate ale procesului tehnologic, realizam amestecuri
de mono-, di-, si trigliceride ale acizilor grasi saturati.

25
Avantaje:
 au procent foarte mic de acizi grasi nesaturati, ceea ce insemna ca nu sunt sensibile la
oxidare;
 au mai putini acizi grasi cu greutate moleculara mica;
 sunt lipsiti de aldehide, cetone si peroxizi;
 sunt conservabile pe o perioada de mai multi ani, chiar la temperatura ridicata;
 cele care au punct de topire scazut se folosesc pentru supozitoare cu actiune locala, iar cele
cu punct de topire ridicat se utilizeaza pentru incorporarea substantelor care micsoreaza
punctul de topire al excipientului sau pentru supozitoarele produse pentru tarile calde.
 se pot realiza gliceride cu indice de hidroxil mare (proportie mare de monogliceride si
digliceride) - cu capacitate mare de emulsionare a solutiilor apoase, sau cu indice de hidroxil
mic – pentru substantele sensibile la hidroliza, de exemplu aspirina;
 anumite sorturi se folosesc pentru incorporarea unor cantitati mari de pulberi;
 amestecurile de mono-, di- si trigliceride plus o fractiune de suport microcristalin dau
amestecuri cu proprietati tixotrope, folosite pentru tarile calde;
 se pot asocia in diverse proportii si se pot incorpora in ele diverse substante liposolubile,
emulsionate.

4. Excipienti de sinteza

1. Lassupol – amestec de esteri ai acidului flatic cu alcooli grasi superiori, alaturi de o mica
proportie de alcooli grasi liberi, cu punct de topire 34 – 37°C; este folosit ca inlocuitor al
untului de cacao, fiind indiferent din punct de vedere farmacodinamic.
2. Masa de supozitoare G – este un produs de condensare al alcoolilor grasi cu 10 – 18 atomi de
carbon, obtinut prin reactie Guerbet. Pentru a emulsiona solutii apoase se asociaza cu
emulgatori neionici, ceara, obtinandu – se o masa de supozitoare cu punct de topire
convenabil, pentru a se topi in cavitatea in care se introduce.
3. Buthyrum Tego – reprezinta un amestec de esteri ai mono- si dipropilenglicolului cu acizii
grasi saturati ca 10 – 18 atomi de carbon, predominanti fiind acidul palmitic si stearic, alaturi
de mici cantitati de mono- si digliceride ale acelorasi acizi grasi.
4. Suppostal – reprezinta o serie de produse cu o compozitie complexa, continand grasimi
vegetale hidrogenate, hidrocarburi, acizi grasi nesaturati, oxicolesterol, alcool miristic.

26
 5. Uleiuri hidrogenate polioxietilenate – reprezinta o clasa de compusi formati din uleiuri
hidrogenate cu o oarecare proportie de mono- si diesteri de polioxietilenglicoli. Se obtin prin
tratarea uleiurilor vegetale hidrogenate cu o anumita cantitate de PEG 200 – 400 (sorturi
fluide), la cald, in prezenta de catalizatori alcalini; o parte din trigliceride este alcoolizata de
PEG formand o cantitate mica de glicerina, acizi grasi si PEG formandu – se mono- si
diesteri.

Aceste uleiuri hidrogenate si polioxietilenate sunt produse solide, ceroase, insolubile in apa, dar
usor dispersabile, folosite ca atare sau intra in compozitia unor produse mai complexe –
Neosuppostal sau Suppostal plus o serie de uleiuri hidrogenate sau polioxietilenate. Favorizeaza
incorporarea substantelor hidrosolubile si liposolubile.

II.5.3 Excipienti hidrosolubili

1. Geluri de macromolecule care la temperatura camerei au consistenta solida:

A. masa gelatinoasa,
B. glicerogelul de agar – agar,
C. glicerogelul de stearat de sodiu.
2. PEG-uri, folosite de obicei in amestec.

Din acesti excipienti, cedarea substantelor active se face dupa dizolvarea excipientului in
fluidul apos din cavitatea in care se introduce.
Incorporeaza un numar mare de substante active, cand se urmareste o actiune locala sau
uneori pentru o absorbtie lenta.

1.A Masa gelatinoasa

 este folosita pentru prepararea supozitoarelor vaginale;
 compozitia din F.R. X: 2g gelatina, 4g apa, 10g glicerina;
Gelatina este folosita datorita proprietatii ei de a forma in anumite concentratii un gel solid la
temperatura camerei, o retea tridimensionala, in ochiurile careia este dispersata glicerina.
Masa gelatinoasa contine o cantitate mare de glicerina care este higroscopica, astfel
explicandu – se actiunea laxativa a supozitoarelor rectale preparate numai cu masa

27
 gelatinoasa, folosite pentru copii. Glicerina provoaca un aflux de apa in lumenul intestinal si
favorizeaza purgatia.
La supozitoarele vaginale glicerina din masa gelatinoasa favorizeaza cresterea secretiei
vaginale, permitand dizolvarea masei si eliberarea substantelor active care actioneaza local.
 glicerina din compozitie poate fi inlocuita partial sau total cu propilenglicol, P.E.G.,
butilenglicol sau solutie sorbitol pentru a evita hipertonia provocata de glicerina sau pentru a
mari solubilitatea unor substante active;
 masa gelatinoasa ridica probleme de conservare, astfel:
- in mediu umed → absoarbe apa si se inmoaie;
- in mediu uscat → cedeaza din apa si se usuca;
- poate fi invadata de microorganisme, bacterii si mucegaiuri, rezultand necesitatea
adaugarii de conservanti (nipaesteri);
- ambalarea supozitoarelor se face individual, in foita de staniol sau hartie
pergaminata;
- se pastreaza ferit de umiditate si locuri prea uscate.
 supozitoarele se prepara prin topire si turnare in forme;
 substantele active sunt incorporate sub forma de solutie, suspensie sau emulsie (daca sunt
solutii uleioase). Emulsionarea are loc datorita proprietatilor emulgatoare ale gelatinei.
 trebuie sa se tina seama de capacitatea formelor si de factorul de dislocuire;
 formele se ung cu ulei de parafina;
 in masa gelatinoasa pot fi incorporate un numar destul de mare de substante active. Prezinta
totusi si unele incompatibilitati cu substante care modifica structura de gel coaguland gelatina
(taninuri, sarurile solubile de metale grele, acizii sau bazele tari);
 datorita conservarii dificile nu se prepara supozitoare cu masa gelatinoasa in industrie, ci
numai in farmacie.

1.B Gelul de agar – agar 3% - mai putin folosit.

1.C Masa de glicerina cu stearina – glicerogelul de stearat de sodiu

 are in locul gelatinei sapun de sodiu, ce rezulta la preparare in urma reactiei dintre acidul
stearic si carbonatul de sodiu anhidru, in mediu glicerinat;
 poate rezulta si direct prin dizolvarea sapunului de sodiu la cald in glicerina (la 120°C) in
proportie 10 – 30%; apoi se toarna in forme incalzite in prealabil la 80°C, unse cu ulei

28
 de parafina, si se lasa sa se solidifice.
 in reteaua stearatului de sodiu este retinuta glicerina; actiunea se datoreaza glicerinei care
este higroscopica si sapunului de sodiu care are actiune iritanta si intensifica actiunea
glicerinei;
 „Sapunelele” sunt preparate in farmacie dupa F.R.X, dar si in industrie, atat pentru copii cat
si pentru adulti, diferind prin greutate: 1,5 g sau 2,5 g;
 conservarea ridica probleme datorita faptului ca absorb umiditatea, de aceea dupa preparare
fiecare se inveleste in staniol si se introduce in parafina topita;
 supozitoarele trebuie sa fie translucide, incolore; daca sunt opalescente sau moi inseamna ca
saponificarea nu este complete;
 nu se prea utilizeaza ca baze de supozitor.

2. Polietilenglicolii – Macrogoli, Carbowax-uri, polioxietileni, polietilenoxizi, poliglicoli

 sunt folositi ca excipienti pentru supozitoare sub nume depuse ca: Postonal, Suppofarm,
Cremolan, Supobazin; cel mai folosit fiind Postonalul;
 sunt polimeri de condensare ai oxidului de etilen cu apa, variind gradul de polimerizare. In
functie de acesta variaza si greutatea moleculara: pot fi fluizi, semisolizi sau solizi. Cei cu
greutatea moleculara pana la 1000 sunt produse fluide, peste 1000 sau 1500 sunt solide;
 folosirea lor este datorata hidrosolubilitatii, P.E.G.-urile fiind miscibile cu lichidele apoase
din cavitatea respectiva si prin dizolvare elibereaza substantele active;
 formularea optima a bazelor cu P.E.G.-uri se realizeaza folosind combinatii de sorturi cu
greutati moleculare diferite, imbinandu-se avantajele celor cu greutate moleculara mica cu
avantajele celor cu greutate moleculara mare, scazand higroscopicitatea si indicele de
hidroxil;
 de exemplu: P.E.G. 1000 este asociat cu P.E.G. 4000 in diverse proportii plus o cantitate
mica de apa care micsoreaza duritatea amestecului. In timp prin evaporarea apei, masa se
fisureaza. Prin asociere de P.E.G. solid si fluid se obtine o consistenta corespunzatoare,
conservare mai buna si nu se mai fisureaza.
Postonal
 P.E.G. cu greutate moleculara medie 4500, care contine o mica proportie de ulei de ricin care
micsoreaza friabilitatea;
 este un excipient solid la temperatura camerei, solubil in apa dar miscibil cu faza grasa
– uleiuri, lanolina si acizi grasi;

29
  se dizolva lent in lichidul din cavitatea respectiva, asigurand o resorbtie buna a substantelor
active;
 se conserva bine si este inactiv din punct de vedere farmacodinamic.

Avantajele P.E.G-urilor:

 sunt lipsite de toxicitate;

 pot fi folosite atat pentru supozitoare rectale cat si vaginale;
 pot incorpora apa in anumite proportii, fara a – si modifica consistenta;
 pot incorpora grasimi sau hidrocarburi in anumite limite, formand pseudoemulsii;
 nu au tendinta de a se scurge din cavitatea in care au fost introduse, de aceea sunt folosite
pentru supozitoarele vaginale si uretrale (spre deosebire de butir cacao, care se scurge cu
usurinta);
 datorita capacitatii osmotice, administrate rectal produc o crestere in volum a lichidului
rectal, creandu – se la nivelul mucoasei un flux osmotic in sens invers circulatiei
medicamentelor, deci din organism catre exterior. Aceasta poate fi un avantaj, marindu – se
cantitatea de lichid in care supozitoarele se dizolva, dar poate fi si un dezavantaj producand o
senzatie de jena, putandu – se elimina supozitorul inainte de dizolvarea completa;
 sunt sterilizabili;
 nu sunt invadati de microorganisme, avand proprietati antimicrobiene intrinseci;
 incorporeaza un numar mare de substante active, pe unele dizolvandu – le;
 sunt solide la temperatura camerei si nu ridica probleme la manipulare.

Dezavantajele P.E.G-urilor:

 senzatie de jena, datorita capacitatii osmotice mari. Se recomanda cufundarea lor in apa
inainte de administrare, sau acoperirea cu un strat din materiale grase: alcool cetilic sau
stearilic, sau se pot adauga anestezice;
 se administreaza cu prudenta pe mucoasa inflamata;
 conservare limitata: absorb apa in mediu umed datorita higroscopicitatii; in atmosfera uscata
se pot intari, daca au apa in compozitie;
 se prelucreaza doar prin topire si turnare;
 daca racirea este brusca se pot produce fisuri in masa supozitoarelor;

30
  sunt incompatibili cu unele substante active sau adjuvanti datorita impuritatilor din
compozitia lor – resturi de oxid de etilen sau peroxizi, de aceea trebuie sa aiba o puritate
avansata. Aceste incompatibilitati se manifesta prin recristalizari ale unor substante active
(fenobarbital sodic, camfor, acid salicilic). Acidul salicilic prescris in cantitate mare inmoaie
amestecul;
 sunt incompatibili cu unele antibiotice, unii conservanti (saruri cuaternare de amoniu).

II.5.4 Excipienti autoemulsionabili

Sunt o categorie aparte, numiti si hidrodispersabili. In unele monografii sunt inclusi in

categoria mare a excipientilor hidrosolubili.
Acesti excipienti au capacitate emulgatoare si se disperseaza in apa, ducand la obtinerea
emulsiilor Ulei/Apa.
La contactul dintre excipient si lichidul din organism favorizeaza imprastierea sau etalarea
excipientului pe mucoasa si cedarea rapida a substantelor dispersate. Cedarea este cea mai rapida
cand substanta este hidrosolubila si se afla in faza externa a emulsiilor Ulei/Apa.
Nu sunt un simplu suport, ci au rol dinamic in cedarea medicamentelor prin acest fenomen de
emulsionare.

Tween 61 – polisorbat 61, polioxietilensorbitan monostearat este un produs solid cu punct de

topire 35 – 39°C, care nu este toxic si iritant. Este neutru si stabil, plastic cu tendinta de a se
deforma.
Se poate asocia cu tween 60, laurat de gliceril, uleiuri hidrogenate, lanolina, alcool stearilic
cand se obtine un excipient care incorporeaza solutii apoase si uleioase.

Mirj 52 – stearat de polioxietilen 40, substanta solida, ceroasa, cu H.L.B. (hydrophil –

lypophil balance) mai mare ca tween 61 (HLB~16). Se asociaza cu o proportie mica de
dioctilsulfosuccinat de sodiu, care ii mareste capacitatea de dispersare a substantei active sau cu
ceara si apa.

Pluronici – asociere de polimeri de oxid de etilen si oxid de propilen. Sunt tensioactivi

neionici. Solubilitatea in apa scade cu cresterea proportiei de oxid de propilen.

31
Avantajele excipientilor autoemulsionabili:
 nu dau incompatibilitati;
 nu sunt toxici;
 nu favorizeaza dezvoltarea microorganismelor;
 nu provoaca sensibilizari;
 produc cresterea absorbtiei substantei active prin solubilizare.

II.5.5 Substante auxiliare

Calitatea excipientului pentru supozitoare poate fi imbunatatita cu ajutorul substantelor

auxiliare:
 agenti de marire a vascozitatii: aerosil, stearat de aluminiu, bentonita;
 substante care maresc punctul de topire: ceara, colesterol, alcool cetilic, acid stearic;
 substante care scad punctul de topire cand este cazul: uleiuri vegetale;
 emulgatori;
 substante care favorizeaza resorbtia substantelor active: vasodilatoare sau hialuronidaza;
 agenti de conservare: bacteriostatice pentru geluri;
 agenti antioxidanti pentru excipientii grasi;
 diluanti, coloranti, solubilizanti;
 plasticizanti.

II.6 Prepararea supozitoarelor

Prepararea supozitoarelor se poate face prin trei metode:

1. modelare manuala – metoda de preparare la rece;
2. presare in forme – metoda de preparare la rece;
3. topire si turnare in forme - metoda de preparare la cald.

II.6.1 Prepararea prin modelare manuala

Prepararea prin modelare manuala se aplica in cazul excipientilor grasi – butir cacao si
grasimi de semisinteza.

32
 Cantitatea de excipient variaza in functie de forma farmaceutica, natura si cantitatea
substantelor active pe supozitor:
 pentru supozitoarele rectale: 1 – 2 g pentru copii;
2 – 3 g pentru adulti;
 pentru supozitoarele vaginale: 2 – 4 g grasimi semisintetice sau unt de cacao;
5 – 12 g masa gelatinoasa.

Etapele prepararii:
1. amestecarea substantelor active cu excipientul, care trebuie sa fie maruntit in prealabil. De
regula maruntirea se realizeaza prin razuire. Amestecarea substantelor active cu excipientul
se realizeaza intr – un mojar prin triturare usoara pentru obtinerea unui amestec omogen. Se
tritureaza apoi energic (se malaxeaza) pana la obtinerea unei mase plastice usor de modelat.
Cand masa e sfaramicioasa se adauga plasticizant: lanolina sau ulei de ricin.
2. obtinerea magdaleonului din masa plastica realizata anterior prin rularea sub forma unui
cilindru de anumite dimensiuni, cu o grosime uniforma pe toata lungimea sa. Magdaleonul
are o anumita lungime si un anumit diametru in functie de marimea si numarul supozitoarelor
care trebuie obtinute.
3. divizarea magdaleonului;
4. modelarea supozitoarelor, fiecarui fragment dandu – i – se forma dorita;
5. conspergarea supozitoarelor cu lactoza sau amidon (contraindicat talcul).

Substantele active sunt incorporate, majoritatea, sub forma suspendata sau daca sunt solutii
apoase vor fi incorporate ca faza interna a unei emulsii de tip Apa/Ulei – folosind ca emulgator, in
cazul untului de cacao, lanolina.

Dezavantaje:
 lipsa de igiena;
 neuniformitatea supozitoarelor in ceea ce priveste forma si marimea, precum si omogenitatea
masei;
 durata mare de lucru.

Avantaje:
 nu necesita aparatura speciala;

33
  in procesul de obtinere nu intervine caldura care poate descompune anumite substante active;
 se aplica la obtinerea unui numar mic de supozitoare, in farmacie.

II.6.2 Prepararea prin presarea in forme

Excipientii folositi sunt aceeasi: unt de cacao si grasimi semisintetice.

Fata de modelarea manuala diferenta consta in aducerea masei dupa obtinere, intr – o presa
pentru divizarea si formarea supozitoarelor.
Presa este un cilindru metalic, cu suprafata interna slefuita, in care actioneaza un piston
etans, prevazut cu una sau mai multe stante sau matrite care dau forma supozitoarelor. Dupa atasarea
stantei, pistonul este actionat, preseaza masa care trece
in matrita, apoi se deschide capacul si prin impingere
forteaza supozitorul sa iasa. Trebuie sa se ia un
surplus pentru acoperirea pierderilor. Se obtin
supozitoare conice.
Fig. 6 – Presa pentru prepararea supozitoarelor
Dezavantaje
 se poate include aer in amestec si in timp apar procese de oxidare;
 nu se poate include decat o cantitate mica de lichid, deoarece la presare lichidul este scos din
amestec;
 datorita presiunii masa se inmoaie si este necesar ca masa si presa sa fie racite in prealabil;
 nu se pot obtine ovule.

Avantaje
 se obtin supozitoare de aceeasi forma si marime;
 randament mai mare;
 se poate obtine numai magdaleonul, care apoi poate fi prelucrat ca si la modelarea manuala.

II.6.3 Prepararea prin topirea si turnarea in forme

Topirea si turnarea in forme este folosita in industrie si farmacie. Se aplica la toti excipientii
si consta in turnarea amestecului de substante active si excipient, fluidificat la cald, in forme
corespunzatoare si racirea supozitoarelor. Formele trebuie unse in prealabil.

34
 Trebuie cunoscuta capacitatea formelor si valoarea factorului de dislocuire, adica cantitatea
de excipient dislocuita de 1 g de substanta activa, dispersata mecanic in excipient:
Cantitatea de excipient care se utilizeaza se calculeaza conform formulei:
M=F–(fxs)
unde:
M = cantitatea de excipient pentru numarul de supozitoare de preparat;
F = capacitatea matritelor, exprimata in grame (capacitatea unei matrite, in grame, inmultita
cu numarul de supozitoare de preparat);
f = factorul de dislocuire al substantei medicamentoase. Se ia din tabele in functie de natura
excipientului folosit;
s = cantitatea, in grame, de substanta activa prescrisa pentru obtinerea numarului de
supozitoare indicat.

Cand sunt prescrise mai multe substante active, formula devine :

M = F – (f1s1 + f2s2 + ….. + fnsn)
Pentru compensarea pierderilor se va lua un exces (+10 – 20%), in functie de numarul de supozitoare
care trebuie preparat.

Etapele prepararii:
1. formarea amestecului topit din
excipient si substante active;
2. turnarea in forme;
3. racirea formelor;
4. scoaterea supozitoarelor din forme
si ambalarea.

Fig. 7 – Forma pentru prepararea supozitoarelor prin topire si turnare

Substantele active vor fi incorporate sub forma de solutie, suspensie sau emulsie, deci prin
dizolvare, suspendare sau emulsionare. Prepararea depinde si de proprietatile substantelor active.

Dizolvarea la cald se practica pentru substantele hidrofile in excipienti hidrofili si pentru cele
lipofile in excipienti grasi. In cazul untului de cacao exista posibilitatea de inmuiere, datorita unor

35
substante active care micsoreaza punctul de topire. In astfel de situatii se impune asocierea cu ceara,
cetaceu, alcool cetilic.
Grasimile de semisinteza nu au acest inconvenient existand numeroase sorturi al caror punct
de topire nu este micsorat.
Substantele dizolvate la cald pot recristaliza la rece.

Suspendarea substantelor active – se intalneste pentru majoritatea substantelor active in

excipienti grasi sau hidrofili fiind necesara pulverizarea substantelor active, recomandandu – se
dimensiuni intre 50 – 100 μm, sau chiar micronizarea.
Se acorda atentie omogenitatii amestecului la turnarea in forme pentru a evita tendinta de
sedimentare. La turnare amestecul trebuie sa fie mai putin fluid, agitand continuu in timpul turnarii
pentru o dozare corecta.
Pentru a nu se obtine supozitoare sfaramicioase se recomanda adaugarea lanolinei sau
uleiului de ricin ca plastifianti.
Cand cantitatea de substanta activa este prea mica, pentru o dozare corecta se dilueaza cu o
pulbere inerta inainte de incorporare.

Emulsionarea substantelor active – sub forma de emulsii Apa/Ulei cand substanta activa
este emulsionata ca faza interna in excipienti grasi sau emulsii Ulei/Apa cand substanta activa este
emulsionata ca faza interna in excipienti hidrofili.
Emulsiile Apa/Ulei se intalnesc cand excipientul este liposolubil sau autoemulsionabil si se
obtin in special prin modelare manuala. Asigura o mai buna dispersare a substantelor active dar in
schimb resorbtia este mai mica.
Cea mai buna resorbtie o au substantele active dizolvate in faza externa a unei emulsii
Ulei/Apa.

Prepararea industriala a supozitoarelor se realizeaza prin topire si turnare in forme, foarte

rar prin metoda de presare folosind prese de capacitate mare, cu piston, sau cu un sistem hidraulic
de presare.
Presele industriale au un randament de 250 – 1000 supozitoare pe ora, fiind prevazute cu
matrite care permit obtinerea a 3 – 6 – 15 supozitoare o data.
Sunt de asemenea prevazute cu dispozitive de racire cu apa, pentru a evita inmuierea in
timpul lucrului sub actiunea fortei de presare.

36
 La metoda de topire si turnare in forme, topirea excipientului si amestecarea cu substantele
active se face in recipiente prevazute cu manta, incalzite cu vapori de apa, la temperatura controlata
pentru evitarea supraincalzirii. Substantele active urmeaza a fi incorporate prin dizolvare, suspendare
sau emulsionare.
Cele care se dizolva sau suspenda vor fi in prealabil pulverizate, iar amestecarea se face cu
agitatoare cu viteza reglabila, pentru a asigura omogenizarea perfecta in amestecul topic, cu
vascozitate convenabila pentru a mentine o suspensie omogena a substantelor active incorporate.
Trebuie sa se asigure curgerea uniforma in matrite.
Turnarea se face in forme cu multe matrite, cu rame la extremitati sau cu un cadru ce permite
turnarea masei dintr – o data. Excesul de la suprafata se razuieste si se retopeste.
Formele sunt din metal (bronz, aluminiu) sau din material plastic. Cele din material plastic
pot folosi si ca ambalaj. Partea superioara se acopera cu o banda de celofan. Acesta este un procedeu
economic ce asigura si o conservare mai buna.

Ambalarea (conditionarea primara)

 Procedeul discontinuu:
- se face cu dispozitive speciale, in folii de staniol, aluminiu lacuit in interior sau
materiale plastice;
- supozitoarele se introduc intre doua folii in prealabil trecute peste tipare de forma
supozitoarelor, care se sudeaza.

 Procedeul in flux continuu:

- amestecul fluid este divizat direct in alveolele preformate, constituite din
plastomeri termoformabili ca: polietilena, clorura de polivinil, acetat de celuloza;
- linia de fabricare automata contine si dispozitivul de termoformare a blisterelor.

II.6.4 Alte metode de preparare a supozitoarelor

Atunci cand se urmareste protejarea substantelor labile, evitarea interactiunilor dintre

substante, o cedare lenta sau una rapida, se pot utiliza metode ca:

 prepararea prin inclavare – pentru supozitoare cu manta sau cu nucleu;

37
  prepararea prin turnarea unor straturi concentrice – se aplica in cazul asocierii de substante
care interactioneaza intre ele;
 procedeul de liofilizare sau criodesicare;
 procedeul de comprimare – pentru substante active termolabile.

II.7 Controlul calitatii supozitoarelor

Formularea, prepararea, conditionarea si depozitarea trebuie sa asigure calitatea

supozitoarelor, stabilitatea fizica, chimica, si absenta contaminarii microbiene.
Calitatea trebuie sa se mentina pe toata durata de valabilitate.

II.7.1 Control organoleptic

 Aspectul: supozitoarele trebuie sa aiba un aspect omogen; nu trebuie sa prezinte fisuri, bule
de aer, aglomerari de particule, puncte sau pete mai inchise la culoare. Trebuie sa – si
pastreze forma si consistenta la temperatura camerei.
 Forma: variaza in functie de locul de aplicare, astfel conform FR X:
- supozitoarele rectale – forma cilindro – conice sau forma de torpila;
- supozitoarele vaginale – forma sferica sau ovoidala;
- supozitoarele uretrale – forma de cilindrii ascutiti la un capat sau forma conica.
 Masa: FR X prevede: - supozitoare rectale: 2 – 3 g pt adulti; 1 – 2 g pt copii;
- supozitoare vaginale: 2 – 4 g cu unt de cacao;
5 – 12 g cu masa gelatinoasa;
- supozitoare uretrale: 2 – 3 g, 5 – 10 cm lungime, 2 – 7 mm diametru.
 Culoarea: caracteristica componentelor.
 Mirosul: supozitoarele trebuie sa aiba mirosul substantelor continute. Nu trebuie sa se
perceapa un miros ranced, care denota autooxidarea bazelor grase de tip gliceridic.

II.7.2 Controlul fizic

 Uniformitatea masei – Se cantaresc 20 de supozitoare si se calculeaza masa medie. Se

cantaresc apoi aceleasi supozitoare individual. Fata de masa medie calculata, masa
individuala poate sa prezinte abateri procentuale prevazute in FRX.

38
  Comportamentul la topire sau la dizolvare
- se introduce un supozitor intr-un vas conic cu 50 ml apa incalzita la 37°C si se
mentine in baia de apa, rotind vasul din 5 in 5 min;
- supozitoarele cu baze grase trebuie sa se topeasca in max 30 min, iar cele cu baze
hidrofile trebuie sa se dizolve in 60 min;
- se admite sa ramana la fundul paharului particule solide de substanta activa sau
substante auxiliare.
Pentru o mai buna caracterizare, in practica se determina:
- punctul de topire;
- timpul de topire completa;
- timpul de deformare sau inmuiere la 37°C : pentru supozitoarele cu baze grase se
determina in conditii bine definite, timpul scurs pana cand un supozitor introdus in
apa devine suficient de moale pentru a nu mai opune rezistenta unei sarcini bine
definite.
 Rezistenta mecanica la presiune si rupere
Acest parametru urmareste comportarea supozitoarelor sub stres mecanic: mentinerea formei
in timpul ambalarii, transportului si al administrarii.
Rezistenta mecanica a supozitoarelor la presiune si rupere depinde de:
- metoda de preparare: cele preparate prin topire si turnare prezinta o rezistenta
mecanica mai buna;
- natura excipientilor: supozitoarele cu gliceride sintetice si mai ales cu PEG-uri au o
rezistenta mecanica mai mare;
- cantitatea de substante active solide: rezistenta mecanica a supozitoarelor creste cu
cantitatea de substante solide suspendate.
Determinarea este oficializata in suplimentul 2001 al FR X. Metoda se utilizeaza pentru a
determina, in conditii bine definite rezistenta supozitoarelor si ovulelor la rupere, masurata prin masa
necesara pentru a provoca ruperea lor prin strivire. Metoda se aplica ovulelor si supozitoarelor cu
excipienti grasi.
Aparatul utilizat pentru aceasta determinare este format din:
- o camera termostatata, inchisa la partea anterioara printr – o fereastra de sticla, in care se
gaseste un dispozitiv unde se plaseaza supozitorul;
- doua brate pozitionate fata in fata, bratul superior mobil se poate deplasa spre cel inferior de -
a lungul unui ax vertical. Suprafata de strivire este plana. Bratul superior (blocul de presare)

39
 este legat la un sistem de suspensie care permite adaugarea unor discuri cu masa de 200 g.
Masa initiala a dispozitivului este de 600 g.
Strivirea se realizeaza prin adaugarea succesiva a discurilor de 200 g la masa initiala de 600
g. Se determina greutatea care a produs ruperea supozitorului.

II.7.3 Controlul chimic

Acesta cuprinde:
 Identificarea substantelor active;
 Dozarea substantelor active si eventual a unor excipienti sau substante auxiliare;
 Stabilirea naturii bazei de supozitor;
 Dizolvarea: controlul vitezei de cedare a substantei active din supozitor.

Identificarile si dozarile substantelor active se realizeaza conform monografiilor din FR X.

Pentru acestea se realizeaza mai intai o separare de excipient prin extractie.
Continutul in substanta activa poate sa prezinte, fata de valoarea declarata, abateri
procentuale prevazute in FR X.
Metodele de cedare in vivo si in vitro ofera informatii privind conditiile de cedare a
substantelor medicamentoase din excipientii pentru supozitoare.
Metodele de cedare in vitro se clasifica in: - procedee fara membrana;
- procedee cu membrana.

II.7.4 Controlul microbiologic

Controlul microbiologic urmareste determinarea numarului total de microorganisme aerobe

sau lipsa unor microorganisme patogene sau conditionat patogene, eventual prezente in produsele
farmaceutice, de la materii prime pana la formele finite (FR X).
Se controleaza:
 limita de germeni capabili de multiplicare: 103 – 104 bacterii aerobe/g;
102 drojdii si ciuperci/g
 absenta speciilor Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus, Salmonela si Escherichia
coli.

40
 Posibilele contaminari in timpul prepararii si conservarii se pot evita prin folosirea
conservantilor (nipaesteri) si ambalajelor corespunzatoare din folii de aluminiu, materiale plastice
sigure.
Contaminarea cu microorganisme poate sa declanseze si instabilitati chimice. Unele
microorganisme sunt capabile sa modifice, din punct de vedere chimic substanta activa dispersata
sau sa produca scindari enzimatice ale maselor de tip hidrogeluri, producand modificari de
vascozitate ale acestui tip de excipient.

II.8 Alte preparate rectale

Sunt folosite datorita avantajelor oferite:

- se evita actiunea iritanta a supozitoarelor asupra mucoasei rectale;
- se asigura o cedare mai rapida a substantelor active;
- se evita interactiunile excipientului cu substanta activa;
- se asigura stabilitatea la variatii de temperatura.

II.8.1 Capsule gelatinoase rectale

- constau dintr – un invelis continuu de gelatina de forma alungita, care contin substante
active;
- continutul capsulelor: substante lichide, solutii, emulsii sau suspensii
intr – un lichid nemiscibil care nu influenteaza invelisul de gelatina –
deci un lichid apolar; sau sub forma de pasta sau pulbere;
- la folosire se umecteaza cu apa pentru a grabi desfacerea invelisului si
eliberarea substantelor active care are loc numai dupa dizolvarea
peretelui gelatinos in secretia existenta la nivelul rectului. Deci peretele
trebuie sa fie cat mai subtire;
- aceste capsule se obtin cu masini Scherer prin injectare. Fig. 8 – Capsula rectala

Prezinta urmatoarele avantaje:

- o dozare corecta a substantelor active;
- stabilitatea substantelor active la temperaturi ridicate;
- biodisponibilitatea aproximativ egala cu cea din supozitoarele rectale.

41
II.8.2 Preparate lichide - solutii, suspensii, emulsii rectale

Se folosesc pentru - actiune locala;

- actiune sistemica;
- stabilirea unui diagnostic.

Rectiole sau microclisme

Sunt preparate care contin o cantitate mica de lichid, care se

administreaza in rect. Sunt ambalate intr – un tub suplu din material plastic si
prevazute cu un tub canula sudat la cald dupa umplere sau inchis etans cu un
capac.
Produsele ce se conditioneaza pot fi solutii, suspensii si mai rar
emulsii.
Solutiile sunt apoase sau hidroglicerinate, iar emulsiile Ulei/Apa sau
Apa/Ulei. Fig. 9 - Rectiola
La aplicare se deschide canula, se introduce in rect si prin presarea peretelui flexibil,
continutul este impins in rect.
Sunt prevazute cu un inel care limiteaza distantele la care se introduc. Se administreaza
cantitati mici, de maxim 3 ml, dupa unii autori 10 – 15 ml.
 Avantaje:
- asigura o resorbtie rapida si totala;
- administrare igienica;
- stabilitatea produsului pana la deschidere.
 Dezavantaje:
- pret de cost mai ridicat;
- uneori sunt dificil de folosit de catre bolnav;
- nu asigura folosirea intregului continut.

Clisme – clistire, enemas

Sunt preparate lichide introduse in ampula rectala cu un irigator prevazut cu o canula rectala.
Se utilizeaza solutii apoase, solutii extractive sau chiar suspensii cu substante purgative, substante
nutritive, substante radioopace.

42
 Se administreaza in volume mari de 100 ml sau chiar mai mari incalzite la temperatura
corpului.
Sunt 2 tipuri de clisme:
 clisme evacuatoare cu efect de curatire, datorita actiunii de spalare la care se asociaza si o
usoara actiune laxativa. Sunt folosite substante emoliente, purgative, saruri minerale in
concentratii hipertonice, zaharuri, de asemenea in concentratii hipertonice, substante
tensioactive cu actiune de inmuiere si marire a peristaltismului favorizand evacuarea
continutului;
 clisme de retentie sau nutritie sau medicamentoase, folosite pentru tratament local, cu volume
mai mici, de maxim 100 ml. Pentru a nu fi evacuate se adauga alcool benzilic sau tinctura de
opiu, evitandu – se contractiile intestinale. Aceste clisme au actiune emolienta,
antiinflamatoare asupra mucoasei.
Pot fi folosite si pentru actiune sistemica: clisme cu cloralhidrat.
Datorita faptului ca resorbtia este totala prin contact direct, atentie la dozele maxime.
Se utilizeaza si clisme cu substante antihelmintice.

II.8.3 Pulberi si comprimate pt solutii si suspensii rectale

- sunt preparate monodoza care se dizolva sau se suspenda in apa;

- trebuie sa contina substante auxiliare care sa faciliteze dizolvarea sau dispersarea, si sa
previna agregarea particulelor;
- comprimatele trebuie sa se dezagrege in 3 minute in apa.

II.8.4 Preparate rectale semisolide

Pof fi: Unguente, creme, geluri.

- se folosesc pentru tratament local: prurit, dureri cauzate de hemoroizi;
- substante active incorporate: analgezice, antiinflamatoare, anestezice, antiseptice,
antifungice, sau substante cu rol de lubrifiere si facilitarea examinarii cavitatii rectale
(incorporate in geluri);
- au un timp de actiune mai indelungat;
- sunt in general folosite baze grase, care asigura stabilitatea substantei active, dar si baze
hidrosolubile care se indeparteaza mai usor;

43
 - pt usurarea administrarii, tuburile pot fi insotite de un sistem special de inserare si de
eliberare a produsului; acesta trebuie curatat bine si pastrat in conditii igienice pentru o
noua aplicare;
- se conditioneaza in recipiente – unidoza si multidoze.

II.8.5 Spume rectale

- sunt preparate care contin un volum mare de gaz dispersat intr – un lichid care contine una
sau mai multe substante medicamentoase, un surfactant si alte substante auxiliare;
- spumele se formeaza in momentul administrarii medicamentului inchis intr – un recipient
sub presiune si au avantajul unei bune etalari pe mucoasa.

II.8.6 Tampoane rectale

Tampoane de vata fixate pe o tija flexibila din material plastic, de

forma conica. La baza sunt inserate intr – un fel de discuri care permit
administrarea numai la nivelul anusului.
Sunt acoperite la exterior cu un invelis solubil de macromolecule: de
exemplu alginat de sodiu. Inainte de folosire se inmoaie, invelisul se imbiba
cu apa si se introduc la nivelul anusului unde se mentin o jumatate pe ora
pana la doua ore. Fig. 10 - Rectotamponul
Se administreaza substante antiinflamatoare, antiinfectioase, decongestive pentru actiune
locala.

44
II.9 Exemple de supozitoare
II.9.1. Supozitoare realizate in industrie

Denumirea: Aceclofen
Compozitie: Paracetamol 500 mg, diclofenac sodic 50 mg;
Actiune terapeutica: Antiinflamator, antireumatic;
Indicatii: Artrita reumatoida, osteoartrita, sindroame dureroase ale
coloanei vertebrale, reumatism, atacuri acute de guta, dismenoree,
anexita;
Mod de administrare: 1 – 2 supozitoare/zi.

Denumirea: Dulcolax
Compozitie: Bisacodil 10 mg;
Actiune terapeutica: Laxativ de contact;
Indicatii: Toate formele de constipatie;
Mod de administrare: Adulti: doza normala este de 1 supozitor/zi.

Denumirea: Fenilbutazona
Compozitie: Butil pirazolidina 250 mg;
Actiune terapeutica: Antipiretic, analgezic, antiinflamator si
antireumatic;
Indicatii: Afectiuni reumatismale, tromboflebite, anexite;
Mod de administrare: Adulti: 2 supozitoare/zi (dimineata si seara).

Denumirea: Hemorzon
Compozitie: 20 mg tetraciclina, 10 mg acetat de hidrocortizona, 8,3 mg
benzocaina;
Actiune terapeutica: Antiinflamator, anestezic local, antibacterian;
Indicatii: Criza hemoroidala acuta, fisuri perianale, tromboflebita
hemoroidala;

45
Mod de administrare: Adulti: 1 supozitor/zi (seara la culcare); 2 – 3 supozitoare/zi in prezenta unor
dureri intense.

Denumirea: Indometacin
Compozitie: 50 mg indometacin;
Actiune terapeutica: Antiinflamator, analgezic, antipiretic;
Indicatii: Forme moderat evolutive ale proceselor
reumatismale inflamatorii, artroze, guta;
Mod de administrare: Adulti: 1 – 3 supozitoare/zi.

Denumirea: Meloxicam
Compozitie: 7,5 mg si 15 mg meloxicam;
Actiune terapeutica: Antiinflamator, antireumatic;
Indicatii: Artrita reumatoida, crize acute de osteoartrita,
spondilita anchilozanta;
Mod de administrare:
- Boala artrozica: 1 doza de start de 7,5 mg/zi; doza
maxima pana la 15 mg/zi.
- Poliartrita reumatoida: 1 doza de 15 mg/zi; tratamentul pe termen lung, la pacientii in varsta:
1 doza de 7,5 mg/zi.
- Spondilita anchilopoetica: 15 mg/zi.

Denumirea: Novocalmin
Compozitie: 300 mg metamizol sodic;
Actiune terapeutica: Analgezic, antipiretic,
antiinflamator, antispastic;
Indicatii: Nevralgii, artrite, artroze, mialgii, colici
renale si biliare;
Mod de administrare: Copii peste 4 ani: 1 supozitor la nevoie; doza maxima 4 supozitoare 300
mg/zi la interval de 6 h.

46
Denumirea: Nurofen
Compozitie: 60 mg si 125 mg ibuprofen;
Actiune terapeutica: Analgezic, antipiretic,
antiinflamator;
Indicatii: Dureri usoare pana la moderate: durerea de
cap, de dinti, de urechi, de gat, durerea postoperatorie;
durere si febra din raceala si gripa, inclusiv episodul
febril de dupa vaccinare.
Mod de administrare:
- Sugari 3 – 9 luni (greutate medie 6 – 8 kg): 1 supozitor 60 mg;
- Copii 9 luni – 2 ani (greutate medie 8 – 12,5 kg): 1 supozitor 60 mg; doza maxima 4
supozitoare/zi.(interval 6 – 8 h);
- Copii 2 – 4 ani (greutate medie 12,5 – 17 kg): 1 supozitor 125 mg;
- Copii 4 – 6 ani (greutate medie 17 – 20,5 kg): 1 supozitor 125 mg; doza maxima 4
supozitoare/zi.(interval 6 – 8 h).

Denumirea: Paracetamol
Compozitie: 125 mg si 250 mg paracetamol;
Actiune terapeutica: Analgezic, antipiretic;
Indicatii: Combaterea simptomatica a febrei de cauza
infectioasa.
Mod de administrare:
- Sugari 8 – 12 luni: ½ supozitor 125 mg de 3 ori/zi;
- Copii 1 – 3 ani: 1 supozitor 125 mg de 3 ori/zi;
- Copii 3 – 7 ani: 1 supozitor 250 mg de 3 – 5 ori/zi, in functie de varsta.

Denumirea: Supozitoare cu glicerina

Compozitie:
- Copii: 1,3904 g glicerina, 0,1580 g stearina,
0,0316 g carbonat de sodiu;

47
 - Adulti: 2,0856 g glicerina, 0,2370 g stearina, 0,0474 g carbonat de sodiu;
Actiune terapeutica: Laxativ;
Indicatii: Constipatie cronica;
Mod de administrare: 1 supozitor la nevoie.

Denumirea: Uscosin
Compozitie: 10 mg bromura de N – butilscopolamoniu;
Actiune terapeutica: Antispastic;
Indicatii: Afectiuni spastice gastro – intestinale, biliare si
urogenitale. Cazuri usoare – medii de diaree acuta si
cronica;
Mod de administrare: Adulti: 1 supozitor 10 mg de 3 – 4
ori/zi.

Denumirea: Voltaren
Compozitie: 50 mg si 100 mg diclofenac sodic;
Actiune terapeutica: Antireumatic, antiinflamator,
analgezic, antipiretic;
Indicatii: artrite, reumatism, atacuri de guta, luxatii,
entorse si alte leziuni, cicluri menstruale dureroase, crize
migrenoase, infectii ale urechii, nasului si gatului.
Mod de administrare: Adulti: doza initiala zilnica este de
100 – 150 mg, iar in cazuri usoare, ca si in terapia de lunga durata 75 – 100 mg, fractionat in 2 – 3
prize. Doza maxima 150 mg/zi.

II.9.2. Supozitoare magistrale

 Antispatice, antiemetice
Rp/.1
Papaverini hydrochloridi 0,10g
Extracti Belladonnae 0,05g
Phenobarbitali 0,03g

48
 Excipientis q.s
M.f. supp. ass.
D.S. Extern, rectal cate 1 supozitor la nevoie fara a depasi 3/zi.
Indicatii: Dureri spastice in dischinezia biliara de tip hiperton.
Rp/.2
Papaverini hydrochloridi
Codeini phosphatis aa 0,03g
Extracti Belladonnae
Pheniramini aa 0,01g
Olei cacao q.s
M.f. suppositorio ass No VI
D.S. Extern, rectal 1 – 2 supozitoare pana la incetarea durerilor.
Indicatii: Colici abdominale, varsaturi, greata.
 Laxative
Rp/.3
Glyceroli 88,0 pic
Natrii carbonatis anhidrici 2,00 pic
Stearini 10,00 pic
M.f. supp.
D.S. Extern, rectal cate 1 supozitor/zi.
Indicatii: Laxativ pentru adulti si copii.
 Antihemoroidale
Rp/.4
Ephedrini hydrochloridi 0,20g
Anestezini 1,00g
Zinci oxydi 2,00 pic.
Bismuthi subgallatis 2,50 pic.
Extracti Hammamelidis fluidi 1,00g
Excipientis q.s
M.f. supp. ass.
Div. in dos aeq. No X
D.S. Extern
Indicatii: Hemoroizi.

49
  Antitermice, antireumatice, analgezice
Rp/.5
Acidi acetylsalicylici 0,60g – 1,20g
Olei cacao q.s
Ut fiat supp. Nr. X
D.S. Extern, 1 supozitor/zi.
Indicatii: Antipiretic, analgezic.
Rp/.6
Aminophenazoni 0,10g – 0,15g
Phenobarbitali 0,01g – 0,02g
Olei cacao q.s
M.f. supp.
D.t.d. No X
D.S. Extern, 1 supozitor de 3 ori/zi.
Indicatii: Rinofaringita acuta la copii intre 2 – 4 ani.
Rp/.7
Acidi acetylsalicylici 0,30g
Phenilbutazoni 0,20g
Indometacini 0,05g
Papaverini hydrochloridi 0,04g
M.f. supp.
D.t.d. No XV
D.S. Extern, 1 – 2 supozitoare/zi.
Indicatii: discopatie, spondiloze, migrene, gripa, lombosciatica.
 Antiasmatice
Rp/.8
Theophillini 0,30g
Olei cacao q.s
M.f. supp.
D.t.d. No XX
D.S. Extern, 1 supozitor de 2 ori/zi.
Indicatii: Astm bronsic.
Rp/.9

50
 Extracti Belladonnae 0,02g
Ephedrini hydrochloridi 0,02g
Phenobarbitali
Theophillini aa 0,05g
Olei cacao q.s
M.f. supp.
D.t.d. No XX
D.S. Extern, 1 supozitor de 3 ori/zi.
Indicatii: Astm bronsic la copii 5 – 10 ani.

 Supozitoare colorate
- Supozitoare galbene: 5,0 g solutie 5% galben de tartrazina, la 400,0 g masa
polyaethylenglycoli.
- Supozitoare albastre: 2,0 g solutie apoasa 5% albastru de metilen, la 400,0 g masa
polyaethylenglycoli.
- Supozitoare verzi: 5,0 s solutie apoasa 5% galben de tartrazina, 2,0 g solutie apoasa
1% albastru de metilen, la 400, 0 g masa polyaethylenglycoli.
- Supozitoare roz: 5,0 g solutie 2% rosu de Sudan III (in vehicul de ulei de parafina,
dizolvat la cald). q.s ad 400,0 g Adeps solidus.

Observatii: In fiecare caz solutia de calmant se prelucreaza in baza de supozitor topita pe

baia de apa. Dupa omogenizare masa topita se toarna in forme. Dupa solidificare supozitoarele
trebuie sa fie uniform colorate.

51
 Capitolul III. Otoconii

III.1 Notiuni introductive

Otoconii sunt forme farmaceutice solide, fuzibile la temperatura corpului si utilizate in

tratamentul afectiunilor auriculare externe si medii.
Prezinta avantaje fata de solutiile apoase sau pulberi:
 nu vehiculeaza infectii exogene;
 nu favorizeaza macerarea si nu agraveaza procesul inflamator;
 asigura pavajul medicamentelor prin conductul auditiv extern pana la suprafata lezata si il
mentine in contact permanent timp indelungat;
 toleranta este buna, nu produc jena functionala, reactii cutanate, evita vertijele provocate de
instilatiile auriculare;
 mentine o concentratie utila la nivelul leziunii.
Sunt utile in tratamentul otitei medii supurative cronice, infectii cu germeni patogeni, micoze si
in afectiuni inflamatorii ale urechii medii.
Unii cercetatori, ca Manduro si Chevance, recomanda pentru prepararea otoconiilor untul de
cacao, datorita urmatoarelor avantaje pe care le prezinta:
- este inactiv chimic;
- se topeste la temperatura corpului;
- se preteaza la prepararea prin modelare;
- are consistenta si stabilitate buna;
- asigura resorbtia progresiva, lenta, indelungata a substantelor medicamentoase;
- este tolerat foarte bine in conduct;
- nu se dizolva in plasma celulara, iar prin topire formeaza un strat in jurul substantelor
active.
Substantele active utilizate sunt variate: antiinfectioase, antiinflamatoare, analgezice,
antimicotice, anestezice, antibiotice, enzime, saruri metalice, gudroane. Ele nu trebuie sa fie iritante,
caustice, toxice, sa nu modifice echilibrul ionilor de K+ si Na+ al lichidelor urechii interne, sa
asigure un PH corespunzator, cuprins intre 5 – 6. Sa se evite preparatele alcaline, nefiziologice si
medii prielnice pentru propagarea infectiei.
In tara noastra unele colective de otorinologi si farmacisti au testat eficacitatea otoconiilor in
patologia auriculara, obtinand rezultate superioare fata de aplicarea formelor farmaceutice lichide.

52
III.2 Prepararea otoconiilor

Otoconiile au forma cilindrico – conica prezentand un diametru de 3 – 4 mm, o lungime de

circa 15 – 40 mm, cu o greutate de 0,30 – 0,50 g, se prepara prin modelare manuala sau prin metoda
de presare, folosind prese metalice sau din material plastic.
Peste substantele active fin pulverizate se aduc untul de cacao, masa Estarium, sau excipienti
hidrosolubili, ca PEG-urile, se plastifiaza masa cu lanolina, glicerina sau ulei vegetal si se tritureaza
pana la obtinerea unei mase plastice. Se introduce in presa pentru bujiuri, iar magdaleonul obtinut se
divide in fragmente de 1 – 3 cm lungime, care se modeleaza la un capat ca o calota ovoidala. Se
ambaleaza in celofan sau staniol si se pastreaza la rece.
Se pot obtine si prin metoda de topire si turnare in forme, tinand cont de capacitatea formei si
de factorul de dislocuire al substantei active pentru asigurarea dozajului corespunzator.
Turnarea se poate face in tipare din otel cromat, avand 12 spatii si un diametru de 40 mm
pentru fiecare bucata. (Fig. 11)
Excipientii care pot fi
utilizati la preparare, cu exceptia
untului de cacao, sunt:
- masa Estarium;
- masa de gelatina;
- glicerina;
- glicerina si stearat de sodiu;
- masa de agar;
- polietilengliconi (PEG-urile). Fig. 11 – Matrita pentru prepararea otoconiilor

III.3 Aplicarea otoconiilor

Se face dupa curatirea prealabila a conductului auditiv extern cu fragmente de vata hidrofila
rasucite pe un suport.
Dupa aplicare, bolnavul isi culca capul pe urechea care nu este tratata, timp de cateva minute
pentru a facilita vehicularea medicamentului prin perforatia timpanului in interiorul cutiei timpanice.
Dupa aplicare se pune un tampon mic de vata.

53
III.4 Exemple magistrale de otoconii
Rp/.1
Chloramphenicoli 0,05g
Olei cacao 0,50g
M.f. otoconiae
D.t.d Nr. X, D.S. Extern
Actiune terapeutica: Antimicrobian cu spectru larg.
Indicatii: Infectii bacteriene superficiale ale urechii externe, otite medii acute si cronice.
Rp/.2
Chloramphenicoli 0,05g
Neomycini sulfatis 0,05g
Olei cacao 0,05g
M.f. otoconiae
D.t.d Nr. X, D.S. Extern
Actiune terapeutica: Antimicrobian cu spectru larg.
Indicatii: Infectii bacteriene superficiale ale urechii externe, otite medii acute si cronice.
Rp/.3
Chloramphenicoli 0,05g
Neomycini sulfatis 0,05g
Polimyxini B 100 000 U.I
Anestezini 0,05g
Superprednoli 0,005g
Olei cacao 0,50g
M.f. otoconiae
D.t.d Nr. X, D.S. Extern
Actiune terapeutica: Antimicrobian cu spectru larg, anestezic.
Indicatii: Infectii bacteriene superficiale ale urechii externe, otite medii acute si cronice.
Rp/.4
Alfachimotripsini 0,100g
Chloramphenicoli 0,05g
Polimyxini B 100 000 U.I
Superprednoli 0,0005g
Olei cacao 0,30g

54
 Adipis lanae q.s
M.f. otoconiae
D.t.d Nr. VIII, D.S. Extern
Actiune terapeutica: Antimicrobian cu spectru larg.
Indicatii: Infectii bacteriene superficiale ale urechii externe, otite medii acute si cronice.
Rp/.5
Chloramphenicoli 2,50gta
Dequalinii chloridi 0,10g
Massae gelatinae q.s ad 100,00gta
M.f. otoconiae, D.S. Extern
Actiune terapeutica: Antimicrobian cu spectru larg.
Indicatii: Infectii bacteriene superficiale ale urechii externe, otite medii acute si cronice.
Rp/.6
Phenasoni 1,00g
Dequalinii chloridi 0,10g
Massae polyaetylen q.s ad 100,00gta
glyoli
M.f. otoconiae, D.S. Extern
Actiune terapeutica: Analgezic, antiseptic, anestezic.
Indicatii: Tratamentul simptomatic local al durerii de la nivelul urechii medii, la pacienti cu
timpanul intact, in inflamatia sau infectia urechii precum otita si ca adjuvant la tratamentul sistemic
cu antibiotice.
Rp/.7
Acidi salicylici 0,01g
Superprednoli 0,0005g
Olei cacao 0,25g
M.f. otoconiae
D.t.d Nr. VIII, D.S. Extern
Actiune terapeutica: Analgezic, antiseptic, anestezic.
Indicatii: Tratamentul simptomatic local al durerii de la nivelul urechii medii, la pacienti cu
timpanul intact, in inflamatia sau infectia urechii precum otita si ca adjuvant la tratamentul sistemic
cu antibiotice.

55
 Capitolul IV. Forme farmaceutice vaginale – Supozitoare vaginale

IV.1 Istoric si notiuni introductive

Administrarea pe cale vaginala este cunoscuta din antichitate, din timpul lui Hipocrate; se
foloseau asa – numitele pesarii in evul mediu.
Substantele active erau incorporate in forme farmaceutice fie sub forma de comprimate, fie
sub forma de bastonase sau erau invelite in saculete de tifon si introduse in vagin. Acestea aveau o
prelungire - un fir, care permitea scoaterea dupa folosire.
Au evoluat treptat, folosindu – se la prepararea lor ceara si axungia. In prezent se foloseste o
gama larga de forme farmaceutice vaginale.
Medicatia vaginala se adreseaza infectiilor locale ale vaginului si vulvei.
Este necesara administrarea locala, deoarece circulatia substantelor active – permeabilitatea –
are loc intr – un singur sens de la exterior spre interior. La nivel local nu putem realiza o concentratie
optima printr – o medicatie sistemica. Mucoasa vaginala, fiind puternic vascularizata, substantele pot
fi absorbite si intra in circulatie, dar pericolul depasirii
dozelor maxime este totusi foarte mic (deoarece medicatia
vaginala foloseste mai putin substante foarte active si doze
rezonabile).
Anatomia vaginului:
1. Ovare
2. Trompe uterine
3. Uter
4. Col uterin
5. Vagin
6. Intrarea in vagin Fig. 12 – Anatomia vaginului

Vaginul este un conduct musculo – membranos, extensibil si elastic, de forma unui cilindru,
cu lungimea de aproximativ 8 cm. Este lipsit de secretii deoarece mucoasa vaginala nu are glande
proprii. Pe aceasta mucoasa exista un exudat seros, epiteliul vaginal fiind lubrifiat de mucusul
secretat de glandele colului uterin si transsudatul provenit din vasele sanguine vaginale si de celulele
epiteliale descuamate.

56
 PH – ul fiziologic este de 4 – 4,5; acest pH este datorat activitatii unui bacil voluminos, gram
pozitiv = Bacilul Doderlein, prezent in mod normal in cavitatea vaginala, contribuind in cea mai
mare masura la autoapararea aparatului genital fata de infectii.
PH – ul acid este impropriu dezvoltarii microorganismelor patogene, exceptie facand cele
acido – rezistente. Aciditatea este datorata transformarii glicogenului celulelor descuamate in acid
lactic.
Deoarece continutul in glicogen al celulelor epiteliale depinde de impregnarea estrogenica
(functia ovariana), pH – ul vaginal variaza cu varsta. pH – ul acid se instaleaza la pubertate si se
mentine pana la menopauza, cand trece spre alcalin.
La nastere, vaginul fetitelor este steril, bacilul Doderlein instalandu – se in prima zi, datorita
hormonilor materni, dar pana in ziua a 14 – a el dispare, pH – ul este neutru pana la pubertate.
La pubertate datorita hormonilor estrogeni, pH – ul devine acid.
In perioada menstruala pH – ul este neutru spre alcalin sub influenta sangelui, ceea ce
favorizeaza dezvoltarea germenilor straini.
PH – ul vaginal este influentat de unele stari patologice: infectiile cu levuri si Trichomonas
vaginalis maresc tendinta spre alcalinitate, dezvoltandu – se cu usurinta: streptococi, stafilococi,
bacili Coli.
In caz de infectii, inafara medicatiei tipic antiinfectioase este necesar sa se modifice pH – ul,
pentru refacerea florei microbiene normale (pentru un continut inalt de bacili Doderlein care asigura
pH – ul acid al vaginului).
In general se folosesc medicamente care actioneaza local, dar uneori pot actiona si sistemic,
de exemplu unele antibiotice, dar mai ales hormoni si preparate cu actiune prelungita – vaginserte –
avantajul fiind ocolirea barierei hepatice.
Excipientii pentru supozitoarele vaginale sunt masa gelatinoasa si mai rar P.E.G. – urile, iar
din cei grasi: butir cacao si grasimile de semisinteza.
Masa gelatinoasa este cea mai folosita deoarece corespunde din punct de vedere al
consistentei si elasticitatii.
Are insa si unele dezavantaje:
- supozitoarele sunt mari 5 – 12g;
- dupa dizolvare dau o cantitate mare de lichid, care se scurge si da senzatie neplacuta;
- interactioneaza cu o serie de substante active;
- prepararea se face doar prin topire si turnare in forme.

57
IV.2 Clasificarea formelor farmaceutice vaginale

Preparatele vaginale sunt produse lichide, semisolide sau solide destinate administrarii in
vagin, in mod uzual cu scopul de a obtine un efect local. Ele pot contine una sau mai multe substante
active intr – un excipient corespunzator (Preparate vaginale, Vaginalia, FRX, supl 2004 Ph Eur ed.a
4-a).
Se disting urmatoarele categorii de preparate vaginale:
 Ovule (supozitoare vaginale,  Comprimate si pulberi pentru
pesarii); solutii si suspensii vaginale;
 Comprimate vaginale;  Preparate vaginale semisolide;
 Capsule vaginale;  Spume vaginale;
 Solutii, emulsii si suspensii  Tampoane vaginale
vaginale; medicamentoase.

Avantajele caii de administrare vaginala:

- pe cale vaginala se pot adminstra diferite forme farmaceutice;
- calea vaginala este utilizata in principal pentru obtinerea de efecte locale;
- asigura o concentratie optima eficace;
- poate conduce si la efecte sistemice, fiind adecvata pentru absorbtie. Substantele care se
utilizeaza pentru efectul sistemic: estrogenii, prostagandinele sunt administrate pe cale
vaginala sub forma de creme sau hidrogeluri;
- in unele cazuri, substantele administrate pe cale vaginala prezinta o biodisponibilitate mai
mare decat pe cale orala, deoarece intra imediat in circulatia sistemica (se evita efectul de
prim pasaj hepatic);
- efecte secundare gastro – intestinale reduse;
- nu provoaca inconveniente legate de durere, distrugerea tesutului si posibile infectii care pot
aparea la administratea parenterala;
- ofera posibilitatea autoadministrarii.

Principalele substante medicamentoase utilizate in terapia afectiunilor vaginale

Principalele substante medicamentoase utilizate in terapia afectiunilor vaginale sunt:

58
  Antimicrobiene:
- chimioterapice: acid boric, borax, cloramina, iod, permanganat de
potasiu, clorura de benzalconiu, clorhexidina, azotat de argint, borat de fenil
mercur, sulfat de zinc, metenamina, sulfat de aluminiu; sulfamide:
sulfacetamida sodica, sulfamerazina;
- antibiotice: cloramfenicol, gentamicina, kanamicina, streptomicina,
neomicina, polimixina B, tirotricina, penicilina, ampicilina, tetracicline,
clindamicina;
- antifungice: nistatin, clotrimazol, econazol, ketoconazol, fenticonazol,
iconazol, terbinafin;
- antitricomonazice: metronidazol, tinidazol, furazolidina;
 Antiinflamatoare:
- derivati cortizonici: hidrocortizon, prednison, betametazona;
- ihtiol, si mai nou benzidamina si bromocriptina;
 Prostaglandine: PGE1, PGE2;
 Anticanceroase: fenticonazol, ciclopirox, olamina, cisplatina;
 Spermicide: acid boric, acid lactic, acid citric, acid ascorbic, clorura de benzalconiu, 9
– nonoxinol, octoxinol, gramicidina;
 Hormoni: estrona, estriol, 17 – beta – estradiol, etinilestradiol, progesteron,
medroxiprogesteron, norgestrel;
 Antifibrinolitice: acidul tranexamic;
 Vitamine: A, D2 , E, F;
 Proteine, polipeptide: insulina, gonadotrofina A, gonadotrofina B, leucina, enkefalina,
salmon calcitonina, relaxina recombinata umana, hormonul luteinizant, leuprolida;
 Vaccinuri, antigene: imunoglobuline, citokine, vaccinuri pe baza de ADN, vaccinul
contra hepatitei B, vaccin din Candida albicans, ser din E. coli.

Dintre acestea, grupa antimicrobienelor sunt cele mai utilizate.

In ultimii ani, investigatiile intravaginale, in tratamentul local al cancerului cervico – vaginal
au inregistrat unele progrese.
Fenticonazolul a fost evaluat pe mucoasa cervico – vaginala normala, in carcinomul cervical
si in candidoze vulvo – vaginale si s – a dovedit a fi fara riscuri pentru paciente.

59
 O alta substanta nou utilizata a fost ciclopirox olamina, cu efect local si toleranta sistemica
buna. Au mai fost testate supozitoare vaginale cu cisplatina pentru o terapie efectiva local.
Prostaglandinele, de multi ani, au fost studiate pentru maturizarea cervicala si inductia
travaliului, dar si ca abortiv.
Spermicidele sunt o grupa moderna de substante medicamentoase. Spermicidele sunt in
prezent mult folosite in prevenirea afectiunilor transmise sexual. Acestea se gasesc sub forma de
geluri, ovule, filme, bureti.
Un protector contra HIV in studiu este o proteaza serica: 44 – acetamidofenol – 4 –
guanidinobenzoat.
Steroizii sunt utilizati mai ales pe cale locala pentru simptomele urogenitale: pentru terapia
de inlocuire a hormonilor, in perioada peri – si post menopauzala. Cel mai utilizat este progesteronul
sub forma de crema, pesarii, inele vaginale, lipozomi vaginali.
Calea vaginala a fost utilizata de asemenea pentru eliberarea unor proteine sau peptide in
circulatia sistemica: insulina, gonadotrofina.
Unele dintre substantele enumerate mai sus se afla in curs de studiu (vaccinurile si
anticorpii).

IV.3 Supozitoare vaginale (ovule)

Sunt forme farmaceutice solide constituite din doze unitare din una sau mai multe substante
active, destinate administrarii vaginale. Sunt obtinute prin turnare, presare sau modelare manuala.
Pot avea forma sferica sau ovoidala si o masa de 2 – 4 grame sau 5 – 12 grame in functie de
baza de ovul utilizata (unt de cacao sau masa de gelatina).

Clasificarea supozitoarelor vaginale:

Supozitoarele vaginale se pot clasifica in functie de diferite criterii:
 dupa gradul de dispersie:
- supozitoare vaginale tip solutie; - supozitoare vaginale tip
- supozitoare vaginale tip suspensie;
emulsie; - supozitoare de tip mixt
(polifazic.).
 dupa tehnologia de preparare:
- supozitoare vaginale obtinute prin modelare;

60
 - supozitoare vaginale obtinute prin turnare.
 dupa efectul terapeutic:
- cu actiune locala; - cu actiune generala.
 dupa modul de formulare:
- magistrale; - industriale.

Supozitoare vaginale de tip solutie

Acest tip de ovule se obtine in cazul in care substantele medicamentoase sunt complet
solubile in excipient.
Substantele medicamentoase hidrosolubile pot fi dizolvate in apa cu care se va prepara apoi
masa glicerogelatinoasa. Alteori se pot dizolva in masa gelatinoasa obtinuta in prealabil, dar care se
va incalzi pe baia de apa, pentru a se fluidifica si a permite dizolvarea substantelor active.
In bazele hidrosolubile cu macrogoli, dizolvarea substantelor se va efectua dupa topirea
excipientilor pe baia de apa.
In bazele lipofile se vor dizolva doar cantitati mici de substante; cantitatile mai mari pot
recristaliza la racirea amestecului. Unele substante pot produce o scadere a punctului de topire si de
solidificare. Pentru a preintampina aceasta situatie se adauga excipienti care corecteaza punctul de
topire: alcool cetilic, ceara, cetaceu.
Din acest tip de supozitoare, absorbtia substantelor medicamentoase este mai redusa decat
din supozitoarele tip suspensie.

Supozitoare vaginale de tip emulsie

Excipientii hidrofili pot emulsiona diferite lichide lipofile, nemiscibile. Masa
glicerogeletinoasa prezinta proprietati emulsive slabe reusind sa emulsioneze cantitati mici din
solutii uleioase de vitamine rezultand emulsii de tip Ulei/Apa.
Bazele lipofile au de asemenea proprietati emulsive si pot incorpora solutii apoase, solutii
hidro – glicerinate, extracte vegetale, rezultand emulsii Apa/Ulei.
Unele mase de supozitoare lipsite de proprietati emulsive ca bazele de macrogoli, untul de
cacao emulsioneaza cantitati reduse de lichide. Cantitatea emulsionata creste prin adaugarea de
emulgatori: lanolina, cholesterol, myrj, brij, tween 80, tween 60, span40.
Uneori lichidul emulsionat se poate separa de baza si se poate observa o absorbtie
defectuoasa.

61
Supozitoare vaginale de tip suspensie
In comparatie cu celelate doua tipuri acestea au stabilitatea fizica, cedarea si absorbtia
substantei active mai avantajoase. Pentru o distributie uniforma, substanta activa trebuie bine
pulverizata si amestecata continuu cu masa de excipient.
In functie de caracteristicile substantelor active si de efectul terapeutic urmarit se folosesc
baze liposolubile (unt de cacao, grasimi semisintetice neutre) sau baze de supozitor hidrosolubile
(mase de gelatina, amestec de polietilenglicoli).
Substantele active incorporate in aceste preparate pot fi: sulfamide, antibiotice, antimicotice,
antitricomonazice, antiseptice, astringente, antiinflamatoare, hormoni, acizi organici.
Actiunea locala dorita, este asigurata de alegerea unui excipient adecvat care sa permita o
dispersare uniforma a substantei active pe toata mucoasa vaginala si sa asigure o buna aderenta pe
mucoasa umeda. Pentru acest scop sunt eficienti excipientii hidrofili. Ovulele se topesc sau se
dizolva dupa administrare, in functie de natura bazei.

IV.4. Comprimate vaginale

Sunt forme farmaceutice solide care contin doze unitare din una sau mai multe substante
medicamentoase. Se obtin prin comprimarea unui volum constant de substante medicamentoase
asociate cu substante auxiliare si sunt destinate administrarii vaginale.
Trebuie sa se dizolve intr – un volum mic de lichid, sa difuzeze in tot vaginul, sa patrunda in
toate vilozitatile mucoasei vaginale.
Pot fi de forme variate, cilindrice, plate, hexagonale, convexe, rotunde, biconcave, cilindri
ascutiti la o extremitate sau la ambele. Se impune ca forma acestor comprimate sa fie diferita de cea
a comprimatelor obisnuite. Greutatea lor este de 0,5 – 5 g.
Se prepara dupa tehnologia generala de fabricare a comprimatelor.

O atentie deosebita se acorda selectarii excipientilor, care trebuie:

 sa fie solubili;  sa nu fie iritanti pentru mucoasa (nu se
 sa nu modifice pH – ul vaginal; foloseste talcul).
 sa asigure dezagregarea la locul de
aplicare;
Comprimatele vaginale pot fi:
 cu dizolvare lenta – sunt avantajoase pentru administrarea substantelor antibacteriene;

62
  efervescente – care in cantitati mici de lichid degaja dioxid de carbon eliberand rapid
substanta activa;
 efervescente cu agenti spumanti – care permit imprastierea rapida a substantei active (agent
spumant = laurilsulfat de sodiu care are actiune bactericida).

Avantajele comprimatelor vaginale:

- Permit o administrare usoara;
- Contin o cantitate mare de medicament intr – un volum redus de excipient;
- Sunt stabile;
- Se dezagrega usor comparativ cu ovulele;
- Contin si introduc o cantitate mica de excipient;
Inainte de administrare, comprimatul va fi umectat in apa 30 secunde, pentru a facilita
introducerea si dezagregarea.

IV.5. Capsule vaginale

Capsulele vaginale sunt preparate solide unidoza. Sunt asemanatoare capsulelor gelatinoase
moi de care difera prin forma si marime. Capsulele vaginale sunt de forme diferite, de obicei
ovoidale, netede, iar aspectul lor exterior este uniform.
Materia prima folosita la prepararea capsulelor vaginale este gelatina, la care se adauga mici
cantitati de agenti opacifianti, coloranti, plastifianti si conservanti. Ca plastifianti se folosesc
glicerolul si sorbitolul. Raportul dintre gelatina si plastifianti determina obtinerea unor capsule mai
moi sau mai tari.
In capsule gelatinoase moi se introduc solutii sau suspensii uleioase, pulberi uscate sau orice
alta forma de medicament care sa nu dizolve sau sa nu reactioneze cu invelisul de gelatina.
Capsulele vaginale se pastreaza in flacoane bine inchise, ferite de lumina si umiditate.
Capsulele gelatinoase sunt higroscopice, absorb umiditatea din atmosfera permitand dezvoltarea
microorganismelor.
In mod asemanator cu tabletele vaginale si capsulele vaginale trebuie sa fie umectate inainte
de a fi inserate in vagin.

IV.6. Solutii, emulsii si suspensii vaginale

Solutiile, emulsiile si suspensiile vaginale sunt preparate lichide, administrate in scopul
obtinerii unei actiuni locale, pentru irigatii sau pentru diagnostic.

63
 Acestea pot contine excipienti destinati:
- pentru ajustarea vascozitatii; - pentru cresterea solubilitatii
- pentru ajustarea sau stabilizarea pH – substantelor active;
ului; - pentru stabilizarea preparatului.

Substantele auxiliare nu trebuie sa aiba efecte nefavorabile, care sa afecteze actiunea

medicamentoasa, iar concentratiile utilizate nu trebuie sa provoace iritatie locala, mucoasa vaginala
fiind una foarte sensibila.

IV.7. Comprimate pentru solutii sau suspensii vaginale

Comprimatele pentru solutii sau suspensii vaginale sunt preparate unidoza care trebuie
dizolvate sau dispersate in apa in momentul administrarii. Timpul de dezagregare trebuie sa fie mai
mic de 5 minute.
Pe eticheta produsului se mentioneaza:
- modul de preparare a solutiei sau a suspensiei;
- conditiile si durata maxima de utilizare a solutiei sau a suspensiei dupa preparare.

IV.8. Preparate vaginale semisolide

Preparate vaginale semisolide sunt:
 Unguente cu baze grase  Geluri
 Creme
- sunt conditionate in recipiente unidoza. Recipientul este prevazut cu un dispozitiv
corespunzator de aplicare.
- trebuie sa corespunda prevederilor din monografia Preparate semisolide pentru aplicatii
cutanate din FR X, supl 2004 si Ph Eur edIV.
Unguentele vaginale sunt forme farmaceutice semisolide destinate administrarii pe mucoasa
vaginala, in scop terapeutic; sunt constituite din excipienti (baze de unguent) in care se disperseaza
substantele medicamentoase.
Cremele sunt preparate semisolide, polifazice, sunt unguente – emulsii, constituite dintr – o
faza lipofila si una hidrofila, structurate sub forma de emulsie de tipul H/L sau L/H; faza hidrofila
(apa) este in proportie de peste 10%.
Gelurile sunt preparate semisolide obtinute din polimeri care gelifica peste anumite
concentratii. Gelurile au un punct de inmuiere relativ mic, ceea ce determina o capacitate

64
de intindere pe mucoase, formand un film continuu.
Preparatele vaginale semisolide pot contine substante medicamentoase cu actiune antibiotica,
antimicotica, antitricomonazica, antiinflamatoare, emolienta. Sunt destinate aplicarii pe mucoasa
vulvo – vaginala substante active in general insolubile in baza de unguent, ce sunt incorporate sub
forma de pulberi fine.

IV.9. Spume vaginale si tampoane vaginale

- trebuie sa corespunda prevederilor din monografia Spume medicamentoase din FR X supl
2004 si Ph Eur ed.IV;
- spumele se formeaza in momentul administrarii preparatului aflat intr – un recipient sub
presiune si au avantajul etalarii in toate pliurile mucoasei vaginale;
- contin in general substante antimicrobiene si spermicide.

Tampoane vaginale
- sunt preparate solide unidoza, destinate a fi introduse in vagin pentru o durata limitata.

IV.10. Exemple de supozitoare vaginale

Supozitoare vaginale preparate industrial

In tabelul nr. 13 sunt redate produsele realizate in tara noastra pentru terapia locala
ginecologica.

Denumirea Compozitie Indicatii

Diacetilat de hexestrol (5000 U.I) - 0,050g,
Ovestrol Sulfatiazol – 0,250g, Vaginite acute si cornice, eroziuni
Acid lactic – 0,050g, vaginale, prurit vulvar, cervicite
Excipient pentru 1 ovul. leucoree.

Nistatin – 0,030g,
Stamicin Excipient pentru 1 ovul. Profilaxia candidozelor.

Nistatin – 0,066g (200 000 U.I) Tratamentul local al candidozei

Nistatin Excipient pentru 1 comprimat vaginal pana vulvo – vaginale, tricomoniaza
vaginala, in asociere cu
la 1g.
Metronidazol.

65
 Clotrimazol – 0,100g
Clotrimazol Excipient pentru 1 comprimat vaginal. Candidoza vaginala tricomoniaza.

Metronidazol – 0,225g,
Tricomicon Cloramfenicol – 0,100g, Vaginite microbiene,
Nistatin – 0,075g, tricomonazice, micotice.
Lactoza – 0,600g.
Miconazol Nitrat de miconazol – 0,105g. Antifungic in micoze vaginale.

Fig. 13 – Supozitoare realizate industrial

Supozitoare vaginale preparate magistral

Supozitoare vaginale cu actiune dezinfectanta, antiseptica, decongestiva

1.Rp/.
Acidi lactici 4,0 gta (picaturi)
Massae gelatinosae q.s.
M.f. globuli vag, div. In dos.aeq.No X, D.S.Extern.
Antiseptic si pentru reducerea pH – ului vaginal la valorile fiziologice.
2.Rp/.
Thymoli 0,01 g
Aetherolei Lavandulae 0,025 g
Aetherolei Thymi 0,02 g
Chlorophyli sol.0,3% 1g
Massae gelatinosae
M.f. ovulae vag, D.t.d No X, D.S Extern.
Actiune analgezica, in ulceratii, leucoree, abcese, tumori.

Supozitoare vaginale cu actiune antimicotica, antitrichomonazica, antimicrobiana si epitelizanta

3.Rp/.
Sulfanilamidi 1,00 g

66
 Aminoacridini 0,014 g
Alantoini 0,02 g
Excipientis q.s
M.f. ovulae vag, D.t.d No V, D.S Extern.
Antiseptic.
4.Rp/.
Olei Jecoris 0,60 g
Natrii hydrogencarbonatis 0,50 g
Sulfanilamidi 0,40 g
Natrii tetraboratis 0,20 g
Butyri caccao q.s
M.f. ovulae vag, D.t.d No VI, D.S Extern.
Antimicotic, epitelizant.
5.Rp/.
Nitrofurali 0,05 g
Phenylcarbazidi 0,20 g
Natrii tetraboratis 0,30 g
Sulfanilamidi 0,50 g
Sintofolini 5.000 U.I
Massae gelatinosae q.s.
M.f. ovulae vag, L.t.d No XII, D.S Extern, 2 x 1 ovul/zi.
Antitrichomonazic, antimicrobian.

67
 Capitolul V. Forme farmaceutice uretrale – Supozitoare uretrale

V.1 Definitia si clasificarea formelor farmaceutice uretrale

Preparatele uretrale sunt forme farmaceutice lichide, semisolide sau solide destinate
tratamentului afectiunilor uretrale sau examenului de diagonistic.
Dintre formele uretrale se utilizeaza:
 forme lichide: solutii, irigatii, spalaturi;
 forme semisolide: unguente grase, creme, geluri sau paste;
 forme solide: bujiuri si creioane caustice.

Solutii, irigatii, spalaturi uretrale

Sunt preparate farmaceutice lichide, administrate intrauretral in scopul obtinerii unui efect
local. In general, aceste preparate sunt conditionate in recipiente monodoza si contin una sau mai
multe substante active dizolvate in apa, in special:
- antiseptice; - anestezice;
- antimicrobiene; - cicatrizante, etc.
Se prepara dupa regulile generale descrise la solutii.

Preparatele uretrale semisolide

Preparatele uretrale semisolide sunt:

 unguente cu baze grase,  geluri,
 creme,  paste, mai rar.
Se administreaza pe mucoasa uretrala cu ajutorul unui aplicator adecvat.
Se prepara dupa regulile generale descrise la unguente si paste.

Bujiuri

FRX include in monografia de generalitati: „SUPPOSITORIA”, numai formele farmaceutice

solide administrate pe mucoasa uretrala, cu denumirea de Supozitoare uretrale sau bujuri.
Supozitoarele uretrale sunt destinate tratamentului afectiunilor uretrale si au forma de

68
cilindrii ascutiti la un capat.
Pentru aceste forme mai sunt cunoscute si alte denumiri ca: Styli, Bacilli, Bacilli urethralis,
Candelettae urethralis.
Denumirea de bujiuri provine din limba franceza, de la cuvantul „bougie” = lumanare, care
se explica prin forma lor cilindrica, la fel si denumirea de sticks – uri (engleza = bat) si lat. Stillus =
condei ascutit la varf.
Au forme cilindrici ascutiti la un capat, si contin una sau mai multe substante
medicamentoase, care se dizolva sau care se disperseaza intr – o baza adecvata, ce se poate topi sau
dizolva la temperatura corpului. Prezinta o consistenta rigida, moale sau elastica, in functie de baza
folosita.
Sticks – urile uretrale pentru insertie in rani (plagi) trebuie sa fie sterile.
Astazi, calea uretrala nu mai este utilizata practic, pentru un tratament local, acesta se
efectueaza numai pe cale generala.
Pentru efectuarea si facilitarea diferitelor investigatii se utilizeaza rar unguente cu substante
anestezice sau geluri lubrifiante. Solutiile se utilizeaza pentru spalaturi, in scop profilactic sau
curativ, administrate cu canule sterile de catre personal specializat.
Medicatia utilizata pentru tratamentul diferitelor afectiuni inflamatoare sau microbiene
trebuie etalata pe intreg canalul uretral si mentinuta un timp suficient, pentru exercitarea actiunii pe
suprafata mucoasei sau mai in profunzimea sa.
Dezavantaje :
 preparare dificila, in numar mic, in farmacie, prin modelare, industria nu prepara
aceasta forma;
 administrare dificila, bujiurile cu rezistenta mecanica mica se rup usor;
 pot produce durere in momentul administrarii.
Clasificare:
 in functie de consistenta:
- rigida; - elastica.
- moale;
 in functie de dimensiuni si masa: cilindri ascutiti la un capat cu:
- lungimea: 5, 6, 8, 10 - diametrul: 2 – 7 mm;
cm; - masa 2 – 4 g.
Masa bujiurilor variaza in functie de lungime si de diametru. Astfel, un bujiu de 10 cm
lungime variaza in masa, in functie de diametru, dupa cum este redat in tabel.

69
 Diametrul (mm) Masa (grame)
2 0,30

3 0,70

4 1,25

5 2,00

6 2,90
7 4,00

 in functie de gradul de dispersie a substantei active:

- supozitoare uretrale de - supozitoare uretrale de
tip solutie; tip emulsie L/H.
- supozitoare uretrale de
tip suspensie;

V.2 Exemple magistrale de supozitoare uretrale

1.Rp/.
Nystatini 0,075 g
Butyri cacao q.s.
M.f. sup. uretrali, D.t.d No. XV
D.S. Extern.
2.Rp/.
Bismuthy subnitrici 1,00 g
Gummi arabici 3,00 gta (picaturi)
Sacchari 1,00 g
Glyceroli q.s.
Mucilagy gummy arabici q.s.
M.f. : bacilli
Divide in dos.aeq. No. X
D.S. Extern.

70
3.Rp/.
Nitrofurali 0,01 g
Excipientis q.s.
D.t.d pentru 1 bujiu longit. 10 cm, crasitudine 4 mm.
D.S Extern

71
 Capitolul VI. Concluzii

Prin intermediul acestei lucrari am incercat sa pun in evidenta rolul pe care il au

supozitoarele in mentinerea sanatatii, utilizand toate cunostintele actuale de care dispun.

In concluzie, supozitoarele au avantajul ca se pot administra si atunci cand inghitirea este

imposibila, se pot administra usor substantele medicamentoase cu gust neplacut, se poate proteja

stomacul de actiunea iritanta a unor substante, se poate proteja ficatul prin evitarea pasajului hepatic,

iar fata de preparatele injectabile prezinta avantajul unei administrari mai comode.

Singurele dezavantaje sunt acelea ca suprafata de absorbtie este destul de redusa, unele

substante medicamentoase se absorb prea lent si incomplet si nu pot fi administrate substante active

care irita mucoasa rectala.

La noi in tara supozitoarele au fost oficinale inca din F.R. I din 1863, sub denumirea de

„cepsoare de unt de cacao”.

De asemenea, sunt inscrise si supozitoarele vaginale – „globule camforate”.

In Farmacopeea Romana editia IX din 1976, se mentine includerea supozitoarelor rectale,

vaginale si uretrale intr – o singura monografie de generalitati cuprinzand datele cele mai complete

privind prepararea si controlul de calitate al supozitoarelor. Se inscrie, de asemenea, o monografie

separata pentru supozitoarele de glicerina, precum si doua monografii de supoziotare cu

noraminofenazona si, respectiv, cu paracetamol.

72
 Capitolul VII. Bibliografie

1. Adriana Popovici & Ioan Ban – „Supozitoare”, Editura Medicala, Bucuresti, 1988.
2. Iuliana Popovici & Dumitru Lupuleasa – „Tehnologie farmaceutica”, volumul I, Editura
Polirom, 1997.
3. Iuliana Popovici & Dumitru Lupuleasa – „Tehnologie farmaceutica”, volumul II, Editura
Polirom, 2008.

73