Tema fizica – Pendulul matematic

Metoda științifică: Pendulul Matematic

Pendulul matematic
În știință se folosesc modele și teorii pentru descrierea fenomenelor fizice. După
dezvoltarea unui model nou, acesta trebuie testat pentru a i se verifica validitatea. Nicio
teorie, oricât de simplă sau sofisticată nu este validă decât în cazul în care predicțiile
acesteia sunt în concordanță cu rezultatele experimentale. Laboratorul este un mediu în
care factorii externi sunt minimizați, astfel încât, predicțiile teoretice să poată fi verificate
cu precizie. Procesul de dezvoltare, testare și rafinare a modelelor se numește metoda
științifică.

În continuare vom exemplifica metoda științifică în studiul pendulului matematic. Un

pendul matematic, sau pendul simplu, este format dintr-o masă agățată de un fir subțire
și care oscilează liber într-un singur plan (Fig.1)
 Timpul necesar pentru efectuarea unei oscilații complete se numește perioada
pendulului. (T)
 Să considerăm lungimea pendulului (L)
 Să considerăm masa corpului (m)

 Deoarece accelerația tangențială nu depinde simplu de θ, ci de sinθ, dependența

perioadei de θ este mai complicată decât o simplă relație liniară.

 O problemă care împiedică ca ecuația de mai sus să fie folosită pentru a testa
precis rezultatele experimentale este că ea implică o serie infinită. De aceea,
pentru a testa ecuația folosind rezultate experimentale trebuie sa folosim
aproximații. Deoarece sin0≈0, pentru unghiuri mici seria infinită ar putea fi
aproximată cu 1.

 Experimental s-a constatat că perioada de oscilație a unui pendul depinde de

lungimea sa (cu cât lungimea este mai mare, cu atât este mai mare și perioada sa).

 Pentru descrierea teoretică a mișcării de oscilație a unui pendul este util să

realizăm o diagramă a forțelor (Fig.2).
 O astfel de analiză ne permite să identificăm forțele relevante mișcării de oscilație.
În cazul pendulului simplu forța care asigură oscilația este componenta tangențială
a greutății (mgsinθ). Astfel, accelerația corpului de-a lungul traiectorie sale
depinde de deviația θ precum și de accelerația gravitațională.

 Aplicarea unor principii fizice, precum și a unor elemente de matematică

superioară ne va conduce la expresia pentru perioada de oscilație a unui pendul
simplu

! Această ecuație ne indică faptul că perioada crește odată cu creșterea lungimii

și a deviației unghiulare inițiale a pendulului !

 La calcularea lui T, pentru o deviație unghiulară dată θ, acuratețea crește odată cu

creșterea numărului de termeni din serie care sunt evaluați.

 Pentru unghiuri mici (θ≤10°), termenii din serie care conțin θ sunt mici relativ la
unitate și pot fi, într-o primă aproximație, ignorați, astfel: 𝑇=2𝜋√𝐿/𝑔 .

 Se poate observa, că perioada este independentă de masa corpului, de

asemenea, în prima aproximație, este independentă și de deviația unghiulară.
 Invenții ale științei trecutului
Ceasul cu pendul
Scurt istoric
În 1656, Christiaan Huygens, un om de ştiinţă olandez, a construit primul ceas cu
pendul, folosindu-se de un mecanism cu pendul cu o perioadă constantă şi
autoîntreţinută de oscilaţie. Conceptul de ceas cu pendul îi este totuşi atribuit lui Galileo
Galilei, cel care a studiat mişcarea pendulului încă din 1582. Acesta chiar a desenat
o schiţă a unui ceas cu pendul (Wikimedia.org), pe care însă nu a reuşit să-l
construiască în timpul vieţii sale. Primele ceasuri construite de Huygens aveau o eroare
de aproximativ un minut pe zi, o performanţă extraordinară pentru acele timpuri.
Îmbunătăţirile aduse de Huygens ulterior au micşorat erorile până la mai puţin de 10
secunde pe zi.

Pendulul ca oscilator. Ce înseamnă şi cum se întreţine o mişcare oscilatorie ?

Pendulul unui ceas este unul dintre cele mai comune şi frecvent întâlnite oscilatoare
imaginate vreodată. Dacă unui pendul i se aplică un impuls iniţial el va oscila cu aceeaşi
frecvenţă (adică va executa mişcarea de "du-te vino" de un anumit număr de ori într-un
anumit interval de timp), indiferent de amplitudinea mişcării de oscilaţie imprimată iniţial,
(oricine poate verifica cele spuse mai sus prin construirea unui pendul ca în schema de
mai jos şi numărarea curselor complete efectuate de pendul pentru perse amplitudini de
oscilaţie). Lungimea pendulului este principala variabilă cu care se poate controla
frecvenţa de oscilaţie.
Părţile componente ale unui ceas cu pendu
Privit din exterior, un ceas cu pendul are în componenţă: 

 Partea din faţă, cu acele care indică orele şi minutele;

 Una sau mai multe greutăţi;
 Pendulul.

 În interior există:

 un mecanism cu roţi dinţate, care propulsează acele ceasornicului;

 o aşa-zisă ancoră

Mecanismul de funcţionare
Greutatea, sau greutăţile, dacă sunt mai multe, reprezintă rezervorul de
energie al ceasului, care facilitează funcţionarea acestuia pentru o perioadă mai
lungă de timp fără intervenţia omului. “Întoarcerea” unui ceas cu pendul
repoziţionează greutăţile la o înălţime mai mare, oferind astfel acestora o energie
potenţială mai mare datorită câmpului gravitaţional al Pământului. Pe măsură ce
greutatea cade, această energie potenţială este folosită de către mecanismele
ceasului pentru a întreţine mişcarea oscilatorie a pendulului, aşa cum se va
vedea în continuare.

Aşa cum am spus anterior, perioada de oscilaţie a pendulului depinde doar

de constanta gravitaţională şi de lungimea pendulului. Se poate observa pe cale
experimentală ceea ce reiese şi conform calculelor matematice, şi anume că
greutăţile ataşate şi amplitudinea mişcării oscilatorii imprimate nu influenţează
perioada de oscilaţie. Huygens găsise astfel o referinţă constantă raportat la care
putea să măsoare foarte precis timpul. Următorul salt a fost reprezentat de
imaginarea mecanismului cu care să se pondereze căderea greutăţilor folosind
proprietăţile pendulului, concomitent cu întreţinerea oscilaţiei acestuia.
 Ceea ce se urmărea deci era transferarea către un pendul a energiei eliberate prin
căderea unui corp, în "porţii" infime şi la momente favorabile, pentru a-i întreţine
oscilaţiile. Întreţinerea oscilaţiilor se face automat, pentru că pendulul însuşi comandă
transferul de energie eliberată prin căderea corpului. (din această cauză ceasul cu
pendul este folosit în fizică drept exemplu de oscillator mecanic
autoîntreţinut). Autoîntreţinerea oscilaţiilor era posibilă prin intermediul unui mecanism
foarte ingenios, prezentat schematic prin intermediul imaginii de deasupra, care are în
componenţă:

 roata dinţată, ia locul tamburului din schema anterioară (1)

 ancora (2)
 proeminenţele ancorei (3)

Concluzie
În final, ca o scurtă recapitulare, reamintesc componentele esenţiale ale unui ceas cu
pendul:

 greutatea;
 angrenajul de roţi dinţate şi pinioane care regularizează coborârea greutăţii;
 angrenajul de roţi dinţate şi pinioane care controlează mişcarea acelor
ceasornicului;
 ancora;
 mecanismul de potrivire a ceasului, care presupune dezactivarea temporară a
angrenajului care controlează limbile, permiţând mişcarea acestora fără a antrena
toate roţile dinţate.
Cuprins
Pendulul matematic......................................................................................................... 1
Ceasul cu pendul.............................................................................................................. 4
Scurt istoric.................................................................................................. 4
Partile componente ale unui ceas cu pendul.............................................. 4
Mecanismul de functionare........................................................................ 5
Concluzie.......................................................................................................................... 6

Bibliografie
1. www.scientia.ro
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pendul_cicloidal
3. Manual de fizica liceu- Probleme de fizica pentru clasele XI-XII (Capitol de teorie)