Principiul de functionare al unui

ceas cu pendul

NUME ELEV: GHIUȚĂ CLAUDIU

LICEUL TEORETIC “MIHAI EMINESCU” CĂLĂRAȘI
Introducere
 Îl vedem în muzee, sau poate îl avem
acasă pe perete și rămânem
impresionați de sunetul gongului, care
indică ora exactă sau fracțiuni dintr-o
oră. Poate că nu se compară cu ceasul
modern, care se folosește de vibrația
unui cristal de quartz, fiind astfel extrem
de precis, insă putem spune pe bună
dreptate că ceasul cu pendul are un
farmec aparte.
Istoria ceasului cu pendul
În 1656, Christiaan Huygens, un om de ştiinţă olandez, a construit primul ceas cu pendul,
folosindu-se de un mecanism cu pendul cu o perioadă constantă şi autoîntreţinută de oscilaţie.
Conceptul de ceas cu pendul îi este totuşi atribuit lui Galileo Galilei, cel care a studiat mişcarea
pendulului încă din 1582.
 Ce este mișcara oscilatorie?
Mișcarea oscilatorie este mișcarea unui sistem fizic
care se repetă periodic și simetric față de o poziție de
echilibru.

Lungimea pendulului este principala variabilă cu care se poate

controla frecvenţa de oscilaţie. S-a calculat că pentru
amplitudini relativ mici, perioada de oscilaţie poate fi
aproximată prin formula alăturată 
unde T este perioada de oscilaţie, l-lungimea pendulului şi g-
constanta gravitaţională.
Alcătuirea ceasului cu pendul
Privit din exterior, un ceas cu pendul are în componenţă:

•Partea din faţă, cu acele care indică orele şi minutele;

•Una sau mai multe greutăţi;
•Pendulul.
 
În interior există:
•un mecanism cu roţi dinţate, care propulsează acele ceasornicului;
•o aşa-zisă ancoră
Greutatea, sau greutăţile, dacă sunt mai multe, reprezintă rezervorul de energie al ceasului, care
facilitează funcţionarea acestuia pentru o perioadă mai lungă de timp fără intervenţia omului.
“Întoarcerea” unui ceas cu pendul repoziţionează greutăţile la o înălţime mai mare, oferind astfel
acestora o energie potenţială mai mare datorită câmpului gravitaţional al Pământului. Pe măsură
ce greutatea cade, această energie potenţială este folosită de către mecanismele ceasului pentru a
întreţine mişcarea oscilatorie a pendulului, aşa cum se va vedea în continuare.
Dacă ar fi să imaginăm un model foarte rudimentar de ceas pus în
mişcare de o greutate, acesta ar arăta ca cel de mai jos. Am ataşa
greutatea de un tambur la care am monta un ac (limbă) cu care ne-
am propune să indicăm secundele. Desigur că, eliberând greutatea,
perioada de rotaţie a tamburului ar fi prea mică pentru a ne atinge
scopul, dar am putea continua exerciţiul de imaginaţie reprezentând
la nivel mental un dispozitiv care să accentueze frecarea între
tambur si sfoară pentru a încetini rotaţia. Am rămâne însă în
continuare în lumea neprietenoasă ceasornicarilor a aproximaţiilor.
Şi asta pentru că frecarea variază cu temperatura şi umiditatea din
atmosferă. Era nevoie de un reper fix şi aici a intervenit astronomul
olandez Christiaan Huygens care a sugerat folosirea pendulului.
Aşa cum am spus anterior, perioada de oscilaţie a pendulului depinde doar de constanta
gravitaţională şi de lungimea pendulului. Se poate observa pe cale experimentală ceea ce reiese şi
conform calculelor matematice, şi anume că greutăţile ataşate şi amplitudinea mişcării oscilatorii
imprimate nu influenţează perioada de oscilaţie. Huygens găsise astfel o referinţă constantă
raportat la care putea să măsoare foarte precis timpul. Următorul salt a fost reprezentat de
imaginarea mecanismului cu care să se pondereze căderea greutăţilor folosind proprietăţile
pendulului, concomitent cu întreţinerea oscilaţiei acestuia.
Ceea ce se urmărea deci era transferarea către un pendul a energiei eliberate
prin căderea unui corp, în "porţii" infime şi la momente favorabile, pentru a-i
întreţine oscilaţiile. Întreţinerea oscilaţiilor se face automat, pentru că
pendulul însuşi comandă transferul de energie eliberată prin căderea
corpului. (din această cauză ceasul cu pendul este folosit în fizică drept
exemplu de oscillator mecanic autoîntreţinut). Autoîntreţinerea oscilaţiilor
era posibilă prin intermediul unui mecanism foarte ingenios, prezentat
schematic prin intermediul imaginii de deasupra, care are în componenţă:
•roata dinţată, ia locul tamburului din schema anterioară (1)
•ancora (2)
•proeminenţele ancorei (3)
Bibliografie
- scientia.ro
- ceasuri4you.ro
- lectii-virtuale.ro