” Mândrul şoricel ”

Într-o zi de toamnă, pe malul lacului s-au strâns toate berzele din împrejurimi pentru a se
pregăti să plece a doua zi spre ţările calde. În tufiş stătea un şoricel, iar după ce ascultă discuţia
berzelor îşi spuse în gând:
– Tare mult aş vrea să zbor şi eu măcar o dată ….
Gândindu-se mereu la marea lui dorinţă, şoricelul nu a putut sa doarmă toată noaptea, aşa că
dimineaţă cum se lumină de ziuă, prinse curaj şi merse la şefa berzelor căreia i-a spus:
– Vă rog foarte mult, luaţi-mă şi pe mine cu voi, că vreau să văd şi eu lumea de sus!
Berzele foarte uimite:
– Dar cum să te luăm că tu nu ai aripi ca să poţi zbura, iar dacă te-ai urca pe spatele nostru ai
putea aluneca!
De îndată şoricelului îi veni o idee:
– Dar dacă două berze ţin de un băţ, eu m-aş putea prinde cu dinţii de la jumătate şi aş putea
zbura cu voi!
Berzele au fost de acord, au căutat un băţ, au prins cu ciocul fiecare de câte un capăt, şoricelul s-
a prins cu dinţii de la jumătate, aşa cum plănuise, şi şi-au luat zborul.
Tare uimit şi încântat era şoricelul de cum se vedea lumea de sus. Şi zburând ei tot aşa, au ajuns
pe deasupra unui iaz cu broaşte, care de cum îi zăriră au început a orăcăii:
– Acela este un şoarece care zboară? Dar cum este posibil aşa ceva? Cui i-o fi venit ideea asta
aşa de interesantă?
Şoricelul auzind aceste vorbe, mândru cum era din fire, nu s-a abţinut şi a vrut să spună că ideea
a fost a lui. Dar cum a deschis gura, a scăpat băţul şi a căzut direct în apă şi s-a înnecat.
Aşa că, dacă şoricelul nu ar fi fost atât de mândru şi nu ar fi vrut să se dea mare în
faţa broscuţelor ar fi trăit şi până în ziua de azi!