„Copacul dorințelor” – Katherine Applegate

Roșu este un copac. Nu e un copac oarecare: este copacul dorințelor. Cel

puțin, așa susține toată lumea. În fiecare an, pe 1 mai, oamenii din cartierul în
care se află el își scriu dorințele lor pe bilețele și le atârnă de crengile sale.
Există o regulă pe care toți copacii, precum și toate animalele trebuie să o
respecte: să nu vorbească cu oamenii. Sigur, au existat cazuri, dar acelea au
avut loc din greșeală.
Când o fetiță nouă pe nume Samar se mută în casa de lângă Roșu, acesta
observă că nu este foarte acceptată. Mai mult, nu are prieteni. Deși se simte
în largul ei cu animalele pe care le adăpostește Roșu, și chiar este apropiată
de cioara Bongo, prietena cea mai apropiată a lui Roșu, copacul știe că are
nevoie de companie umană. Așa, Roșu începe să făurească diferite planuri
pentru a împrieteni fata cu Stephen, băiatul de peste drum, chiar dacă
moartea copacului ar putea veni mai repede decât crede acesta.
Mi-a plăcut această carte deoarece descrie natura foarte frumos. Povestește
despre animale și numele lor, în funcție de ce își aleg numele, relațiile dintre
oameni și mediul natural din punctul de vedere al animalelor și plantelor etc.
Mi-au plăcut personajele și personalitățile lor, mi-a plăcut istoria lui Roșu,
istoria cartierului său și, mai mult decât orice, mi-a plăcut sfârșitul. Desigur, nu
voi spune nimic despre acesta, dar a fost fantastic, precum toată cartea, în
general.
De aceeași autoare vă recomand alte două cărți minunate: “Crenshaw” și
“Ivan cel fără de seamăn”.
•Nu scrii asta: Unul dintre cele mai bune romane pentru copii ale anului 2017,
bestseller New York Times și Publishers Weekly Ilustrații de Charles Santoso
Prietenii îi spun Roșu. Lumea din cartier îl numește „copacul dorințelor“.
Există un motiv în spatele acestui nume. Totul a început demult, pe vremea
când Roșu nu era decât o sămânță minusculă cu aspirații mari. Vin la el
oameni din tot orașul și îl împodobesc cu bucăți de hârtie, etichete cu șiret,
fâșii de pânză și fire de lână. Fiecare dintre aceste ofrande reprezintă un vis,
o dorință, o năzuință. Agățate, aruncate la întâmplare sau legate cu fundița,
toate sunt speranțe pentru ceva mai bun. Scrisă încântător, povestea își va
lăsa amprenta pe cititorii de orice vârstă. - The New York Times Book Review
De aceeași autoare: • Ivan Cel fără de Seaman • Crenshaw•

„Copacul dorințelor” – Katherine Applegate

Roșu este un copac. Nu e un copac oarecare: este copacul dorințelor. Cel puțin, așa susține toată
lumea. În fiecare an, pe 1 mai, oamenii din cartierul în care se află el își scriu dorințele lor pe bilețele
și le atârnă de crengile sale.
Există o regulă pe care toți copacii, precum și toate animalele trebuie să o respecte: să nu
vorbească cu oamenii. Sigur, au existat cazuri, dar acelea au avut loc din greșeală.
Când o fetiță nouă pe nume Samar se mută în casa de lângă Roșu, acesta observă că nu este
foarte acceptată. Mai mult, nu are prieteni. Deși se simte în largul ei cu animalele pe care le
adăpostește Roșu, și chiar este apropiată de cioara Bongo, prietena cea mai apropiată a lui Roșu,
copacul știe că are nevoie de companie umană. Așa, Roșu începe să făurească diferite planuri
pentru a împrieteni fata cu Stephen, băiatul de peste drum, chiar dacă moartea copacului ar putea
veni mai repede decât crede acesta.
Mi-a plăcut această carte deoarece descrie natura foarte frumos. Povestește despre animale și
numele lor, în funcție de ce își aleg numele, relațiile dintre oameni și mediul natural din punctul de
vedere al animalelor și plantelor etc. Mi-au plăcut personajele și personalitățile lor, mi-a plăcut istoria
lui Roșu, istoria cartierului său și, mai mult decât orice, mi-a plăcut sfârșitul. Desigur, nu voi spune
nimic despre acesta, dar a fost fantastic, precum toată cartea, în general.
De aceeași autoare vă recomand alte două cărți minunate: “Crenshaw” și “Ivan cel fără de seamăn”.