Sunteți pe pagina 1din 4

Sfinţirea Numelui lui Adonay Eloheinu

Sunt pregătit să-mi înfăşor trupul în rugăciune şi fie ca sufletul meu să-mi fie
învăluit de lumina sfinţeniei Tale prin Cuvântul Tău şi prin rugăciune sfântă în
duh şi adevăr. Amen.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu şi Elohei Avoteinu al părinţilor noştri,
Elohei Avraham, Elohei Itzhak şi Elohei Iaakov, El mare, puternic şi înfricoşător,
El Suprem, care împarţi binefacere, Creatorul tuturor care Îşi aduce aminte de noi
şi care ne-a dat un izbăvitor de dragul Numelui Său cu dragoste. Amen.
Tu eşti Stăpânul Lumii care a împărăţit înainte de a fi făcută orice creatură, iar
după ce toate au fost făcute după voinţa Ta, atunci ai fost proclamat Rege, Tu
Singur vei domni , Tu ai existat, exişti şi vei exista în slava Ta.
Tu eşti Unic şi nu există un altul care să-Ţi semene. Tu eşti fără început şi fără
sfârşit, a Ta este puterea şi stăpânirea. Amen.
Tu eşti Elohai, Mântuitorul Cel viu, Stânca sufletului meu. Tu eşti stindardul şi
adăpostul meu, cupa fericirii mele în ziua în care Te chem. Amen.
În mâna Ta îmi încreinţez sufletul şi trupul când adorm şi când mă trezesc, Elohai
este cu mine şi nu mă tem. Tu eşti Sfânt şi Numele Tău este Sfânt şi cei sfinţi Te
slăvesc în fiecare zi pentru că Tu eşti EL Sfânt şi Rege Mare. Binecuvântat eşti Tu
Adonay Eloheinu Sfânt. Amen.
Cine este ca Tine între puterile cereşti, Eloheinu? Cine este ca Tine minunat în
sfinţenie care este prea minunat pentru a fi lăudat?
Ne sfinţim, îngenunchiem şi ne închinăm înaintea Ta:
(Toată congregaţia spune):
Sfânt, Sfânt, Sfânt este Adonay al Oştirilor, Adonay va împărăţi în veci. Haleluia.

Certă şi adevărată, dreaptă şi de încredere, iubită şi adorată, măreaţă şi


înfricoşătoare, integră, acceptată, bună şi frumoasă este această afirmaţie pentru
noi de acum şi până în veci. Cu adevărat Adonay Eloheinu al Universului este Regele
nostru din generaţie în generaţie. El există şi Numele Său există, iar tronul Său
este stabilit şi împărăţia şi credinţa Sa există de-a pururea. Cuvintele Sale sunt
vii şi certe, de încredere şi plăcute în vecii vecilor pentru părinţii noştri,
pentru noi şi pentru urmaşii noştri. Amen.
Aceasta este o mărturie adevărată de credinţă şi nu se va schimba. Cu adevărat Tu
eşti Adonay Eloheinu şi Regele nostru, Salvatorul şi Creatorul nostru, Stânca
mântuirii noastre. Tu eşti Acela care ne răscumpără şi ne mântuieşte. Nu avem alt
Elohim afară de Tine. Amen.
Preamărit şi sfinţit fie Numele Său cel mare în lumea pe care a creat-o după voia
Sa. Statornicească-se Împărăţia Sa şi să apară eliberarea Sa şi să se apropie
mântuirea în viaţa noastră, în zilele noastre şi în viaţa întregii case ale lui
Elohim, şi spuneţi Amen.
Fie Numele Său cel mare binecuvântat în vecii vecilor.
Binecuvântat, slăvit, fălit, înălţat, mărit, glorificat şi lăudat, fie Numele Celui
Atotsfânt, binecuvântat fie El. Care este mai presus de orice binecuvântare,
cântare, slavă şi mângâiere ce s-ar putea exprima în lume şi spuneţi Amen.
Binecuvântaţi pe Adonay Eloheinu cel binecuvântat
(Toată congregaţia spune):
Binecuvântat fie Adonay Eloheinu cel binecuvântat în vecii vecilor.
Tu Eloheinu eşti Cel care luminezi pământul şi pe cei ce locuiesc pe el, cu
milă. În bunătatea Ta, Tu reînoieşti zilnic Creaţia. Cât de măreţe sunt
faptele Tale Elohai. Tu le faci pe toate cu înţelepciune, lumea este plină de
creaţiile Tale. Elohai Etern, cu mila Ta nemărginită, fii milostiv cu noi, Stăpâne
al puterii noastre, stâncă puternică, scut la salvării noastre, fii binecuvântat,
Eloheinu care eşti mare în înţelepciune. Cu onoare vorbiţi de-a pururi despre
slava, sfinţenia şi dragostea lui Elohim Atotmilostiv, Atotputernic şi Atotsfânt.
El este dragoste. Fii binecuvântat Adonay Eloheinu în cerurile de sus şi pe pământ
pentru tot lucrul lăudat al mâinii Tale. Amen.
Tu hrăneşti pe cei vii cu bunătate, învii pe cei morţi cu o îndurare veşnică,
sprijini pe cei căzuţi, vindeci pe bolnavi, eliberezi pe cei încătuşaţi şi păstrezi
credinţa Ta dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Tu eşti Stăpân al puterilor care
iei şi redai viaţa, şi faci să răsară mântuirea. Este adevărat că Tu vei învia
morţii. Binecuvântat eşti Tu Eloheinu, Învietorul morţilor. Amen.
Cel care face pace în înălţimile Sale, Acela să facă pace şi peste noi şi peste
întreaga Sa casă. Amen.
Fie ca Părintele îndurării să se îndure de poporul născut de El şi să ne salveze
sufletele de timpurile rele şi să dezrădăcineze instinctul rău din noi, să fie bun
cu noi, şi să ne împlinească dorinţele în măsura bună a mântuirii şi îndurării.
Amen.
A Ta este mărirea, puterea, splendoarea, izbânda şi strălucirea, precum şi tot ce
este în ceruri şi pe pământ. A Ta Eloheinu este Domnia şi înălţarea. Tu eşti
începutul lucrurilor. Cântaţi lui Adonay Eloheinu, aplecaţi-vă înaintea
aşternutului picioarelor Sale, Sfânt este El. Cântaţi lui Adonay Eloheinu că Sfânt
este Eloheinu avotenu.
Mulţumire lui Adonay Eloheinu
Iar noi îngenunchiem, ne închinăm şi mulţumim în faţa Regelui regilor, Atotsfântul,
binecuvântat fie El că a întins cerurile şi a întemeiat pământul. Tronul măririi
Sale este în ceruri şi reşedinţa puterii Sale este în înălţimile văzduhului. El
este Adonay Eloheinu, nimeni altul. Adevărat este Regele nostru, nu există nimic în
afara Lui, precum este scris în Învăţătura Sa: Să ştii de azi şi să-ţi întipăreşti
în inima ta că Eloheinu este Singurul Elohim, sus în ceruri şi jos pe pământ,
nimeni altul. Amen.
Şi de aceea îţi mulţumim şi nădăjduim spre Tine Adonay Eloheinu să vedem curând că
prin splendoarea puterii Tale, urâciunile sunt îndepărtate de pe pământ, că idolii
sunt distruşi definitiv, că se desăvârşeşte lumea prin instaurarea împărăţiei Tale,
că muritorii invocă Numele Tău şi nelegiuiţii de pe pământ se întorc la Tine. Să
recunoască şi să ştie toţi locuitorii lumii, că Ţie trebuie să Ţi se plece orice
genunchi, Ţie trebuie să-Ţi jure orice limbă. Înaintea Ta, Adonay Eloheinu, vor
îngenunchea, se vor apleca şi vor preamări Numele Tău cel slăvit şi vor primi toţi
jugul Împărăţiei Tale, pentru că Ţie Ţi se cuvine a împărăţi cu cinste precum este
scris în Învăţătura Ta: Eloheinu va împărăţi în vecii vecilor. Adonay Eloheinu va
fi Rege peste tot pământul. În ziua aceea va fi Adonay Unul şi Numele Său va fi
Unul. Amen.
Îţi mulţumim Ţie că Tu eşti Adonay Eloheinu şi Elohei avoteinu a părinţilor noştri,
Stânca vieţii noastre şi Scutul mântuirii noastre eşti Tu peste generaţii. Să Îţi
mulţumim şi să vestim slava Ta pentru vieţile noastre predate în mâna Ta şi pentru
sufletele noastre încredinţate Ţie, pentru minunile Tale pe care le faci cu noi în
fiecare zi şi pentru binefacerile Tale din orice timp, seara, dimineaţa şi la
amiază. Binefăcătorule, nesfârşite sunt îndurările Tale, ele nu se termină
niciodată, de aceea ne-am pus speranţa în Tine. Amen.
Îţi mulţumim Ţie că Tu eşti Adonay Eloheinu, Elohim al tuturor, Creatorul nostru.
Binecuvântări şi mulţumiri Numelui Tău mare şi Sfânt, fiindcă ne-ai păstrat în
viaţă şi ne-ai susţinut. Tot aşa să ne păstrezi viaţa şi să ne susţii pentru a
respecta şi a împlini voinţa Ta şi pentru a Te sluji cu toată inima. Pentru aceasta
îţi mulţumim Ţie.
Binecuvântat fie Adonay Eloheinu căruia i se cuvine a-i mulţumi. Amen.
Îţi mulţumim pentru planul divin de mântuire. Amen.
Binecuvântat fie Adonay Eloheinu care ne-a creat pentru gloria Sa, ne-a separat de
cei care merg pe căi greşite, ne-a dat învăţătura Adevărului şi a plantat viaţa
veşnică în mijlocul nostru. Fie ca El să ne deschidă inima prin Învăţătura Sa şi să
ne umple inima cu dragoste şi teamă de El ca să împlinim voinţa Sa şi să-I slujim
din toată inima, pentru a nu ne frământa în van şi pentru a trăi fără vreun rost.
Îţi vom mulţumi întotdeauna. Binecuvântat este omul care se încrede în Adonay
Eloheinu pentru că Adonay nu-l va părăsi. Amen.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu, „Cel Bun” este Numele Tău şi Ţie ţi se cuvine
a-Ţi mulţumi şi toţi cei care trăiesc să-Ţi mulţumească, să slăvească şi să
binecuvânteze întotdeauna Numele Tău Cel mare cu adevărat. Amen.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu, Regele Universului, care prin Cuvântul Tău
faci să se aştearnă serile şi care cu înţelepciune deschizi porţile cerurilor şi cu
pricepere modifici anotimpurile şi schimbi vremurile şi care rânduieşti stelele pe
bolta cerurilor după voia Ta. Tu creezi ziua şi noaptea, desfăşori lumina înaintea
întunericului şi întunericul înaintea luminii. Tu eşti Cel care separi între zi şi
noapte, Adonay al Oştirilor este Numele Tău, Elohim viu şi etern, de-a pururi
împărăţeşte peste noi. Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu care faci să se
aştearnă serile. Amen.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu, Regele Universului că nu m-ai făcut rob.
Amen.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu, Regele Universului care dai putere celui
obosit. Amen.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu, Regele Universului care deschizi ochii
orbilor, urechile surzilor şi gurile muţilor şi vindeci pe cei bolnavi. Amen.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu, Regele Universului care îndrepţi pe cei
încovoiaţi. Amen.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu, Regele Universului care eliberezi pe cei
încătuşaţi. Amen.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu, Regele Universului care îmbraci pe cei goi.
Amen.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu, Regele Universului care ne dai hrana de toate
zilele şi toate cele necesare. Amen.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu, Regele Universului care călăuzeşti paşii
omului. Amen.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu, Regele Universului care ne înconjori cu
dragoste. Amen.

Cereri

Îndrept ruga mea către Tine Adonay Eloheinu la vreme de bunăvoinţă Elohai, în
nemărginitul Tău har, răspunde-mi prin ajutorul Tău cel adevărat. Te caut Elohai,
ascultă vocea rugăciunii mele. Adu-ţi aminte de mine, fii îngăduitor şi salvează-mă
izbăvitorul meu, Elohai Cel viu, fă să mă bucur de credinţa Ta. Binefăcătorule,
întoarce-Te către strigătul meu, şi grăbeşte salvarea mea. Elohim al izbăvirii mele
iartă-mi răutatea, treci cu vederea abaterile mele. Pentru Numele Tău Cel Sfânt,
primeşte-mi rugăciunea, înalţă bucuria salvării mele, Izbăvitorul meu, luminează-Ţi
faţa asupra mea şi salvează-mă.
Adonay Eloheinu, fie ca rugăciunea noastră să ajungă înaintea Ta şi nu Te ascunde
de ruga noastră pentru că noi nu suntem atât de aroganţi şi îndărătnici să spunem
înaintea Ta, că suntem drepţi şi nu am păcătuit, dimpotrivă, noi şi părinţii noştri
am păcătuit.
Ne-am făcut vinovaţi de păcat, am trădat, am jefuit, am bârfit, am pervertit, am
cauzat răutate, am păcătuit voit, am şantajat, am adus acuzaţii false, am dat sfat
rău, am înşelat, am batjocorit, am cârtit, am provocat, am îndreptat pe calea cea
rea, am fost perverşi, am fost lacomi, am persecutat, am fost îndărătnici, am fost
răi, am corupt, am fost cumpliţi, am păşit pe calea greşită, am îndemnat pe alţii
să păşească pe calea greşită.
Ne-am îndepărtat de poruncile şi legile Tale cele bune şi nu ne-a ajutat deloc
acest lucru, iar Tu ai fost drept în legătură cu toate care s-au abătut asupra
noastră.Tu ai fost corect, iar noi am fost răi.
Adonay Eloheinu, Tu eşti încet la mânie, Tu eşti numit Stăpânul Îndurării şi Tu ne-
ai învăţat calea pocăinţei, prin mila şi îndurarea Ta. Aminteşte-Ţi azi şi în
fiecare zi de noi cu milă. Cu o confesiune şi o rugăciune, venim în faţa Ta şi Te
rugăm pentru Numele Tău, să ştergi păcatul şi greşeala noastră. Ascultă-ne
strigătul şi pleacă urechea la ceea ce spunem. Iartă-ne Tatăl nostru că am
păcătuit, iartă-ne Regele nostru că am greşit. Tu eşti Elohim Cel bun şi iertător
şi foarte milos cu toţi cei care Te cheamă. Amen.
Adonay Eloheinu, Te rugăm să ne obişnuieşti cu învăţătura Ta şi să o înţelegem.
Alipeşte-ne de poruncile Tale şi nu permite să mergem spre păcat, greşeală,
fărădelege, ispită sau dispreţ. Să nu ne laşi stăpâniţi de instinctul rău.
Depărtează-ne azi şi în fiecare zi de oameni aroganţi şi de aroganţă şi îngâmfare,
de om rău şi de prieten rău, de limbă rea, de defăimare, de mărturie mincinoasă, de
ură faţă de creaţiile Tale, de boală, de moarte subită, de întâmplări rele, de
Satan acuzatorul şi de orice lucru ce nu este după Sfântă voia Ta.
Tu dăruieşti omului cunoaştere şi îl înzestrezi pe om cu pricepere. Dăruieşte-ne de
la Tine înţelepciune, pricepere şi cunoaştere.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu care dăruieşti cunoaşere. Amen.
Te rugăm Adonay Eloheinu să reverşi mila Ta peste noi şi dă răsplată tuturor
acelora care se încred în Numele Tău cu adevărat şi pune partea noastră alături de
ei, şi fie ca în veci să nu ne ruşinăm că am crezut în Tine, pentru că de mila Ta
ne-am ataşat complet şi cu adevărat. Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu reazămul
şi adăpostul nostru. Amen.
Vindecă-ne Adonay Eloheinu şi vom fi vindecaţi, mântuieşte-ne şi vom fi mântuiţi,
că Tu eşti slava noastră. Trimite o vindecare completă pentru toate rănile noastre.
Rege tămăduitor, adevărat şi milostiv eşti Tu. Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu
Tămăduitorul bolnavilor poporului Tău. Amen.
Te rugăm priveşte la suferinţele noastre şi apără cauza noastră şi mântuieşte-ne cu
mântuire deplină de dragul Numelui Tău, că Elohim Puternic eşti Tu. Binecuvântat
eşti Tu Elohai, Mântuitorul nostru. Amen.
Dăruieşte-ne pace, bunătate şi binecuvântare, viaţă, frumuseţe, milă şi îndurare
nouă şi întregului Tău popor. Binecuvântează-ne Tatăl nostru pe toţi ca pe unul cu
lumina feţei Tale, că prin spiritul Tău ne-ai dat Elohai învăţătura vieţii şi
dragoste de milă, dreptate şi binecuvâtare, viaţă şi pace. Să fie înaintea ochilor
Tăi a ne binecuvânta în orice vreme, în fiecare ceas, cu multă sănătate, putere şi
pace. Amen.
Părinte îndurător, ascultă vocea noastră şi primeşte cu îndurare şi bunăvoinţă
rugăciunea noastră, că Elohim care asculţi rugăciuni şi plângeri eşti Tu. Şi de
dinaintea Ta, Regele nostru, nu ne întoarce fără ispravă. Ai milă de noi, ascultă
şi răspunde rugăciunii noastre, că Tu asculţi rugăciunea fiecărui om cu îndurare.
Binecuvântat eşti Tu Adonay Eloheinu care asculţi rugăciunea. Amen.

S-ar putea să vă placă și