Nicolae Ceaușescu A Deconspirat Planul FMI Și Al Masonilor Înainte

Să Fie Omorât. Cui Îi Datorezi Bani Îți Este Stăpân

By Efemer On iul. 17, 2014

Ascultați cu atenție: Cui îi datorezi bani îți este stăpân (FMI)!!!

“Poporul este adevăratul stăpân și va rămâne veșnic stăpân, pe destinele sale, și pe bogățiile
țării” – Nicolae Ceaușescu. Azi FMI ne ia aurul de la Roșia Montană și vor să ne otrăvească
prin gaze de șist. Cozile impuse de F.M.I.: “FMI a vrut să-i sărăcească pe români înainte de
’89, pentru a-i scoate în stradă”.

“Din studiile efectuate la vremea aceea la Institutul de Cercetare al Europei Libere, studii care se
pot consulta la arhiva Universităţii Central Europene de la Budapesta, reiese clar că planul propus
de către FMI pentru plata datoriilor României prevedea măsuri de austeritate atât de drastice încât
a fost refuzat de conducerea de atunci a României, fiind înlocuit cu un program propriu care, deşi
mai puţin sever decât cel preconizat de FMI, a fost responsabil pentru sărăcia şi lipsurile pe care
le-au îndurat oamenii până în 1989.”

Annely Ute Gabanyi argumentează, bazându-se pe cercetările şi analizele pe care le-a făcut, că
regimul Ceauşescu nu ar fi vrut să-şi plătească datoriile la băncile occidentale, aşa cum
scriu istoricii români, ci a fost obligat să o facă. Astfel, de pildă, FMI i-a propus României în
perioada 1982-1983 un acord stand-by prin care datoriile ţării să fie re-eşalonate şi, în schimb,
guvernul să aplice măsuri de austeritate extrem de drastice. Gabanyi explică mai departe că, sub
presiunea Occidentului, România a fost nevoită să dea înapoi banii împrumutaţi în anii ’70,
chiar cu preţul înfometării populaţiei. În acest fel, cancelariile vestice mizau pe două efecte:
recuperarea banilor şi ieşirea în stradă a românilor umiliţi.

Faptul că a ieşit din comunism fără datorii nu i-a fost de mare folos României.

A.U.G.: Ar fi putut să fie altfel. Într-o analiză făcută în februarie 1989 de Bogomolov, consilierul
lui Gorbaciov, se arăta că acest lucru era în avantajul României, creând precondiţiile pentru ca
această ţară „a cărei populaţie s-a eliberat de valorile socialiste şi care tradiţional a fost educată în
spiritul destinului comun cu lumea latină să se orienteze definitiv spre Vest”. În aceste condiţii,
susţine mai departe Bogomolov, sprijinul material şi financiar al Occidentului ar putea fi într-
adevăr eficient într-o ţară care, spune el, posedă resurse economice şi naturale îndestulătoare. Din
păcăte, sprijinul material şi financiar consistent al Occidentului a fost dirijat atunci către Polonia,
Ungaria şi mai apoi spre cehoslovaci. De altfel, şi în privinţa susţinerii economice de către
Occident există interpretări diferite.

La ce vă referiţi?

A.U.G.: Se spune curent că România ar fi vrut cu tot dinadinsul să-şi replătească datoriile pe la
începutul anilor 1980. Or, de fapt, n-a avut încotro.

Vreţi să spuneţi că FMI a putut să oblige regimul Ceauşescu să-şi achite datoriile înainte ca ele
să fi devenit scadente?

A.U.G.: Nu este vorba de scadenţa datoriilor. După criza polonă din 1980, statul est-european cu
imense datorii la băncile occidentale, acestea au devenit foarte nervoase, întrebându-se dacă
statele comuniste din estul Europei vor fi capabile să-şi achite datoriile contractate în decursul
anilor 1970. În 1981, România avea o datorie de 11,8 miliarde dolari, dar de exemplu aceeaşi
datorie o avea şi Ungaria, numai că, din cauză că această ţară avea doar jumătate din populaţia
României, datoria per capita a Ungariei era dublă faţă de cea a României. Cu toate acestea, scria
atunci un analist al Deutsche Bank, Ungaria a fost salvată de băncile străine occidentale, în vreme
ce România a fost nevoită să-şi achite datoriile până la ultimul ban.

De ce?

A.U.G.: Este ştiut că şi deciziile de natură economică sunt în esenţă politice. În locul unei
aprecieri proprii, vă prezint răspunsul dat de un oficial american ziaristei austro-
americane Susanne Brandstätter, în filmul ei „Şah Mat. Strategia unei revoluţii”: „Am vrut
să forţăm România să facă reforme, care în cele din urmă ar fi scos populaţia în stradă, sau
să plătească datoriile, fapt care, în cele din urmă, tot ar fi scos populaţia în stradă”.
Vreţi să spuneţi că FMI, prin faptul că a obligat România să-şi plătească datoriile, a forţat de
fapt izbucnirea revoluţiei?

A.U.G.: Neîndoielnic, politica de austeritate la care a fost supusă populaţia României în anii 1980
a fost printre factorii decisivi care au dus oamenii la disperare şi, în final, la revoltă.

Adevărul Abia Acum A Ieșit La Iveală! Iată De Ce A

Fost Asasinat Nicolae Ceaușescu
By Efemer On apr. 9, 2017

Cu privire la subiect, în mod sigur voi primi şi de această dată o invitaţie călduroasă de a
merge să mă întîlnesc cu făuritorii mei, însă, dacă toată lumea ar fi iubit adevărul, dacă
unii ziarişti din Ţară nu s-ar fi vîndut asasinilor, adevărul n-ar mai fi umblat astăzi
zdrenţuros şi cu capul spart.

Nici nu-şi intră bine decembrie în drepturi, că presa o dă cotită şi învîrtită cu asasinarea soţilor
Ceauşescu. Indiferent ce a fost şi cum a fost, Preşedintele Republicii Socialiste România (pentru
cei mai tineri, aşa era denumirea oficială a ţării noastre în 1989), Nicolae Ceauşescu şi soţia sa,
Elena Ceauşescu, erau oameni de stat, şi au fost eliminaţi în stil mafiot, prin împuşcare cu rafale
de Kalashnikov, în marea Sărbătoare a Sfîntului Crăciun, după o „judecată” sumară şi strîmbă.
După execuţia barbară şi ruşinoasă, dictată pe 24 decembrie, prin telefon de la Bucureşti, de un
grup din care făceau parte Brucan, Iliescu, Măgureanu, Roman, Voican, Militaru, Kemenici, care
aveau garanţia impunităţii lor, totul s-a prăbuşit în România şi am ajuns astăzi, realmente, sclavi
într-o sărăcie lucie. Cît curaj au Petre Roman şi restul asasinilor cînd afirmă că „trupurile
Ceauşeştilor şi filmul execuţiei au dispărut timp de cîteva ore! Cred că extratereştii le furaseră.

Ex preşedintele României şi soţia sa, Elena Ceauşescu, nu au fost condamnaţi de un tribunal

oficial. Au fost executaţi potrivit unei hîrtii, scrisă şi semnată la data de 23 decembrie 1989 de
către Ion Iliescu, dată la care acesta nu avea nicio calitate oficială în conducerea statului român,
în afară de cea de şef al găştii de „profitori sub acoperirea” de revoluţionari, ce încercau
anihilarea adevăraţilor revoluţionari, pentru a nu scăpa din mînă puterea. Conform zicalei „frica
păzeşte bostănăria”, la scut timp după asasinarea celor doi, de teamă că poate le va veni rîndul şi
lor, călăii au trecut urgent la abolirea pedepsei capitale în România, iar unii au părăsit Ţara.
Ceauşeştii au fost ucişi cu sînge rece, iar cei implicaţi în asasinarea cuplului prezidenţial ar trebui
sa răspundă în faţa legii. Acum!

Cu prilejul discursurilor publice, Preşedintele Nicolae Ceauşescu atrăgea atenţia cu privire la

pericolul imperialismului, cum că poate duce la pierderea identităţii economice, a identităţii de
neam şi chiar a independenţei naţionale. Aşa s-a şi întîmplat după lovitura de stat. Cercetaţi
documentele, aşa am făcut şi eu, apoi o să vă vreţi să îl comemoraţi. Politica externă a lui Nicolae
Ceauşescu se baza pe „neamestecul în treburile interne ale altor state”. Şi pentru că pe plan
internaţional fostul preşedinte acţiona şi gîndea româneşte, trebuia înlăturat şi înlocuit cu o
marionetă care gîndea şi acţiona pe dublu canal: în favoarea marilor puteri capitaliste, dar păstra,
prin telefonul roşu, conexiunea cu Moscova. Cinismul cu care un plutonier, pe numele său Dorin
Cârlan relata anul trecut execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale, la un post central de televiziune,
citez – „am făcut-o ferfeniţă pe Elena Ceauşescu şi i-am scos polimerii din cap odată cu
creierii, oasele şi sîngele,” m-a cutremurat şi m-a determinat să cred că omul are bujiile
ancrasate.

Ori s-a scrîntit după crimele comise. Ori a fost special ales în plutonul de execuţie, pentru că nu
era întreg la minte. Plutonierul acesta împuşcase doi oameni, comisese două crime, nu cu un
glonţ, ci cu rafale, şi deborda de entuziasm infantil pe ecran, facînd din asta o bravadă publică.
Cei care au înfăptuit asasinatul şi cei care l-au comandat, în urma mascaradei judiciare, n-au nicio
scuză. Cu toate că au acţionat la comandă externă şi internă şi sub manipulările ce au guvernat
lovitura de stat din 1989. Se pare că avem o vocaţie de a ne asasina patrioţii. Istoria stă mărturie.
La fel ca şi Mareşalul Ion Antonescu, preşedintele Nicoale Ceauşescu a strigat înaintea primul
glonţ: „Trăiască România liberă şi independentă, moarte trădătorilor!”

S-a avut mare grijă, însă, ca această parte a filmului (cosmetizat, falsificat şi trucat) difuzat pînă
la intoxicaţie, în fiecare an, înainte de Crăciun şi care a făcut înconjurul lumii, să nu ajungă la
public, să fie tăiată. De fapt, un asasinat politic abominabil, la scara istoriei, o ruşine pentru noi,
execuţia cuplului prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşesc pe 25 Decembrie, la Sfînta Sărbătoare a
Naşterii Mîntuitorului, este un asasinat anticreştin, iar sub acest blestem a urmat involuţia
poporului în libertatea şi democraţia mult-visată de naivi. Asasinarea soţilor Ceauşescu a fost
folosită ca „o veste minunată” în presa vremii. Toate ziarele titrau cu litere de-o şchiopă: „O
veste minunată: dictatorul a fost prins şi împuşcat!” O manipulare grosolană! Criminalii
înlocuiseră vestea minunată a Naşterii Domnului Iisus, sărbătoarea creştinului român, cu vestea
„minuantă a crimelor comise”.
Ceauşescu le stătea în cap occidentalilor. De fapt a fost omorît pentru că a ridicat Ţara de la
stadiul de semifeudalism la cel al civilizaţiei. Devenise extrem incomod puterilor Occidentului.
Ceauşescu a oferit românilor educaţie de înaltă clasă, într-un învăţămînt gratuit, loc de muncă
garantat, locuinţă pentru fiecare familie sau tînar, asistenţă medicală gratuită (chiar dacă nu se
ridica la standardele europene de astăzi, cînd românii mor cu zile). A oferit demnitate umană şi
protecţie socială.

Ce-a dat capitalismul românilor? Sărăcie, şomaj, hoţie, tîlhărie, corupţie de stat, miniştri şi
parlamentari puşcăriaşi, droguri, etnobotanice, escrocherie, homosexualitate, lesbianism,
prostituţie, sclavie, discriminare, crime şi pistol la brîu tuturor nenorociţilor. Cine a suferit în
regimul dinainte de ’89? Puturoşii, proştii, curvele şi hoţii de buzunare. Desigur, şi atunci se
făceau abuzuri, dar nu pot fi comparate cu cele de astăzi. Ultimii 24 de ani de după lovitura de
stat şi asasinarea cuplului prezidenţial au fost cu adevărat dramatici. Părinţii au trăit dictatura cu
regim socialist, nu comunist, cum zic necunoscătorii şi ignoranţii, care nu ştiu pe ce lume trăiesc
şi cu ce se mănîncă Istoria de pînă în 1944 şi chiar cea pînă în 1964. Într-o dictatură cu regim
socialist, Ceauşescu a construit extrem de multe edificii, ca să aibă ce-şi însuşi, ce închide, vinde
şi demola capitaliştii. S-au ridicat patru milioane de apartamente unde s-a mutat jumătate din
populaţia ţării, s-au construit fabrici şi uzine mari, unde au muncit peste zece milioane de
oameni, s-a construit Transfăgărăşanul, metroul, Canalul Dunăre-Marea Neagră (după care
tînjesc mulţi, astăzi), Casa Poporului, Sidex Galaţi, Oltchim, Petromidia, şcoli, grădiniţe, spitale,
creşe, pe care capitaliştii nici n-au fost în stare să le dea cu var. România a pierdut în cei 24 de
ani de la lovitura de stat aproape întreaga industrie, a pierdut suveranitatea şi independenţa
economică.

Generaţiile prezentului trebuie să afle că familiile tinere primeau locuri de muncă şi apartamente
de la stat, după terminarea facultăţii studenţii primeau repartiţie, iar învăţămîntul şi sănătatea erau
gratuite. Priviţi acum sutele de mii de copii abandonaţi de părinţii plecaţi la muncă în Occident,
priviţi fabricile de şomeri, adică universităţile care îi lasă pe tineri în voia libertăţii haotice. Da,
teoretic, socialismul e o noţiune neprietenoasă. Dar, cei mulţi, talpa ţării, nu se zbăteau în sărăcie
ca astăzi, cînd sîntem liberi să întreţinem bugetul statului fraudat de guvernanţii şi politicienii,
care s-au îmbogăţit pe spinarea poporului. Controlul asupra populaţiei este mult mai extins azi
decît în socialism, doar că nu mai e realizat prin forţă, ci prin mijloace subtile: carduri şi credite,
înregistrarea neconstituţională şi abuzivă şi expunerea codului numeric personal, controlul
opiniei publice (adică tot prin frică).
Românii au fost forţaţi să devină consumatori. Li se dau lefuri pe card, ca să consume după
nevoile Occidentului, de parcă românii nu ar mai avea voinţă proprie, dar şi ca să-i obişnuiască
cu banii virtuali. Urmează cărţile de identitate cu CIP şi detectare prin GPS inclusă. Spre
deosebire de perioada de dinainte de 1989, azi stai cu frica în sîn ca o să ajungi şomer, eşti liber
pe naiba, doar să te plimbi pe jos, să-ţi dai copilul la şcolile particulare ale mafioţilor şi pe bani
grei, eşti obligat să cumperi manualele analfabeţilor din sistem, altfel i se scade nota copilului.
Astea da, „succesuri” democratice! În socialism nu vedeai oameni dormind pe stradă, daţi afară
din case sau de la serviciu, nu vedeai ţărani săraci. Ceauşescu a construit o economie puternică,
cum n-a avut România înainte de război, pentru ca să fie independentă şi să nu cerşească la
F.M.I., B.M. etc.

Dar, ca preşedinte, cînd nu eşti dator organismelor financiare mondiale, eşti considerat dictator,
eşti invadat de şacali, ţi se iau resursele naturale, iar poporul este transformat în contribuabil
activ, (deşi nu are loc de muncă, taxele sînt obligatorii) sclav şi consumator. Libia, Egipt, Siria, şi
România sînt exemple vii în acest sens. L-au eliminat pe Ceauşescu cînd Ţara nu mai avea datorii
şi economia mergea strună. Tocmai cînd terminasem de plătit datoriile şi urma să ne bucurăm de
un nivel de viaţă european, de teamă că vom concura puerile occidentale, au venit alogenii şi-au
pus gheara pe avuţiile naţionale. Chiar dacă în socialism, pentru o perioadă scurtă s-a mîncat mai
puţin, a fost sănătos, s-a trăit fără căldură, s-a dat curent electric cu porţia, chiar dacă pîinea,
zahărul şi uleiul erau cartelate, aşa s-au plătit datoriile externe. Nu existau milionari şi miliaradari
care să fraudeze statul. Azi există mîncare şi pîine din belşug (puterea de cumpărare fiind zero),
dar garnisite cu euri mortale, care au răspîndit boli, obezitate, cancer, diabet, gradul de
îmbolnăvire al populaţiei fiind triplat. S-au înmulţit boschetarii, copii străzii, mai ceva decît cîinii
comunitari, presa e plină de scandaluri, crime; miliardarii de carton au conturile doldora, şi n-au
dat o zi cu sapa. Legea-i făcută pentru ei, au maşini luxoase şi pistolul la brîu. Toate acestea
lucruri fermecătoare au fost înscrise în planul loviturii de stat din 1989. Ne merităm soarta. Să
trăiţi bine!

Aşadar, mă întorc la întrebarea unui ziarist român din presa centrală. „De ce n-a făcut Ceauşescu
autostrăzi”? Simplu: exportul către Rusia şi spre celelalte ţări se făcea pe căile ferate şi pe apă.
Specialiştii timpului au gîndit în conformitate cu necesităţile practice. Nimeni nu a umblat în
opinci în perioada socialistă, de acum înainte vom umbla poate desculţi. Opinca e încălţare
ecologică şi mi-e teamă că nu ne vom permite s-o cumpărăm. După 1989 cîţi kilometri de
autostradă s-au construit? Poate răspund miniştrii de la transporturi sau Bechtel? Toată bogăţia
Ţării adunată cu sudoarea poporului a fost confiscată de „elita” politică şi financiară, în cîrdăşie
cu organismele financiare mondiale, de băieţii şmecheri, de pungaşii pripăşiţi pe la noi şi prin
guvern, care ne dau atît cît să nu murim de foame. Chiar nu înţeleg de unde toată stupizenia unor
colegi de breaslă de a se raporta doar negativ la ceea ce fost pe vremea lui Ceauşescu?

Să lăsăm trecutul distrus cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă, şi să-i întrebăm pe neisprăviţii care au
acumulat averi uriaşe, pe care nu le puteau realiza într-un mileniu prin muncă cisntită, de ce au
îndatorat ţara pînă la sufocare, de ce au jefuit averea ţării pe care au depus-o în bănci străine, de
nu mai are ţara fonduri pentru investiţii, pentru salarii şi pensii? Dacă tot se plîng că nu mai sînt
bani pentru investiţii, de ce nu investesc ei banii furaţi de la popor? De ce oare tot aşteptăm noi
investitori străini? Aceştia nu vor urmări niciodată binele ţării unde fac investiţia, ci, firesc,
propriul lor profit, cît mai mare, pe care-l vor externa, în valută, nu în lei. Leii îi lasă pentru
vînzătorii de Ţară autohtoni, care le asigură calea spre cîştiguri ilicite. Cei care au guvernat după
lovitura de stat, n-au fost în stare să construiască nimic în Ţară, în afara de sedii de birouri pentru
stors românul de ultima leţcaie. Toţi au fost puşi pe căpătuire. Au devalizat băncile (Bancorex,
Banca Agricolă, Banca Religiilor etc…), întreprinderile, fabricile, combinatele, au sărăcit
populaţia prin inflaţie de 300%. Sub minciuna Iliesciană în coabitare cu a lui Petrică în plover,
numită „privatizare”, producţia României a fost redusă la tăcere treptat. Ce nu s-a putut fura, s-a
vîndut străinilor cu capital majoritar sau total pe mai nimic, preţul fiind sub cel de fier vechi, dar
pe mită grasă.

Un fost funcţionar al Ministerului Economiei de pe vremuri, de formaţie economist, azi

pensionar, mi-a explicat cum s-a reuşit înainte de 1989 performanţa echilibrului economic şi
absorbţia în procent de 100% a forţei de muncă tinere, cum România a refuzat orice contact cu
F.M.I.-ul şi cu alte organisme financiare internaţionale, care încercau atragerea României în
capcane. „Trepăduşii n-aveau ce căuta în rotiţele sistemului,”, mi-a declarat, „tocmai de aceea
sistemul economic nu avea nici noxe, nici fisuri. Nu existau clase favorizate. Multe din lucrurile
de dinainte de ’89 – păstrînd proporţia evoluţiei în timp – erau superioare celor de azi. Atunci
erau tot felul de organisme de cinste şi control, care rezolvau problemele oamenilor, azi nu ai la
cine apela, hoţii se dau drept conducători.” Studii recente arată că pe atunci toată populaţia activă
avea slujbă, astăzi aproximativ 6 milioane de români îşi caută de lucru în afara ţării. Toţi românii
aveau locuinţe, azi sînt datori pe viaţă băncilor străine, scoşi în stradă şi executaţi silit. Atunci se
întrerupea curentul electric zilnic, astăzi nu avem bani să-l plătim. Atunci erau cîteva ore de
televiziune pe zi, astăzi, sute de posturi TV ne aduc în case violenţă, destrăbălare, circ politic,
crime, dezmăţ, sexualitate, pornografie, homosexualitate, care tulbură minţile copiilor şi
îndeamnă la sex de la vîrste fragede, ducînd la angoase, la frustrări, sinucideri şi conflicte
interioare cu sinele. Despre ce economie vorbeşte astăzi guvernul? Coloşii industriali, care
decenii la rînd au asigurat producţia internă şi exporturile ţării noastre, au fost bombardaţi.
Nu sînt bani pentru salariile medicilor, se desfiinţează şcoli şi spitale, sănătatea e la mîna
grupurilor farmaceutice care condiţionează numirea factorilor de conducere şi politica instituţiilor
de sănătate. „Regimul socialist investea cam 30% din PIB în cercetare-dezvoltare, tehnică
militară (tancuri), aerospaţială (avioane inclusiv supersonice), agricultură, infrastructură (căi
ferate, drumuri şi poduri la sate, canale şi sisteme de irigaţii, baraje, canalizări)”. Ce a adus,
aşadar „revoluţia”, pardon, lovitura de stat? Libertatea de a merge la căpşuni, libertatea sclaviei
pe pămînt românesc şi dispreţul Occidentului. O ţară primită cadou în 1990, fără un leu datorie
externă şi cu destui bani cash (a se înţelege lichiditate B.R.C.E.), a fost sufocată de datorii pentru
generaţii de-a rîndul. Imediat după lovitura de stat, Petre Roman, premier pe atunci, a anunţat că
industria ţării este un morman de fiare vechi”, o minciună colosală, care a dat startul jafului, aflat
şi azi în desfăşurare.

Aşadar, de ce a fost asasinat Nicoale Ceauşescu?

Pentru că a condamnat invazia U.R.S.S. în Cehoslovacia în 1968; pentru că a construit Casa
Poporului, a doua clădire ca mărime în lume după Pentagon; pentru că România era al patrulea
exportator de armament din Europa; pentru că a construit metroul din Bucureşti, Centrala
atomică de la Cernavodă, canalul Dunăre-Maria Neagră; pentru că în primăvara anului 1989
România achitase toate datoriile externe în valoare de peste 18 miliarde de dolari; pentru că
acumulase depozite de aur în Banca Naţională (volatilizate astăzi şi trimise în excursie, peste
hotare); pentru că a interzis avortul şi a încurajat natalitatea, aducînd populaţia la peste
22.000.000, pentru că nu a avut conturi în străinătate cum au pretins neobolşevicii; pentru că a
construit peste patru milioane de apartamente; pentru că producţia de oţel a ţării era de 8% din
producţia mondială, iar în funcţie de acest lucru România putea modifica oricînd preţul oţelului la
bursă; pentru că a construit peste 10.000 de şcoli, universităţi şi grădiniţe, aproape 100 de
hidrocentrale; pentru că România avea una din cele mai dezvoltate reţele de cale ferată din
Europa; pentru că, începînd din 1973, Nicolae Ceauşescu a permis înfiinţarea a 48 de societăţi
mixte, cu participare de capital occidental în ţară şi străinătate, iar volumul schimburilor
comerciale cu Occidentul aproape se dublase: de la 28% în 1965, la 45% în 1974; pentru că între
anii 1971-’75, România a înregistrat o rată anuala de creştere de 11,8%, cifră neegalata niciodată
în plan european.

Pentru toate acestea şi pentru vina de a nu fi fost un patriot de ocazie, ci unul adevărat, Ceauşescu
a fost asasinat cu sînge rece, într-o frenetică grabă, în ziua Sfîntă a Crăciunului. Dacă încerci
astăzi să vorbeşti despre Ceauşescu eşti imediat catalogat drept comunist sau nostalgic. În cazul
meu, nu pot fi acuzată nici de participaţiune la sistem, nici de nostalgie comunistă. Pe vremea
asasinilor lui Nicolae Ceauşescu, ajunşi între timp miliardari cu ajutorul americanilor, mă
ocupam cu biberonul. Studiaţi documentele de arhivă şi veţi vedea ce-a făcut Ceauşescu cu banii
de la F.M.I. şi de la Banca Mondială, şi ce-au făcut aceşti democraţi grăsuni de bătătură,
specializaţi în escrocherii financiare la şcolile politice de vară ale partidelor.

Studiaţi documentele! Preşedintele împuşcat de cei cîţiva antiromâni, îndoctrinaţi de „agenturili

străine” nu vi se va mai părea atît de sinistru. Ceauşescu a fost cu adevărat un patriot. În afara
lichelelor care au prădat statul român după 1989 şi au devenit chiaburi, astăzi, poporul zace în
sărăcie, exploatat mişeleşte, de aproape un sfert de veac. Zidul de la Tîrgovişte e prea mic pentru
aceste haite de politicieni care au subminat şi ruinat România postdecembristă!

Autor: Maria Diana Popescu sursa : jurnalista.net

OPERAȚIUNEA MALTA, MAREA CONSPIRAȚIE EUROPEANĂ

By Efemer On dec. 22, 2017

La începutul lunii decembrie 1989, șeful Securității, generalul Iulian Vlad, îi înmâna lui
Ceaușescu un raport întocmit de serviciile secrete române, ca urmare a întâlnirii de la
Malta, dintre președintele american și Gorbaciov. Raportul făcea referire la discuțiile
dintre cei doi lideri cu privire la noul echilibru de pe continentul european, respectiv,
redefinirea sferelor de influență.

Unul dintre spionii care s-a ocupat de operațiunea Malta a murit în anul 1995, în tragicul accident
aviatic de la Balotești. În 30 octombrie 2000, generalul Mircea Chelaru, șef al Marelui Stat Major
al Armatei, într-o conferință de presă ad-hoc, face o declarație uluitoare. El declara că structuri de
tip mafiot încearcă să enclavizeze Oltenia.

La scurt timp, Mircea Mureșan, Ministrul de Interne, confirmă declarațiile generalului Chelaru. A
doua zi, generalul Chelaru își dă demisia.
În anul 1992, William Wood, geograf șef în cadrul Departamentului de Stat American, a dat
publicității o hartă cu noile granițe ale unor state din Europa.

Se preconiza, Scoția să devină independentă, Irlanda de Nord să se unească cu Republica Irlanda,

Bretania să se rupă de Franța, Catalunia și Țara Bascilor să se rupă de Spania, Italia să se dividă
în zona de nord și cea de sud, Belgia să se dividă în Flandra și Wallonia, Kosovo să se alipească
Albaniei, divizarea Iugoslaviei,Transilvania să devină parte a Ungariei, județele Dolj, Caraș
Severin și Timiș să devină o țară a țiganilor.

O asemenea hartă primise și Ceaușescu, în decembrie 1989, la care făcuse referire generalul
Chelaru. Pentru prima dată, în anul 2007, scoțienii vorbesc despre independență. Tot în anul
2007, în Belgia este votată o lege care restrânge drepturile de vot ale francofonilor. În anul 2009,
pentru prima oară în Italia se pune problema secesiunii dintre nordul și sudul Italiei.

În anul 2009, în Catalonia are loc un referendum simbolic cu privire la independența zonei.
Referendumul avea să se repete în anul 2017.
În anul 2000, s-a încercat enclavizarea Olteniei, iar capitala urma să fie la Strehaia.
În anul 2008, presa din România publica știrea conform căreia dosarul accidentului de la
Balotești dispăruse. În accident și-au pierdut viața 49 de pasageri, printre aceștia consulul
Ambasadei Belgiei la București, membrii ai Comisiei Europene, dar și misteriosul spion al
operațiunii Malta.

Marile Tragedii Pe Care Le-Au Trăit Românii În

Regimul Comunist
By Efemer Last updated ian. 2, 2019

Vă prezentăm câteva din marile tragedii pe care le-au trăit românii și pe care regimul comunist a
încercat să le mușamalizeze.

Tragedia de la Certej
În 30 octombrie 1971, la Certej, Hunedoara, avea să se întâmple cel mai mare dezastru minier
din România. Comuniștii au încercat să țină ascunsă această dramă. Jurnaliștii nu au scris nimic
cu privire la această tragedie, iar localnicilor li s-a interzis să vorbească.

În 30 octombrie la orele 5, barajul iazului s-a rupt și 300000 de metri cubi de steril toxic au
inundat un cartier muncitoresc din Certej. Nămolul și zgura au acoperit și distrus 6 blocuri, 20 de
gospodării și un bloc de nefamiliști.

Într-un sfert de oră, zeci de kilometri pătrați au fost acoperiți cu un strat care depășea un metru.
Bilanțul a fost dezastruos. Au murit 89 de persoane și 76 au fost rănite. Au fost aduși militari care
în prima zi au recuperat 21 de cadavre care au fost cu greu identificate din cauza rănilor
provocate de avalanșa de steril. Cele mai multe victime au fost tineri care lucrau la exploatările
miniere.
În timp ce soldații recuperau alte cadavre, Certejul a fost izolat de trupele de miliție și securitate.
Pagubele materiale au fost evaluate la peste 8 milioane de lei. Ancheta a durat doi ani și nu a fost
identificat niciun vinovat.

Canalul Dunăre-Marea Neagră, un proiect sovietic

A fost un mega-proiect la care au lucrat zeci de mii de români. Lucrările la canalul fluvial
Cernavodă-Capul Midia au început în anul 1949, sub supravegherea sovieticilor. Forța de muncă
era formată din deținuți politici. După cinci ani, proiectul s-a dovedit a fi un mare eșec.
În anul 1953, proiectul a fost abandonat, iar deținuții au fost strămutați la minele de uraniu
din Transilvania.

CIA a monitorizat situația acestui proiect, în arhivele sale fiind descoperite mai multe documente
despre situația deținuților politici care participau la lucrări. În rapoartele CIA se specifică faptul
că la canal au lucrat între 15000 și 20000 de muncitori și deținuți politici care aveau vârste între
15 și 60 de ani. Oamenii munceau 12 ore pe zi. Condițiile erau mizere. Mii de oameni și-au
pierdut viața.

Canalul trebuia să permită navelor sovietice de 15000 de tone accesul în inima Balcanilor. El
trebuia să aibă o lungime de 65 km și o lățime de 80 de metri. Adâncimea maximă trebuia să fie
de 300 de metri.