Adevărații păpușari ai Revoluției române de la 1989

Walther Rathenau, evreu, scria la 24 decembrie 1921 în Wiener Freie Presse:

„Trei sute de oameni foarte apropiați între ei ghidează mereu destinele economice
ale continentelor și tot ei decid cine le sunt succesorii”.
Dan Amedeo Lăzărescu, mason: „Cine nu știe că în perioada celui de al Doilea
Război Mondial s-a stabilit instaurarea comunismului în Europa de Est pentru o
perioadă de 50 de ani, înseamnă că nu știe istorie”.
Silviu Brucan (evreu, născut Saul Bruckner, 1916 – 2006) spunea în 1990: „Am
știut când vine trenul, am stat pe peron și l-am luat”.
Gelu Voican Voiculescu: „Într-o revoluție vechii conducători trebuie să moară”.

Așadar, există niște păpușari la nivel mondial care decid lucruri. Mari și mici. La
nivel continental sau zonal. Și au planuri pe multe zeci de ani înainte. Pe care le
pun în aplicare.

CRONOLOGIA REVOLUȚIEI

Lui Ceaușescu i se ascundeau informații esențiale despre Bilderberg

Într-un interviu dat de fostul ofițer SIE Stelian Octavian Andronic lui Ion Cristoiu,
aflăm că în 1972 ofițerul nu știa nimic despre grupul Bilderberg. Apoi a aflat că
acesta dorește crearea unui guvern mondial, a unei armate mondiale și a unei
religii mondiale, new age. A trimis notă în România și răspunsul venit de la
„centrală” a fost că nu prezintă interes. Lucru ce l-a supărat și, ca urmare, i-a
pregătit lui Ceaușescu o notă pe două pagini pe care i-a înmânat-o aghiotantului
acestuia la sosirea în Olanda, cu ocazia vizitei oficiale de atunci.
A doua zi i s-a dat nota înapoi cu specificația că „Tovarășul a ordonat să fie
distrusă, împreună cu toate materialele referitoare la acest subiect”. Nu-și explica
motivul, dar precizează că ulterior s-a întâlnit cu acel aghiotant ce i-a reamintit să
tacă …

Întrebări:
- Cine conducea în mod real „centrala”?
- De ce lăsau impresia că nu-i interesează subiectul? Că imbecili nu erau să nu
înțeleagă importanța acestuia.
- Cât de informat era Ceaușescu despre chestiunile importante?
- Prin extensie, cât de informat era despre ce s-a petrecut în mod real la
Timișoara?
- De ce au fost uciși sau au dispărut cei care urmăreau activitatea „dizidenților”
importanți care aveau relații cu sovieticii sau occidentalii?

Rolul FMI în pregătirea terenului

La începuturile anilor ʼ80 începuse în mass-media vestică o intensă campanie prin

care se critica regimul Ceaușescu pe motiv de datorie externă, iar Europa
Liberă repeta zilnic aceeași placă, evident cu scopul de a o afla cât mai mulți
români.

Într-un articol din 2010 din Adevărul, care citează Forbes, se specifica:

„În 1981, România se pregătea să ramburseze anticipat întreaga datorie externă
evaluată la aproximativ 15 miliarde de dolari. Puțini știu că la sfârșitul anilor ’80,
România intrase parțial în încetare de plăți, iar conturile în valută îi fuseseră
blocate. A fost nevoie de un împrumut de la FMI de 1,5 miliarde de dolari (o
sumă mare pentru acele timpuri) pentru rezolvarea situației.”

În 2011, în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3, ginerele lui Nicolae

Ceaușescu (Mircea Oprean, soțul Zoiei Ceaușescu) declara că nu socrul său a
decis să achite integral datoria externă a țării…
La acea vreme, Poloniei (care avea o datorie cu mult mai mare) i s-a aprobat de
către FMI și Banca Mondială reeșalonarea datoriei în schimbul retrocedării unor
proprietăți către evrei. României însă nu. De aceea, în cele din urmă, Ceaușescu a
dat în 1988 o lege prin care erau interzise împrumuturile de la cele două instituții
financiare, ceea ce pe stăpânii sistemului bancar i-a enervat și mai tare.

Plata datoriei externe s-a făcut însă prin sacrificarea populației. Cei trecuți de 40
de ani își aduc desigur aminte de cartelele pentru alimente, de uriașele cozi la
ceea ce mai era la liber, de frigul din case, de întreruperea zilnică a curentului
electric, de interzicerea circulației cu autoturismul propriu iarna, de uriașele cozi
la benzină etc. Simultan, programul TV s-a redus la un singur post care emitea
cam două ore pe zi, în care telespectatorii puteau viziona doar laude la adresa
președintelui Nicolae Ceaușescu, a soției acestuia și uneori a Partidului Comunist
Român. În presa scrisă nu puteai citi mai nimic în afara acelorași laude, în
cinematografe nu mai vedeai super producțiile de la Hollywood, iar din librării
dispăruseră o grămadă de autori.
Timp în care, poporului nu i se explica de ce se plăteau acele datorii, deci de ce
acele greutăți. Așa că, această combinație sinistră de lipsuri pe de o parte și de
laude la adresa „conducătorului iubit” pe de altă parte, nu puteau avea decât un
singur rezultat. Ceea ce s-a și petrecut. De la o iubire reală începând cu anii ʼ60,
cetățenii au ajuns efectiv să-l urască la sfârșitul anilor ʼ80.

Câteva exemplificări pentru cei mai tineri. Momentul 1968 – invadarea

Cehoslovaciei:

https://www.youtube.com/watch?v=MpL8U-A_-lE

https://www.youtube.com/watch?v=zfviSFAwUPE

„Din studiile efectuate la vremea aceea la Institutul de Cercetare al Europei

Libere, studii care se pot consulta la arhiva Universității Central Europene de la
Budapesta, reiese clar că planul propus de către FMI pentru plata datoriilor
României prevedea măsuri de austeritate atât de drastice încât a fost refuzat de
conducerea de atunci a României, fiind înlocuit cu un program propriu care, deși
mai puțin sever decât cel preconizat de FMI, a fost responsabil pentru sărăcia și
lipsurile pe care le-au îndurat oamenii până în 1989.”

Annely Ute Gabanyi (A.U.G) argumentează, bazându-se pe cercetările și analizele

pe care le-a făcut, că regimul Ceaușescu nu ar fi vrut să-și plătească datoriile la
băncile occidentale, așa cum scriu istoricii români, ci a fost obligat să o facă.
Astfel, de pildă, FMI i-a propus României în perioada 1982-1983 un acord stand-
by prin care datoriile țării să fie re-eșalonate și, în schimb, guvernul să aplice
măsuri de austeritate extrem de drastice. Gabanyi explică mai departe că, sub
presiunea Occidentului, România a fost nevoită să dea înapoi banii împrumutați în
anii ’70, chiar cu prețul înfometării populației. În acest fel, cancelariile vestice
mizau pe două efecte: recuperarea banilor și ieșirea în stradă a românilor umiliți.

Faptul că a ieșit din comunism fără datorii nu i-a fost de mare folos României.

A.U.G.: Ar fi putut să fie altfel. Într-o analiză făcută în februarie 1989 de

Bogomolov, consilierul lui Gorbaciov, se arăta că acest lucru era în avantajul
României, creând precondițiile pentru ca această țară „a cărei populație s-a
eliberat de valorile socialiste și care tradițional a fost educată în spiritul destinului
comun cu lumea latină să se orienteze definitiv spre Vest”. În aceste condiții,
susține mai departe Bogomolov, sprijinul material și financiar al Occidentului ar
putea fi într-adevăr eficient într-o țară care, spune el, posedă resurse economice
și naturale îndestulătoare. Din păcate, sprijinul material și financiar consistent al
Occidentului a fost dirijat atunci către Polonia, Ungaria și mai apoi spre
Cehoslovacia. De altfel, și în privința susținerii economice de către Occident există
interpretări diferite.
Reporter: La ce vă referiți? 
A.U.G.: Se spune curent că România ar fi vrut cu tot dinadinsul să-și replătească
datoriile pe la începutul anilor 1980. Ori, de fapt, n-a avut încotro.

Rep.: Vreți să spuneți că FMI a putut să oblige regimul Ceaușescu să-și achite

datoriile înainte ca ele să fi devenit scadente?
A.U.G.: Nu este vorba de scadența datoriilor. După criza polonă din 1980, statul
est-european cu imense datorii la băncile occidentale, acestea au devenit foarte
nervoase, întrebându-se dacă statele comuniste din estul Europei vor fi capabile
să-și achite datoriile contractate în decursul anilor ʼ70. În 1981, România avea o
datorie de 11,8 miliarde dolari, dar de exemplu aceeași datorie o avea și Ungaria,
numai că, din cauză că această țară avea doar jumătate din populația României,
datoria per capita a Ungariei era dublă față de cea a României. Cu toate acestea,
scria atunci un analist al Deutsche Bank, Ungaria a fost salvată de băncile străine
occidentale, în vreme ce România a fost nevoită să-și achite datoriile până la
ultimul ban.

Rep.: De ce?
A.U.G.: Este știut că și deciziile de natură economică sunt în esență politice. În
locul unei aprecieri proprii, vă prezint răspunsul dat de un oficial american
ziaristei austro-americane Susanne Brandstätter, în filmul ei „Șah Mat. Strategia
unei revoluții”: „Am vrut să forțăm România să facă reforme, care în cele din
urmă ar fi scos populația în stradă, sau să plătească datoriile, fapt care, în cele
din urmă, tot ar fi scos populația în stradă”.

Rep.: Vreți să spuneți că FMI, prin faptul că a obligat România să-și plătească

datoriile, a forțat de fapt izbucnirea revoluției?
A.U.G.: Neîndoielnic, politica de austeritate la care a fost supusă populația
României în anii ʼ80 a fost printre factorii decisivi care au dus oamenii la disperare
și, în final, la revoltă.

Armele de distrugere în masă ale lui Nicolae Ceaușescu

Puțini știu că regimul ceaușist a avut un proiect secret despre arme de distrugere
în masă, pe care l-a demarat în anii ʼ80.
Se pare că Nicolae Ceaușescu a dat un ordin de construire a unei rachete de
croazieră. Mai mult decât atât, se pare că dictatorul discuta cu generalii români
despre problema armei chimice. Dezvăluiri recente arată că Ceaușescu a aprobat
finanțarea unor proiecte de cercetare și producție de arme nucleare și chimice
chiar în țara noastră.

Potrivit unui fost general de atunci, dictatorul își dorea mult să dețină o bombă
atomică. Ceea ce este cu adevărat incredibil este că la un moment dat, serviciile
secrete românești au ascuns achiziția unor rachete capabile să transporte arme
de distrugere în masă. Acestea au fost apoi ținute în secret sau au dispărut fără
urmă. Mărturiile vorbesc despre faptul că mai bine de 400 de astfel de rachete au
dispărut din dotarea Armatei în direcția Israel, în cadrul unui transport ultrasecret
la care a participat și Mossad-ul.

Mihail Gorbaciov

Mihail Gorbaciov, 1988: „De acum încolo, progresul global este posibil numai prin
consens universal în stabilirea unei noi ordini mondiale.”

 
Mihail Gorbaciov

În mai 1973, Chase Manhattan Bank deschide la Moscova un birou în piața Karl
Marx. De asemenea, David Rockefeller a fost șeful Consiliului de Dezvoltare Peste
Hotare al Consiliului Economic și Comercial USA-URSS (Chairman Overseas
Development Council of the US-USSR Trade and Economic Council), care a fost
fondat tot în 1973.

La începutul anilor ’80, evreul George Soros a început să finanțeze grupările de

rezistență, precum și persoanele aflate în dizgrația regimurilor comuniste din
Europa de Est, prin Open Society (Societatea Deschisă) susținută financiar
de Soros Fund Management. În URSS, Soros l-a cunoscut și a devenit mentorul
lui Mihail Gorbaciov, iar numeroși tineri sovietici au luat calea burselor sale și au
ajuns în Occident. După ce a cheltuit 250 de milioane de dolari pentru
„transformarea educației și economiei ruse”, miliardarul a mai investit 100 de
milioane de dolari pentru a crea în Rusia International Science Foundation. La
finalul acțiunii, Soros i-a creat o fundație lui Gorbaciov, cu sediul în SUA…

Într-o alocuțiune rostită la Bruxelles, celebrul fost dizident sovietic Vladimir

Bukovsky (care a avut acces la arhivele Partidului Comunist al URSS) a dezvăluit
că în ianuarie 1989 o delegație a Comisiei Trilaterale (creată în 1973 la inițiativa
lui David Rockefeller), formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-
președintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David
Rockefeller și fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger, s-a întâlnit cu Mihail
Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituții
financiare ale lumii, GATT, FMI și Banca Mondiala.

Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvântul și i-a
spus lui Gorbaciov: „Domnule președinte, nu pot să vă spun exact când se va
petrece – probabil într-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal și
trebuie să vă pregătiți pentru aceasta”.
Bukovsky nu și-a putut reține uimirea față de capacitățile profetice ale lui
d’Estaing: „Asta se petrecea în ianuarie 1989, într-o vreme în care tratatul de la
Maastricht din 1992 nici măcar nu fusese schițat”.

La 1 februarie 1989, Departamentul Internațional al CC al PCUS (DICCPCUS)

arăta într-un memorandum că partidele comuniste înființate de URSS pe model
stalinist în statele „eliberate” de Moscova sau cu participarea ei și-au epuizat
rolul.

Nu știm când a început Gorbaciov să aibă viziuni planetare, ne aducem însă

aminte că după moartea lui Brejnev i s-a creat un extrem de favorabil culoar de
acces la conducerea URSS, iar ceilalți doi predecesori ai săi au murit foarte
repede după ce au ajuns în funcția de Secretar General al Partidului Comunist al
Uniunii Sovietice: Iuri Vladimirovici Andropov (1982-1984), decedat la 70 de ani,
și Constantin Ustinovici Cernenko (1984-1985), decedat la 74 de ani.

În 1992 David Rockefeller a fost desemnat să conducă Russian-American Bankers

Forum, grup consultativ care a sfătuit Rusia în privința modernizării băncilor.

Silviu Brucan

Interesant e cum se plimba, înaintea revoluției, Silviu Brucan ca vodă prin lobodă
de la Washington la Moscova, oprindu-se din când în când la postul de
radio Europa Liberă din München. Mulți români ascultau pe vremea aceea celebrul
post. Într-una dintre emisiunile la care fusese invitat Brucan, realizatorul l-a
întrebat unde a fost în SUA și URSS?
  
Silviu Brucan

Răspuns: La prieteni.
Întrebare: Nu vă este frică să vă întoarceți în România?
Răspuns: Deloc. Am prieteni foarte importanți peste tot în lume. Și râdea. 
Avea un râs caracteristic, inconfundabil. Lăsa clar ca să se înțeleagă că știe și face
multe.
Întrebare: Poate mai bine rămâneți la postul nostru de radio…
Răspuns: Am treabă în România. Și iar râde …

Pe numele său real Saul Bruckner (1916-2006), evreu, în septembrie 1944 era
numit secretar general la Scânteia, declanșând cu timpul o acerbă campanie
pentru încarcerarea politicienilor Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu și Corneliu
Coposu. De asemenea, a cerut pedeapsa cu moartea a anti-comuniștilor Radu Gyr
și Pamfil Șeicaru.

Soția sa, stalinista Alexandra Sidorovici a devenit procuror la Tribunalul Poporului,

calitate în care a cerut multe condamnări la moarte.

Brucan a mai fost și profesor de jurnalism la Universitatea din București. De

asemenea, a fost ambasador în SUA în 1955 și la Națiunile Unite între 1959 –
1962.
În martie 1989 a scris „scrisoarea celor șase” semnată mai apoi de Gheorghe
Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Grigore Răceanu, Corneliu Mănescu și Constantin
Pîrvulescu, citită la Radio Europa Liberă și Radio Vocea Americii.

Dictatura ceaușistă n-a prea avut efecte asupra sa, plimbându-se nestingherit
unde dorea și când dorea, întâlnindu-se cu cine dorea. De fapt, cu cine trebuia.
Căci a avut extrem de multă treabă această adevărată eminență cenușie, atât
atunci când planul păpușarilor prevedea instaurarea bolșevismului în România,
cât și atunci când s-a stabilit că vechea formă de comunism trebuia să dispară…

A insistat ca soții Ceaușescu să fie omorâți în zi sfântă de Crăciun.

În zilele revoluției, panica populația prin intermediul emisiunilor de la televizor în

care afirma că teroriști superantrenați ies din canale și trag din orice poziție.
Spre sfârșitul anilor ʼ90, avea emisiunea Profeții despre trecut la ProTV (pe atunci
cu patron evreul Lauder).

Laszlo Tokes

În realitate, Tokes nu făcea niciun fel de dizidență, ci executa un plan primit din
exterior. Legăturile sale cu serviciile secrete maghiare au fost destul de străvezii.
În plus, pastorul reformat a făcut un balet complex cu Securitatea română. Rolul
jucat de el în Revoluție nu este caracteristic unui dizident autentic, ci unor
complicități specifice serviciilor secrete. De altfel, Tokes a refuzat să evacueze
casa parohială din Timișoara doar în acele zile fierbinți din decembrie 1989.
Ulterior, a plecat liniștit, fără să se mai opună evacuării.

Vizita în Iran
Nu se știe nici acum de ce a plecat tocmai atunci acolo (18-20 decembrie 1989).
Iată însă un pasaj interesant din articolul „Ultima «excursie» în Iran a lui Nicolae
Ceaușescu” de pe Jurnalul:

„Securiștii care pregăteau vizitele oficiale răspundeau și de legăturile telefonice cu

țara. În Iran această sarcină i-a revenit maiorului DSS Nicolae Florea, de la
UM0695, specialist în telecomunicații. A ajuns la Teheran la 11 decembrie și în
câteva zile a pus pe roate întregul sistem de comunicații cu țara. Era vorba
despre telefon și telex, precum releul tele-foto pentru Agerpres. Principalul
«beneficiar» al muncii lui a fost chiar Ceaușescu. Cei care au stat în preajma
președintelui afirmă că acesta a vorbit foarte mult cu Elena, pe care, în anumite
perioade, a sunat-o și din jumătate în jumătate de oră. În mod ciudat,
convorbirile lui telefonice, la fel ca și restul legăturilor cu țara, nu au fost
secretizate, fapt menționat clar de fostul maior DSS Florea. Anchetatorii din 1990
nu au fost însă curioși să afle de ce și cine a avut interesul să nu codifice
convorbirile lui Ceaușescu, făcând astfel accesibile toate ordinele date de
el de la distanță în acele zile tulburi.”

67.000 de „turiști” sovietici și o trădare la nivel înalt?

Se pare deci că episodul cu Bilderberg despre care am relatat la începutul

cronologiei n-a fost singular. Ba mai mult, se pare că după data de 10 decembrie
’89, în România pătrunde un număr fără precedent de „turiști” sovietici. Coloane
întregi de automobile Lada, cu câte patru bărbați atletici, sunt semnalate la
granița cu RSS Moldova, Bulgaria și Ungaria. Un detaliu merită menționat:
„turiștii” sovietici au pătruns în România fără pașapoarte, ceea ce dovedește o
complicitate la nivel înalt.
Iată pe larg ce putem citi în articolul „Cei 67.000 de «turiști» sovietici care au
participat la lovitura de stat din decembrie 1989ˮ, apărut în Ziua:
„Punerea în scenă a loviturii din decembrie ’89, a avut o «repetiție generală» în
1987 când, câteva luni după vizita lui Gorbaciov la București, pe 15 noiembrie
1987, izbucnește «revolta» de la Brașov. O manifestație muncitorească care
coagulează repede nemulțumiții orașului, într-o duminică în care în România
aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele câteva momente de
libertate ale brașovenilor și apoi intervenția în forță a trupelor de interne
prevestesc dezastrul lui Ceaușescu din decembrie ’89.”

Postul Europa Liberă intră în acțiune, difuzând comentariile lui Silviu Brucan pe

marginea evenimentelor câteva săptămâni la rând. Un fapt iese în evidență:
gradul de nemulțumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient
un detonator pentru ca bariera psihologică a fricii colective să fie depășită iar
populația, bine manipulată, să ia cu asalt obiectivele dintr-un oraș. Repetiția
generală din ’87 nu se rezuma la Brașov. Incidentele din 15 noiembrie ’87 sunt
susținute apoi de manifestații ale studenților la Iași și Timișoara. Axa Iași-Brașov-
Timișoara a revoltei din ’87 va funcționa și în ’89, chiar dacă evenimentele
plănuite în 15 decembrie ’89 la Iași nu vor amorsa o revoltă de proporții, ca la
Timișoara, din cauza proastei organizări. Un lucru apare clar: în ’87, pentru
răsturnarea guvernului Ceaușescu era necesară declanșarea simultană a revoltei
în mai multe orașe industriale, culminând apoi cu Bucureștiul. La Brașov, în
noiembrie 1987, a ieșit la iveală și capacitatea de represiune a regimului dar, mai
ales, faptul că „mămăliga poate exploda”. Învățămintele din 15 noiembrie ’87 vor
fi aplicate doi ani mai târziu, când „spetznaz”-ul sovietic va intra în acțiune.

Vine „spetznaz”

Declanșarea evenimentelor din decembrie ’89 a fost precedată de un fapt ocultat

sistematic în ultimii ani. După data de 10 decembrie ’89, în România pătrunde un
număr fără precedent de „turiști” sovietici. Coloane întregi de automobile Lada, cu
câte patru bărbați atletici, sunt semnalate la granița cu RSS Moldova, Bulgaria și
Ungaria. Un detaliu merită menționat: „turiștii” sovietici au pătruns în România
fără pașapoarte, ceea ce dovedește o complicitate la nivel înalt. Conform unor
statistici se estimează la 67.000 numărul „turiștilor” sovietici intrați în România în
decembrie ’89. Pe 13 decembrie ’89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt
și Dolj semnalau deplasarea masivă a coloanelor de automobile Lada cu „turiști”
sovietici în direcția Timișoara. La o singură stație Peco, de exemplu, a fost
semnalată o coloană de 12 automobile Lada. „Turiștii” sovietici, atletici și sobri,
au evitat orice contact cu băștinașii români. S-a remarcat faptul că, de regulă,
sovieticii evitau hotelurile, preferând să rămână peste noapte în mașini, prin
parcări și camping-uri. Și serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de
„turiști” sovietici din România, în prima jumătate a lui decembrie ’89.

„Turiștii” sovietici formau forța de șoc „spetznaz”, constituită din operativi ai GRU
care acționau în civil („visautniki”). Totodată, la granițele României se semnalează
constituirea unor forțe de invazie. La granița cu URSS, în zona Galați - Brăila, s-a
semnalat o forță de intervenție sovietică alcătuită din trupe de comando ale
„spetznaz”, adică „verișorii” turiștilor în civil infiltrați în România. La granița cu
Bulgaria, la Ruse, se semnalează o concentrare a unităților franceze GIGN. În
timp ce la frontiera româno-ungară se aflau, gata de intervenție, unități vest-
germane din cadrul cunoscutei forțe GSG-9 (vezi Antonia Rados, Die
Verschworung der Securitate, Hamburg 1990).

Ceaușescu avusese o discuție aprigă cu Gorbaciov

Elemente ale AVO ungar și UDB iugoslav sunt semnalate în Banat și Ardeal, în
ciuda faptului că Ceaușescu, reîntors la București de la o întâlnire a Pactului de la
Varșovia desfășurată la Moscova (unde avusese o discuție „la cuțite” cu
Gorbaciov, care îi dăduse un ultimatum privind introducerea în România a
„schimbării”, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de grăniceri
(17.000 de militari) să treacă în subordinea Ministerului de Interne.

La 1 decembrie ’89, la o ședință a CPEX, Ceaușescu își criticase aprig clica de

potentați, cerându-le să promoveze critica și autocritica. După căderea
regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibilă a Moscovei,
potentații lui Ceaușescu înțelegeau însă perfect că „jocurile” erau făcute între
Gorbaciov și Occident și că zilele lui Ceaușescu erau numărate.

Mitingul din 21 a fost spart cu o bandă sonoră înregistrată la Timișoara.

Ceaușescu afla că nu numai la Timișoara, dar și la Iași avuseseră loc „incidente”,

cei drept mult mai modeste.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criză, Ceaușescu anunța: „Știm deja că atât

Est-ul cât și Vest-ul vor să schimbe totul”. A doua zi pleacă în Iran. La
reîntoarcere, pe 20 decembrie, i se spune că la Timișoara lucrurile s-au mai
calmat. Rostește un discurs televizat din studioul TV, aflat în subsolul Comitetului
Central. La sugestia lui Barbu Petrescu, Ceaușescu organizează un miting a doua
zi, 21 decembrie. În cursul discursului rostit de Ceaușescu la miting, din fața CC-
ului, se aud brusc țipete de femei, răpăit de gloanțe și scrâșnete de tancuri.
Lumea fuge panicată și încearcă să se adăpostească.

În loc de banda cu aplauze…

Ce se petrecuse? La mitingurile lui Ceaușescu, de regulă, echipa de sonorizare

utiliza o bandă de magnetofon cu urale, aplauze și lozinci, amplificate prin stație
în întreaga zonă. Pe 21 decembrie, o „echipă” instalată în podul Ateneului s-a
cuplat la rețeaua de amplificare a Pieței Palatului și, în plină cuvântare a lui
Ceaușescu, a introdus în stație o bandă sonoră înregistrată anterior la
represiunea de la Catedrala din Timișoara, când se trăgea. Pe bandă se aud urlete
de femei, răpăit de mitraliere și scrâșnete de tancuri. Pe 21 decembrie, când
banda este introdusă în stația de amplificare de „grupul” din podul Ateneului,
lumea adunată la miting aude răpăitul de gloanțe și urletul femeilor dinspre zona
Victoriei. Cei prezenți intră în panică, refugiindu-se. Ceaușescu, lipsit de
vizibilitate din balconul CC-ului nu înțelege ce se petrece și strigă: „Stați liniștiți,
tovarăși!”. Elena strigă și ea. Prea târziu. Mitingul s-a spart. Alți „manifestanți”
intră în Piața Palatului cu pancarte anticeaușiste. Se formează în Piața
Universității un nucleu de rezistență. Printre manifestanți se află numeroși
securiști în civil, care pozează în „anticeaușiști”. După-amiază și noaptea are loc
represiune. De pe blocul Dalles și fostul Carlton, echipe speciale de lunetiști trag
asupra manifestanților (conform declarațiilor locatarilor).

Iliescu își ia „La revedere!” de la colegii din Editura „Tehnică”

Avertizat, Ion Iliescu își ia „rămas bun” de la colegii de la Editura „Tehnică” și

pleacă într-o direcție secretă. S-a spus că s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform
anchetei Antoniei Rados (op. cit.) Iliescu s-a deplasat mai întâi la sediul MApN,
care avea legătură telefonică cu Moscova și țările membre ale Tratatului de la
Varșovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate căpeteniile
Armatei și Securității, asigurându-se de sprijinul lor și a convocat o reuniune
pentru orele 15.00, în biroul ministrului Apărării. Abia după aceea Iliescu pleacă
în grabă la TVR. Pe fir direct, MApN-ul rămâne în contact permanent cu gen. Piotr
Lusev, care preia conducerea operațiunilor din România (vezi interviul lui Militaru
din Nouvel Observateur, mai 1990, precum și interviul cu Mihai Lupoi).

Cacealmaua din Studioul 4 era dirijată de Securitate din Studioul 5

În sediul CC-ului, gen. Stănculescu apare pentru prima dată în civil în fața lui
Ceaușescu, cu piciorul în ghips și îl anunță că afară sunt „muncitori”, după ce
dictatorului i se spusese tot timpul că sunt „huligani”. Îl convinge apoi să
părăsească rapid clădirea CC. Deși Ceaușescu putea să plece din CC pe mai multe
căi, Stănculescu îl convinge să ia elicopterul solicitat chiar de el. În felul acesta,
masele pot vedea că „dictatorul fuge”. Între timp, Securitatea deschide emisia în
Televiziune. O legătură directă, făcută într-o cameră de la etajul 7, lângă blocul
studiourilor, permite Televiziunii Române Libere să transmită în releu, via Praga și
Belgrad, atât în Est, cât și în Vest. În Studioul 4 sunt aduși grabnic o mulțime de
artiști, regizori, poeți, filozofi – figuri bine-cunoscute – în frunte cu dizidentul
Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul olandez Stork).
Toată lumea face declarații entuziaste. Din Studioul 5 însă Securitatea veghează.
La etajul 11, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan
Marțian, lector la „Ștefan Gheorghiu” și un apropiat al lui Iliescu. După regizorul
Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care îl cheamă insistent pe Iliescu. Apare și
Lupoi, omul lui Stănculescu, care rămăsese la MApN, unde exista legătura directă
cu Moscova. Sosește și Iliescu, care tuna și fulgera contra lui Ceaușescu, la ora
aceea arestat la Târgoviște. Anunță formarea Consiliului Salvării Naționale și
cheamă oamenii „responsabili” la orele 17.00 la CC. După o jumătate de oră,
Iliescu reapare în Studioul 5, mult mai sigur pe el și apelează membrii de partid,
disociindu-i de cel care „întinase nobilele idealuri ale socialismului”. Pleacă
imediat însoțit de Silviu Brucan. Câteva minute după ce Iliescu a părăsit TVR, cei
din Studioul 5 închid emisiunea și Studioul 4. Pretext: „s-a încins aparatura”.
Poeților, filozofilor și artiștilor li s-a pus astfel pumnul în gură.

Nu se știe cât de reale sunt toate cele de mai sus. Trebuie studiat. Pe de altă
parte nu se știe când se va afla întregul adevăr. Oricum, este limpede că s-au
făcut pregătiri din timp.

Iată și discursul lui Nicolae Ceaușescu din 21 decembrie 1989:

https://www.youtube.com/watch?v=xntDto5TX10

În concluzie:

Păpușarii au decis împărțirea lumii în două blocuri: est și vest. Dar pentru un timp
limitat. Când acest termen limită s-a apropiat, au creat un culoar favorabil omului
lor de nădejde, Mihail Gorbaciov, astfel încât acesta să ajungă la conducerea
URSS, de unde să înceapă reformele care au dus la prăbușirea blocului comunist.
Și totul s-a produs în relativă liniște, cu o singură excepție: România.

De ce atâta ură împotriva acestui neam?

FMI-ul a împins România într-o situație fără ieșire care a dus la un trai atât de
greu, încât la momentul hotărât mămăliga a reușit să explodeze.
Și nu le-a ajuns că populația a ieșit masiv în stradă, au dorit ca musai să curgă
cât mai mult sânge de român pe străzi. Căci s-au ucis frate cu frate cuprinși fiind
de panica produsă de poveștile cu teroriști, care teroriști n-au fost prinși
niciodată, din simplul motiv că nici nu au existat vreodată.
Și nici măcar asta nu le-a fost de ajuns. Au hotărât executarea soților Ceaușescu
fix în zi de Crăciun, pentru ca poporul să se bucure de sânge tocmai în această
Sfântă zi.

Că planul a fost distrugerea României, este limpede:

https://www.youtube.com/watch?v=O9jvFufngG0