1989: anul miracolelor

Când primul Parlament European ales s-a reunit pentru prima dată în 1979, europenii
Focus

trăiau pe un continent divizat. 1989 i-a luat prin surprindere şi le-a oferit posibilitatea
de a trăi într-o Europă unită. După un interludiu de un secol, democraţia era
restaurată, Zidul Berlinului demolat şi Cortina de Fier ruptă.

Anul acesta, Europa unită serbează 20 de ani de la evenimentele ce au adus libertatea şi

democraţia milioanelor de cetăţeni europeni. Dosarul de faţă vă prezintă amintiri ale unor
oameni care, acum două decenii, s-au situat în mijlocul evenimentelor.

RO
Serviciul de presă
Direcţia mass-media
Director - Purtător de cuvânt: Jaume DUCH GUILLOT
Reference No.: 20091030FCS63488
Press switchboard number (32-2) 28 33000 1/13
 Focus
1989: anul schimbării
Cortina de Fier a separat Europa de Vest de cea de Est timp de jumătate de secol înainte
ca regimurile comuniste să cadă după 1989. Acum 20 de ani, europenii din Est au cerut
respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a democraţiei.

În primii cinci ani după încheierea celui de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică
s-a impus ca o nouă supra-putere globală, fapt ce a dus la instaurarea unor regimuri
comuniste în Europa Centrală şi de Est. Primele „crăpături“ în Zidul Berlinului au apărut
odată cu revoluţia maghiară (1956), Primăvara de la Praga (1968) şi mişcarea de solidaritate
poloneză (la începutul anilor '80).

La 20 de ani de la căderea comunismului, facem o retrospectivă asupra evenimentelor din

1989, care au permis ţărilor din estul Europei să adere la Uniunea Europeană în 2004 şi
2007.

1989

februarie - aprilie: discuţii între Partidul Comunist din Polonia şi Solidaritatea (Solidarność);

martie: aproximativ 80.000 de persoane participă la un miting pentru democraţie în

Budapesta. Se formează opoziţia în Ungaria;
4 şi 18 iunie: alegeri semi-libere în Polonia. Solidaritatea câştigă 99 din cele 100 de locuri din
senat şi 161 din locurile alocate în Sejm (doar o treime din locurile din Sejm erau disponibile
pentru candidaţii din partea Solidarităţii);

27 iunie: miniştrii de externe austriac şi maghiar taie gardul de sârmă ghimpată de la graniţa
dintre cele două ţări în Sankt Margarethen/Sopronkőhida;

19 august: deschiderea simbolică a graniţei în Sankt Margarethen/Sopronkőhida, timp de

trei ore, pentru „Picnicul Pan-european“. Peste 600 de cetăţeni din Germania de Est profită
de ocazie pentru a trece graniţa. Grănicerii maghiari nu intervin;

23 august: „Lanţul Baltic“: două milioane de oameni si-au dat mâna pe parcursul a peste
600 de km de-a lungul Estoniei, Letoniei si Lituaniei. Au făcut acest lucru pentru a atrage
atenţia asupra situaţiei din ţările baltice, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la încheierea
pactului Ribbentrop-Molotov între Germania şi Uniunea Sovietică - pact ce a dus la ocuparea
celor trei state;
24 august: Tadeusz Mazowiecki (Solidaritatea) devine prim ministru polonez după ce
candidatul comunist nu poate forma cabinetul. Se formează primul guvern ne-comunist din
Europa comunistă;

11 septembrie: guvernul maghiar anunţă că refugiaţii est-germani nu vor fi repatriaţi, ci

lăsaţi să meargă în Vest. 13.000 de refugiaţi est-germani trec prin Ungaria în Austria, apoi
în Germania de Vest. Cortina de Fier dispare între Austria şi Ungaria;

9 octombrie: demonstraţii uriaşe în Leipzig: 70.000 de oameni ies în stradă şi cântă „Wir
sind das Volk“;

18 octombrie: Erich Honecker (politician comunist german care a condus RDG şi care a
coordonat construirea Zidului Berlinului) demisionează în Germania de Est;

4 noiembrie: peste un milion de oameni se strâng pentru a demonstra în Alexanderplatz

(Berlinul de Est);

9 noiembrie: datorită protestelor şi emigrării în masă, guvernul est-german înlătură

restricţiile de călătorie. Cade Zidul Berlinului;

17 noiembrie: începutul „Revoluţiei de catifea“: poliţia înăbuşă o demonstraţie a studenţilor

şi activiştilor socialişti în Praga. Apar demonstraţii în oraşele mari din Cehoslovacia;
20091030FCS63488 - 2/13
 Focus
16 decembrie: apar proteste la Timişoara, România. Mai târziu, apar demonstraţii în
Bucureşti. Nicolae Ceauşescu vorbeşte unei mulţimi formate din 100.000 de oameni de la
balconul Comitetului Central. Începe revoluţia, care a putut fi urmărită în direct la televizor;

25 decembrie: Nicolae Ceauşescu şi soţia sa sunt executaţi.

În anii următori, ţările baltice îşi declară independenţa faţă de URSS. În 1990 Germania este
reunificată, în timp ce în Polonia devine preşedinte liderul Solidarităţii, Lech Walesa.

În decembrie 1991, secera şi ciocanul au fost arborate pentru ultima dată la Kremlin. De
atunci a fost ridicat noul drapel al Federaţiei Ruse. Uniunea Sovietică încetează să existe,
în locul acesteia luând fiinţă Comunitatea Statelor Independente.

20091030FCS63488 - 3/13
 Focus
Róża Thun despre schimbările democratice din Europa
Centrală şi de Est
„Chiar şi arestată, eram o persoană liberă“ îşi aminteşte deputata europeană poloneză
Róża Thun, fostă disidentă şi activistă Solidarność (Solidaritatea). Într-un interviu exclusiv,
dumneaei ne-a spus că nu îi place să vorbească despre căderea Zidului Berlinului pentru
a descrie tranziţia democratică din Polonia şi ne-a povestit despre evenimentele de acum
20 de ani.

Doamnă Thun, mai devreme aţi spus că tranziţia democratică din Polonia de acum 20
de ani nu poate fi descrisă prin căderea Zidului Berlinului. De ce?

Căderea Zidului Berlinului este, din punctul meu de vedere, un eveniment simbolic şi
important german-german. Ce a schimbat cu adevărat Europa este faptul că, împreună, am
reuşit să distruge Cortina de Fier. Pentru mine, cuvintele „cădere“ sau „colaps“ sunt verbe
ce ne-ar arăta pasivi; dar aceasta nu a „căzut“, noi am distrus-o cu un efort enorm, curaj şi
viziune de cele două părţi ale Cortinei.

Ca fostă activistă Solidarność, aţi fost implicată personal în schimbările de dinainte

de 1989.
Ştiţi, eu sunt o femeie bătrână şi povestea este lungă… (râde). Am fost implicată în mişcarea
democratică ca aşa-numită disidentă deja în anii '70, înainte de Solidarność. La un moment
dat în tinereţe, pe când eram încă la universitate, mi-am dat seama, alături de alţi prieteni,
că sunt responsabilă pentru ce se întâmplă în jurul nostru; că nu suntem obiecte, ci indivizi;
că vrem şi putem decide ce se întâmplă. Ne-am dat seama că putem avea o influenţă, fără
să sperăm însă că Europa se va schimba atât de mult în cursul unei vieţi omeneşti şi că
Polonia va deveni o ţară liberă, democrată şi membră a Uniunii Europene.

Cel puţin noi, grupurile care se opuneau dictaturii comuniste, eram oameni liberi, eram
normali în acest sistem politic complet anormal. Şi acest lucru era un lux, chiar dacă am
plătit un preţ pentru el. Am fost purtătoarea de cuvânt a unei organizaţii studenţeşti ce se
numea Comitetul studenţesc pentru solidaritate, care a existat înainte de Solidarność, şi
care a sprijinit sindicatele şi mişcările mai mari ce au avut loc mai târziu.

Trebuie să recunosc că deşi am traversat o perioadă dificilă, fiind urmăriţi constant de poliţia
secretă şi arestaţi frecvent, îmi amintesc cu plăcere de acea vreme. Chiar şi arestată, eram
o persoană liberă, înţelegeam şi învăţam mult, aveam prieteni minunaţi, iar acum trăiesc
într-o Europă care a realizat mai mult decât ce visam eu în acel timp. În plus, îmi permit să
recunosc că am contribuit oarecum la aceste dezvoltări.

Privind înapoi către evenimentele de acum 20 de ani, ce aşteptări vi s-au împlinit, ce

v-a dezamăgit?

Tot timpul apar dezamăgiri, există grupuri care nu reuşesc anumite lucruri. Trecerea de la
o lume închisă către o economie de piaţă liberă a fost o provocare uriaşă. Polonia este
într-o schimbare constantă. În ultimii 20 de ani totul s-a schimbat, nu numai în politica
internă, ci şi în cea externă. De exemplu, dacă ne uităm la harta Europei, toţi vecinii Poloniei
s-au schimbat: la est ne învecinam cu URSS, care nu mai există; la sud, ne învecinam
cu Cehoslovacia, care nu mai există; iar în vest, ne învecinam cu Republica Democrată
Germania, care nu mai există.

Viaţa noastră de zi cu zi s-a schimbat foarte mult la rândul ei. Sistemul social din Polonia
nu este îndeajuns de dezvoltat şi bogat pentru a-i ajuta pe cei care nu au făcut faţă
schimbărilor. Deci există oameni frustraţi. Dar în general, polonezii sunt la polul opus
frustrării. În sondajele de opinie se declară fericiţi în ceea ce priveşte viaţa personală şi
deciziile politice precum aderarea la UE, rezultatele economice sunt bune, în momentul de
faţă cele mai bune din Europa; sunt extrem de harnici, iar rezultatele acestei munci sunt
vizibile.

Care este mesajul dumneavoastră pentru noua generaţie?

20091030FCS63488 - 4/13
 Focus
Să trăiască într-o manieră activă, să se implice; când îmbătrâneşti este important şi să
priveşti înapoi şi să vezi că ai lăsat urme pozitive în Europa. Vechea generaţie spune mereu:
când eram tineri, tineretul era mai bun. Nu-mi place să aud acest lucru; dacă am fi fost mai
buni, nu am fi permis acelor sisteme să supravieţuiască atât de mult.

Generaţia nouă este bună. În plus, trăieşte în vremuri mai bune. Le doresc să se trezească
dimineaţa, să zâmbească timpului în care trăiesc, să se simtă bine în prezent şi să-şi asume
responsabilitatea pentru acesta. Aceste dezvoltări nu vor fi decât mai bune în contextul
implicării lor în lumea din jur: în localitatea lor, la şcoală, la biserică, la universitate, în politica
regională, naţională sau europeană. Le doresc să se căsătorească, să aibă copii, să ducă
o viaţă normală şi fericită şi să transmită optimismul şi responsabilitatea generaţiei ce îi va
urma.

20091030FCS63488 - 5/13
 Focus
De la pactul Ribbentrop-Molotov la căderea Zidului
Berlinului
Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la pactul Ribbentrop-Molotov, în care Hitler şi Stalin
îşi împărţeau Europa de Est, dar şi 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. În deschiderea
unei conferinţe ce comemorează pactul, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek,
a remarcat cât de mult a evoluat continentul nostru. „Astăzi trăim într-o Europă diferită, a
cărei esenţă trebuie să fie solidaritatea“, a spus dumnealui.

Pactul Ribbentrop-Molotov a fost semnat pe 23 august 1939, creând o „combinaţie

teribilă între două regimuri totalitare: nazismul şi comunismul“, a spus vicepreşedintele
Comisiei Europene Jacques Barrot pe 14 octombrie, în cadrul unei conferinţe organizate la
Parlamentul European de către parlamentele naţionale şi statele baltice.

O memorie comună

Conferinţa s-a concentrat asupra necesităţii unificării istoriei europene şi consolidării

înţelegerii trecutului. „Mai mult decât oricând, trebuie să vorbim lumii cu o singură voce“, a
spus domnul Buzek.

Aivars Stranga, specialist în istorie la Universitatea din Letonia, a spus în cadrul conferinţei
că lipsa unei memorii comune este cauza unor probleme de înţelegere şi poate reprezenta
un obstacol în calea unui viitor comun. „Uniunea Europeană ar trebui să aibă o istorie
comună“, a spus dumnealui.

Ceilalţi participanţi la conferinţă au cerut cooperare internaţională în vederea consolidării

cunoştinţelor de istorie. Deputatul eston Mart Laar a cerut un manual nou de istorie în şcoli.

Distrugerea Zidului echivalează cu desfiinţarea închisorii

Zidul Berlinului a fost dărâmat acum 20 de ani. Cum înţelege însă Vestul evenimentele ce
s-au întâmplat în spatele Cortinei de Fier timp de 50 de ani?

„Construirea celor două Europe - una democratică şi una sovietică - s-a finalizat cu apariţia
Zidului sinistru şi sângeros de la Berlin“, a spus deputatul european lituanian Vytautas
Landsbergis. Conform domnului Landsbergis, ţările ce au aderat de curând la Uniunea
Europeană se aflau „într-o închisoare enormă, care cuprindea Europa Centrală şi de Est
şi găzduia sute de milioane de captivi“. „Distrugerea Zidului echivalează cu desfiinţarea
închisorii şi denunţarea diviziunii politice şi culturale din Europa“, a mai spus dumnealui.

Pentru o mai bună înţelegere a trecutului

Mulţi participanţi la conferinţă au spus că Europa de Vest nu înţelege consecinţele perioadei

întunecate a dominaţiei comuniste şi crimele comise de acel regim. Problema apare când
începi să compari cele două regimuri, a spus Kazimierz Woycicki, de la Universitatea din
Varşovia. „Nu putem permite o comparaţie între holocaust şi regimul lui Stalin“, a spus
dumnealui.

Camilla Andersson, de la Institutul pentru Informare despre crimele comunismului (Suedia)

a spus că în Vest există un gol de informare, mulţi oameni crezând că Zidul Berlinului a fost
construit de nazişti. Pentru o mai bună înţelegere a trecutului, au arătat alţi participanţi, este
important schimbul de experienţă şi de opinii în Uniunea Europeană.

20091030FCS63488 - 6/13
 Focus
Werner Schulz despre „revoluţia paşnică“ din Germania
de Est
„Când lupţi personal pentru libertate şi democraţie eşti marcat profund“, ne-a spus deputatul
european Werner Schulz, care a fost implicat acum 20 de ani în „revoluţia paşnică“ din
Germania de Est. Conform domnului Schulz, evenimentele de acum două decenii nu sunt
doar o cădere a comunismului. „Sistemele nu cad aşa simplu“, ne-a spus dumnealui, arătând
că în Cuba şi Coreea de Nord comunismul încă supravieţuieşte.

Vă amintiţi de ziua de 4 noiembrie 1989, când peste un milion de persoane au

manifestat la Berlin?

Da, a fost prima manifestare liberă importantă la care am asistat în Berlin. Oamenii soseau
de peste tot, cu banderole incredibil de creative şi provocatoare, cu sloganuri şi caricaturi.

Se zvonea că Stasi (poliţia secretă a Republicii Democrate Germane, n. r.) dorea să

provoace un incident în faţa porţii Brandenburg pentru a justifica reprimarea prin violenţă a
manifestării. De aceea, mulţi prieteni din grupul de opoziţie „Noul forum“ purtau eşarfe pe
care scria „Nu violenţei“. Erau localizaţi peste tot, pentru a împiedica provocările.

Pe 9 noiembrie, Zidul a căzut, a fost dărâmat, sau s-a fisurat singur?

Pe 9 noiembrie s-a trecut frontiera, Zidul nu a căzut decât mai târziu. Cortina de Fier a fost
în acea zi ruptă, nu din întâmplare, ci datorită presiunii străzii.

Oamenii se mobilizaseră, totul era în mişcare şi de aceea oamenii s-au dus în masă la
posturile de frontieră, când s-a anunţat la televizor deschiderea acesteia. Înainte s-ar fi tras
asupra acestor oameni. Dar soldaţii nu erau siguri pe ei, iar tensiunea era din ce în ce mai
mare. Oamenii strigau „Deschideţi! Deschideţi!“. Şi atunci au deschis şi toţi oamenii s-au
precipitat spre Berlinul de Vest.

Dar independent de Zid, s-a prăbuşit şi sistemul?

Nu, sistemul a fost răsturnat. Sistemele nu cad aşa simplu. Toţi cei care spun că Republica
Democrată Germană era pe sfârşite se înşeală. În Coreea de Nord şi Cuba sistemele se
menţin deşi oamenii o duc din ce în ce mai rău. Prin comparaţie cu România, de exemplu,
oamenii trăiau destul de bine în RDG. Nimic nu s-ar fi prăbuşit automat. Regimul a fost
răsturnat.
Problema era că autorităţile nu mai puteau împiedica oamenii să coboare în stradă. Prima
mare manifestare ne-autorizată, pe 9 octombrie, la Leipzig, a făcut ca puterea politică să
devină incapabilă de acţiune. Pentru prima dată, aceasta era incapabilă să împiedice o
manifestare. Acel moment a dat oamenilor curajul de a face acelaşi lucru, şi alte manifestări
au avut loc în multe alte locuri. Presiunea a continuat să urce, iar SED, partidul care era la
putere în RDG, a fost obligat să publice noi reguli pentru dreptul la călătorie.

Erich Honecker anunţase la începutul anului 1989 că Zidul va mai dura încă 50 sau 100
de ani, atât cât va dura şi raţiunea sa de a fi. Dar motivele existenţei Zidului erau SED şi
faptul că oamenii fugeau continuu din RDG. Iar ruperea Cortinei de Fier a însemnat sfârşitul
partidului SED.

Faptul că manifestările nu au sfârşit ca cele din Tiananmen s-a datorat unei decizii a
conducătorilor est-germani sau unei întâmplări?

Dificil de spus, pentru că responsabilii de atunci nu spun adevărul acum. Pe de o parte,

au ameninţat să zdrobească mişcarea democratică şi au lăudat felul în care au procedat
„tovarăşii chinezi“. Pe de altă parte, nu sunt sigur că au vrut cu adevărat acest lucru. „Vechea
şcoală“, care a trăit în epoca lui Stalin, nu ar fi ezitat să sufoce revoluţia din faşă. Alţii ezitau.
În acelaşi timp a avut loc un fel de lovitură de palat, de aceea a eşuat comandamentul.

20091030FCS63488 - 7/13
 Focus
La Leipzig, pe 9 octombrie, cele 70.000 de persoane n-ar fi putut fi disciplinate cu bastoanele
de cauciuc. Forţele de ordine ar fi putut să tragă şi totul s-ar fi sfârşit într-o baie de sânge.
Au aşteptat un ordin de sus. Dar cei de sus au ezitat. Manifestanţii care, plini de teamă, au
bravat interdicţiile, au ieşit învingători.

Evenimentele din 1989 au vreo semnificaţie pentru dumneavoastră ca deputat

european?

Bineînţeles. Când lupţi personal pentru libertate şi democraţie eşti marcat profund. Faţă de
vest-germani, noi nu am primit, pur şi simplu, lucrurile. Cred că percepem valoarea libertăţii
şi a democraţiei într-un alt fel când ni le-am dorit timp de ani de zile.

În plus, sunt foarte preocupat de situaţia din Europa de Est şi lucrez mult asupra problematicii
ruse. Pentru că acolo există oameni care se află în situaţia în care ne aflam noi în RDG.
Uneori, situaţia lor este chiar mai dificilă, pentru că acolo este vorba de violenţă şi de crime
în afară de intimidare. De aceea am insistat mult ca Premiul Saharov pentru libertatea de
gândire să fie acordat asociaţiei Memorial.

20091030FCS63488 - 8/13
 Focus
Căderea Zidului Berlinului, din perspectiva lui Jacques
Santer
„A doua zi după căderea Zidului, la frontiera luxemburgheză puteai vedea o mulţime de
maşini Trabant“, îşi aminteşte Jacques Santer, fost preşedinte al Comisiei Europene şi prim
ministru al Luxemburgului în momentul evenimentelor din 1989-1990. Est-germanii „doreau
să vadă radioul luxemburghez“, simbol al „păcii şi libertăţii“, ne-a mai spus domnul Santer
într-un interviu exclusiv.

Domnule Santer, cum vă amintiţi evenimentele din 1989? Aţi fost implicat în acestea?

Pe atunci eram prim ministru al Marelui Ducat de Luxemburg, iar în 1990 am avut preşedinţia
Uniunii Europene. Am fost surprins şi emoţionat, ca toată lumea în acele momente, de
invazia de est-germani, care a dus la căderea Zidului Berlinului. Dar ştiam bine că şi înainte
avuseseră loc anumite evenimente, ca cele din Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia, care
mergeau în acelaşi sens.

A doua zi după căderea Zidului, la frontiera luxemburgheză puteai vedea o mulţime de

maşini Trabant. Atunci, grănicerii luxemburghezi m-au întrebat ce făceau acele maşini acolo,
fără viză; doreau să vadă radioul luxemburghez. Atunci i-am lăsat să intre, le-am arătat
radioul, şi au fost nevoiţi să se întoarcă, deoarece nu aveau autorizaţie de sejur.
După aceea, am avut multe discuţii şi dispute în mijlocul creştinilor democraţi. Am convocat
la Pisa, în calitate de preşedinte al Partidului Popular European, o reuniune a creştinilor
democraţi, iniţiativă care nu era foarte cunoscută în altă parte, şi acolo am căzut de acord
cu creştinii democraţi din jurul cancelarului Helmut Kohl, pentru o strategie în vederea
reunificării germane.

La 20 de ani după căderea Zidului, cum vedeţi situaţia din perspectiva Europei de
Vest? Au avut rezultate reformele de altădată?

Cred că este o „poveste de succes“ în sensul bun al cuvântului. Au fost şi probleme noi,
deoarece trebuia să facem eforturi considerabile. Sunt încă mândru de două evenimente
ce au avut loc pe când eram preşedinte al Comisiei Europene: în primul rând, introducerea
monedei euro la 1 ianuarie 1999 - nu ştim ce ar fi fost Uniunea Europeană acum fără euro;
în al doilea rând, Comisia a definit strategia de extindere, care a dus la aderarea unor state
noi în 2004 şi 2007. Sunt, deci, foarte mulţumit că am putut contribui în acest fel la unificarea
continentului nostru în pace şi libertate.

20091030FCS63488 - 9/13
 Focus
Lanţul Baltic: după 20 de ani
În august 1989, două milioane de oameni si-au dat mana pe parcursul a peste 600 de km
de-a lungul Estoniei, Letoniei si Lituaniei. Au făcut acest lucru pentru a atrage atenţia asupra
situaţiei din ţările baltice, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la încheierea pactului Ribbentrop-
Molotov între Germania şi Uniunea Sovietică - pact ce a dus la ocuparea celor trei state.
La 20 de ani de la aceste evenimente, deputaţi europeni din aceste ţări ne vorbesc despre
cum au trăit acea perioadă.

În 1989, în timp ce Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia treceau prin anumite schimbări

democratice, Uniunea Sovietică avea încă o influenţă majoră pe coasta baltică. Pe 23 august
1989, o manifestaţie fără precedent împotriva dominaţiei sovietice, „Lanţul Baltic“, a adus
ţările captive - Estonia, Letonia şi Lituania - pe drumul final către recâştigarea independenţei.
Evenimentul din 1989 este, poate, la fel de semnificativ ca „Revoluţia de catifea“ şi căderea
zidului Berlinului.

„Poate fi comparat cu opoziţia non-violentă a lui Gandhi“

Eurodeputata letonă Sandra Kalniete, fost comisar european, a participat la organizarea

evenimentului. Dumneaei a studiat arta, dar a intrat în politică în 1988, în timpul mişcării
pentru independenţa Letoniei.
{}„După 20 de ani, sunt încă emoţionată când aud de Lanţul Baltic. După 20 de ani, Lanţul
Baltic nu şi-a pierdut semnificaţia. Astăzi, acesta este o legendă şi poate fi comparat cu
opoziţia non-violentă a lui Gandhi şi a rămas în istoria bătăliilor pentru libertate din secolul
20“, ne-a spus doamna Kalniete.

Uniunea Sovietică nu a îndrăznit să folosească forţa

Deputatul european lituanian Vytautas Landsbergis, pianist şi fost lider al mişcării pentru
independenţa Lituaniei de sub regimul sovietic, ne-a povestit despre cum comemorează ţara
sa tristul pact Ribbentrop-Molotov, încă din 1987, în Ziua internaţională a panglicii negre.

„Lanţul Baltic trimitea lumii un mesaj evident de bună voinţă: cerem libertate şi o vom avea
într-un mod paşnic; violenţa şi nedreptatea au luat sfârşit. Uniunea Sovietică nu a îndrăznit
să folosească forţa, iar în decembrie Congresul deputaţilor poporului a adoptat o rezoluţie
condamnând şi respingând pactul Ribbentrop-Molotov.“

O iniţiativă unică
Tunne Kelam, deputat european eston, a fost un membru important al mişcării
pentru independenţa Estoniei, în 1989 fiind unul din preşedinţii Partidului eston pentru
independenţa naţională. În Lanţul Baltic, domnul Kelam se afla în Talinn, pe o stradă ce
ducea către parlamentul eston.

„În 1989, statele baltice erau ocupate de sute de mii de soldaţi sovietici. În acele condiţii,
iniţiativa cetăţenească de organizare a unui lanţ de două milioane de oameni era unică.
Merită un loc în istoria naţiunilor reprimate“, ne-a spus dumnealui.

August 1989, Polonia: primul guvern necomunist din Europa de Est

Tot acum 20 de ani, în Polonia a fost creat primul guvern necomunist din Europa de Est. Pe
24 august 1989, Tadeusz Mazowiecki (Solidarność) devine prim ministru după ce candidatul
comunist nu poate forma un cabinet.

În Polonia au loc primele alegeri libere din regiune, în iunie 1989, când suporterii Solidarność
câştigă 99 din cele 100 de locuri din senat şi 160 de locuri din 161 în Sejm (parlamentul
polonez). „După vot, erodarea sistemului s-a accelerat“, ne-a explicat Janusz Onyszkiewicz,
fost deputat european şi purtător de cuvânt pentru Solidarność.

A urmat căderea Zidului Berlinului

20091030FCS63488 - 10/13
 Focus
Deoarece „doctrina Brejnev“ era încă în vigoare, oricând ar fi putut avea loc o intervenţie
sovietică. „Am primit nişte mesaje din Uniunea Sovietică, de la pionierii Glasnost-ului şi
Perestroicii, cum că această doctrină nu va rămâne în vigoare, dar nimeni nu era sigur de
acest lucru. Era ca un leu mort - chiar dacă toţi spun că e mort, trebuie să pui piciorul pe el
şi să îl tragi de coadă ca să verifici“, ne-a mai spus domnul Onyszkiewicz.

Rolul Poloniei a fost decisiv în căderea Zidului. Domnul Onyszkiewicz ne-a explicat: „Când
Polonia a respins comunismul, era evident că va apărea problema Republicii Democrate
Germane şi că Zidul Berlinului va cădea. În noiembrie 1989 am vorbit despre acest lucru cu
Helmut Kohl, cancelarul german, în timpul vizitei acestuia în Polonia. Kohl nu a crezut, dar
în ziua următoare a trebuit să plece înapoi în Germania pentru că Zidul tocmai căzuse“.

Pactul Ribbentrop-Molotov
• a fost semnat pe 23 august 1939
• Hitler şi Stalin decid atunci harta Europei
• protocoluri secrete dau putere URSS-ului în Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, în unele părţi
din Polonia şi în România
• naziştii au obţinut influenţă în restul Poloniei, Danemarca, Norvegia, Olanda, Belgia, Luxemburg,
Franţa Iugoslavia şi Grecia.

20091030FCS63488 - 11/13
 Focus
20 de ani de la prima breşă în Cortina de Fier
Imaginile mulţimilor căţărate pe Zidul Berlinului în 1989 au intrat în istorie. Puţin îşi amintesc
însă că prima breşă în Cortina de Fier a fost făcută la graniţa dintre Austria şi Ungaria, în
Sopron, în vara anului 1989. La aniversarea acestui eveniment, am pus câtorva deputaţi
europeni întrebări despre amintirile lor.

În anii '50 şi '60, între Ungaria şi Austria erau instalate două garduri de sârmă ghimpată,
între acestea aflându-se un teren cu mine antipersonale. Mai târziu, minele au fost înlocuite
cu un gard cu semnal electric, turnuri de supraveghere şi o fâşie de nisip pentru urmărirea
celor ce treceau graniţa ilegal.

Între 1945 şi 1950, într-o perioadă de numai cinci ani, peste 15 milioane de oameni au
emigrat din ţările estice, aflate sub ocupaţie sovietică, spre Vest. Între 1950 şi 1990, în Timpul
Cortinei de Fier, au emigrat numai 13,3 de milioane de oameni. Sute de civili ce au încercat
să treacă graniţa au fost omorâţi.

Deoarece zeci de mii de oameni din Germania de Est au venit în Ungaria, ministrul de
externe maghiar, Gyula Horn şi cel austriac, Alois Mock, au hotărât să distrugă gardul de
sârmă ghimpată din Sopron pe 27 iunie 1989.
Amintiri din bucăţi de sârmă ghimpată

József Szájer (Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor

Europeni, Ungaria), deputat european din 2004, reales în 2009, era în anii '80 membru
al opoziţiei democratice, care a negociat procesul de tranziţie cu partidul comunist ce era
atunci la putere. Ca cetăţean al Sopronului, dumnealui a trecut graniţa pentru prima dată
când avea 20 de ani.

{}„Cei care au stricat gardul la Sopronpuszta acum 20 de ani au realizat unul din cele mai
mari evenimente din istoria secolului 20. Picnicul paneuropean ne aminteşte de faptul că
puterea libertăţii nu are limite“, ne-a spus domnul Szájer.

Dumnealui ne-a mai declarat că a dat recent bucăţi din gardul de sârmă ghimpată care
a fost tăiat acum 20 de ani preşedintelui Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering şi
preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso. „Am dat bucăţi din gard politicienilor
europeni care vin din ţări libere de mult timp, pentru a le aminti faptul că cele mai opresive
regimuri pot fi învinse“, ne-a mai spus dumnealui.
Un avantaj şi pentru austrieci

Deputată europeană din 1999 până în 2009, Christa Prets (Grupul Socialist din Parlamentul
European, Austria) a fost între 1987 şi 1999 primar şi consilier în Burgenland, stat federal
austriac aflat la graniţa cu Ungaria. „A fost fascinant“, ne-a povestit dumneaei despre
distrugerea gardului. „A fost la fel ca în 1956, când au venit maghiarii, dorindu-şi libertatea.
A fost un moment istoric pentru întreaga regiune“, a mai spus dumneaei.

„În special noi, din regiunea de la graniţă, am avut multe avantaje prin deschiderea acesteia.
Astăzi, dacă ai nevoie de documente referitoare la monarhia austro-ungară, trebuie să mergi
la Sopron, care la un moment dat era cel mai mare oraş în Burgenland. În timpul Cortinei
de Fier trebuia să aştepţi ore întregi ca să ajungi acolo“, ne-a mai explicat doamna Prets.

„Trebuie să mulţumim guvernului maghiar din acel timp pentru curajul său“

Susţinătoare a drepturilor civile şi deputată europeană între 2004 şi 2009, Gisela

Kallenbach (Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, Germania) a crescut în Republica
Democrată Germană. Nu i s-a dat diploma pentru încheierea studiilor datorită mediului social
în care trăia şi datorită orientării sale creştine.

20091030FCS63488 - 12/13
 Focus
Dumneaei ne-a povestit despre ce a simţit acum 20 de ani: „Ce s-a întâmplat în iunie 1989
la graniţa dintre Austria şi Ungaria ne-a şocat pe mine şi pe prietenii mei. De ce? În primul
rând pentru că niciunul dintre noi nu îşi putea imagina că va asista la dispariţia Cortinei de
Fier. Şi în al doilea rând pentru că ne temeam că mulţi prieteni, colegi şi membri ai familiilor
noastre vor pleca în Vestul de aur.“

„M-am numărat printre cei care în toamna anului 1989 au strigat «Rămânem!», ca răspuns
la celălalt strigăt «Vrem să plecăm!». În cele din urmă, tăierea gardului de la graniţă a fost
un pas important pe calea democraţiei, a libertăţii şi a Germaniei unite. De aceea trebuie
să mulţumim guvernului maghiar din acel timp pentru curajul său“, a mai spus doamna
Kallenbach.

Căderea Cortinei de Fier

• Căderea Cortinei de Fier a fost însoţită de o creştere masivă a imigraţiei spre Europa de Vest.

20091030FCS63488 - 13/13