Anul 1989.

Evenimente care au schimbat istoria

Europei
Deschiderea graniţelor, căderea Zidului Berlinului, care a marcat şi sfârşitul
Războiului Rece, şi un val proteste de mare amploare au dus la căderea regimurilor
comuniste în Europa Centrală şi de Est. În România, spre deosebire de celelalte ţări,
ruptura de comunism s-a produs cu vărsare de sânge, în circumstanţe încă incomplet
elucidate de justiţie şi fără pedepsirea principalilor vinovaţi.

28 Decembrie 2016, 12:27 (actualizat 28 Decembrie 2016, 12:28) |

 FOTO 9
 COMENTARII

Revoluţie 1989
 27

La 27 de ani de la căderea regimurilor comuniste, o retrospectivă a evenimentelor care au

dus la instaurarea statului de drept şi a democraţiei în ţările din estul Europei şi la
aderarea acestora la Uniunea Europeană.

Ungaria - cea mai liniştită revoluţie

În 11 ianuarie 1989, Ungaria devenea primul stat din blocul comunist care să permită
legal înfiinţarea de partide politice şi organizarea de adunari publice. În martie era
adoptată şi Convenţia de la Geneva privind Refugiaţii, care interzice expulzarea acestora
împotriva voinţei lor şi ordona încetarea folosirii armelor de foc împotriva lor la frontiere.

La 2 mai 1989, Ungaria începe să dezmembreze sistemul electric de alarmă şi gardul

dublu de sârma de ghimpată care închidea frontiera cu Austria, încă din anul 1966, iar
în data de 27 iunie, miniştrii ungar şi austriac de Externe, Gyula Horn şi Alois Mock,
taie simbolic sârma ghimpată în apropiere de Sopron

Prima manifestaţie publică de mari proporţii pentru libertăţile democratice are loc
în 16 iunie, cu ocazia organizării unor funeralii naţionale pentru Imre Nagy, şeful
guvernului ungar în timpul revoltei din 1956, executat doi ani mai târziu de dictatura
comunistă. Aproximativ 200 000 de persoane participă la festivităţi, alături de
reprezentanţii instituţiilor centrale din Ungaria. După eveniment, regimul comunist îşi
pierde orice legitimitate, iar transformările politice, economice şi sociale vor găsi un
sprijin tot mai puternic în statele occidentale.

Primul exod în masă, după construirea Zidului Berlinului în 1961, are loc în 19 august,
când peste 600 de cetăţeni est-germani aflaţi în vacanţă în Ungaria profită de deschiderea
unui post de frontiera şi fug în Austria. În 10 septembrie, Ungaria decidea să deschidă
frontierele occidentale,denunţând unilateral acordul încheiat cu RDG în 1969, şi
permitea astfel germanilor din Est să treaca liber în Austria. Peste 50.000 de persoane au
trecut astfel în Vest.

În 23 octombrie 1989 este proclamată Republica Ungară, pentru prima dată, o ţară din
blocul estic suprima termenii "populară" şi "socialistă" din Constituţia sa.

Polonia - primul guvern necomunist din Europa de

Est
În 4 iunie, în Polonia primele alegeri semidemocratice organizate într-o ţara
comunistă consacră victoria zdrobitoare a sindicatului Solidaritatea al lui Lech Walesa,
singura mişcare muncitorească independenta constituită într-o ţară comunistă din Europa
de Est.

Demonstraţii Solidaritatea, anul 1989

La 19 august 1989, s-a format primul guvern necomunist. Tadeusz Mazowiecki, scriitor,
ziarist şi consilier al lui Lech Walesa, avea să devină primul şef de Guvern
necomunistdintr-o ţară din Europa de Est, de după Al Doilea Război Mondial.
Estonia, Letonia şi Lituania - Lanţul Baltic
În 23 august 1989, două milioane de oameni îşi dădeau mâna formând un lanţ uman de
peste 600 de km care traversa cele trei state, pentru a atrage atenţia asupra solidarităţii
dintre ţările lor şi a dorinţei populare de independenţă, la aniversarea a 50 de ani de la
ocuparea lor de către URSS, în virtutea pactului Ribbentrop-Molotov.

Lanţul Baltic 1989

Evenimentul, organizat de mişcările baltice pro-independenţă - Rahvarinne din

Estonia, Frontul Popular din Letonia şi Sąjūdis din Lituania, a dat ocazia activiştilor
baltici să mediatizeze ocupaţia sovietică ilegală.

La şase luni de la protest, Lituania devenea prima republică sovietică care-şi declara
independenţa, la 11 martie 1990, cu un an înaintea desfiinţării formale a URSS, urmată
Estonia - la 20 august 1991 şi de Letonia - 21 august 1991. Rusia a început să-şi retragă
trupele din ţările baltice, începând de la Lituania, în 1993, iar ultimele trupe ruse au fost
retrase în august 1994.

RDG - căderea regimului şi a Zidului Berlinului

În 25 septembrie, la Leipzig, protestele pentru a cere reforme şi mai multa
libertatescot în stradă aproape 8000 de oameni, în cea mai mare manifestaţie de opoziţie
de la revolta muncitoreasca din 1953. "Când eşti în întârziere, eşti pedepsit pe viaţă",
avea să-i spună liderul sovietic Mihail Gorbaciov lui Erich Honecker, secretar general al
Partidului Comunist, din 1971, şi şef al statului est german din 1976, în legatura cu
imobilitatea sa politică.

În 18 octombrie, pe fondul exodului a peste 130.000 de cetaţeni est-germani în RFG şi a

manifestaţiilor de o amploare fara precedent, liderul Erich Honecker este constrans să
renunţe la functie şi este înlocuit de Egon Krenz. După reunificarea celor două Germanii,
Erich Honecker avea să se refugieze în Chile, unde a şi murit, iar Krenz avea să fie
condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare pentru omor din culpă, pentru rolul său
avut în comiterea crimelor regimului.

În 4 noiembrie, protestul a cel puţin un milion de persoane, adică peste trei sferturi din
populaţia Berlinul de Est, duce la demisia guvernului condus din 1976 de Willy Stoph.

În 9 noiembrie, căderea Zidului Berlinului. După ce oficialităţile emit un decret care

permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriaşe de est-berlinezi iau cu asalt Zidul şi
traversează prin toate punctele de trecere, unindu-se într-o atmosferă de mare entuziasm
cu mulţimea din Berlinul Occidental
După câteva săptămâni, Zidul a fost distrus în totalitate, primul pas către reunificarea
Germaniei, încheiată oficial în 3 octombrie 1990.

Cehoslovacia - Revoluţia de Catifea

Seria de demonstraţii anticomuniste de la Praga dintre 15 şi 21 ianuarie 1989,
din Săptămâna Palach, este considerată catalizatorul care dus la căderea comunismului
în Cehoslovacia, zece luni mai târziu. Atunci, manifestaţiile (în memoria studentului Jan
Palach care îşi dăduse foc pentru a protesta împotriva ocupării Cehoslovaciei de către
trupele Pactului de la Varşovia, în 1969, au fost reprimate brutal de către poliţie, iar
disidentul Vaclav Havel, arestat.

Proteste la Praga 1989

Poliţia a intervenit brutal şi pentru a dispersa demonstraţiile din 21 august 1989 - când se
comemora Primăvara de la Praga, în 28 octombrie - la 71 de ani de la fondarea
Cehoslovaciei, şi din nou în 17 noiembrie - la manifestaţiile în memoria lui Jan Opletal,
studentul omorât de trupele naziste în anul 1939.

Ca răspuns la violenţele poliţiei, în 19 noiembrie, este creat Forumul Civic, o mişcare a

forţelor de opoziţie, a artiştilor şi studenţilor, condusă de Vaclav Havel şi care va
organiza proteste zilnice, în urma cărora secretarul general al Partidului Comunist Milos
Jakes demisionează, în favoarea lui Karel Urbanek.

După protestul anti-comunist a 750 de mii de oameni, pe câmpul Letna din Praga, şi o
grevă de două ore care paralizase Cehoslovacia, Parlamentul a fost de acord să elimine
din Constituţie articolul care dădea "rolul conducător" în societate Partidului Comunist,
care abandonează puterea, la 28 noiembrie 1989.

În 10 decembrie, Gustáv Husák devenea Preşedintele Republicii, dar în urma precipitării

evenimentelor, înainte de sfârşitul anului 1989, Vaclav Havel a ajuns la şefia statului, iar
Alexander Dubček, la preşedinţia Parlamentului. În iunie 1990 au avut loc primele alegeri
democratice, în urma cărora au ieşit învigători Forumul Civic (ceh) şi Publicul Împotriva
Violenţei (slovac). Husák a murit, aproape uitat, în 18 noiembrie 1991.

Bulgaria - Ecoglasnost
Căderea comunismului şi-a avut rădăcinile în manifestaţiile ecologiste şi în campania
lansată de dictatorul Todor Jivkov împotriva minorităţii turce.

Proteste împotriva lui Todor Jivkov

Înca din 1984, Jivkov hotărâse să slavizeze minoritatea turcă de circa 800 de mii oameni
la acea dată, turcii fiind obligaţi să-şi schimbe numele şi să nu-şi mai folosească limba
maternă în public. Cei care refuzau erau lăsaţi să părăsească Bulgaria, pierzându-şi toate
posesiunile lăsate în urma. În vara anului 1989, aproape un sfert de milion de etnici turci
din Bulgaria au ajuns în Turcia.

De asemenea, adversarii regimului comunist şi ecologiştii improvizaţi formaseră încă din

anii ‘80 o grupare intitulată Ecoglasnost care s-a politizat şi a participa, alături de
gorbacioviştii din cadrul Partidului Comunist Bulgar şi de opoziţia anticomunistă, la
răsturnarea dictatorului Todor Jivkov în urma unei lovituri de stat, în 10 noiembrie 1989.

Partidul Comunist a fost apoi redenumit Partidul Socialist Bulgar, iar un an mai târziu a
câştigat alegerile parlamentare.

În 1990, Todor Jivkov a fost urmărit penal şi arestat la domiciliu până în 1996, când a
fost eliberat de către Curtea Supremă. Jivkov a murit în vara anului 1998 de pneumonie.

România - o Revoluţie sângeroasă

Spre deosebire de celelalte ţări din Europa Centrala şi de Est care au trecut în mod paşnic
la democraţi, în România ruptura de comunism s-a produs cu vărsare de sânge, iar
conducătorii au fost executaţi.

Începută la Timişoara în 16 decembrie 1989, scânteia Revoluţiei avea să aprindă

toată ţara şi să culmineze la Bucureşti, ducând la fuga preşedintelui Nicolae
Ceauşescu, în 22 decembrie, şi la sfârşitul regimului comunist din România.

Soţii Elena si Nicolae Ceauşescu au fost condamnaţi de un tribunal extraordinar la

pedeapsa capitală şi executaţi la Târgovişte, pe 25 decembrie 1989. Seria proceselor a
continuat în 1990, cu "lotul membrilor CPEx şi cu judecarea unor şefi ai Miliţiei şi
Securităţii care au fost condamnaţi la pedepse foarte dure.
Conform statisticilor întocmite ulterior de organele de ancheta, în zilele şi nopţile
Revoluţiei din decembrie 1989 şi-au pierdut viaţa 1.104 persoane, iar alte 3.352 au
fost rănite.

Zeci de foşti revoluţionari sau rude ale celor care au murit la Revoluţie au dat statul
român în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), iar România a
pierdut procesele intentate.
Motivul condamnărilor, sistemul judiciar din România nu a făcut o anchetă reală
pentru a stabili cine au fost vinovații pentru represiunea din timpul evenimentelor
din decembrie 1989.
După 27 de ani de tergiversări, Parchetul a redeschis pentru a patra oară
Dosarul Revoluţiei, a extins ancheta şi îi acuză pe cei care au preluat
puterea după 22 decembrie 1989 de crime împotriva umanităţii.