Universitatea Petre Andrei din Iai

Facultatea de Drept

REFERAT
la disciplina: Sisteme Politice Contemporane din Romania
Titlul referatului: Cderea comunismului romnesc n decembrie 1989

Autor: DANIEL MIHAILUC

Anul de studiu III , Grupa II

www.referat.ro

Revolutia romana din 1989 1a constat intr-o serie de

proteste, lupte de strada si demonstratii in luna decembrie a
anului 1989, care au dus la sfarsitul regimului comunist din
Romania si la caderea lui Nicolae Ceausescu.
Demonstratiile din ce in ce mai ample au culminat cu
procesul controversat si executia lui Ceausescu si a sotiei
sale Elena. Inainte de revolutia romana, toate celelalte state
est-europene trecusera in mod pasnic la democratie;
Romania a fost singura tara din blocul estic care a trecut
printr-o revolutie violenta si in care conducatorii comunisti
au fost executati.
La fel ca in tarile vecine, in anul 1989 majoritatea
populatiei din Romania nu era multumita de regimul
comunist. Politica economica si de dezvoltare a lui
Ceausescu (inclusiv proiecte de constructii grandomane si
un regim de austeritate menit sa permita Romaniei sa-si
plateasca intreaga datorie externa) era considerata
responsabila pentru penuria extinsa din tara; in paralel cu
cresterea dificultatilor economice, politia secreta,
Securitatea, era omniprezenta, facand din Romania un stat
politienesc.
Spre deosebire de conducatorii Pactului de la
Varsovia, Ceausescu nu a sprijinit interesele Uniunii
Sovietice, ci a urmarit o politica externa proprie. In timpul
cand liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre
reforma, activitatea lui Ceausescu semana cu megalomania
si culturile personalitatii ale liderilor comunisti est-asiatici
precum nord-coreeanul Kim Il-sung.
1

Romulus Cristea- Revolutia 1989"

In martie 1989, o serie de activisti de frunte ai P.C.R.

au protestat printr-o scrisoare impotriva politicii economice
a lui Nicolae Ceausescu, dar la scurta vreme, Nicolae
Ceausescu obtine o victorie politica importanta: Republica
Socialista Romania reuseste achitarea datoriei externe de
circa 11 miliarde dolari, cu cateva luni inainte de termenul
pe care chiar dictatorul roman il preconizase. El este reales
la data de 14 noiembrie 1989, la Congresul al XIV-lea in
functia de secretar general al P.C.R., partidul unic
(comunist) din R.S.R.
La data de 11 noiembrie 1989, inainte de Congres, pe
strazile Brezoianu si Kogalniceanu din Bucuresti, studenti
din Cluj-Napoca si Bucuresti au demonstrat cu pancarte
Vrem reforme" impotriva guvernului Ceausescu. Studentii
Mihnea Paraschivescu, Vulpe Gratian, economistul Dan
Caprariu-Schlachter din Cluj-Napoca si altii au fost arestati
si anchetati de catre lucratorii Securitatii de la Penitenciarul
Rahova pentru propaganda impotriva societatii socialiste ->
Ioanitoiu Dictionar - litera P / Mihnea Paraschiv ! . Au fost
eliberati la data de 22 decembrie 1989 orele 14.00. O
incercare timida de a protesta impotriva regimului
combinata cu bucuria calificarii nationalei romane de fotbal
la un campionat mondial (victoria cu 3-1 in fata nationalei
Danemarcei a facut ca dupa 20 de ani Romania sa participe
din nou la un campionat mondial, cel din Italia) a fost
dispersata de Securitate care si-a infiltrat lucratorii
operativi printre studenti.
Caderea Zidului Berlinului sau inlocuirea in noiembrie
1989 a liderului bulgar Todor Jivkov sunt semne ale unui

climat revolutionar in Europa de Est. In noiembrie 1989, la

al XIV-lea Congres al PCR, Ceausescu atinge problema
Pactului Molotov-Ribbentrop si cere anularea consecintelor
acestuia, in speta retrocedarea de catre Uniunea Sovietica a
Basarabiei si Bucovinei de Nord, anexate in virtutea acestui
pact.
In 2-3 decembrie 1989 Ceausescu l-a vizitat pe Mihail
Gorbaciov la Moscova, cu prilejul intrunirii tarilor
participante la Tratatul de la Varsovia. Liderul sovietic a
tinut o informare cu privire la rezultatele intalnirii pe care o
avusese cu George H. W. Bush in Malta
O incercare timida de a protesta impotriva regimului
combinata cu bucuria calificarii nationalei romane de fotbal
la un campionat mondial (victoria cu 3-1 in fata nationalei
Danemarcei a facut ca dupa 20 de ani Romania sa participe
din nou la un Mondial, cel din Italia) a fost dispersata de
Securitate care si-a infiltrat lucratorii operativi printre
studenti. La cea mai mare intreprindere din Timisoara,
U.M.T., o parte a muncitorilor a incercat realizarea unui
protest si popularizarea lui in oras, dar Securitatea a reusit
calmarea spiritelor. In ziua de 11 decembrie 1989, la
emisiunea politica "Panorama" de la postul TV Budapesta
1, s-au difuzat imagini video din Timisoara, avandu-l in
prim plan pe preotul reformat Laszl Tks, care cerea
sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o conducea.
Pana in ziua de 15 decembrie 1989, enoriasii si un numar
mic de cetateni ai orasului au vegheat in fata parohiei din
Piata Maria. In acea seara, lucratori ai Securitatii, in civil,

au incercat arestarea participantilor, izbucnind incaierari,

care insa nu s-au generalizat sau extins.
2

La 16 decembrie a izbucnit un protest in Timisoara,

ca raspuns la incercarea guvernului de a-l evacua pe
pastorul reformat Laszl Tks. Pastorul facuse recent
comentarii critice la adresa regimului in mass media
internationala, iar guvernul a considerat ca incita la vrajba
etnica. La cererea guvernului, episcopul sau l-a revocat din
post, privandu-l astfel de dreptul de a locui in apartamentul
la care era indreptatit ca pastor. Enoriasii s-au adunat in
jurul casei sale, pentru a-l proteja de hartuire si evacuare.
Multi trecatori, printre care si enoriasi ai unei biserici
baptiste din apropiere, s-au alaturat protestului,
necunoscand detaliile si afland de la sustinatorii pastorului
ca aceasta era o noua incercare a regimului comunist de a
restrictiona libertatea religioasa.
Cand a devenit evident ca multimea nu va disparea,
primarul, Petre Mot a facut cateva declaratii, sugerand ca sar fi razgandit in privinta evacuarii lui Tks. In acelasi
timp, multimea crescuse amenintator si de vreme ce
Petre Mot a refuzat sa-si confirme in scris declaratia
impotriva evacuarii pastorului, multimea a inceput sa cante
sloganuri anticomuniste. In consecinta, fortele de militie si
ale Securitatii au intrat in scena. La 7:30 pm, protestul s-a
extins, cauza initiala trecand in planul secund. Unii
protestatari au incercat sa incendieze cladirea care gazduia
comitetul judetean al Partidului Comunist Roman (PCR).
Securitatea a raspuns cu gaze lacrimogene si jeturi de apa,
2

Revoluia, fr mistere. nceputul revoluiei romne: cazul Laszlo Tokes, Editura Almanahul
Banatului 2002

in timp ce militia a recurs la forta si la arestarea multora. Ei

s-au mutat in jurul Catedralei Mitropolitane si au plecat
intr-un mars de protest prin oras, fiind din nou confruntati
de fortele de securitate.
Protestele au continuat in ziua urmatoare, 17
decembrie. Protestatarii au intrat in Comitetul Judetean si
au aruncat pe fereastra documentele partidului, brosurile de
propaganda, scrierile lui Ceausescu si alte simboluri ale
puterii comuniste. Au incercat din nou sa incendieze
cladirea, dar de aceasta data au fost opriti de unitati
militare. Semnificatia prezentei armatei pe strazi poate fi
una singura: ordinele au venit de la cel mai inalt nivel,
probabil chiar de la Ceausescu. Armata a esuat in
incercarea sa de a restabili ordinea, reusind sa transforme
Timisoara intr-un infern: focuri de arma, victime, lupte de
strada, masini in flacari, TAB-uri care transportau forte de
securitate inarmate si tancuri. Dupa ora 20:00, se trageau
focuri de arma din Piata Libertatii pana la Opera, inclusiv
in zona podului Decebal, Calea Lipovei si Calea Girocului.
Tancuri, camioane si TAB-uri blocau accesul in oras,
in timp ce elicopterele patrulau zona. Dupa miezul noptii
protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei si Stefan
Gusa au inspectat orasul.
In dimineata lui 18 decembrie, centrul era pazit de
soldati si agenti de Securitate in haine civile. Primarul Mot
a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a
condamna "vandalismul" zilelor precedente. De asemenea a
decretat legea martiala, interzicand populatiei sa circule in
grupuri mai mari de doua persoane. Sfidand interdictiile, un

grup de 30 de tineri au inaintat spre Catedrala Ortodoxa,

unde au fluturat drapele tricolore din care taiasera stema
comunista. Asteptandu-se sa se traga in ei, au inceput sa
cante "Desteapta-te, romane!" , un vechi cantec patriotic
care fusese interzis din 1947. Intr-adevar s-a tras asupra lor,
unii dintre ei au murit, altii au fost raniti grav, in timp ce
unii au avut norocul sa scape. In aceeasi seara, cadavrele
celor impuscati mortal la demonstratie, dar si ale unor raniti
executati in Spitalul Judetean, au fost sustrase de la morga
spitalului si duse la Bucuresti pentru ca urmele represiunii
sa fie sterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul
"Cenusa" din Bucuresti, cenusa a fost colectata in patru
pubele de gunoi si ulterior deversata intr-o gura de canal
aflata pe raza localitatii Popesti-Leordeni, Ilfov.
La 19 decembrie, Radu Balan si Stefan Gusa au vizitat
muncitorii din fabricile timisorene, dar au esuat in a-i
determina sa-si continue munca. Pe 20 decembrie, coloane
masive de muncitori au intrat in oras. 100.000 de
protestatari au ocupat Piata Operei (astazi "Piata Victoriei")
si au inceput sa strige sloganuri anti-guvernamentale: "Noi
suntem poporul!", "Armata e cu noi!", "Nu va fie frica,
Ceausescu pica!". In foaierul Teatrului National din
Timisoara o serie de cetateni curajosi vor crea Frontul
Democratic Roman, cu un Program politic in care se
regaseau cererile celor aflati in Piata. Intre timp, Emil Bobu
si Constantin Dascalescu au fost desemnati de Elena
Ceausescu (Nicolae Ceausescu era la acel moment intr-o
vizita in Iran) sa se intalneasca cu o delegatie a
protestatarilor; totusi, ei au refuzat sa indeplineasca
revendicarile oamenilor si situatia a ramas in mare parte

neschimbata; in ziua urmatoare trenuri incarcate cu

muncitori de la fabrici din Oltenia au ajuns la Timisoara.
Regimul a incercat sa-i foloseasca la inabusirea protestului,
dar pana la urma acestia s-au alaturat timisorenilor. Un
muncitor explica: "Ieri, directorul fabricii noastre si un
oficial al Partidului ne-au strans in curte, ne-au dat bate
din lemn si ne-au spus ca huliganii si ungurii devasteaza
Timisoara si ca este de datoria noastra se mergem acolo si
sa ajutam la inabusirea demonstratiilor. Dar acum mi-am
dat seama ca nu este adevarat." Armata pactizeaza cu
demonstrantii, Timisoara fiind declarat oras liber. Exemplul
ei va fi urmat de Lugoj, unde cetatenii vor iesi in strada, se
vor inregistra morti si raniti, dar pana seara armata
pactizeaza si aici cu demonstrantii. Miscari de protest se
vor inregistra in orele care vor urma si in Arad, Cluj,
Brasov, Sibiu, Targu-Mures, care se vor intensifica datorita
incercarilor de a fi reprimate.
Evenimentele din Timisoara au fost descrise in
jurnalele de stiri ale radiourilor Radio Europa Libera si
Vocea Americii, ascultate clandestin de catre romani,
precum si de catre studentii care se intorceau acasa pentru
sarbatorile de Craciun.
In 17 decembrie 1989, Ceausescu a obtinut din partea
CPEx aprobarea folosirii fortei pentru inabusirea revolutiei
de la Timisoara. Mai tarziu in acea zi, Ceausescu a plecat
intr-o vizita in Iran, lasand sarcina rezolvarii revoltei de la
Timisoara in mana sotiei sale si a altor apropiati.
Intors din Iran pe data de 20 decembrie 1989,
Ceausescu descopera in tara o situatie deteriorata. La ora

19:00 pe 20 decembrie, el a dat o declaratie televizata dintrun studio TV situat in interiorul cladirii Comitetului
Central, in care i-a etichetat pe cei care protestau la
Timisoara ca dusmani ai Revolutiei Socialiste.
In dimineata zilei de 21 decembrie, Ceausescu a
convocat o adunare de o suta de mii de oameni si i s-a
adresat condamnand rascoala de la Timisoara. Vorbind de la
balconul Comitetului Central (CC), Ceausescu a evocat o
serie de realizari ale "Revolutiei Socialiste" si ale
"Societatii socialiste multilateral dezvoltate" din Romania.
Populatia, totusi, a ramas indiferenta, doar randurile din
fata sprijinindu-l pe Ceausescu cu scandari si aplauze.
Lipsa sa de intelegere a evenimentelor si incapacitatea de a
trata situatia au iesit din nou in evidenta cand a oferit, intrun act de disperare, cresterea salariilor muncitorilor cu o
suma de 100 de lei pe luna, si a continuat sa laude
realizarile "Revolutiei Socialiste", neintelegand ca alta
revolutie se desfasura chiar in fata sa.
Miscari bruste venind de la periferia adunarii si
sunetul unor petarde au transformat manifestatia in haos.
Speriata la inceput, multimea a incercat sa se imprastie. O
parte dintre participantii la adunare s-au regrupat langa
hotel Intercontinental si au inceput o manifestatie de protest
care apoi a devenit revolutie.
Ceausescu, sotia sa, precum si alti oficiali si membri ai
CPEx s-au panicat, iar Ceausescu s-a intors in interiorul
cladirii CC. Transmisiunea directa a mitingului a fost
intrerupta, dar oamenii care se uitau la televizor vazusera
destul ca sa isi dea seama ca se intampla ceva neobisnuit.

Incercarile ulterioare ale cuplului Ceausescu de a

recastiga controlul multimii folosind formule ca "Alo, alo"
sau "Stati linistiti la locurile voastre" au ramas fara efect.
Multimea a plecat pe strazi, aducand capitala, la fel ca
Timisoara si alte orase importante, in dezordine. Oamenii
strigau sloganuri anticomuniste si anticeausiste: "Jos
dictatorul!", "Moarte criminalului!", "Noi suntem poporul,
jos cu dictatorul!", "Ceausescu cine esti/Criminal din
Scornicesti". In cele din urma, protestatarii au invadat
centrul din Piata Kogalniceanu pana in Piata Unirii, Piata
Rosetti si Piata Romana. Pe statuia lui Mihai Viteazul din
apropierea Universitatii Bucuresti, un tanar flutura un
tricolor fara stema comunista.
Cu trecerea timpului, tot mai multi oameni ieseau in
strada. Curand, protestatarii - neinarmati si neorganizati au fost intampinati de soldati, tancuri, TAB-uri, ofiteri ai
USLA (Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista) si ofiteri
de Securitate imbracati in haine civile. Se tragea asupra
multimii de pe cladiri, strazi laterale si din tancuri. S-au
inregistrat multe victime prin impuscare, injunghiere,
maltratare, strivite de vehiculele armatei (un TAB a intrat in
multime in apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii
blocau multimea cu jeturi de apa puternice iar militia batea
si aresta oamenii. Protestatarii au reusit sa construiasca o
baricada de aparare in fata restaurantului Dunarea, care a
rezistat pana la miezul noptii, dar a fost in cele din urma
doborata de fortele guvernamentale. Focuri de arma
continue s-au auzit pana la 3:00 dimineata, ora la care
supravietuitorii au parasit strazile.

Dovezi despre evenimentele din acea zi se afla in

fotografiile facute de elicopterele trimise sa survoleze zona
si de turistii aflati in turnul hotelului Intercontinental, aflat
langa Teatrul National Bucuresti si peste drum de
Universitate.
Se crede ca la primele ore ale zilei de 22 decembrie
Ceausescu ar fi crezut ca incercarile sale disperate de a
suprima protestele au avut succes. Totusi, pe la ora 7:00,
sotia sa Elena a primit vestea proasta ca un mare numar de
muncitori, de la mai multe platforme industriale, inaintau
spre centrul Bucurestiului. Baricadele militiei care trebuiau
sa blocheze accesul spre Piata Universitatii si Piata
Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piata
Universitatii era plina de oameni. Fortele de securitate
(armata si militia) au reintrat in scena, trecand de partea
protestatarilor; motivul pentru care au facut acest gest
ramane si astazi un mister.
La ora 10:00, cand radioul anunta introducerea legii
martiale si interzicerea grupurilor mai mari de 5 persoane,
sute de mii de oamenii s-au adunat pentru prima data din
proprie initiativa in centrul Bucurestiului (multimea din
ziua precedenta venise la cererea lui Ceausescu). Ceausescu
a incercat sa se adreseze multumii de la balconul cladirii
Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost
intampinat cu un val de dezaprobare si furie. Elicoptere
imparteau manifeste (care nu ajungeau la multime din
cauza vantului nefavorabil) in care se cerea oamenilor sa nu
cada victime ale recentelor "tentative de diversiune", ci sa
mearga acasa si sa se bucure de sarbatoarea de Craciun.

In aceeasi dimineata, intre orele 9 si 11, Vasile Milea,

ministrul apararii la acel moment, a murit in conditii
suspecte. Un comunicat dat de Ceausescu spunea ca Milea
a fost gasit vinovat de tradare, si ca s-a sinucis dupa
dezvaluirea tradarii sale. Cea mai populara teorie era aceea
ca Milea ar fi fost asasinat ca raspuns la refuzul sau de a
respecta ordinele lui Ceausescu. O ancheta ulterioara
realizata prin exhumarea cadavrului a concluzionat, in
noiembrie 2005, ca acesta s-a sinucis intr-adevar cu pistolul
unui subordonat. Intentia sa se pare ca nu a fost
sinuciderea, ci provocarea unei stari de incapacitate, insa
glontul i-a sectionat o artera, provocandu-i in scurt timp
moartea.
Afland ca Milea s-a sinucis, Ceausescu l-a numit ca
Ministru al Apararii pe Victor Stanculescu. Dupa o scurta
ezitare, acesta a acceptat. Stanculescu a ordonat imediat
trupelor sa se retraga in unitati, iar peste cateva ore l-a
convins pe Ceausescu sa fuga cu elicopterul. Refuzand sa
puna in aplicare ordinele represive ale lui Ceausescu,
comandantul suprem al armatei, Stanculescu a dat de fapt o
lovitura de stat militara: "M-am aflat intre doua plutoane de
executie: cel al lui Ceausescu si cel al revolutionarilor!".
Stanculescu l-a "ales" apoi pe Iliescu dintre grupurile
politice care incercau sa preia puterea.
Ceausescu si sotia sa Elena au fugit din capitala cu un
elicopter, impreuna cu doi colaboratori loiali, Emil Bobu si
Tudor Postelnicu. Ei s-au indreptat spre resedinta lui
Ceausescu de la Snagov si de acolo mai departe spre

Targoviste. In apropiere de Targoviste au abandonat

elicopterul, caruia i
s-a cerut sa aterizeze de catre armata. In acel moment,
armata inchisese spatiul aerian al Romaniei. Calatorind cu
masina, sotii Ceausescu au fost arestati in cele din urma de
fortele armate la un filtru rutier si transportati la o
garnizoana apropiata. Pe 25 decembrie, in ziua de Craciun,
cei doi au fost condamnati la moarte de catre o curte
militara ad-hoc, pentru o serie de acuzatii, printre care si
genocid, si au fost executati de un pluton de executie din
Targoviste. Filmarea cu procesul si finalul executiei a fost
difuzata in aceeasi zi la televiziunea nationala.
Dupa fuga lui Ceausescu din cladirea Comitetului
Central se instaleaza haosul in Bucuresti, precedat de o
stare de euforie generala. Multimile descatusate invadeaza
Comitetul Central iar birourile oficialilor comunisti sunt
vandalizate. Tintele preferate sunt portretele dictatorului si
lucrarile acestuia si ale sotiei lui, aruncate pe fereastra in
semn de izbanda si dispret.
La putin timp dupa aceea, in jurul orei 12,
Televiziunea Romana isi reia emisia. Mircea Dinescu si Ion
Caramitru apar, in fruntea unui grup de revolutionari,
anuntand exaltati fuga dictatorului. Haosul din Bucuresti
cuprinde intreaga tara iar desfasurarea ulterioara a
evenimentelor lasa in continuare loc interpretarilor, fiind
departe de a fi elucidate in amanunt. Se creeaza guverne, in
care pe langa revolutionari se regasesc membrii de frunte ai
P.C.R. Multimea doreste o structura politica fara comunisti,
moment in care, de undeva apar asasini din umbra, care

pornesc un adevarat carnagiu. Ei primesc eticheta de

teroristi, armata este chemata sa apere revolutia, care a
invins. De la Televiziune sunt transmise informatii
neverificate, contradictorii, care mentin psihoza acestor
teroristi si situatia confuza. Se vor inregistra numerosi
morti si raniti, pagube materiale. Seara au avut loc lupte
inversunate la Aeroportul International Otopeni intre trupe
trimise sa lupte una impotriva alteia, spunandu-li-se ca se
confrunta cu teroristi. Conform unei carti a gardianului lui
Ceausescu, locotenentul-colonel de Securitate Dumitru
Burlan, generalii care erau implicati in lovitura de stat
condusa de generalul Victor Stanculescu incercau sa creeze
scenarii fictive cu teroristi, cu scopul de a induce teama si
de a aduce armata de partea conspiratorilor.
Totusi, procesul de preluare a puterii de catre noua
structura politica Frontul Salvarii Nationale (FSN), care
provenea in principal din cel de-al doilea esalon al
Partidului Comunist, nu era inca incheiat. Fortele
considerate a fi loiale fostului regim (asimilate
"teroristilor") au deschis focul asupra multimii si au atacat
puncte vitale ale vietii socio-politice: televiziunea, radioul,
sediile companiei de telefoane, precum si Casa Scanteii
(centrul national al mass mediei tiparite, care are un rol
similar si astazi, sub numele de Casa Presei Libere) si
oficiile postale din cartierul Drumul Taberei; Piata
Palatului; Universitatea si Piata Universitatii (una dintre
principalele intersectii ale orasului); aeroporturile Otopeni
si Baneasa; spitale si Ministerul Apararii.

Pe parcursul noptii dintre 22 decembrie si 23

decembrie, bucurestenii au ramas pe strazi, in special in
zonele aflate sub asediu, ca sa lupte (in cele din urma
castigand, chiar cu pretul vietii multor tineri) cu un inamic
periculos. Cu armate de ambele tabere, s-au iscat lupte
adevarate, soldate cu victime reale. In acea noapte, JeanLouis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune
Canal 5, a fost calcat de senilele unui tanc in Piata
Palatului, la Bucuresti. La ora 21:00 pe 23 decembrie,
tancuri si cateva unitati paramilitare au mers sa protejeze
Palatul Republicii.
Concomitent, veneau mesaje de sprijin din toate
colturile lumii: SUA (presedintele George H. W. Bush),
URSS (presedintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul
Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de
Est (in acel moment cele doua Germanii nu se unisera
inca), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al
Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav
Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, si
Vaclav Havel, scriitorul dizident, conducator al revolutiei si
viitor presedinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor
Externe), Franta (presedintele Franois Mitterrand),
Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich
Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred
Wrner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret
Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia,
Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) si RSS
Moldoveneasca.

Identitatea "teroristilor" ramane invaluita in mister

pana in ziua de azi. Nici o persoana nu a fost oficial acuzata
pana in momentul de fata de comiterea unor acte de
"terorism" in cadrul revolutiei din 1989, iar acest fapt a
ridicat multe suspiciuni despre relatia dintre "teroristi" si
noul guvern.
Nu exista nici un indiciu privitor la teoria care sa
confirme existenta vreunei retele teroriste care sa fi
desfasurat actiuni impotriva populatiei civile, in perioada
lui decembrie 1989. Nici unul din cei aproximativ 1200 de
morti, nici unul dintre miile de raniti sau retinuti nu a putut
fi identificat ca terorist strain. Singurele persoane
identificate de anchetatori ca actionand impotriva
populatiei au fost angajati ai fostelor forte de represiune din
Militie, Armata, Securitate, garzi patriotice si uneori
informatori, toti cetateni romani.
Riposta, in majoritatea cazurilor exagerata, a celor
care faceau parte din dispozitivele militare sau mixte
(formate din soldati, civili, luptatori din garzile patriotice)
asupra locurilor din care se trageau focuri razlete ori se
presupunea ca se executau trageri cu munitie de razboi a
avut drept consecinta pierderea de vieti omenesti si
mutilarea grava a zeci de persoane. La orice miscare
suspecta (de exemplu, deschiderea unei ferestre, sau
miscarea unei perdele) se tragea haotic cu munitie de razboi
argumentandu-se ca teroristii roiesc" si ataca de peste tot,
informatii sustinute si difuzate in special prin intermediul
Televiziunii de stat de diverse persoane. Senzatia unei lupte
castigate impotriva regimului dictatorial condus de Nicolae

Ceausescu avea sa dispara inca din prima zi, imediat dupa

lasarea serii. Strigatul de la balconul sediului in care
functiona Comitetul Central al Partidului Comunist Roman
(CC-PCR), al unui general, Va ordon sa incetati imediat
focul!", avea sa fie inceputul unui macel inimaginabil. In
zilele urmatoare, pe strazi si la ferestre, in locul degetelor
ridicate in forma de V"-semnul victoriei, s-a mai vazut
doar focul de gura tevilor de mitraliera. Martorii la
evenimentele desfasurate in sediul CC-PCR isi reamintesc
cum au actionat ca urmare a stirilor transmise la nivel
centralizat, preponderent difuzate prin postul Televiziunii
de stat. Teroristii" trebuiau anihilati pentru ca asa se
solicitase de cei care preluasera puterea, in plus, exista si
pericolul unor asa zise interventii din partea unor state
vecine. Militarii primeau ordine de la civili, ofiterii
Departamentului Securitatii Statului si alte cadre ale
Securitatii sosite pentru a-si "demonstra loialitatea fata de
cauza revolutiei" erau cel putin la nivel declarativ, in
subordinea celor de la armata, iar coordonarea actiunilor de
lupta a avut mult de suferit.
Pe durata revolutiei, potrivit datelor oficiale, numarul
decedatilor si mutilatilor prin impuscare, inainte de 22
decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decat
cel al al victimelor inregistrate dupa aceasta data. Conform
evidentele din anul 2005, intocmite de Secretariatul de Stat
pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR), institutie aflata
in subordinea Guvernului Romaniei, numarul total al celor
decedati prin impuscare pe durata revolutiei a fost de 1142,
al ranitilor de 3138, iar al celor retinuti se ridica la 760. Au
fost inregistrati nu mai putin de 748 de copii, urmasi de

eroi-martiri. Cifrele mentionate fac referire doar la

victimele care au fost declarate, inregistrate si verificate
conform Legii recunostintei fata de eroii-martiri si
luptatorii care au contribuit la victoria revolutiei romane
din decembrie 1989. Conform datelor din rechizitoriile
intocmite de parchetele militare,in randurile militarilor s-au
inregistrat 260 de decedati si 545 de raniti, iar de la Directia
Securitatii Statului au murit in urma incidentelor din
revolutie 65 de angajati si au fost declarati 73 de raniti.[4]
Institutiile militare implicate in evenimentele din decembrie
1989 au evitat sa ofere mult timp date despre cadrele
impuscate sau ranite.Dupa data de 22 decembrie au fost
retinuti, peste 1000 de civili si circa 1500 de militari,
militieni sau securisti motivandu-se ca acestia ar fi
desfasurat actiuni impotriva revolutiei. Numai de la
Directia a V-a (UM 0666), unitate din cadrul
Departamentului Securitatii Statului, care avea ca
principale misiuni paza si apararea conducerii superioare de
partid si de stat, dar si a unor obiective considerate de
imporanta nationala, au fost retinute ca suspecte 341 de
cadre. Toti retinutii suspectati de terorism au fost eliberati
fara a li se aduce nicio acuzatie. Pentru musamalizarea unor
fapte, sau pur si simplu din nepasare, multe victime nu au
fost inregistrate. Nu toate persoanele impuscate au fost
inmormantate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori,
dar si ranitii si retinutii au preferat, din diverse motive, sa
nu faca declaratii. S-a estimat de catre procurorii militari
care au anchetat in cauza revolutiei ca numarul mortilor si
ranitilor ar putea fi sensibil mai mare decat cifrele
cunoscute oficial.

Pe durata confruntarilor din decembrie 1989 au existat

victime din ambele tabere (manifestanti si forte de ordine).
Cele mai multe victime au fost inregistrate la Bucuresti.
In zilele urmatoare sprijinul moral a fost urmat de
sprijin material. Mari cantitati de alimente, medicamente,
imbracaminte, echipament medical s.a.m.d. au fost trimise
in Romania. In lume, presa a dedicat pagini si uneori chiar
editii intregi revolutiei romane si conducatorilor acesteia.
La 24 decembrie, Bucurestiul era un oras in razboi.
Tancuri, TAB-uri si camioane continuau sa patruleze prin
oras si inconjurau punctele problematice pentru a le proteja.
La intersectiile din apropierea obiectivelor strategice au
fost construite blocaje rutiere; focuri de arma automata au
continuat in Piata Universitatii si in zonele invecinate, in
Gara de Nord (principala statie CFR din oras) si in Piata
Palatului. "Activitatile teroriste" au continuat pana pe 27
decembrie, cand dintr-o data au incetat.
Fost membru al conducerii Partidului Comunist si aliat
al lui Ceausescu, inainte de a cadea in dizgratiile
dictatorului la inceputul anilor 1980, Ion Iliescu s-a impus
ca presedinte al Frontului Salvarii Nationale. Frontul
Salvarii Nationale, format in principal din membri ai
esalonului secund al Partidul Comunist, si-a exercitat
imediat controlul asupra institutiilor statului, inclusiv
mediile informative, ca televiziunea si radioul nationale.
FSN a folosit controlul asupra presei in scopul de a lansa
atacuri in stil propagandist la adresa oponentilor politici, in
special partidele democratice traditionale, care urmau sa fie
refondate dupa 50 de ani de activitate subterana (Partidul

National Liberal si Partidul National Taranesc Crestin

Democrat). In 1990, Ion Iliescu a reusit sa devina primul
presedinte ales democratic al Romaniei de dupa al doilea
razboi mondial.
Revolutia i-a conferit Romaniei o mare solidaritate din
partea lumii exterioare. Initial, o mare parte din aceasta
solidaritate a fost inevitabil redirijata spre guvernul
Frontului Salvarii Nationale. Mare parte din acea
solidaritate a fost spulberata in timpul mineriadei din iunie
1990 cand minerii si politia au raspuns la apelurile lui
Iliescu, invadand Bucurestiul si brutalizand studentii si
intelectualii care protestau impotriva deturnarii revolutiei
romane de catre fosti membri ai conducerii comuniste sub
auspiciile Frontului Salvarii Nationale.
Ion Iliescu a ramas o figura centrala a politicii
romanesti, fiind reales pentru al treilea mandat de
presedinte in 2000, dupa ce in perioada 1996-2000
presedinte al Romaniei a fost Emil Constantinescu.
Supravietuirea politica a fostului om de incredere al lui
Ceausescu a demonstrat ambiguitatea revolutiei romane,
cea mai violenta din anul 1989, dar si o revolutie care,
potrivit unora, nu a produs destula schimbare. Adrian
Nastase a fost invins de Traian Basescu in alegerile
prezidentiale din 2004. In 2005, a fost inaugurat
Monumentul Renasterii Nationale, care comemoreaza
victimele Revolutiei. Din martie 2004 Romania este
membra a NATO, iar din 1 ianuarie 2007 a Uniunii
Europene.

Din 2004 s-a infiintat Institutul Revolutiei Romane din

Decembrie 1989, organism al statului roman care are
menirea sa studieze istoria revolutiei. Conform unei
declaratii a lui Lorin Fortuna, membru in conducerea
acestui institut, publicata in revista "Caietele Revolutiei"
editata de institut, "discutiile despre faptul ca a fost
revolutie sau lovitura de stat pot avea si o conotatie
juridica (...) In decembrie 1989 a fost o revolutie, asa este
prevazut si in Constitutie, iar cine neaga acest adevar este
pasibil de pedeapsa"

Bibliografie
- Romulus Cristea- Revolutia 1989", Editura Romania pur si

simplu", 2006
- Marius Mioc - Revoluia din Timioara aa cum a fost, Editura
Brumar 1997

- Costel Balint - Revoluia romn, Editura Mirton 1995

- Marius Mioc - Revoluia din 1989 pe scurt, Editura Artpress 2006