ANESTEZIE - TERAPIE INTENSIVA , C2 - ŞOCUL

Definiţie: Şocul este un proces hemodinamic şi metabolic, cu alură acută, rezultat dintr-un DEZECHILIBRU
dintre lichidul intravascular şi patul vascular

Cauze:
 infecţii
 traumatisme
 hemoragii
 deshidratări
 întoxicaţii

Semne clinice:
 extremităţi reci, cianotice, palide, umede.
 puls ungheal absent
 modificări ale TA, pulsului, PVC
 tulburări de ritm cardiac
 tulburări respiratorii (frecvenţă, amplitudine)
 tulburări de conştiinţă (irigare cerebrală)
 oligurie, anurie
 febră (absentă)
Mecanisme de producere Agentul agresiv

Tulburări
metabolice
(secundare celor
neuroendocrine)

Reacţii
neuroendocrine

Tulburări
hemodinamice
În cadrul tulburărilor hemodinamice sistăm la la:

a) Faza catabolică: când se produce o simpaticotonie cu reglare endocrină şi secreţie de ADH =» eliberare de

catecolamine → vasoconstricţie arteriolară şi venulară cu centralizarea circulaţiei → ţesuturi ischemiate.

Sunt sacrificate o serie de organe:

Primul organ sacrificat este RINICHIUL, prin scăderea perfuziei renale şi îl caracterizează prin:
 oligurie
 retenţie azotată
 acidoză
 hiper K
urmează FICATUL şi INTESTINUL SUBŢIRE, apoi urmează celelate organe.
b) Faza anabolică: (de recuperare), cu reglare neuroendocrină, când debitul tisular se ameliorează, se
îndepărtează metaboliţii acizi, se instalează anabolismul proteic şi prin tratament adecvat de reechilibrare
hidroelectrolitică, în câteva săptămâni, şocul dispare.

In cadrul tulburărilor metabolice, asistăm la modificarea metabolismului hidroelectrolitic cu retenţie de cationi şi

fenomenul de transmineralizare fiind afectată pompa de sodiu => eliberarea din celulă a enzimelor
proteolitice → autoliza celulei.
Raportul lactat pirurvat inversat = 10/1
Dacă nu se intervine rapid în tratamentul corect al şocului, el devine ireversibil (şoc tardiv), când intervine
moartea celulei → deces.

Clasificarea şocului

          
Şoc Hipovolemic (scade V sanguin) 

 ¤ hemoragii

 ¤ deshidratări

¤ plasmoragii

¤ toxic

Normovolemic 

 ¤ alergic
(scăderea funcţiei inimii
sau patului vascular)
¤ neurogen

¤ metabolic

Altă clasificare:

După cauza de producere

 cauze centrale – insuficienţă de pompă cardiacă
¤ şocul cardiogen
¤ tromboze
¤ infarct miocardic
¤ aritmii
¤ embolii
 cauze periferice – scăderea întoarcerii venoase prin:
 o pierdere de lichide
¤ şocul hipovolemic
 pierderi sanguine
¤ şocul hemoragic
 pierderi plasmatice
¤ şocul traumatic
¤ arsuri
 pierderi de apă + electroliţi
¤ şocul hipovolemic
 Redistribuirea sângelui în patul vascular (pooling)
¤ şocul septic (infecţii bacteriene şi virale)
¤ şocul vasogenic (anafilactic, anestezic)
¤ şocul neurogen (durere, spaimă, călduri, afecţiuni ale măduvei spinării)

Şocul neurogen

Se produce prin scăderea bruscă a tonusului arteriolar → colaps → vasodilataţie → hipotermie

arterială → stagnarea sângelui în vene (pooling)
Sechestrarea sângelui → reacţie simpatoadrenergică → vasoconstricţie → scăderea perfuziei tisulare → scăderea
fluxului cerebral.

Semne clinice:
 paloare
 transpiraţii reci
 slăbiciune
 sindrom dispeptic
 TA ↓
 bradicardie

Tratament:
 poziţie Trendelenburg
 izoproterenol
 reechilibraare hidroelectrolitică

Anestezia rahidiană → şoc neurogen, prin blocajul fibrelor preganglionare :

Tratament:
 poziţie Trendelenburg
 reechilibrare hidroelectrolitică
 vasopresoare (efedrină, dopamină)
 ventilaţie pulmonară eficientă

Şocul cardiogen

Se produce prin scăderea bruscă a D.C. fără o modificare a volumului sanguin total.
Se produce prin insuficienţă de pompă cardiacă.

Etiologie:
 I.M.
 tamponament
 defect septal intra ventricular
 anevrism ventricular
 pneumotorax
  tahicardii severe
 bradicardii severe

Semne clinice:
 tegumente palide, reci, cianotice
 puls filiform
 hipotensiune arterială
 oligurie
 tulburări de conştiinţă tardivă
 PVC = N sau ↓

Tratament:
 O2
 cardiotonice
 analgetice
 puncţie pericardică
 xilină în aritmii
 digitală în aritmii atriale
 pronestil în aritmii ventriculare
 vasoconstrictoare: Izoproterenol 0,5mg în 500ml, gluc 5%
Şocul septic

Etiologie:
Infecţii severe: gram negativ (ginecologice, urinare)
: gram pozitiv

Şoc septic

hipovolemic

insuficienţă cardiacă, prin leziuni toxice

Mecanismul de producere:
a) prin sechestrarea de lichide în sp III extracelular, cu hipovolemie prin pooling şi extravazare de
lichid.

Semne clinice:
 D.C ↓
 nelinişte
 agitaţie
 tahicardie
 tahipnee
 hipotensiune arterială
 tegumente reci, cianotice
 PVC scade
 Diureza ↓
Catecolaminele cresc rezistenţa periferică vasculară → perfuzie tisulară scade →, scade consumul de
O2 → acidul lactic  → consumarea factorilor de coagulare → hemoragii
Tratament:
 Dextran 70
 fenoxibenzamină
 cortizon
  combaterea infecţiei prin antibioterapie masivă

b) prin acţiunea directă a toxinelor asupra aparatului C-V, cu eliberarea unui polipeptid, factorul depresor
miocardic (F.D.M)
Mecanismul de producere
Se deschid şunturile a – v, →  DC, cu supraîncărcarea inimii → dilatarea inimii

Semne clinice:
 tegumente reci
 diureză normală apoi oligurie
 PVC normală
 febră
 frison
 leucocitoză
 hemoconcentraţie
 tahicardie
 insuficienţă cardiacă

Tratament:
 eliminarea focarului
 reechilibrare H – E, hematică
 corticoterapie 100-200 mg, la 6 ore
 trofice hepatice
 anti H2 (Axid, quamatel)
 tonicardiac (digitală)
 vasodilatatoare (Isoproterenol)
 vasoconstrictoare (Dopamină)
 corectarea modificărilor echilibrului A-B
 transfuzie sanguină
 corectarea acidozei (bic de sodiu 14 ‰)

Şocul anafilactic

Este expansiunea bruscă a patului vascular cu vasodilataţie generalizată ( nu se mai umplu vasele)
Reacţie atg - atc
Interesează 4 sectoare: ¤ dermul
¤ aparatul respirator
¤ tractul gastro-intestinal
¤ sistemul cardio-vascular

Semnele clinice: se datorează eliberării de:

 histamină → vasodilataţie arteriolară
 serotonină → vasoconstricţie
 SRS (slow reacting substante) → bronhoconstricţie
 bradichinină → creşte permeabilitatea capilară

Semne clinice:
 urticarie generalizată + edeme
 edem glotic + spasm bronşic
 tuse + status asmatic
 hipotensiune arterială
 pierderea conştiinţei
  midriază
 încontinenţă urinară + fecale
 convulsii
 deces

Tratament:
 aşezarea bolnavului în poziţie adecvată (pseudo-trendelenburg)
 eliberarea căilor respiratorii superioare + O2
 adrenalină i.v.
 calciu
 romergan
 aminofilină
 alupent, ventolin

Şocul hipovolemic

Apare când se reduce volumul sanguin prin pierderi mari de: sânge (şoc hemoragic), plasmă (arsuri,
traumatisme), lichide (dishidratare globală)
Şocul hemoragic, se produce prin pierderi interne sau externe de sânge şi depinde de cantitatea , rapiditatea şi
durata pierderii sanguine.
 pierderi de 35% = şoc grav
 pierderi de 45% = şoc ireversibil
 pierderi de peste 50% = şoc fatal

Semne clinice:
 tegumente şi mucoase palide, reci, umede
 sete
 tahicardie + hipotensiune
 PVC scăzută
 hemodiluţie (din spaţiul extracelular)

Tratament:
 transfuzii sanguine, sânge izo grup, izo Rh
 reechilibrare hidroelectrolitică
 transfuzii plasmă
 corectarea hipoxiei şi acidozei
 îndepărtarea cauzei
 hemostază chirurgicală

La pierderi de 100 – 200 ml sânge, intervin mecanismele compensatorii.

Şocul traumatic: prin pierderi de plasmă, sechestrare de sânge.

Tratamentul şocului
Se adresează:
 cauzei primare
 tulburărilor hemodinamice
 tulburărilor metabolice

Evaluarea leziunilor:

1. Tulburările hemodinamice şi metabolice

 bilanţul pierderilor
 cateter de PVC (N=5-15cm H2O)
 aprecierea forţei de contracţie a cordului
 monitorizarea TA.

2. Ventilaţia pulmonară
o amplitudine
o frecvenţă
o căi respiratorii libere
o IOT
o Traheostomie

2. Coloraţia tegumentelor
o umede
o palide
o calde
o plăgi
o fracturi

2. Sonda uretrală
o monitorizarea D (1ml /kg/h)

2. Examinarea abdomenului + examenul global

o Sonda gastrică (îmbunătăţeşte întoarcerea venoasă)

2. Examene de laborator
o Ht, Hb, pH, ionograma sanguină, PCO2, SO2, O2 = optim la Ht = 35-40%

Ordinea tratamentului:
1. aparatul C-V
2. aparatul respirator
3. aparatul renal

Tratament în echipă.
Tratamentul se fave în ordinea tulburărilor fizico-patologice
1. tratamentul tulburărilor hemodinamice
2. tratamentul tulburărilor metabolice
3. tratamentul insuficienţelor de organ
4. asigurarea somnului, analgeziei, nutriţia, prevenirea escarelor

1. Terapia cu lichide:
o refacerea V.sanguin + plasmatic
o asigurarea unei diureze normale
o menţinerea LEC
o nutriţie adecvată

Lichide:
1. soluţii macromoleculare:
 sânge integral
 plasmă
 sol.de albumină
  plasmexpanderi

Sângele integral, la pierderi de peste 1/3 din V + soluţii electrolitice şi volemice

o pierderi lente de sânge, nu se transfuzează
o atenţie la bătrâni şi copii
o riscul administrării de sânge

asma – dublu sau triplu congelată = aport de proteină →  presiunii oncotice.

Se poate administra rapid fără precizarea grupei sanguine (aduce şi factori de coagulare)

Albumina umană 5%
Plasmexpanderi – (soluţii coloidale naturale sau sintetice)
o produc pseudoaglutinări, tulburări de coagulare
o nu se administrează mai mult de 1000 – 1500 ml

o DEXTRANI - Macrodex
- Dextran 70 şi 40
- Reomacrodex

o DERIVAŢI de GELATINĂ
- Oxipoligelatină
- Gelatină fluidă (Plasmogel)
- Marisang

1. Soluţii cristaloide
 părăsesc rapid patul vascular
 corectează volumul intra şi extracelular
Sunt:
 serul fiziologic 9 ‰
 soluţia de glucoză de 5%, 10%, 20% +insulină 1u la 5g glucoză
 soluţia Ringer
 soluţia de bicarbonat de calciu 14‰
Ritmul şi cantitatea administrării soluţiilor se apreciază după: TA, PVC, diureză, Ht.
Calea de administrare, o venă centrală.

2. Medicaţie vasotropă:
o Adrenostimulente
o Adrenoblocante
o Simpaticolitice

Adrenostimulentele sunt vasopresoare şi se împart în 4 grupe:

1. φ adrenostimulante (VASOXIL) = vasoconstricţie arteriolară.
2. adrenostimulente cu acţiune mixtă φ+β: Noradrenalina, Efedrina, Metaraminolul (în
şocul cardiogen)
3. adrenostimulente cu acţiune mixtă φ şi β şi care cresc frecvenţa cardiacă: Adrenalina
şi Mefentermina
4. Betaadrenostimulante: Isoproterenol = inotrop şi cronotrop pozitiv cu efect φ blocant
periferic.

2. Medicaţie vasodilatatoare:

o se administrează după umplerea vasului cu lichide

o scad rezistenţa vasculară şi cresc intoarcerea venoasă
 o scad efortul inimii
o cresc D.C
o ameliorează perfuzia tisulară
o scad acidoza şi anoxia din ţesuturi

Se împart în 3 categorii:
1. Neuroleptice
 DHBP (dehidrobenzperidolul)
 Clorpromazina (φ blocante)
2. φ adrenoblocante
 hydergin, redergin (φ blocante)
 izoproterenolul = φ blocant şi β stimulant, 1 mg kg/corp în perfuzii
 fenoxibenzamina
1. Vasodilatatoare cu acţiune directă asupra musculaturii netede
 regitina
 nitroglicerina 5 – 10 μg/min
 nitroprusiatul de sodiu 8 – 10 prie.în 250 ml glucoză 5%

4. Medicaţie β blocante
 Propranolol (Inderal) = diminuă consumul de O2 şi bradicardizează
5. Medicaţie cortizonică
 doze mici 150 -200 mg/24 ore (potenţiază acţiunea catecolaminelor)
 doze mari 20 – 50 mg/kg corp → cresc D.C. şi reduc rezistenţa periferică;inhibă reacţia atg - atc
neutralizează efectul edotoxinelor
4. Medicaţie cardiotonică
 digitala
4. Medicaţie pentru combaterea acidozei metabolice
 Bicarbonatul de sodiu 84%, în funcţie de BE, pH, pCO2, B.S.
 THAM = acceptor liber de H+
4. Medicaţie pentru combaterea anoxiei tisulare
 O2, 4 – 6l/min
 Scăderea temperaturii la 320 C
4. Medicaţie pentru combaterea tulburărilor de coagulare  pt.CID = sânge proaspăt.
 heparină
 fraxiparină
 clexane
 clivarin
10. Medicaţie pentru combaterea tulburărilor hidroelectrolitice
 bilanţ hidric
 ionogramă sanguină şi urinară
11. Medicaţie pentru combaterea infecţiei.
 antibiotice în funcţie de antibiogramă timp de
7 -10 zile.

Tratamentul insuficienţelor de organ.

 Combaterea CID = microinfarcte în inimă, ficat, plămâni, rinichi
 hipotensiunea arterială
 hemoliza
 deshidratarea
f
I.R.A.

uncţională (prerenală) când rinichiul este normal, iar compoziţia sângelui patologică => azotomie + oligurie.

Se administrează soluţii bogate în Na,reechilibrăre H-E

Organică, când sunt leziuni ale parenchimului renal, rezultă:
N.T.A. cu: - oligurie
 azotomie
 scade puterea de concentrare a rinichilor (densitate sub 1015 ureea
urinară sub 14 g‰)

Se face proba cu manitol 20 %

Dacă la 100 ml manitol 20 % se reia diureza 30 – 40 ml/oră = IRA funcţionază.
Dacă D, nu a crescut cu 5o % în 2 ore →IRA organică
Furosemid 20 – 40 mg, i.v.

Tratamentul IRA:
 restricţie de lichide
 diminuarea administrării de proteine
 nu se administrează K
 corectarea acidozei
 reducerea medicaţiei cu eliminare renală
 hemodializă când: - N creşte peste 300 mg%
 K creşte peste 6,5 mEg/
 Acidoză: B.S. sub 15 mEg

ANESTEZIE - TERAPIE INTENSIVA , C 1 DUREREA

                                     AMG III ANESTEZIE SI TERAPIE INTENSIVA

DUREREA

Durerea este: “o experienţă dezagreabilă senzorială şi emoţională asociată unei leziuni tisulare

reală, potenţială sau descrisă în termenii unei ast fel de leziuni”. Leziunile care pot declanşa acest răspuns
complex al organismului definit ca durere pot fi reale (traumatism, arsură, incizie chirurgicală, etc.), percepute ca
reale (durerea reflectată: durerea din regiunea scapulo-humerală dreaptă în colica biliară), sau potenţiale (durerea
în membrul “fantomă”, după extirparea unor regiuni anatomice: membrul inferior amputat, mastectomia radicală,
etc.).
Terminologe
Pentru claritatea expunerii prezentăm în continuare terminologia internaţională folosită în cazul durerii, unanim
acceptată:

Alodinie: durere provocată de un stimul care în condiţii normale nu este dureros.

Analgezie: absenţa durerii în prezenţa stimulilor dureroşi.

Anestesia dolorosa: prezenţa durerii într-o zonă sau regiune anesteziată.

Cauzalgie: durere persistentă, de tip arsură, apărută după leziunea traumatică a unui nerv.

Durere centrală: durere generetă de leziuni ale sistemului nervos central.

Hiperalgezie: sensibilitate crescută la stimuli dureroşi de intensitate obişnuită/mică.

Hiperestezie: sensibilitate crescută la orice tip de stimul.

Hiperpatie: sindrom dureros caracterizat prin hiperreacţie şi postsenzaţie la stimuli dureroşi.

Hipoalgezie: sensibilitate scăzută la stimuli dureroşi.

Hipoestezie: sensibilitate scăzută la orice tip de stimul.

Modulare: prelucrarea unui stimul lezional (input-ul informaţional dureros) în sensul diminuării sau amplificării
acestuia.

Nevralgie: durere în teritoriul de distribuţie al unui nerv.

Neuropatie: afectare funcţională sau anatomică a unui nerv.

Nociceptor: receptor sensibil preferenţial la acţiunea unui stimul dureros sau potenţial dureros.

Prag al durerii: intensitatea minimă necesară unui stimul pentru a iniţia nocicepţia.

Prag de toleranţă la durere: valoarea maximală a intensităţii unui stimul dureros care poate fi tolerată fără
iniţierea nocicepţiei.

Receptor nociceptiv: vezi nociceptor.

Stimul lezional, nociv: stimul care provoacă leziuni tisulare având ca percepţie finală durerea.
Clasificare

Datorită semnificaţiilor şi implicaţiilor terapeutice diferite trebuie facută, de la început, distincţia dintre
diferitele tipuri de durere. Principalele clasificări ale durerii folosesc criteriul temporal şi criteriul originii.

Din punct de vedere temporal, respectiv din punct de vedere al duratei, durerea poate
fi acută sau cronică.

a. Durerea acută. Durerea acută, aşa cum este cea apărută după un traumatism, după o arsură, în contextul
actului operator sau al unei afecţiuni medicale acute (exemplu: infarctul miocardic), este o durere recentă,
intensă. Este însoţită întotdeauna de reacţii care atestă activarea sistemului nervos simpatic: reacţie
vegetativă cu hipertonie simpato-adrenergică. La nivel psihic determină stări de anxietate. Durerea acută are
valoare biologică prin reacţia reflexă de apărare pe care o generează şi care are drept scop înlăturarea sau
diminuarea efectelor agentului cauzal, lezional, limitând consecinţele acestuia asupra organismului (exemplu:
retragerea reflexă a mâinii de pe un obiect fierbinte, imobilizarea într-o poziţie antalgică, etc.).

Un loc aparte îl ocupă în cadrul durerii acute durerea perioperatorie. Este tipul de durere acută care
apare la pacientul chirurgical în timpul intervenţiei şi în perioada postoperatorie. Intervenţia chirurgicală, prin
sediul şi tipul său, influenţează durerea postoperatorie. Intervenţiile pe torace, intervenţiile abdominale (în etajul
supramezocolic mai ales), la nivelul vaselor mari (aorta), al articulaţiilor mari sau al coloanei vertebrale sunt cele
mai dureroase. Inciziile verticale sunt mai dureroase decât cele transversale. Actul operator de amploare, cu
distrucţie tisulară importantă, este mai dureros decât un act operator mai limitat sau realizat prin metodele
moderne de chirurgie miniinvazivă (exemplu: chirurgia laparoscopică).

Durerea cronică. Acest tip de durere, de origine neoplazică sau nonneoplazică, este o durere de
durată îndelungată (peste 1-6 luni), de intensitate mai redusă comparativ cu durerea acută, datorită
fenomenului de creştere a toleranţei la durere. Pe fondul cronic dureros pot să apară exacerbări ale intensităţii
durerii.

În funcţie de locul de acţiune al stimulului dureros şi/sau de percepere al durerii, respectiv al originii durerii,
aceasta poate fi:

-durere somatică - superficială - declanşată la nivel cutanat, subcutanat sau la nivelul membranelor mucoase;-
profundă - declanşată la nivelul musculaturii striate, al atriculaţiilor, ligamentelor, periostului;

-durere viscerală - generată de distensia organelor cavitare sau a capsulei de înveliş a organelor compacte, de
fenomene ischemice sau de tracţiune la nivelul unor zone intens reflexogene (mezouri);

-durere reflectată (referită) - durerea resimţită la distanţă faţă de locul de acţiune al stimulului dureros, datorită
caracteristicilor dezvoltării embriologice, a fenomenului de migrare a ţesuturilor

cât şi datorită fenomenului de convergenţă a aferenţelor viscerale şi somatice spre SNC;

-durerea psihogenă (funcţională) - este durerea care apare/persistă în absenţa unei leziuni reale (durerea în
membrul fantomă).

Neurofiziologia durerii acute studiazã căile de transmisie a informaţiei generate de acţiunea stimulului

dureros de la nivelul periferic, al receptorilor, până la nivelul SNC.

Nociceptorii

Leziuni tisulare de natură termică, mecanică sau chimică genereză o varietate de stimuli care sunt
percepuţi în final ca durere. La nivel periferic aceşti stimuli sunt captaţi de anumiţi receptori cunoscuţi sub
denumirea de nociceptori. De la început trebuie subliniat faptul că nu există receptori specifici pentru stimulii
dureroşi. Nociceptorii sunt reprezentaţi de numeroase terminaţii nervoase libere, dispuse sub forma unor
arborizaţii plexiforme. După localizare se disting două tipuri de receptori:

nociceptori externi (exteroceptori) - la nivelul tegumentelor;

nociceptori interni (interoceptori) - la nivelul musculaturii striate, al articulaţiilor, periostului,

viscerelor etc.
 La nivelul tegumentar, alături de nociceptorii externi sunt prezenţi şi alte tipuri de receptori
somatosenzoriali specializaţi, ca de exemplu: corpusculii Meissner şi discurile Merkel pentru senzaţia tactilă,
terminaţiile Ruffini si Krause pentru senzaţia termică, rece/cald. La nivelul musculaturii striate şi al articulaţiilor
apar în plus corpusculii Mancini şi terminaţiile Golgi-Mazzoni pentru senzaţia de presiune.

TERAPIA

Cele mai utilizate clase de substanţe analgetice recomandate în schemele de terapie multimodală sunt:
paracetamolul şi antiinflamatoarele nesteroidiene, opioidele, anestezicele locale, agoniştii α2-adrenergici, etc.

Asocierea diferitelor substanţe analgetice se face totdeauna în funcţie de intensitatea durerii. O dezvoltare
deosebită cunosc în ultimii ani tehnicile de analgezie loco-regionale a căror eficienţă este mult superioară
metodelor clasice de terapie. În cadrul acestora analgesia peridurală realizată prin asocierea unui anestezic local
cu un opioid, eventual şi cu un agonist α2 adrenergic, pare a fi una dintre cele mai eficiente metode de terapie a
durerii acute.

ANESTEZIE - TERAPIE INTENSIVA SI NURSING SPECIFIC , 7 Colapsul

Colapsul

Definiţie : colapsul este insuficienţa circulatorie periferică acută cu dezechilibru brusc între
capacitatea patului vascular (conţinător) şi volumul sângelui circulant (conţinut) indiferent pe seama cui se face
decalajul (mărirea capacităţii patului vascular sau reducerea masei sanguine), având drept consecinţe
importante : hipotensiunea arterială, insuficienţă, irigare a ţesuturilor şi organelor, perturbarea schimburilor
gazoase şi de substanţe metabolice în ţesuturi şi tulburări metabolice prin hipoxia celulară produsă (acidoză
metabolică) .
Tulburările sunt caracteristice şocului, colapsul este o fază a şocului .
Cauze :
- colapsul hipovolemic :

 hemoragii (interne, externe) ;

 plasmoragie (arsuri) ;
 pierderi hidroelectrolitice (B.D.A. = boala diareică acută), cu S.D.A. (sindrom de deshidratare acută),
sindromul de pierdere de sare .
- colapsul infecţios :
 infectii acute severe (pneumopatii acute bacteriene şi virotice, gripă, septicemii, meningite, enterecolite
infecţioase, difterie, infecţii urinare severe, peritonite .
- colapsul neurogen :
 mărirea patului vascular ;
 comă (diabetică) .
- colapsul dat de diferite alte afecţiuni :
 intoxicaţii ;
 stări postoperatorii ;
 insuficenţă suprarenală acută ;
 şoc anafilactic ;
 traumatisme (secţionarea măduvei spinării) .
Simptomatologie :
- extremităţi reci, palide, cianotice mormorate :
 cianoza patului subunghial cu timp de recolerare lent (datorită tulburărilor microcirculaţiei) ;
 cianoza feţei, buzelor, piele rece, cenuşie, transpiraţii reci .
- hipotensiunea arterială, tahicardie (puls slab bătăi uneori inperceptibil) ;
- vene periferice colobate (uneori imposibil de puncţionat) ;
- abdomen meteorizat ;
- oligo-anurie ;
- semne respiratorii şi neurologice (de la agitaţii până la obnubilare şi comă => hipoxie cerebrală) .
 Tratement - măsuri urgente în ambulator :
 asigurarea permeabilităţii căilor aeriene (aspiraţie nazofaringiană şi buco-faringiană prin sonde
Nelaton) ;
 asigurarea administrării de oxigen ;
 încălzirea extremităţilor, cameră cu temperatură = 23-250  C ;
 abordarea uneia sau mai multora vene periferice de urgenţă ;
 umplerea rapidă a patului vascular : se administrează intravenos cu seringă soluţi macromoleculare
(dextran) sau soluţtii glucozate ;
 se instituie o perfuzie endovenoasa continuă pentru combaterea acidozei cu soluţii de bicarbonat de
sodiu 8,4% intravenos diluată cu o cantitate egală de soluţie glucozată 5% ;
 în caz de agitaţie se administrează fenobarbital sau diazepan intramuscular ;
 în cazul în care există suspiciunea de şoc septic sau sindrom hemoragic, asistenta va pregăti
următoarele medicamente pe care le administrează la indicaţia medicului :
 heparină 100-200 U / kilocorp intravenos ;
 HHC 50 mg / kilocorp ;
 antibioterapie pe cale endovenoasă : penicilină, gentamicină ;
 asistenta va urmări : respiraţia, pulsul la vasele mari, dispariţia tulburărilor microcirculaţiei (timpul
de recolorare), reluarea diurezei, revenirea stării de conştienţă ;
 asistenta va avea pregătite truse pentru reaminarea de urgenţă .
Transportul : în timpul transportului se vor continua măsurile începute :
 administrarea oxigenului ;
 încălzirea extremităţilor ;
 perfuzia endovenoasă (pentru terapie lichidiană şi medicamentoasă) ;
 urmărirea funcţiilor vitale : ritmul respirator, coloraţie, conştienţă, aspectul pupilei, activitatea
cardiacă, diureză .
Măsuri de urgenţă în unităţile spitaliceşti :
 monitorizarea (măsurarea) permanenţă : puls, presiune arterială, irigaţie cutanată, diureză ;
 poziţionarea corectă
 poziţie semiculcat, în decubit lateral, cu extremitatea cefalică uşor declivă faţă de restul corpului ;
 instalarea unei piese bucofaringiene, pipa guedel care împiedică alunecarea posterioară a limbii ;
 se continuă măsurile nespecifice de reanimare : aspirarea secreţiilor, administrarea oxigenului,
evitarea pierderilor de cadură, continuarea pefuziilor ;
 examinări de urgenţă pentru evaluarea stări iniţiale şi pentru stabilirea etiopatogeniei :
1. recoltarea sângelui pentru examene de laborator : hemoleucograma completă (hematocrit,
hemoglobină, leucoformulă leucocitară, tronbocite), grup sanguin şi Rh, hemocultură, ionogramă sanguină,
uree, creatinină, ac uric, glicemie, T.S., T.C,. fibrinemie, ……….. de protronubină ;
2. alte examinări : ECG, examen L.C.R. radiografic cardiotrocică ;
3. examene bacteriologice : cuprocultură, urocultură, culturi din alte focare de infecţie .
- administrarea de de medicamente vasoactive :
o adrenalină în doze de 0,1-0,3 ml sc sau intravenos foarte lent din soluţie 1%0 (1 fiolă = 1ml =
1mg repetat la nevoie la intervale de 10-15 min) ;
o HHC - 50 mg /kilocorp intravenos putându-se repeta la 60 de minute până la 200 mg /
kilocorp 1 f = 25mg cu 5 ml solvente .
Se injectează anterior intravenos heparină 100-200 UI / kilocorp pentru a preveni declanşarea CID
(coagulare intravenos desemnată) .
- tratamentul unor eventuale complicaţii : anticoagulante (heparină, antifribinolitice, [acid aminocoproic],
profilaxia şi tratamentul : insuficenţei renale acute) ;
- tratamentul etiologic fără care nu se obţine nici o vindecare .

Îngrijirea bolnavilor cu convulsii

Convulsiile sunt succesiuni de contracţii involuntare, puternice ale muscula-turii striate .

Convulsii generalizate - când cuprind întreaga musculatură striată .
 Convulsii locale - cuprind numai unele grupe musculare .
Apar sub formă de crize cu o durată variată, de la câteva secunde sau minute, până la o perioadă
nedefinita de timp, fie prin repetarea crizelor, fie menţinându-se persistent şi vorbim astfel de o stare convulsivă
.
Succesiunea de contracţii a musculaturii striate, în funcţie de cauza, natura si gravitatea lor, sunt
însoţite şi de alte manifestări care nu sunt proprii tuturor convulsiilor, cum sunt : pierderea conştienţei,
tulburări respiratorii, relaxarea sfincterelor, sau de manifestări caracteristice cauzei lor : trismusul în cursul
tetanosului, hiperpirexia în cursul convulsiilor febrile .
Convulsiile :
- tonice cu caracter persistent ;
- clonice - contracţii musculare scurte ritmice ;
- tonico - clonice - convulsiile clonice se suprapun sau se asociază cu convulsiile tonice, persistente .
Îngrijirile de urgenţă :
- in momentul declansării crizei convulsive, sarcina principală a tratamentului şi a îngrijirilor este
scoaterea bolnavului din criză - oprirea convulsiilor ;
- indiferent de cauza convulsiilor, îngrijirile de urgenţă prevăd asigurarea condiţiilor minime de îngrijire,
prevenirea traumatismelor din timpul crizei, aplicarea medicaţiei anticonvulsivante nespecifice şi începerea
concomitentă a
explorărilor pentru stabilirea diagnosticului etiologic al convulsiilor .
Asistenta
 va asigura salon bine încălzit, condiţii de linişte şi semiobscuritate ;
 alături de aplicarea tratamentului indicat de medic, îngrijirile de urgenţă urmăresc evitarea
accidentării bolnavului în cursul crizei care este adesea inconştient ;
 este controlat să nu prezinte proteze dentare sau corpi străini, pe care îi îndepărtează ;
 pentru a nu-şi muşca limba se pregăteşte o piesă de cauciuc care se asează între arcadele dentare ;
 asistenta administrează medicamentele anticonvulsivante indicate de medic pe cale injectabilă, în
clismă medicamentoasă sau pregăteşte instrumentele în vederea administrării intrarahidiene ;
 asistenta pregăteşte aparatele, instrumentele şi medicamentele pentru toate posibilităţile ce se pot
ivi în cursul convulsiilor . Când cauza este necunoscută, trusa de perfuzi, aparatură pentru oxigenoterapie,
aspiratoare pentru permeabilizarea căilor respiratorii şi îndepărtarea secreţiilor traheo-bronşice şi salivare,
trusa pentru puncţia lombară, trusa pentru intubaţie traheală şi la nevoie şi trusa pentru trahoestomie ;
 soluţii perfuzabile : glucoză hipertonă 20% - 33% soluţie melaton 10-20 %, medicamente
anticonvulsivante şi microlaxante, tranchilizante, hipnotice, antispastice, nacroleptice, decontracturante ;
 asistenta va îndepărta secreţiile din cavitatea bucală şi faringe cu tampoane sau aspiratoare sau la
nevoie va asigura sondele necesare pentru aspirarea secreţiilor traheo-bronsice ;
 poziţia în drenaj postural nu este posibilă în timpul convulsiilor, iar după criză poziţia trendelenburg
nu este recomandată ;
 dacă convulsiile apar la un bolnav febril sau în cursul lor se instalează hipertermia se combate prin
medicaţii antipiretică - supozitoare sau injectabil, iar în unele cazuri hiperpirexia se poate combate şi
cu împachetări reci, băi cu T0 = 330 C .
Explorări de urgenţă - sarcinile asistentei :
 asistenta recoltează sânge pentru determinarea glicemiei, ureei, creatininei, calcululi, ionogramei,
rezerve alcaline, leucogramă, probe de coagulabilitate ;
 pregăteşte bolnavul pentru examenul fundului de ochii prin dilatarea medicamentoasă a pupoilelor ;
 pregăteşte instrumentele, recipientele şi mediile de cultură pentru recoltarea LCR ;
 ajută pacinetul pentru efectuarea EKG – transport cu precauţie ;
Îngrijiri curente :
- pentru îngrijirea bolnavului cu convulsii asistenta trebuie să prevadă posibilitatea repetării crizelor ;
- şi după rezoluţia crizei convulsive bolnavul se menţine în cameră cu temperatură constantă, bine
aersită, liniştită, în semiobscuritate sau în unele cazuri cum este tetanosul chiar în obscuritate ;
- întreţinerea igienică a mucoaselor şi tegumentelelor, menţinerea bolnavului în mediu uscat,
schimbarea lenjeriei transpirate, precum şi în cazurile de tulburări sfincteriene de după criză se face prompt şi
prin metodele cunoscute ;
-hidratarea şi alimentaţia sunt foarte suportate deoarece în timpul convulsiilor bolnavului pierderea
cantităţi mari de lichide şi energie ;
-valoarea calorică a alimentelor este stabilită de medic după natura, frecvenţa, extinderea şi durata
convulsiilor ;
 - aportul lichidelor şi alimentelor trebuie asigurat pe cale bucală, dar la nevoie se introduce pe
sondă nazoduodenală, prin care alimentele în stare lichidă trebuie administrate picătură cu picătură ;
- în cazurile în care starea pacientului nu permite introducerea sondei în duoden, aportul hidric şi
alimentar, se va asigura prin alimentaţie intravenoasă, dar vor fi controlate zilnic constantele biologice
(ionogramă, rezervă alcalină) ;
- asigurarea tranzitului intestinal normal se face pe cale dietetică ;
- se va urmări micţiunile şi diureza pentru a preveni retenţia de urină şi formarea globului vezical .
Supravegherea bolnavului :
- bolnavul după criză convulsivă sau în stare convulsivă nu poate fi lăsat singur, supravegherea trebuie
să fie continuă şi permanentă ;
- asistenta va măsura temperatura, pulsul, tensiunea arterială, la indicaţia medicului ;
- va urmări în continuare :

 permeabilitatea căilor respiratorii, respiraţia, eventualele semne de anoxie ;

 frecvenţa, durata şi extinderea convulsiilor sau ale contracţiilor supraadăugate ;
 starea de prezenţă a bolnavului ;
 culoarea tegumentelor şi mucoaselor : paloare, cianoză ;
 emisiile de urină şi fecale ;
 anunţă medicul la cele mai mici abateri ale funcţiilor vitale sau la apariţia de noi crize de convulsii .

ANESTEZIE - TERAPIE INTENSIVA SI NURSING SPECIFIC , 6 Îngrijirea bolnavilor în stare de şoc

Îngrijirea bolnavilor în stare de şoc

Şocul - este o reacţie nespecifică a organismului faţă de agenţii agresori, care dereglează funcţia
întregului organism prin prăbuşirea circulaţiei periferice şi tulburarea proceselor metabolice consecutive de la
nivelul ţesuturilor .
Şocul poate fi determinat de traumatisme, arsuri, acţiunea curentului electric, unde de presiune a
exploziilor, pierderi masive de sânge, intervenţii chirurgicale, infecţii microbiene, unele leziuni cardiace,
transfuziile de sânge, substanţe străine organismului faţă de care acesta este hipersensibilizat .
Astfel se deosebesc :
- şocul traumatic ;
- şocul postoperator ;
- şocul hemoragic ;
- şocul hipovolemic ;
- şocul infecţios ;
- şocul anafilactic ;
- şocul hemolitic .
Apariţia şocului este favorizată de stările de denutriţie, deshidratare, oboseală, insomnie, frigul şi
căldura prea mare .
Semne si simptome : bolnavul prezinta :

 agitaţie ;
 tegumente palide ; această fază durează
 tensiunea normală sau crescută ; de la câteva minute până
 puls accelerat şi mic ; la câteva ore = şoc
 respireaţie normală ; compensat sau faza
 greaţă ; reversibilă a şocului
 pupile micşorate .
Dacă însă mecanismele de autoîntreţinere a şocului nu pot fi oprite sau intervine anumiţi factori
agravanţi ca frigul. traumatismul transportului, noi pierderi de sânge = şoc decompensat sau faza şocului
ireversibil . În această fază bolnavul este liniştit, somnolent, indiferent fata de mediul înconjurător şi persoana
propie . Privirea este pierdută şi răspunde greu la intrebări, totuşi conştienţa este păstrată . Tegumentele au o
culoare galbenă pământie, extremităţile sunt cianotice, temperatura este subnormală, tensiunea scade în raport
cu gravitatea şocului iar pulsul se accelerează . Respiraţia este rapidă, superficială, secreţia urinară scade
până la anurie .
 Primele îngrijiri acordate bolnavului la locul accidentului

- sustragerea bolnavului de sub acţiunea agentului agresional (întreruperea curentului electric, înlăturarea

agentului sermic) ;
- hemostaza - deoarece pierderea de sânge în continuare agravează şocul şi-l transformă din şoc
compensat în şoc decompensat ;
- resuscitarea cardio-respiratorie - în caz de oprire a respiraţiei sau a cordului prin insuflarea gură la
gură sau gura sau gură la nas şi masaj cardiac extern până la realizarea respiraţiei spontane şi a pulsului
periferic ;
- combaterea durerii - se face cu medicamente indicate de medic . Asistenta trebuie să aibă la indemâna
substituenăi ai morfinei (mialgin) care au efecte secundare mai slabe . În unele cazuri medicul va face infiltraţii
cu novocaină sau xilină 0,5 -1 % a regiunilor traumatizate, asistenta având pregătite instrumentele şi materiale
necesare .
- autohemotransfuzia - prin ridicarea sau infăşurarea membrelor inferioare pentru a asigura o mai bună
umplere a vaselor în restul organismului . Dacă există condiţii corespunzătoare la locul accidentului se începe
umplerea patului vascular (în caz de şoc hemoragic şi prin arsuri) precum şi administrarea de oxigen care se va
continua şi în timpul transportului .
- transportul bolnavului şocat la spital - se face urgent fără traumatizarea lui . În timpul transportului se
fac toate manevrele de mai sus, autosanitara fiind dotată cu aparatura speciala pentru menţinerea funcţiilor
vitale ale organismului .
Tratamentul şocului se efectuează la spital . El se adaptează cauzei declanşatoare precum şi etapei
evoluţiei în care se găseşte bolnavul .
- asigurarea condiţiilor, materiale de îngrijire :
Îngrijirea bolnaviilor şocaţi se face în camerele de desocare . Transportul bolnavului din salon sau
sala de operaţie în camera de desocare se face cât mai puţin traumatizant continuând condiţiile de îngrijire şi
tratament . Temperatura camerei = 180  0C, bine ventilată . Acoperirea bolnavului se face cu un pled uşor sau
numai cu cearşaf . Bolnavul va fi culcat pe o singură pernă subţire ameliorând prin poziţia joasă a capului
circulaţia cerebrală .
Patul trebuie prevăzut cu anexele necesare (saltea, colaci, stative pentru perfuzii şi transfuzii) .
Camera este prevăzută cu aparatură pentru oxigenoterapie, respiraţie artificială mecanică, intervenţii
de urgenţă, perfuzii şi transfuzii de sânge şi de înlocuitori de plasmă, aspiratoare electrice, instrumente
necesare pentru injecţii, insuflarea plămânilor, pense pentru apucarea şi tracţionarea limbii, depărtătoare de
gură .
Asistenta va pregăti tensiometrul, instrumentele şi materialele necesare pentru abordarea unui trunchi
venos mai mare, aparatul pentru măsurarea tensiuni venoase, aparatul pentru monotorizarea electronică a
pulsului şi electrocardioscopul, oximetrul, instrumentele şi materialele necesare pentru recoltaări de produse
biologice şi patologice, în vederea determinării saturaţiei de oxigen în sângele arterial şi venos a pH sanguin,
glicemie, ureei, creatinina, sodiului, potasiului, a probelor de coagulare a sângelui precum şi alte examinări
recomandate de medic .
Asistenta va lua măsuri pentru a se putea determina diureza, la nevoie prin sondaj vezical . Are la
îndemâna materialele necesare pentru determinarea grupei sanguine, sânge integral, lichide pentru umplerea
patului vascular, substituienţi ai plasmei, soluţii necesare pentru combaterea acidozei (bicarbonat de sodiu) .
Substanţele necesare pentru tratamentul vasoactiv (novodrenalină, bronhodilatin), medicamentele
anticoagulante, cardiotonicele majore si antibioticele cu spectru larg completează condiţiile materiale ale
îngrijirii bolnavilor şocaţi ;
 reconstituirea masei circulante are scopul de a umple patul vascular ceea ce creşte debitul cardiac,
ameliorează circulaţia periferică şi înlătură hipoxia şi acidoza .
Ea se execută prin perfuzii şi transfuzii intravenos prin abordarea venei pe cale transcutanată sau prin
denudarea de venă ;
- resuscitarea cardio-respiratorie :
Ventilaţia se va asigura cu aparatele de respiraţie artificială cunoscute sau la nevoie prin traheostomie
sau intubaţii .
Asistenta va menţine permeabilitatea căilor respiratorii, eliminând cu ajutorul aspiratoarelor sângele,
mucozităţile şi alte secreţii, eventual conţinut stomacal recurgitat, din faringe .
Pentru acestea asistenta va imprima capului o pozţie de hiperextensie, iar limba - dacă ar cădea
înapoi, va fi menţinută în poziţie normală cu ajutorul unei pense .
Pentru susţinerea activităţii cardiace si resuscitare uneori se recurge la terapie electrică :
electrostimulare, defibrilare, cardioversie (restabilirea ritmului cardiac normal, perturbat de fenomene de
fibrilaţie arterială sau ventriculară .
Asistenta va avea la îndemână şi substanţe coronodilatatoare .
- oxigenoterapia - are scopul de a contribui la combaterea insuficenţei de oxigenare a ţesuturilor .
 Oxigenul poate fi aplicat la presiunea atmosferică normală prin sondă endonazală, prin mască sau
prin canule de intubaţie .
Oxigenul se administrează întodeauna în stare umidificată .
Oxigenul  este aplicat şi prin aparatele de respiraţie mecanică cu presiune intratratraheală .
- corectarea tulburărilor biochimice : suferinţa celulelor insuficent irigate cauzează o serie de
tulburări metabolice care duce la acidoză, care se corectează cu soluţie molară de bicarbonat de sodiu .
Irigaţia deficitară a rinichiului duce la anurie (rinichii de şoc) cu toate consecinţele sindromului de
retenţie azotată . Se corectează cu perfuzi de manitol
20% sau medicamente diuretice : furosemid .
Tulburările de coagulare sanguină se previn cu perfuzii cu heparină şi sânge izogrup- izi- Rh şi
dextran .
- aplicarea medicamentelor vasoactive :
În şocul toxicoseptic şi şocul anafilactic, unde staza periferică se datoreşte unei vasodilataţii paralitice,
sunt indicate substanţele vasoconstrictoare .
După ce s-a început restabilirea masei circulante, se aplică substanţele vasodilatatoare pentru a
reduce vasoconstricţia arterialelor şi a ameliora circulaţia capilară în ţesuturi . Atât substanţa
vasoconstrictoare cât şi cele vasodilatatoare se aplică în perfuzii intravenos sub controlul tensiuni arteriale şi a
presiuni venoase centrale .
- antibioterapia : cu excepţia şocului toxicoseptic, antibioterapia are un rol preventiv . Ea trebuie începută
imediat la instalarea stării de şoc din cauza scăderii totale a rezistenţei organismului faţă de infecţii .
Antibioterapia trebuie să fie susţinută prin administrarea concomitentă de oxigen  care în şoc
toxicoseptic trebuie aplicat sub presiune, cu aparate de respiraţie mecanică . În tratamentul şocului se mai
folosesc hormonii corticoizi în doze masive, pentru combaterea insuficenţei suprarenale .
- îngrijirile generale şi alimentaţia :
 efectuarea igienei corporale se face cu prosoape umede, baia parţială la pat, schimbarea lenjeriei de
pat şi de corp, menţinerea bolnaviilor curaţii de defecaţiile proprii şi cu foarte mult menajament ;
 se acordă o atenţie deosebită prevenirii escarelor de decubit când bolnavul este inconştient, iar
substanţele rezultate prin dezagregarea ţesuturilor necrozate încarcă şi mai mult rinichiul ;
 alimentaţia se va face numai cu lichide, asigurând în limita posibilităţilor necesităţilor calorice ale
organismului . La calculul aportului de calorii se vor lua în consideraţie şi cele administrate pe cale intravenos
inclusiv plasma şi sângele . Când starea bolnavului se mai îmbunătăţeşte se completează alimentaţia cu lapte şi
supe strecurate . Se evită extractele de carne şi ceaiurile în cazul insuficienţei renale din cauza conţinutului
mare de K .
Alimentaţia se va face prin sonda nazo-duodenala . Cantităţile de lichide şi alimente consumate de
bolnav sau introduse pe cale artificială în organismul lui, se adaugă la bilanţul calculului hidric efectuat zilnic .
- supravegherea bolnavului este sarcina principală a asistentei îin cursul îngrijirii bolnavilor şocaţi,
notând în foaia de observaţie toate observaţiile : pulsul arterial şi capilar, respiraţia, tensiunea arterială,
diureza, scaunul (clisme evacuatoare) .
Prin supravegherea atentă a bolnavului se evită complicaţiile administrări excesive de lichide, ca
hiperhidratarea, edemul pulmonar acut .
Bolnavul scos din starea de şoc este periclitat să recadă, de aceea va fi supravegheat încă 24 ore .

ANESTEZIE - TERAPIE INTENSIVA SI NURSING SPECIFIC , 5 Îngrijirea bolnavilor inconştienţi şi

comatoşi
Îngrijirea bolnavilor inconştienţi şi comatoşi

Coma : este definită ca pierderea în diverse grade a stării de constienţă, adică a funcţiilor vieţii de
relaţie, cu perturbarea mai mult sau mai puţin profundă a funcţiilor vieţii vegetative .
Deosebim :
 coma uşoară - sau vigilă - stadiul I conştienţa nu este complet pierdută, reflexele, circulaţia şi
respiraţia sunt normale ;
 coma profundă - stadiul II - se caracterizează prin pierderea cunoştinţei, nu mai reactionează la nici
un fel de excitanţi, reflexele sunt abolite, funcţiile vieţii vegetative sunt păstrate (respiraţie, circulaţie) ;
 comă carus - stadiul III - apar tulburări vegetative (circulatorii, respiratorii), midriază, colaps,
hipotermie ;
 coma depăşită (ireversibilă) - stadiul IV - bolnavul este menţinut în viaţă numai prin respiraţie
mecanică .
 Cauzele comelor sunt foarte variate : accidente vasculare cerebrale, intoxicaţii acute,
bronhopneumopatie obstructivă cronică (B.P.O.C.) acutizată, diabet zaharat, hipoglicemii, boli grave hepatice,
renale, infecţioase, endocrine .
Indiferent de cauza care a dus la pierderea conştienţei asistenta trebuie să ia măsuri tehnice şi
organizatorice cand este pusă în faţa unui bolnav în stare de inconstienţă . Diagnosticul este stabilit de medic,
iar asistenta prin observaţiile sale îl poate ajuta în stabilirea lui .
Îngrijirea bolnavilor inconştienţi şi comatoşi cuprinde 2 categorii de măsuri :
- măsuri de urgenţă - în caz de complicaţii care-i pun viaţa în pericol imediat (coma reprezintă în toate
cazurile o urgenţă medicală) ;
- măsuri de îngrijiri generale - comune - indiferent de cazele care au determinat aceste stări .
Măsuri de urgenţă :
Materiale necesare acordării primului ajutor :
 aspirator de secretie ;

 deschizător de gură ;
 O2 ;
 pipă gueddel ;
 mijloace de respiraţie artificială ;
 aparat de perfuzie, transfuzie ;
 seringi şi ace ;
 eprubete ;
 tuburi de cauciuc ;
 sonde ;
 medicamente de urgenţă ;
 soluţii sterile de perfuzie .
1. eliberarea căilor aeriene superioare la bolnavii cu tulburari respiratorii grave :
- curăţirea cavităţii buco-faringiene de mucozităţi şi resturi alimentare ;
- aşezarea bolnavului în decubit lateral ;
- hipertensiunea capului - ……. anterioara a mandibulei;
- introducerea pipei gueddel
Aceste manevre au drept scop împiedicarea alunecării limbii şi lărgirea diametrului antero-posterior
al faringelui . Dacă respiraţia nu se reia, se va institui imediat respiraţia „gură la gură” sau „gură la nas” .
2. crearea accesului la o venă şi instituirea unei perfuzii : (come profunde => insuficienţe circulatori
periferice) .
Concomitent cu masurile de resuscitare respiratorie sunt necesare :
- puncţie venoasă sau denudarea venei ;
- innstruirea unei perfuzii (soluţii de glucoză 5%)
3. recoltarea de produse biologice necesare diagnosticului :
- recoltarea unor eşantioane de sânge pentru determinarea : ureei, glicemiei, hemogramei ;
- recoltarea urinei, aspiratului gastric .
4. aprecierea funcţiilor vitale şi vegetative :
Se urmăresc : respiraţia, pulsul, tensiunea arterială, deglutiţia, tegumentele, comportamentul
bolnavului şi se semnalează medicului .
Măsuri de îngrijire generale :
Când respiraţia şi circulaţia sunt stabilite în limite normale, starea comatoasă poate dura încă 8-10-14
zile sau chiar mai mult, perioada în care asistenta va îngriji şi îndeplini prescriţiile medicale .
1. pregătirea condiţiilor de îngrijire :
- se izolează bolnavul într-o rezervă temperatura fiind = 18-200  C ;
- bolnavul va fi aranjat comod în pat, cu salteaua pneumatică compartimentată . Patul va avea apărători
laterale, utilaj auxiliar - în caz de agitaţie să nu cadă, să nu se rănească .
2. asigurarea poziţiei corespunzătoare :
Pozitia poate fi :
- în decubit dorsal, fără pernă, cu capul rotit într-o parte pentru a se preveni căderea limbii spre glotă ;
- semişezând, dacă nu există contraindicaţii ;
- de drenaj postural, dacă are secreţii, cu picioarele mai ridicate şi cu capul întors într-o parte ;
- în decubit lateral, cu orificiul bucal îndreptat uşor spre suprafaţa patului : facilitează drenarea secreţiilor
din gură .
 Dacă bolnavul este agitat i se vor lega mâinile .
3. permeabilizarea căilor respiratorii superioare, asigurarea respiraţiei :
- asistenta aspiră secreţiile traheo-bronşice cu aspiratorul sau seringa Guyon ;
- previne căderea posterioară a limbii pe orificiul glotic (prin poziţia capului, pipa gueddel) ;
- la indicaţia medicului administrează oxigen .
4. urmărirea, notarea funcţiilor vitale şi a tulburarilor de termo-reglare :
- pulsul, tensiunea arterială, respiraţia, temperatura se măsoară la intervale cerute de medic, câteodată de
mai multe ori pe oră ;
- în caz de hipotermie se va încălzi bolnavul cu termofoare sau sticle cu apă caldă, învelite într-o flanelă
sau prosop (arsuri) ;
- în hiperpirexie - împachetări reci, antipiretice sub formă de supozitoare ;
- asistenta va avea grijă să acopere bolnavul, prevenindu-se răceala (bolnavii inconstienţi se dezvelesc) .
4. urmărirea, notarea vărsăturilor, evacuărilor de urină şi fecale :
- în caz de vărsături capul se întoarce într-o parte (taviţă renală) ;
- se şterge sau se aspiră din gură resturile alimentare .
Astfel se previne bronhopneumoniile de aspiraţie ;
- urina se determină cantitativ, captându-se în vase gradate ;
- în caz de inconstienţă se asigură bolnavului urinar (învelit în flanelă) sau bazinet de cauciuc ;
- în caz de retenţie urinară se aplică un termofor pe regiunea suprapubiană (se apasă cu grija vezica
urinară) ;
- la indicaţia medicului se va introduce şi fixa sonda vezicală ;
- se face zilnic spălătura pe sondă cu soluţie de acid boric 3% încălzit T = 360C .
Tehnicile se execută în condiţii de asepsie perfectă .
- în caz de constipaţie se face clismă evacuatoare ;
- în caz de meteorism se face aspiraţie gastrică şi se introduce un tub de gaze în rect (se ţine doar 2 ore =>
apariţia escarelor) ;
- asistenta va semnala eventualele modificări ale aspectului sacunului .
4. asigurarea igienei corporale :
- bolnavul va fi spălat în fiecare zi complet (pe segmente) ;
- se va face toaleta parţială ori de câte ori s-a murdărit . La femei toaleta genitală se va face de mai multe
ori pe zi ;
- după spălare se frecţionează cu spirt mentolat .
Toate materialele folosite trebuie să fie de o curăţire exemplară si perfect sterile .
7 . igiena cavităţii bucale :
- se îndepărtează proteza ;
- dimineaţa şi seara se face toaleta gurii cu un tampon de vată înmuiat în soluîie de acid boric 1% sau
muşeţel ;
- limba, buzele, gingiile vor fi şterse cu glicerină baroxată de 2-3 ori / zi ;
- buzele vor fi unse cu vaselină şi se aplică peste gură un tifon îmbibat cu soluţie de ser fiziologic .
Compresa trebuie să se mentină umedă .
8. prevenirea uscării corneei :
- se spală ochii cu acid boric 4%, ceai de muşeţel ;
- se acoperă ochii cu câte o compresă înmuiată în aceeaşi soluţie sau ser fiziologic ;
- se va instila în sacul conjuctival câte o picătură de vitamina A de 2-3 ori /zi .
9. asigurarea igienei părului :
- femeile vor fi pieptănate zilnic ;
- se va spăla părul la 1-2 săptămâni .
10. prevenirea escarelor :
- bolnavii vor fi intorşi din oră în oră, pe rând, în decubit dosal, lateral stang şi drept ;
- se vor folosi si colaci de cauciuc înveliţi în flanelă ;
- cearşaful va fi absolut curat şi întins, uscat ;
- se îndepărtează eventualele resturi alimentare ;
- lenjeria de corp trebuie să nu prezinte cute, să fie schimbat ori de câte ori s-a udat sau murdărit ;
- se pudrează pielea bolnavului cu pudră de talc .
11. asigurarea alimentaţiei :
- dacă reflexul de deglutiţie se păstrează, bolnavul va fi alimentat pe cale bucală cu linguriţa, cu foarte
mare atenţiei (supe calde, compot, sucuri, fierturi, diluate) ;
- dacă nu se pastrează refluxul de deglutiţie, se va alimenta prin sondă introdusă prin nas sau prin
perfuzie ;
- se va face bilanţul hidric prin notarea lichidelor introduse şi pierdute (ingesta-excreta) .
12. prevenirea complicaţiilor şi incidentelor :
 - ae vor face masajul extremităţilor şi mişcări pasive, pentru prevenirea complicaţiilor tromboembolice ;
- în caz de convulsii se căptuşeşte patul cu perne sau pături pentru ca bolnavul să nu se rănească ;
- pentru acelaşi motiv, bolnavi pot fi imobilizaţi ;
- în caz de crize epileptiforme se asează intre arcadele dentare o apărătoare de cauciuc sau lemn (învelite
în mai multe straturi de tifon) ;
- în caz de hemoragii, încă din primele zile se va evita poziţiile vicioase ale extremităţilor paralizate prin
mobilizare pasivă a fiecărei articulaţii de 3-4 ori / zi .
13. urmărirea altor tulburări care pot apărea în starea de comă :
- se vor urmări tonusul muscular, dimensiunile pupilei, apariţia edemelor, coloraţia tegumentelor, halena,
anuntându-se modificările survenite medicului ;
Conştienţa bolnavilor poate fi tulburată temporar, deosebind stări ca :
- apaţia şi stupoarea - dezinteres total faţă de mediu şi persoana ;
- obnubilarea bolnavului senzaţi clare ce se petrece şi pricepe ;
- somnolenţă sau soporul - bolnavul poate fi trezit dar adoarme imediat .

ANESTEZIE - TERAPIE INTENSIVA SI NURSING SPECIFIC , 4 Supravegherea postoperatorie şi

îngrijirile acordate pacienţilor operaţi

Supravegherea postoperatorie şi îngrijirile

acordate pacienţilor operaţi

Supravegherea postoperatorie a pacientului începe din momentul terminării intervenţiei chirurgicale,

din înaintea de a fi transportat în cameră (salon) .
1) reîntoarcerea în cameră (salon) :
Pacientul este adus în cameră (salon) însoţit de medicul anestezist şi de asistenta de anestezie, care va
urmări respiraţia şi modul în care este transportat şi asezat în pat .
Transportul pacientului operat :
- se face cu patul rulant sau căruciorul ;
- pacientul va fi acoperit pentru a fi ferit de curenţi de aer sau schimbările de temperaturv ;
- asistenta va urmări ca tubulatura (dren, sonde, perfuzi) să nu fie comprimată ;
- patul sau căruciorul va fi manevrat fără suscituri sau opriri şi porniri bruşte ;
- poziţia pe cărucior este decubit dorsal, cu capul într-o parte pentru a nu-şi înghiţi eventualele vomismente
;
- asistenta va urmări în timpul transportului : aspectul feţei (cianoză) respiraţia, pulsul şi perfuzia .
Instalarea operatului :
- se face într-o cameră cu mobilier redus şi uşor lavabil, curată, bine aerisită, în semiobscuritate, cu
temperatura 18-200C (căldura excesivă deshidratează şi favorizează hipotermia), prevăzută cu instalaţi de
oxigen şi aparatură pentru aspiraţie ;
- patul este prevăzut cu muşama şi aleză, fără pernă şi anexele pentru a evita escarele .
Poziţiile pacientului în pat :
 transportul de pe cărucior pe pat va fi efectuat de către 3 persoane, ale căror mişcări trebuie să fie
sincrone, pentru a evita bruscarea operatului ;
 poziţia pacientului în pat este variabilă, în funcţie de tipul intervenţiei chirurgicale :
a) cea mai frecventă poziţie este decubit dorsal ,cu capul într-o parte până îşi recapată conştiinţa .
Pentru a favoriza irigarea centrilor cerebrali, patul va fi uşor înclinat ;
b) în alte cazuri poziţia este decubit lateral drept sau stâng, care se va schimba din 30 în 30 de minute
pentru a uşura drenajul căilor respiratorii, poziţie ce împiedică lichidul de vărsătură să pătrundă în căile
aeriene ;
c) în cazuri particulare (obezi, cardiaci, operaţii pe sân, pe torace) operatul va fi aşezat în poziţie
semişezând - poziţie fowler - cu genunchii flectaţi cu un sul sub ei .
Aceste poziţi se pot menţine uşor într-un pat de reaminare, prevăzut cu mecanisme care permit
manevrarea cu blândeţe şi instalarea comodă a pacientului .
2) supravegherea operatului :

- este sarcina fundamentală a asistentei meicale ;

- este permanentă în vederea depisării precoce a incidentelor şi complicaţiilor postoperatorii, precum şi
pentru a sesiza mici modificări sau acuze subiective (durerea) şi să administreze la timp tratamentul prescris .
(1) elemente de supravegheat : supravegherea operatului se bazează pe date clinice şi pe rezultatele
examenelor complementare .
a) date clinice
1. ASPECTUL GENERAL AL OPERATULUI :
 - coloraţia pielii (normală este roz) sesizând paloarea şi cianoza ;
- coloraţia unghiilor, urmărind apariţia cianozei ;
- starea extremităţilor, paloarea sau răcirea nasului, urechilor, mâinilor şi picioarelor ;
- starea mucoaselor - limbă uscată sau umedă - care indică starea de deshidratare a operatului ;
- stare de calm sau agitaţie - toropeala sau agitaţie extremă exprimă o complicaţie chirurgicală (hemoragie
internă, peritonită postoperatorie) .
2. DIFERITI PARAMETRI FIZIOLOGICI :
- tensiunea arterială se măsoară de câte ori este nevoie în primele două ore după operaţie, din 15 în 15
minute, din 30 în 30 minnute, în următoarele 6 ore şi din oră în oră pentru următoarele 16 ore, notând datele în
foaia de reanimare ;
- pulsul se măsoară la 10-15 minute, urmărind frecvenţa, ritmicitatea, amplitudinea, care se notează . În
caz de bradicardie şi tahicardie se anunta medicul .
- respiraţia - se notează frecvenţa, amplitudinea, ritmicitatea, se anunţă medicul în caz de tuse sau
expectoraţie, sau de modificarea respiraţiei, medicul recomandând o aspiraţie pentru îndepărtarea
mucozităţilor din faringe sau recomandă administrarea de oxigen ;
- temperatura se măsoară dimineaţa şi seara şi se notează .
3. PIERDERILE LICHIDIENE SAU SANGUINE :
- urina : se reia, emisia de urină în prima parte a zilei, cantitatea de urină nu este abundentă, în două zile
revine la normal .
 se măsoară cantitatea şi se observă aspectul ;
 dacă emisia de urină lipseşte se practică sondajul vezical .
- scaunul - se reia în următoarele 2-3 zile, precedat de eliminarea de gaze . Dacă nu se reia se face o
clismă evacuatoare şi se foloseşte de tubul de gaze .
- transpiraţia - se notează când apare, deoarece când este abundentă apar pierderi importante de apă ;
- vomismentele - se notează cantitatea, aspectul şi caracterul (hiloasă, alimentară, sanguinolentă) ;
- pierderile prin drenaj se notează aspectul şi cantitatea pentru fiecare dren în parte .
4. ALTE SEMNE CLINICE :
- sunt urmărite de chirurg şi anestezist : starea abdomenului (balonare, contractare, accelere a
peristaltismului intestinal) starea aparatului respirator .
b) examene complementare - completează datele clinice :
- radiografii pulmonare - în cazul operaţiei unor complicaţii pulmonare post-operatori ;
- teste de coagulare, de protrombină, teste de toleranţă la heparină ce permit depistarea complicaţiilor ca
tromboza venoasă ;
- hemograma şi hemotocritul - indică exact pierderile sanguine, gradul de anemie ;
- examenul de urină - care relavă concentraţia de uree şi electroliţii din urină ;
- examenul clinic al lichidului de drenaj, special în cazul fistulei digestiv postoperatorii, compensarea
exactă a pierderilor substituind o necesitate vitală .
(2) foaia de temperatură, foaia de reaminare, foi speciale de reaminare şi supraveghere
Datele clinice şi biologice vor fi consemnate de asistenta medicală în foaia de temperatură (de
supraveghere) sau în foaia de reaminare .
Asistenta va completa corect şi la timp aceste foi, oferind echipei chirurgicale informaţii privind starea
de sănătate postoperatorie a pacientului .
a) foaia de temperatură - se va nota :
- temperatura dimineaţa şi seara ;
- pulsul ;
- diureza ;
- valorile tensiunii arteriale ;
- scaunul ;
- ziua operaţiei, urmărind apoi numărătoarea zilelor (1,2,3…), ziua operaţiei nu se numerotează fiind
denumită „ziua chirurgului” sau ziua 0 ;
- medicamentele administrate înainte şi după intervenţia chirurgicală, precum şi dozele ;
- îngrijirile pre şi postoperatorii (sondaj vezical, clismă) .
b) foaia de reaminare - completează datele din foaia de temperatură şi dă posibilitatea de a urmări
bilanţul lichidian din zilele postoperatorii, până la reluarea tranzitului digestiv şi a alimentaţiei normale .
Este completată în serviciul de terapie intensivă pentru pacienţii care postoperator au nevoie de
perfuzie mai multe zile după operaţie .

Se va nota :
 cantitatea de lichide ieşite sau pierdute reprezentate prin :
 volumul diurezei ;
 volumul aspiraţiilor gastrointestinale şi al vărsăturilor ;
 alte pierderi : dren, fistule, diaree, transpiraţii .
 cantitatea de lichide intrate prin :
 perfuzii cu seruri glucozate (cantitatea şi concentraţia) cu seruri clorurate, cu hidrolizate de proteine .
Perfuziile cu sânge, plasmă, masă eritrocitară, nu vor fi încorporate în capitolul intrări în bilantul
lichidian, deoarece au un rol esenţial în refacerea masei sanguine diminuate în cursul actului operator şi nu
reprezintă un aport hidric .
Băuturi - bilantul hidric reprezintă raportul dintre ingesta şi excreta .
Când cantitatea de lichide ingerate este mică, se va completa prin soluţii administrate parenteral, până
la reluarea funcţiilor digestive . Semnele clinice prin care se traduce perturbarea raportului ingesta-excreta
sunt : uscăciunea limbii, a pielii, manifestări de deshidratare, balonare .
c) foile speciale de reanimare şi supraveghere :
Sunt foi ce aparţin sectiei de terapie intensiva (STI) în care sunt internaţi pacienti cu intervenţii
chirurgicale mari, fapt ce impune îngrijiri speciale, controale biologice numeroase (intervenţi pe cord deschis,
transplant de rinichi, ficat, inimă) .
Pe aceste foi sunt notate date separate de cele trecute pe foaia de temperatură şi foaia de reaminare .
Aceste foi oferă date complete asupra stării operatului şi a evoluţiei sale post-operatorii .
3) îngrijiri acordate pacienţilor operaţi
De calitatea acestor îngrijiri depinde evoluţia postoperatori şi absenţa complicaţiilor .
În momentul trezirii şi până atunci asistenta va supraveghea permanent operatul pentru a împiedica
eventualele incidente şi urmările lor :
- vărsăturile - asistenta va aşeza operatul cu capul într-o parte, fără pernă, pentru evitarea trecerii
acestora în căile respiratori ;
- agitaţia : prezenţa asistentei este obligatoriu lângă pacient : la trezire în starea de semiconştienţă,
operatul tinde să tragă pansamentele, drenurile sau sondele ;
- imprudenţe posibile : să vrea să coboare din pat, să vrea să bea apă (asistenta îi va da să bea o jumatate
de linguriţă de apă după trezire dacă operatul nu a vomitat in ultimile 2 ore .
Imediat după trezire : asistenta va menţine pacientul în decubit dorsal primele ore, decubit lateral
drept sau stâng, apoi semişezând (cei peste 50 ani), exceptând pacienţii operaţi cu rahianestezie .
 asistenta va asigura confortul plasându-i bine perna, verificând ca cearceaful să nu aibe cute intinzând
bine cearceaful înainte de culcare, îi va curaţa gura, menţinând-o umedă în permanenţă ;
 lenjeria de corp va fi schimbată zilnic sau de câte ori este nevoie ;
 bazinetul sau urinarul vor fi încălzite la temperatura corpului, apoi puse pacientului, iar după folosirea
lor se face toaleta perianală ;
 va recomanda pacientului mişcări în pat, să se întoarcă de pe o parte pe alta singur, să-şi mişte
picioarele, mâinile, să se ridice în poziţie semişezând pentru a pregăti sculatul din pat precoce .
Primele zile postoperatorii : sunt cele mai dificile pentru pacient deoarece în aceste zile îngrijirile
sunt foarte numeroase .
Aceste îingrijiri sunt de ordin general şi de ordin local
Îngriji de ordin general :
a) lupta împotriva durerii
Cunoscând caracterul dureriişi la indicaţia medicului se vor administra calmante .
După intervenţii chirurgicale asupra organelor interne, durerile pot fi superficiale, de origine parietală
sau profunde de origine viscerală .
Durerile parietale - apar datorită tracţiunii musculare, asupra suturilor profunde, atunci când
pacientul se mişcă, datorită unui hematom la nivelul plăgii, ceea ce duce la instalarea durerii prin distensie .
Pentru calmarea acestor dureri sunt suficente analgezice sau intervenţii chirurgicale în caz de
hematom .
Durerile profunde - au mai multe cauze :
 distensii viscerale ale tubului digestiv ;
 congestie pelviană ;
 colici abdominale ;
 dureri legate de dren (este prea profund sau astupat) .
În cazul operaţiilor de membre durerea poate fi cauzată şi de un pansament prea strâns sau înbibat cu
sânge sau secreţii . Nu sunt contraindicaţii în a schimba pansamentul .
Cel care prescrie analgezicele este medicul chirurg care a efectuat intervenţia chirurgicală .
b) lupta împotriva insomniei : se pot administra ceaiuri calmante, se asigură un climat de linişte şi se
administrează hipnotice .
 c) lupta împotriva anxietăţii :
Frica de durere, de complicaţii, de sechele face prezentă anxietatea operatului . Aici intervine rolul
moral al asistentei medicale care va trebui să facă operatul să aibă încredere în echipa de chirurgi şi asistentă,
medic şi să-l asigure ca vindecarea va fi fără complicaţii sau sechele .
d) lupta împotriva complicaţiilor pulmonare :
La persoanele învârstă, persoanele cu obezitate sau pacienţii pulmonari cronici, expuşi complicaţiilor
pulmonare prin staza secreţiilor bronşice şi suprainfecţie, este necesară o profilaxie activă prin :
 dezinfecţie nozofaringiană ;
 evitarea frigului (noaptea) ;
 exerciţi respiratorii de 2 ori pe zi ;
 obligarea pacientului să scipe, provocarea tusei ;
 asocierea aerosolilor cu antibiotice cu aerosoli cu produse fluidizante ale secreţiilor bronşice .
e) lupta împotriva distensiei digestive :
Toate intervenţiile chirurugicale abdominale sunt urmate de pareze intestinale, cu retenţie de gaze şi
lichide intestinale . Acestea sunt de scurtă durată, nedepăşind 3 zile . Aceasta distensie abdominală devine
nocivă când se prelungeşte şi antrenează întârziera tranzitul intestinal, împiedică o alimentaţie normală şi
favorizează eviscerare postoperatorie .
Până la reluarea tranzitului intestinal, se practică tubul de gaze, clisme evacuatoare mici şi repetate,
purgative uşoare care favorizează reluarea funcţiilor intestinale . Se administrează şi produse care favorizează
reluarea pristaltismului intestinal sau în anumite cazuri se instalează o aspiratie continuă cu o sondă
gastroduodenală .
f) lupta împotriva stazei venoase :
La bolnavii imobilizaţi la pat, lupta contra stazei venoase se va efectua prin mişcări active si contracţii
musculare statice ale membrelor inferioare alternate cu perioadele de repaus (10 contracţii succesive - pauză)
repetate de mai multe ori pe zi, prin flexia şi extensia degetelor de la piciore, flexia si extensia genunchilor,
mişcări de pedalare în pat, antrenând şi circulaţia şoldului .
Sculatul din pat precoce reprezintă metoda cea mai eficace pentru prevenirea complicaţiilor venoase
În afara contraindicaţiilor, toţi operaţii se vor ridica din pat în seara zilei intervenţiei sau a 2 zi
dimineaţa .
Această metodă este benefică deoarece favorizează şi amplitudinea respiratorie, ventilaţia pulmonară,
tusea şi expectoraţia, accelerează reluarea tranzitului intestinal şi influenţează în mod pozitiv psihicul
bolnavului .
Înainte de ridicarea din pat se va verifica dacă pacientul nu prezintă edeme ale membrelor inferioare,
se va masura T.A.tensiunea arterială culcat şi în ortostatism .
Ridicarea se va face treptat şi cu ajutorul asistentei medicale .
g) lupta împotriva complicaţiilor de decubit : escarele - sunt produse de o imobilizare la pat de o
lunga durata .
Pentru a preveni apariţia escarele :
 lenjeria de pat şi de corp permanent curată, uscată şi bine întinsă, fără cute, fără frimituri pe pat ;
 mentinerea curată şi uscată a pielii, care după baie se va unge ;
 schimbarea de poziţie - la fiecare 2 ore ;
 masajul regiunilor expuse escarelor ;
 folosirea saltelelor anti escare .
h) rehidratarea :
După intervenţii chirurgicale, în speial pe tubul digestiv, alimentaţia normală se reia după o perioadă
relativ lungă . Până la reluarea acesteia este necesar să se administreze o raţie hidrică, electrolitică şi calorică
suficient acoperirii necesităţilor cotidiene .
Necesităţile de apă ale organismului sunt, în medie 2000-2500 ml pe zi .
Această cantitate va fi furnizată sub formă de :
- ceai 300 ml în prima zi administrate cu linguriţa ;
500 ml a 2 zi;
1000 ml a 3 zi;
- perfuzii - rehidratare venoasă completează necesitatea zilnică, se va ţine cont de starea cardiacă şi renală
a operatului, iar ritmul picaturilor nu va fi rapid .
Perfuziile venoase aduc organismului necesarul de apă, electroliţi şi calorii .
Eficacitatea rehidratării va fi controlată prin cantitatea de uronă eliminată, prin curba diurezei .
i) alimentaţia şi realimentaţia :
În cazurile simple, de chirurgie obişnuită se va ţine cont de următoarele principii :
 bolnavul va bea lichide atunci când nu vomită ;
 va mânca după ce a avut scaun precoce sau după emisia de gaze ;
 nu va consuma fructe crude sau glucide în exces .
În ziua operaţiei, pacientul va bea apă cu linguriţa, rehidratarea fiind completată cu perfuzii .
După 24 ore va primi - ceai, citronade, zeamă de supă de zarzavat. a 2 zi - ceai, citronadă îndulcită,
lapte cu ceai zeamă de la supa de zarzavat, a 3 zi - iaurt, fidea sau tăieţei cu lapte, piure de cartofi, biscuiţi .
După reluarea tranzitului intestinal : carne de pui , peşte alb şi se revine treptat la alimentaţia
obişnuită : cremă de lapte, concentart de lapte, zahăr (1700 calorii) .
În cazuri speciale - o anorexie rebelă sau vărsături realimentarea este deficită şi alimentele vor fi
mixate, mesele vor fi servite în cantităţi mici, repartizate în 6-7 reprize, cu valoare calorică mare .
În cazul alimentării prin sondă nazală permanentă se vor folosi soluţii nutritive ce ajung până la 3000
decalorii : ou crud, lapte, zeamă de carne, carne mixată .
Câteva precauţii prin alimentaţia prin sondă :

 ritmul curgerii lichidului trebuie să fie acelaşi ca la perfuzie ;

 se testează treptat toleranţa la alimentele introduse ;
 alimentele trebuie menţinute la temperatura corpului ;
 la sfârşit se va introduce apă, atât pentru curăţirea sondei cât şi pentru a se administra necesarul apă .

ANESTEZIE - TERAPIE INTENSIVA SI NURSING SPECIFIC , 3 Pregătirea preoperatori şi îngrijirea

postoperatorie
Pregătirea preoperatori şi îngrijirea postoperatorie

Pregatirea preoperatorie :
1) pregatirea fizică şi psihică a pacientului
2) pregatirea generală :
1. bilanţ clinic ;
2. bilanţ paraclinic .
3) pregătirea pentru operaţie (îngrijiri preoperatorii)
Scop :
 pregătirea pacientului înaintea intervenţiei chirurgicale pentru prevenirea infecţiilor postoperatorii ;
 neutralizarea surselor de suprainfectie, care au originea : la nivelul pielii (incizie), la distanţă (noso-
faingian sau vezica urinară) ;
 reducerea posibilităţilor de contaminare ale pielii prin utilizarea de antiseptice ;
 depistarea şi semnalarea unor leziuni cutanate, infectii ORL sau urinare recente, paraziti externi,
posibilităţi de alergie .
1) pregătirea fizică şi psihică a pacientului :

În secţia de chirurgie li se asigură confort fizic şi psihic .

Pacienţii internati sunt agitaţi, inhibaţi de teama intervenţiei chirurgicale, de diagnosticul inprevizibil,
de anestezie, de durere, de moarte, de aceea asistenta trebuie să înlăture starea de anxietate în care se găseşte
pacientul înainte de oeratie, explicându-i ce se va întâmpla cu el în timpul transportului şi în sala de
preanestezie, cum va fi aşezat pe masa de operaţie şi să-l asigure că va fi însoţit şi ajutat .
Asistenta trebuie să aibe un comportament care să inspire incredere pacientului .
2) pregatirea generală
a) bilantul clinic :
1. bilanţul clinic general - asistenta are obligaţia :
 să observe şi să consemneze aspectul general al pacientului, înălţimea şi greutate sa (obezitatea şi
casexia), vârsta aparentă şi reală, aspectul pielii (starea de hidratare sau de deshidratare a organismului),
ţinuta, faciesul, mersul, starea psihică ;
 să urmărească necesităţile pacientului şi manifestările de dependenţă generate de nesatisfacere
nevoilor ;
 să ia cunostinţă de situaţia globală în care se află pacientul, remarcând detaliile importante,
schimbările care apar în evoluţia lui, utile pentru explorarea preoperatorie ;
 să culeagă date de la familia pacientului şi de la pacient cu atenţie şi minuţiozitate pentru a nu scăpa
probleme importante şi pentru a face o evaluare corecta a lor ;
 toate datele privind starea generală a pacientului şi evoluţia bolii acestuia se noteaza în foaia de
observaţtie şi planul de îngrijire pentru a obţine un tablou clinic exact ;
2. culegerea de date privind antecedentele pacientului :
a. familiale :
- dacă în familie au fost bolnavi cu :
 neoplasme ;
 diabet ;
 hipertensiune arterială ;
 cardiopatii ;
 tuberculoză ;
b. chirurgicale :
- dacă a mai suferit alte intervenţii ;
- dacă au avut evoluţie bună ;
- dacă au avut obligaţii .
c. patologice :
- se vor nota bolile care au influenţă asupra anesteziei şi intervenţiei ;
- dacă au avut afecţiuni pulmonare şi dacă este fumător ;
- afecţiuni cardiace ;
- diabet, etilism ;
- epilepsie .
3. urmărirea şi măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative :
- se va urmări, măsura şi nota :
 tensiunea arterială ;
 pulsul ;
 respiraţia ;
 temperatura ;
 diureza ;
 scaunul .
4. examenul clinic pe aparate :
Este efectuat de medic prin :
 inspecţie ;
 palpare ;
 percuţie ;
 ascultaţie .
b) bilantul paraclinic - completează examenul clinic :
1. examene de rutină - sunt examene de laborator, obligatorii înaintea tuturor intervenţiilor
chirurgicale, indiferent de timpul avut la dispoziţie pentru pregătirea şi indiferent de starea generală a
pacientului :
- TS, TC ;
- determinarea grupei sanguine ;
- hematocrit ;
- glicemie ;
- uree sanguină .
2. examene complete :
 hemoleucogramă completă ;
 VSH ;
 ionogramă ;
 E.A.B. (echilibru acido-bazic) ;
 coagulograma completă ;
 probe de disproteinemie ;
 proteinemie ;
 transaminaze ;
 examen de urină ;
 electrocardiograma ;
 radiografie sau radioscopie pulmonară ;
2. examene speciale : sunt în funcţie de aparatul sau organul pe care se intervine :
a. exploararea aparatului respiorator :
- radioscopiea sau radiografia pulmonara ;
- bronhografia ;
- tomografia ;
- exploararea funcţiei pulmonare - spirometria ;
- examenul sputei .
b. exploararea aparatului cardiovascular :
- probe de efort ;
- oscilometrie, oscilografie ;
- electrocardiograma, fonocardiograma ;
- examenul fundului de ochi (hipertensive) ;
- examene radiologice :
 arteriografie ;
 angiocardiografie ;
 flebiografie .
 explorări izotopice ;
 cateterism cardiac ;
 recoltare de sange pentru :
o colesterol ;
o lipemie .
c. explorarea tubului digestiv :
- exmenul radiologic :
 cu substanţă de contrast :
o esofag baritat ;
o tranzit baritat ;
o irigografie .
 fără substanţă de contrast :
o esofagoscopie ;
o gastroscopie ;
o duodenaloscopie ;
o colonoscopie ;
o rectoscopie ;
o anuscopie .
 chimismul gastric ;
 tubajul duodenal ;
 examenul materiilor fecale ;
 examenul cu izotopi radioactivi ;
 tomografia .
d. examenul funcţiei hepatice :
- exploararea funcţiei excretoare biliare :
 tubaj duodenal ;
 recoltări de sânge pentru bilirubină, colesterol .
 exploararea funcţiei de coagulare :
o coagulograma completă ;
o fibrinogen .
 exploararea funcţiei metabolice :
o electroforeză, dozare de proteine ;
o probe de disproitenemie ;
o lipide, colesterol ;
o glicemie .
- exploararea pancreasului :
 scintigrafia ;
 arteriografie selectivă pancreatică ;
 duodenoscopie ;
 tubaj duodenal (testul secreţiei) ;
 pancreatografie;
c. exploararea funcţiei renale :
- examenul de urină complet, urocultură, ADDIS ;
- examenul de sânge : uree, acid uric, creatinină, ionogramă, E.A.B. ;
- examene endoscopice :
 citoscopie ;
 cromocistoscopie .
 examene radiologice :
 urografie intravenos ;
 cistografie ;
 pielografie .
- examene izotopice :
 scintigrama renală ;
 renogramă izotopică .
3) pregătirea pentru operaţie - se face în funcţie de timpul avut la dispozitie şi de starea generală a
pacientului .
1. timp suficient, pacient independent :
În ziua precedentă :
1. repaus ;
2. regim alimentar :
 uşor digerabil ;
 consum de lichide pentru :
o menţinerea tensiuni arteriale ;
o dezintoxicare şi mărirea diurezei ;
o diminuarea setei postoperatorii ;
o diminuarea acidozei postoperatorie .
2. alte pregătiri pentru investigaţi specifice :
 antibioterapie când se anticipează apariţia unei infecţii postoperatorii ;
 spălături vaginale repetate cu antiseptice pentru intervenţii ginecologice ;
 spălătură gastrică în intervenţii pe stomac .
În seara zilei precedente :
a) pregatirea pielii :
- baia generală, duş, inclusiv spălatul părului (după clismă evacuatoare) ;
- se limpezeste abundent ;
- se şterge foarte bine ;
- se verifică regiunea inghinală, ombilicul, axila, unghiile (scurte, fără lac de unghi), picioarele, spatiile
interdigitale ;
- toaleta bucodentară ;
- toaleta nasului ;
- ras :
 cât mai aproape de momentul intervenţiei pentru a evita proliferarea germenilor la nivelul excoriaţiilor
cutanate ;
 cât mai larg, în funcţie de zonă ;
 cu aparat de ras propriu sau cremă depilatoare ;
 badijonaj cu alcool sau alte soluţii antiseptice colorate ;
 pansament antiseptic uscat .
2. pregatirea tubului digestiv :
 clismă evacuatoare (cu excepţia intervenţiilor pe rectocolon) nu se dau purgative şi se face dus dupa
clismă ;
 alimentaţie lejeră :
 supă de legume ;
 băuturi dulci .
În ziua intervenţiei :
- pacientul nu mai bea, nu mai manâncă ;
a) în cameră (salon) :
- se mai face eventual, o clismă cu 4 ore înaintea intervenţiei ;
- se indepărtează bijuteriile ;
- se îndepărtează proteza dentară mobilă (cană cu apă) ;
- se rebadijonează cu antiseptic colorat „regiunea rasă” l
- se îmbracă pacientul cu lenjerie curată în functie de intervenţie ;
- se pregătesc documentele : foaia de observaţie, analize, radiografii, care vor insoţi pacientul .
b) transportul pacientului în sala de operaţie :
- se face insoţit de asistenta medicală, care are obligaţia să predea pacientul asistentei de anestezie,
împreună cu foaia de observaţie , documentaţia şi alte observaţii survenite ulterior şi foarte importante pentru
intervenţia chirurgicală ;
- se face cu brancard, pat rulant în funcţie de boală şi bolnav ;
- pacientul trebuie să fie aşezat confortabil şi acoperit .
c) în sala de preanestezie :
- se verifică regiunea rasă şi se notează eventualele escoriaţii (eczeme, intertigo) ;
- se verifică starea de curaţenie : regiunea inghinală, ombilicul, axile, spaţiile interdigitale, unghiile ;
- se verifică dacaă s-a îndepărtat proteza dentară ;
- se pregătesc zonele pentru perfuzie, prin badijonare cu antiseptice colorate ;
- instalarea sondei urinare (sau după caz se goleşte vezica urinară de către asistenta de sală, după spălatul
chirurgical al mâinilor, îmbrăcatul cu echipament steril, câmp steril) în zona genito-urinară .
d) în sala de operaţie :
- se execută ultima parte a pregătirii pacientului ;
- se instalează şi fixează pacientul pe masa de operaţie ;
- monitorizarea funcţiile vitale ;
- obţinerea unui abord venos (ac simplu, branulă, cateter) ;
- pregătirea câmpului operator ;
- badijonarea cu alcool pentru degresarea şi curăţirea pielii de antisepticulul anterior ;
- badijonarea cu tinctură de iod (sau antiseptic colorat) se face începând cu linia de incizie, de la centru
către periferie şi se termină cu zonele septice ;
- aistenta ajută la instalarea câmpului steril împreună cu medicul .
B) timp suficient, pacient dependent :
- este obligatoriu 2 toalete generale la pat, în 24 ore ( cu săpun antiseptic) ;
- în rest este aceeaşi pregătire ca pentru pacientul independent .
C) pregătirea pacientului în urgenţe chirurgicale :
- timpul avut la dispoziţie fiind foarte scurt, pregătirea pacientului se face în acelaşi timp cu pregătirea sălii
şi a chirurgilor ;
- pregătirea constă în :
 spălarea cu apă şi săpun, numai a zonelor cu risc ;
 raderea cu atenţie, pentru a nu provoca escoriaţii ;
 badijonarea zonei cu un antiseptice colorat ;
 eventualele plăgi prezente se vor pansa şi se vor proteja foarte atent ;
 golirea conţinutului gastric, prin spălătură gastrică (dacă este cazul) ;
 apoi pregătirea preoperatorie este aceeaşi ca pentru pacientul independent .

Rolul moral al asistentei medicale

- este de a-l liniştii pe pacient şi de a-i da încredere . Aceasta se realizează prin :

 modul de a vorbi cu pacientul ;
 asigurarea că anestezia şi intervenţia sunt benigne ;
 exemplu de reuşită a unui operat cu aceeaşi intervenţie ;
 de a nu face aprecieri personale asupra chirurgului, anestezistului, intervenţiei şi diagnostivcului .
Concluzii :

 rolul pregătirii preoperatorii a pacientului deţine un rol important în prevenirea infecţiilor

nosocomiale ;
 întărirea legăturilor dintre asietnta medicală din secţia de chirurgie, terapie intensivă şi cele care
lucrează în sălile de operaţie şi anestezie este foarte importantă .

ANESTEZIE - TERAPIE INTENSIVA SI NURSING SPECIFIC , 2 Îngrijiri specifice acordate

pacienţilor aflaţi în serviciul de terapie intensivă
Îngrijiri specifice acordate pacienţilor aflaţi
în serviciul de terapie intensivă

Pacienţii în stare gravă necesită o urmarire permanentă şi tratament susţinut .

Deoarece acestea prezintă dezechilibre funcţionale grave sunt monotorizate şi îngrijiţi în serviciul de
terapie intensivă (STI) unde există posibilităţi de tehnice speciale cu aparaturi performante .
În serviciul de terapie intensivă se internează pacienţi, indiferent de specialitatea de care aparţin,
deoarece problemele de echilibrare funcţională sunt indentice la pacienţii cardiaci, renali, hepatici,
neurologici, intoxicaţi, traumatizaţi, cu dezechilibru hidroelectrolitic, în stare de şoc chirurgical .
Obiectivul major în îngrijirea acestora pacienţi este susţinerea funcţiilor vitale .
Asistenta din serviciul de terapie intensivţ trebuie să cunoască :
 tehnicile curente din toate specialitaţile ;
 tehnicile de specialitate (resuscitare : masaj cardiac, respiraţie artificială, intubaţie orofaringiană şi
traheală, dezobstruarea căilor aeriene superioare, monitorizare, E.K.G., aerosoli, oxigeno-terapie) ;
 măsuri de urgentă ;
 îngrijirea pacineţilor imobilizaţi ;
 să cunoască manevrarea unor aparate complexe care se află în dotarea compartimentului serviciului
de terapie intensivă :
o aparate de ventilaţie artificială ;
o truse de intubaţie traheală ;
o truse e traheostomie ;
o truse de cateterism venos ;
o sonde vezicale ;
o sonde de intubaţie digestivă ;
o laringoscop ;
o defibrilatoare .

Aceste aparate trebuie să fie în permanenţă în stare de funcţionalitte . De asemenea este obligatoriu ca
în terpie intensivă să existe o rezervă de soluţie perfuzabilă : glucoză 5%, ser fiziologic, soluţie de natriu clor şi
bicarbonat, manitol 10-20% .
Foaia de observaţie :
Primirea pacienţilor în serviciul de terapie intensivă trebuie făcută operativ, fără pierderi de timp cu
probleme administrative .
 se face aprecierea rapidă a funcţiilor vitale : respiraţia, puls, tensiune arterială ;
 se observă pacientul prin implicarea organelor de simţ (vedere, auzz, miros,
atingere) şi simptome astfel :
o faţă tristă, suferindă
o agitaţie sau adinamie ;
o coloraţia tegumentului ;
o erupţia pielii ;
o intonaţia vocii, gemete, plângeri ;
o căldura tegumentului,induraţia .
 se mai apreciează : starea de constientă, obezitate, denutriţie, deshidratare, mobilitate .
Pacienţii aflaţi în terapie intensivă sunt imobilizaţi la pat :
 fie din cauza unei stări patologice care face imposibilă mişcarea ;
 fie ca o măsură preventivă faţă de unele complicaţii (embolii, hemoragii) ;
 fie ca o măsură terapeutică (traumatisme, fracturi, infarct miocardic) .
Problemele posibile la pacienţii din serviciul de terapie intensivă
1. respiraţie ineficientă
1. obstrucţia căilor aeriene superioare (C.A.S.) . În sindromul de obstrucţie a căilor aeriene superioare
sunt prezente semnele clinice ale hipoxiei :
 respiraţie superficială, zgomotoasă (stridor) cu tiraj costal şi supraclavicular ;
 stare de agitaţie extremă cu senzaţie de moarte iminentă ;
 globi oculari exoftalmici ;
 transpiraţii reci
 cianoză ;
 tahicardie, iniţial, apoi bradicardie urmată de un stop cardio-respirator ;
 mitriază (dilatarea pupilelor peste dimensiunile obişnuite) .
2. alterarea funcţionalităţii centrului respirator :
 cefalee ;
 vărsături ;
 vertij, tulburări vizuale ;
 tulburări psihice ;
 tulburări vegetative .
3. modificarea integrităţii cutiei toracice :
 durere ;
 cianoză ;
 asimetria celor 2 hemitoraceîn mişcările respiratorii .
4. unele colecţii patologice pleurale (hemotorax, pneumotorax) :
 limitarea mişcărilor respiratori ;
 tiraj intercostal inspirator ;
 cianoză ;
 dispnee cu ortopnee ;
 tuse .
În cazul respiraţiei ineficente pot apărea 3 tipuri de dispnee :
 dispnee de tip cheyne-stockes - hemoragii cerebrale, insuficienţă circulatorie ;
 dispnee de tip kusmaul - infecţii grave, comă diabetică, agonie ;
 dispnee de tip biot - mişcări respiratorii ritmice dar despărţite prin pauze mai lungi de 10-30 secunde
(meningite, stări comatoase, agonie) .
1. circulaţie inadecvată
1. apare în stare de şoc şi în insuficienţă circulatorie periferică
Indiferent de cauză în starea de şoc se instalează o perturbare a circulaţiei si a proceselor metabolice
la nivelul ţesuturilor .
 pacientul stă în decubit dorsal, inert, somnolent, indiferent sau agitat ;
 facies palid, cu privire „în gol” ;
 tegumente reci, palide, uneori cianotice cu transpiraţii vâscoase şi reci ;
 ochi încercănaţi şi inflamaţi în orbite ;
 buzele uscate, frecvent cianotice ;
 cianoza unghiilor ;
 tahicardie frecvent peste 100 bătăi / minut ;
 hipotensiune arterială ;
 polipnee superficială (dispnee cu tahipnee şi bătăi ale aripilor nasului) ;
 oligurie extremă până la anurie ;
 venele periferice colabate (imposibil de puncţionat) ;
 abdomen meteorizat ;
 agitaţie, obnubilare (dezorientare), comă din cauza hipoxiei cerebrale .
2. legat de hipovolemie posthemoragică
 paloare ;
 ameţeli , vâjiituri în ureche, lipotimie ;
 extremităţi reci ;
 sete intensă, gură uscată ;
 puls acelerat (100-120 batai /minut) ;
 tensiunea arterială scăzută ;
 respiraţie accelerată, superficială .
3. legat de hipovolemie (scăderea cantităţi de lichide din organism) prin deshidratare
 ochi înfundaţi în orbite ;
 facies palid ;
 tegumentul şi masele musculare sunt flasce şi hipotone ;
 uscăciunea pieli şi a mucoaselor ;
 sete .
4. legat de tulburări de ritm ventricular amenintător de viaţă :
 extrasistole ventriculare cuplate ;
 tahicardie ventriculară paroxistă ;
 fibrilaţie ventriculară (frecvenţa de 300-400 impulsuri / minut, complet neregulate) .
1. alimentaţie inadecvată prin deficit
1. legat de aport insuficent de factori nutritivi : calitativ şi cantitativ
 anorexie ;
 pierdere în greutate ;
 consum redus de alimente ;
 slăbiciune
2. legat de lipsa refluxului de deglutiţie (comatoşi)
- alterarea sau pierderea totală a funcţiilor vegetative
3. din cauza vărsăturilor incoercibile :
 vărsături alimentare, biliare sau mucozităţ ;
 hemateneză (sânge în vomă) .
1. administrarea inadecvată prin surplus
 legat de raport în exces :
o hidratarea .
5. mobilitatea parţială sau totală
Semne şi simptome :
 slăbiciune;
 comă, leşin ;
 deficit al forţei musculare (hemiplagii, paralizii) .
6. alterarea stării de conştienţă
Afectarea SNC prin intoxicaţii, traumatism craniao-cerebral, dezechilibru hidric .
 comă ;
 delir, confuzie ;
 agitaţie sau apatie ;
 dificultatea de a înţelege ;
 dezorientare în timp şi spaţiu .
7. eliminare adecvată în exces
Cauzată de :
 vărsături ;
 diaree ;
 poliurie ;
 eliminări patologice : hemateneză, melană, supuraţi, hematuric .
8. eliminarea deficitară
Cauzată de :
 oligurie ;
 constipaţie ;
9. hipersomnie - din cauza epuizării, din cauza unor afecţiuni organice (cerebrale,
dezechilibre), sau din cauza efectului terapeutic al medicamentelor :
- prelungirea duratei şi profunzimei somnului .
1. insomnie - din cauza anxietăţii, durerii, ambianta inadecvată :
 ore insuficente de somn ;
 treziri frecvente .
11. hipertermie - din cauza unui proces inflamtor sau din cauza dereglării centrului termic .
12. hipotermie - din cauza insuficenţei circulatorii periferice (şocul) sau supunerii la
intemperi (frig) .
13. risc de accidente (atingerea integrităţii fizice) : din cauza agitaţiei psiho-motorii sau din
cauza stării de inconştienţă (loviri, căderi) .
14. comunicare verbala inadecvată - legat de modificarea stării de constienţă :
- nu comunică verbal, dar reacţionează la stimulii nervoşi, mângâiere sau chiar afectivitate .
1. depresia - legat de deficultatea de a se adapta bolii :
 apatie ;
 tristeţe ;
 idei pesimiste .
1. lipsa de acces la asistenta spirituală (frustrare) legat de incapacitatea de a participa la activităţi
religioase
 dorinta de a fi vizitat de un preot ;
 preocupare pentru asistenţa religioasă .
Obiective - vizează :
 sustinerea şi restabilirea funcţiilor biologice afectate (cardio-circulatorii, respiratorii, excretorii,
metabolice, neuropsihice) ;
 corectarea dezechilibrului hidroelectrolitice;
 asigurarea unui aport caloric crescut ;
 punerea în repaus a tubului digestiv (H.D.S.) ;
 combaterea hipovolemiei ;
 imobilizare la pat şi asigurarea condiţiilor de monotorizare şi de îngrijire a pacienţilor imobilizaţi ;
 menţinerea diurezei, monotorizarea permanenta prin sondă ;
 liniştea pacientului ;
 combateea hiper şi hipotermiei ;
 indentificarea cauzelor care ar putea determina complicaţii şi prevenirea complicaţiilor .
Intervenţiile asistentei :
Intervenţiile se fac în funcţie de particularităţile cazului aflat în îngrijire şi în funcţie de priorităţi .
Asistenta :
 permeabilizează căile respiratorii :
o aspiră secreţiile cavităţilor nazale şi secreţiile traheo-bronşice cu sonda de aspiraţie ;
o plasează pipeta guedel între arcadele dentare
 asigură posibilităţile de administrare a oxigenului şi de eliminare a dioxidului de carbon :
o sonda de oxigen poate fi plasată în pipa Guedel sau la nivelul nazofaringian .
 sustine funcţia ventilatorie (cu balon Ruben) ;
 pozitionează pacientul în decubit dorsal sau lateral - având degajate căile aeriene ;
 supravegheaza comportamentul pacientului ;
 urmăreşte starea de conştienţă, de agitatie, cianoza, sughit şi le notează in foaia de observaţie ;
 protejează pacientul comatos sau agitat psihomotor de traumatisme (lovituri, căderi din pat) ;
 se autoprotejează pe sine în timpul perioadelor de agitaţie ale pacienţilor ;
 cateterizează o venă pentru tratament medicamentos de întreţinere;
 supraveghează ritmul perfuzilior (după bilanţ) pentru evitarea hiperhidratării ;
 observă reacţiile pacientului : orice reacţie susceptibilă de a fi provocată de medicamentele injectate,
impune întreruperea perfuziei şi schimbarea flaconului respectiv cu un flacon de ser fiziologic sau glucoză 5%
şi se anunţă medicul ;
 efectuează tratamentul medicamentos indicat ;
 întocmeşte programe orare de :
o masurare a tensiuni arteriale, pulsului, temperaturii, frecvenţei respiratorii ;
o monotorizează prin EKG, EEG .
Modificarea parametrilor de funcţionalitate a constantelor monitorizate, declansează sistemele de
alarmă .
 monotorizează bilanţul zilnic : măsurarea exactă a diurezei, a pierderilor (vărsături, scaune), a
constantelor care intră în calculul bilanţelor ;
 recoltează probele de laborator indicate :
o setul uzual zilnic: hemoleucograma, uree sanguină şi urinară, ionograma plasmatică şi
urinară, determinarea echilibrului acido-bazic, glicemie, sumarul de urină ;
 asigura îngrijiri generale pacientului imobilizati (igienizare, schimbarea poziţiei în pat, frecţii cu
alcool, prevenirea escarele ;
 asigură alimentaţia parenterală sau pe sondă gastrică ;
 asigură tranzitul intestinal (clisme) ;
 observă orice schimbare în evoluţia pacientului - şi în cazul apariţiei unui incident sau unei
complicaţii, anunta medicul .

ANESTEZIE - TERAPIE INTENSIVA SI NURSING SPECIFIC , 1 Anestezia

Anestezie - terapie intensivă şi nursing specific

Anestezia este o metodă medicală cu ajutorul căreia se obţine pierderea temporală a sensibilităţi

dureroase, graţie unor reacţii complet reversibile, prin administrarea unor substanţe chimice sau aplicarea
unor agenţi fizici .
Exista mai multe metode de anestezie care se pot folosi în funcţie de felul intervenţiei chirurgicale si de
starea generală a pacientului .
Acestea sunt :

 anestezia generală ;
 anestezia rahidiană ;
 anestezia peridurală ;
 anestezia locală .
Anestezia generală : prin aplicarea
acesteia se realizează următoarele :
 analgezie - durerea este suportată pentru perioada de timp dorită ;
 hipnoză - când pacientul doarme ;
 relaxare musculară - musculatura se relaxeaza ;
 efect antişoc - oprirea factorilor nocivi, traumatici care pornesc de la organele pe care se operează, de
a ajunge la sistemul nervos şi de a declanşa şoc traumatic .
Anestezia generală poate fi obţinută pe 4 căi :
1. pe cale respiratorie (prin inhalatie) ;
2. pe cale intravenoasă ;
3. pe cale intramusculară - nu se prea aplică - absorţie grea ;
4. pe cale intrarectală .
1. se grupează în 2 categorii :
 anestezice volative :
 eterul dietilic (hipnotic, analgezic) ;
 pentranul - relaxant muscular ;
 anestezice gazoase :
o protoxidul incolor administrează numai asociat cu oxigenul .
2. calea intravenoasă :
- barbiturice si nebarbiturice, amândouă se administrează lent .
Rahianestezia - se realizează prin introducerea unui anestezic intrarahidian, ceea ce duce la paralizia
musculara (temporala, reversibila) şi abolirea sensibilităţii la nivelul locului la care s-a făcut injecţia şi
dedesubtul acesteia .
Se foloseşte ca anestezic, novocaină concentraţie 8%, xilină în concentraţie de 5% sau 2% . Se
introduc 1,5-3 ml de substanţă în funcţie de greutatea bolnavului şi de durata presupuneri intervenţiei
chirurgicale .
Se face în poziţie şezând (rar în decubit dorsal) . Bolnavii sunt supravegheaţi în permanenţă şi
perfuzaţi în timpul operaţiei pentru a menţine în limite normale constantele biologice .
Se va controla foarte des T.A. pulsul, numărul respiraţiilor/ minut, faciesul, culoarea extremităţilor şi
starea generală a pacientului .
Înainte de aplicarea rahianesteziei, bolnavul nu va mânca nimic şi cu 2-3 ore înainte se administrează
o clismă .
Anestezia peridurală - se obţine prin injectarea substanţei anestezice în spaţiu peridural (deci nu în
canalul rahidian ci în afara acestuia) .
Se face cu acelaşi anestezic ca la şi rahianestezie şi se administrează oxigen prin sondă nazală .
Ea este bine suportată şi de persoanele cu tulburări importante cardiace, respiratorii şi renale.
Anestezia locală - este metoda prin care se anesteziază numai regiunea pe care urmează a se efectua
operaţia, este foarte bine tolerată şi prezintă risc mic anestezic .
Se realizează prin :
 badijonare - anestezia mucoaselor in O.R.L., oftalmologie - se utilizează cocaină 5-10% ;
 instilaţii - cu ajutorul unui pulverizator pe mucoase cu cocaină ;
 prin infiltraţie - cea mai folosită .
Se foloseşte novocaină (procaină) 0,5-1 gr % cu testare intradermică înainte de injectare . Xilina are
acţiune mai puternică .
Accidentele anesteziei locale
Au ca manifestări clinice :
 respiraţii frecvente şi superficiale ;
 tulburări care pot sfârşi cu stop respirator ;
 scăderea tensiuni arteriale ;
 agitaţie ;
 somnolenţă ;
 convulsii .
În caz de accident se va administra oxigen, tonicardiace, diazepam, soluţii de perfuzie, se va face
respiraţie artificială, masaj cardiac .
Hidratarea şi mineralizarea organismului, transfuzia - reechilibrarea hidroelectrolitică, soluţii şi
materiale folosite pentru perfuzie .

Tehnica perfuziei : supravegherea bolnavului, prevenirea accidentelor şi combaterea lor .