Sunteți pe pagina 1din 2

Particularități ale unui text poetic scris de

Lucian Blaga

Poemul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” scris de Lucian Blaga este o
artă poetică modernă, apărută în anul 1919 în care, prin mijloacele liricului, poetul
vorbește despre dualitatea cunoașterii, diferențiind gândirea logică, paradisiacă de
cea luciferică, specifică artistilor.

Opera aparține modernismului expresionist datorită particularităților acestui


curent care se regăsesc în text. O primă trăsătură a modernismului prezentă în poem
este exacerbarea eului poetic. Acesta pune în centrul discursului liric imaginea eului
redată prin mărcile subiectivității: pronume personale la persoana întâi („eu”),
adjective pronominale posesive („meu”, „mea”) și verbe la persoana întâi („nu
strivesc”). De asemenea, discursul poetic începe sub semnul pronumelui personal
„eu”, realizându-se o raportare directă a eului liric la misterele universului. Autorul
centrează atenția asupra propriilor acțiuni, atribuindu-le cinci verbe („nu strivesc”,
„nu ucid”, „sporesc”, „îmbogățesc”, „iubesc”), în timp ce acțiunilor celorlalți le
asociază un singur verb („sugrumă”) pentru a defini tipul de cunoaștere paradisiac.

O altă trăsătură a modernismului ce se remarcă la nivel structural este


utilizarea tehnicii ingambamentului. Prin această tehnică, poetul își ordonează
discursul pe baza a două idei poetice: în prima idee, acesta își definește atitudinea
față de mister, în timp ce în cea de-a doua își prezintă opoziția dintre cele două tipuri
de cunoaștere. Poetul marturiseste ca ‘’Datoria noastră în faţa unui adevărat mister
nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa mult încât să-l prefacem într-un mister şi
mai mare” Blaga este adeptul cunoasterii de tip luciferica, poezia ilustrand viziunea
acestuia asupra cunoasterii si a misterului.

Tema operei este cunoașterea misterelor universului. Fiind o artă poetică


modernă, poetul apelează la o cunoaștere subiectivă în care accentul se mută de pe
relația „eu-creație” pe relația „eu-misterele lumii”. Astfel, cunoașterii i se asociază
metafora luminii din care se desprind două tipuri de cunoaștere („lumina altora”,
respectiv „lumina mea”).

O primă imagine poetică relevantă pentru tema textului este cea care prezinta
cunoașterea de tip paradisiac, redată în versurile „Lumina altora / sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric. Acest tip de cunoaștere este
evidențiat prin verbul „sugrumă”, sugerand faptul ca in conceptia artistului „vraja”
este ucisa prin rationalizarea si dezlegarea misterului.

O altă imagine poetică sugestivă pentru tema poeziei este cea care definește
cunoașterea luciferică regăsită în versurile „eu cu lumina mea, sporesc a lumii
taină... / ... așa îmbogățesc și eu întunecata zare’’ Poetul preferă acest tip de
cunoaștere în care misterul este amplificat. În cadrul acestei imagini poetice este
relevant verbul „îmbogățesc” definind antiteza dintre cunoasterea luciferica si cea
paradisiaca.

Elementele de structură și limbaj susțin atât tema, cât și particularitățile


textelor scrise de Lucian Blaga. Un prim element de structură relevant pentru tema
operei este titlul: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Acesta este format dintr-
o propoziție enunțiativă în care verbul la formă negativă definește atitudinea poetului
față de mister, optând pentru amplificarea acestuia. Titlul conține trei elemente:
pronumele personal „eu”, verbul „nu strivesc” și metafora „corola de minuni”,
elemente care conferă textului caracterul de artă poetică.

Un alt element de limbaj care susține tema textului este prezența figurilor
semantice care marchează limbajul expresiv folosit de autor. Metafora revelatorie,
corola de minuni este un simbol al misterelor universului, regasita în titlu și în primul
vers, evidentiata în ultimul vers prin enumerarea a diferite tipuri de mistere. Aceeași
imagine a misterului este prezentata în text și prin metafore plasticizante, precum
„vraja nepătrunsului ascuns”, „adâncimi de întuneric” și, de asemenea, prin epitetul
în inversiune „întunecata zare”, amplificând caracterul criptic al misterului. În
ultimul vers apare enumerația „și flori și ochi și buze și morminte” ilustrand câteva
din misterele lumii prin termenii enumerației: viața, sufletul, iubirea și, respectiv,
moartea. Prezența adverbului de întărire „și” exprimă ideea de egalitate a misterelor
și implicit dorința de abordare globală a lor.

Poemul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” prezintă cele două tipuri de
cunoaștere (cunoașterea paradisiacă, rațională și cea luciferică, bazată pe
sentimente) în antiteză, punându-se accent pe cunoașterea luciferică, fiind
prezentată ca fiind superioară celei paradisiace.

S-ar putea să vă placă și