Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași

Facultatea de Arte Vizuale și Design

Specializarea „Conservarea și Restaurarea Operei de artă”
Direcția de studiu: „Restaurare pictură tempera”
Disciplina de studiu: Analiza tehnologica a operei de artă.

Cleiuri de origine animală ( cleiul de oase)

Îndrumător: Prof. dr. Carmen Cecilia Solomonea

Student: Vasilachi (Munteanu) Mariana
An de studii: 1 master; semestrul: II
An de studii: 2020-2021
Cleiuri de origine animala (clei de oase) 

Clei de oase
 
Mic istoric al adezivilor naturali:

- 80.000 i.e.n. (Neolotic) - gudronul de mesteacan;

- 5.000 i.e.n. - (Mesopotamia) - sangele adunat de la animale, rasinile din plante, asfalt;
- 3.500 i.e.n. - (Egipt) - cleiul de origine animala (obtinut prin fierberea tendoanelor,
articulatiilor, a pieiilor si a altor parti ale animalelor);
- 2.000 i.e.n. - (Egipt) - prima evidenta scrisa asupra prepararii cleiului de origine
animala si a folosirii acestuia la imbinarea pieselor de mobilier;
- 1.500 i.e.n. (Imperiul Aztec) - sange adunat de la animale, liant (mastic) din cauciuc
natural;
- sec. I e.n. (Imperiul Roman) - Pliniu cel Batran vorbeste despre folosirea a doua tipuri
de clei de origine animala: cel produs din piele de taur si cel din peste;
- 1700 (Olanda) - se deschide prima fabrica la nivel mondial, pentru productia cleiului de
piele;
(Nota: pe lângă cele de sus mai amintesc albumina, caseina, guma arabica, rasini
naturale, despre propolisul folosit in antichitate in domeniul medical, la inchiderea ranilor,
despre gudronul in amestec cu bitum si seu de taur folosit de romani la montajele de pe
coifuri si armuri etc.)

Cleiul este un adeziv obtinut prin fierberea prelungita a tesuturilor de provenienta

animala. Prin hidroliza colagenului din pielea, oasele sau tendoanele de origine animala,
rezulta un clei pe baza de proteine coloidale, cu aspect gelatinos. Aceste proteine
formeaza o legatura la nivel molecular cu obiectul de lipit. Cuvantul „colagen” este de
provenienta greceasca (kolla), insemnand lipici, clei, adeziv.

Tipuri de cleiuri de origine animala:

Precizare: cleiurile se masoara in grame forta si variaza de la 52 g.f. (in unele locuri

este mentionata valoarea de 32 g.f) la 512 g.f., masuratoarea facandu-se cu un aparat
numit in limba engleza Bloom Gelometer. Cu cat forta este mai mare, cu atat cleiul
devine mai casant si mai putin elastic dupa uscare iar timpul de lucru mai scazut. Uzual,
cleiul de oase are 192 g.f., cleiul de piele aprox. 235 g.f, gelatina alimentara (obtinuta din
soric de porc) intre 125-250 g.f, cleiul de peste fiind cel mai slab, undeva sub 150 g.f

1) Cleiul de iepure

Prin clei de iepure se intelege cleiul obtinut prin fierberea pielii, articulatiilor,
tendoanelor si a altor parti ale iepurelui (iepurele de camp, nu cel domestic). Poate fi
obtinut ori din piele (considerat cel mai bun clei de origine animala) ori din amestecul
altor tesuturi enumerate mai sus. Este foarte elastic si are forta mare de lipire. Domenii
de aplicatie: legatorie, lutierie (lutier = creator de instrumente muzicale), tamplarie etc.

2) Cleiul de piele

Obtinut in Antichitate din piele de taur sau cal. Pielea era curatata de par, sange,
grasimi si alte mucozitati. Urma scufundarea pieilor in apa amestecata cu var timp de 4-
6 saptamani, procedeu prin care se indepartau resturile ramase, rezultand astfel o piele
relativ curata. In continuare, pielea, dupa ce era scoasa din apa cu var, mai era inca o
data curatata, pentru eliminarea resturilor. Urmatoarea etapa consta in scufundarea pielii
intr-o apa curgatoare sau intr-un butoi cu apa curata, unde era lasata timp de 2-3
saptamani, pana ce varul iesea din piele. Dupa aceasta, pielea era taiata fasii subtiri si
lasata la uscat o perioada de cateva zile, dupa care urma procedura de fierbere a
bucatilor de piele, rezultand astfel cleiul. Forta cleiului era data timpul de fierbere al
fasiilor, dar dintr-o sarja se puteau scoate si 3 maini de clei. Dupa scoaterea primei serii
de clei, se completa cu apa peste fasiile ramase si se continua operatiunea. Forta
cleiului din piele variaza de la 85 g.f la 379 g.f. (85, 108, 135, 164, 192, 222, 251, 283,
315, 347, 379).
Domenii de aplicatie: legatorie, lutierie (lutier = creator de instrumente muzicale),
tamplarie etc.

3) Cleiul de oase

Preparat din oase, articulatii, tendoane, bucati de piele si alte resturi de la animale,
in special vaca si porc. Este mai slab decat cel din piele, dar un pic mai elastic. Domenii
de aplicatie: tamplarie in principal, dar se poate folosi si in alte domenii, in functie de
reteta de preparare a cleiului (mai jos gasiti cateva retete).

4) Cleiul de peste

Este realizat din aripioare, vezica, piele, cartilagii si oase. Cel mai pur si cel mai bun
in acelasi timp clei de peste este realizat din vezica de sturioni. Domenii de aplicatie:
legatorie, restaurare si conservare (in special in repararea pergamentelor, aurire),
prepararea pigmentilor pentru pictura etc.

Modul de utilizare:

Cleiul cumparat din comert poate fi sub forma de granule, sub forme de perle sau
placi care trebuiesc sparte in fragmente mai mici. In mod normal cleiul se prepara prin
amestecul de apa rece si clei intr-o proportie de 1:1 - 1:3 (o parte clei si una apa).
Cleiul se pune intr-un borcan peste care vom adauga apa rece si-l vom lasa timp
de 2-3 ore sa traga toata apa, amestecand in borcan o data la jumatate de ora, pentru a
nu ne ramane granule nehidratate. Dupa acest interval de timp, borcanul este pus intr-un
vas cu apa, la bain-marie. Intre fundul borcanului si fundul vasului puneti o carpa mai
grosuta, o laveta sau o bucata de lemn, astfel incat borcanul sa nu atinga fundul vasului,
evitand in acest fel spargerea sticlei. Pe toata perioada cand sta la flacara (sursa de
caldura) amestecati continutul cu un betisor, coada de pensula etc. In acelasi timp, cand
amestecati continutul, ridicati betisorul pentru a urmari consistenta cleiului la cald, care
ar trebui sa fie ca cea a unui sirop. Daca cad doar stropi, inseamna ca cleiul este.
Temperatura cleiului nu trebuie sa depaseasca 70 0 C, altfel cleiul isi pierde din
proprietati. Cea mai simpla metoda (pe care o folosesc si eu) de a ne da seama cat de
fierbinte este cleiul: urmariti apa pana in momentul cand incepe sa scoata bule de pe
fundul vasului si sa se ridice aburii. In acest moment puteti lua vasul de pe foc / sursa de
caldura si sa folositi cleiul.
Timpul de lucru al cleiului variaza in functie de temperatura camerei, a
proportiilor folosite si a tipului de clei folosit. Pentru cleiul de oase, standard, cumparat
din comert, la o temperatura de 25-30 0 C si proportie de 1:2, timpul de lucru este de
aproximativ 10-15 minute, dupa care este necesara reincalzirea cleiului. In cazul in care
folosim clei de piele, timpul de lucru scade, din cauza „fortei”, pe care am explicat-o mai
sus.
Aplicarea cleiului se face uniform, intr-un strat subtire, iar daca s-a scurs pe la
imbinari, acesta se poate sterge cu o carpa umeda.

Dezavantajele cleiului de origine animala:

a) se lucreaza doar la cald;

b) mirosul. Referindu-ne la cleiul de oase, avem 3 stadii:
1. cand cleiul nu este preparat, acesta are un miros specific.
2. cand cleiul este cald, miroase a untura;
3. dupa ce a fost aplicat si incepe sa se evapore apa, cleiul miroase a caine ud sau a
cadavru. Dupa uscarea completa, cleiul nu mai are miros.
c) daca este expus pentru o perioada indelungata de timp la caldura excesiva si
umezeala, fiind un produs organic, formeaza mucegai si se altereaza;
Avantajele cleiului de origine animala:

a) termen de valabilitate nelimitat daca este depozitat corespunzator, in spatii

aerisite, fara umezeala sau caldura excesiva, intr-un recipient inchis ermetic. Ma refer
strict la cleiul uscat, nu cel preparat;
b) reversibil - vechile obiecte lipite cu clei de origine animala se pot desprinde usor,
fara a cauza deteriorari, din acest motiv fiind preferat de restauratori, conservatori, lutieri
s.a. Desprinderea se face folosind un foehn industrial (caldura mare) sau cu aburi;
c) forta mare de lipire. Timp de mii de ani si-a dovedit eficacitatea, nimeni nu poate
nega acest lucru;
d) nu este nevoie ca vechiul clei sa fie indepartat de pe obiectul pe care vrem sa-l
reparam / restauram. Cleiul intra in reactie cu cel vechi, formand o noua legatura.
e) nu este toxic pentru mediu si nici pentru om;
f) adera pe aproape orice tip de suprafata, inclusiv cele netede si acopera o gama
foarte larga de materiale (lemn, ceramica, sticla, metal, cauciuc etc.);
g) in cazul imbinarilor a doua materiale, nu este necesara folosirea menghinelor sau
a altor greutati pentru a exercita presiune mare pe cele doua obiecte, ca in cazul
aracetului sau al prenadezului. Este de ajuns a se aseza un obiect peste cele doua parti
lipite, pentru a evita frictiunea si deplasarea acestora;
h) cleiul uscat se curata cu apa nefiind necesari solventi speciali;
i) se poate reutiliza.
j) se poate slefui fara probleme;
k) se foloseste si in domeniul decorativ pentru realizarea efectului de „crapaturi”
asupra obiectelor din lemn;

Sfaturi:

- cleiul nu se inmoaie in apa calda (fierbinte) deoarece granulele se vor dizolva la

exterior, iar interiorul ramas va fi unul dur, necesitand o perioada mai lunga de timp
pentru a se dizolva. Comparativ cu apa rece, cleiul inmuiat in apa calda necesita o
perioada de 2-3 ori mai lunga.

- daca cleiul preparat este prea fluid (picura de pe betisor, cand il ridicati din vas),
indepartati vasul de pe sursa de caldura, asteptati 5 minute sa se racoreasca un pic,
dupa care adaugati clei proaspat (uscat) si amestecati. Vasul se va pune inapoi pe
flacara, la temperatura mica, pana la dizolvarea completa a granulelor. In cazul in care
adaugati granule de clei proaspat peste cel fierbinte, acestea vor forma o crusta la
suprafata care nu va permite evaporarea apei iar granulele se vor dizolva foarte greu.
- dupa folosire, cleiul se lasa la racit, la temperatura camerei, dupa care se introduce in
frigider pana la urmatoarea folosire. La frigider, rezista circa 3-4 saptamani, dupa care
incepe sa formeze mucegai. Daca se intampla acest lucru, aruncati cleiul. Pentru a
preintampina formarea mucegaiului, se scoate o data la saptamana cleiul si se
reincalzeste, dupa care se pune la loc, in frigider. Daca nu se doreste a mai fi folosit,
atunci, cat este cald, se toarnă intr-un strat cat mai subtire intr-o tava mai larga si se lasa
sa se raceasca pana devine gelatina. Gelatina formata se pune la uscat, dupa
evaporarea apei, ramanand doar cleiul sub forma unei placi dure si casante. A nu se
lasa la uscat direct in lumina solara, sau la caldura excesiva deoarece se va topi.
Procedeul de uscare se realizeaza cel mai bine toamna sau primavara, cand
temperaturile nu sunt extreme sau in camere, unde temperatura si umezeala nu
depasesc 400 C. Pentru usurinta uscarii, puteti da placa pe razatoare sau sa o taiati
bucatele mici, dupa ce a s-a uscat cat de cat, ajungand la consistenta unui cauciuc.
„Fulgii” rezultati se aseaza pe o plasa sau pe un material textil subtire prin care poate
circula aerul avandu-se grija ca bucatile de clei sa stea cat mai dispersate posibil (pentru
a nu se lipi intre ele). In cazul in care nu se mai doreste sa se foloseasca cleiul deloc, se
lasa sa se raceasca, dupa care se folosi ca ingrasaman pentru plante.

- borcanul sau vasul in care este depozitat cleiul trebuie spalat la un interval regulat cu
apa calda si sapun, pentru inlatura eventualii microbi care pot altera calitatea cleiului in
timp;

- pensulele nefolosite o perioada lunga de timp, se lasa intr-un borcan, recipient cu apa,
pana ce cleiul se va inmuia, dupa care parul pensulei se poate spala cu sapun si apa
calda pentru indepartarea eventualelor bacterii;

 - mucegaiul care se formeaza la suprafata cleiului este produs de grasimi. Pentru

indepartarea grasimilor, se toarna cateva picaturi de bicarbonate de calciu, care vor
coagula grasimile pe fundul vasului;

Retete:

1. Toate ingerdientele adaugate in clei se masoara la cantitatea de clei uscat.

2. Amestecul a mai multor ingrediente in aceeasi compozitie scade puterea de lipire

a cleiului.

- clei mai elastic: se adauga glicerina in proportie de 5-10%. Gasiti la farmacii glicerina
boraxata, tocmai buna pentru acest scop. Borax-ul, la randul lui, intarzie formarea
bacteriilor ceea ce prelungeste viata cleiului. Se toarna peste cleiul cald;

- clei lichid: se adauga sare (neiodata) sau uree in proportie de maxim 10%. Sarea se
pune in acelasi timp cu apa in vasul in care se aseaza cleiul la inmuiat inainte de
preparare. Timpul de lucru creste de la 10 minute, cum este cazul cleiului normal, la 30
de minute. Alta metoda de a-l pastra cat mai mult timp cald, este sa puneti in vasul
cleiului 3-4 bile de sticla;
- clei rezistent la umezeala: se adauga 0,5-1% sulfat de Aluminiu. Dupa folosire cleiul se
arunca. Exista mai multe cai de a-l face rezistent la umezeala, expunandu-l la vapori de
formaldehida (desi unii mesteri nu recomanda asa ceva, formaldehida fiind un produs
extrem de toxic), adaugandu-i tanin sau formol. Pentru o rezistenta mai mare la
umezeala se adauga ulei de tung (planta din zona Asiei) sau ulei de in in proportie de
40%, dar chiar si asa, cleiul nu va deveni hidrofug 100%;